Curtea de Apel Constanta

13. Greşita incadrare juridică. Actele cu caracter obscen caracterizează elementul material al infracţiunii de corupţie sexuală şi nu a infracţiunii de viol.

Deşi legea nu dă o definiţie a actului obscen, literatura de specialitate reţine că actele cu caracter obscen reprezintă acte ce aduc atingere pudoarei şi bunului simţ al celor care sunt prezenţi. În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de corupţie sexuală se cere ca minorul să asiste la actele respective sau actul obscen să se producă asupra unui minor. Actul este săvârşit în prezenţa minorului, când acesta este de faţă în locul unde se produce actul obscen, putând vedea şi auzi fără un efort deosebit.

În acest sens este şi practica judiciară, şi anume, atunci când „raportul sexual nu a avut loc, fiind vorba de o simplă palpare sau un simplu contact al organelor sexuale, dacă victima este minoră, fapta nu constituie infracţiunea de viol, ci infracţiunea de corupţie sexuală” (Decizia penală nr. 2438/1974 a fostului Tribunal Suprem ).

Deşi legiuitorul foloseşte pluralul pentru caracterizarea elementului material al infracţiunii (acte cu caracter obscen), existenţa infracţiunii nu este totuşi exclusă în cazul săvârşirii unui singur act cu caracter obscen („Drept penal român. Partea specială”, Octavian Loghin, Editura „Şansa”, 1994, p. 193).
Prin sentinţa penală nr. 331/04.09.2009, Tribunalul Constanţa a hotărât:

„În baza art.334 Cod de procedură penală, respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B.D.D., din infracţiunile de tentativă de viol şi tentativă de incest prevăzute de 20 rap.la art.197 alin.1,2 lit.b¹ şi alin.3 Cod penal şi art.20 rap.la art.203 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal, în infracţiunea de tentativă de incest prevăzută de art. 20 rap.la art.203 Cod penal.

În baza art.20 rap.la art.197 alin.1,2 lit.b¹ şi alin.3 Cod penal, condamnă pe inculpatul B.D.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua şi b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa de viol.

În baza art.20 rap.la art.203 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de incest.

În baza art.33 lit.b şi art.34 lit.b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua şi b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În baza art.88 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 19.03.2009 la zi.

În baza art.350 rap.la art.160^b alin.3 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului Botuşan Dumitru Dan.

În baza art.346 rap.la art.14 şi art.17 alin.3 Cod de procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil, obligă inculpatul la plata sumei de 5000 lei daune morale către partea civilă F.N., prin reprezentant legal F.I.”

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În seara de 14.03.2009, inculpatul B.D.D., împreună cu fraţii săi F.C., F.T. şi martora I.F., cunoscută sub numele de „Coca", s-au deplasat la discoteca din satul Plopeni.

În jurul orei 01³⁰, inculpatul şi fraţii săi s-au întors de la discotecă la locuinţa numitei P.M., unde aceştia obişnuiau să mai doarmă.

În casă, cei trei au găsit-o pe partea vătămată, minora F.N., în vârstă de 10 ani, căreia inculpatul i-a solicitat să meargă în camera alăturată pentru a se culca.

Deşi minora a refuzat iniţial, spunând că doreşte s-o aştepte pe verişoara ei I.F., inculpatul a insistat şi a luat-o de mână, deplasându-se amândoi în camera alăturată.

Partea vătămată, F.N. şi fratele ei vitreg, inculpatul B.D.D. s-au aşezat în pat şi s-au învelit cu plapuma, ambii fiind îmbrăcaţi.

Minora F.N. a adormit ascultând muzică la căştile telefonului mobil pe care inculpatul i l-a dat, iar la un moment dat s-a trezit, întrucât a simţit când inculpatul a întors-o cu faţa spre el şi, de asemenea, a simţit o durere în zona genitală.

În momentul în care s-a trezit, partea vătămată a văzut că era dezbrăcată de pantaloni până genunchi, iar inculpatul B.D.D. avea, de asemenea, pantalonii lăsaţi în jos şi era culcat cu faţa spre ea. Minora F.N. s-a speriat şi l-a întrebat ce s-a întâmplat, inculpatul răspunzându-i că nu este treaba ei.

Martora I.F., care a intrat în camera respectivă când minora se trezise, a constatat că atât ea, cât şi inculpatul aveau pantalonii lăsaţi în jos până la genunchi.

A doua zi, minora a văzut pe pantaloni câteva pete şi i-a arătat martorei I.F., care i-a spus că este posibil ca fratele ei să fi ejaculat pe pantalonii ei.

Martora I.F. l-a întrebat pe inculpat de ce şi-a bătut joc de F.N., acesta răspunzându-i „ce te interesează pe tine".

Temându-se să nu fi fost violată, minora i-a relatat mamei sale, în seara de 18.03.2009, cele întâmplate, iar a doua zi, la şcoală, a relatat acelaşi lucru cadrelor didactice P.A. şi D.G.S., precum şi colegelor de clasă B.A.N. şi L.C.G., declaraţiile sale fiind constante cu privire la cele petrecute în noaptea de 14/15.03.2009.

Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.49764/09.04.2009, întocmit cu ocazia examinării pantalonilor pe care minora a văzut petele, rezultă că nu s-au pus în evidenţă urme de materie pretabile a fi spermă detectabile prin metode serologice.

Conform raportului de constatare medico-legală nr.24/S din data de 20.03.2009, minora F.N. prezintă o integritate anatomică şi funcţională a himenului şi nu prezintă urme de violenţă.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că în noaptea respectivă a intenţionat să întreţină raport sexual cu o persoană, sens în care i-a dat acesteia pantalonii jos, iar apoi şi-a dat şi el pantalonii jos şi şi-a expus organul genital, pipăind persoana în cauză.

De asemenea, inculpatul a încercat să întreţină relaţii sexuale şi cu martora I.F., aspect ce este confirmat atât de minora F.N., cât şi de martoră, inclusiv în cursul judecăţii, însă această împrejurare nu infirmă faptul că anterior a încercat să întreţină un raport sexual cu sora sa minoră în vârstă de 10 ani.

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice, tribunalul a apreciat că nu se poate împărtăşi punctul de vedere al apărării, în sensul că un eventual raport sexual nu ar fi fost adus la îndeplinire prin constrângere, câtă vreme inculpatul cunoştea vârsta părţii vătămate, iar acesta, în virtutea relaţiilor speciale de familie, avea un ascendent moral asupra victimei, fiind pe deplin conştient de faptul că minora nu putea exprima un acord valabil cu privire la întreţinerea unui raport sexual, o astfel de împrejurarea fiind şi una din premisele incriminării formei agravante a infracţiunii de viol, sub forma alineatului 3 al articolului 197 din Codul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.D.D.

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Constanţa şi pe fond să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală – faptele deduse judecăţii nu există; s-a învederat instanţei că, din declaraţiile date de partea vătămată F.N., rezultă multe neconcordanţe atât între cele două declaraţii date în faza de urmărire penală, cât şi declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile martorei I.F. În prima declaraţie aflată la dosarul de urmărire penală, F.N. arată că s-a băgat în pat cu pantalonii de pijama fără chiloţi, iar martora I.F. a relatat că partea vătămată era la marginea patului, iar partea vătămată dimpotrivă spune că era la întoarsă spre perete. În declaraţiile date, partea vătămată nu spune niciodată că s-ar fi trezit pentru că ar fi existat vreo apropiere, vreo atingere între cei doi.

Tot partea vătămată, într-o declaraţie, care nu a fost reţinută de către instanţa de fond, relatează cum i-a găsit martora I.F., respectiv că inculpatul B.D.D. era dezbrăcat de la brâu în jos, la fel fiind şi partea vătămată. Într-o declaraţie, partea vătămată arată că martora I.F. a dat plapuma la o parte şi l-a văzut pe inculpat care era dezbrăcat, pe de altă parte martora I.F. declară că inculpatul s-a îmbrăcat când a intrat ea în cameră. Într-o altă declaraţie, dată în faza de urmărire penală, partea vătămată declară că ar fi simţit o durere în zona genitală, aspect preluat şi de hotărârea judecătorească de la instanţa de fond şi care vine în contradicţie cu raportul de expertiză medico-legală, în care se concluzionează că nu există nici un fel de leziune specifică violului.

În ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, de asemenea nu se poate reţine că a existat o apropiere între inculpat şi partea vătămată F.N., respectiv că s-au exercitat violenţe pentru a o pune pe aceasta în imposibilitate de a se apăra. Din toate declaraţiile date în cauză rezultă că martora I.F. nu este o persoană credibilă.

În subsidiar, dacă se constată vinovăţia inculpatului, s-a solicitat a se avea în vedere vârsta inculpatului, faptul că se afla în relaţii foarte bune cu familia, părţii vătămate nu-i este frică de el, astfel încât se impune redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.

La termenul de judecată din data de 11.02.2010, instanţa a pus în discuţia părţilor, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de tentativă de viol prevăzută de art.20 raportat la art.197 alin.(1), (2) lit.b¹ şi alin.(3) Cod penal şi tentativă de incest prevăzută de art.20 raportat la art.203 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b) Cod penal, în infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art.202 alin.(1), (2) Cod penal; părţile prezente au arătat că nu solicită acordarea unui termen pentru pregătirea apărării cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor şi au pus concluzii pe schimbarea încadrării juridice la acelaşi termen.

Pentru inculpat, s-a arătat că este de acord să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de tentativă de viol prevăzută de art.20 raportat la art.197 alin.(1), (2) lit.b¹ şi alin.(3) Cod penal şi tentativă de incest prevăzută de art.20 raportat la art.203 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b) Cod penal, în infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art.202 alin.(1), (2) Cod penal, învederându-se instanţei că şi faţă de această infracţiune înţelege să solicite admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Constanţa şi pe fond achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală.

S-a susţinut că, deşi legea nu dă o definiţie a actului obscen, literatura de specialitate reţin că actele cu caracter obscen reprezintă acte ce aduce atingere pudoarei şi bunului simţ al celor care sunt prezenţi. În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de corupţie sexuală, se cere ca minorul să asiste la actele respective sau actul obscen să se producă asupra unui minor. Ori, în cauză nu este vorba despre niciuna dintre cele două modalităţi prevăzute de lege. Actul este săvârşit în prezenţa minorului, când acesta este de faţă în locul unde se produce actul obscen, putând vedea şi auzi fără un efort deosebit. Precizează că în acest sens există decizia penală nr.1088/2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. Atâta vreme cât se vorbeşte despre corupţie sexuală, trebuie ca actul obscen să fie efectuat asupra minorului sau acesta să fie prezent, iar autorul să-şi dea seama că acesta asistă. Ori, din declaraţiile de la dosarul cauzei atât ale părţii vătămate şi respectiv prima declaraţie, cât şi ale martorului ocular I.F. rezultă că nu s-a petrecut un act obscen nici cel puţin în forma tentativei. Câtă vreme declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor arată cu totul altceva.

Reprezentantul Parchetului, a solicitat a nu se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de tentativă de viol prevăzută de art.20 raportat la art.197 alin.(1), (2) lit.b¹ şi alin.(3) Cod penal şi tentativă de incest prevăzută de art.20 raportat la art.203 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b) Cod penal, în infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art.202 alin.(1), (2) Cod penal. Consideră că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că s-ar fi săvârşit infracţiunea de corupţie sexuală, întrucât ar fi trebuit ca inculpatul să fi săvârşit acte cu caracter obscen în prezenţa minorei sau asupra corpului acesteia. Probele administrate în cauză demonstrează încercarea inculpatului de a întreţine un act sexual cu minora – rudă cu acesta. Într-una dintre declaraţii inculpatul spune că a încercat întreţinerea unui raport sexual, chiar dacă ar fi fost în eroare cu privire la persoană, acesta asta susţine. Probatoriul relevă elementul material al infracţiunii de viol aşa cum este înţeles şi potrivit deciziei nr.3/2005 pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Chiar dacă raportul de constatare medico-legală nu atestă leziuni în zona genitală, partea vătămată a declarat că a simţit o durere în zona respectivă, aspect ce nu exclude încercarea inculpatului de a întreţine un act sexual cu minora chiar dacă nu s-au produs leziuni. Consideră că elementul material este dovedit prin coroborarea declaraţiilor părţilor, ulterior cu declaraţia martorei I.F.

Partea vătămată a arătat că nu s-a întâmplat nimic în acea seară.

Examinând hotărârea apelată în raport de motivele de apel şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că apelul formulat de către inculpat este fondat, însă nu pentru motivele de apel invocate ci, examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 379 alin. 2 C.proc.pen., sub aspectul stării de fapt reţinute, al încadrării juridice şi al pedepsei aplicate, pentru următoarele:

Curtea apreciază că, în mod netemeinic, instanţa de fond a constat că din probatoriul administrat reiese că inculpatul a încercat să întreţină un raport sexual cu o persoană, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, fără a realiza că persoana în cauză era sora sa, justificându-se prin aceea că a renunţat la idee în momentul în care aceasta i-a dezvăluit adevărata identitate.

Curtea constată că instanţa de fond a reţinut această intenţie a inculpatului doar din declaraţia în acest sens a inculpatului, din nici un alt mijloc de probă nemai reieşind această intenţie a inculpatului.

Potrivit art. 69 C.proc.pen.: „declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.”

Curtea apreciază că din mijloacele de probă administrate în cauză nu reiese fără putinţă de tăgadă că inculpatul a intenţionat ca în seara de 14/15.03.2009 să întreţină relaţii sexuale cu sora sa, F.N.

Curtea constată că toţi aceşti martori au relatat aspecte spuse de către partea vătămată, aspecte care însă nu sunt confirmate de raportul de constatare medico-legală nr. 24/S/20.03.2009 întocmit de către SJML Constanţa.

Curtea mai reţine că nici un alt mijloc de probă administrat în cauză nu este relevant sub aspectul intenţiei inculpatului de a întreţine relaţii sexuale în seara de 14/15.03.2009 cu sora sa, F.N.

Din declaraţiile numiţilor F.C. şi F.T.G., Curtea reţine că partea vătămată F.N. s-a dus la culcare la un interval de 10-15 minute după ce inculpatul B.D.D. a mers să se culce.

Curtea reţine însă că din probatoriul administrat în cauză reiese în mod cert că în seara de 14/15.03.2009, fiind culcaţi în acelaşi pat, inculpatul B.D.D. i-a dat pantalonii jos până la genunchi părţii vătămate F.N., inculpatul având şi el daţi jos pantalonii jos dar păstrându-şi chilotul.

Curtea mai reţine că atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel, inculpatul şi-a schimbat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, justificând că a dat acele declaraţii sub influenţa organelor de poliţie, justificare care nu a fost dovedită în nici un fel; din conţinutul acelor declaraţii, Curtea reţine doar aspectul că inculpatul a recunoscut că i-a dat pantalonii jos părţii vătămate şi că şi el şi-a dat pantalonii jos, aspecte care se coroborează cu aceleaşi aspecte relatate de către partea vătămată şi de către martora I.F., iar celelalte aspecte relatate de către inculpat în aceste declaraţii nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrate în cauză, pentru a servi la reţinerea stării de fapt potrivit art. 69 C.proc.pen.

Curtea apreciază că se impune înlăturarea declaraţiilor date ulterior de către partea vătămată, prin care a arătat că nu s-a întâmplat nimic între ea şi inculpat în seara de 14/15.03.2009, schimbarea declaraţiilor fiind făcută pentru a dezvinovăţi pe fratele său şi pentru ca să nu o supere pe mama ei, F.I.; în acest sens, Curtea are în vedere Raportul de evaluare privind pe partea vătămată F.N., întocmit de către Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, în care s-a arătat că „doreşte să fie în familia ei cu toţi fraţii, inclusiv cu D. … că îşi organizează comportamentul în funcţie de interesele şi scopurile personale imediate, cu tendinţa de a-şi mulţumi mama” (f.62 verso dosar apel), precum şi Raportul de consiliere psihologică a părţii vătămate şi a mamei sale întocmit de către Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa în care s-a arătat că partea vătămată F.N. „manifestă unele elemente sugestive pentru sentimente de culpabilitate legate de faptul că, din cauza ei, D. este la închisoare, sentimente resimţite, indirect, cu atât mai mult cu cât observă tristeţea şi îngrijorarea mamei”.

Curtea reţine că declaraţiile martorei I.F. sunt constante în sensul aspectelor relatate mai sus, cu excepţia declaraţiei date în faţa instanţei de apel la termenul din data de 19.10.2009, prin care a retractat declaraţiile anterioare, în sensul dezvinovăţirii inculpatului; ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului de şedinţă cu privire la săvârşirea de către martora I.F. a infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C.penal cu aplicarea art. 99 C.penal, la termenul din data de 10.12.2010 martora I.F. a solicitat reaudierea sa, în declaraţia dată relatând aceeaşi stare de fapt expusă în primele declaraţii, precizând că: „la termenul din 19 noiembrie 2009 am relatat aspecte de fapt nereale, deoarece mama inculpatului, F.I., mi-a propus o sumă de bani pentru aceasta, fără să precizeze cuantumul sumei, sumă de bani pe care urma să mi-o dea când inculpatul urma să iasă din penitenciar. De asemenea, cu două trei zile înainte de a fi audiată de către Curtea de Apel Constanţa, am primit un telefon de la inculpat, din penitenciar, şi mi-a promis o sumă de bani, spunându-mi să-l ajut să scape din închisoare”.

Curtea constată că nu este temeinică susţinerea apărătorului inculpatului, în sensul că partea vătămată nu a realizat natura actelor obscene, având în vedere declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate coroborate cu declaraţiile martorei I.F. din care reiese că partea vătămată a văzut că atât ea cât şi inculpatul erau dezbrăcaţi şi că partea vătămată a simţit când inculpatul i-a dat jos pantalonii.

Art. 202 alin. 1 Cod penal sancţionează infracţiunea de corupţie sexuală: „actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede o formă agravată a acestei infracţiuni:”când actele prevăzute la alin.(1) se săvârşesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani”.

Prin urmare, Curtea constată că fapta reţinută în mod cert în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „corupţie sexuală” prevăzută de art.202 alin.(1),(2) Cod penal (partea vătămată fiind sora inculpatului) şi nu pe cele ale infracţiunilor de „tentativă de viol” prevăzută de art. 20 raportat la art.197 alin.(1), (2) lit.b¹) şi alin.(3) Cod penal şi „tentativă de incest” prevăzută de art.20 raportat la art.203 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b) Cod penal.

În acest sens este şi practica judiciară, respectiv că atunci când „raportul sexual nu a avut loc, fiind vorba de o simplă palpare sau un simplu contact al organelor sexuale, dacă victima este minoră, fapta nu constituie infracţiunea de viol, ci infracţiunea de corupţie sexuală” (Decizia penală nr. 2438/1974 a fostului Tribunal Suprem ).

De asemenea, Curtea reţine că deşi legiuitorul foloseşte pluralul pentru caracterizarea elementului material al infracţiunii (acte cu caracter obscen), existenţa infracţiunii nu este totuşi exclusă în cazul săvârşirii unui singur act cu caracter obscen („Drept penal român. Partea specială”, Octavian Loghin, Editura „Şansa”, 1994, p. 193 ).

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 379 pct.(2) lit.a) Cod procedură penală, Curtea va admite apelul formulat de către inculpatul B.D.D. împotriva sentinţei penale nr. 331 din data de 4 septembrie 2009, va desfiinţa sentinţa penală nr. 331/04.09.2009 a Tribunalului Constanţa, şi rejudecând cauza, în baza art. 334 cod procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „tentativă de viol” prevăzută de art. 20 raportat la art.197 alin.(1), (2) lit.b¹) şi alin.(3) Cod penal şi „tentativă de incest” prevăzută de art.20 raportat la art.203 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b) Cod penal, în infracţiunea de „corupţie sexuală” prevăzută de art.202 alin.(1),(2) Cod penal.

Pentru individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea are în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă, circumstanţele personale ale inculpatului (în vârstă de 24 de ani, 5 clase, fără ocupaţie constantă şi loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale), gradul de pericol social deosebit ridicat al faptei (prin natura ei a pus în pericol grav dezvoltarea psihică a minorei, aspect evidenţiat prin raportul de evaluare psihologică efectuat în cursul urmăririi penale), de atitudinea nesinceră a inculpatului, şi în consecinţă, Curtea va condamna pe inculpatul B.D.D. la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală prev. de art.202 alin.(1) şi (2) Cod penal.

Având în vedere pericolul social al faptei săvârşite, faptul că partea vătămată este sora în vârstă de 10 ani a inculpatului, că inculpatul nu şi-a asumat consecinţele faptei comise, Curtea apreciază că scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal se poate realiza doar prin executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate, astfel că va menţine modalitatea de executare stabilită de către instanţa de fond.

Având în vedere că aspectul expus mai sus, respectiv că fapta inculpatului a pus în pericol grav dezvoltarea psihică a minorei, aspect evidenţiat prin raportul de evaluare psihologică a părţii vătămate efectuat în cursul urmăririi penale, Curtea constată că se impune şi menţinerea soluţiei instanţei de fond cu privire la laturii civile a cauzei, respectiv obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 lei daune morale către partea civilă F.N., prin reprezentant legal F.I.

În baza art.383 cod procedură penală cu referire la art.88 cod penal, Curtea va scade din durata pedepsei aplicată inculpatului durata arestării preventive începând din data de 04.09.2009 la zi.

În baza art.350 alin.(1) –art.160^b cod procedură penală, Curtea va menţine starea de arest a inculpatului B.D.D. pe o perioadă până la 60 zile cu începere de la 24.02.2010.

Curtea va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Dosarul 1314/36/2009

Decizia penală nr. 7/MP/24.02.2010

Judecător Dan Iulian Năstase

6.