Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie



Yüklə 1,64 Mb.
səhifə25/35
tarix29.10.2017
ölçüsü1,64 Mb.
#20665
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   35

Codul muncii, art. 287

Codul civil, art. 1169

Câtă vreme prin acţiune reclamantul a învestit instanţa cu cererea de obligare a pârâtei de a-i recunoaşte grupa I de muncă în procent de 100% pentru perioadele încadrate în această grupă de muncă dar numai în proporţie de 80% şi respectiv de încadrare în grupa I de muncă în perioada 1.04.1992-1.02.2001 iar nu în grupa II de muncă, conform menţiunilor de la pct.78 şi 79 din carnetul său de muncă iar societatea angajatoare, căreia îi revine sarcina probei în conflictele de muncă potrivit art.287 din codul muncii, a administrat dovezi care justifică menţiunile referitoare la grupa de muncă şi ponderea procentuală lucrată în aceste condiţii, pentru perioadele în litigiu, revenea reclamantului, conform art.1169 cod civil, obligaţia de a administra orice mijloace în contraprobă, de natură să convingă instanţa de justeţea susţinerilor sale.


Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale,

Decizia civilă nr. 321 din 16 februarie 2011.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul tribunalului reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâta SC Gerom SA Buzău, pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se constate că în perioadele 20.09.1969-17.10.1970; 07.06.1979-01.06.1980; 01.04.1987-01.04.1992 şi 01.06.1980-25.03.1987, a fost greşit încadrat în grupa I de muncă cu un procent de 80% din programul de lucru şi nu cu procentul de 100% .

Reclamantul a mai solicitat ca unitatea pârâtă să fie obligată să-l încadreze în grupa I de muncă, în procent de 100% şi pentru perioada lucrată între 01.04.1992 – 01.02.2001.

În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că unitatea pârâtă nu a făcut o aplicare corectă a art. 3 din Ordinul 50/1990 emis de Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Centrală pentru Protecţia Muncii, acordându-i grupa I de muncă în procent de numai 80% din program, deşi şi-a desfăşurat efectiv activitatea în locurile de muncă pentru care salariaţii direct productivi au beneficiat de un procent de 100% din programul de lucru în grupa I.

S-a mai susţinut de reclamant că în perioada 01.04.1992-01.02.2001 şi-a desfăşurat activitatea în funcţia de tehnician, în condiţii deosebite încadrate în grupa I de muncă, în sectoarele: complex amestec, geam tras şi TFD, geam laminat, butelii, serigrafiere, iar unitatea pârâtă l-a încadrat în mod eronat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 5-9).

La solicitarea reclamantului, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă specialitatea salarizarea şi normarea muncii, iar în concluziile acestui raport s-a reţinut s că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii deosebite care se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100% din program, pentru perioadele: 20.09.1979-17.10.1970; 07.06.1979-01.06.1980 şi 01.04.1987-01.04.1992, conform pct. 4 şi 5 din Ordinul nr. 279/1995 Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Industriilor şi Ministerul Sănătăţii, cu aplicarea art.7 din Ordinul nr. 50/1990, menţionat mai sus. Pentru perioada 01.04.1992-01.02.2001 expertiza a stabilit că reclamantul beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă în procent de 100% din program, potrivit Anexei I pct.4 şi 5 din Ordinul nr. 279/1995 Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Industriilor şi Ministerul Sănătăţii, cu aplicarea art.7 din Ordinul nr. 50/1990.

Unitatea pârâtă, prin obiecţiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză, a contestat încadrarea reclamantului în grupa I de muncă în procent de 100% din program, susţinând, în esenţă, că în perioada 20.09.1969-17.10.1970 reclamantul a exercitat meseria de lăcătuş mecanic în formaţia AMC (aparate de măsură şi control) şi că nu este în drept să beneficieze de încadrarea în grupa I în procent de 100% din program, întrucât a executat operaţiuni şi în sectoare de activitate care nu beneficiau de încadrarea în grupa I de muncă. Pentru perioadele 07.06.1979-01.06.1980 şi 01.04.1987-01.04.1992 reclamantul a îndeplinit funcţia de tehnician în colectivul de studiu al muncii şi nu există înscrisuri din care să rezulte că a lucrat efectiv numai în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă. Pentru perioada 01.04.1992-01.02.2001 unitatea pârâtă susţine că reclamantul nu beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă, aşa cum s-a indicat în raportul de expertiză, deoarece şi-a desfăşurat activitatea în cadrul serviciului personal, restructurare, salarizare, acţionariat în funcţia de tehnician, nelucrând efectiv în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 391/15.03.2010, tribunalul a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că acesta şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă în procent de 100% din program, pentru perioadele: 20.09.1969-17.10.1970, 07.06.1979-01.06.1980, 01.04.1987-01.04.1992 conform art. 7 din Ordinul 50/1990 şi pct. 4 şi 5 din Ordinul nr. 279/1995, precum şi în perioada 01.04.1992-01.02.2001 conform art. 7 din Ordinul 50/1990 şi pct. 4 şi 5 din Ordinul nr. 279/1995.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi pe această bază a concluzionat că reclamantul a lucrat în condiţii deosebite încadrate în grupa I în procent de 100% din program.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta SC Gerom SA Buzău, susţinând în esenţă că expertiza contabilă efectuată în cauză a ajuns la concluzia eronată că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea, în perioadele 20.09.1969- 17.10.1970, 07.06.1979-01.06.1980, 01.04.1987-01.04.1992, în grupa I de muncă în procent de 100% din programul de lucru, întrucât stabilirea procentului de 80% s-a făcut în raportul cu timpul efectiv lucrat în condiţii deosebite, aşa cum s-a stabilit şi prin Anexa 7 la Contractul Colectiv de Muncă 2000-2001.

În ce priveşte soluţia instanţei, de acordare a grupei I de muncă în procent de 100% din program pentru perioada 01.04.1992-01.02.2001, recurenta a susţinut că reclamantul, exercitând funcţia de tehnician la serviciul personal, restructurare, salarizare, acţionariat, nu a lucrat efectiv în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Prin decizia civilă nr. 1209/10.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a admis recursul declarat de SC Gerom SA, a casat sentinţa pronunţată de prima instanţă şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că expertiza contabilă efectuată în cauză nu este concludentă şi a dispus punerea în discuţia părţilor a efectuării unei expertize tehnice de specialitate prin care un expert specializat în domeniul tehnic în sectoarele în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea să stabilească locurile de muncă şi activităţile efectiv prestate de acesta, prin raportare la prevederile Anexei nr. 7 la Contractul Colectiv de Muncă la nivelul unităţii pe anii 2000-2001.

Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată la Tribunalul Buzău sub numărul 3837/114/2010.

Cu ocazia rejudecării, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând, în esenţă, că potrivit art. 283 al.2 din Codul muncii dreptul la acţiune este prescris, în condiţiile în care la data de 01.02.2001 reclamantul a încetat activitatea în unitate, ocazie cu care i s-a eliberat carnetul de muncă în care erau înscrise menţiunile atât cu privire la procentul de 80% de încadrare în grupa I de muncă, dar şi încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada 01.04.1992- 01.02.2001.

Intimatul-reclamant a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei, întrucât obiectul acţiunii îl constituie obligaţia de a face, care este imprescriptibilă, iar cu privire la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, a solicitat să se omologheze raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Instanţa, în şedinţa publică din 29.11.2010, a pus în discuţie necesitatea efectuării unei noi expertize tehnice de specialitate, aşa cum s-a dispus prin decizia nr. 1209/10.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Avându-se în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanţa de fond a apreciat că efectuarea unei alte expertize tehnice de specialitate nu este utilă şi concludentă în prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr.1487 din 29 noiembrie 2010 tribunalul a respins atât excepţia prescripţiei cât şi acţiunea, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă cu ocazia rejudecării a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de unitatea pârâtă în temeiul art. 283 al.2 Codul muncii, cu motivarea că potrivit practicii judiciare constante cererile de chemare în judecată prin care se solicită încadrarea în grupe de muncă nu are caracter patrimonial şi, deci, sunt imprescriptibile.

Analizând înscrisurile depuse, respectiv carnetul de muncă al reclamantului instanţa de fond a reţinut că pentru perioadele lucrate în unitatea pârâtă:20.09.1969-17.10.1970; 07.06.1979-01.06.1980 şi 01.04.1987-01.04.1992, reclamantul a lucrat în condiţii deosebite încadrate în grupa I de muncă.

Întrucât în aceste perioade reclamantul a exercitat meseria de lăcătuş mecanic la compartimentul AMC şi tehnician principal cu atribuţiuni de serviciu atât în locuri de muncă încadrate atât în grupa I, cât şi în grupa a II-a de muncă, unitatea pârâtă în mod corect, făcând aplicarea art. 3 şi 7 din Ordinul 50/1990, a stabilit că perioada lucrată în condiţii deosebite încadrate în grupa I de muncă este de 80% din programul de lucru şi nu de 100% din program, aşa cum susţine reclamantul.

Astfel, în conformitate cu art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de conducerea unităţii împreună cu organizaţia de sindicat, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.

În baza acestor prevederi legale, perioadele lucrate de reclamant în grupa I de muncă au fost înscrise în carnetul de muncă prin luarea în considerare a timpului efectiv de lucru în condiţii deosebite, activitatea reclamantului fiind analizată în raport cu dispoziţiile art.6 din Ordinul nr. 50/1990.

Aşa fiind, s-a reţinut că în lipsa unor înscrisuri reprezentând lucrările efectiv executate de reclamant, a perioadelor în care acesta a lucrat în locuri de muncă pentru care s-a acordat grupa I de muncă, este foarte dificil, dacă nu imposibil, să se stabilească cu ocazia soluţionării prezentei cauze, după o perioadă de 10-20 de ani, să se stabilească procentul din timpul de lucru în care reclamantul a lucrat în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Neexistând probe concludente din care să rezulte că reclamantul a lucrat 100% din program în grupa I de muncă, instanţa de fond a apreciat că procentul de 80% din programul de lucru prestat în grupa I de muncă stabilit de unitatea pârâtă şi înscris în carnetul de muncă al reclamantului este corect în lipsa oricăror dovezi pentru acordarea procentului de 100% din programul de lucru pentru grupa I, aşa cum a solicitat reclamantul. S-a constatat că prin Anexa nr.7 la Contractul Colectiv de Muncă, depusă la dosar s-a stabilit că salariaţii care au lucrat în formaţiile AMC au fost încadraţi în grupa I de muncă în procent de 80% din program.

Începând cu 07.06.1979 şi până în anul 1992, reclamantul a exercitat funcţiile de tehnician principal în cadrul serviciilor funcţionale ale unităţii, ceea ce conduce la concluzia că nu a lucrat 100% din program în cadrul secţiilor de producţie încadrate în grupa I de muncă, fapt ce demonstrează că în mod just unitatea pârâtă i-a acordat până la 01.04.1992 grupa I de muncă numai în procent de 80% din program.

Din anul 1992 şi până la 01.02.2001 reclamantul a exercitat funcţia de tehnician principal în cadrul colectivului studiul muncii, îndeplinind, începând cu 01.04.1992, funcţii de şef serviciu. Prin urmare, nici în această perioadă reclamantul nu a lucrat efectiv în secţiile de producţie încadrate potrivit Anexei nr.7 la CCM în grupa I de muncă.

Pentru perioada 01.04.1992-01.02.2001, unitatea pârâtă l-a nominalizat pe reclamant, potrivit art. 7 din Ordinul 50/1990, în grupa a II-a de muncă, perioadă înscrisă în carnetul de muncă al acestuia la poziţia nr. 79, temeiul legal al încadrării în această grupă de muncă constituindu-l Anexa nr.2 pct.3, 4 şi 6 la Ordinul 50/1990.

Încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă pentru perioada lucrată între 01.04.1992 şi 01.02.2001 s-a făcut cu respectarea Anexei nr.7 la CCM în care s-a prevăzut că salariaţii care lucrează în birourile pavilionului administrativ beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 80% din timpul lucrat, conform Anexei 2, pct.3, 4, 6 şi 10 din Ordinul nr. 50/1990. În lipsa unor probe concludente, instanţa de fond a apreciat că încadrarea reclamantului, pentru această perioadă, în grupa a II-a de muncă, este legală şi temeinică, reclamantul fiind corect încadrat în grupa I de muncă, în procent de 80% din program, pentru perioadele 20.09.1969-17.10.1970; 07.06.1979-01.06.1980; 01.04.1987-01.04.1992 şi în grupa a II-a de muncă pentru perioada 01.04.1992-01.02.200.

Împotriva sentinţei în termen legal a formulat recurs reclamantul C. I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Acesta a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a nu a ţinut cont de menţiunile din carnetul de muncă, din care rezultă faptul că pentru perioada 01.04.1978-01.04.1992 acesta a îndeplinit funcţia de tehnician şi i s-a acordat grupa a I-a în procent de 80 %, conform menţiunii de la poziţia 78 din carnetul de muncă, iar în continuare, începând cu 01.04.1992-01.07.1997 i s-a acordat grupa a II-a în procent de 100 %, deşi de la data de 01.04.1992, data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale şi până la 01.07.1997 nu exista niciun înscris în carnetul de muncă care să justifice schimbarea încadrării din grupa a I-a în procent de 80 % , în grupa a II-a în procent de 100% singurul motiv invocat de acesta fiind situaţia financiară foarte grea prin care trecea în acea perioadă.

Mai mult, încadrarea în grupa a II a, conform poziţiei 80 din carnetul de muncă s-a făcut total eronat conform anexei II la Ordinul 50 / 1990, pct.3,4,6.

Cum punctele 3,4,6 nu fac obiectul de activitate al S.C. Gerom S.A. acestea se regăsesc în anexa 1 din Ordinul 279 / 1995-activităţi încadrate în grupa I.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile art. 3 din Ordinul 50/1990 care prevede că „beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştrii tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 si 2". şi nici de adresa nr. 43G/1017/05.04.1999 a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Direcţia Autorizare, Certificare şi Grupe de Muncă, pe care S.C. Gerom S.A. a ignorat-o şi nu a luat măsuri de corectare a încadrării în grupe de muncă potrivit precizărilor primite.

Anexa nr. 7 la Contractul Colectiv de Muncă 2000-2001 al S.C.Gerom S.A Buzău, pct. A, Grupa I de muncă la nr. crt. 9 şi 16 prevede „alt personal care lucrează în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază, beneficiază de grupa a I-a de muncă în procent de 80 %", acesta făcând parte din alte categorii de personal care şi-au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă cu muncitorii de bază, în locuri de muncă nominalizate şi în: raportul de expertiză, răspunsul la obiecţiile raportului de expertiză şi întâmpinarea adresată Curţii de Apel Ploieşti.

Se mai arată de către recurent că instanţa la ultimul paragraf de la pag. 4, recunoaşte lipsa unor probe concludente, dar constată că încadrarea făcută de angajator ar fi legală şi temeinică fără a justifica argumentele acestei constatări.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei Tribunalului Buzău şi menţinerea sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual în sensul admiterii acţiunii sale, aşa cum a formulat-o.

Intimata SC GEROM SA Buzău a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în totalitate a sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi a mijloacelor de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum prevede art.3041 cod pr.civ. a constatat că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Fără a invoca vreunul din cazurile de recurs prevăzute de art.304, pct.1-9 cod pr.civ., recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că respingerea acţiunii sale de către prima instanţă ar fi greşită, bazându-se pe reţinerea eronată a unor împrejurări de fapt ori analizarea insuficientă a materialului probator administrat în cauză în cele două cicluri procesuale.

Criticile formulate în aceşti termeni sunt nejustificate.

Decizia instanţei de recurs prin care s-a casat prima sentinţă şi s-a trimis spre rejudecare cauza a stabilit în concret atât împrejurările de fapt ce urmează a fi lămurite cât şi mijloacele de probă ce trebuie administrate în acest scop, constând în sinteză în efectuarea unei expertize de specialitate în domeniul de activitate desfăşurat efectiv de reclamant în perioada dedusă judecăţii, expertiza contabilă fiind lipsită de relevanţă juridică pornind de la obiectul acţiunii şi verificarea încadrării locului de muncă al reclamantului în grupa I sau II de muncă cu respectarea Anexei 7 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2000-2001 şi a ponderii timpului de muncă în respectiva activitate.

În al doilea ciclu procesual, în faţa instanţei de rejudecare, reclamantul a nu a administrat nicio probă, lipsind de la judecată iar pârâta a depus înscrisuri pe baza cărora s-a pronunţat hotărârea de respingere a acţiunii ce face obiectul recursului de faţă.

Câtă vreme prin acţiune reclamantul a învestit instanţa cu cererea de obligare a pârâtei de a-i recunoaşte grupa I de muncă în procent de 100% pentru perioadele încadrate în această grupă de muncă dar numai în proporţie de 80% şi respectiv de încadrare în grupa I de muncă în perioada 1.04.1992-1.02.2001 iar nu în grupa II de muncă, conform menţiunilor de la pct.78 şi 79 din carnetul său de muncă (fila 3 dosar nr.2586/114/2009) iar societatea angajatoare, căreia îi revine sarcina probei în conflictele de muncă potrivit art.287 din codul muncii, a administrat dovezi care justifică menţiunile referitoare la grupa de muncă şi ponderea procentuală lucrată în aceste condiţii, pentru perioadele în litigiu, revenea reclamantului, conform art.1169 cod civil, obligaţia de a administra orice mijloace în contraprobă, de natură să convingă instanţa de justeţea susţinerilor sale. Acestea au fost indicate expres în decizia de casare care este obligatorie pentru instanţa de trimitere conform art.315(1) cod pr.civ.însă organul judiciar nu poate administra probele în locul părţilor şi pentru ele, aşa încât reclamantul avea obligaţia de a dovedi că menţiunile din carnetul de muncă contestate sunt eronate şi au la bază”convenţia abuzivă”dintre Sindicat şi patronatul societăţii prin care atât art.7 din Ordinul nr.50/1990 cât şi precizările din adresa nr.43G/1017/1999 a MMPS au fost încălcate, aşa cum a afirmat prin acţiune.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I şi II de muncă , fără limitarea numărului personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii , controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
De asemenea , potrivit art. 6 din acelaşi act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi , ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art.7 al textului de lege invocat de recurentul-reclamant că a fost încălcat, prevede că încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50 %, iar pentru grupa a II a cel puţin 70% din programul de lucru. În aplicarea acestui text de lege, conducerea societăţii intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiţii deosebite de muncă încadrate în grupele I şi II menţionându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă.

În raport de postul ocupat şi respectiv funcţia exercitată de recurentul-reclamant, în mod corect prima instanţă a constatat că activitatea acestuia nu poate fi încadrată în grupa I de muncă în perioada 1.04.1992-1.02.2001 şi respectiv în procent de 100% pentru perioadele:20.09.1969-17.10.1970;07.06.1979-01.06.1980 şi 01.04.1987-01.04.1992 iar menţiunile din carnetul său de muncă de la pct.78 şi 79 sunt corecte.

Potrivit art.1 din Decretul nr.92/1976 act normativ în vigoare la data sesizării instanţei, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în munca, vechimea neîntrerupta în munca, vechimea neîntrerupta în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite(…).

Rezultă că încadrarea locurilor de muncă din diferite unităţi în grupele I şi II, trecerea de la o grupă la alta şi scoaterea lor dintr-o anumită grupă precum şi nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităţilor, putând fi făcute numai după procedura instituită de lege, respectiv Ordinul nr.50/1990-aplicabil în perioadele la care se raportează acţiunea reclamantului.

În aceste circumstanţe, contestarea făcută de reclamant referitoare la greşita încadrare a activităţii sale într-o anumită grupă de muncă sau într-un anumit procent, potrivit menţiunilor înscrise în carnetul său de muncă, în lipsa unor dovezi de netăgăduit care să justifice pretinsele erori sau abuzuri săvârşite de conducerea unităţii împreună cu Sindicatul reprezentativ al salariaţilor, este lipsită de temeinicie şi nu este de natură să conducă la admiterea recursului şi reformarea sentinţei care este legală şi temeinică sub toate aspectele.

Drept consecinţă, Curtea a respins ca nefondat recursul exercitat de reclamantul C. I. în temeiul art.312(1) cod pr.civ.
(Judecător Simona Buzoianu)
[76] Neregularitate procedurală. Citarea intimatei aflată în procedura insolvenţei.

Cod pr.civ., art. 87 pct. 5

C.E.D.O., art. 6 prf. 1

În procesul civil părţile nu sunt obligate să se înfăţişeze la judecată, ceea ce este însă obligatoriu este ca ele să fie citate legal în cadrul procedurii conform art.85 cod pr.civ. care are caracter imperativ, în sensul că nicio măsură nu poate fi luată de instanţă decât după încunoştinţarea părţilor, drept garanţie a respectării principiilor ce guvernează procesul civil privind echitatea procedurii, dreptul la apărare şi contradictorialitatea dezbaterilor ca elemente esenţiale ale dreptului oricărei persoane la un proces echitabil în accepţiunea dată de art.6 prf.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art.87 pct.5 cod pr.civ.,cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului vor fi citaţi prin administratorul judiciar, ori după caz, prin lichidatorul judiciar, dispoziţie legală încălcată de instanţa de fond care a avea obligaţia să citeze societatea intimată prin intermediul administratorului judiciar fiindcă procedura insolvenţei era deja deschisă la primul termen de judecată, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced.

Desfăşurarea judecăţii, inclusiv administrarea mijloacelor de dovadă în lipsa uneia dintre părţi care nu a fost legal citată, afectează întreaga procedură care trebuie reluată în condiţii de regularitate procedurală prin citarea intimatei în conformitate cu dispoziţiile imperative care reglementează procedura de citare a părţilor în procesul civil.


Yüklə 1,64 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   35




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin