Curtea de Apel Ploiesti

28. OMISIUNEA DE A SOLUŢIONA O CERERE CU CARE A FOST INVESTITA INSTANŢA ECHIVALEAZĂ CU NECERCETAREA FONDULUI
Art. 312 - Instanţa poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.

    În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.

    Modificarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.

Prin dec. nr.130/12 feb.2009 s-a admis recursul declarat de pârâtul B. P. împotriva deciziei civile nr.619 pronunţată la 17 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanţii B.A., B. E.M, L. A.şi B. C.

Casează ambele hotărâri şi trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Ploieşti.

În fapt prin cererea înregistrată sub nr.6530/281/2007 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamanţii B. A. prin mandatar, B. M., B. E. M., L. A. şi B. C. au chemat în judecată pe pârâtul B. P. solicitând instanţei să fie obligat pârâtul să le restituie suma de 169.608 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor ce li se cuvin în baza Legii nr. 290/2003 şi dobânda legală cuvenită pentru această sumă de la momentul ridicării ei.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că l-au mandatat pe pârât, prin procuri autentificate, să-i reprezinte la autorităţile competente pentru acordarea drepturilor cuvenite conform Legii nr.290/2003 pentru bunurile ce au aparţinut autorilor lor şi care au rămas în Basarabia, mandatul încredinţat pârâtului conferindu-i acestuia dreptul de a ridica, în numele lor, sumele de bani care se vor stabili cu titlu de despăgubiri, iar la data de 14.12.2006, prin Hotărârea nr.138, Comisia judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr.290/2003 a stabilit pentru toate părţile un cuantum total al despăgubirilor în sumă de 636.031 lei.

Au mai susţinut reclamanţii că, potrivit prevederilor legale instituite, plata contravalorii urma să se facă într-o tranşă de 40% , lucru care s-a şi realizat la începutul anului 2007, pârâtul ridicând prima tranşă a despăgubirilor în cuantum de 254.412 lei cuvenită tuturor părţilor, dar cu toate că mandatarul lor în cadrul obligaţiei de a da socoteală mandanţilor trebuia să le remită sumele de bani ce li se cuveneau în calitate de beneficiari ai Hotărârii nr.138/2006, a refuzat sub diferite pretexte să le remită sumele de bani, motiv pentru care au fost nevoiţi să revoce procurile autentificate, notificând revocarea ANRPCD în baza Legii nr.290/2003.

Prin sentinţa civilă nr.1985/29.05.2008, Judecătoria Ploieşti a admis în parte acţiunea şi în parte cererea reconvenţională, obligând pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 144.608 lei reprezentând partea cuvenită din tranşa de 40% achitată de ANRP la 14.02.2007, la plata sumei de 8997,97 lei dobândă şi a constatat că pârâtul-reclamant a efectuat cheltuieli în cuantum de 25.500 lei pentru demersurile în vederea obţinerii despăgubirilor atât în România cât şi în Republica Moldova, sumă ce urmează a fi suportată de către pârâţi proporţional cu cotele ce li se cuvin.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că întrucât pârâtul-reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor art.1541 Cod civil, conform cărora mandatarul este dator oricând i se va cere a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot ce a primit în puterea mandatului, chiar în cazul în care ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului, urmează a fi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 144.608 lei.

Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs reclamanţii, calificat apel, susţinând că este nelegală şi netemeinică invocând următoarele motive:

Împotriva sentinţei sus-menţionată a declarat apel şi pârâtul B. P. susţinând că este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiei pe care a invocat-o prin cererea reconvenţională, aceea a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, arătând că prin certificatul de moştenitor nr.1481/1982, stabilindu-se masa succesorală de pe urma defunctului B. I.şi moştenitorii acceptanţi ai acestuia, rămânând ca succesor B. P., B. A., C. E. şi C. V., B. V. renunţând la succesiune.

Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr.619 din 17 noiembrie 2008, a respins cele două apeluri ca nefondate, reţinând următoarele:

Asupra apelului declarat de reclamanţi, tribunalul a reţinut, referitor la critica prin care s-a susţinut că în mod eronat a fost admisă numai în parte acţiunea sub aspectul contravalorii dobânzii datorate, că este neîntemeiată, deoarece, după cum a rezultat din probele administrate în cauză, în temeiul Hotărârii nr.138/14.12.2006 emisă de Instituţia Prefectului, au fost aprobate cererile apelanţilor-reclamanţi, s-a modificat Hotărârea nr.84/2006 şi s-au acordat despăgubiri în sumă totală de 636.031 lei, din care 428.191 lei pentru terenuri şi 207.840 lei pentru casă şi teren. fiind achitată suma totală de 254.412 lei, reprezentând 40% , la 14.02.2007 din sumele încasate pârâtul achitând reclamantei L. A. suma de 25.000 lei.

S-a mai arătat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă, dobânda legală aferentă sumei încasată de apelantul-pârât pe perioada 14.02.2007 - ianuarie 2008 este de 10.479,78 lei, din care se deduce valoarea dobânzilor aferente perioadei anterioare punerii în întârziere prin notificarea nr. 270/2007.

Cât priveşte susţinerea apelanţilor-reclamanţi că instanţa a admis cererea reconvenţională în parte, pentru suma de 25.500 lei, tribunalul a apreciat că nefondată întrucât pretenţiile intimatului-pârât sunt dovedite, din materialul probator administrat în cauză, din depoziţiile martorilor şi mandatul acordat, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu ale reclamanţilor-pârâţi, rezultând că pârâtul-reclamant a efectuat demersuri la autorităţile competente pentru obţinerea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.

Totodată, s-a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica prin care s-a susţinut că în mod greşit prima instanţă a compensat cheltuielile de judecată, arătându-se că prin admiterea în parte a acţiunii şi în parte a cererii reconvenţionale au devenit aplicabile dispoziţiile art.276 C.pr.civilă.

Referitor la apelul declarat de pârâtul Bârlădeanu Petru, Tribunalul Prahova a reţinut, că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica prin care se susţine că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiei invocate de apelant prin cererea reconvenţională, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată deoarece aceasta nu a mai fost reiterată, prin Hotărârea nr.84/2006 fiind incluşi moştenitorii lui B. V.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiată şi critica prin care s-a susţinut că despăgubirile urmau să fie împărţite în cuantum egal cu reclamantul B. A., deoarece Hotărârea nr.138 a Instituţiei Prefectului se referea la toţi moştenitorii.

Referitor la susţinerea prin care se pretinde de către pârât că nu au fost stabilite corect cheltuielile mandatarului, tribunalul a constatat că este neîntemeiată deoarece, în raport de depoziţiile martorilor şi răspunsurile la interogatoriu ale părţilor, rezultă că în vederea obţinerii despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, pârâtul a efectuat demersuri cuvenite la autorităţile competente.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.P., pentru următoarele motive:

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C.pr.civilă.

O primă critică este că, deşi în cererea reconvenţională a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, instanţa de fond a omis să se pronunţe pe excepţia invocată, instanţa de apel pronunţându-se pe această excepţie cu motivarea că aceasta este neîntemeiată faţă de faptul că nu a mai fost reiterată prin Hotărârea nr. 84/2006 astfel că, instanţa de apel analizează superficial fondul acestei excepţii, fără a lua în considerare toarte documentele de care apelantul-pârât s-a folosit atât la fond cât şi în faza de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul arată că în certificatul de moştenitor nr. 1481/1982 eliberat de Notariatul de Stat Judeţean Prahova s-a stabilit masa succesorală rămasă de pe urma def. B.I. moştenitorii acceptanţi ai acestuia, iar B. V. a renunţat la succesiunea tatălui său B. I.on decedat la 10.06.1982(filele 70-71).

De asemenea, recurentul precizează că în Legea nr.290/2003 se are în vedere dezdăunarea refugiaţilor, însă B. V. nu are această calitate, dovadă în acest sens fiind adeverinţa nr.6765/1945 în care nu se menţionează că B. V. ar face parte din familia refugiată în anul 1941, alături de cei doi părinţi B. I. şi M, împreună cu copiii P., A., V. şi E., precum şi din adeverinţa din 28.12.1994 unde se stabileşte, defalcat, perioada şi locul unde B. V. s-a aflat în acea perioadă.

Se susţine de recurent că instanţa de apel a reţinut că prin cererea iniţială au fost indicaţi toţi moştenitorii lui B. I. însă, în realitate, intenţia acestora de a recupera suma de bani a existat încă de la prima cerere, întrucât este evident că cel care a făcut toate demersurile şi care a fost interesat de la început, nu a fost altul decât B. P.

Consideră recurentul că susţinerile reclamanţilor în ceea ce priveşte revocarea procurilor s-a făcut datorită refuzului pârâtului de a le remite vreo sumă de bani, este nereală întrucât reclamanţilor li s-a solicitat să se prezinte la notariat pentru a se realiza această împărţire, dar reclamanţii au refuzat de fiecare dată.

Arată recurentul că hotărârea comisiei judeţene a fost ridicată de B. E. M. şi prezentată pârâtului abia după trecerea termenului de contestaţie, iar prin eliminarea moştenitorilor B. V., sumele de bani s-ar împărţi la 2 şi nu la 3, situaţie ce ar trebui să se întâmple şi cu cealaltă tranşă de 60%.

Este fondată prima critică, în sensul că instanţa de fond a omis să se pronunţe pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie invocată de recurent în cererea reconvenţională formulată la instanţa de fond, întrucât, în situaţia în care instanţa omite să se pronunţe asupra unei cereri, este asimilat cu faptul că instanţa nu a cercetat fondul atunci când pronunţă soluţia, fiind incidente dispoziţiile art. 297 alin. 1 C.pr.civilă.

Susţinerea recurentului că în certificatul de moştenitor nr. 1841/1982 eliberat de Notariatul de Stat judeţean Prahova s-a stabilit că autorul reclamanţilor B. E. M., B.C. şi L. A.a renunţat la succesiunea rămasă de pe urma def. B.I., este nefondată întrucât pe de o parte, în certificatul de moştenitor sus-menţionat se arată că autorul acestora, B.V. este străin de succesiune, şi nu renunţător.

Prin decizia nr. XI din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că numai cei care au renunţat în mod expres la succesiune nu beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, or, în cauza de faţă, autorul reclamanţilor nu este renunţător.

Pe de altă parte, nu are relevanţă că autorul Bârlădeanu Victor a renunţat la succesiunea tatălui său, din moment ce Hotărârea nr. 138/14 decembrie 2006 a Comisiei judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 şi Hotărârea nr. 84/9 iunie 2006 nu au fost contestate de către recurent, în condiţiile în care, prin cele două hotărâri sus-menţionate s-a stabilit că atât reclamanţii, cât şi pârâtul au dreptul de a primit despăgubiri pentru bunurile abandonate în Basarabia.

De asemenea, nu are relevanţă faptul că în adeverinţa nr. 6765/1945 autorul reclamanţilor, def. B. V., nu figurează ca având calitatea de refugiat, din moment ce, prin Hotărârile nr. 138/14 decembrie 2006 şi nr. 84/9 iunie 2006 ale Comisiei judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, acestuia şi moştenitorilor săi li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de aceste măsuri reparatorii prevăzut de Legea nr. 290/2003.

Se va respinge critica recurentului că instanţa de apel a motivat nemulţumirea cu privire la neexistenţa în cuantum egal al despăgubirilor, făcând referire la Hotărârea nr. 138/2006, întrucât hotărârile emise de Comisia judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, nu au fost contestate, situaţie în care, despăgubirile se vor acorda conform art.10 din Legea nr. 290/2003.

Referitor la susţinerea recurentului că cererile reclamanţilor privind revocarea procurilor s-au făcut datorită refuzului pârâtului de a remite vreo sumă de bani mandanţilor şi că aceste susţineri sunt nereale pentru că li s-a solicitat reclamanţilor să se prezinte la notariat pentru a se realiza această împărţire, Curtea va reţine că, în realitate, aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate în sensul art. 304 C.pr.civilă, iar pe de altă parte, recurentul nu a făcut nicio dovadă în sensul că a încercat pe cale amiabilă împărţirea sumelor primite în baza mandatelor.

Critica recurentului referitoare la faptul că hotărârea comisiei judeţene a fost ridicată de B. E. M. şi prezentată pârâtului abia după trecerea termenului de contestaţie, iar prin eliminarea moştenitorilor B. V., sumele de bani s-ar împărţi la 2, şi nu la 3, situaţie ce ar trebui să se întâmple şi cu cealaltă tranşă de 60%, este bazată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C.pr.civilă, astfel că nu poate fi analizată de instanţă întrucât aceste dispoziţii au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 3 C.pr.civilă, constatând că instanţa de fond a omis să se pronunţe pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, dar şi pe excepţia prematurităţii invocate în cererea reconvenţională, echivalând cu necercetarea fondului, va admite recursul, va casa ambele hotărâri şi va trimite caza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti.

29. „ Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel”.
Art. 14 din Legea 146/1997

 - Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

Art. 20 – din Legea 146/1997

(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

    (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară.

    (3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

   

Art. 35 – din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Art. 35 - (1) Taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor.

    (6) Dacă, în momentul înregistrării, acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită.

   

Prin decizia nr. 206/5 martie 2009 s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.C. A. SRL, cu sediul ....împotriva deciziei civile nr. 652 pronunţată la 27 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanţii D.V.,P.R.,U.I.

În fapt prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Ploieşti sub nr. 543/281/2008, reclamantele D. V., P.R. şi U. I. au chemat în judecată pe pârâta S.C. A.SRL, solicitând evacuarea pârâtei din imobilul ce le aparţine, situat în Ploieşti, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino, judeţul Prahova, precum obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 lei, reprezentând lipsa de folosinţă pe ultimii doi ani, pentru perioada ulterioară expirării contractului de închiriere intervenit între părţi.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că între pârâtă şi autorul lor, D. L., a intervenit un contract de închiriere pentru imobilul situat în Ploieşti,str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 86, respectiv o suprafaţă de 12 mp din totalul de 465 mp, cu ieşire la strada Vasile Lupu, pe o perioadă de 1 an de zile, începând cu data de 1.01.2002, care şi-a încetat valabilitatea prin împlinirea termenului.

Durata respectivului contract nu a mai fost prelungită, fapt confirmat de emiterea unei notificări către chiriaş, prin care acestuia i-a fost adus la cunoştinţă faptul că intenţia proprietarului este de a nu mai prelungi respectivul contract, la data de 31.12.2003.

Reclamantele au arătat că pârâta, cu rea-credinţă, nu a dat curs solicitărilor repetate şi nu a eliberat spaţiul pe care îl deţine în prezent fără tilu şi nu a

înţeles nici măcar să plătească proprietarului contravaloarea chiriei pentru perioada aferentă acestei posesii.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, faţă de împrejurarea că acestea nu sunt proprietarele terenului pe care este amplasat modulul societăţii pârâte în suprafaţă de 12 mp, cu ieşire la strada Vasile Lupu.

Prin sentinţa civilă nr. 4651 din 15.05.2008 Judecătoria Ploieşti a admis excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a anulat acţiunea ca insuficient timbrată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la momentul înregistrării cererii reclamantele au achitat doar 20 de lei taxă judiciară de timbru, acestea au fost citate pentru primul termen de judecată cu menţiunea să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 2647,2 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca insuficient timbrată. De asemenea la termenul din data de 21.02.2008 instanţa de fond a pus în vedere reclamantelor să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2647,2 lei şi a timbrului judiciar de 5 lei.

Pentru că reclamantele nu s-au conformat obligaţiei de a achita diferenţa de taxă juduciară de timbru şi timbrul judiciar datorat, deşi cuantumul acesteia a fost stabilit de instanţa de fond, s-a procedat la anularea cererii ca insuficient timbrată.

A reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 20 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997, taxele judidiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanţa

va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele care au arătat că, în ce priveşte capătul principal de cerere, acesta a fost legal timbrat.

Au mai susţinut reclamantele că sancţiunea anulării ca insuficient timbrată a acţiunii nu putea opera în cauză, instanţa de fond având obligaţia să continue a judeca capătul principal de cerere, legal timbrat, iar sancţiunea netimbrării să opereze pentru capătul de cerere accesoriu.

Apelantele-reclamante au arătat că art.14 din Legea nr. 146/1997, raportat la normele metodologice de aplicare a legii, statuează aspectele invocate în motivele de apel.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât motivele de apel nu corespund celor invocate de apelantele-reclamante prin acţiunea formulată, încercând să se deducă instanţei o altă situaţie de fapt, respectiv un alt cadru procesual şi nu cel care a fost promovat prin acţiunea formulată la instanţa de fond.

Prin decizia nr.652 pronunţată la 27 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis dosarul pentru soluţionarea pe fond a cauzei, la aceeaşi instanţă de fond.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a anulat acţiunea ca insuficient timbrată, având în vedere că acţiunea a avut două capete de cerere, respectiv evacuarea intimatei-pârâte şi obligarea acesteia la plata lipsei de folosinţă în cuantum de 70.000 lei.

Tribunalul a constatat că apelantele au depus taxa judiciară de timbru pentru primul capăt de cerere, cel privind evacuarera intimatei pârâte, de 20 lei şi timbru judiciar urmănd să achite taxa judiciară de timbru pentru capătul doi din cerere acela privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă.

S-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a anulat acţiunea ca insuficient timbrată în condiţiile în care acţiunea avea două capete de cerere, din care primul,cel principal, era timbrat legal cu taxă de timbru de 20 lei. Potrivit art . 14 din Legea taxelor judicire de timbru, în situaţia în care acţiunea are mai multe capete de cerere, taxa judiciară de timbru se datorează separat pentru fiecare capăt de cerere, în funcţie de natura acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL, pentru următoarele motive:

Se apreciază că decizia Tribunalului Prahova este nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă.

Se arată că în mod nelegal instanţa de apel a considerat că prin netimbrarea celui de-al doilea capăt de cerere dedus judecăţii, capăt de cerere ce presupunea achitarea unei taxe de timbru în sumă de 2647,2 lei, nu era de natură să ducă la admiterea excepţiei privind netimbrarea acţiunii în întregul său.

În dezvoltarea motivului de recurs, precizează că intimate-reclamante au fost citate la mai multe termen de judecată cu menţiunea de a achita taxa de timbru,

iar în baza art. 197 alin. 1 C.pr.civilă, instanţa urma să se pronunţe asupra excepţiilor de procedură.

Arată recurenta că în baza art. 20 alin. 1,2 şi 3 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu condiţia ca instanţa să pună în vedere achitarea sumei datorate, reprezentând taxa de timbru, iar motivarea instanţei de apel că s-a timbrat cu 20 lei, nu acoperă dispoziţiile legale mai sus arătate.

Este nefondată prima critică, care se referă la faptul că instanţa de apel în mod nelegal a considerat că netimbrarea celui de-al doilea capăt de cerere dedus judecăţii nu e de natură să ducă la admiterea excepţiei privind netimbrarea acţiunii în întregul său, întrucât, pe de o parte, conform art. 14 din Legea nr. 146/1997 „ când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel”.

Pe de altă parte, în art. 35 alin. 6 din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, se prevede că în situaţia în care acţiunea a fost modificată ulterior, ea nu poate fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită.

Aplicând principiul analogiei dreptului, se poate conchide că şi în situaţia în care acţiunea introductivă a fost timbrată doar pentru unele din capetele de cerere, anularea nu poate opera în întregul ei, ci doar pentru capetele de cerere netimbrate.

Aşadar, instanţa de apel în mod corect a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea spre rejudecarea capătului de cerere ce a fost timbrat.

Dispoziţiile art. 20 alin. 1,2 şi 3 din Legea nr. 146/1997, trebuie coroborate şi cu dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege, situaţie în care, anularea se dispune numai pentru capetele de cerere ce nu au fost timbrate, şi nu pentru acţiunea în întregul ei.