Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 65
Brinkerhoff măsura cu pasul biroul lui Midge.

— Nimeni nu scurtcircuitează Mănuşa. E imposibil!

— Greşit, i-o întoarse Midge. Tocmai am vorbit cu Jabba. Mi-a zis că anul trecut a instalat un comutator de şuntare.

Asistentul directorului părea neconvins:

— Eu n-am auzit de aşa ceva.

— Nimeni n-a auzit. A fost o chestie pe şest.

— Midge, argumentă Brinkerhoff, Jabba e maniac cu securi­tatea! N-ar fi instalat niciodată un comutator care să...

— Strathmore l-a pus s-o facă, îl întrerupse ea.

Brinkerhoff aproape că auzea cum se mişcau rotiţele în creierul ei.

— Îţi aminteşti anul trecut, reluă ea, când Strathmore se ocupa de cercul ăla de terorişti antisemiţi din California?

Brinkerhoff dădu din cap. Fusese una dintre marile lovituri ale lui Strathmore. Folosind TRANSLTR ca să decripteze un mesaj interceptat, comandantul dezvăluise un complot care viza bombar­darea unei şcoli israeliene din Los Angeles. Decriptase mesajul teroriştilor cu douăsprezece minute înainte de explozia bombei şi astfel, folosindu-se de o reţea de telefoane de urgenţă, salvase vie­ţile a trei sute de şcolari.

— Ia fii atent, continuă Midge, coborându-şi vocea. Jabba a zis atunci că Strathmore interceptase codul teroriştilor cu şase ore înainte de explozia bombei.

Brinkerhoff rămase cu gura căscată:

— Dar... atunci de ce a aşteptat...

— Pentru că nu a reuşit să decripteze mesajul prin TRANSLTR. A încercat, dar Mănuşa îl tot rejecta. Era un mesaj criptat cu un nou algoritm de cheie publică pe care filtrele nu îl mai întâlniseră. I-au trebuit lui Jabba aproape şase ore ca să rezolve problema.

Brinkerhoff o privea uluit.

— Pe Strathmore l-au apucat toţi dracii. L-a obligat pe Jabba să instaleze un scurtcircuit în caz că se întâmpla din nou.

— Iisuse, şuieră Brinkerhoff. Habar n-aveam. Ochii i se îngus­tară. Şi unde vrei să ajungi cu asta?

— Cred că astăzi Strathmore s-a folosit de comutator... pentru a procesa un fişier respins de Mănuşă.

— Şi ce? Doar pentru aşa ceva e comutatorul ăla, nu? Midge clătină din cap:

— Nu şi dacă fişierul în cauză e un virus. Brinkerhoff sări ca ars:

— Un virus? Cine a pomenit ceva de un virus?

— E singura explicaţie, rosti ea cu calm. Jabba a zis că un virus e singurul lucru din cauza căruia TRANSLTR ar funcţiona atât de greu, aşa că...

— Stai o clipă! ţâşni Brinkerhoff, făcându-i semn să se oprească. Strathmore a spus că totul e în regulă!

— Minte.

— Vrei să spui că Strathmore a dat intenţionat drumul unui virus în TRANSLTR?

— Nu, îl corectă ea. Nu cred că el ştia că e vorba despre un virus. Cred că a fost tras pe sfoară.

Brinkerhoff îşi rămăsese fără grai. Era clar că Midge Milken o luase razna.

— Asta explică multe, insistă ea. Mai ales, ce a căutat el aici toată noaptea.

— A vrut să planteze viruşi în propriul computer?

— Nu, replică Midge, iritată. A încercat să-şi acopere propriile greşeli! Iar acum nu mai poate opri TRANSLTR şi repune în funcţiune energia pentru că virusul a blocat toate procesoarele!

Brinkerhoff dădu ochii peste cap. Midge o mai luase pe arătură în trecut, dar niciodată în halul ăsta. Încercă să o calmeze:

— Jabba nu pare prea preocupat.

— Jabba e un netot, îi şuieră ea.

Brinkerhoff păru surprins. Nimeni nu-l mai făcuse pe Jabba netot — poate porc, dar niciodată netot.

— Ai mai multă încredere în intuiţia ta feminină decât în expe­rienţa lui Jabba?

Ea îl privi cu asprime.

Brinkerhoff ridică palmele în semn că se predă:

— Nu contează. Îmi retrag cuvintele. Nu avea nevoie să i se reamintească de capacitatea ei neîntrecută de a presimţi dezastrele. Midge, o imploră el, ştiu că îl urăşti pe Strathmore, dar...

— Aici nu e vorba de Strathmore! ripostă ea cu duritate. Primul lucru de care avem nevoie este o confirmare că Strathmore a scurt­circuitat Mănuşa. După aceea îl sunăm pe director.

— Minunat, gemu Brinkerhoff. Îl sun pe Strathmore şi îi cer să ne trimită o declaraţie scrisă.

— Nu, i-o tăie ea, ignorând sarcasmul lui. Strathmore ne-a min­ţit deja o dată astăzi. Se uită în sus, cercetând privirea lui. Ai cheile de la biroul lui Fontaine?

— Bineînţeles. Doar sunt asistentul lui personal!

— Am nevoie de ele.

Brinkerhoff făcu ochii mari, nevenindu-i să creadă:

— Midge, orice ai face tu, eu n-am de gând să te las în biroul lui Fontaine.

— Trebuie! tună ea. Se răsuci şi începu să apese tastele Fratelui cel Mare. Acum cer o listă de aşteptare de la TRANSLTR. Dacă Strathmore a scurtcircuitat Mănuşa, o să se vadă pe hârtia de la imprimantă.

— Şi ce are asta de-a face cu biroul lui Fontaine? Ea se răsuci şi îl privi chiorâş:

— Lista de aşteptare apare numai pe imprimanta lui Fontaine. Doar ştii asta!

— Dar e confidenţial, Midge!

— E o urgenţă. Trebuie să văd lista aia.

Brinkerhoff îşi lăsă palmele pe umerii ei:

— Midge, te rog să te calmezi. Ştii că nu pot...

Ea pufăi cu putere şi se întoarse la tastatura ei:

— Dau comandă de tipărire la lista de aşteptare. O să intru acolo, o iau şi ies. Şi acum, dă-mi cheile.

— Midge...

Ea sfârşi de tastat şi se întoarse spre el:

— Chad, raportul se tipăreşte în treizeci de secunde. Uite cum facem. Tu îmi dai cheia. Dacă Strathmore a apăsat pe comutator, chemăm băieţii de la securitate. Dacă mă înşel, plec, şi tu poţi să te duci şi s-o mânjeşti cu marmeladă pe Carmen Huerta pe tot corpul. Îi aruncă o privire răutăcioasă şi întinse mâna după chei. Aştept.

Brinkerhoff gemu, regretând că o chemase înapoi să verifice raportul de la Crypto. Se uită la mâna ei întinsă.

— Vorbim despre informaţii confidenţiale din interiorul biroului personal al directorului. Ai vreo idee ce ni se întâmplă dacă suntem prinşi?

— Directorul e în America de Sud.

— Îmi pare rău. Pur şi simplu, nu pot.

Brinkerhoff îşi încrucişă braţele şi ieşi din încăpere.

Midge rămase cu privirea aţintită după el. În ochi îi mocnea ura:

— Ba da, ai să vezi cum poţi, şopti ea.

Se întoarse la Fratele cel Mare şi apelă arhivele video.

„Lui Midge o să-i treacă”, îşi spuse Brinkerhoff, aşezându-se la biroul lui şi începând să treacă în revistă celelalte rapoarte. Doar nimeni nu aştepta ca el să dea cheile directorului ori de câte ori Midge devenea paranoică.

Tocmai începuse să inspecteze cifrele COMSEC, când gândurile îi fură întrerupte de nişte voci din încăperea alăturată. Lăsă jos hârtiile şi porni spre uşă.

Încăperea principală era cufundată în întuneric — cu excepţia unui fir de lumină cenuşie dinspre uşa pe jumătate deschisă a lui Midge. Brinkerhoff ascultă. Vocile continuau dialogul. Păreau entuziasmate.

— Midge?

Nici un răspuns.

Porni prin întuneric spre camera lui Midge. Vocile îi erau vag cunoscute. Împinse uşa. Camera era pustie, iar locul lui Midge, gol. Sunetul venea de sus. Brinkerhoff privi spre peretele de monitoare video şi simţi brusc că i se face rău. Pe fiecare dintre cele douăsprezece ecrane rulau aceleaşi imagini — un soi de balet dirijat în mod pervers. Brinkerhoff se sprijini de spătarul scaunului şi privi îngrozit.

— Chad? se auzi în spatele lui.

Se întoarse şi miji ochii în întuneric. Midge se afla în faţa uşilor duble ale biroului directorului, dincolo de zona de secretari­at. Ţinea palma întinsă:

— Cheia, Chad.

Brinkerhoff se înroşi. Se întoarse spre monitoare. Încercă să stingă imaginile de deasupra capului, însă fără folos. Era pretutin­deni, gemând de plăcere şi mângâind pofticios sânii mici şi acoperiţi cu miere ai lui Carmen Huerta.