Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Forma obiectivă

A. ASPECTE PLANETARE

Prima condiţie pentru înţelegere deplină a problemei „aspectelor* este înţelegerea reală a sferei, cercului şi circumferinţei,

S-a spus că „toate formele ating condiţia sferei” - că cercul este forma perfectă. Dacă totuşi forma înseamnă definirea particularului în cadrul universalului, atunci sfera şi cercul (pentru cel care consideră viaţa tri sau bi-dimensională) nu trebuie considerate „forme” în schimb, ele sunt simboluri ale vieţii universale. Întrucât ar fi o regretabilă eroare să gândim viaţa universală ca fiind „fără formă” - în ciuda faptului că acest lucru este deseori făcut - putem extinde conceptul de formă şi să spunem că cercul (sau sfera) reprezintă „Forma universală”, suma sau culminaţia seriei evolutive a formelor particulare şi, astfel, imperfecte.⁴¹

Ea este într-adevăr „universală” prin derivaţie etimologică, pentru că fiecare punct al acesteia „se întoarce către unu”, către centru. Pentru uşurinţa analizei noastre putem descrie un cerc ca fiind totalul unui număr infinit de circumferinţe infinit apropiate, care au acelaşi centru.

Avem astfel de-a face, în mod fundamental, cu circumferinţa şi centrul; şi circumferinţa este o curbă în care fiecare punct se află la distanţă egală de un centru comun. Aceasta simbolizează o stare a fiinţei în care este atinsă universalitatea absolută de puncte de vedere; cu alte cuvinte, Mintea universală, Personalitatea perfectă, pe care omul a numit-o Dumnezeu. Dumnezeu nu este fără formă, El este echilibrul tuturor formelor, armonia desăvârşită sau integralitatea tuturor punctelor de vedere. O Persoană divină este un om care, deşi operează temporar în interiorul unei forme particulare, totuşi şi-a echilibrat astfel fiinţa spirituală încât „corpul său de lumină” este o sferă perfectă a vieţii şi înţelegerii. El a atins - nu dincolo de formă, ci dincolo de starea dezechilibrată pe care o implică forma particulară - condiţia de „Formă universală”. În filozofia gnostică, un astfel de Unu este numit Eon sau sferă. Într-un anumit sens, el nu este doar un „Unu”, ci o Mulţime absolut centrată, integrată, unanimă.

Dar fiecare din noi este, într-un sens psihologic, o mulţime de vieţi şi Marea Lucrare psihologică armonizează şi integrează „forţele sufle­teşti”. Şi este aşa chiar într-un sens şi mai adânc - deoarece corpul nostru fizic reprezintă o mulţime de „vieţi”, iar în omul perfecţionat (omul celei de-a „treia naşteri”) individualul trage această mulţime spre el însuşi, ca spre un centru şi face din ea substanţa „corpului său de lumină” - Sfera perfectă şi radiantă a substanţei-spirit.

Dacă procedăm acum de la universal la particular, vom vedea că naşterea ca personalitate particulară înseamnă apariţia unui deze­chilibru liniar sau unghiular în interiorul cercului sau sferei. O fiinţă particulară este una în care unele elemente (sau puncte de vedere) sunt subliniate, altele atenuate. El nu mai este un individ „perfect circular”, ci o fiinţă unghiulară, cu puncte de accentuare şi concentrare de energie şi zone de vid relativ.

Această particularizare a universului (care înseamnă naştere) poate fi simbolizată cu exactitate prin înscrierea unui poligon în interiorul cercului. Există o infinitate de poligoane ce pot fi înscrise într-un cerc, unele regulate (cu laturi de lungimi egale), toate celelalte neregulate. Poligoanele regulate, cum ar fi triunghiul echilateral, pătratul, pentagonul, hexagonul, heptagonul etc. sunt figuri geometrice având respectiv, trei, patru, cinci, şase, şapte etc. laturi. Dacă sunt trasate linii de la centrul cercului la punctele figurii, se formează unghiuri la centru. Triunghiul produce trei unghiuri de câte 120 de grade fiecare; pătratul, patru unghiuri de 90 de grade; pentagonul, cinci unghiuri de 72 de grade, hexagonul, şase unghiuri de 60 de grade etc. Dacă, pe de altă parte, considerăm un poligon neregulat, asemeni celui din figura de pe pagina următoare, observăm că este alcătuit dintr-un număr de laturi inegale, contractând arce inegale, care reprezintă unghiuri inegale.

Dacă se marchează pe circumferinţă cele douăsprezece semne ale zodiacului, considerate în mod arhetipal ca elemente egale ale câmpului magnetic circular ce înconjoară Pământul, şi mai departe se divide fiecare semn, astfel încât să se marcheze gradele pe circumferinţă; dacă, mai mult, se leagă prin linii fiecare din aceste 360 de marcaje de grad, s-ar obţine un poligon regulat cu 360 de laturi. Forma obţinută ar reprezenta, în mod simbolic, forma perfectă a unei fiinţe încă identificate cu un corp pământesc. Ea ar fi o fiinţă particulară - dar una în care fiecare posibilă „calitate vitală” de pe planeta noastră ar fi egal reprezentată.

„Dumnezeul” planetei noastre (ceea ce teozoful numeşte „Logos pla­netar”) ar trebui să fie imaginat totuşi nu ca un astfel de poligon complet, ci ca o circumferinţă, sau cercul însuşi considerat ca o serie completă de arce, fiecare având o semnificaţie universală. Aceasta ar simboliza calitatea universală a fiinţei Sale totale. Din acest punct de vedere, putem vedea că simbolurile gradelor zodiacului sunt încercări de a construi punţi între aceste spaţii, între minuscula latură a unui poligon regulat cu 360 de laturi şi arcul (segmentul circumferinţei) pe care această linie îl subîntinde. Dacă analizăm o asemenea relaţie între linie şi curbă la orizont, avem un simbol interesant, pentru că obţinem figura unui arc, linia orizontului fiind săgeata trasă de un arcaş invizibil. Întrucât linia orizontului este o linie a conştiinţei de sine şi a intuiţiei, avem o ilustrare grafică a efortului etern al omului, Arcaşul, ţintind în spaţiu - Universalul. Arcul său este chiar simbolul a cărui coardă întinsă este imaginea concretă prezentată în simbol, iar lemnul curbat, semnificaţia interioară şi universală a simbolului. Actul tragerii cu arcul înseamnă actul pătrunderii prin aparenţe şi atingerii Sinelui Universal, care aici devine spaţiu, cercul al cărui centru este peste tot şi a cărui circumferinţă nu este nicăieri. Acest simbol este unul antic, deseori găsit în filozofia hindusă şi întruchipată de asemenea în simbolismul semnului zodiacal al Săgetătorului.

Dacă într-o harta natală obişnuită se unesc prin linii punctele determinate pe ecliptică de poziţia planetelor, se obţine un poligon neregulat cu zece laturi. Acest poligon reprezintă „forma obiectivă” ce caracterizează în mod simbolic personalitatea nativului - în sensul în care noi folosim acest termen. Prin trasarea razelor ce leagă punctele poligonului de centru, unghiurile sunt formulate aparent şi separă fiecare planetă de celelalte.⁴² Asemenea poligon este ceea ce deja am numit „tipar planetar”. Sarcina astrologului este să îl analizeze şi să-i extragă semnificaţia vitală.

Din punct de vedere teoretic, fiecare valoare unghiulară îşi are, bineînţeles, semnificaţia particulară, întocmai cum fiecare grad al zodiacului îşi are propria semnificaţie. Întrucât natura relaţiei dintre două planete, în această fază a analizei astrologice, este caracterizată de unghiul ce separă poziţiile zodiacale (longitudinile) ale celor două planete, este evident că o distanţă unghiulară de 92 de grade este la fel de semnificativă în sine ca cea de 90 de grade.

Totuşi, aşa cum împărţim orbita Pământului (sau câmpul magnetic) în doar douăsprezece regiuni pe care le numim „semne zodiacale”, tot aşa, şi din motive valabile şi din punct de vedere filozofic, folosim în majoritatea cazurilor, în scopul analizei formei, doar primele două­sprezece poligoane regulate şi unghiurile pe care ele le generează. Cu alte cuvinte, considerăm că acolo sunt douăsprezece (sau chiar şase) tipuri fundamentale de formă-relaţie între activităţile de viaţă simbolizate de planete; şi noi simbolizăm aceste tipuri prin unghiurile produse prin divizarea celor 360 de grade ale întregii circumferinţe în trei, patru, cinci, şase - până la douăsprezece părţi. Două planete „se aspectează una pe cealaltă” atunci când sunt separate de un unghi care măsoară o astfel de valoare: de exemplu 120, 90, 60 de grade etc. Lista, numele şi caracteristicile acestor aspecte vor urma.

Este totuşi necesar să adăugăm că, referitor la „aspecte”, ne confruntăm cu o situaţie nu prea diferită de cea pe care am găsit-o atunci când am discutat despre „cuspide”. Adică, trebuie să extindem conceptul de „aspect”, astfel încât să-l facem să semnifice nu doar o valoare unghiulară exactă (90 de grade), ci o „zonă unghiulară” (cum ar fi între 85 şi 90 de grade). Aspectul-cuadratură exact măsoară până la o distanţă angulară de 90 de grade. Dar se spune de asemenea că două planete formează o cuadratură atunci când distanţa lor angulară măsoară orice valoare cuprinsă între, să spunem, 85 şi 95 de grade, Aceasta este adevărat pentru orice aspect, în special pentru cele mai semnificative.

Totuşi, în scopul unei înţelegeri mai profunde a factorului relaţiei planetare sau „formei-personalităţii”, este necesar să considerăm nu numai „zonele angulare”, ci fiecare valoare angulară. Aceasta mai ales pentru motivul că substanţa fiinţei nu este suficient analizată de diferenţierea îndoisprezecită a zodiacului în semne, ci deseori solicită o diferenţiere ulterioară.

În cursul său intitulat Astrologia pitagoreică, Marc Edmund Jones a abordat, într-o manieră remarcabil de originală şi de convingătoare, problema modului cum să se analizeze toate valorile posibile ale relaţiei angulare dintre planete. După studierea aspectelor astrologice funda­mentale, el a mers mai departe în analiza semnificaţiei gradului de exactitate (sau a gradului de separare) a aspectelor. Dacă distanţa angulară dintre două planete este de 85 sau 95 de grade, aceste două planete formează o „cuadratură”, dar cuadratura nu este exactă. Este o cuadratură minus sau plus 5 grade. Dacă distanţa dintre planete a fost de 88 sau 93 de grade, aspectul ar fi o cuadratură minus 2 sau plus 3 grade.

Dacă, totuşi, s-ar lua în consideraţie o „zona angulară” de, să spunem, 7 grade pe fiecare parte a exactităţii aspectului, s-ar obţine aspecte cu un coeficient de inexactitate variind de la 0 la 7. Valoarea acestui coeficient este, conform lui Marc Edmund Jones, deosebit de semnificativă şi caracterizează, maniera în care aspectul însuşi ope­rează. Problema este prea complexă pentru a fi discutată aici; a fost însă menţionată pentru a arăta cum poate fi formulată semnificativ fiecare valoare angulară.

Tabelul de aspecte care urmează va clarifica problema pentru că vom vedea, de exemplu, că un „sextil” reprezintă o valoare angulară de 60 de grade, „semi-cuadratura” de 45 de grade. Dacă se ia în conside­rare o zonă de 7 grade de fiecare parte a valorii exacte, va fi de fapt acoperită fiecare valoare angulară. Pentru că 53 de grade este un sextil de „coeficient 7”, iar 52 de grade este o semi-cuadratură de asemenea de „coeficient 7”. Prin această metodă fiecărei valori angulare i se conferă o semnificaţie individuală.⁴³