Dane Rudhyar Astrologia personalităţii


Forma obiectivă A. ASPECTE PLANETARE



Yüklə 1,77 Mb.
səhifə42/52
tarix16.04.2018
ölçüsü1,77 Mb.
#48285
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   52

Forma obiectivă

A. ASPECTE PLANETARE


Prima condiţie pentru înţelegere deplină a problemei „aspectelor* este înţelegerea reală a sferei, cercului şi circumferinţei,

S-a spus că „toate formele ating condiţia sferei” - că cercul este forma perfectă. Dacă totuşi forma înseamnă definirea particularului în cadrul universalului, atunci sfera şi cercul (pentru cel care consideră viaţa tri sau bi-dimensională) nu trebuie considerate „forme” în schimb, ele sunt simboluri ale vieţii universale. Întrucât ar fi o regretabilă eroare să gândim viaţa universală ca fiind „fără formă” - în ciuda faptului că acest lucru este deseori făcut - putem extinde conceptul de formă şi să spunem că cercul (sau sfera) reprezintă „Forma universală”, suma sau culminaţia seriei evolutive a formelor particulare şi, astfel, imperfecte.41

Ea este într-adevăr „universală” prin derivaţie etimologică, pentru că fiecare punct al acesteia „se întoarce către unu”, către centru. Pentru uşurinţa analizei noastre putem descrie un cerc ca fiind totalul unui număr infinit de circumferinţe infinit apropiate, care au acelaşi centru.

Avem astfel de-a face, în mod fundamental, cu circumferinţa şi centrul; şi circumferinţa este o curbă în care fiecare punct se află la distanţă egală de un centru comun. Aceasta simbolizează o stare a fiinţei în care este atinsă universalitatea absolută de puncte de vedere; cu alte cuvinte, Mintea universală, Personalitatea perfectă, pe care omul a numit-o Dumnezeu. Dumnezeu nu este fără formă, El este echilibrul tuturor formelor, armonia desăvârşită sau integralitatea tuturor punctelor de vedere. O Persoană divină este un om care, deşi operează temporar în interiorul unei forme particulare, totuşi şi-a echilibrat astfel fiinţa spirituală încât „corpul său de lumină” este o sferă perfectă a vieţii şi înţelegerii. El a atins - nu dincolo de formă, ci dincolo de starea dezechilibrată pe care o implică forma particulară - condiţia de „Formă universală”. În filozofia gnostică, un astfel de Unu este numit Eon sau sferă. Într-un anumit sens, el nu este doar un „Unu”, ci o Mulţime absolut centrată, integrată, unanimă.

Dar fiecare din noi este, într-un sens psihologic, o mulţime de vieţi şi Marea Lucrare psihologică armonizează şi integrează „forţele sufle­teşti”. Şi este aşa chiar într-un sens şi mai adânc - deoarece corpul nostru fizic reprezintă o mulţime de „vieţi”, iar în omul perfecţionat (omul celei de-a „treia naşteri”) individualul trage această mulţime spre el însuşi, ca spre un centru şi face din ea substanţa „corpului său de lumină” - Sfera perfectă şi radiantă a substanţei-spirit.

Dacă procedăm acum de la universal la particular, vom vedea că naşterea ca personalitate particulară înseamnă apariţia unui deze­chilibru liniar sau unghiular în interiorul cercului sau sferei. O fiinţă particulară este una în care unele elemente (sau puncte de vedere) sunt subliniate, altele atenuate. El nu mai este un individ „perfect circular”, ci o fiinţă unghiulară, cu puncte de accentuare şi concentrare de energie şi zone de vid relativ.

Această particularizare a universului (care înseamnă naştere) poate fi simbolizată cu exactitate prin înscrierea unui poligon în interiorul cercului. Există o infinitate de poligoane ce pot fi înscrise într-un cerc, unele regulate (cu laturi de lungimi egale), toate celelalte neregulate. Poligoanele regulate, cum ar fi triunghiul echilateral, pătratul, pentagonul, hexagonul, heptagonul etc. sunt figuri geometrice având respectiv, trei, patru, cinci, şase, şapte etc. laturi. Dacă sunt trasate linii de la centrul cercului la punctele figurii, se formează unghiuri la centru. Triunghiul produce trei unghiuri de câte 120 de grade fiecare; pătratul, patru unghiuri de 90 de grade; pentagonul, cinci unghiuri de 72 de grade, hexagonul, şase unghiuri de 60 de grade etc. Dacă, pe de altă parte, considerăm un poligon neregulat, asemeni celui din figura de pe pagina următoare, observăm că este alcătuit dintr-un număr de laturi inegale, contractând arce inegale, care reprezintă unghiuri inegale.

Dacă se marchează pe circumferinţă cele douăsprezece semne ale zodiacului, considerate în mod arhetipal ca elemente egale ale câmpului magnetic circular ce înconjoară Pământul, şi mai departe se divide fiecare semn, astfel încât să se marcheze gradele pe circumferinţă; dacă, mai mult, se leagă prin linii fiecare din aceste 360 de marcaje de grad, s-ar obţine un poligon regulat cu 360 de laturi. Forma obţinută ar reprezenta, în mod simbolic, forma perfectă a unei fiinţe încă identificate cu un corp pământesc. Ea ar fi o fiinţă particulară - dar una în care fiecare posibilă „calitate vitală” de pe planeta noastră ar fi egal reprezentată.



Dumnezeul” planetei noastre (ceea ce teozoful numeşte „Logos pla­netar”) ar trebui să fie imaginat totuşi nu ca un astfel de poligon complet, ci ca o circumferinţă, sau cercul însuşi considerat ca o serie completă de arce, fiecare având o semnificaţie universală. Aceasta ar simboliza calitatea universală a fiinţei Sale totale. Din acest punct de vedere, putem vedea că simbolurile gradelor zodiacului sunt încercări de a construi punţi între aceste spaţii, între minuscula latură a unui poligon regulat cu 360 de laturi şi arcul (segmentul circumferinţei) pe care această linie îl subîntinde. Dacă analizăm o asemenea relaţie între linie şi curbă la orizont, avem un simbol interesant, pentru că obţinem figura unui arc, linia orizontului fiind săgeata trasă de un arcaş invizibil. Întrucât linia orizontului este o linie a conştiinţei de sine şi a intuiţiei, avem o ilustrare grafică a efortului etern al omului, Arcaşul, ţintind în spaţiu - Universalul. Arcul său este chiar simbolul a cărui coardă întinsă este imaginea concretă prezentată în simbol, iar lemnul curbat, semnificaţia interioară şi universală a simbolului. Actul tragerii cu arcul înseamnă actul pătrunderii prin aparenţe şi atingerii Sinelui Universal, care aici devine spaţiu, cercul al cărui centru este peste tot şi a cărui circumferinţă nu este nicăieri. Acest simbol este unul antic, deseori găsit în filozofia hindusă şi întruchipată de asemenea în simbolismul semnului zodiacal al Săgetătorului.

Dacă într-o harta natală obişnuită se unesc prin linii punctele determinate pe ecliptică de poziţia planetelor, se obţine un poligon neregulat cu zece laturi. Acest poligon reprezintă „forma obiectivă” ce caracterizează în mod simbolic personalitatea nativului - în sensul în care noi folosim acest termen. Prin trasarea razelor ce leagă punctele poligonului de centru, unghiurile sunt formulate aparent şi separă fiecare planetă de celelalte.42 Asemenea poligon este ceea ce deja am numit „tipar planetar”. Sarcina astrologului este să îl analizeze şi să-i extragă semnificaţia vitală.

Din punct de vedere teoretic, fiecare valoare unghiulară îşi are, bineînţeles, semnificaţia particulară, întocmai cum fiecare grad al zodiacului îşi are propria semnificaţie. Întrucât natura relaţiei dintre două planete, în această fază a analizei astrologice, este caracterizată de unghiul ce separă poziţiile zodiacale (longitudinile) ale celor două planete, este evident că o distanţă unghiulară de 92 de grade este la fel de semnificativă în sine ca cea de 90 de grade.

Totuşi, aşa cum împărţim orbita Pământului (sau câmpul magnetic) în doar douăsprezece regiuni pe care le numim „semne zodiacale”, tot aşa, şi din motive valabile şi din punct de vedere filozofic, folosim în majoritatea cazurilor, în scopul analizei formei, doar primele două­sprezece poligoane regulate şi unghiurile pe care ele le generează. Cu alte cuvinte, considerăm că acolo sunt douăsprezece (sau chiar şase) tipuri fundamentale de formă-relaţie între activităţile de viaţă simbolizate de planete; şi noi simbolizăm aceste tipuri prin unghiurile produse prin divizarea celor 360 de grade ale întregii circumferinţe în trei, patru, cinci, şase - până la douăsprezece părţi. Două planete „se aspectează una pe cealaltă” atunci când sunt separate de un unghi care măsoară o astfel de valoare: de exemplu 120, 90, 60 de grade etc. Lista, numele şi caracteristicile acestor aspecte vor urma.

Este totuşi necesar să adăugăm că, referitor la „aspecte”, ne confruntăm cu o situaţie nu prea diferită de cea pe care am găsit-o atunci când am discutat despre „cuspide”. Adică, trebuie să extindem conceptul de „aspect”, astfel încât să-l facem să semnifice nu doar o valoare unghiulară exactă (90 de grade), ci o „zonă unghiulară” (cum ar fi între 85 şi 90 de grade). Aspectul-cuadratură exact măsoară până la o distanţă angulară de 90 de grade. Dar se spune de asemenea că două planete formează o cuadratură atunci când distanţa lor angulară măsoară orice valoare cuprinsă între, să spunem, 85 şi 95 de grade, Aceasta este adevărat pentru orice aspect, în special pentru cele mai semnificative.

Totuşi, în scopul unei înţelegeri mai profunde a factorului relaţiei planetare sau „formei-personalităţii”, este necesar să considerăm nu numai „zonele angulare”, ci fiecare valoare angulară. Aceasta mai ales pentru motivul că substanţa fiinţei nu este suficient analizată de diferenţierea îndoisprezecită a zodiacului în semne, ci deseori solicită o diferenţiere ulterioară.

În cursul său intitulat Astrologia pitagoreică, Marc Edmund Jones a abordat, într-o manieră remarcabil de originală şi de convingătoare, problema modului cum să se analizeze toate valorile posibile ale relaţiei angulare dintre planete. După studierea aspectelor astrologice funda­mentale, el a mers mai departe în analiza semnificaţiei gradului de exactitate (sau a gradului de separare) a aspectelor. Dacă distanţa angulară dintre două planete este de 85 sau 95 de grade, aceste două planete formează o „cuadratură”, dar cuadratura nu este exactă. Este o cuadratură minus sau plus 5 grade. Dacă distanţa dintre planete a fost de 88 sau 93 de grade, aspectul ar fi o cuadratură minus 2 sau plus 3 grade.

Dacă, totuşi, s-ar lua în consideraţie o „zona angulară” de, să spunem, 7 grade pe fiecare parte a exactităţii aspectului, s-ar obţine aspecte cu un coeficient de inexactitate variind de la 0 la 7. Valoarea acestui coeficient este, conform lui Marc Edmund Jones, deosebit de semnificativă şi caracterizează, maniera în care aspectul însuşi ope­rează. Problema este prea complexă pentru a fi discutată aici; a fost însă menţionată pentru a arăta cum poate fi formulată semnificativ fiecare valoare angulară.



Tabelul de aspecte care urmează va clarifica problema pentru că vom vedea, de exemplu, că un „sextil” reprezintă o valoare angulară de 60 de grade, „semi-cuadratura” de 45 de grade. Dacă se ia în conside­rare o zonă de 7 grade de fiecare parte a valorii exacte, va fi de fapt acoperită fiecare valoare angulară. Pentru că 53 de grade este un sextil de „coeficient 7”, iar 52 de grade este o semi-cuadratură de asemenea de „coeficient 7”. Prin această metodă fiecărei valori angulare i se conferă o semnificaţie individuală.43

Numele aspectelor

Valori angulare

Semnificaţia caracteristică

Conjuncţie



Activitate

Opoziţie

180°

Conştientă

Trigon

120°

Creaţie

Cuadratură

90°

Construcţie

Quintil

72°

Artă

Sextil

60°

Producţie

Septil

51°26'

Fatalitate

Semi-cuadratură (şi sesquiquadrate)

45° (şi 135°)

Conştientă

Nonagen

40°

Creaţie

Semi-quintil (şi bi-quintil)

36° (şi 144°)

Uniune

Unu-al-11-lea

32°43'

Conştientă

Semi-sextil (şi Quincunx)

30° (şi 150°)

Creaţie

(adaptată după M.E. Jones - Astrologie pitagoreică)

Dintre aceste aspecte, cele mai comune sunt: conjuncţia, opoziţia, trigonul, cuadratură, sextilul. Semi-sextilul este de obicei considerat ca o subdiviziune a sextilului; semi-cuadratura, o subdiviziune a cuadraturii. Quintilul este - din nefericire - puţin uzitat iar septilul, nonagenul şi unu-al-unsprezecelea nu se găsesc practic niciodată în manualele moderne de astrologie.

Toate aceste aspecte sunt generate de înscrierea în interiorul unui cerc a poligoanelor regulate - cu excepţia conjuncţiei şi a opoziţiei, care solicită o atenţie specială. Conjuncţia reprezintă, în mod fundamental, prototipul întregii manifestări particulare pentru că ea subliniază elementul de activitate într-un mod particular sau personal. Ara putea spune că simplul fapt că o planetă este poziţionată pe un grad, în­seamnă că este stabilită o conjuncţie între planetă şi acel grad. Gradul în sine este unul dintre cele 360 de faze armonizate şi integrate ale fiinţei universale. Dar când o planetă ajunge în acel grad, în harta unui anumit om, calitatea gradului devine deodată însufleţită, energizată, accentuată. Secvenţa armonioasă de 360 de grade devine astfel tul­burată. Unul dintre grade dobândeşte un accent. Particularitatea fiinţei este rezultatul unui tipar de accente, în timp ce în fiinţa universală nu există accente permanente, nu există puncte formatoare de struc­tură. Tocmai faptul acesta a fost interpretat greşit ca însemnând „fără formă”.

În orice hartă, planetele sunt puncte de subliniere, de accentuare, eliberează energie, sunt surse de activitate. Calitatea semnificativă de energie eliberată este determinată de simbolul gradului; tipul de activitate, de planetă. Acesta este elementul de activitate care devine materia primă a personalităţii. Activitate înseamnă stres, tensiune, dezechilibru. De aceea fiecare planetă reprezintă o stare de dezechilibru a tonalităţii zodiacale, tot aşa după cum, ca să folosim expresia lui Goethe, „culorile sunt suferinţele şi bucuriile luminii”. Zodiacul repre­zintă cercul echilibrat al totalităţii. Planetele introduc dezechilibru diferenţiere, suferinţe şi bucurii - care înseamnă accente în sus, sau accente în jos.

O planetă poziţionată în intervalul unui grad creează un accent. Două planete în aceeaşi poziţie pot, fie să sublinieze mai departe accentul, fie să estompeze direcţionarea eliberării de energie implicată prin accentuare. Totul depinde de: 1) natura planetelor aflate în con­juncţie; 2) „coeficientul de inexactitate” al conjuncţiei.

De exemplu, dacă două planete de polarităţi opuse, cum sunt Marte şi Venus, sunt în conjuncţie pe exact acelaşi grad, este indicat un fel de scurt-circuit psihologic. Este arătat un fel curios de centrare de sine şi inerţie emoţională, care poate produce un tip accentuat de narcisism. Dar dacă aceste două planete sunt separate de câteva grade, atunci, în timp ce există un simţ caracteristic de încredere în sine şi deseori un fel de „hermafrodism” psihologic, aceasta contribuie la auto­controlul emoţional al tipului care este găsit, de exemplu, la ocultişti. Există, totuşi, întotdeauna suspiciunea unui „complex” care stă ascuns în spatele fiecărei astfel de conjuncţie a planetelor masculin-feminine; el stă, de fapt, în spatele fiecărei conjuncţii, în special al conjuncţiilor multiple sau „stellium”. Dar se întâmplă că deseori, prin „complexe” de un anumit tip, să se inducă eliberări puternice de energie psihică; probabil întotdeauna.

O conjuncţie este un simbol al tensiunii particulare ce eliberează activitate - din când în când exploziv, ca în cazul conjuncţiilor dintre Marte şi Saturn, Uranus şi Saturn etc. Ea subliniază unicitatea fiinţei particulare sau a activităţii particulare implicate. Nu contribuie la echilibrul spiritual, dar generează impuls de un tip sau altul. Este o masă concentrată de energie. Dacă această energie va fi eliberată în mod constructiv sau distructiv, sau dacă va fi total eliberată, depinde de natura planetelor şi de distanţa efectivă dintre planetele considerate a fi „în conjuncţie”.

Aspectul de opoziţie reprezintă opusul şi antidotul unei conjuncţii. Două planete în opoziţie sunt poziţionate, în termeni de longitudine zodiacală, exact pe direcţii opuse din punctul de vedere al observato­rului terestru. De aceea observatorul este, ca să spunem aşa, subiectul a două impulsuri contrare. El poate fi efectiv „tras deoparte” de către opoziţie. Dar, de asemenea, dacă cele două planete opuse sunt con­siderate ca doi poli ai unei baterii, el poate fi iluminat de curgerea scânteietoare de la pol la pol. Aceasta se întâmplă în special acolo unde cele două planete sunt în mod fundamental de polarităţi opuse.

Pentru a înţelege opoziţiile, trebuie să se înţeleagă pe deplin moţiunea de polaritate. Ascendentul şi descendentul, zenitul şi nadirul din fiecare hartă sunt puncte în opoziţie zodiacală. Conştiinţa integrată este rezultatul acestor opoziţii fundamentale. Încă o dată, totul depinde dacă individul are sau nu puterea de a „reconcilia opoziţiile”; dacă el le va strânge laolaltă sau va fi „tras deoparte” de către ele. În primul caz, conştiinţa lui se va extinde şi se va obiectiva; în al doilea, va experi­menta confuzia psihologică şi nu va şti pe ce drum să o apuce. Şi astfel el va suferi, fiind chinuit de îndoială.

La opoziţie suntem martorii operării, mai mult sau mai puţin simultane, a accentului şi contra-accentului. Dacă aspectul nu este exact, se stabileşte un ritm rapid care poate duce la obiectivitate intensă de conştiinţă, aproape conştientă absolută. Dar dacă aspectul este exact, sau dacă nativul are o foarte înceată „viteză de reacţie”, contra-accentul neutralizează accentul. Poate însemna nirvana, absorb­ţia particularului în universal - şi se spune că Buddha a atins nirvana la Lună plină de mai (opoziţia Soare-Lună). Dar poate însemna şi dezintegrare, schizofrenie şi altele asemenea, de unde adesea şi nefasta semnificaţie a eclipsei lunare.

Cu greu se poate spune că opoziţia şi conjuncţia creează forma; mai degrabă, după cum am văzut, ele produc accentuarea şi contra-accentuarea, care reprezintă fenomene fundamentale ale vieţii persona­lităţii. Celelalte aspecte, ca să spunem aşa, vor distribui ideea de accent sau subliniere; şi vor transmite astfel ideea de scop. Va exista accentuare şi contra-accentuare, tinzând spre acest sau acel scop. Scopul însuşi va fi împlinit dacă aspectele implică închiderea formei poligonale care este temelia aspectului; adică, dacă sunt formate configuraţiile numite „Marele trigon” şi „Marea cruce” - sau foarte rarele „Mare quintil şi „Mare sextil”.

Ce se înţelege prin aceasta va fi uşor de priceput dacă realizăm că formele poligonale cu care avem de-a face de regulă în astrologie sunt bazate fie pe triunghi, fie pe pătrat. Trigonul, sextilul, semi-sextilul (şi quincunxul) sunt în mod fundamental triunghiulare; cuadratura şi semi-cuadratura (şi sesquiquadratul - o cuadratura şi jumătate) sunt Patrulatere. Prima serie se consideră de obicei „norocoasă”; cea de-a doua „nenorocoasă”. Dar o astfel de evaluare etică, care-şi găseşte întreaga semnificaţie în „astrologia orară”, este aproape deplasată în tipul pe care îl studiem aici. În locul său vom folosi o altă clasificare de semnificaţii şi vom spune că seria triunghiulară are de-a face cu stadii diferite de ideaţie creativă (în-”formare”), în timp ce seria patrulateră are de-a face cu nesubstanţializarea formelor.

Aceşti termeni pot suna ciudat, dar sunt destul de simpli. Trigonul este un aspect de „viziune” şi „perspectivă”. Se referă la naşterea ideilor şi a punctelor de vedere, la faza iniţială a unui nou plan şi scop. Conjuncţia reprezintă accentul. Deoarece accentul acesta începe să opereze, el ia forma unei idei, a unui proiect nou, a unui interes al personalităţii de a se exprima în mod creativ. Intr-un stadiu ulterior sextilul aduce cu sine proiectul sau ideea la un punct în care este văzut efectiv la lucru în cadrul urzelii şi ţesăturii personalităţii. Încă şi mai departe, semi-sextilul arată, ideea descompusă în elementele sale polare şi corelată cu rutina activităţii zilnice.

Dacă analizăm acum seria patrulateră, observăm în cuadratură puterea care forţează ideea abstractă să devină un corp concret. Este puterea de încarnare, de naştere - înseamnă într-adevăr crucificare din punct de vedere spiritual. Din punctul de vedere al materiei înseamnă extragerea pietrelor din carieră şi aşezarea lor în pereţii perpendiculari ai viitoarei clădiri. Nota dominantă este mobilitatea. Semi-cuadratura simbolizează prima realizare a sinelui după ce a fost zidit în materie. Poate fi o realizare depresivă; dar poate fi şi prima realizare de putere, pentru că puterea necesită un fel de nesubstanţialitate.

Semi-cuadratura reprezintă astfel un aspect de putere pentru sufletul care înţelege legile vieţii şi ale puterii. Dar reprezintă un aspect de disperare şi de mare singurătate pentru sufletul care îşi regretă „libertatea” sa spirituală. Dacă cuadratura semnifică „mobilizare”, semi-cuadratura are semnificaţia de „acţiune”, în sensul militar al termenului. Individul este în serviciul scopurilor colective.

Există totuşi altă serie, de asemenea importantă: seria quintilului, semi-quintilului şi semi-semi-quintilului (18°). Această serie se referă la funcţionarea factorului individual în sine; şi, ca atare, este foarte puţin înţeleasă. Ea este bazată pe o diferenţiere împărţită în cinci şi integrează, ca să spunem aşa, cele două serii precedente. Când două planete sunt în aspect de quintil, relaţia dintre ele este văzută a elibera o valoare de semnificaţie individuală. Din quintile, geniul unui individ poate fi determinat într-o anumită limită. Între cuadratura (90°) şi sextil (60°), quintilul (72°) arată libertatea creativă a individului în modelarea materialelor în forme fidele ideii pe care vrea să o exprime. Acolo este găsită „urma individuală” a geniului care transformă o acţiune de rutină într-o execuţie inspirată, eliberatoare de semnificaţie. Semi-quintilul se referă în special la tehnica execuţiei. Jumătatea lui (18°) sugerează punctul în care simpla accentuare (conjuncţia) se orientează spre execuţia semnificativă: factorii imponderabili ai talentului.

Septilul este semnificativ numai în sens planetar. Reprezintă, să ne amintim, diviziunea „Marelui ciclu polar”. Prin septil putem vedea, în cazuri rare, o eclipsare a scopului planetar - într-adevăr, după cum spune Marc Jones, vedem fatalitatea la lucru. Cât despre nonagen, importanţa sa poate fi revelată la o vârstă la care numărul 9 vine să sporească semnificaţia - după cum este evidenţiat de faptul că 9 este numărul sacru în bahaism şi numărul pe care templele Bahai trebuie întemeiate. Am vorbit înainte de semnificaţia numărului 40. Relaţia dintre planete având o distanţă de 40 de grade între ele poate indica naştere spirituală sau iniţiere în domeniul la care se referă planeta. Ea semnifică „naşterea în afara captivităţii”.

Toate aceste aspecte au fost analizate din punctul de vedere al conjuncţiei. Dar unele dintre ele pot fi analizate şi din punctul de vedere al opoziţiei. Adică, un aspect de sesqiquadrat (135°) este o opoziţie (180°) mai puţin o semi-cuadratură (45°). Un quincunx (150°) este o opoziţie, mai puţin un semi-sextil (30°) etc. În aceste aspecte secundare observăm operaţia de „contra-accent”. Ele indică, în analize subtile, reacţia la activitatea personală: reziduuri de activităţi. Se pot referi şi la revenirea” activităţii asupra sursei ei: sublimare interioară, transmutare spirituală. Aşa numitul bi-quintil (144°) poate fi de asemenea con­siderat drept o opoziţie mai puţin un semi-quintil (36°). Putem vedea aici la lucru tehnica de introversiune creativă. Dar, negativ vorbind, aceasta poate sugera şi anumite tipuri de obsesii, un „complex” care îşi creează halucinaţiile.

Să repetăm faptul că nici un aspect nu este fericit sau nefericit. Fiecare poate fi văzut ca o fază pozitivă sau negativă a personalităţii44. Mai important încă este faptul că nici un aspect nu are o semnificaţie reală dacă nu e văzut ca o parte integrantă a întregului tipar planetar. Trebuie să analizăm, mai întâi, fiecare aspect în mod separat pentru a obţine elementele fundamentale de realizare sintetică. Dar aceasta înseamnă pur şi simplu faza preliminară a dobândirii unei tehnici de interpretare. Adevăratul interpret citeşte tiparul planetar tot aşa cum un lector citeşte un cuvânt sau o propoziţie. Numai începătorul silabi­seşte literele una câte una.


Yüklə 1,77 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   52




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin