Data: 4 septembrie Tema: fii smerit ca isus text: Filipeni 2: 1-11 Verset de aur: Filipeni 2: 6-7 Ideea centrală: Pentru a fi smeri

Data: 4 septembrie Tema: FII SMERIT CA ISUS

Text: Filipeni 2:1-11 Verset de aur: Filipeni 2:6-7

Ideea centrală: Pentru a fi smeriți ca Isus nu începem prin a ne strădui să facem ca El, ci să fim ca El. Apoi, faptele Duhului vor decurge într-un mod ”natural” din natura primită de la El.

 Explicaţii contextuale și exegetice:

 Uneori suntem tentați să înțelegem smerenia ca fiind acceptarea propriilor limite în fața cuiva care ne depășește în atribuții sau abilități, dar să ne „desfășurăm”, în schimb, atunci când suntem în „elementul nostru”. Smerenia Domnului Isus nu era însă una conjucturală, ci făcea parte din „ADN”-ul ființei Lui: ”Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11.29).

Când Apostolul Pavel amintește de smerenia Domnului Isus ca fiind cea în virtutea căreia a acceptat să coboare pe pământ în chip de rob, nu face referire la ea ca fiind o smerenie conjucturală,  așa cum ar părea la prima citire („s-a smerit” – v.7) ci mai degrabă că a făcut uz de acea smerenie intrinsecă naturii Lui divine. Rămâne valabil, așadar, prin extensie, ca atunci când un copil de Dumnezeu devine smerit prin pocăință în urma regenerării lui prin Duhul Sfânt, el face uz de această smerenie în diferitele situații de relaționare interumană, însă această smerenie este ceea ce rodește Duhul Sfânt din natura lui Isus în noua natură a credinciosului, alături de toate celelalte lucruri pe care le rodește El în noi (dragostea, bucuria, pacea etc. – vezi Galateni 5.22). Ucenicul pur și simplu ajunge să semene tot mai mult cu Învățătorul datorită acestei naturi noi, de care ajunge să facă uz în viața de credință aici pe pământ.

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3.18). Noi avem nevoie de acest lucru tocmai datorită „apucăturilor” și reflexelor păcătoase din trupul nostru neglorificat încă, (1 Corinteni 15.35-58) reflexe care încă ne mai dau uneori bătăi de cap. Fiecare credincios, individual, are de luptat împotriva unor tendințe egocentrice și egoiste. Din contextul epistolei adresate filipenilor de către Pavel, înțelegem însă că această situație escaladase în acel context într-atât încât mai toate slujirile erau nu erau făcute dintr-un duh de smerenie, până acolo că și curata Evanghelie ajunsese să fie vestită de competitori ai lui Pavel tot dintr-un duh de pizmă și de ceartă (cap. 1.15), iar lista continuă în cap. 2.1: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând” – și se presupune că smerenia ar fi fost aceea care ar fi trebuit să îi aducă pe toți la un numitor comun. Motiv pentru care Pavel găsește nimerit nu doar să facă uz, ca de obicei, de exemplul Învățătorului lor, dar nici să nu găsească un alt exemplu mai elocvent pentru situația înrăutățită de acolo decât făcânt apel la un exemplu atât de înalt și de frumos al Domnului Isus: renunțarea la drepturi, acceptarea sacrificiului personal, neutilizarea unor abilități de care ar fi putut face uz pentru a-i fi mai bine etc. – toate astea pentru a nu-și pierde din vedere planul pentru care Tatăl îl trimisese în lume, plan care trebuia împlinit până la virgulă: ”Vin să fac voia Ta, Dumnezeule”, și ”Prin această voie am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna” (Evrei 10.5-10).

 Aplicaţii:

 Dacă smerenia și-a arătat atât de mult utilitatea în viața și lucrarea Domnului Isus (care chiar ar fi avut cu ce să se mândrească), cu atât mai mult ne este utilă nouă celor care avem tendința să ne facem planuri fără să ținem cont ”dacă va vrea Domnul” să se împlinească sau nu, noi care nu suntem ”decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere” (Iacov 4.13-16).

Smerenia este utilă atât conjuncturală, în relațiile noastre interumane, cât și ca parte din natura nouă a celui născut din nou. Putem spune însă că prima decurge din a doua, care este mai importantă decât prima. Noi putem poza o smerenie de ochii lumii, într-o situație anume, dar care, smerenie, ține doar până trece pericolul, după vorba românească: ”capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”. Problema cu lipsa smereniei ca operă a Duhului Sfânt în oameni este că această pseudo-smerenie te transformă fie într-un pasiv, fie chiar într-un pasiv-agresiv în relație cu oamenii: ”Am înghițit eu destule, dar stai să vezi când o să-mi vină și mie rândul…”.

 Diferența dintre smerenia lumii și smerenia Domnului Isus ține, așadar și în esență, de ”naturalețea” cu care o practicăm. Vorbim aici de faptul că această smerenie, pentru a fi autentică, trebuie să facă parte dintr-o natură nouă, schimbată și transformată tot mai mult de Duhul Sfânt alături de alte lucruri pe care El le rodește în noi – roade care ajung să se și completeze împreună. Poate fi un act de smerenie să știi când să taci, și poate fi un act de smerenie și să iei cuvântul și chiar să iei atitudine. O metaforă folosită de Domnul Isus poate fi foarte elocventă în acest sens: ”Fiți dar înțelepți ca șerpii, și fără răutate ca porumbeii” (Matei 10.16). Lumea asociază smerenia cu prostia. Domnul Isus o asociază cu înțelepciunea. Tot ce rodește Duhul Sfânt în noi ajunte să se completeze reciproc într-un mod extraordinar de frumos: ajungi să fii smerit motivat de iubirea de semeni, o faci cu bucurie și asta îți dă pace etc. (vezi Galateni 5.22 ș.a.).

Sugestii practice

1. 
   Cred că primul lucru pentru care îi putem mulțumi lui Dumnezeu în această privință este pentru Fiul Său. El ne-a adus și mântuire facilitându-ne regenerarea prin Duhul Sfânt, dar și anume în privința smereniei El nu doar ne-a tratat ca de la egal, la egal întrupându-Se printre noi, dar ne și rămâne ca model extraordinar de smerenie. Mulțumește-I așadar Tatălui pentru Fiul Său, pe care L-a ”împărțit” cu noi…
   

 2. Apoi, bineînțeles, admițând în smerenie că încă mai avem de lucrat la smerenia noastră ca și la întreaga noastră sfințire per ansamblu, roagă-L ca după îndurarea Lui să-ți facă favoarea de a dezvolta tot mai mult acest atribut atât de frumos ce L-a caracterizat pe Domnul Isus, și despre care a vorbit ca despre nici un alt lucru atât de direct: ”Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11.29)!

 3. Odată ce ai venit cu recunoștință înaintea lui pentru faptul că ne-a facilitat ”împărtășirea” naturii Lui cu noi prin Duhul, îl poți ruga acum să te ajute, în înțelepciune, să discerni care sunt acele situații conjuncturale când poți și ești chemat să faci uz de această smerenie, în cazuri particulare, în care vindecarea interrelațională ar putea veni chiar prin atitudinea ta smerită în dialog sau relaționare cu semenii tăi.

 4. Caută și alte texte ale Scripturii care vorbesc despre smerenie și fă-ți cadou un timp special de meditare asupra acestora…

 Întrebări pentru discuţii:

1. 
   Care sunt primele situațiile care îți vin în minte când mândria ți-a întunecat gândirea și ți-a influențat o decizie sau o anumită atitudine conversațională sau comportamentală în raport cu altcineva? Cum ar putea fi îndreptate acele situații privind la natura Domnului Isus ca Fiu de Dumnezeu?
   
2. 
   Care sunt genul de situații în care ai observat că ai tendința ”să lași smerenia la o parte” și să arăți tu ce știi și ce poți? Dacă poți depista acele situații repetitive, cum le-ai putea anticipa, în așa fel încât să (re)acționezi diferit data viitoare, mai mult ca Domnul Isus și mai puțin ca tine?
   
3. 
   Ce spun acele situații repetitive despre tine? Ce nevoi lăuntrice se cer a fi împlinite prin acele luări de atitudine ”în forță”? Nevoia de siguranță? De protecție? De semnificație? De apartenență? Nevoia de a fi iubit? Cum și-ar putea împlini sufletul tău acele nevoi privind la Isus, astfel încât să nu mai fie nevoie să acționezi în virtutea firii pământești ci printr-o smerenie ca a lui Isus?