Data şedinţei: 2005-02-07 Titlul şedinţei

Data şedinţei: 2005-02-07

Titlul şedinţei:

Intervenţia 1

Declaraţii politice prezentate de către domnii senatori :

- Doru Mircea Popescu (PSD) - consecinţele sociale previzibile introducerii cotei unice de impozitare; - modificările Codului muncii.

- Viorica Georgeta Moisuc (PRM) - 24 ianuarie/6 februarie 1918: prima Declaraţie de unire politică a Românilor şi Declaraţia prin care Republica Autonomă Basarabia se proclama independentă.

- Neculai Apostol (PSD) - normele sanitar-veterinare în perspectiva integrării în U.E.

- Gheorghe Funar (PRM) -“relaxarea fiscală” a Guvernului Tăriceanu.

- Cristache Rădulescu (PNL-PD) - replică la declaraţia domnului senator Neculai Apostol.

- Szabo Karoly-Ferenc (UDMR) – revizuirea Legii privind siguranţa naţională a României, nr. 51/1991.

- Valentin Dinescu (PRM) - “lapidarea” antrenorilor lotului olimpic de gimnastică, Octavian Belu şi Mariana Bitang.

- Corneliu Vadim Tudor (PRM) - abuzurile domnului Liviu Harbuz.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Voi face o declaraţie politică despre aşa-zisa relaxare fiscală a Guvernului Tăriceanu.

Conform Programului de guvernare 2005 – 2006, viziunea Cabinetului Tăriceanu în domeniul politicii fiscale este centrată pe asigurarea unui rol stimulativ al impozitelor şi taxelor, în scopul creşterii şi dezvoltării economice, al consolidării fiscale şi al întăririi clasei de mijloc.

“Politica fiscală a Guvernului va funcţiona mai degrabă în serviciul producătorilor de impozite decât în serviciul culegătorilor de impozite şi se va baza pe un parteneriat real între stat şi contribuabili.

Cheia de boltă a politicii fiscale a Guvernului Tăriceanu este relaxarea fiscală, ca mijloc de detensionare a mediului de afaceri, de stimulare a iniţiativei private şi de încurajare a oficializării economiei ascunse.

Guvernul va opera relaxarea fiscală, fiind conştient că o asemenea fiscalitate ridicată comportă o serie de ameninţări la adresa economiei reale.”

Am prezentat doar câteva obiective din Programul de guvernare, Capitolul 12 – Politica fiscal-bugetară a Cabinetului Tăriceanu.

Este necesar ca, de la teorie, să trecem la practică. După ce alegătorilor români li s-a urat, în campania electorală, “Să trăiţi bine!”, ei au ajuns să constate că Guvernul Tăriceanu îi înştiinţează, periodic, despre creşterea accizelor, a preţurilor şi a tarifelor la energia electrică, la gaz metan, la energie termică şi telefoane, precum şi despre noul bir numit rovinietă.

La acestea urmează să se adauge majorarea substanţială a impozitului pe veniturile din capital, respectiv, veniturile obţinute din tranzacţii imobiliare, terenuri, case şi alte active şi din tranzacţii cu bunuri mobiliare – obligaţiuni, părţi sociale şi alte hârtii de valoare. Se preconizează majorarea impozitului de la 1% la 10%, iar de la 1 ianuarie 2006, la 16%.

Se intenţionează creşterea impozitelor pe dobânzi şi pe câştigurile de capital la 16%, ceea ce ar duce la un plus la bugetul de stat, în acest an, de circa 6.150 miliarde lei.

Exemplele prezentate contrazic obiectivele înscrise în Programul de guvernare al Cabinetului Tăriceanu şi duc la creşterea fiscalităţii, şi nicidecum la o relaxare fiscală.

Mulţumesc.

(aplauze)

Domnul Cristache Rădulescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să fac câteva precizări în legătură cu prezentarea pe care a făcut-o domnul senator al Grupului Partidului Social Democrat, al cărui nume, sincer, nu l-am reţinut, în ceea ce priveşte situaţia unităţilor alimentare care trebuie închise în această perioadă.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă, pentru că domnul senator nu a avut plăcerea s-o facă, doar a făcut precizări negative la adresa unităţilor care trebuie închise, uitând să facă precizarea că ceea ce s-a negociat cu Uniunea Europeană a fost faptul că aceste unităţi vor fi închise la 31 decembrie 2006. A mai uitat să facă precizarea că acum două săptămâni, când domnul preşedinte al Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare pentru siguranţa alimentelor… Mă scuzaţi pentru emoţie, este prima dată când vorbesc în plenul Senatului şi nu am avut nici posibilitatea să aflu că domnul senator va face precizări incorecte sau necorespunzătoare cu realitatea, ca să pot să-i dau replica.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la cuvânt pe domnul senator Funar Gheorghe, din partea Grupului România Mare.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc. Invit la microfon, din partea Grupului P.S.D. pe domnul senator Apostol Neculai. Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Cristache Rădulescu:

Am înţeles. Fac doar câteva precizări…

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Invit la microfon pe domnul senator Szabo Karoly, din partea Grupului parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

Domnul Szabo Karoly Ferenc:

Înseamnă că din tribună este arbitrul deranjat, cum se obişnuieşte la fotbal, uneori, şi opreşte jocul, mă rog, sper că nu veţi face acest lucru...

Deci, vreau să vă spun că acest mic document se află înregistrat, după toate regulile jocului, şi că nu l-am retras, ceea ce se presupune, dar nu a apucat să intre pe ordinea de zi niciodată pentru că, deşi onoraţii colegi din comisia din care am făcut parte, în repetate legislaturi, s-au declarat în principiu de acord cu prevederile din acea iniţiativă legislativă, ea nu a ajuns pe motivul că mereu, mereu a venit un mesaj, nu era codificat, dar nu era nici oficial, cum că, citez : „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pregăteşte revizuirea şi modernizarea Legii nr.51 - la care m-am referit - şi că acolo va fi inclus în mod necesar”... Eu m-am declarat de acord cu acest lucru, numai că acea modificare nu vine. Nu vine pentru că acolo, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, din păcate, domină un spirit care este caracteristic perioadei de acum un deceniu şi jumătate.

La ce se referă proiectul meu legislativ în partea lui mai sensibilă şi, cum spun, agreată de către colegi? El are o prevedere extrem de simplă şi nici măcar nu este originală. Ea spune că „interceptările comunicaţiilor asupra unor persoane efectuate, bineînţeles, legal, în baza mandatului, şi aşa mai departe, se păstrează de către cel care le-a efectuat, iar după expirarea perioadei la care se referă mandatul şi după constatarea irelevanţei faptelor documentate în interceptările respective, pentru securitatea naţională, se înmânează persoanei respective, care a constituit obiectul acestei activităţi de culegere de informaţii”.

Vă rog să vă gândiţi ce consecinţe absolut pozitive ar avea pentru toată lumea, pentru fiecare cetăţean, dar mai ales pentru societate.

Eu voi reveni cu această mică iniţiativă legislativă şi nu voi aştepta ca, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să facă vreo modificare la lege, dar vă invit să iniţiem dezbatere publică, nu în presă, nu în talk-show-uri, ci la tribuna Parlamentului despre chestiunile fundamentale de securitate naţionale faţă de care avem responsabilităţi de care nu ne-am achitat.

Vă mulţumesc.

Domnul Szabo Karoly Ferenc:

Domnule preşedinte,

Onorat Senat,

Această tribună este un loc unde se fac, printre altele, declaraţii politice. Îndrăznesc, fără nici o legătură cu ceea ce a pronunţat aici vreun coleg al meu, un coleg al nostru, în legătură cu pronunţia, cu discursul altui coleg, să vă sugerez onoraţi colegi, mai ales celor care sunteţi pentru prima oară membri ai Senatului, că puteţi să faceţi declaraţii politice referitoare la fiecare literă a precedentei declaraţii, numai să nu vă referiţi la ea.

Domnule preşedinte, am venit să vă spun că, în ultima vreme, mai ales în mass-media, dar nu şi la microfoanele Parlamentului, au avut loc foarte multe discuţii, dispute, controverese, mă feresc să folosesc termene care sunt, mai ales, de uzul presei şi al consumatorilor de presă, în legătură cu chestiuni extrem de importante care ţin de activitatea unor instituţii fundamentale, acelea care, îndeobşte, sunt adunate în noţiunea aceasta generică de „cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”.

Pe marginea unui aşa zis scandal de presă, care a apărut la un anumit moment, nimic nu este întâmplător, şi care a fost urmat în mod necesar de mişcări în corpul unor înalţi funcţionari publici, noi uităm esenţialul, şi anume că Parlamentul este autoritatea legiuitoare, unica de fapt, aş vrea să revin la Constituţie, dar, în orice caz, am mai spus-o şi cu alte ocazii, nu-şi îndeplineşte un atribut fundamental în această speţă. Iată numai Legea privind siguranţa naţională a României, nr.51/1991 nu a fost armonizată nici măcar cu Constituţia din 1991, deşi art.150, la conflictul de legi, pe fosta numerotare din Constituţie, ar fi impus acest lucru. Acolo sunt enumerate, în acea lege, care trebuie în mod necesar revizuită, dar foarte repede pentru că nici în Uniunea Europeană, dar nici în NATO nu avem loc cu ea, chit că am fost cooptaţi, am fost acceptaţi acolo, sunt nişte prevederi care se referă în mod expres la ameninţări. Ameninţări pentru contracararea cărora este nevoie de culegere de informaţii, şi care culegere de informaţii se desfăşoară în baza altor legi, pe care tot Parlamentul României le-a adoptat, şi este o remarcabilă continuitate în legislaţia din acest domeniu. Nicăieri, nici într-un alt domeniu nu este atât de betonată starea literelor şi a articolelor din lege şi activitatea serviciilor cu atribuţii, aşa cum am spus în acest domeniu, aşa cum au fost ele adoptate pe parcursul anilor, oglindind în mod special şi în mod vădit interesele organizaţionale ale acestor instituţii. Nu mă feresc să spun acest lucru. Nu este prima oară.

În ce mă priveşte, am onoarea să vă anunţ că, în iunie 2000, am depus o iniţiativă legislativă, în nume personal, care se referea la modificarea unui articol din Legea nr.14 din 1992, care se referă la organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii şi care, printre altele... ( sună un telefon mobil în sală )... imediat termin, domnule preşedinte...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă vă pomenea numele, veneaţi cu un drept la replică. Pentru că este pentru prima oară, aveţi cuvântul.

Doamna Viorica Georgeta Moisuc:

Domnule preşedinte,

Domnilor academicieni,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Printr-o coincidenţă fericită astăzi, aş vrea să vă invit să vă întoarceţi puţin în timp, anume în anul 1918, când, la această dată, la 6 februarie 1918, s-au produs două evenimente de importanţă naţională şi internaţională, asupra cărora astăzi ar trebui să reflectăm mai mult. Fără îndoială, adresându-mă unor intelectuali, nu fac decât să vă reamintesc aceste lucruri pentru că, aşa cum spunea Nicolae Iorga, “orice om politic trebuie să ştie istoria patriei sale şi istoria universală”, mai ales aceea care se ocupă de politică externă.

La 24 ianuarie/6 februarie 1918 din iniţiativa Comitetului Naţional al Românilor asupriţi din Austro-Ungaria, constituit la Odessa, al cărui lideri au fost: Octavian Goga, Ion Nistor, Alexandru Lapedatu, Onisifor Ghibu, Victor Deleu, Sever Bocu şi mulţi alţii, s-a elaborat, la această dată, prima Declaraţie de unire politică a românilor care a fost publicată în ziarul “România Nouă” care apărea la Chişinău. Aş vrea să vă reamintesc că acest ziar “România Nouă” urma ziarului “Ardealul”, editat la Chişinău cu ajutorul Guvernului de la Iaşi, condus de Ion I.C. Brătianu cu bani româneşti şi cu tipografie românească, prima tipografie cu litere latine care a fost dusă la Chişinău şi pusă în slujba idealului naţional.

În ziarul “România Nouă” a apărut, aşadar, declaraţia de unire politică a tuturor românilor. Iată câteva idei pe care le citesc din acest document:

“Ţara de mâine a românilor trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, pentru că nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor în care noi suntem cei mai vechi şi cei mai mulţi locuitori.”

Documentul respingea orice formulă de menţinere a românilor în cadrul vechii monarhii, ideea de bază era că românii ardeleni, basarabeni, bucovineni se considerau cetăţeni ai unei singure patrii: “România tuturor românilor”. Citez:

“Începând cu ziua de azi în care toţi românii trebuie să serbeze amintirea celei dintâi uniri săvârşite la 1859, noi, cei mai jos iscăliţi, nu ne mai socotim ca până acum ardeleni, basarabeni, bucovineni, ci ne socotim cetăţeni ai României Nouă, a tuturor românilor cu acelaşi îndatoriri faţă de fiecare aparte a ei şi cu aceleaşi drepturi. De astăzi înainte noi vom fi totodată ostaşi ai acestei Românii, pentru făurirea căreia voim să luptăm cu orice armă va trebui.”

În încheiere declaraţia spunea: “Mântuirea noastră este numai într-o Românie Nouă, a tuturor românilor. Pentru înfăptuirea ei vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri, dacă va fi nevoie.” Iscălesc: Onisifor Ghibu, dr. Ioan Matei, Axente Bocu, Iosif Şchiopul, Nicolae Codre, Andrei Oţetea, George Tofan, dr. Ovidiu Ţopa, Vasile Harea, George Murgoci, George Munteanu-Râmnic şi Anastasie Popovici.

Un al doilea eveniment de importanţă naţională şi internaţională, care se produce în această zi, la 24 ianuarie/6 februarie 1918 este declaraţia prin care Republica Autonomă Basarabia se proclamă independentă. Independenţa acestui stat, care a fost recunoscută nu numai de România, ci şi de multe alte state, inclusiv de statele Antantei, a reprezentat începutul procesului de unificare naţională a românilor.

Fără îndoială, spuneam, nu am venit în faţa dumneavoastră să vă ţin o lecţie de istorie fiindcă sunt convinsă că o ştiţi. Ceea ce doresc însă să remarc este faptul că atunci, România, în ianuarie 1918, era redusă la mai puţin de o treime din vechiul regat. Cu alte cuvinte, fără Transilvania, fără Bucovina, fără Dobrogea, care erau sub ocupaţia Puterilor Centrale. Această Românie mică, supusă unor presiuni fantastice din partea Puterilor Centrale a găsit, în înţelepciunea acelui guvern extraordinar condus de Ion I.C. Brătianu, mijloace morale şi materiale pentru a susţine lupta confraţilor din toate provinciile istorice româneşti, în ideea unificării naţionale.

În al doilea rând, aş vrea să remarc un alt aspect, şi anume faptul că, în aceste zile, aceste documente au o valoare cu totul deosebită pentru noi, pentru că ele stau la baza unui proces pe care îl presupunem început şi pe care îl considerăm continuat, mai ales că, în zilele care au trecut, preşedintele Traian Băsescu a arătat o deschidere pe care eu, personal, o salut, către o relaţie specială cu Republica Moldova. Vreau să amintesc în acest context că, în 1848 această vocaţie a României către Europa s-a manifestat printr-un proiect al lui Nicolae Bălcescu de constituire a Statelor Unite ale Europei, în care vedea el posibilitatea de unificare a românilor din toate provinciile aflate atunci sub ocupaţie străină.

Consider că, acum, intrarea României în Uniunea Europeană prezintă o altă posibilitate la alte condiţii istorice pentru ca acest deziderat al românilor să se împlinească.

Fără îndoială, nu pot să nu închei prin a spune că P.R.M. sprijină orice fel de iniţiativă şi orice fel de iniţiativă şi orice fel de acţiune îndreptate în această direcţie. Vă mulţumesc pentru atenţie. (aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Trecem la primul punct al ordinii de zi: declaraţii politice.

Invit la microfon, din partea Grupului Social Democrat, pe domnul senator Dan Mircea Popescu.

Domnul Cristache Rădulescu:

Sunt mai mulţi, vorba domnului preşedinte, şi-i mulţumesc pentru intervenţie, marii rechini au cochetat cu Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară, fostă, şi au găsit soluţia să iasă din impas cu vânzările şi au zis: „Închidem patru sute şi ceva de unităţi, câte spunea domnul senator, şi ne facem loc să intrăm cu vânzările pe piaţă”.

Mai departe, domnul Liviu Harbuz, preşedintele Autorităţii Naţional Sanitar Veterinare, ministru secretar de stat, declara acum două săptămâni, după o întrevedere cu domnul ministru Flutur, care, bineînţeles, a fost dezinformat de către Liviu Harbuz, că a luat această măsură, să închidă 302 unităţi în 32 ore, pentru că fostul premier nu i-a dat voie până în momentul respectiv.

Vă mulţumesc.

Domnul Neculai Apostol:

Domnule preşedinte,

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor senatori,

Vă voi supune atenţiei dumneavoastră o declaraţie politică referitoare la unele consecinţe previzibile ale ignorării normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor asupra evoluţiei industriei alimentare şi agriculturii României, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

Convingerea fermă că un viitor demn pentru ţara noastră nu poate fi asigurat decât prin ocuparea unui loc onorabil în cadrul structurilor economice şi instituţionale ale Uniunii Europene, ca şi preocuparea pentru destinul industriei alimentare şi agriculturii româneşti care trebuie să garanteze securitatea alimentară ca una din componentele esenţiale ale siguranţei naţionale, mă determină să supun atenţiei o problemă aparent simplă, dar a căror consecinţe economice, sociale şi chiar politice în contextul eforturilor generale care se fac pentru integrarea în Uniunea Europeană se pare că au fost evaluate necorespunzător.

Este vorba despre bunăvoinţa exagerată pe care actuala guvernare o manifestă în mod nejustificat faţă de cele 402 unităţi din industria alimentară a căror activitate a fost suspendată de către Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca urmare a unor deficienţe constatate în mod repetat în activitatea acestora, deficienţe între care se regăsesc:

- Neîndeplinirea standardelor specifice referitoare la condiţiile minime de igienă prin neasigurarea facilităţilor, dotărilor şi utilităţilor în conformitate cu prevederile legale, deşi aceste firme ar fost informate de obligaţiile care le revin şi avertizate asupra consecinţelor încă din anii 2003 şi 2004.

- Perpetuarea ignorării şi încălcării normelor sanitar-veterinare cu privire la organizarea fluxurilor tehnologice, fapt care concură la realizarea de produse necorespunzătoare calitativ, cu riscuri potenţiale asupra sănătăţii consumatorilor.

- Lipsa programelor de restructurare şi modernizare care să garanteze alinierera operatorilor de profil la standardele prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare, armonizate cu acquis-ul comunitar şi neasumarea responsabilităţilor privind respectarea acestor norme. Aşadar, este cazul unor deficienţe grave în raport cu măsurile de suspendare a a activităţii îndreptăţite, iar dispunerea acestora nu reprezintă un abuz, ci dimpotrivă manifestarea concretă a responsabilităţilor pe care Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi le-a asumat în exercitarea atribuţiunilor care-i sunt conferite prin lege pentru a asigura protejarea intereselor şi sănătăţii cetăţenilor.

- Măsura de suspendare a activităţii unităţilor de procesare care nu corespund legislaţiei româneşti în vigoare s-a făcut cu acordul asociaţilor patronale şi interprofesionale.

Nu mi-am propus să prezint în detaliu toate motivele care au determinat măsurile dispuse pentru suspendarea activităţii acestor societăţi. Sunt convins că ele sunt cunoscute de cei în drept. Doresc doar să-mi exprim surprinderea faţă de uşurinţa cu care sunt tratate aceste probleme de însuşi domnul ministru Gheorghe Flutur - coordonatorul politicilor agricole pe care, de altfel, îl respect pentru voinţa şi stăruinţa de care dă dovadă în eforturile pe care le face pentru ca agricultura românească să fie compatibilă cu normele, normativele şi Directivele Uniunii Europene - care a afirmat recent: “A venit momentul adevărului, astăzi numai 56 de fabrici îndeplinesc standardele comunitare”, precizând că firmele din domeniu vor trebui să realizeze investiţii importante până la aderarea României la Uniunea Europeană, astfel încât tot mai multe unităţi să fie capabile să respecte standardele europene în 2007.

Aceasta este voinţa domnului ministru. În fapt, constatăm că şi domnia-sa este boicotat prin diferite acţiuni populiste, prin presiunile ce se fac asupra Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare, atât la nivel politic central, cât şi la nivelul autorităţilor locale, pentru a se reveni asupra măsurilor luate împotriva celor care, pentru a-şi satisface interesele de moment, sfidează sistematic legislaţia sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, sporindu-şi profitabilitatea afacerii direct proporţional cu creşterea riscului de a afecta sănătatea consumatorilor, fără a mai aduce în discuţie moralitatea comportamentului în afaceri, raportat la cerinţele specifice economiei de piaţă.

Prin atitudinea pe care o manifestă şi acţiunile iniţiate, conducerea A.N.S.V. şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în calitate de coordonator al politicilor agricole, omit faptul că angajamentele asumate de România prin Documentul de poziţie presupun şi luarea unor măsuri ferme, care să garanteze implementarea efectivă a legislaţiei naţionale în domeniu, armonizate cu acquis-ul comunitar, măsuri care, deşi sunt percepute, în parte, ca având caracter antipopular, au fost adoptate fără rezerve de Guvernul P.S.D., în plină campanie electorală, interesul privind viitorul ţării fiind poziţionat mai presus decât interesele imediate de partid.

Putem exemplifica prin suspendarea a 184 de unităţi din categoria celor care nu corespundeau legislaţiei româneşti în domeniu, din august 2004 până în noiembrie 2004.

Mai mult decât atât, a fost instituit un sistem de monitorizare riguroasă a modului în care se derulează fiecare acţiune menită să conducă la îndeplinirea criteriilor de aderare într-un orizont de timp bine definit, precum şi setul de măsuri corective care să asigure realizarea acestui demers.

De ce se revine acum asupra deciziilor luate şi de ce se încearcă redeschiderea nejustificată a unităţilor a căror activitate a fost suspendată conform legislaţiei naţionale?

Dacă în loc să se facă eforturi pentru ca cele 402 unităţi, pentru care s-a dispus sistarea activităţii, să-şi compatibilizeze activitatea de producţie cu normele sanitar-veterinare în vigoare şi să-şi ridice nivelul calitativ al produselor, se va alege soluţia facilă de a trece cu vederea, de a le tolera gravele deficienţe constatate de Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară, atunci, cu siguranţă, se admite conştient riscul de a compromite perspectiva agriculturii şi industriei alimentare româneşti de a se integra firesc şi profitabil în structurile pieţei unice europene.

Mai trebuie menţionat că în situaţia celor 402 unităţi se găsesc încă 800 de unităţi de procesare a laptelui şi cărnii, care nu au nici un fel de program de restructurare şi modernizare.

Faţă de situaţia dată, se pare că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale adoptă tacit politica neimplicării, lăsând să se rezolve de la sine o problemă vitală pentru agricultura şi industria alimentară, şi anume, problema alinierii acestor unităţi, sub toate aspectele, la normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cât şi la standardele europene de calitate.

În baza mandatului onorant cu care am fost investit şi a unei activităţi de peste 30 de ani, consacrate managementului proceselor de producţie în agricultură şi industria alimentară, cu performanţe, zic eu, pentru cei care mă cunosc, foarte bune, am obligaţia şi, în acelaşi timp, suportul moral şi profesional necesare pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor determinate de un asemenea mod de gândire şi acţiune, astfel:

1. Prin neaplicarea fermă a măsurilor dispuse de Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi menţinerea artificială şi, în fond, nelegală a acestora pe piaţă, oferta nu va fi salubrizată de produsele necorespunzătoare, iar cetăţenii vor fi expuşi în continuare la riscul de a plăti şi consuma produse care le periclitează starea de sănătate.

2. Tolerarea activităţii unor astfel de agenţi economici, care nu au investit mai nimic pentru asigurarea unor condiţii sanitar-veterinare corespunzătoare şi, prin urmare, realizează produse de calitate îndoielnică, dar la costuri inferioare celor normale, afectează raporturile de piaţă fireşti, împiedică manifestarea efectivă a virtuţilor economiei de piaţă funcţională.

3. Prin preţurile pe care le practică, negrevate de costurile aferente acţiunilor de compatibilizare cu cerinţele normelor sanitar-veterinare, aceşti agenţi economici promovează în proporţie de masă concurenţa neloială în raport cu agenţii economici oneşti şi responsabili în raporturile cu consumatorii.

4. Organele de control fiscal au constatat în mod frecvent că tocmai această categorie de agenţi economici, care nu respectă legislaţia sanitar-veterinară, oferă şi cele mai multe situaţii de neonorare a obligaţiilor legale faţă de bugetul consolidat al statului şi chiar de evaziune fiscală.

În fine, deosebit de grav este faptul că la autenticul moment al adevărului, în a doua jumătate a anului 2006, când experţii Uniunii Europene vor evalua gradul în care au fost îndeplinite criteriile de aderare asumate în cadrul negocierilor aferente acestui capitol, ar putea fi puşi în situaţia de a constata incapacitatea agriculturii şi industriei alimentare româneşti, a unor ramuri sau sectoare ale acesteia, în total sau în parte, de a produce la nivelul standardelor europene, situaţie care va determina amputarea lor, prin scoaterea din circuitul economic a tuturor capacităţilor de producţie în cauză, la un nivel de aproximativ 1000 de unităţi de procesare lapte şi carne.

Aceasta va avea drept consecinţă certă şi imediată crearea unor goluri de producţie şi, implicit, a unor nişe de piaţă, care, în condiţiile liberalizării totale a circulaţiei mărfurilor, vor crea blocaje în economia românească, prin inundarea pieţelor cu produse de import, creşterea gradului de dependenţă a României faţă de economia altor state şi apoi un întreg cortegiu de consecinţe negative în plan social şi implicaţiile pe care o astfel de situaţie le generează pe plan politic.

Aprofundarea analizei făcute de specialiştii în domeniu evidenţiază însă şi alte consecinţe, mult mai preocupante, chiar dramatice, care se înlănţuie logic, asupra milioanelor de ţărani sau fermieri şi perspective de evoluţie a mediului rural, dezvoltarea durabilă a acestuia transformându-se dintr-un obiectiv dezirabil şi posibil, într-un vis neîmplinit.

Astfel, 1. concurenţa neloială pe care o practică agenţii economici din categoria celor pentru care s-a dispus şi se va dispune în continuare suspendarea activităţii afectează viabilitatea agenţilor economici performanţi şi, în extrem, poate determina eliminarea lor de pe piaţă, lăsând consumatorul la cheremul unor producători care nu respectă prevederile legale referitoare la igiena şi sănătatea publică.

2. Reducerea forţată, prin practici anticoncurenţiale şi de concurenţă neloială, a profitabilităţii agenţilor economici care investesc pentru dezvoltarea şi respectarea standardelor de producţie şi calitate, coroborată cu numeroasele cazuri de neplată a obligaţiilor faţă de buget şi evaziune fiscală, promovate de cei care sunt încurajaţi să nu respecte legea, aceştia din urmă constituind, de altfel, un pilon de bază pentru economia subterană, consecinţele fiind diminuarea semnificativă a veniturilor cuvenite bugetelor locale şi al statului.

Diminuarea capacităţilor de producţie în industria alimentară, ca urmare a suspendării activităţii acelor societăţi ce nu întrunesc condiţiile de funcţionare conform legislaţiei în vigoare, în urma verificărilor experţilor Uniunii Europene, în a doua parte a anului 2006, urmat de invadarea pieţelor româneşti cu produse din import, devine un factor de blocaj în zootehnie, pentru creşterea efectivelor şi a producţiilor animaliere, şi generează mari dificultăţi pentru valorificarea profitabilă a producţiei vegetale.

Ca urmare, apar efecte restrictive şi în desfăşurarea altor activităţi situate în amonte sau în aval de producţia agricolă.

Prin starea de letargie care poate cuprinde aceste sectoare, determinată de toleranţa faţă de cei pentru care respectarea legii este considerată ca fiind facultativă, şi nu obligatorie, se subminează, practic, economia agroindustrială rurală şi, prin aceasta, este afectată însăşi temelia dezvoltării durabile a satului românesc.

Consideraţiile prezentate, care pot fi susţinute prin numeroase concretizări efective şi date statistice, dorim să reprezinte un semnal de alarmă tras înainte de a fi prea târziu.

În speranţa că acest semnal va fi receptat cum se cuvine, stimulând reacţiile de răspuns în timp util, îi asigur de întreaga mea consideraţie pe domnul Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, domnul Ionuţ Popescu, ministrul finanţelor publice, domnul Ene Dinga, ministrul integrării europene, domnul Răzvan Ţiru, preşedintele Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

(aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg, aş vrea, pe viitor, să reţineţi că nu puteţi veni cu replică la o declaraţie politică.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul senator Rădulescu Cristache, din partea Grupului Alianţa D.A. – P.N.L. – P.D.

Domnul Dan Mircea Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru că principalul act normativ, ce a marcat această perioadă de guvernare a noii puteri, îl reprezintă introducerea cotei unice de impozitare, vă rog să-mi permiteţi, stimaţi colegi, să stărui asupra unora dintre consecinţele sociale previzibile ale acestuia, în încercarea de a atenţiona şi de a contribui la posibile soluţii. Suntem, fără îndoială, în faţa unui fenomen nou pe care încercăm să-l descifrăm şi să-l evaluăm pentru a-l putea explica, în complexitatea lui, celor pe care-i reprezentăm în Parlamentul ţării şi a căror viaţă de zi cu zi este şi va fi serios afectată de această măsură. Începe să ne fie tot mai clar de acum că sistemul cotei unice va contribui din plin la polarizarea societăţii româneşti, respectiv, la accentuarea sărăciei, pe de o parte, iar pe de altă parte, la creşterea avuţiei celor bogaţi. Aş vrea să vă prezint situaţia din acest punct de vedere pe cinci grupuri sociale. M-aş referi, în primul rând, la situaţia celor care realizează venituri brute lunare între 100 şi 500 de milioane lei. Aceştia sunt recompensaţi, în urma introducerii cotei unice de impozitare, cu sporuri lunare de venituri între 17 şi 96 de milioane lei, respectiv, în procente cu sporuri cuprinse între 17,2 şi 19,4 din venitul brut. Pentru cei care realizează venituri lunare brute între 25 şi 60 milioane de lei, aceştia sunt recompensaţi cu sporuri lunare cuprinse între 2,4 milioane lei şi 9,3 milioane lei, respectiv, în procente cu sporuri între 9,7% şi 15,4% din venitul brut. Persoanele care realizează venituri lunare între 15 şi 20 milioane lei sunt recompensate cu sporuri de venituri lunare între 795.000 lei şi 1,5 milioane lei, respectiv, în procente cu sporuri cuprinse între 5,3 şi 7,6% din venitul brut. Salariaţilor care realizează venituri lunare între 8 şi 10 milioane lei, le revin sporuri de venituri cuprinse între 215.000 şi 340.000 lei, respectiv, 2,7% până la 3,4 % din venitul brut. În sfârşit, cea de a cincea categorie de salariaţi o reprezintă, în exemplul meu, persoanele care realizează venituri lunare între 4 şi 7 milioane de lei şi al căror spor lunar va fi de numai 52.000 lei, respectiv, 157.000 lei, ceea în procente reprezintă între 1,3 şi 2,2 % din venitul brut. După datele de la sfârşitul anului 2004, când salariul mediu brut pe economie era de aproximativ 8,2 milioane lei, constatăm că cei care realizează venituri brute lunare de până la 10 milioane lei, reprezintă aproximativ 3,3 milioane de persoane din totalul de 4,6 milioane de salariaţi din România. Cu alte cuvinte, deci, pentru marea majoritate a salariaţilor câştigurile în urma aşa-zisei revoluţii fiscale sunt cuprinse între 52.000 lei şi maximum 340.000 lei, respectiv, în procente între 1,3 şi 3,4% din venitul brut, în timp ce, la polul opus, pentru o minoritate de oameni câştigurile sunt cuprinse între 2,4 milioane de lei şi 96 de milioane, respectiv, între 9,7 şi 19,4% din venitul brut. Iată, devoalat, stimaţi colegi, conţinutul acestei aşa-zise revoluţii fiscale prin intermediul căreia noua putere încearcă să lupte, aşa cum afirma în programul de guvernare, dar şi în campania electorală , împotriva sărăciei din ţară. Cred că alte comentarii sunt de prisos. Aş adăuga, însă, că după nivelul salariilor brute la polul sărăciei se situează majoritatea salariaţilor din următoarele ramuri şi sectoare de activitate: sănătate, învăţământ, construcţii, comerţ, hoteluri-restaurante, agricultură, industrie uşoară, prelucrarea lemnului, industria cauciucului, echipamente electrice, metalurgie, maşini şi echipamente, transporturi. La polul opus beneficiază de avantajele introducerii cotei unice de impozitare grupurile sociale cu venituri din activităţi independente, dar şi cei care ocupă funcţii de conducere şi de administrare în toate ramurile şi sectoarele de activitate, respectiv: Banca Naţională, bănci comerciale, societăţi de asigurări, alte instituţii de stat, marile companii şi unităţi economice din industria petrolului, gazelor, chimie, energie şi comerţ, Preşedinţie, Guvern, Parlament, ministere, agenţii guvernamentale, consilii judeţene şi primăriile mari din România. În aceste condiţii, decizia de a majora cu până la 25% salariile înalţilor demnitari ai ţării, nu ne mai apare drept curioasă şi sfidătoare, ea înscriindu-se, iată, în filozofia noii guvernări, fiind o măsuri emblematică pentru maniera în care puterea actuală încearcă să diminueze rata sărăciei din România. Primul efect vizibil al introducerii cotei unice de impozitare este, după cum bine se cunoaşte, micşorarea rapidă a încasărilor bugetare. Aşadar, bugetul general consolidat va avea, începând din acest moment, resurse financiare cu mult mai mici, ce pot crea fie o accentuată creştere a deficitului public bugetar, fie o scădere dramatică a cheltuielilor sociale, respectiv, a salariilor, a investiţiilor, în general a programelor sociale din România, afectând astfel nivelul de trai şi aşa redus al românilor. Soluţia pentru care s-a optat pentru a contracara acest efect a fost creşterea impozitelor indirecte şi s-a făcut referire la o mărire a impozitului pe dividendele persoanelor fizice, de la 5 la 10%, la o dublare a impozitelor pentru microîntreprinderi de la 1,5% la 3%, la renunţarea la reducerea cuprinsă în bugetul pe 2005, cu 2% , a contribuţiilor sociale obligatorii şi, în sfârşit, la o majorare a accizelor şi, eventual, a taxei pe valoarea adăugată. Riscul major al unor asemenea măsuri îl constituie însă, efectul inflaţionist ce apare asupra economiei româneşti, căci plusul eventual de resurse la îndemâna consumatorului se transformă într-o presiune asupra consumului, respectiv, asupra importurilor, ceea ce conduce la deteriorarea balanţei comerciale şi, implicit, la o creştere a inflaţiei, exact într-un moment în care, după 15 ani, reuşiserăm să reducem rata inflaţiei la 9,3% la finele anului 2004.

În plus, şi asupra acestui lucru aş vrea să atrag atenţia, tendinţa de mărire a ponderii impozitelor indirecte, în totalul resurselor bugetare din România înseamnă, de fapt, transferul poverii fiscale asupra marii mase de consumatori, asupra celor cu venituri modeste, asupra exact acelora cărora li s-au dat asigurări, citez: „că nu vor pierde în urma acestei revoluţii fiscale”. Redistribuirea sarcinilor fiscale ar fi trebuit, în opinia noastră, mult mai bine gândită, mai bine evaluată şi, fireşte, mult mai bine explicată. Lipseşte transparenţa necesară în ceea ce priveşte calculele de fundamentare şi de echilibrare. Iniţial s-a spus că s-ar produce o pierdere de resurse bugetare de circa de 32.000 de miliarde de lei, fără o descifrare analitică pe categorii de impozite, pentru ca acum să aflăm că pierderea reală este de aproximativ de trei ori mai mare, respectiv, 98.000 de miliarde lei. Toate aceste lucruri confirmă faptul că ne aflăm în faţa unei improvizaţii că nu a existat şi nu există încă o fundamentare economică, financiară şi socială a consecinţelor unei asemenea măsuri ceea ce este, fără îndoială, un lucru de o gravitate extremă şi, aşa cum afirma şi colegul meu, Ştefan Viorel, la discuţia făcută aici cu privire la introducerea cotei unice, le oferim expertiza, atâta cât există, pentru a ajuta la ieşirea din impas, căci interesul este până la urmă comun. Supunem atenţiei, în acelaşi timp, suprapunerea peste această situaţie creată a efectelor valului de scumpiri anunţate, şi mă refer la preţul energiei electrice, la preţul gazelor naturale, a energiei termice, a preţului abonamentelor telefonice, a noii taxe de drum, multe dintre ele cu impact direct şi asupra preţului produselor alimentare de bază. Adăugăm la aceasta necesarele restricţii la cheltuielile bugetare, limitarea creşterii salariilor, reducerea într-o pondere mult mai mare a numărului salariaţilor din căile ferate, minerit, distribuţie de energie electrică şi gaze, precum şi, inevitabil, o reducere substanţială a numărului de programe sociale, a conţinutului acestora şi a duratei lor. În acest sens, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la posibilitatea susţinerii financiare a măsurii de recalculare a pensiilor pentru toţi cei 4,3 milioane de pensionari îndrituiţi la aceasta, la nivelul anului 2005, aşa cum s-a promis şi se tot susţine în continuare de către oficialii guvernamentali, când realitatea este , iată, cu totul alta. În plus, aşa cum am încercat să atragem atenţia, măsurile fiscale propuse dau o lovitură puternică sistemului de finanţare şi a bugetelor comunităţilor locale, implicit reformei şi necesarei modernizări a administraţiei publice locale. Ceea ce ne uimeşte, şi v-o spun cu toată sinceritatea, este faptul că nici un oficial nu vorbeşte despre aceste lucruri , deşi ele au fost semnalate, iar pericolul este real şi nu unul imaginar. În aceste condiţii, a vorbi despre, citez: „reconstrucţia calităţii vieţii în România”, aşa cum puterea ne propune în programul său de guvernare, este cel puţin iluzorie. Există, stimaţi colegi, o tot mai accentuată lipsă de credibilitate. Pluteşte un aer de improvizaţie peste toate aceste măsuri greu de contracarat doar cu tinereţea şi inocenţa factorilor de răspundere din domeniu. A face experienţe pe un popor întreg, pentru ca la final să spui, eventual, „îmi pare rău, am încercat, n-am reuşit”, nu este lucrul pe care o ţară întreagă îl aşteaptă, într-un moment în care se pregăteşte cu mari speranţe de mai bine de aderare la Uniunea Europeană. Responsabilitatea, stimaţi colegi de la putere, este uriaşă şi încercăm să vă conştientizăm de acest lucru până nu este prea târziu.

În finalul intervenţiei mele, permiteţi-mi să vă spun câteva cuvinte despre un viitor subiect fierbinte al realităţii româneşti, şi anume: modificările la Codul muncii.

La sfârşitul lui decembrie 2004, atrăgeam atenţia opiniei publice asupra intenţiilor declarate mai mult sau mai puţin voalat din programul de guvernare cu privire la “liberalizarea completă a pieţei muncii şi la reglementarea relaţiei de muncă astfel încât să fie respectat caracterul de piaţă al economiei româneşti”. Unul din lucrurile care vor dispărea, spuneam atunci, va fi contractul colectiv de muncă şi iată că, în interval de o lună de zile, ministerul de resort ne propune tocmai acest lucru, şi anume reducerea semnificativă a importanţei contractelor colective de muncă la nivel de ramură şi la nivel naţional, pe de o parte, iar pe de altă parte se propune dispariţia obligativităţii de a încheia contracte colective de muncă la nivelul unităţii economice.

Ce presupun aceste lucruri cred că este lesne de înţeles: pierderea unor drepturi ale salariaţilor câştigate de-a lungul acestor ani şi, în plus, reducerea dramatică a sferei de activitate şi a influenţei centralelor sindicale şi a liderilor sindicali în societatea românească, în general, şi, în particular, în domeniul relaţiilor de muncă. De altfel, propunerea ca liderii sindicali să poată fi concediaţi pentru necorespundere profesională, chiar şi pe timpul exercitării mandatului de lider sindical, este de natură să provoace mari dispute şi abuzuri în practica şi realitatea românească. Subiectul merită însă o declaraţie politică aparte şi o dezbatere aparte. L-am amintit aici, în treacăt, fiindcă este relevant în contextul a ceea ce se întâmplă în societatea românească, al mutaţiilor profunde la care asistăm pe fondul lipsei de reacţie cvasiunanime.

Se neagă în continuare de către putere importanţa politicilor sociale în România. Se răspunde inadecvat realităţilor şi cerinţelor societăţii româneşti, dar şi prevederilor constituţionale, stimaţi colegi, care afirmă încă din art.1 faptul că România este stat social de drept şi, în egală măsură, continuă să se nege însăşi modelul social european, ceea ce reprezintă un criteriu de convergenţă în vederea aderării la Uniunea Europeană. Sunt numai câteva aspecte asupra cărora grupul nostru parlamentar a ţinut să atragă atenţia, repet, în încercarea de a conştientiza asupra a ceea ce cu toţii avem de făcut în România.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Numai o secundă. Dacă sunt înscrieri la declaraţii politice din partea Alianţei sau din partea PUR, vă rog să mi se comunice.

Da, aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Cristache Rădulescu:

Vă mulţumesc pentru îngăduinţă.

Deci, aspectele care trebuie reţinute sunt următoarele: aceste unităţi trebuie să respecte igiena alimentară după normele sanitar-veterinare în vigoare; aceste unităţi trebuie să-şi plătească datoriile faţă de stat şi pentru cei care nu-şi plătesc avem organe abilitate, care să urmărească acest lucru.

Revenind la declaraţia politică făcută de domnul senator, vreau să vă mai aduc la cunoştinţă că, acum două săptămâni, fostul preşedinte al Autorităţii Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor a dat o decizie prin care se închid 302 unităţi alimentare, în 32 de ore. Acest lucru, vă imaginaţi, ar fi afectat grav piaţa alimentară românească şi ar fi încălcat o înţelegere făcută cu Uniunea Europeană, luându-le dreptul acestor unităţi să funcţioneze în condiţiile şi normele de igienă legale şi fiscale, până în 31 decembrie 2006.

Mai fac precizarea că unităţile procesatoare de carne şi lapte, în această perioadă, adică ianuarie-februarie, au o cădere de vânzări masivă, şi marii rechini din România, care se pot număra pe degete, procesatori, în special de carne...

Domnul Dan Mircea Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu, n-am sunat eu...

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

(din sală)Sunt mai mulţi...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc. Invit la microfon pe doamna Moisuc Viorica Georgeta, din partea Grupului P.R.M.

Intervenţia 2

Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art.17 alin.2 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

- Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare;

- Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Rromi;

- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului;

- Lege pentru ratificarea Acordului dintre România şi Spania privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto ale cetăţenilor români şi spanioli, în scopul preschimbării, semnat la Bucureşti, la 1 septembrie 2004.

Domnul Valentin Dinescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte „Lapidarea cu pietrele moralei noastre”.

Poate că nicăieri în lume, la nici un alt popor nu se adevereşte atât de consecvent zicala că nimeni nu-i profet în ţara lui, ca la minunatul meu popor, mioritic, blând şi răbdător.

De-a lungul şirului de statui ale valorilor româneşti ridicate în alte ţări şi respectate în alte limbi, probabil, se vor mai adăuga două: Octavian Belu şi Mariana Bitang.

Haideţi să vedem care sunt cele câteva motive pentru care trebuie să-i lapidăm.

În cei peste 20 de ani au cucerit atâtea medalii încât, cel puţin o dată la doi ani, ne-au făcut pe noi, românii, să resimţim miracolul planetar şi să privim în jos către ruşi, americani, chinezi, precum Gulliver către poporul liliputan. Gimnastica Europei, oricum nu mai conta de mult. Vreau să spun că nu mai eram în Europa, eram chiar inima ei.

Cei doi antrenori s-au încăpăţânat să rămână români, câştigând într-un an, cu tot, cu „ciubuc”, cât le-ar fi dat în altă parte, într-o lună sau cine ştie poate chiar într-o zi.

Şi-au dus existenţa, munca, bucuriile şi necazuriile cu o discreţie şi un bun simţ de care numai oamenii aleşi sunt capabili.

În bogata galerie de vedete ale presei noastre cu buricul dezgolit, nu i-am regăsit nici măcar atunci, când performanţele lor, oriunde în altă parte, ar fi dublat producţia de hârtie pentru ziare.

Şi iată că a mai apărut un motiv pentru care trebuie înfieraţi cu mânie proletară, orwelliană, chiar. Se şi iubesc. Poate că înainte să ridicăm piatra, citeşte condeiul, ar trebui să ne amintim de pilda lui Isus „Să scrie numai cei fără de păcat”.

( aplauze )

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dau cuvântul domnul senator Dinescu Valentin din partea Grupului România Mare.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Aveţi patru minute, domnule senator...

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală): cere să ia cuvântul pentru un minut...

(din sală)cere să ia cuvântul pentru un minut...

Intervenţia 3

Dezbaterea şi adoptarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut de ajustare programatică – PAL 1) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 27 septembrie 2004.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Stimaţi colegi,

Am încheiat declaraţiile politice.

Trecem la următorul punct.

Vă anunţ că, în conformitate cu prevederile Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a depus la secretariatul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, următoarele legi:

Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare ;

Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi;

Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului ;

Lege pentru ratificarea Acordului dintre România şi Spania privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto ale cetăţenilor români şi spanioli, în scopul preschimbării, semnat la Bucureşti, la 1 septembrie 2004 .

*

Domnul Nicolae Văcăroiu :

S-a înţeles, domnule senator.

Mai au timp până la sfârşitul anului 2006.

(Din sală): Nu mai au!

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Vă rog, dacă mai sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Domnul Neculai Apostol, vă rog.

PSD-ul mai are 7 minute.

Domnul Neculai Apostol :

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Vreau să fac precizarea că în condiţiile în care noi nu privim foarte serios această problemă, o să ne trezim la finele anului 2006 când experţii Uniunii Europene or să vină, or să verifice şi or să ia măsurile care se cuvin, să rămânem cu un segment de piaţă neacoperit şi atunci ne vor invada produsele străine.

Deci, noi asta trebuie să facem, să ne pregătim încă din acest moment şi aceste unităţi au fost avertizate din 2003, 2004 şi cred că este timpul ca unităţile care sunt în stare să funcţioneze, să funcţioneze, cele care nu au capacitatea să dea voie altora care au capacitatea să se dezvolte, să respecte normele sanitar-veterinare, normele de mediu şi absolut tot ce cere legislaţia românească şi a Uniunii Europene .

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Rugămintea mea este, pentru un minut, două pentru că, repet, este o problemă profesională care trebuie discutată în comisie, aprofundată, dacă este cazul, şi să veniţi cu o formulă.

Domnul Neculai Apostol :

Nu, nu, fără nume, vreau să mă explic!

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală) :

(din sală)Nu am dat nici un nume!

Pe dumneavoastră vă ignor acum pentru că nu mai am nimic de spus .

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Nu eram pregătit să vorbesc, însă un coleg de la PSD şi un alt coleg de la Alianţa PNL-PD s-au referit la problema închiderii a 302 unităţi de procesare a laptelui şi a cărnii, iar celălalt zicea de 402.

Vreau să spun, din capul locului, că PRM vrea să facă o opoziţie constructivă şi raţională actualei puteri.

În această chestiune, ministrul Gheorghe Flutur a avut dreptate, din capul locului. Şi vă spun şi de ce.

Domnul Liviu Harbuz s-a dus la Bruxelles tocmai pentru a se remarca în faţa noii puteri.

Ca scriitor cred că mă pricep îndeajuns la comportamentul unora şi altora care sunt în căutare de stăpâni. “E plină lumea de proşti!”, spunea Cicero şi în zona asta a prostiei şi a lichelismului aş pune tendinţele unora de a da cu pietre în casa unde s-au simţit bine, în casa unde au petrecut şi unde au beneficiat de onoruri.

Motivaţia acestui Liviu Harbuz că Adrian Năstase l-a împiedicat pe el să închidă cele 402 unităţi în speranţa că noul premier Călin Popescu Tăriceanu o să-l ia în braţe şi-l va păstra în funcţie este jenantă şi ne determină să ne aplecăm mai mult asupra moralităţii în politică.

Oare cum este posibil, cineva să facă un asemenea abuz, i-aş spune, un joc de cuvinte. Avem o comisie a abuzurilor, i-aş zice comisia harbuzurilor.

Cum poate domnul Harbuz să se ducă la Bruxelles şi să stupefieze o ţară întreagă? Eu când am văzut în presă că el vine de acolo cu acest strigăt: Evrika! A descoperit el de ce sunt unii copii distrofici, de ce nu merg treburile bine în alimentaţia românească! Patru ani a dormit în cizme. Deodată se duce acolo şi descoperă că nu se respectă toate normele sanitar-veterinare.

Eu vă spun, ca om care a umblat prin zeci de ţări, că nicăieri nu se respectă totul la zecimală, nu se respectă! Suntem noi mai catolici decât Papa! Fireşte că este dezirabil să se respecte, sigur că da, însă a închide brusc 402 unităţi şi anunţul acesta făcut tocmai din inima Europei Comunitare, aşa ceva a produs o vie emoţie, în primul rând în rândul oamenilor. Cum adică? Şi aşa suntem prost hrăniţi, şi aşa sunt puţine unităţi de genul acesta, le închidem şi pe-acelea pe care le mai avem şi anunţăm că mai închidem după aceea încă o mie.

Mie mi-e teamă că domnul Harbuz a vrut să fie mai catolic decât Papa, şi-a trădat micimea sufletească, nu era potrivit pentru asemenea funcţie şi până la urmă a alergat după doi iepuri şi nu a prins nici unul.

Dacă e reconfortant pentru ministrul Gheorghe Flutur şi colegul nostru, de altfel, acest punct de vedere al nostru, vă rog să-i transmiteţi că aici, de data asta, a avut dreptate şi noi îl vom sprijini.

Vă mulţumesc . ( Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Trecem la... (În sală se aude un telefon sunând.)

Este un telefon cu un sunet foarte plăcut, dar vă rog să-l închideţi. Vă rog foarte mult.

Şedinţa se încheie la ora 18.30.