Data şedinţei: 2005-02-21 Titlul şedinţei



Yüklə 83,95 Kb.
səhifə16/18
tarix04.01.2022
ölçüsü83,95 Kb.
#60218
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   18
Doamna Maria Petre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intervenţia mea este extrem de scurtă, dar ea priveşte un subiect foarte important. Aşa cum ştim cu toţii, avem în România o serie de instituţii noi, create prin legi speciale sau în interiorul altor legi şi, astăzi, vreau să mă refer la ceea ce, înaintea ultimelor două procese electorale – şi mă refer la alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale -, a fost înfiinţarea Autorităţii Electorale Permanente.

Ştiţi foarte bine că atunci, în criză de timp, Parlamentul României, Senatul şi Camera, în egală măsură, am convenit ca în locul unei Legi de înfiinţarea a Autorităţii Electorale Permanente, să introducem o secţiune în Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, ceea ce s-a şi întâmplat.

Ce vreau, însă, să solicit în această intervenţie a mea, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, este ca această nouă instituţie să îşi facă datoria pe care legea, ca atare, i-o conferă, şi unul din lucrurile pe care trebuie să le facă foarte curând este prezentarea…, este o instituţie subordonată Parlamentului Românie, o autoritate subordonată Parlamentului României şi ea, potrivit legii de înfiinţare, este obligată ca, în termen de 90 de zile de la data ultimului scrutin, să prezinte Parlamentului un raport asupra modului în care s-au desfăşurat alegerile.

Ştim cu toţii ce discuţii au fost pe marginea corectitudinii, mai mari sau mai mici, ultimului scrutin şi, ca atare, domnule preşedinte, v-aş ruga să solicităm preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, prezentarea cât mai rapidă a raportului cu privire la scrutinul din 28 noiembrie 2004, pentru că termenul de 90 de zile, dacă luăm în calcul data de 28 noiembrie 2004, este fix de azi într-o săptămână.

Cer, de asemenea, Guvernului să nu discute – am înţeles din presă, mai degrabă, şi o să verificăm dacă, sigur, acest lucru este adevărat - că, în loc să îşi pregătească raportul şi să îl prezinte Parlamentului României, Autoritatea Electorală Permanentă încearcă să introducă pe ordinea de zi a Executivului un nou Regulament de organizare şi funcţionare. Cred că nu este nici o grabă din punctul acesta de vedere.

Ceea ce noi ar trebui să ştim, cu toţii, este dacă această instituţie şi-a făcut sau nu datoria, pe ceea ce au însemnat ultimele alegeri şi abia după aceea să intre în solicitări de tip majorare de posturi şi tot felul de alte cerinţe pe care Autoritatea Electorală Permanentă am înţeles că le are în proiectul noului Regulament. Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al Alianţei “Dreptate şi Adevăr” – PNL-PD.)




Yüklə 83,95 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   18




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin