De la Isus la Evanghelii si Fapte


Prescurtări folosite pentru jurnale şi publicaţii



Yüklə 1,6 Mb.
səhifə22/28
tarix17.12.2017
ölçüsü1,6 Mb.
#35188
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   28

Prescurtări folosite pentru jurnale şi publicaţii

AJA The American Journal of Archaeology

Bib Biblica

BTB The Biblical Theology Bulletin

CBQ The Catholic Biblical Quarterly

EstB Estudios Biblicos

ExpT The Expozitory Times

HerKor Herder-Korrespondenz

HSCP Harvard Studies in Classical Philology

Int Interpretation

HTR The Harvard Theological Review

JAAR Journal of the American Academy of

Religion

JBL The Journal of Biblical Literature

JCH The Journal of Higher Criticism

JSNT The Journal for the Study of the New

Testament

JSS The Journal of Semitic Studies

JR The Journal of Religion

JTS The Journal of Theological Studies

LCL The Loeb Classical Library Series

LumV LumenVitae

LXX Septuaginta

Neot Neotestamentica

NovT Novum Testamentum

NTS New Testament Studies

NRT Nouvelle Revue de Theologie

PerspRelSt Perspectives of Religious Studies

SBL Society for Biblical Literature

SE Studia Evanghelica

RB Revue Biblique

RevExp Review and Expositor

RSR Reserches de Science Religieuse

TDNT Theological Dictionary of the NT

TLZ Theologische Literaturzeitung

TR Theologische Revue

TU Texte und Untersuchungen

TynB Tyndale Bulletin

TZ Theologische Zeitschrift

ZNW Zeitschrift für die neuetestamentlische

Wissenschaft

ZTK Zeitschrift für Theologie und Kirche




1 Deşi nu foarte multe, există şi în limba română un număr de introduceri în istoria şi teologia NT, care reflectă o anumită diversitate confesională, de exemplu I. Bunaciu, Istoria Sfintelor Scripturi, vol. 2, Bucureşti: Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste, 1976; N.I. Nicolaescu, et. al., Studiul Noului Testament, ed. a doua, Bucureşti: Editura Institutului biblic şi de misiune ortodoxă, 1977; S. Tofană, Introducere în studiul Noului Testament: Text şi Canon, Epoca Noului Testament (vol. 1), Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1997; P. Sescu (coord), Introducere în Sfânta Scriptură, Studii biblice, 1, Iaşi: Sapientia, 2001. Dintre traduceri amintim ca studii de referinţă É. Charpentier, Să citim Noul Testament, C. Cărăbaş-Olaru (trad), Bucureşti: Editura Arhiescopiei RC Bucureşti, 1999 (fr. 1992); M.C. Tenney, Studiu al Noului Testament, Oradea: Cartea Creştină, 1986 (eng.: 1961); M. Quesnel, Istoria Evangheliilor, Ş. Velescu (trad.), Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1996; P. Geoltrain (ed), Originile creştinismului, G. Ciubuc (trad), Iaşi: Polirom, 2002; C. Moreschini şi E. Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine (vol. 1, De la Apostolul Pavel la Constantin cel Mare), H. Stănciulescu; G. Suciuc (trad), Iaşi: Polirom, 2001.

2 În akkadiană, biritu înseamnă „legătură”, „contract”; birit însemnă „mediere”. O rădăcină apropiată, în ebraică, este hrb, barah, „a mânca, masă”. În ce priveşte trq, karat, unii îi atribuie şi înţelesul de a „aranja, a determina, a hotărî”. Ca atare tyrb trq, karat berit, poate fi tradus ca „definirea unei obligaţii, luarea unui angajament”. Cf. W. Zimmerli, Old Testament Theology in Outline, trad. D.E Green, Edinburgh: T&T Clark, 1993, p. 49.

3 M. Chávez, Diccionario de hebreo bı́blico (El Paso, Tx.: Editorial Mundo Hispano, 1992), 100.

4 I.H. Marshall (ed), New Testament Interpretation. Essays on Principles and Methods, Carlisle: Paternoster, 1992 (1977); J. Goldingay, Models for Scripture, Carlisle: Paternoster, 1994; J. Goldingay, Models for Interpretation of Scripture, Carlisle: Paternoster, 1995; I. Pânzaru, Practici ale interpretării de text, Iaşi: Polirom, 1999; F.D.E. Schleiermacher, Hermeneutica, Iaşi: Polirom, 2001; clasificarea din această subsecţiune este inspirată din lucrarea Comisiei Biblice Pontificale, Interpretarea Bibliei în Biserică (cuv. înainte, Joseph cardinal Ratzinger), Bucureşti: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, 1995.

5 M. Goodacre, „Current Trends in New Testament Studies”, Scripture Bulletin 27/2 (1997), 66-77, atrage atenţia că nu există „un criticism istoric” ci o varietate de metode diferite de analiză istorică.

6 Cf. aplicaţiile în literatura modernă, discutate de B. Uspensky, A Poetics of Composition: The Structure of the Artistic Text and Typology of a Compositional Form, Los Angeles, CA: University of California Press, 1973; S. Chatman, Story and Discourse: Narrative Structure in Fiction and Film, Ithaca, NY: Cornell UP, 1978, etc.

7 M. Powell, What is Narrative Criticism? A New Approach to the Bible, London: SPCK, 1990; C. Hedrick, „What is a Gospel? Geography, Time and Narrative Structure,” Perspectives in Religious Studies 10 (1983), 255-268; R.A. Culpepper, Anatomy of the Fourth Gospel, Philadelphia, 1983; D. Rhoads şi D. Michie, Mark as Story,. An Introduction to the Narrative of a Gospel, Philadelphia, PA: Fortress Press, 1982; J. Staley, The Print’s First Kiss:A Rhetorical Investigation of the Implied Reader in the Fourth Gospel, Decatur: Scholars, 1988; etc.

8 F. de Saussure, Course in General Linguistics, C. Bally şi A. Sechehaye (eds), trad. W. Baskin; New York: McGraw-Hill, 1966; A.J. Greimas, On Meaning: Selected Writings in Semiotic Theory, Minneapolis, MN: University of Minnesota Press, 1987.

9 Cf. B.S. Childs, The New Testament as Canon: An Introduction, London: SCM, 1984; C.A. Evans, şi J.A. Sanders (eds), Luke and Scripture: The Function of Sacred Tradition in Luke-Acts, Minneapolis, MN: Fortress, 1993.

10 Ca exemple, vezi G. Theissen, Psychological Aspects of Pauline Theology, Edinburgh: T&T Clark, 1987; J.H. Yoder, The Priestly Kingdom: Social Ethics as Gospel, Notre Dame, IN: University of Notre Dame Press, 1984; P. Esler, Community and Gospel in Luke-Acts: The Social and Political Motivations of Lucan Theology, Cambridge: Cambridge UP, 1987; J. Yates, „How Does God Speak to Us Today?: Biblical Anthropology and the Witness of the Holy Spirit,” Churchman 107 (1993), 102-129, J.A. Trumbower, Born from Above: The Anthropology of the Gospel of John, Tübingen: Mohr, 1992.

11 G. West, Biblical Hermeneutics of Liberation. Modes of Reading the Bible in the South African Context, 2nd ed., Maryknoll, NY: Cluster Publications, 1995; St. B. Bevans, Models of Contextual Theology, Maryknoll, NY: Orbis Books, 1992; C. Rowland şi M. Corner, Liberating Exegesis: The Challenge of Liberation Theology to Biblical Studies, London: SPCK, 1990; M. Prior, Jesus the Liberator: Nazareth Liberation Theology (Luke 4.16-30), Sheffield: Sheffield AP, 1995.

12 L. Schottroff, S. Schroer, şi M.T. Wacker, Feminist Interpretation. The Bible in Women's Perspective, Minneapolis, MN: Fortress Press, 1998; E. Schüssler Fiorenza, In Memory of Her. A Feminist Reconstruction of Christian Origins, N.Y.: Crossroad, 1994; idem, Wisdom Ways. Introducing Feminist Biblical Interpretation, Maryknoll, NY: Orbis, 2001.

13 H. Küng şi J. Moltmann, Fundamentalism as an Ecumenical Challenge, London: SCM, 1996; I.H. Marshall, „Are Evangelicals Fundamentalists?”, Vox Evangelica 22 (1992), 7-24.

14 Hegesippus, citat de Eusebius, spune că în toate cetăţile creştinii păzeau învăţăturile Legii, ale profeţilor şi ale Domnului, adică NT avea aceeaşi autoritate ca şi VT (Eusebius, Istoria Bisericii, 6.22.3). Discuţiile purtate în secolul 2-3 cu privire la locul în canon al Epistolei către Evrei, Apocalipsei şi al celei de a Treia epistole a lui Ioan, au avut alte criterii în vedere (discuţia despre pierderea mântuirii, claritatea viziunilor, scurtimea unor epistole, etc.), nu autenticitatea şi valoarea mărturiei date.

15 K. Aland şi B. Aland, The Text of the New Testament: An Introduction to the Critical Editions and to the Theory and Practice of Modern Textual Criticism, E. R. Rhodes (trad), Grand Rapids, MI: Eerdmans; 1987; B.M. Metzger, The Text of the New Testament: Its Transmission, Corruption, and Restoration, Oxford: Oxford UP, 1992 (1964); C.F.D. Moule, The Birth of the New Testament, London: Black, 1981[3]; F.F. Bruce, The Books and the Parchments, rev. ed., Westwood: Fleming H. Revell, 1978; F.F. Bruce, The New Testament Documents: Are They Reliable?, Downer’s Grove, IL: IVP, 1972; S. Tofană, Introducere în studiul Noului Testament, Text şi Canon. Epoca Noului Testament, vol. 1, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1997.

16 Charpentier, Să citim NT, p. 121.

17 R. Bultmann, Theology of the New Testament, trad. K. Grobel, London: SCM, 1959, vol. 1, p. 33. Vezi şi A. Schweitzer, La mystique de l’Apôtre Paul, Paris: A. Michel, 1961, p. 325: evangelium Christi şi evangelium de Christo.

18 C.F.D. Moule, The Birth of the New Testament, London: A&C Black, 1962.

19 D. Dormeyer, The New Testament Among the Writings of Antiquity, Sheffield: Sheffield AP, 1998, pp. 20-7. Cf. şi R.A. Burridge, What are the Gospels? A Comparison with Graeco-Roman Biography, Cambridge: Cambridge University Press, 1992, care apără genul biografic al evangheliei.

20 NT ar putea fi descris ca o mărturie cvasi-fotografică, „în mişcare”, a vieţii bisericii primare, a proclamării şi dinamicii ei.

21 Josephus, Antichităţi iudaice, 11.317-345.

22 1 Macabei, 2:42, ibid., 5:3, etc. Reforma religioasă va fi continuată, astfel, nu în teritoriul real, ci în teritoriul spiritual al colecţiei talmudice.

23 Josephus, Antiquities of the Jews, 15.10.1-8.

24 1QpHab 6.1-6.

25 Josephus, Viaţa lui Flavius Josephus, 2.

26 Similar şi în Josphus, Antichităţi iudaice, 5.9.

27 Pluralismul iudaic este argumentat de mulţi autori, de exemplu, J.D. Crossan, The Birth of Christianity: Discovering What Happened in the Years Immediately After the Execution of Jesus. San Francisco, CA: Harper, 1998. Alţii autori, însă, apără ideea unui iudaism unitary, cf. M. Hengel and R. Deines, „E. P. Sanders, “Common Judaism”, Jesus, and the Pharisees”, Jurnal of Theological Studies 46 (1995): 1-70. O prezentare bună a vieţii sociale şi politice din Palestina primului secol o dă A. Puig, Armand, Isus. O biografie, Editura Meronia: Bucureşti, 2007.

28 Josephus, Războaiele iudeilor, 2.8.164–66; Antichităţi iudaice, 13.5.173; 18.1.16–17. Cf. şi m. Yad. 4.6–7; m. Erub. 6.2; m. Para 3.7; m. Nid. 4.2; b. Yoma 2a, 19b, 53a; b. Sukk. 48). În NT sunt adesea asociaţi cu fariseii şi irodienii în ispitirea lui Isus, în Fapte Apostolilor sunt adversari ai creştinilor (Mc. 12.18; Mt. 16.1, 6; Fapte 4.1; 5.17).


29 Pe lângă scrierile lui Filon, Orice om bun e născut liber şi Apologia pentru iudei (Cf. C. Daniel, „Filon din Alexandria şi esenienii”, in Orientalia Mirabilia, vol. 1, Bibliotheca Orientalis (Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1976), 133–69), şi lucrările lui Josephus, Războaiele iudeilor, şi Antichităţi iudaice, găsim informaţii despre esenieni şi la Eusebius, Praeparatio Evangelica, 8.2 (sec. 3-4) şi în Istoria, după cum şi la Pliniu cel bătrân, Istoria Naturală, 5 :17.4, etc., Hippolytus, Philosophumena (sec. 3) şi, de asemenea, în documentele de la Qumran (Marea Moartă), cu rezerva că, deşi majoritatea savanţilor pare să accepte că ele aparţin esenienilor, comunitatea de la Qumran nu este identificată cu esenienii în mod definitiv şi dincolo de orice îndoială. Documentele de la Qumran, Marea Moartă, au fost descoperite în 1947 şi reprezintă scrieri din perioada 300 îH – 70 dH, cum ar fi diverse copii ale cărţilor VT, cărţi apocrife şi scrieri ale comunităţii sectare locale: Documentul Damascen, Sulul Războiului, Manualul de disciplină, Sulul Jubileelor, etc. Cf. Athanase Negoiţă, Noul Testament Şi Manuscrisele de la Qumran. Studiu Critic (Bucureşti: Stephanus, 1993), Jonathan G. Campbell, Desluşirea Sulurilor de la Marea Moartă, Ion Peleanu (trad), (Bucureşti: Editura Hasefer, 2005; eng. Deciphering the Dead Sea Scrolls, Blackwell Publishing, 2002).

30 C. Daniel, „Două menţiuni revelatoare despre esenienii de la Marea Moartă”, în Orientalia Mirabilia, vol. 1, Bibliotheca Orientalis (Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1976), 170–210.

31 Filon şi Josephus scriu că esenienii nu admiteau jurămintele, nici sclavia dar 1 QS admite jurămintele, iar Documentul Damascen admite sclavia şi prescrie reguli pentru aceasta (DD 11.12, 12:10-12).

32 Cei doi Mesia sunt numiţi în 1QS 9.10-11: Mesia lui Israel şi a lui Aaron (sau „al lui Levi”). Cf. Dt. 5:28-29, 18:18-19, Exod. 20, 21, Num. 24:15-17, Dt. 33:8-11, cf. şi Gen. 49:10, 2 Sam. 7:11-12, Isa. 11:1-5. Vezi J.M. Allegro, Journal of Biblical Literature 75 (1956), 182-186.

33 See D. Howlett, The Essenes and Christianity (1957); A. Dupont-Sommer, The Essene Writings from Qumran (tr. 1961, repr. 1967); M. A. Larson, The Essene Heritage (1967); G. Vermes, The Dead Sea Scrolls (1978); P. R. Davies, Behind the Essenes: History and Ideology in the Dead Sea Scrolls (1987).

34 Josephus, Războaiele iudeilor, 7.252-274.

35 Filon, Delegaţie către Gaius, 276–329, mai ales 281.1-5.

36 Michael O. Wise, The First Messiah: Investigating the Savior Before Christ (San Francisco, CA: HarperCollins, 1999); Israel Knohl, The Messiah Before Jesus: The Suffering Servant of the Dead Sea, tr. David Maisel, 2000 (Berkeley, LA: UCPress, 2000). Cf. Thanksgiving Hymns (1QHodayot) şi textele asociate din peştera 4 din Qumran (mai ales 4Q491 "Self-Glorification Hymn"), unde autorul se vede pe sine în lumina profeţiilor din Isaia, Daniel, şi Psalmi. Vezi şi J.C. O’Neill, „"Who is Comparable to Me in My Glory?" 4Q491 Fragment 11 (4Q491C) and the New Testament”, Novum Testamentum, 42-1 (2000), pp. 24-38(15); M. Wise and J. Tabor, „The Messiah at Qumran”, BAR 18/6 (1992) 60-65; J.D. Tabor and M.O. Wise, „4Q251 “On Resurrection” and the Synoptic Gospel Tradition: A Preliminary Study”, JSP 10 (1992) 149-62; J.J. Collins, „The Works of the Messiah”, DSD 1 (1994) 98-112; J.J. Collins, The Scepter and the Star, 117-22; G.J. Brooke, „Luke-Acts and the Qumran Scrolls: the Case of MMT”, in C.M. Tuckett (ed), Luke's Literary Achievement: Collected Essays (JSNTSup 116; Sheffield: Sheffield Academic Press, 1995) 75-76.

37 Observaţii făcute de J. Tabor în Comunicarea ţinută la adunarea anuală din 1997, a Academiei Americane de Religie (American Academy of Religion).

38 Filon,, Viaţa lui Moise 2.25–44. cf. Scrisoarea lui Aristeas.

39 J.D.G. Dunn, „The Gospels as Oral Tradition”, în J.D.G. Dunn (ed), The Living Word, London: SCM, 1987, 25-43; K.E. Bailey, „Informal Controlled Oral Tradition and the Synoptic Gospels”, Asia Journal of Theology 5 (1991) 34-54; republicat în Themelios 20.2 (1995) 4-11; W.H. Kelber, The Oral and the Written Gospel, Philadelphia, PA: Fortress, 1983.

40 R. Bultmann, The History of the Synoptic Tradition, Oxford: Blackwell, 1963 (1921), pp. 6-7; idem, Jesus and the Word, New York: Scribners, 1935, pp. 8, 12-13.

41 H. Riesenfeld, The Gospel Tradition, Philadelphia: Fortress, 1970, p. 1-29; elevul său, B. Gerhardsson, a făcut teoria sa cunoscută şi a dezvoltat-o în lucrările sale Memory and Manuscript: Oral Tradition and Written Transmission in Rabbinic Judaism and Early Christianity, Lund: Gleerup, 1961; Tradition and Transmission in Early Christianity, Lund: Gleerup, 1964; The Origins of the Gospel Traditions, Philadelphia, PA: Fortress, 1979; The Gospel Tradition, Lund: Gleerup, 1986; „Illuminating the Kingdom: Narrative Meshalim in the Synoptic Gospels”, în H. Wansbrough (ed.), Jesus and the Oral Gospel Tradition, JSNTS 64, Sheffield: Sheffield AP, 1991, 266-309.

42 Gerhardsson, Memory, p. 335.

43 Bailey, „Informal”, pp. 7-8. J.D.G. Dunn, „Altering the Default Setting: Re-envisaging the Early Transmission of the Jesus Tradition”, New Testament Studies 49 (2003), 139-175.

44 Kelber, Oral, pp. 27-30, 33, 54; cf. B. Peabody, The Winged Word: A Study in the Technique of Ancient Greek Oral Composition as Seen Principally through Hesiod’s Works and Days, Albany, NY: State University of New York, 1975, p. 96.

45 Eusebius, Istoria, 3.39.4.30-33: ou) gar e0k twn bibliwn tosouton me w0felein u(perlambanwn, o(son ta zwsh, fwnh, kai menoush.

46 C. Bădiliţă (trad. şi note), Evanghelii Apocrife, Iaşi: Polirom, 1999, pp. 8-13. Cuvântul kanon, tradus ca „dreptar”, apare în Gal. 6:15, 2 Cor. 10:13-16. El era folosit deja în cultura elenistă cu înţelesul de „normă”, „listă autoritativă”.

47 Gnoza (gnosis) cuprindea secretul destinului omenirii. Conform lui Clement din Alexandria, ea se referea la „...cine eram, şi ce vom deveni, unde eram şi unde ne aflăm, încotro ne îndreptăm, de care primejdii scăpăm, ce este naşterea, ce înseamnă renaşterea” (Clement, Excerpta ex Theodoto, 78.2). Cf. descrierea fenomenului gnostic în H.-C. Puech, Despre gnoză şi Gnosticism, C. Dumitru (trad), (Herald: Bucureşti, 2007).

48 Valentinus era originar din Alexandria şi a trecut, mai târziu, în Roma (140). Printre scrierile sale se mai numără şi Tratatul despre înviere, Evanghelia lui Filip, Fxpunerea Valentiniană. Alte surse pentru cunoaşterea gnosticismului sunt scrierile mandeene (sudul Irakului şi Iranului), coptice (Egipt), şi manuscrisele de la Nag Hammadi (12 codexuri cu peste 50 de scrieri copte descoperite în sudul Egiptului, în 1945). Valentinus împărţea oamenii în trei categorii: hilicii, - cei necredincioşi, conduşi de patimim trupeşti; psihicii, - creştinii care trăiau prin credinţă; şi pneumaticii – gnosticii cei spirituali.

49 I.P. Culianu, Arborele Gnozei. Mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern, C. Popescu (trad.), Bucureşti: Nemira, 1998 (eng. 1992); E. Pagels, Evangheliile Gnostice, W. Fotescu (trad.), Bucureşti: Herald, 1999; C. Daniel, „Enigmaticii mandeeni: ultimii gnostici şi literatura lor aramaică”, în C. Daniel (ed), Scripta Aramaica. Studiu introductiv din limba aramaică, Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980, 276-348.

50  Cf. J. Behr, „Scripture, The Gospel, and Orthodoxy”, St. Vladimir’s Theological Quarterly, 42 (3/4), 1999, 223-248, pp. 230-235; D. Dawson, Allegorical Readers and Cultural Revision in Ancient Alexandria, Berkeley, CA: Univ. of California Press, 1992, p. 167.

51 Hyppolitus, ca. 198-236, scrie în Syntagma că Marcion era fiul lui Filologus, episcopul din Sinope, şi că a fost excomunicat de tatăl său în tinereţe, din cauza unei aventuri amoroase (Ireneus, Împotriva ereziilor, 1.24, 25.1); cf. G. Salmon, „Marcion”, în W. Smith şi H. Wace (eds), A Dictionary of Christian Biography. Literature, Sects and Doctrines, London: Murray, 1882, vol. 3, 816-824.

52 Tertulian, De Praescriptione Haereticorum, 30 (Tertulian, însă, dă o dată eronată, spunând că excomunicarea a făcut-o episcopul Eleutherus, 175-189).

53 Formatul paginii de Talmud a rămas neschimbat din timpul tipării lui în Italia (1484-1519, Soncino; cf. tipărirea ediţiei complete de D. Blomberg, în 1520-1530; şi ediţia de referinţă din Vilnius, 1880, ed. Romm). Textul original se află în mijloc, şi este înconjurat de comentariile lui rabi Raşi şi de Tosefta, şi în jurul lor sunt puse comentariile mai târzii (E. Segal).

54 Cf. A. Cohen, Talmudul, trad. C. Litman (Bucureşti: Hasefer, 1999); C. Daniel, „Literatura Aramaică Ghemarică. Notiţă Introductivă”, în C. Daniel, Scripta Aramaica (Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980, vol. 1), 171-197; vezi şi prezentarea succintă, dar cu oarecare note antisemite, a lui G. Constantinescu, Marginalii la Talmud (Cluj-Napoca: Dacia, 1999).

55 I.M. Gafni, „The World of the Talmud: From the Mishnah to the Arab Conquest”, în H. Shanks (ed.), Christianity and Rabbinic Judaism. A Parallel History of Their Origins and Early Development, London: SPCK, 1993 (1992), 225-265, pp. 254-255, n. 123.

56 Cf. tractatele BT Baraita, Sanhedrin 43a, 107b; Sota 47a; B. Yebamot, 49a, M. Yebamoth 4.13; Avoda Sara 16b, 17a; JT Taanit 2:65b, S.T. Lachs „R. Abbahu and the Minnim”, JQR 60 (1970), 197-212;

Yüklə 1,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin