De: Sheikh dr. Salih bin Fawzan Al-Fawzan

[!!!] Femeia a cărei menstruaţie s-a terminat înainte de Fajr este obligată să se roage rugăciunile de Maghrib şi de ‘Isha din noaptea respectivă.

Toate acestea trebuie îndeplinite deoarece timpul celei de-a doua rugăciuni este considerat ca fiind şi timpul îndeplinirii rugăciunii precedente ei, în condiţii specifice.¹⁸

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus¹⁹:

„Pentru acest motiv, majoritatea învăţaţilor în islam, precum Malik, Shafāʻi şi Ahmad, au considerat că, dacă menstruaţia femeii s-a încheiat spre sfârşitul zilei, ea trebuie să se roage rugăciunile de Dhuhr şi de ‘Asr împreună; iar dacă menstruaţia ei s-a terminat spre sfârşitul nopţii, atunci ea trebuie să se roage rugăciunile de Maghrib şi de ‘Isha împreună. Astfel a fost transmis de la ʻAbd Ar-Rahman ibn ‘Auf, Abu Hurairah şi Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de ei!) şi aceasta deoarece acest interval de timp este comun celor două rugăciuni, în împrejurări specifice ²⁰. Astfel, dacă menstruaţia s-a terminat spre sfârşitul zilei (înainte de apusul soarelui), aceasta înseamnă că încă mai persistă timpul rugăciunii de Dhuhr, fapt pentru care ea trebuie să o efectueze înaintea rugăciunii de ‘Asr. Dacă menstruaţia s-a terminat spre sfârşitul nopţii (înainte de rugăciunea de Fajr), atunci timpul rugăciunii de Maghrib încă mai persistă în condiţii specifice, fapt pentru care ea trebuie să o efectueze înainte de rugăciunea de ‘Isha.”

Dacă însă a intrat timpul unei anumite rugăciuni şi după aceea femeia a intrat în perioada de menstruaţie sau de lăuzie, opinia majoritară este aceea că nu i se impune repetarea rugăciunii la începutul timpului căreia era în stare de puritate, chiar dacă ea a devenit impură înainte de a efectua rugăciunea respectivă.

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’ al-fatawa” [23/335] referitor la această chestiune:

„Ceea ce este cel mai evident în Şcolile Abu Hanifah şi Malik este faptul că femeii nu i se impune nimic (în această situaţie), pentru că recuperarea rugăciunii nu este impusă decât din cauza unei condiţii specifice; şi nu există aici nicio prescripţie care să îi impună ei recuperarea rugăciunii pentru că ea a întârziat rugăciunea în limitele permise. Astfel, ea nu este (considerată) asemeni cazului în care ea ar fi fost fără băgare de seamă sau delăsătoare.

În ceea ce îl priveşte însă pe cel adormit sau pe cel care a uitat, chiar şi dacă, de asemenea, el nu este fără băgare de seamă sau delăsător, cele cărora el le dă curs nu este considerat a fi recuperare, ci timpul destinat rugăciunii în ceea ce îl priveşte, atunci când se trezeşte sau îşi aminteşte.”