Despre pastorit si pastori

Despre pastorit si pastori
Pastoritul, indeletnicire veche a romanului de pretutindeni - descrisa in toata cantecele si in poezia populara – inseamna de fapt toata viata ciobanului deprins sa traiasca in mijlocul turmelor, cu greutatile si amaraciunile lui, cu dorurile lui dar in deplina armonie cu natura, cutreierand muntii si campiile, inconjurat de un farmecul datinilor stramosesti.

Despre ciobani se spune ca sunt oamenii muntilor si ai apelor repezi, care au imprumutat din maretia naturii si care pretuiesc mai mult ca orice faptul ca pot trai in comuniune cu aceasta. Masa ii este langa o cetina de brad, codrul ii este prieten iar pamantul ii este asternut.

Departe de cei dragi, doar langa oile lui si cainii care il vegheaza, ciobanul traieste cu intensitate tot ce tine de indeletnicirea lui, care uneori il face sa uite tot, orice alta pasiune, chiar si dragostea.

Pastoritul nu este insa o indeltnicire usoara – paza oilor inseamna de multe ori lupta cu asprimile vremii, cu singuratatea, cu uratul pustietatilor si prezenta salbaticiunilor. Intr-o nota naturala, cu toata alternanta de culori incantatoare sau intunecate, viata ciobanului este una plina de trairi intense care il caracterizeaza si il formeaza ca pe un om bun, cu suflet bun si curat.

Ideea de lucru sfant si curat este deseori asociata cu tot ceea ce este pastoresc, cu fondul sufletesc bogat al ciobanului roman, cu viata si firea acestuia.

Personaj mitic, ciobanul roman simbolizeaza prin atitudinea lui, intelepciunea populara a acceptarii unei vieti grele, unei meserii facute cu pasiune si pricepere. Doina si catecul de dor al ciobanului mioritic se regasesc, prin fir tors din lana de mioare, in tesaturile si costume populare romanesti, in care sunt impletite in mod iscusit toate elementele vietii mioritice: maretia muntilor, albastrul senin al cerului si coloristica pajistilor. Prin munca sa, el este in acelasi timp “furnizor” de hrana curata si cu valori nutritionale deoasebite.

Traditie si obicei stravechi, consumul de carne de oaie si a si produselor derivate din laptele de oaie, reprezinta o caracteristica a poporului roman, o deprindere care isi are radacinile in vremuri indepartate si care peste timp se pastreaza, ca orice datina straveche. De la carnea proaspata sau preparata in diferite moduri pana la cascavalul si branza de burduf cu aroma de cetina de brad, toate acestea sunt valori nationale pe care pastorul le-a creat si pe care, orice roman le apreciaza in mod deosebit.

In prezent, transhumanta, acea migratie periodica a pastorilor şi a turmelor de oi, primavara de la ses la munte şi toamna de la munte la ses, este aproape imposibil de realizat in vremurile noastre, din cauza restrictiilor pe care le au ciobanii si tumele lor. Totusi, oierii din regiunile cu traditie isi continuă indeletnicirea la care se pricep de veacuri iar modernismul nu a reusit sa fure batranilor oieri lucrul despre care acestia vorbesc cu sfintenie si anume, dragostea pentru Muntii Carpati, locul pe care ciobanii il numesc ” la portile raiului”..

Pastratori peste timp a datinilor si traditiilor stravechi, ciobanii ne daruiesc in permanenta din bogatia lor, asupra careia suntem datori sa ne aplecam si sa o transmitem generatiilor viitoare. Este vorba doar de a fi romani...