Dic?ionar de Geografie

Bohnerz. (germ. bohne-fasole, bob, erz-minereu). Concreţiuni feruginoase limonitice sau sideritice, de forma unor sferule cu structura concentrică, de mărimea unui bob de mazăre până la mărimea unei nuci. Se formează în unele argile eocene şi, în cantităţi mai mari, pot fi exploatate ca minereu de fier.

Boian. Cultură materială din neoliticul mijlociu, răspândită în Muntenia şi în SE Transilvaniei (în mileniul V-IV î.e.n.), caracterizată prin mai multe faze de dezvoltare şi printr-o ceramică variat decorată. Este denumită după aşezarea de pe Grădiştea Ulmilor din mijlocul fostului lac Boian, jud. Călăraşi.

Bol. Varietate de argilă foarte fină, constituită în special din montmorillonit şi haloisit, de culoare brună (conţine oxid de fier mai mult) sau galbenă (conţine şi ceva calcar), care se formează, ca produs de descompunere, pe crăpăturile rocilor bazaltice, sau apare în mase concreţionare în strate limonitice. Se întrebuinţează ca dezinfectant al pielii, la degresarea ţesăturilor etc. (având mare putere de adsorbţie), ca diluant solid şi la spoitul caselor, precum şi la fabricarea creioanelor şi a cernelurilor de tipar ieftine (pentru imprimat afişe) etc. Sin. Bolus.

Bold. Creastă sau vârf calcaros (ex.: pe valea Cernei).

Bolometru. Instrument meteorologic destinat măsurării energiei radiante după efectul ei termic.

Bolovan. Fragment mare de rocă sau bloc, rotunjit prin rularea sa în lungul râului sau pe calea valurilor.

Bolovăniş. Rocă sedimentară detritică mobilă, formată din elemente rotunjite, cu dimensiuni mai mari decât 70 mm şi constituită, din punctul de vedere petrografic, din bucăţi de roci magmatice, metamorfice şi chiar sedimentare, mai rezistente la acţiunea de eroziune. Se formează prin acţiunea apelor curgătoare (în partea lor din amonte), a gheţarilor (la locul de topire) şi a mărilor (în apropiere de ţărm), constituind, în parte, aluviunile teraselor şi prundurile râurilor, morenele glaciare frontale şi cordoanele litorale. Se deosebesc: bolovani mici (cu dimensiuni între 70 şi 120 mm), folosiţi la executarea benzilor de încadrare ale îmbrăcămintelor definitive, la pavarea unor trotuare sau la executarea de pavaje rudimentare etc., şi bolovani mari (cu dimensiuni peste 120 mm), folosiţi la confecţionarea de pavaje de calitate inferioară pe străzi, la executarea blocajelor în fundaţii de drumuri, la anrocamente, la consolidarea şi apărarea malurilor şi taluzelor etc. Prin concasarea bolovănişului se obţine piatră spartă pentru betoane şi pentru macadamuri.

Bolson. (sp.). Depresiune tectonică endoreică intramuntoasă de mari dimensiuni (de la mai mulţi km² la zeci de km²), specifică mai ales regiunilor deşertice din S.U.A. (Munţii Stâncoşi) şi Mexic ca şi în Anzii din America de Sud. Pereţii sunt stâncoşi, marginile ocupate de pedimente, iar fundul este acoperit cu acumulări detritico-aluviale. A fost propus şi termenul de semibolson (C.F. Tolman, 1937), pentru cazul când există un drenaj exoreic intermitent.

Boltă. Formă structurală tectonică reprezentată prin partea dintr-o cută anticlinală care racordează cele două flancuri ale acesteia. Bolta se formează în cadrul mişcărilor orogenetice (la formarea cutelor largi, tipice pentru stilul de cutare dejectiv) şi se caracterizează prin scăderea treptată şi continuă, spre axa anticlinalului, a înclinării stratelor şi prin predominarea diaclazelor (v.) şi a fracturilor de tensiune.

Bombă vulcanică. Bolovan fusiform rezultat din consolidarea în atmosferă a bucăţilor de lavă, proiectate în diferite direcţii (răsuciri helicoidale), în timpul exploziilor vulcanice. Aşadar, bombele vulcanice sunt produse ale unei erupţii vulcanice având volumul, de regulă, mai mare decât 1 dm³, care iau naştere prin răcirea şi consolidarea în atmosferă a bucăţilor de lavă aruncate de erupţie din conul vulcanic. Se deosebesc: bombe-fus (când lava, iniţial vâscoasă, se solidifică în atmosferă pe parcursul traiectoriei ei, căpătând o formă giratorie, fusiformă, în care lava pare înfăşurată în jurul unei axe), bombe vulcanice în "coajă de pâine" (atunci când, ajungând în atmosferă deja solide, dar încă foarte calde, prin răcire bruscă suprafaţa lor crapă ca o coajă de pâine) şi bombe plate (când lava, foarte fluidă, nu reuşeşte să se consolideze în aer şi proiecţiile aruncate de erupţie cad în stare vâscoasă pe suprafaţa Pământului şi se turtesc).

Bone-bed. (engl.-pat de oase). Strate cu grosimea de câţiva centimetri, constituite numai din fragmente de oase, dinţi şi solzi de peşti şi de reptile, amestecate cu coprolite (v.) şi cu alte resturi organice. Cel mai vechi bone-bed cunoscut a fost întâlnit în Rhetianul din Jurasicul de tip suab din Württemberg, în care s-au găsit şi dinţi ai primului mamifer european, Microlestes antiquus.

Bonitare. Evaluarea cantitativă şi calitativă a capacităţilor de producţie a factorilor mediului natural (bonitare naturală sau ecologică), alături de care pot fi cuantificate şi investiţiile umane de muncă, ştiinţă, tehnică, financiare etc. (bonitare economică), în vederea valorificării raţionale şi cu maximă eficienţă economică a unui teritoriu considerat. În funcţie de pretabilitatea naturală sau de necesităţile sociale, bonitarea poate fi economică (de ansamblu), agricolă, silvică, zootehnică etc., putându-se merge până la bonitarea fiecărui factor (edafic, climatic, geomorfologic, geologic, biotic etc.) sau a fiecărei folosinţe speciale.

Bonitare economică. Evaluarea capacităţii de producţie a unui teren pentru diferite folosinţe, luându-se în consideraţie şi condiţiile de amplasare, de organizare a teritoriului şi de nivelul agrotehnicii aplicate. Sin. Apreciere economică.

Bonitarea solului. Estimarea favorabilităţii unui sol pentru anumite folosinţe.

Bonitarea terenului. Estimarea favorabilităţii unui teren, luându-se în considerare bonitarea solului şi a celorlalţi factori principali ai mediului natural (climă, relief, apă freatică). Sin. Evaluarea terenului.

Borşa, gresie de. (de la localitatea Borşa-Maramureş). Pachetul de strate de aproximativ 2 000 m grosime, situat la partea superioară a Paleogenului (în Oligocenul mediu) din Fosa Maramureşului (Bazinul Borşa şi Golful Ruscovei), constituit din gresie fină calcaroasă, cu urme de plante, care alternează cu intercalaţii de argile şi marne. Pachetul este cuprins între alte două pachete groase de argilite, marne bituminoase, disodile şi menilite.

Borşa, tuf de. Tuf grezos, gros de câţiva metri, intercalat în succesiunea stratelor de Câmpie din Bazinul Someşului (la NE de Cluj-Napoca), formând un strat reper la limita Tortonianului cu Buglovianul. Corespunde, probabil, Tortonianului superior.

Borşitură. Alunecare de teren cu o parte internă ajunsă în faza de noroi şi care ţâşneşte în exterior pe anumite crăpături (borşeşte).

Bora. Vânt catabatic rece şi adesea uscat, care suflă în rafale violente dinspre culmile montane orientate în lungul ţărmurilor, către marea mai caldă. Bate iarna dinspre NE în lungul coastei răsăritene a Mării Adriatice şi în Italia nordică. Corespunde cu Mistralul din Franţa meridională.

Boracit. Mineral anhidru de bor format prin deshidratarea boraţilor hidrataţi de magneziu, în cursul procesului de metamorfism. Se întâlneşte în zăcămintele salifere, împreună cu carnalitul, silvina, sarea gemă, gipsul etc. Este răspândit în zăcămintele de la Stassfurth, Hanovra (ambele din Germania) etc., unde se prezintă în mase compacte fin granulare, asemănătoare cu marmura. Prezintă importanţă industrială.

Borax. Borat de sodiu hidratat, sare a acidului tetraborit sau piroboric, care se formează prin precipitaţie chimică în nămolul de pe fundul lacurilor sărate care conţin bor. Se găseşte în natură pe malurile lacurilor din Caşmir şi Tibet, în unele lacuri din California (în regiunea Death Valley), în Chile, Peru, Argentina, Turcia, în Ucraina (în Crimeea, în vulcanii noroioşi, lângă Kerci), în Azerbaidjan etc.

Borchiş. Nisipuri fine, cu un conţinut mai mare sau mai mic de particule prăfoase şi argiloase, în stare afânată şi saturate cu apă sub presiune, constituite din cuarţ (circa 80%), mică albă (5-8%), calcit (3-5%) şi restul feldspaţi, granaţi şi minerale melanocrate care, la deschiderea lor prin săpături în gropi de fundaţie, devin o masă fluidă vâscoasă, lipsită de consistenţă, care năvăleşte în lucrarea respectivă şi nu poate fi stăvilită prin mijloace obişnuite. În funcţie de mărimea gradientului hidraulic şi de conţinutul rocii în particule coloidale, se deosebesc: borchişuri propriu-zise (a căror scurgere se datoreşte, în special, prezenţei particulelor coloidale şi ultracoloidale şi, în mod secundar, gradientului hidraulic; ex., nisipurile fine, saturate cu minimum 2% particule coloidale) şi pseudoborchişuri (a căror stare de fluiditate se datoreşte numai presiunii hidrodinamice; ex., nisipurile curate, cu o granulaţie fină predominantă şi cu particule coloidale în cantitate neînsemnată). Termenul de borchiş este folosit mai ales în cadrul exploatărilor miniere de cărbuni, pentru lucrările de suprafaţă folosindu-se mai frecvent termenul de nisip plutitor, nisip curgător sau nisip flotant. Combaterea pseudoborchişurilor se realizează prin nedepăşirea gradientului hidraulic critic. În ceea ce priveşte borchişurile, combaterea lor se realizează prin următoarele procedee: evitarea apropierii prea mari a lucrării respective de stratul periculos; dirijarea apei din borchişuri spre o zonă favorabilă sau drenarea ei prin drenuri, puţuri de asecare, vacuumare, pe cale electroosmotică etc.; sporirea coeziunii dintre particulele constitutive şi micşorarea permeabilităţii, prin cimentare, îngheţare, silicatare sub presiune, electrosilicatare etc. Pentru aplicarea unuia sau a altuia dintre aceste procedee, trebuie să se cunoască caracteristicile materialului respectiv şi să se determine coeficientul de permeabilitate. Deci, borchişul este format din nisipuri fine amestecate cu praf argilos, de obicei afânate, care, saturate în apă, dau curgeri. Când este foarte fluid (în exploatările miniere de cărbuni) se numeşte şi nisip curgător sau nisip flotant.

Boreal. Zonă sau punct situat spre Polul Nord: emisfera boreală, cea situată la nord de Ecuator. Sin. Septentrional.

Bornhardt. Sinonim cu inselberg (după W. Bornhardt, care a propus termenul); alteori, bornhardt-uri se numesc numai cioturile stâncoase ce se ridică peste pedimente.

Bornit. Sulfură dublă de cupru şi fier, conţinând adeseori calcopirită, calcozină şi chiar argint, care se formează endogen, în special în faza hidrotermală şi exogen, pe cale metasomatică, în zonele de îmbogăţire secundară a zăcămintelor de cupru. Conţinând până la 69% Cu, este utilizat ca minereu de cupru. Se cunoaşte în Rusia, în Kazahstan, Germania, S.U.A. etc. În ţara noastră se găseşte la Teregova, Dognecea, Oraviţa, Ocna de Fier, Moldova Nouă (jud. Caraş-Severin), Bălan (jud. Harghita), în Munţii Ţibleş, Munţii Mehedinţi, Munţii Apuseni etc.

Boronatrocalcit. Borat hidratat de sodiu şi de calciu, format în condiţii de climă aridă, în lacurile sărate secate care conţin bor şi, în special, în solonceacuri, precum şi pe cale metasomatică, în argile. Are aceleaşi întrebuinţări cu boraxul. Se găseşte în California (la Death Valley, Wells Long etc.), în Chile (Tarapaca), în Rusia (la Inder) etc.

Bort. Varietate de diamant (v.), translucid, puternic colorat. Zăcăminte de bort se găsesc în Ural, în Iakuţia, în sudul Africii, în Brazilia etc.

Bos. Mamifer (Bos primigenius) din ordinul Ungulate, cunoscut din Pliocen până astăzi, considerat strămoşul boului domestic actual. A trăit până în sec. al XVII-lea în stare sălbatică şi prin regiunile deluroase şi muntoase din Polonia, sudul Rusiei şi ţara noastră. S-au găsit resturi de Bos primigenius în pietrişuri şi nisipuri la Drăghici (jud. Argeş), Păcurari-Iaşi, Hunedoara, Sighişoara, în regiunea capitalei Bucureşti, pe Târnave etc.

Bothnian. (nume dat de geologii finlandezi, după golful Bothnic). Sistemul superior al Arhaicului din Scutul Baltic, dezvoltat pe coasta de vest a Finlandei, până în nordul golfului Bothnic, de unde trece în Suedia de Nord. Este constituit din filite, cuarţite şi conglomeratele de Tammerfors (cele mai vechi conglomerate cunoscute), asociate uneori cu material vulcanic sub formă de curgeri şi de tufuri. În filitele sistemului s-au găsit pungile cărbunoase desemnate sub numele de Corycium enigmaticum.

Boulangerit. Sulfură dublă de plumb şi de stibiu, întâlnită în zăcămintele hidrotermale de minereuri complexe, care în zona de oxidaţie a zăcământului se descompune în ceruzit şi hidroxid de stibiu. Conţinând 54-58% Pb este un important minereu de plumb când se găseşte în cantităţi mari.

Bournonit. (de la numele mineralogului francez Contele Bournon, 1751-1825, care l-a determinat primul). Sulfură complexă de cupru, plumb şi stibiu, care conţine până la 5% fier, până la 3% argint şi urme de zinc şi de mangan. Se formează în filoanele hidrotermale de minereuri de plumb şi stibiu, în asociaţie cu pirita, calcopirita, galena, tetraedritul, aurul nativ etc. Zăcăminte mai importante se cunosc: în Ucraina (culmea Nagolnîi), în Transbaikalia Orientală, în nordul Italiei (în Piemont), în Cehia (la Przibram), în Germania (la Klausthal şi Andreasberg în Harz), în S.U.A., Mexic, Peru, Bolivia, Chile etc. În România a fost identificat la Săcărâmb, Ruda-Barza etc. (din jud. Hunedoara), la Rodna (jud. Bistriţa-Năsăud), Cavnic, Baia Sprie şi Baia Mare (jud. Maramureş), Baia de Arieş (jud. Alba) etc.

Brae. V. Iceström.

Brahianticlinal. (gr. brachys-scurt). Anticlinal scurt, cu contur elipsoidal în plan orizontal, cu axul la ambele capete scufundat, şi cu regiunea terminală, periclinală. În mijlocul brahianticlinalului se găseşte formaţiunea cea mai veche. În relief poate da o colină, un deal, o butonieră. Raportul dintre lungimea şi lăţimea brahianticlinalului variază, de obicei, între 3:1 şi 2:1 (sau chiar 5:1).

Brahiopode. (gr. brachys-scurt, pus, podos-picior). Clasă de animale nevertebrate din încrengătura Moluscoidea, exclusiv marine, bentonice, care nu formează niciodată colonii şi au corpul moale, protejat de o cochilie, bine păstrată prin fosilizare. Brahiopodele se împart în două subclase: inarticulate şi articulate. În prima subclasă menţionăm: Lingula din Cambrian-Actual; Obolus din Cambrian-Silurian etc.; în a doua subclasă menţionăm: Productus, Spirifer, Rhynconella (R. cuboides), Terebratula (T. dobrogiaca), Pygope (P. diphya), Stringocephalus (S. burtini), Uncites (U. griphus), etc. Apărute în Cambrian, brahiopodele au dat numeroase fosile caracteristice în Paleozoic (când reprezentau două cincimi din fauna marină) şi în Mezozoic, astăzi fiind în regres, în mările calde şi liniştite, unde trăiesc abia 200 de specii, în zona litorală stâncoasă, până la 200 m adâncime. În ţara noastră brahiopodele se întâlnesc frecvent în formaţiunile mezozoice, fiind reprezentate în special prin specii din genurile Rhynconella şi Terebratula. Sin. Brachiopoda.

Brahisinclinal. Sinclinal scurt, cu contur elipsoidal în plan orizontal, cu axul la ambele capete ridicat, şi cu regiunea terminală, periclinală. În mijlocul brahisinclinalului se găseşte formaţiunea ce mai nouă. Raportul dintre lungimea şi lăţimea brahisinclinalului variază, ca şi în cazul brahianticlinalului tot între 3:1 şi 2:1. În relief poate conduce la brahisinclinal suspendat.

Branchiosaurus. (gr. branchia-branhii, sauros-reptilă). Amfibian fosil din ordinul Stegocefalilor, fiind caracteristic pentru Carboniferul superior şi pentru Permian. Ceva mai cunoscută este specia Branchiosaurus amblystomus Cred.

Branciog. 1. Termen popular românesc pentru solurile formate pe pietrişuri calcaroase sau predominant calcaroase. 2. Caracter diagnostic la nivelul inferior determinat de prezenţa orizontului R rendzinic constituit din pietrişuri calcaroase sau predominant calcaroase.

Branişte. Pădure rară de arbori bătrâni, în care este interzisă uneori tăierea copacilor. Prin extensiune, se înţelege simplu pădure.

Braţ de râu. Albie secundară desprinsă din cea principală. Braţ anastomozat, când revine în albia principală sau în alta vecină (v.); braţ mort, care şi-a pierdut legătura cu râul, rămânând izolat; braţ de deltă, unul din braţele difluente din deltă.

Braunit. (de la numele naturalistului german A. Braun, 1805-1877). Oxid natural de mangan care conţine frecvent până la 8% silice şi 10% fier şi care se formează în filoane hidrotermale şi pe cale exogenă în mediu reducător. Se întâlneşte şi în cadrul unor procese metasomatice de contact şi în unele zăcăminte sedimentare de mangan metamorfozate regional. Conţinând până la 70% Mn este, împreună cu hausmanitul, unul dintre cele mai importante minereuri de mangan, folosit la obţinerea feromanganului. Zăcăminte mai importante de braunit se găsesc în Rusia, în India, Brazilia, Africa de Sud (Postmasburg) etc.

Bravoit. Sulfură complexă de nichel, cobalt şi fier, formată ca impregnaţii în gresii şi în unele minereuri de vanadiu şi ca produs de alterare al pirotinelor. Conţinând până la 25% Ni, poate fi întrebuinţat ca minereu de nichel, dacă este în cantitate mai mare. A fost întâlnit în Germania (regiunea Eifel), în Anglia, Alaska, Peru etc. În România se cunoaşte în Masivul Şureanu, la Tisoviţa, Eibenthal şi Gura Văii (jud. Mehedinţi), la Vârghiş (jud. Covasna) etc.

Brazde de alunecare. Fâşii înguste, dispuse perpendicular pe pantă, înalte de 0,5-5 m, rezultate prin alunecări plastice individuale, sau solifluxiune (când sunt mai puţin înalte).

Brazde de pietre. Fâşii de pietre colţuroase, dispuse paralel în lungul pantei, ordonate prin procese periglaciare.

Brână. Treaptă îngustă, ca o potecă, formată pe un strat dur prin eroziune diferenţială, în versantul unui munte (ex., brânele de sub Caraiman-Bucegi).

Brebu, conglomerate de. Conglomerate dezvoltate în Cheia Brebului (pe Valea Doftanei), atribuite Burdigalianului şi sincronizate cu cele de Pietricica (în zona Piatra-Neamţ), constituite din elemente de şisturi (sericitoase şi cloritoase), gnaisuri (oculare şi pegmatoide), porfire, diabaze, calcare etc., legate printr-un ciment roşietic. În Sinclinalul Slănicului şi în Depresiunea Getică, conglomeratele stau discordant peste stratele de Cornu (acvitaniene).

Brecie. (it. breccia-pietriş, prundiş). Rocă sedimentară detritică consolidată, în compoziţia căreia intră fragmente colţuroase sau semicolţuroase de roci preexistente, de dimensiuni şi de compoziţii mineralogice diverse (cuarţ, calcar, marmură, porfir, gnais etc.). După modul de formare, se deosebesc: brecie vulcanică (eruptivă), formată din roci magmatice sau de altă natură, cimentate prin lava eruptivă (ex., brecie riolitică, brecie andezitică, brecie trahitică, brecie bazaltică etc.) (brecia formată din fragmente de lavă consolidată în prima fază, înglobate în topitura încă fluidă a aceleiaşi magme, constituie brecia arsă); brecie de explozie sau brecie piroclastică, formată din produse colţuroase ale exploziei vulcanice (blocuri, bombe, lapili etc.), amestecate sau nu cu material de origine exogenă, cimentate împreună cu cenuşa vulcanică, cu ciment de altă natură sau prin înglobare într-o masă de lavă; brecie tectonică (brecie de falie sau brecie de fricţiune), formată pe planele de alunecare ale unor terenuri, pe liniile de dislocaţie sau pe suprafeţele de şariaj, din bucăţi rupte în timpul mişcării, atât din masa alunecătoare, cât şi din roca de pat, înglobate în masa de sfărâmături (dacă în fracturile tectonice ajung şi alte fragmente de la suprafaţă, din pereţii fracturii etc., care se cimentează prin intermediul materialelor transportate de apele hidrotermale în circulaţie prin fracturi, se formează brecia tectonică poligenă); brecie sedimentară, foarte variată, atât prin natura fragmentelor componente (brecie granitică, brecie calcaroasă, brecie cuarţitică, brecie cochiliferă etc.), cât şi prin cimentul de legătură, este constituită din grohotiş rămas pe loc sau transportat la mică distanţă şi cimentat. Ia naştere la baza pantelor, unde s-a depus grohotişul, sau prin procese de levigare a rocilor solubile, prăbuşirea ulterioară a golului format şi cimentarea fragmentelor respective. Se mai deosebeşte microbrecia (constituită din elemente mici). Brecia monogenetică este formată dintr-un singur tip de rocă.

Breihaupit. Stibiură de nichel naturală întâlnită în filoanele hidrotermale împreună cu cobaltul şi argintul. Conţine până la 32% Ni şi, în cantităţi mai mari, poate fi folosit ca minereu de nichel. Se găseşte în Munţii Harz (Germania), în insula Sardinia (Italia), în regiunea Ontario (Canada din America de Nord) şi în alte regiuni.

Bretonă, faza de cutare. Fază de cutare, de la începutul orogenezei hercinice, care este situată în timp între Devonianul superior şi Carboniferul inferior. A fost identificată în Bretania, în Munţii Vosgi şi Pădurea Neagră, în Thuringia etc.

Breunerit. Varietate de magnezit (v.), cu un conţinut apreciabil de carbonat de fier, foarte apreciat în industria produselor refractare magnezitice. Este frecvent întâlnit în Tirol, în provincia Dauphiné (Franţa) şi în împrejurimile localităţii Autun.

Briliant. (it. brillare-a străluci). Diamant şlefuit utilizat ca piatră preţioasă.

Briză. Vânt local alternativ de origine termică. Se deosebesc: brize marine şi brize de relief (sau de munte). Brizele marine, care afectează litoralul, sunt produse de diferenţa de temperatură dintre uscat şi apă în timpul unei zile şi suflă ziua dinspre mare spre uscat (briza de mare sau de zi) şi noaptea, sau în primele ore răcoroase ale dimineţii, dinspre uscat spre mare (brize de uscat, de coastă sau de noapte). Brize asemănătoare apar şi pe ţărmul lacurilor, al mlaştinilor mari şi la contactul dintre pădure şi câmpul lipsit de vegetaţie. Brizele de relief se formează în regiunile de munţi înalţi, bătând, ziua dinspre vale spre versanţi (briza de zi), iar noaptea în sens invers (briza de noapte).

Brizant. (fr. briser-a rupe). Obstacol, perete sau colţ de stâncă ieşit sau nu din apă, dar care ridică fundul în apropierea unei coaste şi de care valurile se sparg şi deferlează (se rup cu zgomot).

Brochantit. (de la numele geologului francez Brochant de Villiers, 1772-1849). Minereu de cupru, de origine secundară, întâlnit mai frecvent în zona de oxidaţie a zăcămintelor de cupru din regiunile umede, împreună cu malachitul. Conţinând până la 70,3% Cu, poate fi, teoretic, un minereu de cupru. În ţară brochanitul se cunoaşte, ca mineral supergen, în zona de oxidaţie a zăcămintelor cuprifere, mai ales a celor pirometasomatice hipotermale legate de banatite, la: Moldova Nouă, Oraviţa-Ciclova Română, Dognecea, Ocna de Fier, Ruşchiţa (jud. Caraş-Severin), Băiţa (jud. Bihor) etc.

Bromellit. Oxid de beriliu (BeO) rar întâlnit în natură.

Brontosaurus. (gr. bronte-trăsnet, tunet, sauros-şopârlă). Reptilă mezozoică din ordinul Dinosaurienilor, cu corpul foarte mare. Împreună cu Diplodocus şi Camarosaurus, este socotit între cele mai mari patrupede care au trăit pe Terra. Este o fosilă caracteristică pentru Jurasicul superior şi Cretacicul inferior din America de Nord.