Dic?ionar de Geografie

Îngrăşământ. Substanţă minerală sau organică ce conţine elemente direct necesare nutriţiei plantelor, sau care contribuie indirect la îmbunătăţirea condiţiilor de creştere ale plantelor. Încorporate în sol, aceste substanţe determină sporirea fertilităţii solului şi creşterea porducţiei agricole. Îngrăşământele pot fi: chimice (cu azot, fosfor, potasiu, etc.), organice (gunoi de grajd, turbă, compost, urină etc.), bacteriene (nitragin, azotobacterin etc.) şi verzi (culturi încorporate sub brazdă).

Însămânţarea norilor. Pulverizarea în norii cu structură microfizică mixtă a unor substanţe chimice (iodură de argint, zăpadă carbonică), în scopul activizării procesului de creştere a particulelor care îl alcătuiesc până la dimensiuni precipitabile.

Înşeuare. V. Şa.

Întinerirea reliefului. Termen davisian vizând accentuarea contrastelor de altitudine şi a înclinării versanţilor unui relief relativ neted, prin adâncirea văilor şi accelerarea proceselor de versant, datorită unor înălţări ale scoarţei. V. Ciclu de eroziune.

Întrerâuri. Termen popular semnificând teritoriul de luncă şi terase joase situat între două râuri care confluează şi care de obicei au debite apropiate (ex.: Buzăul şi Bâsca pe teritoriul localităţii Nehoiaş, sau Prahova şi Azuga la Azuga, aşezarea numindu-se iniţial Întreprahove). Sin. Întreape.

Înveliş geografic. Zona de întrepătrundere şi interacţiune a litosferei, hidrosferei, atmosferei şi biosferei. În învelişul geografic se desfăşoară procesele determinate de energia solară, de forţa Coriolis şi de forţa de atracţie universală, în interacţiune cu procesele determinate de gravitaţie şi de agenţii interni, interacţiune care determină o circulaţie permanentă şi un schimb de materie şi de energie între diferitele lui părţi componente. În condiţiile învelişului geografic se formează rocile sedimentare, relieful, solurile, se dezvoltă viaţa organică şi se desfăşoară activitatea societăţii omeneşti. Varietatea factorilor care condiţionează învelişul geografic şi interacţiunea lor dinamică duc la diferenţieri regionale şi la formarea de unităţi spaţiale distincte, numite regiuni naturale sau regiuni geografice.
J
Jad. Piatră semipreţioasă, cu două varietăţi: jadeit (v.) şi nefrit (v.).

Jadeit. Silicat natural de aluminiu şi de sodiu, din grupul piroxenilor monoclinici, întâlnit în unele roci metamorfice alcaline şi, mai rar, în formaţiuni metasomatice de contact. În timpurile preistorice a fost întrebuinţat pentru prelucrarea uneltelor şi a armelor primitive. Astăzi, jadeitul este folosit, mai ales în China, ca piatră preţioasă pentru confecţionarea de obiecte de artă. Sin. Jad.

Jais. Sin. Gagat (v.).

Jalon. Tijă de lemn care serveşte la marcarea şi semnalizarea punctelor de pe teren în lucrările topografice.

Jama. Puţ carstic, sau aven de mari dimensiuni.

Jamesonit. (de la numele medicului englez L.S. Jameson, 1853-1917). Sulfostibiură naturală de plumb, de formaţiune hidrotermală, întâlnită în filoane, împreună cu galena, blenda şi bournonitul şi conţinând uneori argint. Conţine 50,8% Pb, fiind un minereu de plumb de importanţă secundară. Se găseşte mai ales în Anglia (în regiunea Cornwalles). În ţara noastră a fost întâlnit ca mineral în zăcămintele hidrotermale legate de magmatismul neogen de la: Ilba, Baia Mare, Herja, Baia Sprie, Cavnic etc. (jud. Maramureş), Rodna (jud. Bistriţa-Năsăud), Săcărâmb, Hondol (jud. Hunedoara) etc.

Japşă. Depresiune de mică adâncime, situată în "Balta" şi Delta Dunării, de formă alungită sau ovală, acoperită de apă în timpul revărsărilor, dar care seacă după retragerea apelor. Unele japşe se datoresc eroziunii produse de curentul apei în anii cu viituri puternice, altele sunt vechi gârle sau bălţi împotmolite parţial, iar altele s-au format între grinduri, primind apă numai în timpul viiturilor mari. Nivelul mai coborât al japşei în cadrul luncii şi apropierea de pânza de apă superficială permit dezvoltarea unei bogate vegetaţii hidrofile.

Jarales (Harales). Machie în Spania.

Jarişte. Loc în care pădurea a dispărut prin foc. Pădure arsă pe locul căreia se dezvoltă o nouă vegetaţie lemnoasă.

Jarosit. (de la numele localităţii Barranco Jaroso-Spania, unde a fost descoperit). Sulfat bazic dublu de fier şi potasiu, care se formează în zona de oxidare a zăcămintelor de minereuri sulfuroase de fier, în zonele cu climat uscat de deşert. Zăcăminte mai importante se cunosc în Rusia (Uralul de Sud) şi la Maican (în Kazahstanul central). Sin. Utahit.

Jasp. Varietate de calcedonie sau de opal compactă, cu pigmenţi de oxizi de fier, care conferă mineralului culoarea roşie, galbenă, verde sau negricioasă. Se deosebesc: jasp-porţelan (format în argile, la contactul cu magmele intrusive în curs de consolidare), jasp-rubanat (în tufurile porfirice silicioase), jasp-opal (varietate foarte feruginoasă de opal).

Jatulian. Precambrianul Scutului Baltic, rezultat din sedimentarea într-o mare epicontinentală, a unui material detritic provenit din distrugerea catenelor svekofennidelor arhaice. La bază, formaţiunile respective conţin conglomerate, cuarţite şi dolomite cu Carelozoon jatulicum, sau argile, gresii cu hematit, iar la partea superioară, marne argiloase cu şungit (v.).

Jeltoziom (jeloziom). (rus.-pământ galben). Sol podzolic, de culoare galbenă, asociat cu crasnoziomul, dar cu un conţinut mai redus de humus. Se formează în cadrul vegetaţiei de pădure şi se întâlneşte pe litoralul caucazian al Marii Negre (în Abhazia) şi pe litoralul Mării Caspice (în Taliş). Necesită îngrăşăminte fosforoase şi azotoase şi lucrări pentru combaterea eroziunii. Este un sol bun pentru culturi de citrice şi de ceai. Aşadar, este un sol galben din regiunile subtropicale umede, caracterizat prin formarea şi acumularea compuşilor de fier mai puternic hidrataţi. Sin. Sol galben subtropical. Se include pro parte în acrisolurile şi nitosolurilor din legenda FAO.

Jepi. Tufişuri subalpine formate din Pinus mughus, Juniperus sibirica, Alnus viridis.

Jet de mal. V. Val.

Jgheab. 1. Canal îngust de scurgere pentru apă, sau adăpătoare pentru vite. 2. Făgaş sau râpă excavată pe o pantă, de către şuvoiul ploilor. 3. Şănţuleţ care serveşte la udatul semănăturilor. 4. Scocul morii.

Jgeab de avalanşe. V. Culoar (de avalanşe).

Jilip. Construcţie de scânduri în formă de jgheab, pe o pantă înclinată, pe care alunecă buştenii tăiaţi în pădurile de munte. Uneori funcţionează şi cu apă, iar lemnele mânate sunt mai mici (cam 1 m lungime). Asemenea construcţii sunt tot mai rare.

Jnepeniş. Tufişuri subalpine de Pinus mughus (jneapăn). Cea mai frumoasă rezervaţie de jnepeniş se află în Munţii Bucegi.

Jotnian. Sistemul superior al Algonkianului din Scutul Baltic, format, în special, dintr-o gresie curaţitică roşie cu caracter continental (gresia roşie veche = Oldest red Sandstone), care se deosebeşte de gresiile asemănătoare din Paleozoic. Depozitele jotnianului sunt asociate cu diferite varietăţi de roci magmatice abisale (granite, sienite, diorite), cunoscute sub denumirea generică de rapakiwi. Dispus transgresiv peste cutele kareliene, sistemul Jotnian, nemetamorfozat şi necutat, apare numai ca petice, mai mult sau mai puţin întinse, în depresiunile fundamentului cristalin.

Junglă. Pădure scundă şi deasă în albiile fluviilor (în India).

Jurasian, relief. V. Relief de cutare.

Jurasic. (de la numele munţilor Jura din zona de la frontiera Franţei, Elveţiei şi Germaniei unde au fost studiate prima dată depozitele de această vârstă). A doua perioadă a Mezozoicului, considerată a fi avut o durată de circa 33 milioane de ani (denumire dată de Al. von Humboldt şi Al. Brogniart în 1829). Perioada începe odată cu apariţia lamelibranhiatului Avicula contorta (Rhetian), fiind marcată printr-o transgresiune marină, şi se sfârşeşte după apariţia primelor păsări, fără a fi marcată printr-o schimbare mai importantă a faunei. Subdiviziunile Jurasicului sunt: Jurasic inferior (Jura negru) sau Lias (cu Rhetian, Hettangian, Sinemurian, Charmotian, Toarcian, Aalenian), Jurasic mediu (Jura brun) sau Dogger (cu Bajocian şi Bathonian) şi Jurasic superior (Jura alb) sau Malm (cu Callovian, Oxfordian, Lusitanian, Kimmeridgian, Tithonian sau Portlandian). În literatura engleză Jurasicul superior şi mediu formează împreună sistemul OOLIT. Din punctul de vedere petrografic, Jurasicul se caracterizează prin toate faciesurile, de la cele continentale (conglomerate şi gresii roşii cu resturi de reptile terestre, întâlnite în Siberia de Nord şi în centrul Americii de Nord, şi argile şi gresii cu intercalaţii de huile, întâlnite în China, în S.U.A., şi în ţara noastră, în Banat şi Depresiunea Braşovului), la cele batiale şi abisale (radiolarite şi şisturi argiloase). Flora jurasică este reprezentată mai ales prin Cicadee (Nilssonia, Pterophyllum, Zamites), Conifere (Abies, Sequoia, Araucaria etc.), alături de care se întâlnesc genurile Gingko şi Baiera. Fauna jurasică este reprezentată prin toate clasele şi ordinele de nevertebrate şi vertebrate, unele dintre acestea din urmă apărute în această perioadă. Dintre nevertebrate au format fosile conducătoare: celenteratele, prin hexacoralieri (Isastraea, Montlivaultia, Anabacia etc.), care, împreună cu spongierii (Tremadictyon), au construit puternice recife, contribuind la formarea calcarelor tithonice, întâlnite în ţara noastră în masivul Piatra Craiului, Cetăţile Ponorului din Padiş, la Cheile Bicazului, la Cazane etc.; infuzorii, prin singurul gen cu oarecare importanţă paleontologică, Calpionella; brahiopodele, mai slab dezvoltate (Terebratula vitrea, T. digona, T. diphya, Rhynchonella cvadriplicata); lamelibranhiatele, cu mare dezvoltare (Lima gigantea, Trigonia navis, T. costata, Diceras arietum, Gryphaea arcuata, Avicula contorta, Aucella din ţinuturile reci etc.); gasteropodele, mai puţin importane (Nerinea tuberculosa); cefalopodele, importante ca varietate, ca număr de forme şi ca răspândire stratigrafică, reprezentate prin amonoidee (Phylloceras heterophyllum, Lytoceras jurense şi Amaltheus magaritatus, pentru Lias, Stephanoceras humhressionum şi Harpoceras opalinum, pentru Dogger, Peltoceras bimammatum şi Perisphinctes titziani, pentru Malm) şi belemniţi, apăruţi acum (Belemnites paxilosus, B. giganteus, B. hastatus). Dintre vertebrate: apar peştii teleosteeni, au o mare dezvoltare ganoizii şi, un rol secundar, selacienii şi dipnoii; dispar stegocefalii; iau o mare dezvoltare reptilele uriaşe care domină fauna de uscat (Brontosaurus şi Iguanodon, erbivori; Allosaurus şi Megalosaurus, carnivori), de apă (Ichtyosaurus şi Plesiosaurus) şi de aer (Ramphorincus şi Pterodactilus). În Jurasicul superior apar păsările cu caractere primitive (genul Archaeopteryx, găsit în două exemplare, în 1861 şi 1877, în calcarul litografic de la Solenhofen-Bavaria), iar mamiferele sunt reprezentate numai prin câteva tipuri inferioare de marsupiale (ex. Amphiterium) sau de multituberculate (ex. Microlestes). Ca şi în Triasic, mişcările orogenice au fost mai slabe, accentuându-se numai spre finele perioadei, în Europa (faza chimerică nouă), şi în special, în Asia orientală şi vestul Americii de Nord (faza pacifică), fiind legată şi de unele erupţii vulcanice de porfire, porfirite, diabaze şi melafire (în America de Nord, în Alpi, în Banat şi în Carpaţii Meridionali), bazalte (în Africa) etc. În ceea ce priveşte clima, se pare că în Jurasic se diferenţiază, pentru prima dată, trei zone climaterice: boreală (cu climă rece), ecuatorială (cu climă caldă) şi australă (tot cu climă rece), care au diferenţiat două provincii paleontologice: una borealo-australă, caracterizată prin amonoideele: Cardioceras, Virgatites etc., şi lipsită de corali şi alte organisme recifale, şi alta mediteraneană (ecuatorială), caracterizată prin amonoideele: Phylloceras, Lytoceras, Perisphinctes etc. cu corali. Jurasicul este dezvoltat în Europa peste tot, în afară de Scandinavia, în Africa (în Maroc, Tunisia, Egipt, Somalia, nord-vestul Madagascarului), în America de Nord (din Alaska în Mexic), în America de Sud (în Anzi, din Peru până în Argentina) etc. În ţara noastră Jurasicul este răspândit în Dobrogea, în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, în Banat şi în Munţii Apuseni. În depozitele jurasice se găsesc multe materiale de construcţii, piatră de var (în calcarele tithonice), zăcăminte de fosfat de calciu (Rusia), de oolite feruginoase (minetele din Lorena-Franţa), de limonit (în Munţii Jura), de hematit (în Harz) etc.

Juvenil. (lat. juvenilis-tineresc). Calitatea substanţelor lichide sau gazoase care provin din magma topită din interiorul scoarţei terestre sau de la mari adâncimi şi care circulă prin porii sau crăpăturile acesteia, uneori până la suprafaţa scoarţei terestre, când s-a răcit. Apa juvenilă este apărută prin reacţii chimice, mai ales din magmă.

Juxtaglaciar, lac. Lac situat la marginea unui gheţar, limitat de frontul acestuia. Sin. Lac marginal.
K
Kainit. (gr. kainos-nou). Clorură de potasiu şi sulfat de magneziu hidratat, format ca produs secundar de precipitare chimică în lagune şi în bazine marine pe cale de dispariţie. Se întâlneşte în zăcăminte de săruri de potasiu. Este utilizat ca îngrăşământ agricol şi la fabricarea unor săruri de potasiu. Zăcăminte mai importante se găsesc: la Stassfurt (Germania), la Kalusz (Ucraina de Vest) etc. În ţara noastră a fost descoperit la Gălean-Târgu Ocna (jud. Bacău), într-un zăcământ de săruri delicvescente din zona flişului. Este deci o sare naturală dublă.

Kame. Formă de relief fluvio-glaciară, cu aspect mamelonar sau de movilă, înaltă de până la 50-60 m, cu flancuri înclinate în medie de 25-35^o, alcătuită din mâl, nisip, pietriş rulat şi materiale grosiere, având o stratificaţie torenţială. Se formează, în general, între două mase de gheaţă, din depuneri fluvio-glaciare, sau în cuvetele lacustre situate pe spinarea gheţarilor, din depuneri fluvio-lacustre, dar se poate forma şi între o masă de gheaţă stagnantă şi versantul unei văi (terasă de kamă-care sunt nişte banchete sau trepte de acumulare, dispuse longitudinal lângă marginea unui versant, şi se deosebesc de morenele propriu-zise prin faptul că materialul lor este remaniat cvasifluviatil de torenţii proglaciari de la marginea gheţarilor). Fruntea abruptă a kamei reprezintă versantul dinspre masa de gheaţă, iar pe podul ei prezintă depresiuni nedrenate (mici lacuri), rămase în urma topirii blocurilor izolate de gheaţă stagnantă. Relieful de kame este răspândit în Rusia (în regiunea Sankt Petersburg şi în Karelia), în Peninsula Scandinavă şi în nordul Canadei.

Kansas, glaciaţiunea. Denumirea celei de a doua glaciaţiuni din America de Nord. Se remarcă prin aceea că lobul glaciar Keewatin a avansat puternic pe valea inferioară a lui Missouri, unde deborda uneori peste formaţiunile glaciaţiunii Nebraska.

Kar. V. Circ glaciar.

Karelian. (de la numele regiunii Karelia-Rusia). Sistemul de formaţiuni sedimentare şi de roci magmatice ale Scutului Baltic, corespunzător Huronianului din Scutul Canadian, depus după cutările svekofennide. Karelianul cuprinde următoarele formaţiuni: jatuliană (în care se găseşte şungit), kaleviană (formaţiune de tip fliş), ladogiană, laponă (cu minereuri de fier rubanate), de Kiruna (cu renumitele minereuri de fier de la Kirunavara), de Tunturi (cu curgeri de diabaze) şi a granulitelor lapone (din peninsula Kola).

Karelide. (de la numele regiunii Karelia-Rusia). Sistemul orogenic al Scutului Baltic, format la sfârşitul Karelianului (v.), ca urmare a cutărilor algomiene (algonkiene) de la sfârşitul Huronianului (din America de Nord), mai puţin metamorfozat decât formaţiunile svekofennidelor. După formarea Karelidelor a avut loc intruziunea renumitelor granite de Rapakiwi (Finlanda).

Karez. Canal subteran ce aduce apa, pentru irigaţii în special, de la poalele muntelui în câmpiile aride învecinate (din Pakistan, Irak). Sin. Foggara, Qanat.

Karling. (germ). Creastă alpină foarte ascuţită şi crenelată, cu aspect de lamă de fierăstrău, care separă între ele circurile glaciare dintr-o regiune muntoasă. S-a format prin eroziunea şi retragerea versanţilor circurilor glaciare învecinate, fapt ce a dus la îngustarea spaţiului dintre circuri până la forme de muchii sau lame ascuţite. Când eroziunea glaciară acţionează asupra versanţilor a trei circuri glaciare apropiate, se creează vârfuri de forme piramidale numite horn, cum este vârful Matterhorn din Alpi (Elveţia). Sin. Custură.

Karren. (germ). Şenţuleţe create pe suprafaţa slab înclinată a calcarelor de către apa de şiroire încărcată cu CO₂, prin fenomenul de dizolvare, şi, într-o mai mică măsură, prin acţiunea erozivă. În roci foarte solubile, cum sunt sarea gemă şi gipsul, asemenea şenţuleţe se formează şi pe pante foarte înclinate (ex., la Slănic-Prahova). Sunt orientate pe linia de cea mai mare pantă, au forme şerpuitoare şi ating dimensiuni care pot varia de la câţiva cm la câteva zeci de cm, şi chiar mai mult (1-2 m). Pe suprafeţe orizontale sau slab înclinate karrenele se formează în lungul diaclazelor şi fisurilor, având în acest caz forme rectangulare şi o dezvoltare mai mare în adâncime decât în lungime şi lăţime. Se întâlnesc la noi în ţară în Podişul Mehedinţi, în Munţii Aninei (în Banat), în Munţii Apuseni (Pădurea Craiului, Trascău), pe culmea Strunga din Munţii Bucegi etc. Sin. Lapiez (v.).

Karri. Pădure de eucalipt (în Australia).

Kasselian. Sin. Chattian.

Katabitumine (Katabitumene). (gr. kata-de sus în jos, lat. bitumen-smoală). Bitumine libere, gazoase, vâscoase sau semiconsistente, rezultate din depolimerizarea polibituminelor, sub acţiunea căldurii. Katabituminele umplu golurile rocilor, formând zăcăminte, sau circulă în porii şi în fisurile rocilor.

Katarhaic. Strate formate din gnaise şi gnaise granitice în timpul Arhaicului în zona Belomoride (lângă Marea Albă).

Kazanian. (de la numele regiunii Kazan-Rusia). Permianul de facies marin dezvoltat pe Platforma Rusă, reprezentat prin calcare şi dolomite cu brahiopode (Productus cancrini) şi lamelibranhiate, cu intercalaţii de gips la partea superioară.

Kegel-carst. Carst specific regiunilor tropicale umede, unde domină proeminenţe înguste şi svelte, de tipul hum-urilor subţiri, de forma unor popice.

Kerargit. (gr. keras-corn, argiros-argint, deoarece în spărtură are aspectul unei substanţe cornoase). Clorură naturală de argint (AgCl), întâlnită în zonele de oxidare ale zăcămintelor de argint şi de plumb. Zăcăminte bogate care conţin kerargit se găsesc în Chile (deşertul Atacama), Bolivia, Mexic şi Australia, iar concentraţii mai mici în Rusia (în Uralul de Sud), în Kazahstan şi în Munţii Altai. În ţara noastră este întâlnit sporadic în zona de oxidaţie a unor zăcăminte argentifere (Rodna-jud. Bistriţa-Năsăud; Ormindea-jud. Hunedoara etc.).

Kersantit. (de la numele cătunului Kersanton-Bretania). Varietate de lamprofir dioritic, constituită în principal din feldspat plagioclaz şi biotit. Are culoarea neagră, uneori brună închisă şi este folosit uneori pentru sculptură de monumente funerare.

Keuper. (de la numele unei gresii marnoase vărgate, din regiunea Coburg, pe Rin). Diviziunea superioară a Triasicului de facies german, răspândit în Germania, Franţa, Anglia, în munţii Vosgi şi în Alpii Occidentali, în Spania, nordul Africii etc. Este constituit predominant din depozite lagunare (gresii, argile, marne vărgate cu gips, sare, dolomite, intercalaţii de cărbuni etc.), cu impresiuni ecvisetacee şi resturi de crustacee, stegocefali etc. În faciesul alpin îi corespund Carnianul şi Norianul.

Kevir. Fundul unei depresiuni de tip playa, în regiunile premontane din Iran, cu argile sărate şi pustiu. Se scrie şi: Kewir sau Kavir. Sin. Sebkha.

Key. Termen englez pentru insulă mică de nisip coraligen, emersă sub vânt din suprafeţele uşor submerse ale recifului.

Kieselgur. Sin. Diatomit (v.).

Kieserit. (de la numele naturalistului D.G. Kieser, 1779-1862). Sulfat de magneziu hidratat, care se formează fie prin cristalizare directă, din soluţii saline sulfatate, bogate în magneziu, fie prin deschiderea sub presiune a sulfaţilor de magneziu bogaţi în apă (ex, epsomit etc.). Este folosit la prepararea sării amare. Zăcământul cel mai mare de kieserit se găseşte în zăcământul salifer de la Stassfurt (Germania), unde 30% din masa totală îl formează acest mineral, care apare în strate până la 40 m grosime. În ţara noastră a fost identificat la Gălean-Târgu Ocna (jud. Bacău).

Kimberlit. (de la numele localităţii Kimberley din sudul Africii, unde a fost găsit prima oară). Rocă ultrabazică, cu structură microlitică, alcătuită din olivină, diopsid, biotit, granat, bronzit etc. Conţine frecvent diamante, care se exploatează în neck-ul de aproape 1 000 m diametru de la Kimberley şi recent în Iakuţia (Siberia-Rusia). În România, unele kimberlite sunt asociate cu curgerile de diabaze.

Kimmeridgian. (de la numele localităţii Kimeridge de pe ţărmul sudic al Angliei). Etaj al Jurasicului superior (Malm), caracterizat prin anumite specii de amoniţi, lamelibranhiate, brahiopode etc. (De ex.: Exogyra virgula, Diceras arietinum, Terebratula subsella, Hybonoticeras beckeri etc.). Formaţiunea tip a acestui etaj este Kimeridge Clay (argila de Kimeridge) din Anglia. Formaţiuni kimeridgiene se cunosc pe platforma prealpină, în nord-vestul Franţei etc. În ţara noastră se întâlnesc în Carpaţii Orientali (calcarele roşii cu Aspidoceras acanthicum de la Lacul Roşu), în Dobrogea (calcare recifale şi depozite oolitice), în Banat şi în partea de sud a Munţilor Apuseni. O intensă activitate vulcanică a avut loc în timpul acestui etaj în America de Nord şi în Argentina.

Klippă. Bucată dintr-o pânză de şariaj, izolată pe calea eroziunii (sau dintr-o pânză de alunecare subacvatică) şi care se deosebeşte de rocile din jur. Poate avea şi forma unor blocuri mari de rocă. Ex.: Piatra Bulzii de pe Crişul Pietros.

Kliwa, gresie de. (de la numele unei localităţi din regiunea Carpaţilor polonezi). V. sub Gresie.

Knick. V. Pediment.

Kolki. Mestecăniş în silvostepa rusă.

Kopje. V. Pediment.

Kornerupin. Borosilicat de magneziu, fier şi aluminiu, cristalizat în sistemul ortorombic, sub forma unor cristale columnare, colorate de la verde pal la verde intens. Este un mineral rar, folosit la bijuterii.

Kraal. Tip de aşezare rurală (sat) al populaţiilor bantu din sudul Africii, cu clădirile (colibe) aşezate în semicerc (potcoavă) în jurul unei pieţe centrale.

Kreb. V. Hamada.

Kum. (turcă-nisip). Deşert nisipos în Asia Centrală. Se cunosc: Kâzâlkum (Nisipurile roşii), între Sârdaria şi Amudaria şi Karakum (Nisipurile Negre), la sud de Amudaria (v. şi Erg, Dună).

Kungurian. (de la numele localităţii Kungur din Rusia, unde este tipic dezvoltat). Permianul mijlociu de facies marin, dezvoltat pe Platforma Rusă, în depresiunea care mărgineşte lanţul Uralilor de Vest. Este caracterizat prin dolomite oolitice, gips şi sare gemă (la Solikamski, în Urali, şi săruri de potasiu), cu brahiopode (Productus cora) şi lamelibrahiate (Schizodus rossicus).