Din perspectiva de gen perioada: 4 mai-10 mai 2015 cuprins cuprins politică Senatorii, pudici, au respins propunerea prin care „Educaţia sexuală”


Eleva din Constanţa, acuzată că ar practica videochat-ul, ar putea fi mutată la alt liceu



Yüklə 314,79 Kb.
səhifə12/15
tarix28.07.2018
ölçüsü314,79 Kb.
#61277
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   15

Eleva din Constanţa, acuzată că ar practica videochat-ul, ar putea fi mutată la alt liceu

Mediafax, 7 mai 2015


Eleva de clasa a XI-a de la Colegiul "Mihai Eminescu" din Constanţa, în cazul căreia unitatea de învăţămând a început o anchetă după ce fotografii cu aceasta, îmbrăcată sumar, au apărut pe un site pentru adulţi, ar putea fi mutată la alt liceu, o decizie finală urmând să fie luată săptămâna viitoare

Potrivit reprezentanţilor Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Constanţa, Consiliul clasei s-a întrunit vineri şi a propus mutarea elevei în vârstă de 18 ani la altă unitate de învăţământ, decizia fiind luată în baza regulamentului de ordine interioară.

Consiliul clasei este format din profesorii care predau la clasa unde învaţă eleva respectivă.

Propunerea de vineri va fi luată în discuţie luni de către Consiliul Profesoral, care o va valida sau nu. În cazul în care propunerea va fi admisă, eleva va fi mutată la alt liceu în câteva zile.

Tânăra a spus, în faţa membrilor Consiliului clasei, că regretă gestul şi a recunoscut că a trimis fotografii cu ea la site-ul pentru adulţi, dar că nu a practicat videochat-ul.

Reprezentanţii colegiului au mai afirmat că eleva învaţă bine, având media 8.50 pe primul semestru, o singură absenţă nemotivată, şi nu a încercat să convingă alte colege să facă videochat.

Conducerea Colegiului "Mihai Eminescu" din Constanţa a început o anchetă, după ce mai multe fotografii cu eleva de 18 ani, îmbrăcată sumar, au apărut pe un site pentru adulţi.

http://www.mediafax.ro/social/eleva-din-constanta-acuzata-ca-ar-practica-videochat-ul-ar-putea-fi-mutata-la-alt-liceu-14231765

ECONOMIE-PIAŢA MUNCII

România are una din cele mai mari diferențe la ratele de angajare ale bărbaților și femeilor, în UE

MEDIAFAX, 7 MAI 2015


Anca Dumitrescu

România are una dintre cele mai mari diferenţe din UE între ratele de angajare ale bărbaţilor şi femeilor, de 16,7 puncte procentuale, cea mai mare fiind înregistrată în Malta, de 28,4 puncte, iar cea mai mică în Finlanda, de doar 1,9 puncte, potrivit datelor biroului de statistică Eurostat.

Datele, aferente anului 2014, se referă la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani.

Potrivit Eurostat, România are a cincea mare diferenţă din Uniunea Europeană între ratele de angajare ale bărbaţilor şi femeilor, un nivel mai ridicat fiind înregistrat în Malta (28,4 puncte procentuale), Italia (19,4 puncte), Grecia (18,3 puncte) şi Republica Cehă (17,5 puncte).

La polul opus se află Finlanda (1,9 puncte procentuale), urmată de Lituania (2,5 puncte), Letonia (4,6 puncte), Suedia (4,6 puncte) şi Bulgaria (6,1 puncte).

La nivel european, diferenţa dintre ratele de angajare ale bărbaţilor (75%) şi femeilor (63,5%) a fost anul trecut de 11,5 puncte procentuale, comparativ cu 17,3 puncte în 2002.

Pe ansamblu, România a înregistrat în 2014 o rată de angajare de 65,7%, în creştere de la 64,7% în 2013, dar sub ţinta naţională pentru anul 2020, de 70%.

Pentru categoria de vârstă cuprinsă între 55 şi 64 de ani, rata de angajare din România este de doar 43,1%, în creştere de la 41,8% în 2013. În cazul bărbaţilor această rată este de 53,2%, iar pentru femei de numai 34,2%.

Opt state din UE au rate mai scăzute de angajare decât România pentru această categorie de vârstă, precum Ungaria (41,7%), Polonia (42,5%) şi Grecia (34%).

Cele mai mare rate de angajare pentru persoanele cu vârste de 55-64 de ani sunt înregistrate în statele nordice şi Germania, cu un nivel de 83,6% în Islanda, 74% în Suedia, 72,2% în Norvegia şi de 65,6% în Germania. În Bulgaria, 50% dintre persoanele care fac parte din această categorie sunt active pe piaţa muncii.

La nivelul UE, ratele de angajare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani au crescut în 2014 comparativ cu anul precedent în aproape toate statele membre, cel mai mult în Ungaria, Portugalia, Croaţia şi Lituania. Un nivel de peste 75% a fost consemnat în Suedia (80%), Germania (77,7%), Marea Britanie (76,2%), Olanda (76,1%) şi Danemarca (75,9%). La polul opus se află Grecia (53,3%), Croaţia (59,2%), Spania şi Italia (ambele cu 59,9%).



Patru state membre au atins sau au depăşit deja ţintele naţionale pentru 2020, respectiv Germania, Croaţia, Malta şi Suedia.

Datele publicate joi de Eurostat se bazează pe rezultatele unui sondaj la nivel european care colectează informaţii referitoare la piaţa muncii.



http://www.mediafax.ro/social/romania-are-una-din-cele-mai-mari-diferente-la-ratele-de-angajare-ale-barbatilor-si-femeilor-in-ue-14223092

SĂNĂTATE

Specialiști: aproximativ 75% dintre femeile cu cancer ovarian prezintă metastaze la diagnosticare

mediafax, 8 mai 2015


Aurelia Alexa

Aproximativ 75% dintre femeile cu cancer ovarian prezintă metastaze în momentul diagnosticării, boala fiind depistată frecvent în stadiu avansat din cauza lipsei simptomelor specifice, atenţionează specialiştii, cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva acestei afecţiuni.

Cancerul ovarian reprezintă aproximativ 30 la sută din totalul cazurilor de cancer al organelor genitale feminine la nivel mondial.

Specialiştii spun că este depistat frecvent în stadiu avansat din cauza lipsei simptomelor specifice, pacientele confundând simptomele cu cele ale unei tulburări gastrointestinale, motiv pentru care se prezintă cu întârziere la controlul de specialitate.

"În general, aproximativ 20 la sută din femeile cu cancer ovarian sunt depistate în primele stadii, când tumora este încă localizată. Doar în această situaţie, 94 la sută dintre paciente au o speranţă de viaţă mai mare de cinci ani. Diagnosticul tardiv scade considerabil şansele de supravieţuire a pacientelor", atrag atenţia specialiştii.



Din datele Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului (IARC) rezultă că doar 32 la sută din pacientele diagnosticate cu cancer ovarian la nivel european reuşesc să supravieţuiască cinci ani.

"Cancerul ovarian este povara femeii moderne. În prezent, sunt derulate studii la nivel internaţional care analizează legătura directă dintre stilul de viaţă actual, caracterizat prin fumat, dietă dezechilibrată şi sedentarism, şi apariţia acestui tip de tumoare. Din păcate, nu există o analiză specifică pentru această afecţiune, însă există soluţii pentru a fi depistată la timp: analizele de sânge şi controalele ginecologice regulate", a arătat doctorul Dragoş Median, medic primar, Spitalul Filantropia Bucureşti.

Din datele statistice reiese că acest tip de cancer este din ce în ce mai întâlnit în ţările dezvoltate, fiind la fel de frecvent ca şi cancerul de uter (35 la sută) sau de col uterin (27 la sută). În Europa de Est, se înregistrează mai mult de 15 cazuri noi la 100.000 de femei.

Potrivit datelor Globocan 2012, în România sunt raportate anual 1.850 de cazuri noi, fiind a cincea cea mai frecventă localizare a cancerului la femei.

În afara factorilor asociaţi stilului de viaţă modern, specialiştii au identificat şi alte cauze care pot duce la apariţia acestei boli, respectiv vârsta, istoricul familial sau mutaţiile genetice.

Astfel, majoritatea cazurilor de cancer ovarian apar după vârsta de 55 de ani, la femeile care au intrat la menopauză şi riscul de apariţie a acestei boli creşte dacă doi sau mai mulţi membri ai familiei, fie din partea tatălui, fie din partea mamei, au avut neoplasm mamar, ovarian sau colorectal.

"Potrivit datelor IARC, riscul de cancer ovarian creşte la 25,5 la sută dacă atât mama, cât şi sora au fost diagnosticate cu această afecţiune", avertizează specialiştii.

De asemenea, prezintă risc ridicat femeile care nu au născut niciodată, care n-au luat niciodată contraceptive, care au avut primul ciclu menstrual la o vârstă fragedă sau cele care au intrat la menopauză la o vârstă înaintată.

Specialiştii recomandă femeilor să fie atente la semne persistente care durează de mai multe săptămâni şi care nu pot fi explicate, respectiv la: dureri abdominale sau pelvine, balonare persistentă, senzaţie de saţietate precoce, modificări ale tranzitului intestinal (diaree sau constipaţie), simptome urinare (micţiuni frecvente sau imperioase), sângerări vaginale neobişnuite, dureri în timpul contactului sexual, pierdere în greutate, oboseală, ameţeală, senzaţie de greaţă.



http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/specialisti-aproximativ-75-dintre-femeile-cu-cancer-ovarian-prezinta-metastaze-la-diagnosticare-14230269

Yüklə 314,79 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   15




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin