POLITICĂ Prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice este o prioritate pe agenda guvernului și a Ministerului Muncii Ministerul Muncii, 5 iulie
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru și secretarul de stat pentru incluziune socială, Valeriu Nicolae, alături de reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), au participat luni, 4 iulie, la sediul MMFPSPV, la o întâlnire de lucru cu organizațiile societății civile care cer adoptarea de urgență a inițiativelor strategice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Acest subiect este prioritar, atât la nivelul Ministerului Muncii, cât și la nivel guvernamental, un task force interministerial la nivel de secretari de stat din cadrul a 6 ministere de resort fiind constituit încă din luna mai 2016.
Mai multe organizații au trimis, în luna iunie, o scrisoare deschisă în acest sens prim-ministrului Dacian Cioloș și miniștrilor Muncii, Justiției, Afacerilor Interne, Finanțelor Publice, Sănătății și Educației, cerând urgentarea inițiativelor strategice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Demersul vine în contextul în care doar în anul 2014 s-au înregistrat 155 victime ale omorului în situații de violență domestică, iar în 2015 numărul a crescut alarmant la 186 decese. Totodată, în anul 2014 și în primele 6 luni din 2015 s-au înregistrat 50.507 sesizări la numărul de urgență 112 pentru cazuri de violență domestică.
Toți cei prezenți au agreat ca arie prioritară de acțiune armonizarea legislației naționale cu prevederile Convenției de la Istanbul - Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice - ratificată de România anul acesta. Astfel, participanții la întrevedere au discutat despre:
- reglementarea ordinului de interdicție / protecție de urgență pentru extinderea prerogativelor polițiștilor și investirea cu autoritatea necesară pentru emiterea unui asemenea ordin;
- reglementarea unui sistem de monitorizare a respectării ordinelor de protecție în vederea implementării unui sistem de monitorizare electronică prin brățări electronice;
- înființarea centrelor de sesizare a situațiilor de criză în urma violului sau a violenței sexuale, menite să asigure examinarea medicală și medico-legală, asistență post traumatică și consiliere pentru victime;
- finalizarea HG privind Programele de Interes Național (PIN), cu includerea domeniilor egalitate de șanse între femei și bărbați și egalitate de gen și violență domestică;
- îmbunătățirea comunicării inter-sectoriale, astfel încât organizațiile semnatare să fie consultate sistematic de reprezentanții ministerelor responsabile pentru definitivarea inițiativelor strategice și monitorizarea implementării acestora.
În urma întâlnirii de lucru, organizațiile prezente și reprezentanții Ministerului Muncii au agreat că se vor reuni în fiecare primă zi de luni a fiecărei luni, în primă fază acestea având o recurență mai mare pentru finalizarea, împreună cu MMFPSPV și ANES, a Programelor de Interes Național (PIN) depuse de către ANES, dar și pentru a găsi soluții privind eficientizarea ordinului de protecție prin creșterea prerogativelor polițiștilor, un aspect susținut la nivel guvernamental.
Locuințele sociale pentru victime și copiii lor, asigurarea unor servicii de consiliere pentru acestea, necesitatea implicării administrației publice locale, includerea victimelor violențelor de acest gen în rândul grupurilor vulnerabile, crearea unor centre de servicii integrate pentru apropierea de comunitățile cu vulnerabilități multiple, crearea unui serviciu specializat în cadrul spitalelor dar și finanțarea discontinuă au fost, de asemenea, printre problemele dezbătute ieri.
„Vă asigur că problema violenței domestice, a prevenirii și combaterii acestui fenomen atât de grav se află pe agenda de reformă a Guvernului. Suntem alături de voi pentru a găsi soluții. Și pentru că înțelegem cât este de răspândit flagelul în societate, că el nu ține cont de studii sau de situație materială, intenționăm să-l tratăm cu cea mai mare atenție. Nu este o întâmplare nici că m-am alăturat, anul acesta, campaniei HeforShe sau că am pus acest subiect pe agenda Guvernului, discutând și cu prim-ministrul despre urgența ordinului de protecție. Având în vedere experiența dumneavoastră în domeniu, consider că este foarte important să lucrăm împreună” a spus ministrul Dragoș Pîslaru celor prezenți.
La întâlnirea de la Ministerul Muncii au participat reprezentanți ai ACTEDO, GRADO, Asociațiilor Transcena, ANAIS, Front și Pas Alternativ, ai Societatății de analize Feministe ANA, Fundației SENSIBLU, Centrului FILIA, parte a Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor, Rețelei Rupem tăcerea despre violența sexuală și ai Coaliției pentru Egalitatea de Gen.
http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/4508-prevenirea-si-combaterea-violentei-impotriva-femeilor-si-a-violenei-domestice-este-o-prioritate-pe-agenda-guvernului-si-a-ministerului-muncii-5-iulie-2016
Cine este noul ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor Mediafax, 5 iulie
Noua propunere pentru preluarea portofoliului de ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, este diplomat de carieră din 1996, fiind în prezent ambasador al României în Canada.
Ea a preluat postul de la Ottawa la sfârşitul lunii mai 2013. Tot din 2013 este reprezentant permanent al României la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale. Din ianuarie 2012 până în mai 2013 a fost ambasador cu însărcinări speciale - reprezentant special pentru promovarea democraţiei. Din noiembrie 2012 este reprezentant al României în Consiliul Guvernatorilor şi membru ales al Comitetului Executiv al Fondului European pentru Democraţie (European Endowment for Democracy).
Între iulie 2006 şi august 2011 a fost ambasadorul României în Regatul Spaniei şi Reprezentant Permanent pe lângă Organizaţia Mondială a Turismului. Anterior, în perioada 2003-2006, a fost director general pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe, în timpul negocierilor de aderare la UE, contribuind la finalizarea negocierilor şi la pregătirile pentru semnarea Tratatului de Aderare.
Maria Ligor a mai lucrat la misiunea diplomatică României pe lângă UE, la Bruxelles, la Ambasada României la Luxemburg, cu stagii la Parlamentul European şi la Consiliul Europei, la Strasbourg.
http://www.mediafax.ro/politic/cine-este-noul-ministru-delegat-pentru-relatiile-cu-romanii-de-pretutindeni-maria-ligor-15518124
Dostları ilə paylaş: |