Dăinuire românească În covasna şi harghita

Episodul tragic de la Aita Seacă – septembrie 1944

1. Aspecte istorice
În contextul evenimentelor petrecute în toamna anului 1944, respectiv începerea luptelor armatei române pentru eliberarea Ardealului de Nord, în ziua de 3 septembrie 1944, subunităţi şi formaţii ale Corpului de Munte aflate în dispozitiv de luptă la nord de localitatea Aita Seacă, au fost obligate, sub puternica presiune a unor forţe inamice dotate cu tancuri grele, să-şi abandoneze poziţia şi să se retragă spre sud şi spre est.

Din documentele de arhivă, rezultă că pe 4 septembrie, militari români izolaţi, aflaţi în retragere dezorganizată, au fost interceptaţi de etnici maghiari din Aita Seacă, luaţi ostateci, torturaţi şi omorâţi. Numărul militarilor români asasinaţi în această localitate, până în prezent, nu a fost stabilit cu precizie. Declaraţiile martorilor au fost contradictorii, indicând numărul victimelor între 13 şi 100. În urma investigaţiilor făcute în arhivele militare, în anul 2003, au fost identificaţi 13 militari decedaţi şi înhumaţi în Aita Seacă, în septembrie 1944, făcându-se însă precizarea „că nu există certitudinea că sunt aceiaşi cu cei ucişi de localnici, mai ales că în listă nu este nici un ofiţer”.

Din declaraţiile unor martori rezultă că „vreo 40 de soldaţi români asasinaţi, sunt înmormântaţi într-o groapă; precizându-se că doar într-o singură groapă sunt vreo 20, ceilalţi sunt înmormântaţi în diferite locuri pe câmpul din cimitirul din Aita Seacă”.

Pe 7 septembrie 1944, Corpul de Munte reia ofensiva, iar pe 10 septembrie ajunge pe aliniamentul Micfalău, Băţanii Mari; Biborţeni, Baraolt, Racoşul de Sus - deci la nord de Aita Seacă.

La 26 septembrie 1944, pe fondul unei slabe prezenţe a administraţiei române în zonă, în Aita Seacă a venit Gavrilă Olteanu, comandantul Batalionului de Voluntari Braşov, din cadrul Regimentului de Voluntari „Iuliu Maniu”, care a efectuat o anchetă sumară asupra celor petrecute la 4 septembrie şi a dispus executarea a 11 etnici maghiari (9 prin împuşcare şi 2 prin decapitare, alţi 2 răniţi atunci, au decedat ulterior).

Acest exces de autoritate şi asumare de competenţe juridice de către Gavrilă Olteanu, specifice în împrejurări excepţionale şi vid de autoritate, a îngrijorat Marele Stat Major care, i-a atras atenţia lui Iuliu Maniu asupra gravelor consecinţe ce pot decurge din acţiunile scăpate de sub control şi a ordonat detaşamentelor de voluntari (unităţi care au avut un important rol în instalarea administraţiei româneşti şi restabilirea ordinii publice în zonă) să respecte „viaţa şi bunurile locuitorilor de altă naţionalitate şi origine etnică”. De fapt, doi ani mai târziu, majoritatea conducătorilor acestei formaţiuni paramilitare au fost arestaţi şi integraţi marelui proces intentat Mişcării Naţionale de Rezistenţă, proces finalizat la 18 noiembrie 1946. Din lucrarea lui Petre Ţurlea rezultă că „pe parcursul anchetei, Gavrilă Olteanu a fost omorât în închisoare la 10 august 1946, deşi formula oficială a fost aceea a sinuciderii.

Din aceiaşi lucrare aflăm că, seria de procese declanşată de Curtea Marţială din Sibiu, în decembrie 1944, în legătură cu cele petrecute la Aita Seacă, având vizibile conotaţii politice, s-a desfăşurat la Sf. Gheorghe, Braşov, Cluj, Sibiu şi Bucureşti pe parcursul a 10 ani şi au vizat elucidarea, sub aspect juridic, a următoarelor probleme: terorizarea populaţiei româneşti din Aita Seacă, în perioada 1940-1944, de către grupuri de maghiari localnici; asasinarea de către populaţia maghiară din comună, a mai multor ostaşi români, la 4 septembrie 1944; executarea unora dintre vinovaţi pentru aceste asasinate, de către Batalionul de Voluntari „Iuliu Maniu” Braşov, la 26 septembrie 1944.

În prima etapă a procesului, din motive politice, se urmărea demonstrarea vinovăţiei Partidului Naţional Ţărănesc. În a doua etapă a acestor procese, s-a urmărit atenuarea animozităţilor dintre cele două comunităţi, prin decretarea vinovăţiei egale şi deci, ştergerea episoadelor dramatice.

Cercetările întreprinse de către Uniunea Populară Maghiară, au ajuns la concluzia că „peste faptele petrecute trebuie tras valul uitării, pentru că altfel nu se poate înfăptui prietenia româno-maghiară”. Prin casarea dosarelor „s-a urmărit a nu se mai răscoli vechi anumozităţi, ci să se calmeze spiritele, în scopul de a se putea păşi la munca rodnică de construcţie a socialismului”.

Sentinţa definitivă a Tribunalului Bucureşti, din 1954, a fost concepută în aşa fel încât să ofere imaginea unui echilibru între cele două grupări etnice şi a unei justiţii imparţiale; prin urmare au fost condamnaţi şi maghiari şi români.

Faţă de evenimentele dramatice din toamna anului 1944, de la Aita Seacă, sunt exprimate două puncte de vedere, total diferite: punctul de vedere românesc care, pune accentul pe atrocităţile la care a fost supusă populaţia romînească din localitate, în perioada ocupaţiei horthiste (1940-1944) şi pe cruzimea cu care au fost asasinaţi ostaşii români, la 4 septembrie 1944, de către localnicii maghiari; şi punctul de vedere maghiar care, minimalizează suferinţele românilor din perioada 1940-19444, reproşează românilor din Aita Seacă faptul că au informat pe Gavrilă Olteanu despre concetăţenii maghiari care au ucis soldaţii români la 4 septembrie, eludează cele petrecute în această zi şi susţine nevinovăţia celor 13 „martiri” maghiari.

Datorită cercetărilor, din ultimii ani, adevărul despre aceste evenimente dramatice, care, într-un fel sau altul, au influienţat întreaga comunitate locală, şi pe un plan mai larg, relaţiile interetnice româno-maghiare, a fost pus în evidenţă. În ciuda dovezilor documentare credibile, liderii populaţiei maghiare susţin în continuare „versiunea proprie” asupra celor petrecute la Aita Seacă. Nu pot fi contestate datele referitoare la dispariţia comunităţii româneşti din localitate. Evoluţia, sau mai bine spus involuţia, structurii etnice şi confesionale, din ultimii 50 de ani, a condus practic la diminuarea drastică a comunităţii româneşti din Aita Seacă. Numărul românilor a săzut de la 316 în 1990, la 284 în 1930, apoi la 8 în 1941, la 44 în 1992 şi la 36 în 2002. A dispărut învăţământul în limba română, biserica ortodoxă nu are preot, vechiul cimitir este în paragină, casa parohială s-a dărâmat, iar despre vechile familii româneşti din sat, mai vorbesc doar pietrele funerare, care au mai rezistat vitregiilor vremurilor.

2. Aspecte cronologice ale demersurilor înteprinse pentru reînhumarea cu ritual creştin

• 
  În septembrie 1990, pe zidul Şcolii Generale din Aita Seacă, din iniţiativa U.D.M.R., a fost amplasată o placă din marmură cu inscripţia, în limba maghiară, „Pentru martirii noştri din 26 septembrie 1944, U.D.M.R.”;
  
• 
  La data de 26 septembrie 1994 (la împlinirea a 50 de ani de la evenimentele din Aita Seacă), din aceiaşi iniţiativă, a fost ridicat un monument, format din 13 blocuri de piatră, în vecinătatea şcolii unde avuseseră loc execuţiile din 26 septembrie 1944;
  
• 
  Faţă de acest demers, prefectul judeţului Covasna, Adrian Vlad - Căşunean, protestează, invocând „netemeinicia ridicării la rang de martiri a celor 13”, iar deputatul de Prahova, Petre Ţurlea, a prezentat un protest în Parlament, faţă de politica U.D.M.R.„ de transformare în eroi a celor care i-au ucis pe români”;
  
• 
  Ziaristul Benko Levente, publică în ziarul „Haromszek” din Sf.Gheorghe, în perioada 20 septembrie 1994 -25 ianuarie 1995, 62 de episoade referitoare la evenimentele din toamna anului 1944, de la Aita Seacă, şi strânse apoi într-un volum, care se bazează numai pe mărturiile luate de la localnici, după 54 de ani de la evenimente, volum care eludează problema uciderii ostaşior români de către localnicii maghiari;
  
• 
  Sub semnătura publicistului Dumitru Manolăchescu şi a arhivistului Dan Baicu, în „Cuvântul Nou”, din data de 27 septembrie 1994, sunt publicate rapoartele Postului de jandarmi din Aita Seacă şi al Legiunii de jandarmi Trei Scaune, privind evenimentele din 4 şi 26 septembrie 1944, de la Aita Seacă;
  
• 
  În suplimentul de istorie militară al ziarului „Observatorul militar”, nr.3/octombrie 1994, sub semnătura col.dr. Alesandru Duţu, apare articolul intitulat „Episod dramatic la Aita Seacă”;
  
• 
  Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc în Camera Deputaţilor, din 28 iunie 1995, referitoare la declararea ca localităţi martir a comunelor Ip, Trăznea şi Moisei, grupul parlamentar U.D.M.R. a propus ca şi alte localităţi din Ardeal, printre care şi Aita Seacă, să dobândească acelaşi statut, invocându-se teza „atrocităţilor reciproce”;
  
• 
  În 15 martie 1996, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sf. Gheorghe, are loc lansarea volumului „Monumente non grata. Falşi martiri maghiari pe pământ românesc”, de Petre Ţurlea, Editura Bravo Press, Bucureşti, lucrare fundamentată pe surse provenite din Arhiva S.R.I. şi care reprezintă o valoroasă contribuţie la cunoaşterea adevărului despre evenimentele dramatice din toamna anului 1944, de la Aita Seacă;
  
• 
  În 14 mai 1996, directorul Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Ioan Lăcătuşu, solicită sprijinul Istitutului de Studii Operativ –Strategice şi Istorie Militară din Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor „care să lămurească aspectele reale ale evenimentelor petrecute în toamna anului 1944 la Aita Seacă”. În iulie 1996, la Bucureşti, a avut loc o întâlnire de lucru, pe această temă, stabilindu-se continuarea demersurilor la conducerea Ministerului Apărării Naţionale;
  
• 
  Prefectul judeţului Covasna, av. Adrian Vlad-Căşunean, împreună cu colonel (r) Marin Roşu, preşedintele Filialei Covasna a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, s-au adresat Ministrului Apărării Naţionale, Gheorghe Tinca şi preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de război, general Marin Dragnea, „cu rugămintea să dispună structurilor abilitate ale Ministerului Apărării Naţionale să cerceteze evenimentele petrecute în septembrie 1944, în localitatea Aita Seacă, judeţul Covasna”. În documentul menţionat, se aprecia că „ este de datoria institutelor militare specializate să asigure elucidarea evenimentelor petrecute la Aita Seacă în septembrie 1944, din punct de vedere militar şi al adevărului istoric, urmând ca pe această bază să se întreprindă măsurile ce se impun pentru cinstirea memoriei ostaşilor români căzuţi la datorie, prin amenajarea unui cimitir şi desfăşurarea ceremoniilor militare adecvate, cu ocazia sărbătorilor naţionale şi a celor religioase”
  
• 
  În 26 martie 2001, în numele societăţii civile româneşti din judeţul Covasna, cinci asociaţii cultural - creştine, merg în audienţă la Ministru Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu, ocazie cu care se solicită „sprijinul în soluţionarea unei probleme deosebite sub aspect legal, istoric şi creştinesc privind exhumarea osemintelor ostaşilor români ucişi în ziua de 13 septembrie 1944, de către localnici de etnie maghiară şi aruncaţi într-o groapă comună aflată în vechiul cimitir al comunităţii locale”. Pentru readucerea în memoria istoriei a actului de jertfă săvârşit de ostaşii români căzuţi în împrejurările menţionate, se propunea: exhumarea din groapa comună şi reînhumarea în curtea bisericii din localitate prin grija Ministerul Apărării Naţionale, cu obţinerea autorizaţiei legale; înălţarea unui monument în cinstea acestor eroi în curtea bisericii ortodoxe din localitate; organizarea de acţiuni comemorative militare şi religioase în fiecare an de Ziua eroilor şi Ziua Armatei Române la acest monument.
  

Se menţiona faptul că, parohia ortodoxă din localitate împreună cu Prea Sfinţitul Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei şi-au dat acordul pentru asistenţa religioasă, iar conducerea garnizoanei militare locale şi celelalte instituţii judeţene cu atribuţii în domeniul apărării şi ordinii publice şi-au exprimat sprijinul în derularea acestei datorii patriotice. Delegaţia societăţii civile româneşti din judeţul Covasna a fost formată din: av. Ioan Solomon, preşedintele Ligii Cultural- Creştine Andrei Şaguna, dr. Gheorghe Tatu, preşedintele Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita, av. Adrian Vlad Căşunean, prof. Dumitru Furtună, preşedintele Asociaţii Cultural- Creştine Justinian Teculescu şi drd. Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”;

• 
  În răspunsul primit din partea Serviciului Arhivistic Militar, sub semnătura colonelului Alexandru Oşca, sunt prezentate informaţii referitoare la desfăşurarea acţiunilor de luptă, fiind redat, pentru prima dată, un tabel cuprinzând numele a 13 militari români decedaţi şi înhumaţi în localitatea Aita Seacă. Pe baza recomandării făcute, Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, a solicitat documente din arhiva Serviciului Român de Informaţii, documente ce au fost cercetate şi xerocopiate, în septembrie 2003;
  
• 
  La data de 5 august 2003, Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, prin Violeta Pătrunjel şi Ioan Lăcătuşu, solicită Secretariatului de Stat pentru Culte, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor „avizul pentru exhumarea din groapa comună a osemintelor militarilor români, în vederea reînhumării lor în curtea bisericii ortodoxe din localitate”;
  
• 
  În răspunsul primit, în 18 august 2003, Secretariatul de Stat pentru Culte, comunică faptul „că nu este abilitat prin lege să aprobe exhumări şi reînhumări”, dar precizează că:... „Întrucît osemintele eroilor care vor fi exhumate se află în cimitirul Parohiei Ortodoxe Aita Seacă, judeţul Covasna, iar reînhumarea se va face în curtea bisericii ortodoxe din localitate, acţiunea prevăzută este numai în competenţa parohiei şi a Eparhiei de care aparţine”;
  
• 
  În vara anului 2004, la Editura România pur şi simplu, din Bucureşti, apare volumul „Monumente ale unor criminali maghiari în România”, de Petre Ţurlea, în care se reeditează documentele cuprinse în lucrarea „Monumente non grata. Falşi martiri maghiari pe pământ românesc”, la care se adaugă altele noi, depistate de neobositul cercetător Petre Ţurlea;
  
• 
  În august 2004, cu binecuvântarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Protopopiatul Ortodox Sf. Gheorghe, prin preotul protopop Florin Tohăneanu şi Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, prin dr. Ioan Lăcătuşu, au iniţiat finalizarea acestor demersuri, printr- un document adresat Prefecturii Judeţului Covasna, Garnizoanei militare Sf. Gheorghe, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Comandamentului de Jandarmi al Judeţului Covasna, Primăriei comunei Băţani, acociaţiilor culturale româneşti şi partidelor politice din judeţul Covasna, în care se spune: „La împlinirea a 60 de ani de la moartea tragică a ostaşilor români căzuţi la datorie, în localitatea Aita Seacă, comuna Băţani, judeţul Covasna, deoarece aceşti martiri ai neamului, la trecerea lor la Domnul, nu au avut parte de oficierea unor slujbe de înmormântare, am găsit de cuviinţă, ca acum să săvârşim toate cele creştineşti, ca un necesar şi binemeritat act reparatoriu.
  

3. După 60 de ani, un act necesar şi reparatoriu - Reînhumarea cu ritual creştin a ostaşilor români martiri
Sâmbătă, 4 septembrie 2004, în curtea bisericii ortodoxe din Aita Seacă, au fost reînhumate cu ritual creştin osemintele ostaşilor români ucişi în urmă cu 60 de ani la Aita Seacă. Iniţiativa şi organizarea acestui „act necesar şi reparatoriu” aparţine Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei prin Protopopiatul Ortodox din Sf. Gheorghe şi Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, cu spijinul Garnizoanei militare Sf. Gheorghe, a autorităţilor publice şi a societăţii civile româneşti din judeţul Covasna.

Slujba religioasă de înmormântare după ritualul ortodox a fost oficiată de un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele protopop Florin Tohăneanu şi preoţii Ioan Cucu din Sfântu Gheorghe, Adrian Lazăr din Baraolt, Gheorghe Tomozei din Băţanii Mari, preotul militar Ioan Cucu şi diaconii Ciprian Staicu şi Ioan Marin.

După slujba religioasă au rostit discursuri: Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Horia Grama, Prefectul judeţului Covasna, Adrian Vlad-Căşunean, deputat de Covasna, Liviu Cristean, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor filiala Covasna, Ioan Solomon, preşedintele Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, Gheorghe Dima, veteran de război din Vama Buzăului, preoţii Ioan Cucu de la Catedrala din Sfântu Gheorghe, preotul militar Ioan Cucu de la garnizoana militară Sfântu Gheorghe şi părintele protopop Florin Tohăneanu.

Ceremonialul militar a fost susţinut de ostaşi ai Jandarmeriei şi Garnizoanei Militară Sfântu Gheorghe care au dat onorul cuvenit, iar după intonarea imnului naţional de către fanfara Comandamentului de Jandarmi Braşov, au depus coroane de flori la mormântul ostaşilor martiri reprezentanţii Prefecturii Judeţului Covasna, unităţilor militare din Garnizoana Sfântu Gheorghe, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război filiala Covasna, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Comandamentului de Jandarmi al Judeţului Covasna, Primăriei Comunei Băţanii Mari, ai filialelor judeţene ale PSD, PNL, PD, PRM, ai Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” şi Protopopiatului Ortodox Sf. Gheorghe.

Pe crucea de lemn aşezată la căpătâiul martirilor – până la ridicarea unui monument – este scris „Ostaşi români martiri, căzuţi la datorie, în septembrie 1944 în Aita Seacă”.

În cele din urmă, după rânduiala creştinească, prin grija părintelui protopop Florin Tohăneanu s-au împărţit colivă, colaci şi vin tuturor participanţilor la acest important eveniment, în rândul cărora s-au aflat şi numeroşi localnici.

Protopopiatul Ortodox Sf. Gheorghe şi Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, au adus calde mulţumiri tuturor celor care au contribuit la săvârşirea acestui gest creştinesc, care trebuia făcut de foarte mult timp. Parafrazându-l pe Prea Sfinţitul Episcop Ioan, care la sfinţirea crucii ridicate pe locul bisericii ortodoxe din Vîrghiş, demolată de localnicii maghiari, în toamna anului 1944, spunea „Crucea sfinţită azi, este un simbol al păcii şi bunei înţelegeri, nu o încercare de a răscoli în cenuşa ce ar putea să ne ardă”, afirmăm, la rândul nostru, că momentul de astăzi, trebuie să reprezinte un permanent remember pentru ca întâmplările dramatice din toamna anului 1940 să nu se mai repete, dar în acelaşi timp un început al reconstrucţiei încrederii dintre etniile conlocuitoare, pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, sau aşa cum spunea Dumitru Manolăchescu, tot atunci la Vârghiş, „un semn Dumnezeesc că trebuie să trăim şi să lucrăm împreună pe aceste meleaguri”. Asumându-ne istoria, cu bunele şi relele sale, şi privind spre viitorul comun din cadrul NATO şi al Uniunii Europene, intrăm, şi din acest punct de vedere, într-o firească stare de normalitate, stare trăită de majoritatea ţărilor europene, la 60 de ani de la terminarea celui de al doilea război mondial.

4. Ecouri mediatice, sau despre cum ne asumăm istoria
Din analiza articolelor apărute în presa locală rezultă că reînhumrea ostaşilor martiri de la Aita Seacă, la 60 de ani de la martirajul acestora a fost mediatizată negativ de publicaţiile de limbă maghiară. Redăm doar câteva exemple: „Organizaţiile civile româneşti din judeţ, Episcopia Ortodoxă Covasna-Harghita au reînhumt Sâmbătă (04.09.2004), cu onoruri militare, 12 militari români şi unul german (...). Fasificarea istoriei continuă şi azi fără probleme, profeţii acestora, care s-au trezit istorici peste noapte, ţin cuvântări evlavioase, acuză bazându-se pe ficţiuni”. „Falsificarea istoriei cu reînhumare” în cotidianul Haromszek, nr. 4260 / 07.09.2004 (semnează: S.).

„Iniţiativa aşa-numitelor organizaţii civile româneşti de a reînhuma cei 12 soldaţi ai armatei române şi un soldat al armatei germane, a generat nelinişte la Aita Seacă. Actul în sine este justificat, a stabilit protopopul pensionar Incze Sandor, deoarece, pe vremuri aceştia fiind înmormântaţi fără preot şi lor li se cuvine o slujbă religioasă creştină. Locuitorii satului sunt neliniştiţi din cauza avalanşei de minciuni şi suspectării rău itenţionate formulate atât cu ocazia reînhumării de la începutul lunii septembrie cât şi în presa de limbă română (...)”. Simo Erzebet, „Aita Seacă / Asta s-a întâmplat acum 60 de ani” în cotidianul Haromszek, nr. 4276 / 25.09.2004.

„La Aita Seacă, sâmbătă (25.09 n.n.), s-a organizat Ziua satului, iar duminică au fost comemoraţi cele 13 victime nevinovate executate de gardiştii lui Maniu. (...) Primarul localităţii ungare Okany, Fekete Zoltan, a donat satului un drapel naţional ungar şi drapelul localităţii înfrăţite. (...) Preotul reformat Barthalis Sz. Pal s-a referit la demonstraţia de forţă a Jandarmriei, exprindu-şi părerea că aceasta nu a fost întâmplătoare, ci este vorba de o acţiune comandată în scopul perturbării sărbătoririi şi în scopul jignirii localnicilor prin manifestarea neîncrederii. (...) Referitor la demonstraţia de forţă a autorităţilor, senatorul Puskas Balint a afirmat: nu trebuie să existe teamă de cei care comemorează şi se roagă ci de acuzaţiilor celor care organizează înmormântări aparte. (...) Din păcate unii răspândesc minciuna, şi chiar dacă sunt mascaţi, găsesc câţiva adepţi. (...) Referitor la reînhumare deputatul Marton Arpad a afirmat: ceea ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă nu este altceva decât legitimarea monstruozităţii lor. (...) Preşedintele Uniunii Civice Maghiare din Bazinul Baraolt a afirmat: deşi au trecut 60 de ani de la evenimentele groaznice, aceeaşi atmosferă şi atitudine se constată şi azi. Spiritul gardiştilor lui Maniu bântuie de atunci”. Hecser Laszlo, „Sărbătoarea şi tristeţea de la Aita Seacă”, în cotidianul Haromszek, nr. 4277 / 27.09.2004.

„Acţiunea de profanare şi demonstraţia de forţă a autorităţilor a fost o continuare organică a acţiunii de falsificare a istoriei demarată pe 4 septembrie şi concepută la Sf. Gheorghe. Aceasta a avut două scopuri: ascunderea realităţilor istorice şi intimidarea comunităţii maghiare. (...) Era necesar un gest spectaculos pentru denigrarea maghiarilor din localitate şi implicit a întregii comunităţi maghiare şi a-i pune în ţinta naţionalismului. (...) Ar fi bine să se aducă la cunoştinţa întregii lumi – documentat – activităţile de otrăvire a sufletelor, derulate de autoproclamaţii „istorici”, care nu au nici o legătură cu cest pământ, dar vor să fie mai experţi în ceea ce priveşte evenimentele din zonă, realităţile istorice locale decât cei care le păstrează ca moştenire a generaţilor. Şi dacă le cunosc mai bine, le deformează, le interpretează şi le supun scopurilor lor dubioase. Adică mint”. Magyari Lajos, „Natura profanării” în cotidianul Haromszek, nr. 4279 / 29.09.2004.

Fără comentarii. Este şi acesta un mod de asumare a istoriei, la începutul mileniului III.

5. Bibliografie:

1. 
   Petre Ţurlea, Monumente non grata. Falşi martiri maghiari pe pământ românesc, Editura Bravo Press, Bucureşti, 1996;
   
2. 
   Petre Ţurlea, Monumente ale unor criminali maghiari în România, Editura România pur şi simplu, Bucureşti, 2004;
   
3. 
   Ioan Lăcătuşu, Cinstirea martirilor de la Aita Seacă, în Rost, an II, nr. 20, p.25-27;
   
4. 
   Broanăr Erich-Mihail, Reînhumarea cu ritual creştin a ostaşilor români martiri, în Grai românesc, nr. 2-3/2004;
   
5. 
   Arhiva Centrului Eclesiatic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe;