Domnului Viorel Cristea

Str. Sfinţii Voievozi nr. 55,

Sector 1

Bucureşti
tel [phone]

021 212 3127

fax [phone]
e-mail

[e-mail]

www.ipp.ro

Relaţia dintre informaţiile de interes public şi datele cu caracter personal în legislaţia şi practica instituţională din România

- raport de politică publică (formă preliminară) -

Relaţia ce se stabileşte între informaţiile de interes public şi datele cu caracter personal, aşa cum sunt ele reglementate prin Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, reprezintă un element ce ridică certe probleme de compatibilizare atât la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, cât şi la nivelul instanţelor judecătoreşti. Experienţa Institutului pentru Politici Publice (aşa cum vor arăta exemplele următoare) în exercitarea dreptului său de acces la informaţii de interes public este în măsură să reliefeze acest caracter problematic.

O dată cu prezentarea dificultăţilor ce ţin de implementarea celor două acte normative, raportul propune şi soluţii care, prin dezbatere publică, să ducă la optimizarea relaţiei dintre datele cu caracter personal şi informaţiile de interes public.

1. 
   Definirea problemei
   

1. Situaţia la nivel legislativ
Datele cu caracter personal şi informaţiile de interes public, conform legislaţiei române, sunt definite în principal în cele două legi speciale care le vizează: Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, respectiv Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Definiţia celor două categorii de informaţii este prezentă în Legea nr. 544/2001 art. 2, lit. b) şi c). Astfel:
„Art. 2

În sensul prezentei legi:

[…]

b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare al informaţiei;

c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.”
Este de precizat că în Legea nr. 677/2001 (Art. 3, lit. a) apare o definiţie a datelor personale similară cu cea din Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, detaliată în sensul explicitării noţiunii de „persoană identificabilă”:

„Art. 3

În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează:

a) date cu caracter personal – orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale; […]”

Ca un element important pentru stabilirea relaţiei dintre datele personale şi informaţiile de interes public, informaţiile de interes public nu îşi găsesc o definire în Legea nr. 677/2001, aşa cum se întâmplă cu datele cu caracter personal în Legea nr. 544/2001. Mai mult, informaţiile de interes public nu sunt menţionate în niciun fel în Legea privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, această lege, ca transpunere a reglementărilor comunitare¹, având un caracter foarte tehnic şi neconţinând elemente privind informaţiile de interes public şi informaţiile clasificate.
În cadrul Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, relaţia dintre datele cu caracter personal şi informaţiile de interes public este stabilită la art. 12, alin. 1, lit. d). Astfel:
„Art. 12

1. 
   Se exceptează de la liberul acces al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 11^1, următoarele informaţii:
   

[…]

d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii; […]”

De asemenea, la art. 14 al Legii nr. 544/2001, la alin. (1) se prevede singurul mod în care datele cu caracter personal pot deveni informaţii de interes public:
„Art. 14

(1) Informaţiile de interes public pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice.[…]”

Din analiza cadrului legal relativ la informaţiile de interes public şi la datele cu caracter personal, un prim aspect de remarcat ţine de faptul că, aşa cum arată textul legal, Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date a transpus acquis-ul comunitar, fără a se ţine cont în procesul legislativ de compatibilizarea acestei legi cu cea privind liberul acces la informaţiile de interes public. Această lipsă de comunicare în procesul legislativ creează ambiguităţi în stabilirea raportului dintre informaţiile de interes public şi datele cu caracter personal, ambiguităţi recognoscibile în primul rând la nivelul implementării celor două legi. Deducerea, pe cale de interpretare, a complementarităţii celor două legi, la nivel de teorie generală a dreptului, aşa cum a fost ea invocată de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Protecţiei Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP)² ridică, aşa cum arată şi experienţa Institutului pentru Politici Publice, mari probleme în abordarea unitară, în cazuri concrete, a relaţiei dintre datele cu caracter personal la nivelul instituţiilor publice şi la cel al instanţelor judecătoreşti. Practica chiar arată că raportul dintre datele cu caracter personal şi informaţiile de interes public nu este asimilat unuia de complementaritate, ci unuia de opoziţie.
Această situaţie se poate explica avându-se în vedere două mari probleme ale textului Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public:

1. 
   nu există, în textul legii mai sus amintite, o definire a datelor personale care să ţină cont de contextul legii, de interesul public vizat de Legea nr. 544/2001. Sfera de definire a acestora („orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă”) nu implică nicio raportare la categoria informaţiilor de interes public. Astfel, pentru clarificare şi pentru o bună aplicare a principiului transparenţei, este nevoie de o disociere, atunci când vorbim de date personale în cadrul Legii privind liberul acces la informaţii de interes public, de date personale referitoare la cetăţeanul obişnuit, plătitor de taxe şi impozite, şi de categoria demnitarilor şi funcţionarilor publici, plătiţi din bani publici. Pentru această ultimă categorie, sfera datelor personale protejate ar trebui să fie mult mai restrânsă datorită necesităţii prezente a realizării interesului public, bineînţeles în contextul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. Cu privire la această problemă, aşa cum a fost punctat şi mai sus, Legea nr. 677/2001 nu reuşeşte să lămurească situaţia, nefăcând expres referire la relaţia date personale – informaţii de interes public.
   
2. 
   uzându-se de o interpretare literală a textului Legii nr. 544/2001, modalitatea în care datele cu caracter personal pot deveni informaţii de interes public – dezvăluirea lor fiind motivată de dovada afectării capacităţii de exercitare a funcţiei publice – este una mult prea restrictivă şi, de altfel, una foarte complicat de realizat în practică. Printr-o modificare de ordin legislativ, ar fi de preferat să existe mai multe motive pentru care dreptul la viaţă privată al persoanei să fie surclasat, acolo unde este justificat, de către interesul public (este cazul, de exemplu, al probării sau înlăturării unor acuzaţii de corupţie). Prevederea de la art. 13 al Legii 544/2001³, privind faptul că protecţia datelor personale nu ar trebui să ascundă încălcări ale legii, ar trebui conţinută expres şi în prevederile cu privire la datele personale. Astfel de modificări legislative ţin, însă, de voinţa politică.
   

De asemenea, aşa cum arată şi experienţa Institutului pentru Politici Publice, se constată o slabă cunoaştere a principiilor Legii nr. 677/2001. Deşi, aşa cum preciza şi conducerea Autorităţii la dezbaterea organizată de IPP, această lege este complementară Legii nr. 544/2001, percepţia instituţiilor publice este de a vedea un raport de opoziţie între cele două acte normative, nefăcându-se distincţia între date personale care pot fi comunicate terţilor şi datele personale protejate. Această problemă poate fi urmarea caracterului foarte tehnic al Legii nr. 677/2001, precum şi a lipsei de acţiunea a ANSPDCP, pe cont propriu sau împreună cu alte acţiuni, în sensul diseminării raportului acestei legii cu legile referitoare la informaţiile de interes public sau la informaţiile clasificate.

Raportul interes public – interes personal, aşa cum apare el în dreptul românesc, ar putea fi un element prin care să se explice percepţia neunitară a relaţiei date personale – informaţii de interes public de către instanţele judecătoreşti. Modificările complexe ale sistemului juridic românesc, prin racordarea lui la dreptul comunitar, precum şi avântul sistemului de protecţie şi garantare a drepturilor omului în lume⁴ ar putea legitima stabilirea unei preeminenţe a dreptului la viaţă privată a persoanei în faţa altor drepturi la nivelul nediferenţiat al societăţii, însă trebuie ţinută seamă că demnitarilor şi funcţionarilor publici, beneficiari şi gestionari de fonduri publice, li se aplică o altă grilă de evaluare. Transparenţa utilizării banului public, în corelaţie cu asumarea funcţiei publice impun preeminenţa (bineînţeles, la modul general) dreptului cetăţeanului la informaţii de interes public faţă de alte drepturi asociate celui ce exercită o funcţie publică.
Aşadar, o altă hibă a Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public este că nu stabileşte, probabil în virtutea motivelor mai sus enunţate, că sfera datelor cu caracter personal este mult mai restrânsă pentru demnitarii şi funcţionarii publici decât pentru restul cetăţenilor, plătiţi din resurse publice. Acţiunile motivate de evaluarea transparenţei în cheltuirea banilor publici surclasează, în limite totuşi stabilite, protecţia datelor personale ale categoriei mai sus amintite. Un control continuu al activităţii demnitarilor şi instituţiilor statului, ce poate fi făcut de fiecare cetăţean, ca drept corelativ obligaţiei sale de a plăti impozite şi taxe, este ceea ce trebuie preferat, la nivel legislativ în primul rând (ţinând cont de problemele legislative existente mai sus menţionate), situaţiei actuale. Interesul public, prin transparenţă maximă, în acord însă cu respectarea drepturilor omului, este conceptul ce trebuie să însoţească activitatea demnitarilor şi funcţionarilor publici ai statului român.
2. Situaţia la nivel instituţional
Ca un element foarte important, trebuie subliniat că, în România, accesul la informaţii de interes public are două constante:

- pe de-o parte, lipsa de comunicare între instituţiile statului responsabile de elaborarea, implementarea şi îmbunătăţirea legislaţiei referitoare la acest aspect;

- pe de altă parte, secretomanie excesivă a instituţiilor publice în furnizarea de informaţii de interes public.
În contextul acestei realităţi, lipsa de comunicare între diversele instituţii ale statului responsabile de elaborarea celor două legi mai sus menţionate a avut ca prim efect lipsa unui cadru unitar de tratare a relaţiei dintre informaţiile de interes public, datele cu caracter personal şi informaţiile clasificate. O asemenea problemă a condus mai târziu la dificultăţi de ordin legal (interpretare neclară a relaţiei dintre tipurile de date), precum şi instituţional (lipsa unui mecanism articulat de cooperare şi consultare între instituţiile statului).
Aşa cum au reliefat şi cercetările Institutului pentru Politici Publice, lipsa de comunicare între instituţiile statului, de la nivel central, cu competenţe specifice în materia informaţiilor de interes public şi a datelor cu caracter personal – Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Protecţiei Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) – a continuat şi în perioada ulterioară adoptării, în 2001, a Legii nr. 544/2001 şi a Legii nr. 677/2001. Dificultăţile înregistrate la nivelul instituţiilor statului, instanţelor judecătoreşti şi a societăţii civile au primit doar soluţii în materia accesului la informaţii, necorelate însă cu problema datelor cu caracter personal. Modificările Legii privind accesul la informaţiile de interes public au vizat însă doar definirea mai strictă sau lărgirea sferei de aplicare a acestui tip de informaţie.
Mai mult, este de precizat că problemele pe care le naşte, în plan legislativ şi instituţional, relaţia dintre datele cu caracter personal şi informaţiile de interes public sunt unele ce trebuie conştientizate ca importanţă de către instituţiile statului. Dacă lipsa de comunicare între acestea este mai uşor de recunoscut, reliefarea gradului de importanţă a problemei nu se poate transpune decât prin acţiune şi prioritizare. Astfel, înafara de un eveniment organizat de IPP în care s-au dezbătut, de o manieră introductivă, aceste probleme, în noiembrie 2006, nu a existat o preocupare din partea instituţiilor statului (fiind vizate în principal ASG şi ANSPDCP) de cooperare şi de organizare a unor consultări, în vedere stabilirii gradului problemei şi a măsurilor care se impun. Totuşi, o evaluare completă şi cu un grad sporit de obiectivitate a activităţii Autorităţii se va putea face doar după publicarea în Monitorul Oficial a raportului acesteia pentru anul 2006, după aprobarea acestuia de către Senat.
În contextul acestei discuţii trebuie subliniat un alt aspect: ANSPDCP, înfiinţată prin Legea nr. 102/2005 şi începându-şi de facto activitatea în ianuarie 2006, are totuşi o experienţă scăzută în tratarea unei probleme complexe cum este cea a relaţiei dintre datele cu caracter personal şi informaţiile de interes public. Principalele activităţi ale Autorităţii, aşa cum arată site-ul acesteia, www.dataprotection.ro, secţiunea Ştiri, arată o concentrare către stabilirea unor aspecte organizatorice şi tehnice în materia prelucrării datelor cu caracter personal, a participării Autorităţii la evenimente externe legate de acelaşi domeniu, precum şi a desfăşurării unei campanii de informare publică („Protecţia datelor cu caracter personal în administraţia publică locală”) cu privire la modul de aplicare a legislaţiei privind protecţia datelor. Pe de altă parte, cu privire la Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, este de menţionat că aceasta are competenţe mai mult tehnice în colectare informaţiilor despre aplicarea Legii nr. 544/2001 şi sintetizarea, covârşitor sub aspect cantitativ, a acestor informaţii⁵. Totuşi, aşa cum vor arăta exemplele următoare, lipsa abordării problemei relaţiei dintre informaţiile de interes public şi datele cu caracter personal poate avea consecinţe nefaste asupra implementării principiului transparenţei în activitatea instituţiilor statului. Mecanismele de ordin cu precădere legal ale Autorităţii, precum şi actuala sa activitate, aşa cum sunt ele prezentate în capitolul III al raportului, vor sublinia necesitatea unei implicări de profunzime a acestei instituţii cu privire la relaţia dintre cele două tipuri de date, bineînţeles în colaborare cu alte instituţii/organisme interesate. O asemenea implicare este justificată de prerogativele sporite ale ANSPDCP în materia datelor cu caracter personal şi de faptul că problemele sesizate se referă în primul rând la modul cum sunt interpretate aceste date personale, e adevărat, în raport cu informaţiile de interes public; de asemenea, trebuie subliniat că prerogativele referitoare la informaţiile de interes public ale ASG sunt mult mai restrânse faţă de cele ale Autorităţii în domeniul acesteia de activitate.
II. Probleme concrete, din experienţa Institutului pentru Politici Publice, privind relaţia date personale informaţii de interes public. Importanţa problemelor care apar
Următoarele situaţii şi exemple sunt menite a arăta modul în care, la nivelul instituţiilor statului, este percepută relaţia dintre informaţiile de interes public şi datele cu caracter personal. Consideraţiile generale care stau însă în spatele unei astfel de percepţii sunt în măsură să contureze aspectele unui fenomen. Este de subliniat, în speţele amintite, şi perspectiva instanţelor judecătoreşti, ce vine să sublinieze acţiunea acestei puteri a statului pe un teren în care nu a existat, din partea administraţiei, preocuparea de a trata, dincolo de popularizarea unor principii ce susţin acte normative, aspectele problematice.

1. 
   Absenţele parlamentarilor - semnăturile senatorilor şi deputaţilor pe listele de prezenţă
   

Caracterul public al semnăturii unui demnitar reprezintă un element asupra căruia persistă, având în vedere poziţia exprimată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, o ambiguitate, resimţită atât în rândul instituţiilor statului, cât şi în rândul societăţii civile. Chestiunea nu este încă în măsură de a fi tranşată în instanţă, având în vedere, pe de-o parte, abordarea de termen recent a problemei, iar, pe de altă parte, aşa cum vor arăta exemplele IPP, tratarea ei neunitară de către organele puterii judecătoreşti.

În cadrul unei cercetări, Institutul pentru Politici Publice a fost interesat de modul în care parlamentarii români îşi îndeplinesc atribuţiile legate de prezenţa la activităţile prevăzute în Regulamentele celor două Camere. Astfel, într-o primă cerere de informaţii de interes public înaintată către Camera Deputaţilor în data de 16 februarie 2006, au fost solicitate următoarele informaţii:
1. listele deputaţilor care au absentat de la lucrările Camerei Deputaţilor în perioada 1 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2005, cu menţionarea datei şi a tipului de lucrări la care s-a înregistrat absenţa.

2. în cazul în care absenţele prevăzute la punctul 1 au fost motivate dorim să ne precizaţi, pentru fiecare în parte, cine a motivat aceste absenţe şi în ce temei.

3. reglementările legale care stau la baza motivării absenţelor deputaţilor pentru activitatea în plen, în comisii precum şi în Biroul Permanent

4. modalitatea de înregistrare/constatare a prezenţei deputaţilor pentru activitatea în plen, în comisii precum şi în Biroul Permanent

În urma răspunsului la această cerere, considerat incomplet pentru obiectivele analizei, IIPP a revenit cu o a doua cerere pe aceeaşi temă către Camera Deputaţilor (6 martie 2006) în care au fost solicitate:
1. copii după fiecare cerere a fiecărui deputat, cereri în baza cărora au fost motivate absenţele la lucrările şedinţelor în plen şi în comisiile permanente, pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2005.

2. de asemenea, copiile listelor de prezenţă la şedinţele din plen din perioada 1 noiembrie - 31 decembrie 2005 semnate de către deputaţi şi ţinute de secretarul Camerei desemnat de Biroul Permanent.

La această a doua solicitare, Camera Deputaţilor a pus la dispoziţia Institutului informaţiile solicitate, sub rezerva că: „În aplicarea dispoziţiilor art. 5 lit. e) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, semnăturile deputaţilor de pe documentele menţionate mai sus nu se fac publice. În conformitate cu prevederile art. 5, alin. (1) din Legea nr. 677/2001, orice prelucrare de date cu caracter personal poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres şi neechivoc pentru această prelucrare.” Problema provocată de faptul că datele personale, în Legea nr. 544/2001, sunt definite fără a se ţine cont de contextul acestei legi (neexistând o delimitare în acest sens între simplul cetăţean şi demnitarul sau funcţionarul public) este exemplificată de această motivare, ce consideră că şi datele personale ale unui demnitar devin publice doar în măsura în care există consimţământul persoanei. Motivarea Camerei Deputaţilor vine să elimine tocmai distincţia care există între un cetăţean obişnuit şi un demnitar care, utilizând banii publici, trebuie să poată dovedi oricui o întrebuinţare eficientă a acestora; astfel, conform principiului transparenţei, statutul de demnitar nu implică, în chestiunile ce privesc resursele publice, existenţa consimţământului său cu privire la dezvăluirea unor date personale referitoare la aceste resurse. Asupra acestui aspect doreşte să insiste raportul, în sensul în care el analizează relaţia Legilor nr. 544/2001 şi nr. 677/2001 în raport cu instituţiile şi persoanele publice şi nu cetăţeanul obişnuit.
O asemenea interpretare a legii precum cea furnizată de către Camera Deputaţilor, după cum se observă, nu numai că tratează problema din punct de vedere strict al Legii nr. 677/2001 fără a o corela cu Legea nr. 544/2001, dar abordează şi o interpretare restrictivă, neţinând cont de celelalte prevederi ale Legii nr. 677/2001. Astfel, articolul 5 lit. e) invocat în răspuns nu există: în cuprinsul articolului există doar alin. (1), lit. e), ce vizează însă un caz în care consimţământul persoanei pentru prelucrarea datelor sale personale nu este cerut. Mai mult, art. 5 mai cuprinde, pe lângă alin. 1), şi alin. 2) la care sunt expuse cazurile în care consimţământul persoanei nu este solicitat pentru dezvăluirea datelor personale şi unde, la lit. d), se precizează acest fapt este permis: „când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este investit operatorul sau terţul căruia îi sunt dezvăluite datele.” De asemenea, lit. e) a aceluiaşi articol şi alineat fixează că dezvăluirea fără consimţământ a unor date personale se poate face şi atunci când: „prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terţului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate.” Pe aceste coordonate, se poate vedea cum interesul public era vizat de demersul Institutului pentru Politici Publice, modul în care banii publici sunt alocaţi pentru indemnizaţiile parlamentarilor (conform Regulamentelor celor două Camere) depinzând de prezenţa acestora la activităţile desfăşurate, după caz, de Camera Deputaţilor şi de Senat. Mai mult, prin răspunsul său, Camera Deputaţilor nu a exemplificat prejudiciul adus drepturilor şi libertăţilor fundamentale aduse parlamentarilor prin dezvăluirea datelor solicitate de către IPP.
Revenind, în data de 27 aprilie 2007, cu o cerere similară legată de listele de prezenţă ale deputaţilor şi de absenţele acestora, IPP a primit răspunsul, de această dată, din partea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, conform căruia „semnăturile deputaţilor de pe listele de prezenţă, ca şi reprezentări grafice personale (n.n. - semnăturile), nu constituie informaţie publică, intrând sub incidenţa Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date”. Totuşi, conducerea Camerei Deputaţilor, ca un exemplu de bună practică, a transmis problema către ANSPDCP pentru a afla poziţia acestei autorităţi, precizând că se va supune deciziei acesteia. Răspunsul Autorităţii cu privire la aspectele mai sus enunţate, din data de 23 iunie 2007, trimis către Camera Deputaţilor, care, ulterior, l-a transmis IPP, precizează următoarele:

• 
  necesitatea ca operatorul de date personale, conform Legii nr. 677/2001, să notifice autorităţii de supraveghere această activitate. Fac excepţie cazurile în care, prin decizie a autorităţii de supraveghere, s-a stabilit că nu este necesară notificarea pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. În acest moment, actul în vigoare care reglementează aceste situaţii este Ordinul Avocatului Poporului nr. 54/2002.
  
• 
  reiterează definiţia din lege a datelor cu caracter personal, printre care se află şi semnătura unei persoane. În condiţiile în care o persoană juridică deţine astfel de date, conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 677/2001, el are obligativitatea de a se înregistra ca operator de date, cu excepţia situaţiilor precizate în Ordinul mai sus menţionat.
  
• 
  reia conţinutul art. 14, alin. (1) din Legea nr. 544/2001 care stabileşte că informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public „numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a funcţiei”.
  
• 
  totodată (aşa cum a fost precizat mai sus), datele cu caracter personal, potrivit Legii nr. 677/2001, pot fi prelucrate, prin urmare şi dezvăluite unor destinatari, fără consimţământul persoanei vizate, în măsura în care acestea figurează deja în documente accesibile publicului (art. 5, alin. 2. lit. f) sau când se urmăreşte aducerea la îndeplinire a unor măsuri de interes public (art. 5, alin. 2, lit. d).
  

Pe baza acestor considerente, ţinând cont de atribuţiile sale conferite de Legile nr. 677/2001 şi nr. 102/2005, ANSPDCP transmite că „nu este abilitată să decidă asupra caracterului public al listelor cu parlamentarii absenţi, precum şi a listelor cu motivările absenţelor parlamentarilor.” Totuşi, având în vedere cele exprimate în răspuns, precum şi statuarea Autorităţii ca instituţie ce gestionează aplicarea Legii nr. 677/2001 în România, se constată că o asemenea decizie este una nejustificată, probând modul în care se eschivează de la rezolvarea problemei. Ţinând cont de cele exprimate de Autoritate cu privire la prevederile legale ale art. 5, alin. 2, literele f şi d ale Legii pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, se poate trage concluzia că Autoritatea nu deţinea toate informaţiile pentru a exprima un punct de vedere, necunoscând dacă informaţiile solicitate de IPP se găsesc pe documente deja accesibile publicului sau urmăresc aducerea la îndeplinire a unor măsuri de interes public. Pentru ambele cazuri, dacă se analizează conţinutul site-ului Camerei Deputaţilor (proiectele de Lege depuse de deputaţi, moţiunile simple sau de cenzură înaintate, scrisori ale parlamentarilor către Biroul Permanent) sau Regulamentul Camerei (unde se precizează că indemnizaţia deputatului – plătită din fonduri publice - depinde de prezenţa acestuia la activitatea forului legislativ), se poate deduce faptul că semnătura nu trebuie să fie o dată personală protejată. În cazul în care ANSPDCP dorea totuşi o altă abordare a problemei, putea solicita informaţii lămuritoare cu privire la aceste aspecte din partea IPP sau a Camerei, pentru a lua o decizie în concordanţă cu situaţia existentă. Din prisma unor asemenea argumente, decizia Autorităţii conform căreia nu este abilitată să decidă reprezintă o eschivare de la prerogativele acesteia, sporind şi mai mult confuzia care există în domeniul relaţiei dintre datele personale şi informaţiile de interes public.

Pentru conferirea unei perspective exhaustive asupra problemei, trebuie notat că, în cazul procesului IPP cu Camera Deputaţilor în cazul semnăturilor demnitarilor, la prima instanţă, la nivelul Tribunalului Bucureşti, solicitarea Institutului a fost acceptată, pentru ca la recurs, la Curtea de Apel Bucureşti, decizia să fie în favoarea Camerei Deputaţilor. Este, de altfel, din multitudinea proceselor IPP în baza Legii accesului la informaţii de interes public, destul de frecvent ca hotărârile favorabile ale Tribunalului să fie invalidate de o interpretare a legii mult mai restrictivă a Curţii de Apel. În acest caz, IPP aşteaptă motivarea celei de-a doua instanţe.
În cazul Senatului, interesul IPP, manifestat printr-o cerere de informaţii de interes public transmisă către Camera superioară a Parlamentului în data de 21 iunie 2006, a vizat aceleaşi aspecte:

1. 
   senatorii care au absentat de la lucrările Senatului în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 mai 2006, cu menţionarea datei şi a tipului de lucrări la care s-a înregistrat absenţa
   
2. 
   în cazul absenţelor care au fost motivate, specificând, pentru fiecare caz în parte, cine a motivat absenţele senatorilor
   
3. 
   copii după fiecare cerere a fiecărui deputat, cereri în baza cărora au fost motivate absenţele la lucrările şedinţelor în plen, cât şi în comisiile permanente, pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 mai 2006
   
4. 
   modalităţile de înregistrare/constatare a prezenţei senatorilor pentru activitatea în plen, în comisii, precum şi în Biroul Permanent.
   

Referitor la aceste aspecte, Senatul a furnizat, pentru primul punct al cererii, estimări globale privind absenţele senatorilor la activităţile Camerei din care fac parte, fără a se preciza nominal ce senator şi în ce perioadă a fost absent. De altfel, dintre cei absenţi toţi au lipsit motivat. În ceea ce priveşte punctul 3 al cererii de informaţii de interes public, la solicitare copiilor după cererile de motivare a absenţelor deputaţilor, răspunsul din partea Senatului a fost următorul: „documentele solicitate de dumneavoastră (cererea fiecărui senator, în baza căreia au fost motivate absenţele de la lucrările Senatului, pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 mai 2006), în copie, conţin date personale, referitoare la persoane fizice identificate şi care fac parte din categoria de informaţii prevăzute la art. 12, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 544/2001, cât şi ale Legii nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la protecţia prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date”. Încă o dată se constată modul în care instituţiile statului înţeleg raportul dintre informaţiile de interes public şi datele cu caracter personal, interpretarea autorităţilor susţinând că cele două categorii de date nu sunt complementare, ci există o subordonare apriorică în favoarea datelor personale, care nu comportă excepţii (interesul public vizat de demersul IPP nici măcar nu este luat în calcul ca o variabilă importantă a ecuaţiei).

La o solicitare ulterioară a IPP privind listele de prezenţă ale senatorilor, similară cu cea înaintată către Camera Deputaţilor, răspunsul Senatului a făcut referire la aceleaşi date cu caracter personal, reiterând concepţia privind semnătura unui demnitar prezentă şi în răspunsul celeilalte Camere.
Referitor la Senat, având în vedere cele două cereri de informaţii, Institutul pentru Politici a acţionat în instanţă această instituţie. Şi în acest caz suntem departe de a vorbi despre conturarea unei jurisprudenţe în domeniu, acţiunile IPP primind soluţii diferite, în funcţie de judecarea cazului la prima sau la a doua instanţă. Astfel, în cele două procese, IPP a avut de fiecare dată câştig de cauză la prima instanţă (Tribunalul Municipiului Bucureşti), pierzând însă de fiecare dată la nivelul celei de-a doua instanţe (Curtea de Apel Bucureşti).
Pentru a arăta problemele pe care le creează lipsa unei viziuni unitare asupra unor aspecte privind relaţia dintre datele cu caracter personal şi informaţiile de interes public, trebuie reliefat că, în cadrul dezbaterii publice „Informaţii de interes public şi/sau date personale protejate”⁶ organizată de IPP în data de 1 noiembrie 2006, un reprezentat al ANSPDCP a precizat că „Legea 677/2001 stabileşte că, la colectarea datelor, persoana vizată trebuie să fie informată asupra anumitor aspecte, respectiv cine este operatorul, ce date i se colectează, în ce scop, dacă urmează a fi dezvăluite. Consider că la momentul în care parlamentarii au candidat la aceste funcţii ştiau şi erau informaţi despre datele care li se colectează, modul în care ele se prelucrează, şi, desigur că reprezentând cetăţenii, reprezentând circumscripţiile electorale, au ştiut despre acest lucru. Numai în momentul în care n-ar fi fost informaţi sau nu ar fi avut informaţiile din alte surse sau prin alte împrejurări am fi putut spune că ar fi fost încălcat dreptul persoanei vizate în această situaţie. Cred că, din moment ce a fost informat că toate aceste date vor deveni publice, că şi semnătura parlamentarului, care e o persoană publică, poate fi dezvăluită.”


2. Numele demnitarilor în actele de atribuire a unor locuinţe de serviciu
Interesat de problematica locuinţelor de serviciu, Institutul pentru Politici Publice a solicitat către Secretariatul General al Guvernului informaţii referitoare la situaţia alocării locuinţelor de serviciu personalului din ministere, din celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, în perioada 2000-2006. Ceea ce a reieşit din răspunsul SGG a arătat încă o dată modul în care instituţiile statului percep principiul transparenţei în administrarea resurselor publice. Astfel, la solicitarea IPP, SGG a furnizat documente în care numele şi funcţiile unor demnitari care în perioada 2000 – 2006 au primit locuinţe de serviciu, conform demnităţii publice pe care o exercitau, erau înnegrite, neputându-se identifica, decât în foarte puţine cazuri, despre ce persoane este vorba. În aceleaşi documente, totuşi, adresa respectivelor locuinţe de serviciu era prezentată. Acest mod de a trata problema, utilizat evident pentru a nu se putea face corelări între informaţii, a fost motivat de Secretariatul General al Guvernului prin invocarea, făcându-se uz de aceeaşi interpretare restrictivă pe care o permite legea, art. 12, alin. (1), lit. d) a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Analizând această situaţie, se constată cum instituţii ale statului consideră numele demnitarilor dată cu caracter personal, exceptată de la comunicare prin procedeul solicitărilor de informaţii de interes public. Demersul IPP, menit a arăta modul în care s-a făcut, în perioada 2000 – 2006, gestiunea fondului de locuinţe de protocol administrate de către Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, o activitate menită a reliefa modul în care bani publici au fost utilizaţi, a fost privit încă o dată printr-o interpretare a Legilor nr. 544/2001 şi nr. 677/2001 contrară unei bune aplicări a principiului transparenţei. Raţiunile de protecţie a unor date personale puteau fi invocate, în opinia IPP, cu privire la prezentarea, pe aceeaşi cerere de atribuire a locuinţei de serviciu/cerere de prelungire a atribuirii locuinţei de serviciu, atât a numelor demnitarilor, cât şi adresei acestora; având însă în vedere că, într-un număr semnificativ de cazuri, era vorba despre demnitari care îşi încheiaseră mandatul şi, teoretic, nu mai aveau dreptul/trebuiau să ocupe respectivele locuinţe de serviciu, nu era însă nicio lezare a drepturilor şi libertăţilor individuale fundamentale ale foştilor demnitari. Mai mult, şi în cazul demnitarilor aflaţi în funcţie la momentul formulării cererii de informaţii, raţiunile de securitate invocate trebuiau să ţină cont de o bună aplicare a Legii nr. 544/2001, fiind ştiut faptul că securitatea demnitarilor respectivi este asigurată de servicii specializate de protecţie – în speţă, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP). Ca o idee importantă, sfera datelor personale protejate legate de activitatea şi persoana unui demnitar, atunci când intervin alocări de resurse publice, trebuie să fie una mult mai restrânsă, bineînţeles în acord cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum apar ele în tratatele ratificate de România şi în legislaţia sa internă.
Sub aspectul acţiunilor în justiţie, trebuie remarcat că SGG a câştigat atât la prima instanţă, cât şi la faza de recurs procesul intentat de IPP. Motivarea a fost una care, în opinia IPP, nu este în măsură a clarifica situaţia, problema datelor cu caracter personal nefiind privită de către instanţă decât în cadrul mai larg al tuturor celorlalte aspecte solicitate în cererea de informaţii de interes public a Institutului.
3. Venitul demnitarilor şi al funcţionarilor publici
Sub aspect juridic, trebuie subliniat faptul că discuţia se poartă în interiorul cadrului legal fixat de Decizia Curţii Constituţionale nr. 615 din 21 septembrie 2006. Astfel, conform acestei decizii, se dispune că „salariul concret al unei persoane, stabilit în cadrul limitelor minime şi maxime prevăzute în actele normative, ţinând seama de importanţa muncii depuse, de contribuţia adusă la realizarea sarcinilor şi de situaţia sa personală, nu mai prezintă interes public, intrând în sfera interesului privat al persoanei.” Astfel, decizia consacră constituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 12 alin. (1) lit. d) şi art. 14 alin. (1), coroborate cu art. 2, lit. c) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 158 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (articolul prevede următoarele: „Salariul este confidenţial, angajatorul având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.”)
Interesat de problematica veniturilor demnitarilor şi funcţionarilor publici, IPP a cerut, prin solicitări de informaţii de interes public, în perioada premergătoare şi imediat ulterioară luării deciziei Curţii Constituţionale, date cu privire la veniturile unor funcţionari publici. Răspunsurile au reliefat o lipsă de unitate în tratarea problemei, existând cazuri în care informaţiile au fost transmise şi cazuri în care acest lucru nu s-a întâmplat.
Dincolo de discuţiile cu privire la interpretarea caracterului public sau privat al veniturilor funcţionarilor publici, un aspect trebuie reliefat: lipsa de acţiune a ANSPDCP în conturarea, pentru instituţiile statului, a unei poziţii cu privire la problema mai sus enunţată înainte de pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, precum şi diseminarea, prin mecanismele pe care le are, a acestei decizii. Un astfel de caz este sugestiv pentru implicarea restrânsă a Autorităţii în problemele complexe pe care le naşte relaţia dintre informaţiile de interes public şi date personale.