5.2Odorheiu Secuiesc în anul 2030. Obiectiv general.
Municipiul Odorheiu Secuiesc, cel mai reprezentativ oraş secuiesc, până în anul 2030 trebuie să îndeplinească un rol determinant, neechivoc în viaţa culturală, economică şi socială a Ţinutului Secuiesc, dar şi a Transilvaniei. Această participare şi apariţie pe plan regional presupune chiar şi manipularea şi soluţionarea problemelor infrastructurale de totdeauna (bineînţeles, problemele infrastructurale al anului 2030 sunt greu de definit din perspectiva anului 2015). În mod inechivoc, Municipiul Odorheiu Secuiesc are toate capacităţile şi calităţile să devină forţa motrică a regiunii din punctul de vedere al dezvoltărilor până în anul 2030, un adevărat centru microregional, având un loc şi rol evident în întreaga Transilvania, dar chiar şi în Bazinul Carpatic. Însă, acest obiectiv se va realiza cu premisa soluţionării şi rezolvării tuturor problemelor de bază, infrastructurale, sociale şi economice în următorii ani.
Municipiul Odorheiu Secuiesc în anul 2030 va fi un centru microregional recunoscut cu viaţă economică dezvoltată, cu infrastructură de trafic modernă, cu gestionarea eficientă a energiei, cu servicii sociale şi publice de înaltă calitate, cu mediu urban natural, plăcut şi atrăgător, cu identitate locală puternică.
În 10-15 ani, Odorheiu Secuiesc va fi un loc atractiv nu numai mulţumită tradiţiilor şi obiceiurilor populare locale, specifice secuieşti, ci va constitui o comunitate atractivă dinamică, competitivă.
5.3Obiective pe termen lung (2030)
În vederea realizării obiectivelor generale prevăzute pe anul 2030, am identificat următoarele obiective pe termen lung în planul dezvoltării municipiului Odorheiu Secuiesc:
1 . Păstrarea, ocrotirea, restaurarea patrimoniului construit, valorificarea corespunzătoare în scopuri culturale şi turistice.
2. Valorificarea eficientă a valorilor naturale şi de mediu ale regiunii şi ale municipiului Odorheiu Secuiesc. Dezvoltarea turismului terapeutic la Băile Szejke şi în alte localităţi ale regiunii.
3. Încurajarea măsurilor de dezvoltare antreprenorială şi de atragere a investiţiilor. Încurajarea activităţii de cercetare şi inovare. Crearea locurilor de muncă. Reducerea continuă a ratei de şomaj.
4. Asigurarea eficientizării energetice prin utilizarea energiei verzi: de către utilităţi publice, infrastructura de transport şi consumatori economici. Valorificarea eficientă a deşeurilor.
5. Dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii de trafic la nivel regional şi orăşenesc.
6. Dezvoltarea permanentă a infrastructurii educaţionale. Adaptarea formării profesionale la nevoile pieţei de muncă. Educaţie de înaltă calitatepentru adulţi. Analiza oportunităţii dezvoltării învăţământului superior în muncipiu.
7. Dezvoltarea conştientă şi permanentă a serviciilor culturale. Ocrotirea, păstrarea şi conştientizarea necesităţii valorilor tradiţionale.
8. Dezvoltarea continuă a infrastructurii sanitare şi a serviciilor sanitare.
9. Reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile prin furnizarea de servicii sociale, medicale, socio-profesionale sau de formare socio-profesionale adecvate nevoilor specifice în vederea integrării socio-profesionale.
10. Creşterea calităţii sistemului de asistenţă socială prin introducerea de noi instrumente, proceduri, prin dezvoltare infrastructurală şi prin îmbunătăţirea nivelului de competenţe al profesioniştilor din sistem.
11. . Reducerea numărului de comunităţi marginalizate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate.
12. Îmbunătăţirea eficienţei administraţiei publice, ameliorarea gradului de participare a locuitorilor la viaţa publică a comunităţii.
Infrastructură 2030
În urma analizei celor mai semnificative probleme legate de infrastructură, s-au formulat următoarele obiectivele generale de dezvoltare a municipiului Odorheiu Secuiesc în perspectiva anului 2030:
-
Asigurarea de servicii de utilităţi publice complete
-
Asigurarea funcţionării serviciilor de utilităţi publice independent de situaţia naţională sau regională
-
Securitatea energetică a consumatorilor casnici (prin utilizarea majoritară a energiei din surse regenerabile, verzi)
-
Securitatea energetică a marilor consumatori şi industriali (prin utilizarea majoritară a energiei din surse regenerabile, verzi)
-
Eficientizarea administraţiei publice, raţionalizarea administraţiei publice locale, implementarea administraţiei ideale pentru client
-
Modernizarea completă a infrastructurii rutiere:
-
Îmbunătăţirea transportului rutier prin facilitarea mijloacelor de transport „verzi” (prin utilizarea maşinilor, autobuzelor electrice, chiar şi prin instalarea şi funcţionarea mijloacelor de transport cu rută fixă)
-
Utilizarea municipală sau regională a căii ferate (sau a altui mijloc de transport cu rută fixă) (bineînţeles, tot prin modalităţi de economisire a energiei)
-
Racordarea municipiului Odorheiu Secuiesc la punctele de întâlnire de transport regional (de cale ferată, rutieră şi acces la aeroporturi regionale)
-
Asigurarea infrastructurii sociale – în sferă cât mai largă
-
Menţinerea durabilă a ratei şomajului la nivel local şi regional sub 5%
-
Asigurarea siguranţei publice locale şi regionale în vederea soluţionării problemelor actuale, monitorizate prin intermediul presei
În afară de cele prezentate, un aspect important este asigurarea credibilităţii persoanelor vieţii publice, politice. Este de o importanţă deosebită ca politicienii, reprezentanţii vieţii publice se aibă o rată de acceptare cât mai mare, scopul ideal – însă nu nerealizabil – este acela de a fi respectaţi de către întreaga comunitate locală.
În cazul îndeplinirii obiectivelor infrastructurale-sociale-economice, se va realiza o siguranţă şi credibilitate politică, municipiul Odorheiu Secuiesc va deveni în termen de 15 ani un hub regional care constituie un centru semnificativ economic, cultural, social populaţiei regiunii de peste 100.000 de locuitori. Prin urmare, se evidenţiază clar obiectivul definit potrivit căruia instituţiile culturale, educaţionale, asociaţiile şi echipele sportive vor reprezenta întregul Scaun Odorhei (şi nu numai localitatea Odorheiu Secuiesc) îndeplinind un rol regional. Operatorii economici trebuie să îndeplinească cerinţele unei pieţe de 100.000 de locuitori, însă au de asemenea la dispoziţie piaţa muncii tot în aceeaşi măsură. Totodată, municipiul Odorheiu Secuiesc trebuie să fie centrul regional din punctul de vedere al serviciilor sanitare şi al asistenţei sociale, respectiv îndeplineşte un rol coordonator furnizând soluţii integrate exemplare în întreaga regiune în privinţa integrării grupurilor de persoane defavorizate (în primul rând în integrarea comunităţilor romilor).
Educaţie 2030
-
Din punctul de vedere al educaţiei are o semnificaţie deosebită ca municipiul Odorheiu Secuiesc să-şi menţină poziţia de centru educaţional microregional şi rolul de coordonator la nivelul programelor educaţionale, în primul rând prin calitatea educaţiei la nivel liceal şi profesional, prin dezvoltarea infrastructurii educaţionale.
-
Din perspectiva educaţiei superioare, formării profesionale şi educaţiei adulţilor, municipiul Odorheiu Secuiesc are un dublu rol:
-
Îndeplinirea necesităţilor locale/ A face faţă nevoilor în domeniul/ pe planul educaţiei profesionale la nivel mediu, în strânsă colaborare cu reprezentanţii operatorilor economici locali.
-
Este esenţial să se creeze condiţiile educaţiei profesionale atât la nivelul învăţământului liceal, dar şi la nivelul educaţiei adulţilor. De asemenea, în ambele cazuri este indicată evaluarea situaţiei, analiza nevoilor economice şi obiective tematice strategice la fiecare doi ani.
-
Educaţia la nivel superior are roluri multiple: este indicată formarea conducătorilor/liderilor la nivel mediu regional în anumite domenii speciale, iar pe de altă parte este necesară asigurarea accesului la învăţământ superior (în anumite domenii) a acelor persoane care – datorită anumitor cauze – nu pot (eventual nu vor) să părăsească zona √ în marele centre universitare. Aici trebuie menţionat, că opţiunile şi ofertele unităţilor de învăţământ superior au o semnificaţie deosebită, în sensul să se valorifice efectele sinergiei, iar în niciun caz accentuarea competitivităţii şi crearea unor situaţii de concurenţă inutilă.
-
Totodată, este oportună crearea şi menţinerea unei colaborări active cu centrele educaţionale superioare regionale transilvănene (Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Braşov). Aceste centre vor asigura municipiului Odorheiu Secuiesc specialiştii cu studii superioare, iar studenţii – originari din regiunea Scaunului Odorhei – îşi vor găsi loc de muncă în zonă în urma finalizării studiilor. Este evident că nu este oportună crearea unei situaţii de concurenţă cu centrele universitare din Cluj-Napoca, Târgu Mureş sau cu alte centre universitare, ci mai degrabă este indicată colaborarea în scopul obţinerii unor rezultate remarcabile în domeniul educaţiei superioare.
În domeniul educaţiei, unul dintre aspectele cele mai semnificative este obţinerea unei stări de echilibru: Pe când învăţământul la nivel gimnazial şi liceal trebuie să fie unul calitativ, deosebit, formarea profesională şi învăţământul superior îndeplinesc cerinţele actuale ale pieţei de muncă locale, respectiv trebuie să-şi organizeze funcţionarea în conformitate şi în armonie cu obiectivele generale şi tematice ale planului integrat de dezvoltare urbană şi în multe cazuri prin asigurarea unor efecte de sinergie cu unităţile de învăţământ superior.
Cultură şi sport 2030
Toate instituţiile culturale semnificative ale municipiului Odorheiu Secuiesc trebuie să îndeplinească nevoile definite pe plan local în domeniul culturii. Cultura nu trebuie percepută ca un scop în sine şi nici nu poate lua în considerare în mod exclusiv nevoile populaţiei municipiului, ci fiind centrul unei regiuni cu peste 100.000 de locuitori, instituţiile culturale precum muzeul, teatrul, dar şi pub-urile care găzduiesc evenimente culturale, vor determina viaţa culturală a regiunii Scaunului Odorhei. Odată cu eliminarea obstacolelor pe plan infrastructural, mai multe piese de teatru vor fi prezentate în localităţile regiunii, iar pe de altă parte populaţia localităţilor înconjurătoare va avea acces la programele oferite de instituţiile culturale ale municipiului. Scopul este ca cel puţin 20% din populaţia Scaunului Odorhei să participe la programele culturale organizate în municipiu, iar pe de altă parte 10% din populaţia oraşului să achiziţioneze abonament la spectacolele teatrului local. Caracterul bidirecţional al accesului la serviciile culturale şi al nevoii de cultură poate fi un element decisiv al planului integrat de dezvoltare pe termen mediu: periferiile trebuie să aibă acces la programele culturale oferite de municipiu – de centrul regiunii –, iar, de asemenea, reprezentanţii vieţii culturale din centrul regiunii trebuie să ia în considerare nevoile populaţiei regiunii în cursul elaborării programelor culturale.
Viaţa sportivă a municipiului reprezintă un alt aspect important lângă cultură, care vizează nu numai populaţia oraşului ci şi a micro regiunii.Constituie o prioritate sportul de performanţă, care la nivelul municipiului a adus rezultate semnificative mai ales în handbal şi futsal.În afară de rezultatele semnificative obţinute de echipele de handbal, futsal şi altele, un alt aspect important al vieţii sportive este educaţia generaţiei junior. Pe lângă extensia locală a Academiei Puskás, sunt indispensabile şi alte investiţii infrastructurale în scopul calificării echipelor municipiului Odorheiu Secuiesc la nivel european în diferite ramuri sportive. Rezultatele remarcabile obţinute în anul 2015 (echipa Handbal Club Odorheiu Secuiesc a cucerit Cupa Challenge la handbal masculin, rezultatele echipei de handbal feminin, echipa Futsal Klub Odorheiu Secuiesc a fost învingătorul în repetate rânduri al campionatului de futsal naţional) dovedesc capacităţile şi performanţa echipelor locale care se califică nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel european corespunzând standardelor europene. Deşi este grea definirea unor obiective pe acest plan, nu este departe de realitate să presupunem calificarea a 2-3 echipe locale la competiţii naţionale sau internaţionale până în anul 2030. Referitor la viaţa sportivă a tineretului, se pot defini obiective şi mai categorice. Totodată, în scopul definirii reputaţiei municipiului Odorheiu Secuiesc, este oportună calificarea echipelor la competiţii şi concursuri sportive naţionale şi internaţionale, prin cucerirea a cel puţin 1-2 titluri sau calificări semnificatice. Astfel Odorheiu Secuiesc va figura pe harta sportivă europeană.
Pe lângă investiţiile şi obiectivele definite în domeniul sportului de performanţă, este indispensabilă menţionarea unui alt obiectiv definit – tot atât de important ca şi sportul de performanţă: în anul 2030 cel puţin 70% din populaţia municipiului va practica o anumită formă de mişcare, o anumită ramură de sport cu frecvenţă săptămânală, iar acest procent va atinge 50% în privinţa populaţiei regiunii. În această formă, municipiul Odorheiu Secuiec – respectiv regiunea Scaunul Odorhei – va merita calificativele de „sănătos” şi conştient.
Sănătate, asistenţă socială, integrarea grupurilor de persoane defavorizate (în special populaţia romă)
Din punct de vedere social şi sanitar Odorheiu Secuiesc ocupă şi în prezent un loc de frunte între oraşele din Secuime. Simultan cu ridicarea nivelului infrastructural al asistenţei medicale trebuie să se ridice obligatoriu şi nivelul calităţii serviciilor. În acest sens pot fi planificate dezvoltări în două direcţii:
-
Nivelul serviciilor instituţiilor publice necesită o îmbunătăţire semnificativă: acest lucru este posibil numai prin programe de infrastructură, de învăţământ şi de conştientizare. Un sistem social şi sanitar de nivel înalt şi care respectă omul, nu cunoaşte noţiunea incontrolabilă de „mică atenţie” (şpagă) şi diferitele forme de discriminare. Toate acestea pot fi realizate numai printr-un program serios de conştientizare. În acelaşi timp, cheia asigurării unui nivel înalt al instituţiilor publice este atragerea specialiştilor calificaţi prin programe credibile (de exemplu poate fi menţionat programul din Covasna pentru rechemarea medicilor emigraţi în străinătate).
-
O importanţă deosebită o are efectuarea de investiţii private în centrele de sănătate şi sociale, deoarece într-o regiune cu potenţial economic ridicat aceasta are un viitor pe piaţă. Această concluzie este sugerată de faptul că deja în 2015 sunt planificate numeroase investiţii de tipul clinicilor şi cabinetelor medicale particulare, în acelaşi timp, în rândurile investitorilor privaţi şi ale organizaţiilor civile şi dezvoltarea centrelor sociale se află neîntrerupt pe ordinea de zi.
Integrarea rromilor reprezintă nu doar o rezolvare de problemă, dar are şi o importanţă strategică naţională în Secuime. Din acest punct de vederea antrenarea rromilor în învăţământ şi integrarea lor pe scară largă înseamnă nu numai rezolvarea unei probleme sociale dar mult mai mult: are o importanţă specială şi în privinţa ordinii publice la fel ca şi în privinţa unui program general de integrare în Ţinutul Secuiesc. Elaborarea unei strategii de integrare a rromilor în următorii 2–3 ani este o sarcină prioritară şi pe baza acesteia în perioada de 2017–2019 (prin accesarea fondurilor europene) poate fi demarată realizarea strategiei rrome în întregul Ţinut Secuiesc.
În 2015 se poate afirma deja că, într-o comparaţie regională, Odorheiu Secuiesc este o localitate cu un index de fiabilitate ridicat din punctul de vedere al asistenţei medicale şi sociale. Obiectivul este ca în 2030 un bolnav trebuie să părăsească oraşul numai într-o situaţie temeinic motivată; indicele de încredere poate atinge un grad cât mai ridicat numai prin ridicarea nivelului serviciilor medicale.
Economie 2030
Pentru factorii economici şi dezvoltarea economiei din oraş trebuie formulate obiectivele cele mai clare:
-
Asigurarea specialiştilor calificaţi, a forţei de muncă corespunzătoare în concordanţă cu strategia de învăţământ din Odorheiu Secuiesc.
-
Consolidarea sectorului IMM-urilor: în UE IMM-urile reprezintă forţa motrică a dezvoltării economice, acest lucru nici la Odorheiu Secuiesc nu mai este o simplă frază.
-
Trebuie să apară cel puţin 5–6 întreprinderi mari cu capital autohton, trebuie să se întărească investitorii şi capitaliştii interni.
-
Modelarea capacităţii de proiectare conştientă a actorilor economici (în primul rând IMM-urile): fiecare din ei să dispună de planuri şi strategii de afaceri cel puţin anuale. Toate acestea pot fi realizate numai prin conducerea oraşului, în colaborare cu instituţiile de învăţământ care să poată asigura programe continue de învăţământ şi formare profesională.
-
Întărirea spiritului de angajare publică al întreprinderilor autohtone şi multinaţionale, conştientizarea lor în acest sens: entitaţile economice locale (împreună cu autorităţile de conducere) să fie capabile de a finanţa evenimentele culturale, sportive, civile şi de învăţământ ale oraşului.
-
Până în 2030 să apară cel puţin 2–3 investiţii de anvergură (depăşind 20 M EUR şi asigurând loc de muncă pentru cel puţin 1000 de persoane), simultan cu continuarea investiţiilor actuale.
-
În spiritul proiectului Horizon 2020 cercetarea-dezvoltarea trebuie să dobândească un rol tot mai accentuat în domeniile puternice ale industriei uşoare. În acelaşi timp un obiectiv real în zona Odorhei poate fi şi apariţia investiţiilor inovative în domeniul agriculturii, cu o puternică piaţă de destinaţie în Odorheiu Secuiesc.
Consolidarea spiritului întreprinzător şi a culturii antreprenoriale este garanţia că până în anul 2030 zona Odorhei poate deveni o microregiune viabilă care asigură un nivel de trai în proporţie de cel puţin 75–80% în comparaţie cu nivelul general din UE.
Încredere, conştiinţă
Pentru factorii modelatori ai opiniei publice, conducerea politică şi elita economico-culturală în funcţie trebuie să fie un obiectiv foarte clar ca populaţia din zona Odorhei să consume cu precădere produse locale, în alegerea şcolii, posibilităţilor de agrement să fie ghidată de sistemul local de valori (culturale, religioase), iar toate acestea să se afle la baza obişnuinţelor consumatorice. Luând drept exemplu modelul elveţian, pentru omul din zona Odorhei, trebuie să fie un criteriu de bază: dacă are de căutat orice produs sau serviciu, să-l caute în primul rând în localitatea sa, iar dacă nu-l găseşte, atunci în zona Odorhei, în Secuime şi apoi în Ardeal. Dacă nu-l găseşte nici în Ardeal, nici în Bazinul Carpatic, merită să stea pe gânduri: oare are nevoie de acesta cu adevărat…? În 2030 acest fapt poate reprezenta baza obişnuinţelor de consumator al omului din zona Odorhei, bineînţeles lăsând uşi deschise pentru orice idee progresivă din lume.
Cea mai importantă condiţie de dezvoltare a regiunii Odorhei, este legată de indicatorii demografici. Oprirea scăderii populaţiei, creşterea natalităţii şi diminuarea emigrării tinerilor sunt scopuri primordiale, realizabile doar prin eforturile conducerilor administraţiilor locale şi ale agenţilor economici din zonă. Programele de creare de locuri de muncă şi măsurile de sprijin pentru familiile tinere au o importanţă deosebită în convingerea tinerilor de a rămâne acasă.
Peste 10–15 ani Odorheiu Secuiesc şi zona Odorhei trebuie să fie o microregiune (respectiv centru de microregiune) atractive, nu doar pentru tradiţiile lor, şi exotice, dar un nod comunitar dinamic, competitiv, conservându-şi valorile şi în plină dezvoltare în acelaşi timp.
Dostları ilə paylaş: |