ÎN C AMERA DE S US Meditaţie asupra sfaturilor divine Citeşte cu atenţie următorul fragment din
Hristos, Lumina lumii ,
paginile 673-678.
Petru a început să protesteze cu putere: „Chiar dacă toţi ar avea un
prilej de poticnire, eu nu voi avea.” În Camera de Sus, el spusese: „Eu
îmi voi da viaţa pentru Tine.” Isus îl avertizase că Îl va tăgădui pe El,
pe Mântuitorul său, chiar în noaptea aceea, repetându-i avertizarea:
„«Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să
cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.» Dar Petru
I-a zis cu şi mai multă tărie: «Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu
Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.» Şi toţi ceilalţi au spus acelaşi lucru”
(Marcu 14:29-31). În încrederea lor în sine,
au tăgăduit cuvintele repetate de Acela care
ştia totul. Ei nu erau pregătiţi să dea piept
cu încercarea; numai atunci când avea să-i
doboare ispita urmau să-şi dea seama de
slăbiciunea lor.
Când Petru spunea că-L va urma pe
Domnul său chiar şi la închisoare şi la
moarte, aşa se şi gândea să facă, dar el nu se cunoştea pe sine. În
ascunzişurile inimii lui erau elemente de răutate, pe care împrejurările
urmau să le scoată în evidenţă. Dacă el nu-şi dădea seama de pericolul
în care se ala, lucrurile acestea puteau să-l ducă la ruină veşnică.
Mântuitorul a văzut în el o iubire de sine şi o siguranţă care urmau să
copleşească până şi iubirea pentru Hristos. În viaţa lui se manifestaseră
multă slăbiciune, multe păcate necruciicate, o atitudine de nepăsare, un
temperament nesinţit şi o intrare necugetată în ispită. Avertismentele
pline de gravitate ale lui Hristos erau o invitaţie la cercetarea inimii.
Petru avea nevoie nu să se încreadă în sine, ci să aibă o încredere mai
profundă în Hristos. Dacă ar i primit avertismentul cu umilinţă, L-ar i
rugat pe Păstorul turmei să-Şi apere oaia. Când era gata să se înece pe
Marea Galileei, el a strigat: „Doamne, scapă-mă” (Matei 14:30). Atunci,
Domnul Hristos Şi-a întins mâna
[pagina 674] ca să-l prindă. Tot aşa
Isus îi privea cu
milă pe ucenici. Nu
putea să-i scape de
încercare, dar nu voia
să-i lase nemângâiaţi.