10
10
Zile
Zile
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
114
10
ZILE
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
învăţăturile lor, ci şi prin modul lor de viaţă. Cuvintele lor evlavioase
erau în conformitate cu viaţa lor evlavioasă.
Ei erau recunoscători nu doar atunci când totul le mergea bine. Ei Îl
lăudau pe Dumnezeu nu numai atunci când se bucurau de prosperitate
şi sănătate. Ei Îl lăudau mereu, deoarece, chiar şi în perioadele cele mai
grele, aveau un motiv pentru care să cânte. Mă gândesc la Matthew
Henry, predicatorul englez din secolul al XVII-lea, care într-o zi a fost
tâlhărit. În seara zilei respective, el a scris în jurnal: „Astăzi am fost
tâlhărit şi Îţi mulţumesc, în primul rând, că până acum nu am mai fost
tâlhărit; în al doilea rând, că deşi mi-au luat punga, nu mi-au luat viaţa;
în al treilea rând, că deşi mi-au luat tot, nu era o sumă mare; şi, în al
patrulea rând, că am fost cel tâlhărit, şi nu cel care a tâlhărit.”
Ce mărturie! Când ne exprimăm ne-
mulţumirea faţă de circumstanţele vieţii,
noi, de fapt, Îl acuzăm pe Dumnezeu că e
nedrept. Încrederea, în perioadele diicile
ale vieţii, este dovada convingerii că El este
la conducerea universului şi că El ne con-
duce viaţa. Multe lucruri care ni se întâmplă
sunt nedrepte şi cu totul nesuferite. Dar
chiar şi în experienţele cele mai dureroase
şi mai triste ne putem bucura de un Mântuitor care, în dragostea Sa, nu
ne va abandona niciodată şi care într-o zi va face dreptate. Dumnezeu
va revărsa Duhul Său Sfânt în puterea ploii târzii asupra acelora care
au descoperit secretul încrederii, chiar şi în perioadele cele mai dii-
cile. Dacă vom descoperi cum să-L lăudăm chiar şi în întuneric, vom
primi revărsarea ploii târzii. Dacă putem cânta în întuneric, vom avea
Dostları ilə paylaş: