Era libertatii statul national legionar

IV. RESTABILIREA ECHILIBRULUI

Într-o scurta perioada, care n-a dainuit mai mult decât doua saptamâni, ne-am bucurat de relativa liniste în guvernare. Relatiile dintre Conducatorul Statului si Miscare s-au normalizat. Cauza principala trebuie cautata în faptul ca Generalul n-a gasit sprijinul necesar la guvernul Reichului, fie pentru a ne aservi puterii lui, fie, în cauza de nereusita, de a ne elimina total din Stat.

SCHIMBARE DE ATITUDINE

Dupa ceremoniile funebre – deshumarea osemintelor Capitanului si asezarea lor la Casa Verde – s-a produs un dezghet în relatiile noastre cu Antonescu. O atitudine neasteptata si binefacatoare. Nu îl mai recunosteam pe General. Atât de bun, de amabil, de prietenos, dispus sa dea curs cererilor noastre, în contrast cu „câinele rosu” care reînviase în el, dupa executiile de la Jilava.

Era o pura prefacatorie, pentru a ne induce în eroare asupra planurilor lui, la care nu renuntase, sau o schimbare sufleteasca de fond, sincera, loiala, dându-si seama ca a mers prea departe în bruscarea miscarii si risca sa piarda si ce are, titlul de Conducator al Statului?

Dupa experienta mea de atunci, înclin sa cred ca convertirea Generalului la sentimente mai bune fata de Miscare a fost reala, ca s-a datora unei convingeri intime, determinata de complexul politic de atunci, intern si extern. De asta data nu facea teatru, ci voia în mod efectiv sa restabileasca bunele raporturi cu miscarea.

Factorii care l-au determinat de Antonescu la prudenta sunt aceia pe care i-am expus în partea anterioara si pe care îi regrupez acum într-o privire globala:

– lipsa de sprijin în miscare pentru a-si atinge si ultimul tel al vietii lui în escaladarea puterii: Sefia Legiunii;

– lipsa de sprijin din partea guvernului german, politic si militar, în actiunea ce-o pregatea contra Legiunii;

– participarea impunatoare a poporului la doliul pentru Capitan si pentru camarazii lui asasinati odata cu el.

Aceste reactii neprevazute l-au determinat pe Antonescu sa-si schimbe atitudinea, cautând sa repare raul ce l-a provocat în relatiile cu miscarea.

Fara îndoiala ca orgoliul lui suferise enorm sub presiunea evenimentelor. Fusese silit sa bea o cupa amara, recunoscându-si înfrângerea si dându-si seama ca singur, fara sprijinul german, nu se poate masura cu noi.

2. MAREA MANIFESTATIE DE LA ALBA IULIA

Abia s-au încheiat ceremoniile din capitala si a doua zi un tren special pornea de la Bucuresti spre Alba Iulia, ducând cu sine înaltele autoritati ale Statului, pentru a lua parte la aniversarea Unirii Ardealului cu Patria-Mama.

Trenul a intrat în gara Alba Iulia la ora 9 dimineata. Din vagoane au coborât Reprezentantul M.S. Regelui, Colonel Pastia, generalul Ion Antonescu, Conducatorul Statului, Horia Sima Vice-Presedintele Consiliului de Ministri, Generalul Ilie Steflea, atasat la Presedintie, si maiorul Elefterescu, secretar la Presedintie. Apoi urmatorii ministri: Mihail Sturdza, Ministrul de Externe, Gheorghe Cretianu, Ministrul Finantelor, Constantin Papanace, Subsecretar de Stat la acelasi Minister, Rioseanu, Subsecretar de Stat la Interne, Corneliu Georgescu, Subsecretar de Stat la Economie, pentru Colonizari si Populatia Evacuata. Ministrul Presei si Propagandei a fost reprezentat de Emil Bulbuc, Secretar General al presei. Miscarea Legionara a fost reprezentata de Comandantii Bunei Vestiri, Ilie Gârneata si Mile Lefter. Printre participanti se afla si Constantin Stoicanescu, Seful Muncii Legionare.

Pe peronul garii, Generalul Ion Antonescu a fost întâmpinat de catre Aurel Bozdoc, Primarul Municipiului, cu traditionala pâine si sare. O companie de infanterie, cu muzica si drapel, a dat onorul, dupa care Conducatorul Statului si Comandantul Miscarii Legionare au trecut în revista compania de soldati si detasamentul de camasi verzi aflate pe peron. Apoi, Conducatorul Statului s-a întretinut câteva clipe cu Generalii Petre Dumitrescu, Corneliu Dragalina, Carol Schmidt, Tiberiu Petrescu, precum si cu toti ofiterii superiori din garnizoana Alba lulia.

Conducatorul Statului a fost salutat apoi de autoritatile civile ale judetului si orasului: Grigore Baciu, prefect al judetului, Avocat Ilie Colhon, Comisar al refugiatilor din Nordul Transilvaniei, Petre Pastiu, sef legionar al judetului.

De la gara, Conducatorul Statului si Comandantul Legiunii s-a îndreptat spre Poarta de la intrarea în Cetate, unde au vizitat celula în care a fost tinut în lanturi Horea pâna la moartea lui pe roata. De asemenea au vazut locul unde au suferit martiriu eroii revolutiei de la 1784.

Generalul Antonescu a vizitat apoi garnizoana militara din localitate, în timp ce seful Legiunii a trecut pe la sediul legionar din localitate.

Dupa aceste vizite, înaltii oaspeti s-au reunit din nou si s-au îndreptat spre Catedrala Încoronarii, la ora 10 dimineata. Au fost întâmpinati sub portalul Catedralei de catre Prea Sfintia sa Partenie Ciopron, Episcop Militar, cu Sfânta Evanghelie, înconjurat de un impunator sobor de preoti în odajdii.

Dupa acest ceremonial, cortegiul a pornit spre Catedrala Încoronarii, unde s-a oficiat un Te-Deum. Raspunsurile au fost date de catre Corul Legionar din localitate.

Pe Câmpia Românilor din fata Catedralei

Înca din zorii zilei, numeroase trenuri venite din Ardeal si Banat au transportat la Alba Iulia zeci de mii de legionari, îmbracati în camasi verzi sau în frumoasele noastre costume nationale. În afara de legionari, alte mii si mii de români din toate satele noastre au tinut sa fie de fata la mareata manifestatie. Dupa o minima evaluare, cel putin o suta de mii de români au umplut platoul din fata Catedralei. Trebuie notat ca ordinul de concentrare al maselor legionare s-a restrâns la organizatiile din Ardeal si Banat. Celelalte parti ale tarii n-au fost mobilizate.

Organizarea manifestatiei a fost impecabila, sub conducerea avocatului Ilie Colhon, Comandant Legionar. În mijlocul Câmpiei Românilor din fata Catedralei Încoronarii, s-a ridicat o imensa tribuna, deasupra careia strajuia un panou în forma de Cruce, înalt de aproape 20 de metri. Pe bratele acestei Cruci, erau fixate cinci icoane cu chipurile eroilor neamului. Capitanul în centru, având de-o parte si de alta, figurile scrutatoare peste veacuri ale lui Horia, Closca, Crisan si Avram Iancu.

La iesirea din Catedrala si pâna la urcarea la tribuna, Generalul Antonescu si Horia Sima au fost salutati cu urale prelungite, în fata tribunei s-a sfintit mai întâi steagul Uniunii Fostilor Luptatori din Garzile Nationale, din anii 1918-1919.

Cuvântarile

Dupa actul sfintirii, seria cuvântarilor a fost deschisa de Generalul Vlad, Comandantul Garzilor Nationale din anii 1918-1919:

”Noi, membrii Garzilor Nationale din anii 1918- 1919, istoviti de suferintele îndurate pe toate fronturile razboiului mondial, de lipsurile îndurate pe toate fronturile razboiului mondial, de lipsurile îndurate în captivitate, si de povara anilor ce ne-au presarat capetele cu bruma batrânetii, nu ne mai putem lua angajamentul reabilitarii. Suntem însa fericiti ca destinul ne-a învrednicit de norocul sa avem un tineret care sa continue lupta dusa de noi.

Garda Nationala Româna, Comandantul vostru de ieri, ordona transmiterea steagului vostru Uniunii Fostilor Luptatori din Garzile Nationale din 1918-1919, înmânându-l Primului Presedinte al vostru.

Iar voua, tinerilor, încalecati pe aripile soimilor de fier ai împlinirii tuturor nadejdilor românesti, va zic cuvintele Marelui Mucenic: „Faceti o tara frumoasa si stralucita ca Soarele de pe Cer.”

Dr. Aurel Dumitrescu, Presedintele noii organizatii a Uniunii Fostilor Luptatori, care a luat în primire steagul predat de Generalul Vlad, a rostit urmatoarele cuvinte:

”A 22-a aniversare a alipirii Ardealului de Patria Mama gaseste hotarele tarii ciuntite. Este poate totusi un semn fericit de la Dumnezeu, pentru ca de câte ori tara si Neamul sunt greu încercate, noi generatii de eroi se nasc, care, cu bratele otelite, vor lupta pentru a da câstig cauzei românesti.”

Se urca la Tribuna Ilie Colhon, avocat, Comandant Legionar si organizatorul serbarii de la Alba Iulia, care în esenta a spus urmatoarele:

”Cu toata jalea si durerea care ne-au strivit inimile, îngenunchem astazi, ridicând imnuri de slava si marire lui Dumnezeu, pentru ca a harazit Neamului nostru un om care sa-l salveze de la pieirea fiintei lui.

Se cuvine sa ne legam în fata lui Dumnezeu si a Capitanului si în fata miilor de martiri ai neamului, ca îl vom urma cu sfintenie pe Generalul Antonescu, care paseste astazi biruitor în Cetatea Ardealului, pe urmele Marelui Mihai.

Sa ne legam în fata sutelor de morminte legionare ca îl vom urma pe Comandantul nostru, Horia Sima, pâna la moarte, pentru a împlini vrerea lui Ion Mota si dorinta Capitanului.

Sa facem o tara frumoasa, ca un soare, binecuvântata si ocrotita de Dumnezeu.”

Dupa Colhon am luat eu cuvântul, adresând maselor adunate pe Platoul Românilor urmatorul mesaj, pe care-l reproduc dupa cum a aparut în gazeta Buna Vestire.

Horia Sima, seful Miscarii Legionare, vorbeste Ardealului

”Domnule General, Marita Adunare Nationala,

Este pentru întâia oara când sufletul românesc de pretutindeni, dupa 22 de ani de Unirea de la Alba Iulia, se regaseste cu atâta însufletire în Cetatea lui Mihai Viteazul.

Aceasta sarbatoare aminteste, prin numarul ei mare si clocotul de viata care o stapâneste, ziua de 1 Decembrie 1918, când zecile de mii de romani din Ardeal si Banat, adunati aici, au hotarât sa darâme o stapânire nedreapta si sa-si uneasca destinul cu fratii de dincolo de munti.

Actul savârsit atunci la Alba Iulia a izvorât în chip nesilit din constiinta poporului nostru si din dreptul lui de a decide asupra teritoriului pe care îl stapâneste, atât ca numar, cât si ca vechime istorica.

El încheie o epoca nesfârsit de lunga a luptelor dintre noi si unguri si care trebuia sa însemne un veac nou în istoria poporului nostru.

Ceea ce a lipsit din clipa unitatii teritoriale si pâna astazi, pentru ca viata poporului nostru sa se desfasoare pe o linie de ascendenta, au fost oamenii de mare raspundere la cârma tarii. Nici unul n-a vrut sa înteleaga ca numai o puternica închegare sufleteasca a tuturor, în serviciul ideii de permanenta a neamului nostru, numai o mobilizare a tuturor sfortarilor unei natiuni, poate sa-i asigure trainicia hotarârilor sale.

Dupa ce poporului nostru i s-au dat prin legi si constitutii toate drepturile, prin metodele de guvernare i s-au risipit toate puterile si libertatile, pâna când i s-a nimicit credinta în viitor si pâna când a ajuns sa se simta asuprit în propria lui tara si sa priveasca cu deznadejde ziua de mâine.

Sub aceasta gresita orientare a conducatorilor tarii, sufletul de luptator al Ardealului a fost nesocotit. Sufletul acesta smuls în chinurile pe roata ale Balgradului si în spânzuratorile de pe întreg cuprinsul Transilvaniei, sufletul Ardealului, ravasit de durerea nedreptatilor care au pustiit inima Iancului, sufletul zbuciumului prin închisorile Vatului si Seghedinului, sufletul care si-a cautat aparatori pâna pe câmpiile din Majadohonda Spaniei sau care a ars ca jarul în inima lui Siancu si Banea, n-a fost înteles.

Acest suflet ardelenesc de luptator permanent, singurul care a asigurat trainicia aspiratiilor si hotarârilor poporului nostru, nu a aflat ascultare nici chiar de multe ori la multi dintre conducatorii politici ardeleni în ultima vreme, care în loc sa cultive acest spirit de lupta, au luptat contra lui.

Dar noi, Ardealule schingiuit, nu te-am uitat. Sufletul tau urias cât un munte si mare cât o furtuna rascolitoare, si-a gasit împlinirea în Legiune. La chemarea Capitanului, mii de flacai din Ardeal au pornit sa se însiruie sub comanda lui si multi dintre ei n-au mai prins rasaritul soarelui.

Ardealule, leagan al neamului, tulnicul durerilor tale razbate peste tot. Din cetatea aceasta, a suferintelor si nadejdilor noastre, unde am venit sa slavim împlinirea unui act de dreptate, astazi, când în fruntea tarii se afla un ostas care traieste si conduce în spiritul marilor tai luptatori, Ardealule, sufletul tau ne vesteste biruinta.

Traiasca Ardealul Legionar!

Traiasca Generalul Antonescu, Conducatorul Statului!

Traiasca România Legionara!” (urale prelungite)

Discursul D-lui General Ion Antonescu

”Romani,

Frati ardeleni,

Legionari!

1 Decembrie nu este anul acesta ziua bucuriei nationale.

1 Decembrie este ziua durerii Neamului.

1 Decembrie este astazi pentru noi ziua martirilor care au suferit si au murit, s-au jertfit si au cazut odata cu granitele noastre sfinte.

1 Decembrie este anul acesta ziua judecatii trecutului, este ziua mustrarii si a pocaintelor, dar este, fratilor, si ziua care ne deschide calea drepturilor viitorului. Sa pasim pe aceasta cale cu încredere în biruinta.

Am pus doua mii de ani ca sa ne întemeiem hotarele vietii si drepturile românesti, hotarele lui Traian, ale lui Mihai-Bravul si ale lui Ferdinand; am umplut de rusine si paginile de glorie milenara ale istoriei noastre si slovele biruintei românesti, lasând sa se pravaleasca în prapastia robiei ceea ce zidisem cu sângele atâtor martiri si sângele ultimilor 800.000 de morti.

Se platesc greselile

Douazeci de ani ne-am frânt puterea, ne-am slabit cugetul si ne-am slabit mintile în lupte fratricide pentru ideologii. În deosebi stupide. În bârfeli odioase. În vrajbe dureroase si în apucaturi neomenoase.

Greselile au venit la scadenta. Teribila scadenta!

Granitele s-au prabusit rând pe rând, fara ca sa încercam sa le aparam, fiindca România a fost surprinsa de furtuna, total slabita înauntru si fara nici un sprijin dinafara.

A fost pedepsita o natiune care va fi eterna, pentru pacatele unei generatii care este trecatoare. Dar sa nu ne robim durerii. Durerea si înfrângerea închid în mormântul istoriei neamurile sortite pieirii, dar redesteapta si înalta adevaratele popoare. Si Neamul Românesc nu piere.

Din îndepartate veacuri si pâna azi a reînviat de nenumarate ori triumfator si înviorat din cenusa suferintelor si umilintelor sale.

Catre fratii ardeleni

De aceea, din aceasta cetate a Unirii, a drepturilor noastre vesnice si încercate, ma adresez cu încredere tuturor. Îmi îndrept gândul plin de nadejde spre ardeleni, spre ostasi, spre legionari si spre toti romanii.

Frati ardeleni!

Voi care v-ati sfâsiat sufletul si trupul!

Voi care v-ati parasit înca odata vetrele vietii si crucile mormintelor.

Voi care ati adaugat dureri noi la hrisovul suferintelor de veacuri.

Nu descurajati!

Pe umerii vostri sta apasarea sfânta a datoriilor stramosesti.

În aceasta clipa de îngenunchere, îngenuncheati ca sa auziti trosnetul de trupuri pe roata ale lui Horia si Closca; simtiti în sânge clocotul de viata ardeleneasca al lui Avram Iancu si ritmul de redesteptare nationala al lui Muresan. Plecati urechea la brazda stramoseasca si purtati în cuget icoana gândurilor lui Lazar, Sincai si Saguna, si cutremurati-va de biruinta mareata si vesnica a 1ui Mihai Viteazul.

Ne-am nascut aici, suntem cei dintâi asezati aici si vom pleca cei din urma. Vom muri aici, frati ardeleni, pentru ca nu putem parasi, ceea ce nu se poate parasi. Nici furtunile, nici trufiile si nici tradarile nu ne vor clinti. În fata noastra viitorul sta aspru si greu, dar plin de nadejde.

Pentru alinarea suferintelor celor în pribegie

Am facut totul pentru a mângâia suferintele pribegilor. Credinta lor este nesfârsita, durerea lor este nemarginita, ura lor este fara limita.

Desi am gasit o tara secatuita, am dat totusi multe ajutoare si vom face toate jertfele pentru a le da putinta sa înceapa, prin munca, viata lor de la capat. Am expropriat pentru ei toate proprietatile rurale evreiesti; pe ele am asezat mare parte din pribegii neamului.

A vrut Dumnezeu, ca eu, care am luptat în tinerete pentru granitele neamului si m-am straduit pentru onoarea si puterea armatei, sa am la batrânete dureroasa soarta de a-i aduna pe risipitii granitelor sfarâmate, fara sa am putinta de a le mângâia ranile si suferintele atât cât sufletul meu si al D-voastra ar fi dorit.” (În continuare, Generalul Antonescu arata ca în calatoriile lui la Roma si Berlin a pledat cauza Ardealului si a gasit întelegere deplina la cei doi conducatori ai Puterilor Axei)

Catre legionari

Legionari, România national-legionara si viitorul întreg al neamului depinde astazi de fapta voastra de mâine.

De atâtea ori mi-am deschis sufletul pentru voi, de atâtea ori mi-am îndreptat gândul spre voi. Astazi, în aceasta zi sfânta si trista, din aceasta cetate de biruinta româneasca, va trimit din nou sfatul si nadejdea mea.

Mistica nationala înseamna convingerea si dreptatea în puterea unui neam. În aceasta cetate s-a zamislit întâia oara mistica nationala, prin lupta si prin jertfa. Aici s-a zamislit prima ctitorie a drepturilor si a afirmarii românesti.

Legiune a Arhanghelului Mihail, tu trebuie sa slujesti crezul în puterile neamului. Pentru aceasta, fiecare fapta a fiecarui legionar trebuie sa fie o închinare si o îngenunchere la drepturile si la datoriile fata de patrie. Daca tara este astazi a Legiunii, si Legiunea trebuie sa fie a tarii. Adevaratul legionar, legionarul legendar, serveste însa tara sa numai prin munca, numai prin ordine, numai prin supunere oarba la legile si chemarile tarii. Numai facând astfel, va veti împlini datoria fata de neam, fata de istorie, fata de voi însiva si fata de jertfa Capitanului.

Am suferit pentru voi, am luptat pentru voi, mi-am sfarâmat în tandari o cariera stralucita, pentru voi, si am patimit pentru voi. Am nu numai dreptul, dar si datoria sa va cer ascultare nesovaitoare si daruire completa. V-o cer eu, pentru ca prin mine o cere tara. Ascultati-o. Lucrati în ordine, în liniste, în înfratire si armonie. Numai asa vom putea scoate tara din zbucium si restriste, numai asa îi vom dura viitorul si îi vom asigura biruinta.

Ati luptat, ati suferit, ati învins. Întindeti frateasca mâna la toti si construiti cu totii.”

(Dupa acest mesaj adresat legionarilor, Generalul se îndreapta spre toti Românii, cerând sprijin si încredere din partea lor.)

”Români!

De aceea din Alba Iulia, unde gloria celui dintâi întregitor a adus peste veacuri afirmarea de vointa si unire a Ardealului, pentru ca în sunetul de clopote al credintei stramosesti, sa dea coroana unirii celui din urma rege întregitor, în numele trecutului, pentru apararea prezentului si pentru gloria viitorului, cer azi unirea românilor într-un singur suflet.

Traiasca România!

Traiasca Regele!

Traiasca Legiunea!

Traiasca Unirea Româneasca!

Traiasca biruinta ce va veni!”

La sfârsitul cuvântarii Generalului, valurile imense ale legionarilor au izbucnit în urale.

Dupa manifestatie, înaltii oaspeti, Colonelul Pastia, Reprezentantul M.S. Regelui, Generalul Antonescu, Horia Sima, ministrii si suita lor, s-au îndreptat spre Palatul Episcopiei, unde au luat masa în sala de festivitati. Fete tinere, în costume nationale au servit bucatele la masa. În tot timpul prânzului s-au cântat cântece românesti si a domnit o mare însufletire.

Dupa receptia de la Palatul Episcopiei, înaltele autoritati s-au îndreptat spre Piata Mihai Viteazul, unde, de la o tribuna, au primit defilarea armatei si a detasamentelor legionare din Ardeal si Banat.

La orele 5 dupa masa, Generalul Antonescu cu toti membrii guvernului au reluat drumul spre capitala, în trenul special cu care au venit.

O singura nota discordanta în aceasta zi mareata. Ne aflam spre sfârsitul mesei, când, în fata Palatului Episcopiei, s-a adunat o mare multime de legionari, care au început sa-mi strige numele. Generalul vadit nemultumit, mi-a spus: „Du-te afara ca te cheama legionarii”. Am iesit si am multumit pentru manifestatie. Dându-mi seama ca Generalul suferise în orgoliul sau, l-am chemat pe Victor Silaghi si i-am spus sa organizeze în graba o concentrare asemanatoare de legionari, în cinstea lui Antonescu. Într-adevar în câteva minute, în fata Palatului Episcopiei, au izbucnit urale furtunoase pentru Conducatorul Statului. Antonescu a iesit în cerdac si extrem de fericit, i-a salutat cu bratul în sus pe manifestanti.

Serviciul de ordine al Miscarii, creat dupa dizolvarea politiei legionare, a dat întâiul examen al eficientei lui. Membrii acestui serviciu, în uniforma si cu pistoalele la brâu, erau permanent în jurul nostru, ocrotindu-ne. Generalul a fost multumit de modul discret în care si-au îndeplinit datoria membrii acestui serviciu si a adresat felicitari sefului lor, Boian-Moisescu.

3. PARADA TRUPELOR GERMANE

Abia ne-am întors de la Alba Iulia si la Bucuresti ne-a asteptat un nou eveniment important: parada militara a trupelor germane.

Ca urmare a intrarii României în Pactul Tripartit, Misiunea Militara Germana a organizat în capitala o defilare a trupelor germane de instructie, atât ca omagiu pentru adeziunea tarii noastre la acest pact, cât si ca o demonstratie a fortei combative a Reichului.

Defilarea a avut loc în ziua de 3 Decembrie si s-a desfasurat pe Soseaua Jianu, începând de la Statuia Aviatorilor.

S-a construit o tribuna destinata înaltelor autoritati ale Statului si alaturi de ea alte tribune, rezervate celorlalti invitati. În tribuna principala, în centru, a luat loc M.S. Regele Mihai I. La dreapta Regelui, în linie, protocolul german l-a asezat pe Generalul Ion Antonescu, pe Horia Sima si pe Fab- ricius, Ministrul Germaniei la Bucuresti. În stânga Regelui, erau Generalul Hansen, Comandantul Misiunii Militare Germane si Generalul Speidel, Comandantul Misiunii Germane de Aviatie.

În aceeasi tribuna, în al doilea rând, se aflau înaltele autoritati militare ale Statului: Colonelul Râmniceanu, adjutant al M.S. Regelui, Generalul Pantazi, Subsecretar de Stat la Apararea Nationala, Comandorul Jienescu, Subsecretar de Stat pentru Aviatie, Amiralul Koslinski, Subsecretar de Stat pentru Marina, Generalul Dobre, Subsecretar de Stat pentru Aprovizionarea Armatei, Generalul Ioanitiu, Seful Marelui Stat Major, Generalii Tataranu si Iacobici.

O alta tribuna era rezervata membrilor din guvern: Sturdza, Petrovicescu, Mares, Mihai Antonescu, Vasile Iasinschi, Alexandru Constant. În tribuna guvernului se mai afla si D. Lupu, Primul Presedinte al Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Corpul Diplomatic a fost reprezentat de Merry del Val, Ministrul Spaniei la Bucuresti, Macici, Ministrul Slovaciei, si atasatii militari ai Germaniei, Italiei si Japoniei. Au mai fost prezenti la defilare reprezentantii presei straine: germane, italiene si japoneze, între care Costa Trandafilo, atasatul de presa al Italiei, Dr. Schikert, Dr. Voss, Karl Hermann Theil, acreditati pe lânga diferite agentii si organe de presa ale Reichului.

Pe întreg parcursul Soselei Jianu, de-o parte si de alta, s-a însiruit un numeros public. Se distingeau detasamentele de camasi verzi, batalioanele tineretului german din România, precum si numerosi functionari de la marile ministere si muncitori de la întreprinderile din capitala.

Defilarea a început la orele 12. O formatie de avioane de vânatoare germane a strabatut cerul ca niste sageti, urmate de alte grupuri de avioane, de alt tip. Defilarea este deschisa de o echipa de vânatori români în accentele muzicii lor militare, care intoneaza arii patriotice. Defilarea vânatorilor este impecabila. Toti ostasii sunt patrunsi de solemnitatea momentului Odata defilarea încheiata, muzica româneasca se încoloneaza dupa unitatea de vânatori si o muzica germana îi ia locul.

Trec mai întâi prin fata tribunei, trupele motorizate germane, cu statele lor majore: infanterie motorizata, formatiuni de tancuri si artilerie antiaeriana.

Urmeaza trupele pedestre: un batalion de aviatie si un batalion de infanterie.

Impresia a fost de neuitat pentru toata asistenta, atât prin tinuta martiala a unitatilor germane cât si prin calitatea armelor cu care erau înzestrate. Pâna atunci armata germana nu suferise nici o înfrângere si în mintea tuturor parea sa fie o formidabila forta militara, necunoscuta în istorie, careia nu-i va putea rezista nici o putere de pe glob.

Parada a luat sfârsit aproape de orele doua. M.S. Regele, Generalul Antonescu si Horia Sima i-au felicitat pe comandantii misiunii militare germane si si-au luat ramas bun de la membrii guvernului si de la corpul diplomatic.

4. AM AVUT NOROC…

Înainte de a pleca spre Alba Iulia, anturajul feminin din jurul lui Antonescu, în frunte cu Doamna Goga, l-a sfatuit pe General sa nu mearga la manifestatia de 1 Decembrie, deoarece „legionarii ar putea sa-l omoare”, dupa cele întâmplate la Jilava.

Teama lui sa nu aiba parte de un glonte mi-a destainuit-o Generalul la întoarcerea de la Alba Iulia, în trenul ce ne aducea spre Bucuresti:

– Auzi, Domnule Sima, cu ce umbla lumea: ca legionarii vor sa ma împuste, pe mine, care am facut atâtea pentru ei. Si ai vazut ce entuziasm, ce manifestatie mi s-a facut la fiecare pas. Sunt fericit ca am trait aceste clipe de neuitat în mijlocul legionarilor din Ardeal.

Conducatorul era într-o stare sufleteasca euforica.

La manifestatia de la Alba Iulia, îmbracase peste hainele militare un suman moldovenesc, din acelea purtate si de Capitan, iar pe cap, nu stiu de la cine luase, avea un bicorn ca Mussolini, cu semnul Garzii de Fier în partea dreapta. Aparea în fata maselor populare ca un legionar, desi nu avea camasa verde. În tot timpul nesfârsitei defilari, cu mine alaturi, saluta cu mâna în sus. Disparusera de pe fata lui acele manii si încruntari de mai înainte si acuma parea iluminat de o mare bucurie interioara. Atmosfera de sarbatoare de la Alba Iulia, entuziasmul cu care era întâmpinat de multime, l-au convins ca nimeni nu-i vrea raul. Dimpotriva, priveste la el ca la parintele patriei, chemat de Providenta sa salveze România din nenorocirea în care cazuse.

Dupa ce a trecut si ziua defilarii trupelor germane, mi-a spus îngândurat:

– Domnule Sima, am avut noroc cu ultimele evenimente: înmormântarea lui Codreanu, serbarea de la Alba Iulia si parada trupelor germane. Aceasta succesiune de acte memorabile, ne-a salvat popularitatea. Altminteri, dupa Jilava si mai ales dupa asasinarea lui Iorga si Madgearu, opinia publica ne-ar fi dat peste cap.

– Domnule General, i-am raspuns, câta vreme ramânem împreuna, nu ne poate nimeni da peste cap. Suntem prea tari. Opinia publica este cu noi. Cele trei evenimente au demonstrat înca odata reactia favorabila a poporului la guvernarea noastra. Pentru cei de la Jilava nu plânge nimeni. Cât priveste moartea lui Iorga si Madgearu, eu sunt primul care o regret, stiind ce necazuri ne-a adus. E o întâmplare nefericita, dar nu aveam ce face. Trebuie sa mergem înainte, suportând aceasta lovitura.

Acuma, daca D-voastra credeti ca opinia publica ar fi contra noastra avem un mijloc infailibil sa ne convingem: alegerile.

Pentru a treia oara ma adresez D-voastra, rugându-va sa procedati la consultarea poporului, invitând toate partidele sa participe. Eu sunt gata oricând sa ma supun unui verdict popular.

Sunt convins ca poporul este cu noi si vom obtine majoritati zdrobitoare, în caz de alegeri. În modul acesta nu va mai putea sustine nimeni ca guvernam contra vointei poporului”.

Propunerea mea, clara si categorica, oferita pentru a treia oara Generalului, ca alternativa politica la sistemul existent, nu i-a convenit nici de asta data, desi el deschisese discutia, spunând îngândurat ca „ne-ar fi putut rasturna opinia publica”.

– Bine, sa ma gândesc.

Generalul s-a consultat, cum îi era obiceiul, cu anturajul sau si apoi cu oamenii partidelor. Acestia l-au sfatuit din nou sa nu se avânte pe aceasta cale, deoarece Miscarea Legionara este la zenitul popularitatii ei si rezultatele alegerilor ar putea sa afecteze si pozitia lui.

5. SEMNE DE BUNAVOINTA

În zilele urmatoare, Generalul ne-a coplesit de atentii si dragoste. Nici nu deschideam bine gura sa ridic o problema si era dispus sa o rezolve, fara prea multe explicatii, în sensul vederilor noastre. A fost, a doua luna de miere în relatiile noastre cu Conducatorul Statului. Însir câteva din binefacerile de care ne-am bucurat din partea Generalului în aceasta scurta perioada:

I. Dupa ce s-a întors de la Alba Iulia, încântat de ceea ce vazuse acolo, de splendida defilare a camasilor verzi, de frumoasele costume nationale din Ardeal, mi-a spus ca va aloca o suma de 100 milioane lei pentru înzestrarea legionarilor cu uniforme.

”Trebuie sa ne prezentam si noi în conditii demne fata de membrii partidelor din Italia si Germania”. Banii trebuiau sa fie varsati atelierului de confectii de uniforme legionare, de sub conducerea lui Vasile Iovin.

II. Într-un Consiliu de Ministri, tinut la scurta vreme, Generalul Antonescu aproba ca sa se acorde din bugetul Statului „pensii de onoare” familiilor legionarilor ucisi în era carlista. Erau aproape 300 de familii în aceasta situatie. Când s-a dat comunicatul presei, nu stiu din interventia cui, a fost sters cuvântul „onoare”, cum fusese stabilit în Consiliul de Ministri si a aparut numai „pensii”.

III. S-a luat în cercetare cazul special al Doamnelor Iridenta Mota si Elena Codreanu, sotia Capitanului. Conducatorul a aprobat ca acestor doua vaduve sa li se acorde o pensie de 50.000 lei lunar, tinându-se seama de jertfa cutremuratoare a sotilor lor pentru Neam si Tara.

IV. Pentru a veni în ajutorul studentimii, Generalul Antonescu a alocat un ajutor substantial din partea Statului în valoare de 100 milioane lei. Acest fond trebuia sa serveasca la repararea si amenajarea caminelor existente si la îmbunatatirea hranei studentilor.

Era vadita dorinta Generalului de a ne capta bunavointa, pentru a sterge urmele asprei atitudini dupa întâmplarile de la Jilava. Pretentia lui de a lua sefia Legiunii nu mai fusese ridicata si nimic nu parea sa mai stea în calea unei colaborari loiale si rodnice pentru tara.

6. MIHAI ANTONESCU INTRA ÎN CUIB

Tot în aceasta scurta perioada de pace si destindere în sânul guvernarii a cazut si senzationala cerere a lui Mihai Antonescu de a intra în cuib.

Într-o zi, trebuie sa fi fost prin 4-5 Decembrie, vine Mihai Antonescu în biroul meu si-mi spune ca el se simte legionar, ca gândeste ca un legionar si vrea sa faca parte formal din Miscare, dar nu ca o simpla declaratie de adeziune în fata mea, ci vrea sa fie încadrat într-un cuib, ca sa cunoasca comunitatea noastra si sa traiasca în mijlocul ei.

Evident, m-a bucurat convertirea lui Mihai Antonescu la idealurile Miscarii, dar am ramas putin încurcat, nestiind unde sa-l trimit ca sa-si faca educatia de legionar. El era umbra Generalului si cel mai intim sfatuitor al acestuia. Nu-l puteam repartiza într-o unitate oarecare de „Razleti”, ca pe orice începator, pentru a nu suferi în orgoliul sau. Trebuia sa-l introduc într-un mediu potrivit personalitatii lui. Si atunci am gasit o alta solutie.

I-am comunicat ca voi reconstitui cel dintâi cuib legionar din capitala, care a luat fiinta în toamna anului 1927, si, în cadrul acestui cuib istoric, îl voi invita si pe el sa intre. A fost foarte magulit de propunerea mea si mi-a spus ca asteapta cu nerabdare ziua când va putea lua parte la cea dintâi sedinta a acestui cuib memorabil.

Din primul cuib întemeiat la Bucuresti în 1927, mai erau câtiva legionari în viata. Unii dintre ei, între care Belgea si Iordache Nicoara, fusesera ucisi în timpul prigoanei carliste. Traia seful acestuia si întemeietorul lui, Andrei C. Ionescu, apoi Victor Chirulescu si Dr. Iosif Dumitru. Noi patru am format baza istorica a acestui cuib reînviat, la care l-am adaugat pe Horia Cosmovici si pe Alexandru Vergatti, doua elemente de aleasa formatie juridica si culturala, cunoscute de Mihai Antonescu, tocmai pentru a nu se simti strain în mijlocul nostru.

Sedintele le tineam seara în casa lui Horia Cosmovici. Eu deschideam sedinta cu ritualul obisnuit, iar Mihai Antonescu repeta în cor cu toti ceilalti legamântul legionar, jurând ca nici el nu va trada niciodata Legiunea si nici pe Capitan. Apoi ne asezam la o masa, unde discutam diferite chestiuni, cele mai multe de politica externa, ferindu-ne sa ne atingem de problemele guvernarii. Mihai Antonescu parea ca se simte bine în mijlocul nostru. Vorbea degajat si afectuos.

La a treia sedinta, Mihai Antonescu ne comunica ca Generalul aflând de existenta acestui cuib, vrea sa-i cunoasca pe toti membrii lui si în acest scop ne invita, dupa sedinta, sa luam masa cu el la Presedintie. A fost o masa de barbati, membrii cuibului si Generalul.

Conversatia s-a desfasurat mai mult în domeniul amintirilor. A început Generalul sa povesteasca din viata lui de militar din timpul primului razboi mondial, când a condus operatiile armatei care apara Moldova, sub conducerea lui Prezan. Apoi a trecut la ultimele luni din domnia Regelui Carol II. Ca urmare a asprei scrisori ce i-a trimis-o lui Carol, dupa evacuarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, a fost ridicat de acasa de la Predeal si arestat. Nu stia ce i se putea întâmpla. Avea senzatia ca ar putea sa fie lichidat. A fost tinut un timp oarecare la Predeal si apoi internat la Mânastirea Bistrita, de unde a fost eliberat abia la 1 Septembrie, în ajunul catastrofei.

Vorbea cu o mânie abia retinuta de agentii care l-au ridicat si de patronii lor de la Siguranta, Moruzov si Niki Stefanescu. Alunecând discutia la executiile de la Jilava, a zis numai atâta: „Acuma...” si a facut un semn al crucii pe pamânt, ca si cum ar fi voit sa spuna ca si-au meritat soarta.