Eugen cizek secvenţĂ romană Mijlocul secolului I al erei noastre
Yüklə 4,77 Mb.
|
264 Secvenţă romană Nero le-â adăugat încă 30 ele adlecti, provenind, în majoritatea lor. din provinciile occidentale, din Hispania" şî din Gallia. Nero a adăugat unicului senator provenit din zona greco-orientală, pe care 1-a găsit în Curie, alţi patru patres, originari din Est. Toţi erau foarte activi şi ambiţioşi. In timpul consulatelor sale, Nero şi-a ales totuşi colegii de magistratură printre descendenţii familiilor nobile . Lucius Antistius Vetus în 55, Lucius Calpurnius Piso în 57, Marcus Valerius Messala C6rvinus în 58, Cossus Cor-nelius Lentulus în 60 21. Cariera senatorială nu se limita numai la magistraturi. Proconsulatele Africii şi Asiei, precum şi prefectura Romei reprezentau încoronarea acestei cariere. In absenţa împăratului, prefectul Oraşului era acela care îl înlocuia, asigu-rînd securitatea capitalei, conducînd poliţia şi cohortele urbane, şi veghind la bunul mers al justiţiei; Existau, de asemenea, doisprezece senatori, consulari sau pretorieni, numiţi curaiores : ei răspundeau de drumuri, de ape, de Tibru şi de lucrările publice. Dar mai ales în conducerea legiunilor şi în guvernarea provinciilor imperiale — la care senatorii puteau ajunge numai după pretură sau consulat — trebuie căutată esenţa influenţei reale a senatorilor 22. Autoritatea senatorilor slăbea progresiv. Nero, ca majoritatea împăraţilor, controla îndeaproape emisiile monetare ale senatului. Desigur, Curia dispunea încă de o oarecare libertate de acţiune : astfel, Vespasian a fost ales pretor împotriva voinţei lui Gaius-Caligula (SUET., Vesp., 5, 4) ; ştim, de asemenea, că senatul a reuşit să respingă un mare proiect de reformă fiscală propus de Nero. Dar această capacitate de manevră a senatului era totuşi slabă. Senatul nu era omogen. Interese divergente se înfruntau în sînul lui, iar grupurile de presiune adoptau faţă de împărat strategii şi tactici diferite, slăbindu-se astfel reciproc. Motivaţiile personale jucau un rol important, mulţi senatori evitînd,. uneori, complotul din grijă pentru siguranţa lor personală, alteori revoltîndu-se în momentul de mare tensiune politică, pentru a nu vorbi despre aceia care U vor rămîne credincioşi împăratului pînă la sfîrşit. Mari deosebiri de mentalitate ieşeau adesea la iveală în dezbaterile Curiei. Unii rămăseseră ataşaţi vechii scări de valon, în timp ce alţii susţineau, parţial sau în totalitatea ei, din interese sau" din convingere, reforma axiologică şi b tismul imperial.
265
Sînt uimitoare rapiditatea şi zelul cu care noii senatori, mîndri de a aparţine acestei caste, vor adopta starea de spirit a conservatorilor. Annaeii, Thrasea şi Helvidius îi vor fi dat Iţii Nero mai mult de furcă decît toţi descendenţii familiilor ilustre. Cîteodată se va opera o alianţă ciudată între aceştia — de pildă, între Silanii, Cornelii Sullae, Cassii, Pisonii şi Anii Vinicianii — şi oamenii noi sau fiii lor. Această alianţă nu era doar ideologică : căsătoriile mixte abundau şi o complexă fuziune de interese rezulta de aici. Annaeii au fost cu toate acestea mult timp purtătorii de'cuvînt ai acestor oamenii noi, încă puternic legaţi de originea lor — erau fii de notabili şi cavaleri — precum şi de principat. în ciuda conflictelor de interese, solidaritatea senatorială se refăcea în momentele cruciale şi în problemele esenţiale. Cea mai importantă în ochii lor nu era, cu toate acestea, problema libertăţii senatului, sau aceea a autorităţii lui, ci problema securităţii acestuia : ocrotirea membrilor acestui ordin, dai' şi salvgardarea averilor şi bunurilor lor. într-adevăr, pentru a face faţă dificultăţilor economice, împăraţii luaseră obiceiul de a recurge la confiscări, ceea ce, pentru senatori, era un motiv constant de nelinişte. F ■ ■: Prestigiul Iulio-Claudienilor nu le îngăduia senatorilor să se opună eredităţii de fapt a puterii imperiale. De altfel, senatorii nici nu preconizeau restaurarea Republicii. Doreau, în majoritatea lor, să menţină puterea monarhică la stadiul în care aceasta se aflase în epoca lui August. Cu toate acestea, unii dintre ei au susţinut întărirea unui absolutism, pe care de altminteri l-ar fi dorit moderat. Favorabili doctrinei antoniene a puterii, ei sperau, în schimb, să reducă, într-un fel sau altul, componenta reli-ioasă elenistică a neronismului. Astfel, au acceptat reforma axiologică, cu condiţia evitării exceselor. Dar totul â fost zadarnic, pentru că, exceptîndu-i pe delatori şi pe i fideli, cum a fost Nerva, toţi, mai devreme sau mai wziu, au ajuns la concluzia că Nero trebuia răsturnat. BAZELE SOCIALE ALE NERONISMULUI Pon S|t°I*a~ ^ommei lui Nero este istoria declinului unei puiarităţi. Concentrarea generală realizată în jurul per- brul rf Cezarului> între 54 ?* 56> s"a măcinat treptat. Echili- - forţe la care se ajunsese datorită eforturilor lui
266 Secvenţă romană Seneca şi Burrus, se sprijinea pe o speranţă de mulţi împărtăşită, dar repede spulberată. Acest echilibru se va prăbuşi, cînd se va înţelege — de către senatori, intelectuali şi, o dată cu ei, de către „opinia publică" — că principele nu va fi niciodată un rex iustus, acel monarh drept pe care toţi îl doreau. Senatorii au fost cei care s-au despărţit primii de împărat. Aceia care l-au susţinut în reforma axiologică, aceia care i-au aplaudat distracţiile în valea Vaticanului — adesea pentru că erau săraci şi pentru că lui Nero i-a fost uşor să-i corupă — şi aceia care au participat la Iuvenale şi la jocurile quinquenale din 60 au ajuns şi ei, în cele din urmă, după cum ştim, să-şi schimbe atitudinea. Datorită faptului că era uşor de abordat în timpul spectacolelor, Nero păstra însă simpatia oamenilor mărunţi ai capitalei. De aceea a încercat să întreţină această simpatie a plebei, ţinînd cont de exigenţele ei şi calmîndu-i neliniştile : aşa s-a întîmplat în 64, cînd s-a hotărît să renunţe la călătoria în Grecia. Tradiţionaliştii sînt atunci prea puternici pentru ca principele să-şi poată permite să dezamăgească păturile populare, care îi fuseseră favorabile încă de la începutul domniei ; acest public al Romei, povesteşte Tacit, care îl aplaudă şi îl ridică în slăvi, „pentru că mulţimea, lacomă de plăceri, este fericită să vadă un principe care are aceleaşi gusturi ca şi ea" (Ann., 14, 14, 5). Totuşi, am constatat că o parte a plebei frumentare se va detaşa la rîndul său de Nero, în 62. Ea o va susţine pe Octavia. Această spărtură se va lărgi şi mai mult în momentele de foamete şi în timpul incendiului capitalei. Vizita lui Tiridate şi triumful din 63 îi vor îngădui împăratului să-şi recapete o parte din popularitate în rîndurile plebei, şi mai ales în acelea ale necetăţenilor, mult mai permeabili la inspiraţia elenistică a politicii lui. Această mulţime de peregrini, deşi în majoritatea ei devotată lui Nero, trebuie totuşi manipulată cu prudenţă. Pentru că, dacă nemulţumirea acesteia poate crea o stare de spirit de care aristocraţii ştiu iute să profite pentru a complota, entuziasmul ei faţă de principe nu îi este acestuia de nici un folos în luptele politice. în 68, fracţiunea plebei urbane favorabilă principelui se va dovedi incapabilă să-1 susţină în mod eficace. Armata, în continuă înflorire sub Nero, joacă un rol decisiv. împăratul îşi mobilizează mijloacele de propaganda pentru a-şi asigura sprijinul militarilor, mai ales atunci Politica internă şi societatea romană 287
cînd regimul trece prin crize grave — conspiraţii sau calamităţi. Monedele bătute între 64 şi 66 îl reprezintă, pe revers, pe Nero adresîndu-se unor soldaţi, trei la număr, dintre care doi poartă flamuri (BMC, Imp., I, p. 210, ar. 122 şi p. 259—260). Simţindu-se prea puţin entuziasmată de reforma axiologică, armata nu-i va acorda principelui decît un sprijin reticent şi mai curînd limitat în timp. Unii dintre pretorienii şi comandanţii militari au rămas, cu toate acestea, alături de Nero vreme îndelungată. Mai rămîneau liberţii casei imperiale şi anumiţi oameni 'de afaceri. Sperînd să profite de pe urma politicii orientale a împăratului şi a dezvoltării comerţului, aceştia au fost, fără îndoială, cei mai siguri susţinători ai lui Nero. împăratul ştia acest lucru, căci rezerva la Circ locuri speciale cavalerilor — semn de consideraţie, pentru că în acest fel nu mai erau amestecaţi cu mulţimea (TAC, Ann., 15, 32, 2). Negustorii de gnu, afaceriştii şi speculanţii beneficiară de dărnicia principelui. Acesta a organizat chiar funeralii somptuoase cămătarului Cercopithecus Paneros, pare-se un libert îmbogăţit (SUET.. Nev., 30, 6). în ciuda acestor eforturi. Nero nu va ajunge niciodată să cîştige în întregime pentru cauza sa noile forţe sociale — să ne amintim cît de greu le era acestora să primească cetăţenia romană atunci cînd nu o aveau — şi. încetul cu încetul, lumea provincială a adoptat şi ea o atitudine destul de echivocă faţă de împărat. Acestea sînt deci componentele sociale ale neronismului, după 61 : majoritatea plebei nefrumentare din Roma, o parte a plebei cetăţenilor, cîţiva — foarte puţini — senatori, o fracţiune a cavalerilor, liberţii bogaţi, afaceriştii, unii provinciali provenind din estul Imperiului şi unii militari. Aceştia din urmă vor sfîrşi prin a-1 abandona, atră-gînd împotriva lui majoritatea forţelor noi ale provinciilor. Pe scurt, atunci cînd criza finală va izbucni, se va vedea cît de precar era sprijinul la care împăratul putea să se aştepte din partea susţinătorilor săi -'•'■. ITALIA ŞI PROVINCIILE In^ pofida gustului său pentru Orient şi elenism. Nero
pului şi a vieţii politice, sociale, economice şi culturale a 'i populate, al cărei epitome — rezumat — era încă de "ij deşi avea să fie proclamată astfel abia în secolul 268 Secvenţă romană următor. Acest oraş către care, fără contenire, se îndreptau supuşii Imperiului, era, din această cauză, „un enorm centru de consum" 24. Dintr-o populaţie de aproape un milion de locuitori, doar două sute de mii aparţineau „poporului roman" şi se bucurau deci de cetăţenie. Ceilalţi beneficiau numai de dreptul „latin" sau „latin iunian" şi de un statut intermediar — destul de apropiat de acela de cetăţean —, sau erau peregrini, dacă nu sclavi. Străzile acestei metropole cosmopolite gemeau de lume. Imigranţii, care soseau mai ales din Orient, practicau meseriile cele mai diverse. August primise de la Republică o Romă de cărămidă şi lăsase una de marmură, înzestrată cu edificii impresionante, temple, monumente şi parcuri. Oraşul era împărţit în 14 regiones — „districte" — şi în 265 uici — „cartiere". Străzile erau strimte şi întortocheate, străjuite de imobile de închiriat, zgomotoase din cauza circulaţiei intense a pietonilor şi lecticelor, care nu contenea nici o clipă complet, nici măcar în timpul nopţii. Activitatea meşteşugărească şi industrială era prosperă şi variată în următoarele domenii : construcţii, metalurgie, prelucrarea lemnului, textile, producţie vinicolă şi alimentară, în jurul oraşului se întindeau culturile de zarzavaturi, care, în parte, hrăneau această populaţie enormă. Italia se afla la apogeu. 80% din cetăţenii romani erau locuitorii ei. Oraşele înfloreau. Viaţa rurală răniînea fundamental axată pe producţia de vin, măsline, fructe şi legume, ca şi pe aceea de grîu. Industria alimentară şi artizanatul metalelor, sticlăriei, textilelor şi al ceramicii cunoşteau o dezvoltare remarcabilă. Olăria de Arezza, fabricată în Etruria, era celebră. Comerţul, la sîndul său, se dezvolta mulţumitor : se exportau vin, ulei şi produse de manufactură şi se importau grîu, materii prime, articole de lux şi sclavi, care erau aduşi din Orient. Din această prosperitate, notabilii oraşelor şi marii proprietari sau cei mijlocii au tras foloase mult mai mult decît micii agricultori. Cu toate acestea, în acest mijloc de secol întîi, nu toate lucrurile mergeau bine. Anumite sectoare ale vieţii economice sînt atinse de o relativă recesiune : aşa stau lucrurile cu producţia destinată exportului, care înregistrează o scădere sensibilă. Orientul, în schimb, se redresează şi atelierele Alexandriei şi ale oraşelor feniciene desfăşoară o înfloritoare activitate meşteşugărească. De asemenea, după ce se lăsaseră invadate de produsele italice, unele provincii occidentale, precum Gallia şi Hispania, îşi vor făuri repede Politica internă şi societatea romană ZS9 o puternică industrie locală şi-şi vor dezvolta o agricultură intensivă. în stare să opună o concurenţă activă produselor importate. în Italia, metoda de lucru o constituie de regulă agricultura extensivă, iar domeniile funciare nu încetează să crească. Proprietarii lor nu se limitează doar la investiţii menite să îmbunătăţească tehnicile agricole — uneltele devenind mai eficace —, ci îi alungă pur şi simplu pe micii proprietari de pe propriile lor pămînturi. La aceasta se adaugă o tendinţă către depopulare şi deci începe să se resimtă lipsa mîinii de lucru. Italicii preferă de acum înainte să se instaleze în provincii, unde se pot îmbogăţi mai repede. Acesta este cazul unor veterani, caz relatat de Tacit : odată serviciul militar încheiat, aceşti italici nu mai .doresc să se reîntoarcă „acasă" ; îşi părăsesc locuinţele şi se stabilesc în provincii (Ann., 14, 27. 3—4). Tuturor acestor dificultăţi li se adaugă — şi într-o manieră aparent paradoxală — încă una : inflaţia. Să fie oare vorba despre o depresiune reală ? Cu siguranţă, nu. Fără a fi chiar ruinată, numai Italia meridională este atinsă de această stagnare. Şi chiar şi acolo, cîteva centre urbane şi Campania rămîn prospere: cetăţi şi porturi continuă să se îmbogăţească, datorită mai ales comerţului cu obiecte de lux, şi „reşedinţe" somptuoase se întîlnesc pretutindeni. Italia centrală şi Etruria profită de vecinătatea cu Roma şi încă se menţin înfloritoare. Italia septentrională este în plin avînt. Acolo încă mai subzistă micile proprietăţi agricole, solide, şi se dezvoltă fabricile de cărămidă, ţiglă şi lămpi, ca şi industriile textilă şi a lemnului. Gallia Cisalpină devine o adevărată placă turnantă a comerţului cu provinciile danubiene. Pentru a remedia depopularea Italiei, Nero va trimite veterani în unele colonii, ca Nuceria şi Capua. Aceeaşi măsură o va lua şi pentru Tarent. Puteoli şi Pompei vor primi statutul de colonii, iar Ostia se va dezvolta puternic [TAC, Ann., 14, 27, 1—3). Aceste dispoziţii nu se dovediră Jnsă a fi eficiente pe termen lung. Mai mult, ele urmăreau ă protejeze mai ales un comerţ necesar alimentării populaţiei Romei şi întregului Imperiu. în majoritatea lor, aceste oraşe erau şi porturi : Antium, Ostia, Tarentul, sau entre situate în zona comercială şi cvasi-industrială a Campaniei 2r\ Provinciile, în schimb, se dezvoltau simţitor. Adminis- p> rea ţor se ameliorase sensibil şi abuzurile se reduseseră, "^ani progresa în Occident. în fiecare an, provin- 2T0 Secvenţă romană cialii trimiteau delegaţii în capitala provinciei pentru a celebra cultul Romei şi al împăratului sau al predecesorilor săi. Adunările provinciale votau texte de felicitare sau, mai rar, de blam, către guvernatori. Uneori, senatorii se mîniau din pricina influenţei excesive a anumitor provinciali (TAC, Ann., 15, 20—22). Preocupat să amelioreze soarta provinciilor, Nero va favoriza procesele intentate guvernatorilor corupţi, mai ales între 54 şi 61. După 61, preocupat să-şi impună la Roma noua strategie şi reforma axiologică, împăratul le va acorda mai puţină importanţă. Oricum, trebuie reţinut că regimul său va interveni mult mai des în viaţa micilor comunităţi provinciale decît administraţiile precedente, interesîndu-se, de pildă, despre dreptul la pescuit şi despre delimitarea frontierelor (OGIS, 538). In 55, de exemplu, administraţia imperială-veghea la salvgardarea domeniului public, pe care unii particulari încercau să şi—1 însuşească în Cyrenaica (M'. Smallwood, nr. 386), In districtele germanice, unde staţionau importante forţe militare, romanizarea- şi economia progresau, deopotrivă, ca şi în Gallia : cel puţin, în acest ultim caz, în cea mai mare parte a domniei lui Nero. în provinciile nordice, particularităţile locale erau încă vii, în ciuda dreptului de a postula magistraturi ale capitalei imperiale, acordat aristocraţilor galliei, care se bucurau deja de cetăţenia romană. Chiar la Bordeaux (Burdigaîa), subzista o puternică minoritate celtică. Educaţia romană cîştiga totuşi teren peste tot, la Autun şi în alte locuri. în Gallia narboneză, romanizarea era practic încheiată : după spusele lui Pliniu cel Bătrîn, această regiune constituia mai degrabă o parte a Italiei decît o provincie (Nat. Hist., 3, 31). Acolo, ca şi în Sicilia, senatorii romani puteau să se deplaseze fără vreo autorizaţie specială, necesară în schimb pentru alte provincii. Chiar şi creşterea economică era mai puternică decît în restul Galliei. în afara culturii griului, viticultura era în plin avînt. Exportatoare de obiecte de ceramică, metal şi lemn, de textile — mai ales de stofe din lînă —'■, Gallia narboneză era în acelaşi timp cunoscută pentru comerţul său cu cositor. Hispania, în special Baetica, se va urbaniza şi se va romaniza la rîndul ei. în provinciile africane, în ciuda unor puternice rezistenţe locale, asimilarea îşi urma drumul. Egiptul, precum se ştie, era considerat de către cezar domeniul lui personal. în această provincie a cărei gu-vernare era inaccesibilă senatorilor, societatea era puternic
Politica internă ţi societatea romană. 271
ierarhizată : cetăţenii romani, cetăţenii Alexandriei, grecii, perşii, egiptenii indigeni şi sclavii constituiau diferitele categorii. începînd cu Nero, non-rezidenţilor, mai ales romani, li s-a interzis să mai posede pămînturi în Egipt. Prefecţii Egiptului, Balbillus şi lulius Aiexander mai ales, au înzestrat administraţia ţării cu resorturi solide. După cum am văzut. Alexandria a fost profund reorganizată, mai ales triburile şi demele — cadrele instituţionale ale cetăţeniei alexandrine. Au fost luate şi alte măsuri, ce urmăreau separarea indigenilor de grecii privilegiaţi, care se stabiliseră în interiorul ţarii, şi reformarea fiscalităţii. Egiptul exporta grîu, dar şi veşminte de in, papirus, sticlărie, bijuterii, parfumuri şi mirodenii. Dispunea, în plus, de un sistem monetar autonom. Toate acestea nu vor împiedica însă criza economică şi frămîntările sociale care vor sfîrşi prin a izbucni. Siria romană, în care amestecul etnic era foarte variat, număra între şase şi zece milioane de locuitori. Agricultura, industria artizanală şi comerţul erau prospere, iar la Palmyra, cetate vasală, cultura greco-romană era influentă, după cum atestă şi o inscripţie din 58 (IGRR, III, 1539 : M. Smallwood, nr. 432). DOUA 'RĂSCOALE Asimilarea nu se desfăşura însă totdeauna fără oprelişti. Spiritul de rezistenţă al anumitor provincii şi administraţia imperială, uneori neîndemînatică, uneori prea slabă, iar alteori incapabilă să înţeleagă situaţia locală, au fost cauzele reale ale unor grave revolte. Astfel se va răscula Britannia romană : guvernatorul lui Nero, celebrul Gaius Suetonius Paulinus, rivalul lui Corbulo, lupta, în Ţara Galilor şi în insula Mona, în scopul nimicirii focarelor druidiee ale rezistenţei celtice, atunci cînd, în spatele său. a izbucnit insurecţia. Răscoala a început în 60. sub conducerea reginei Boudicca, soţia unui fost rege al iceenilor, care erau exasperaţi de abuzurile funcţionarilor, ale militarilor şi ale coloniştilor romani. Romanii au pierdut aproximativ optzeci de mii de oameni şi centrele cele mai importante ale provinciei. Ameninţaţi de un dezastru asemănător aceluia ,pe care îl.suferise August în Germania, Syau.gîndit, la un moment dat, să abandoneze ţara şi ^i retragă complet administraţia şi trupele. în cele din a au reuşit să zdrobească insurecţia, dar acest lucru 272 • Secvenţă romană s-a întîmplat abia în 63 (TAC.* Ann., 14, 29—39 ; SUET., Ner., 39, 1 ; DIO, 62, 1—12). Mai complexă a fost însă răscoala 'din Iudeea. Spriji-nindu-se pe particularismul şi pe numărul lor, căci erau împrăştiaţi în tot Imperiul — inclusiv la Roma —-, iudeii reprezentau o considerabilă forţă politică. Foarte numeroşi în Orient, duceau o viaţă aparte. în Egipt, din cinci cartiere cîte avea Alexandria — în care de mult timp domneau neînţelegerile între greci şi iudei — două erau locuite de către aceştia din urmă. în ceea ce priveşte Iudeea, aceasta era o provincie suprapopulată. în ciuda protecţiei Poppeei, dificultăţile economice şi nesocotirea de către romani a tradiţiilor poporului iudeu stîrneau nemulţumiri '26. în vecinătatea provinciei lor, în Palestina şi la est de Iordan, romanii creaseră — dar în zadar — un regat vasal, acela al lui Agrippa II, pe care o monedă şi cîteva inscripţii ni-1 reprezintă asociat cu Nero (M. Smallwood, nr. 211 a şi b : IGRR, III, 1244 : OGIS, 419). Secte fanatice şi tîlhari bîntuiau într-o Iudee neîndemînatic condusă de către procuratorii romani, Antonius Felix (52—60) şi succesorii săi, Porcius Festus şi Albinus (60—64). Exigenţele capitalei agravau mizeria iudeilor săraci. în sfîrşit, procuratorul Gessius Florus, în funcţie începînd cu 64, a confiscat o parte din tezaurul marelui templu al Ierusalimului şi a persecutat populaţia. în mai 66, a izbucnit revolta. în ciuda eforturilor depuse de Agrippa II, ea cuprinsese, în luna septembrie a aceluiaşi an, întregul teritoriu al Iudeei, atrăgîndu-şi sprijinul Tyrului şi al Alexandriei, unde se produc răscoale, iar elementele cele mai naţionaliste — zeloţii — au luat conducerea luptelor, masacrînd populaţia romană şi greacă. Legatul Siriei, Cestius Gallus, a încercat să înăbuşe, răscoala. Tentativa sa s-a soldat cu o grea înfrîngere. Această rebeliune a dat o lovitură puternică politicii orientale a lui Nero, dar, din fericire pentru romani, părţii nu au încercat să profite de ea. în februarie 67, împăratul 1-a trimis pe Vespasian împotriva răsculaţilor. Un denar din Roma, care ilustrează propaganda imperială de atunci, îl asociază pe Nero cu un vultur încadrat de două steaguri (BMC, Imp., p. 214, nr. 107 : M. Smallwood, nr. 68). La rîndul lor, răsculaţii şi-au bătut propriile monede (BMC, Palaestina, p. 269, nr. 1 : M. Smallwood, nr. 67). Vespasian i-a respins pe răsculaţi iar fiul său, Titus, ajutat de Tibe-rius Iulius Alexander (OGIS, 586), a ocupat Ierusalimul în septembrie 70. Templul oraşului a fost în întregime distrus
273
şi consiliul marilor preoţi, centrul religios al iudeilor, abolit. Aceste răscoale demonstrează că politica provincială a lui Nero nu era lipsită de defecte. în ciuda cîtorva eforturi, ea nu a fovst în stare să suprime abuzurile, care se înmulţeau spre sfîrşitul domniei, uneori încurajate chiar de guvernatori, şi nici să şteargă nemulţumirea şi particularităţile anumitor zone ale Imperiului. Romanizarea, ca şi economia, nu se dezvoltau peste tot în acelaşi ritm. Evenimentele din 68—70, care vor zgudui din străfunduri Imperiul, constituie ilustrarea dramatică a acestei incapacităţi de a înţelege lumea provinciilor — mai ales în Occident — de care a dat dovadă Nero 27. ADMINISTRAŢIA Administraţia neromană nu a fost însă totdeauna ineficace şi incompetentă. Dacă administrarea Imperiului nu constituie principala preocupare a principelui, nu înseamnă că el o neglija complet ; iar consiliul lui veghea la buna funcţionare a mecanismelor administrative : Se-neca, Burrus şi partizanii acestora, dar şi acei „prieteni mai răi" ai anilor 61—68 -8. Pe drept cuvînt, un istoric britanic a subliniat cît de mult se inspira administraţia imperială din modelul pus în funcţiune de către guvernatorii Republicii. Înconjuraţi de un stat. major format din prieteni, scribi, liberţi şi sclavi, guvernatorii comandau o armată, exercitau o jurisdicţie, dădeau verdicte, controlau probleme curente, primeau ambasadori şi negociau cu regii străini. Aceste funcţiuni, exercitate mai întîi la scara provinciei, Iulio-Claudienii le-au importat la Roma şi le-au extins la ansamblul Imperiului -9. In virtutea „puterii sale superioare" — imperium maius —, principele era în măsură să-i împuternicească pe guvernatorii sau funcţionarii imperiali cu rezolvarea anumitor probleme, din proprie iniţiativă sau pentru a răspunde la cererile supuşilor săi. Stabilirea unei legislaţii şi a unui statut al oraşelor, ca şi 'tribuirea de pămînturi, depindeau, de asemenea, de puterea de decizie a cezarului. In ciuda extravaganţelor împăratului-citared, meca- [smele de stat au funcţionat pînă la capătul domniei sale, aParatul de stat intrînd cu adevărat în dezordine abia în ttiniele luni dinaintea sfîrşitului. Reglementările care Vlzau asigurarea ordinii publice au fost îmbunătăţite şi au Yüklə 4,77 Mb. Dostları ilə paylaş:
|