O planeta extrasolara sau o exoplaneta este o planeta ce se gaseste in afara sistemului nostru solar.
O planeta extrasolara sau o exoplaneta este o planeta ce se gaseste in afara sistemului nostru solar.
Pana in octombrie 2010, numarul acestora ajunsese la 490 de candidate, majoritatea dintre acestea fiind descoperite prin alte metode decat observarea directa.
Cele mai multe dintre ele sunt planete gigantice asemanatoare lui Jupiter.
Conform definitiei data de Uniunea Astronomica Internationala, o planeta trebuie sa orbiteze o stea. Au existat insa rapoarte ale unor asa zise planete (uneori numite planete interstelare) ce ar pluti libere in spatiu.
Conform definitiei data de Uniunea Astronomica Internationala, o planeta trebuie sa orbiteze o stea. Au existat insa rapoarte ale unor asa zise planete (uneori numite planete interstelare) ce ar pluti libere in spatiu.
Pana acum "Gliese 581 d", a treia planeta a stelei "Gliese 581" (la aproape 20 ani lumina departare de soare) pare a fi cel mai bun exemplu de posibila exoplaneta terestra ce habiteaza imediat in zona acestei stele. Adica aceasta planeta pare a fi pozitionata la o distanta optima fata de stea, dar posibilul efect de sera de pe aceasta exoplaneta ar putea cauza o crestere substantiala a temperaturii suprafetei acesteia.
1. Astrometria - Aceasta metoda consta in masurarea precisa a pozitiei stelei pe cer si observarea modului in care aceasta isi schimba pozitia in timp. Daca steaua are o planeta, atunci influenta gravitationala a acesteia va provoca miscarea stelei pe o mica orbita eliptica.
1. Astrometria - Aceasta metoda consta in masurarea precisa a pozitiei stelei pe cer si observarea modului in care aceasta isi schimba pozitia in timp. Daca steaua are o planeta, atunci influenta gravitationala a acesteia va provoca miscarea stelei pe o mica orbita eliptica.
2. Metoda Doppler - Variatiile in viteza de miscare a stelei fata de Pamant pot fi deduse utilizand efectul Doppler. Aceasta a fost si este cea mai productiva metoda folosita.
3. Sincronizarea Pulsarului - Un pulsar (miezul ce ramane in urma exploziei unei stele ca o supernova) emite unde radio foarte regulate, in concordanta cu rotatiile lui. Micile anomalii in aceste sincronizari pot fi cauzate de prezenta unei planete.
4. Metoda Tranzitului - Daca o planeta tranziteaza steaua pe care o orbiteaza, stralucirea acesteiea scade foarte putin. Volumul de stralucire ce scade in urma trecerii planetei prin fata acesteia depinde de marimea planetei.
limitări:
limitări:
prin metoda vitezei radiale se pot detecta planete până la 33 mase solare/sin i, aflate la 1 UA
se pot detecta viteze radiale de 1 m/s
(Pământul ar produce o deviere de 0,1 m/s viteza radială a Soarelui)
prin astrometrie se pot detecta 20 micro arc sec adică planete de 66 mase solare de până la 10 parseci depărtare (din spațiu se pot detecta 2 micro arc sec adica 6,6 mase solare la o depărtare de 10 parseci)
prin fotometrie se pot detecta planete mai mici decât Terra la depărtari de 0,5 UA de stele
prima exoplanetă a fost descoperită în 1995, pe 6 octombrie de către o echipă condusă de Michel Mayor și Didier Queloz descoperă o planetă a stelei 51 Pegasi, prin metoda vitezei radiale
prima exoplanetă a fost descoperită în 1995, pe 6 octombrie de către o echipă condusă de Michel Mayor și Didier Queloz descoperă o planetă a stelei 51 Pegasi, prin metoda vitezei radiale
în 2002 prima planetă descoperită prin metoda tranzitului a fost OGLE-TR-56 b a stelei HD 209458
în 2004 s-a descoperit prima planetă prin efectul de micro-lentilă gravitațională: steaua se numește OGLE-2003-BLG-235L/MOA-2003-BLG-53L
prima exoplanetă observată direct este cea a stelei Fomalhaut în noiembrie 2008
au apărut astfel metode prin care se pot detecta obiecte cosmice
au apărut astfel metode prin care se pot detecta obiecte cosmice
o metodă simplă este măsurarea vitezei radiale a stelelor
PSR B1257+12 c cu o masă de 3,9 mase solare (0,012 Mj)
se află la 980 ani lumină de Terra
perioada de rotație 98 de zile
depărtarea de stea 0,46 UA
stele ce nu au avut temperatura necesară pornirii reacțiilor de fuziune a H în He
stele ce nu au avut temperatura necesară pornirii reacțiilor de fuziune a H în He
ce nu emit decât în infraroșu, ele neavănd o sursă de energie internă (fuziune nucleară). Ele degajă căldură și energie pe măsură ce se răcesc. Se consideră că piticele brune nu sunt stele ci substele. Ele sunt într-un stadiu intermediar între planete și stele. Temperatura atinsă este între 750 și 2200 grade (Kelvin).
Prima imagine a unei pitice brune (astrul din dreapta). Imagine a fost luata in noiembrie 1995 cu telescopul spatial Hubble. Steaua are indicativul Gliese 229B. Foto: NASA
În ultimul timp s-a descoperit o pitică brună, 2M1207, în jurul căreia se rotește un alt corp, posibil o planetă gazoasă.
Până în iunie 2006, s-au descoperit 544 de pitice brune.
cum de știm că sunt pitice brune:
cum de știm că sunt pitice brune:
conțin litiu (care se transformă în două nuclee de He-4 în urma coliziunii cu un proton în stelele normale)
conțin metan la suprafață
masele piticelor brune pot fi de la 1 Mj la 90 Mj
temperaturile sunt între 750 K și 2200 K și se răcesc în timp
există trei tipuri în funcție de temperatură: tip M la 2200 K, tip L între 1500-2200 K și tip T între 800 și 1500 K
O pitică albă este stea de masă medie aflată în ultima fază a evoluției. Asemenea stele nu au o masă suficientă pentru a genera în nucleu temperaturile necesare fuziunii nucleare, responsabile pentru nucleosinteza carbonului
O pitică albă este stea de masă medie aflată în ultima fază a evoluției. Asemenea stele nu au o masă suficientă pentru a genera în nucleu temperaturile necesare fuziunii nucleare, responsabile pentru nucleosinteza carbonului
Înainte de a deveni pitice albe, stelele din această categorie trec prin faza de gigantă roșie, perioadă în care straturile exterioare se desprind și formează nebuloase planetare; nucleul inactiv rămas conține în principal carbon și oxigen. Prin absența fuziunii nucleare, materia stelară colapsează așa încît densitatea sa devine foarte mare; de exemplu, o pitică albă avînd masa Soarelui are aproximativ volumul Pămîntului. Întrucît în această fază steaua nu mai are nici o sursă de energie, ea va continua să radieze termic pînă la răcirea totală. Totuși, la vîrsta actuală a Universului chiar și cele mai vechi pitice albe încă au temperaturi de cîteva mii de grade.
În regiunea învecinată sistemului solar există numeroase pitice albe, estimîndu-se proporția lor la 6% din numărul total de stele.
Pitica albă radiază termic până va deveni o pitică neagră.
Steaua dublă Sirius. Componenta strălucitoare Sirius A este însoțită de o pitică albă, Sirius B, mult mai slabă, care în această fotografie luată cu telescopul spațial Hubble se vede la stînga-jos față de componenta A.
Steaua dublă Sirius. Componenta strălucitoare Sirius A este însoțită de o pitică albă, Sirius B, mult mai slabă, care în această fotografie luată cu telescopul spațial Hubble se vede la stînga-jos față de componenta A.
piticele albe sunt compuse din materie degenerată
piticele albe sunt compuse din materie degenerată
gazul din interiorul unei stele se comportă ca un gaz ideal: dacă este compresat se încălzește și își mărește volumul astfel răcindu-se;
în interiorul stelelor foarte masive (pitice albe sau gigante roșii) temperatura și presiunea sunt foarte mari și materia existând un amestec de electroni și nuclee atomice
supa de electroni în mișcare rapidă produce o presiune care se contrează gravitației
presiunea produsă de electroni nu este afectată de creștera temperaturii
steaua nu se mai poate mări chiar dacă masa ei crește
aceasta este materia degenerată
dacă masa (sau densitatea) piticei albe crește, atunci crește și gravitația stelei
dacă masa (sau densitatea) piticei albe crește, atunci crește și gravitația stelei
gravitația este mai mare decât presiunea internă iar steaua se micșorează până acestea două se contrabalansează
