Sarutarea pacii îsi arata întreaga sa valoare în cadrul Sfintei Liturghii ca moment esential în care întreaga comunitate, clerici si laici, îsi manifesta unitatea de iubire, conditie a aducerii sfintei jertfe potrivit cuvintelor Mântuitorului: „daca îti vei aduce darul tau la altar si acolo îti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva împotriva ta, lasa darul tau acolo, înaintea altarului, si mergi întâi si împaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau” (Matei 5, 23-24). La îndemnul diaconului „Îmbratisati-va unul pe altul cu sarutare sfânta!” pâna prin secolele IV-V,„Sa ne iubim unii pe altii!” mai târziu) toti participantii la Sfânta Liturghie îsi dadeau sarutarea pacii, fiecare în rândul treptei sale: preotii cu episcopul si între ei, diaconii cu diaconii, laicii cu laicii. În cazul laicilor ritualul se savârsea între vecinii din biserica astfel încât nu se producea tulburare la slujba si nici nu lua timp mult. La început, când crestinii stateau amestecati în biserica, sarutul se dadea si între barbati si femei. La scurt timp, datorita smintelilor care puteau sa apara, barbatii si femeile au fost separati în locas, sarutul dându-si-l de acum încolo barbatii cu barbatii si femeile cu femeile. (10)
