Facultatea de litere

4. Diferenţiere: unu / unul

(1) Va fi ales doar unu din cei o sută de candidaţi.

 Dicţionarul limbii române - DLR, Tomul XII, partea a 2-a, Litera U, 2002: pentru numeral cea mai răspîndită este forma unul, "cu excepţia cazurilor cînd se foloseşte la numărare, la calcule sau în componenţa unor numerale cardinale compuse".

 Al. Philippide, Gramatica elementară a limbii române, 1897 - recomanda forma unul.

 Candrea (Cours complet de grammaire roumaine, 1927): unul are varianta populară unu;

 Gramatica română a lui Tiktin (ediţia a III-a, revăzută de I.A. Candrea, 1945), numeralul e unul ("– Câţi? - Unul"), cu precizarea că: "În loc de unul se aude în gura poporului unu fără l" (p. 86).

 în Gramatica limbii române a lui Al. Rosetti (din 1943) şi cea a lui Iorgu Iordan (din 1937) numeralul apare doar cu forma unu

 Mioara Avram, în Gramatica pentru toţi (ediţia a II-a, 1997) "De obicei se spune că numeralul cu valoare substantivală se scrie fără articolul enclitic -l, spre deosebire de pronumele nehotărît unul. Distincţia nu este însă categorică şi absolută, fie din pricina unor situaţii mai puţin clare, fie din pricina tradiţiei sau a necesităţii de a marca alte opoziţii" (p. 130); exemplele aduse sînt eu unul, tot unul şi unul, de unul singur, pînă la unul