Ce propune Avocatului Poporului, după ce a identificat cauzele abuzului asupra copiilor
Sărăcia, educaţia precară, migraţia părinţilor şi lipsa supravegherii vieţii de familie de către instituţii sunt cauze ale abuzului asupra copilului, a declarat duminică, la deschiderea Conferinţei internaţionale privind abuzul şi neglijarea copilului, adjunctul Avocatului Poporului, Ionel Oprea.
Ionel Oprea, adjunctul Avocatului Poporului pentru domeniul - drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap, a declarat că problemele cu care se confruntă ţara noastră în aceste zone sunt esenţiale pentru dezvoltarea naţiunii române.
Referindu-se la abuzurile asupra copilului, demnitarul a spus că a identificat o serie de cauze din perspectiva familiei sau şi din cea a instituţiilor statului.
Ionel Oprea a arătat că sărăcia, lipsa supravegherii vieţii de familie de către instituţiile specializate ale statului şi faptul că peste trei milioane de români au migrat în străinătate constituie principalele cauze ale abuzului asupra minorului.
Pe de altă parte, el a precizat că a identificat o serie de motive şi la nivelul instituţiilor: personal insuficient, salarizarea necorespunzătoare şi personal neprofesionist, în special în mediul rural.
"De fiecare dată, rog insistent instituţiile abilitate ale statului să se gândească la soluţii pentru specializarea asistenţilor sociali. În vizitele mele pe teren am găsit multe familii cu probleme majore, dar care nu au mai fost vizitate de ani de zile de un asistent social sau de cineva de la primărie. Cred că de multe ori este vorba de neimplicarea autorităţilor locale în monitorizarea familiilor cu probleme", a spus adjunctul Avocatului Poporului.
Ionel Oprea a spus că este nevoie să se pună un accent mai important pe prevenire, dar şi de o strategie politică a statului privind dreptul la muncă, la educaţie, sănătate, precum şi rolul familiei.
De asemenea, el a vorbit şi despre lipsa implicării poliţistului în apărarea drepturilor copilului, arătând că ar fi nevoie de un segment specializat de poliţişti în problematica copilului.
Societatea Internaţională pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN) şi Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) organizează, pentru prima oară în România, a 14-a Conferinţă Regională Europeana ISPCAN, între 27 şi 30 septembrie.
Tema evenimentului din acest an este: "În primul rând copiii! Răspunsuri intersectoriale şi de colaborare la abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului", ea urmând să fie dezbătută de peste 400 de specialişti internaţionali, din sănătate, asistenţă socială şi medicală, psihologie şi justiţie din 52 de ţări de pe toate continentele.
UNIVERSITAR
http://adevarul.ro/educatie/universitar/conditiile-cazare-camine-spaima-studentilor-1_5608199ef5eaafab2c0ed652/index.html
Condiţiile de cazare din cămine, spaima studenţilor
Noul an universitar începe săptămâna aceasta, iar studenţii se mută deja în căminele universitare, unde cele mai mari spaime sunt băile la comun, gândacii şi spionii de la duş.
Căminele din universităţile româneşti îşi îmbunătăţesc condiţiile de la an la an, însă sunt câteva probleme pe care nu au reuşit să le rezolve. Cele mai mari spaime ale studenţilor căminişti sunt băile la comun, gândacii şi spionii de la duş, au povestit tinerii pentru "Adevărul". Studenţii se plâng că uşile de la cabinele de duş sau cele de la toaletă nu se închid, de gândacii care ies din canalizare, de găurile de scurgere neacoperite, de mucegai şi de supraaglomerarea din camere. De asemenea, fetele se plâng şi de băieţii care le spionează la duş. O studentă din anul III de la Universitatea din Bucureşti, care nu a vrut să-i fie dezvăluită identitatea la ziar, a povestit pentru "Adevărul" condiţiile în care a trăit în ultimii ani în celebrele cămine A şi B din Grozăveşti.
"Condiţiile sunt aşa şi aşa, sunt două băi pe palier, una e mai renovată, iar cealaltă arată oribil, se scurge ceva din ţevi şi mai cade tencuiala. Cum ieşi din cabinele de duş sunt nişte găuri mari de scurgere care nu sunt acoperite şi din care ies gândaci imenşi. La două duşuri avem numai furtun, fără cap de duş, iar la altele nu avem mâner de dat drumul la apă, iar unele duşuri au numai apă fierbinte. De asemenea, unele cabine nu se mai pot închide cu siguranţă. Avem şi nişte obsedaţi care ne spionează la duş, se uită pe sub uşa de la duş. E un tip care se tot plimbă pe hol şi face asta. Odată am văzut o lumină ca de la telefon, care venea de sub cabină, şi când am întrebat dacă e cineva acolo, s-a stins imediat", a povestit studenta într-un un glas vizibil nemulţumit. "În camere e ok, ne facem noi curat, dar la început am avut probleme cu gândacii", a mai spus tânăra. Cât despre celebrele şpăgi pentru locurile din cămine, ea povesteşte că locurile din căminele bune se vând cu 200-300 de euro în Grozăveşti.
Înghesuială în camere
Un cămin care prezintă condiţii mai bune de cazare este cel din Kogălniceanu. Studenţii de acolo se arată relativ mulţumiţi de condiţiile în care trăiesc, cu menţiunea că acestea sunt totuşi condiţii de cămin. Marian Bănescu, student în anul III la Limbi şi Literaturi Străine spune că este mulţumit de Căminul de la Drept. "Locaţia îmi place foarte mult, e aproape de centru, am acces rapid la mijloace de transport. Are şi minusuri şi plusuri, spre exemplu, spaţiul este mic în cameră, suntem patru colegi pe aproximativ 30 de metri pătraţi. Avem o baie comună pe palier care este foarte îngrijită, femeia de serviciu face curat la baie în fiecare zi de luni până vineri. Camera de cămin ne costă 115 lei plus internetul care este 20-30 lei de persoană. Avem şi o cantină aici, cu mâncare foarte bună, te saturi cu doar 12 lei pe zi. Localizarea îmi place cel mai mult, e şi opera lângă noi, trăiesc boema studenţească", spune tânărul. El îi sfătuieşte pe boboci să nu aibă totuşi aşteptări mari în ceea ce priveşte condiţiile din cămine, "nu e hotel de lux", însă preţul de cazare e foarte bun şi se poate trăi decent în Bucureşti, ca student, cu 700 de lei pe lună pentru strictul necesar.
O altă studentă cazată la Kogălniceanu, care a dorit să rămână sub anonimat, a povestit însă, că la băile fetelor, cabinele de duş erau defecte anul trecut, când a fost cazată acolo, şi că a trebuit să se mute din cămin din cauza unei probleme de sănătate, iar în cameră era mucegai. "Suntem destul de multe persoane pe o baie şi a fost o perioadă anul trecut când nu a funcţionat spălătoria timp de luni de zile, colegii îşi spălau hainele la lighean în baie. Eu am avut noroc că ai mei nu stau departe de Bucureşti şi îmi duceam hainele acasă să le spăl. Băile sunt curate, sunt curăţite în fiecare dimineaţă, şi nu am avut niciodată gândaci în cameră. Ce-i drept, e destul de aglomerat în camere, iar ceea ce nu înţeleg este de ce nu putem să avem un abonament de internet pe cameră, de ce trebuie să ne facem abonament fiecare, avem patru rutere în cameră!", a spus tânăra, care este studentă tot la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. "Anul acesta nu mai stau la cămin, mă mut în chirie fiindcă am avut probleme de sănătate care au fost agravate din cauza mucegaiului din cameră. Sincer, nu m-aş mai duce cu sufletul deschis la cămin, dar mă bucur că am rezistat un an", a spus studenta.
În ceea ce priveşte sfaturile pentru boboci, o altă studentă de la Bucureşti, Tatiana Catrina, spune dacă au norocul să primească pachet de acasă, atunci se pot descurca cu mai puţini bani. "Dacă nu, atunci vor avea nevoie de 1.000 de lei pe lună, ca să aibă bani şi de cărţi. De asemenea, le recomand să se angajeze part-time fiindcă au nevoie de experienţă ca să intre pe piaţa muncii full-time după facultate. Eu am trecut prin câteva interviuri până mi-am găsit un job, dar am avut şi noroc că sunt la limbi străine, piaţa caută persoane care ştiu încă o limbă pe lângă engleză", i-a sfătuit studenta pe boboci.
Un studiu despre viaţa de student
Problema traiului de student nu se rezumă însă numai la condiţiile din cămine, mai sunt şi alte lucruri care îi nemulţumesc pe tineri. Un studiu lansat săptămâna trecută, realizat din fonduri POSDRU cu susţinerea Ministerului Educaţiei şi a UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, dezvoltării şi Inovării), arată că studenţii sunt nemuţumiţi de modul în care sunt acordate bursele sociale şi atrag atenţia că nu au destui consilieri şi nici medici în cabinetele medicale din universităţi.
Raportul "Politici publice privind echitatea în învăţământul superior deja implementate", realizat pe opt universităţi de stat, arată că există o tendinţă de creştere a accesului în căminele studenţeşti, însă renovarea acestora a implicat şi scăderea numărului de unităţi de cazare. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, în România sunt aproximativ 110.000 de locuri de cazare în căminele studenţeşti, la nivel naţional, însă sunt aproximativ 140.000 de cereri. Studiul mai arată că profilul studentului cazat în cămine este predominant cel al tânărului cu risc crescut de excludere, ceea ce aduce în lumină o altă problemă, cea a burselor sociale.
Bursele universitare
Fondul pentru bursele sociale este acelaşi cu fondul pentru bursele de merit, iar universităţile tind să favorizeze bursele de merit în detrimentul celor sociale, a explicat preşedintele studeneţilor, Vlad Cherecheş. El spune că aceste fonduri ar trebui separate pentru a se asigura o echitate în accesul la învăţământ superior, pentru a-i sprijini pe tinerii care se află în risc de abandon universitar din cauza sărăciei, sau măcar stabilit un plafon pentru bursele sociale. Spre exemplu, cel puţin 30% din fondul de burse să fie folosit pentru cele sociale.
De altfel, studiul arată că bursele au impact în menţinerea studenţilor în facultate, studenţii folosindu-se de bursă pentru cheltuieli de întreţinere. De asemenea, raportul mai arată că bursele sociale sunt văzute ca burse "second-hand" sau inferioare altor tipuri de burse şi că nu influenţează decizia candidaţilor de a urma studii superioare. Studiul mai arată că s-a menţionat încercarea frecventă de fraudare a sistemului.
Cabinete medicale învechite
Studenţii mai ridică semnale de alarmă în legătură cu lipsurile din cabinetele medicale şi de consiliere. Practic, cabinetele medicale sunt slab dotate cu echipamente şi materiale, iar personalul lor este insuficient, arată studiul. Vlad Cherecheş, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), spune că există cabinete medicale universitare care nu pot să dea reţete compensate. De altfel, studiul arată că "studenţii manifestă o lipsă de încredere în serviciile oferite de cabinetele medicale universitare, apelând la ele mai degrabă pentru penru adeverinţe şi trimiteri medicale, decât pentru servicii medicale efective".
Consiliere profesională, aproape deloc
În ceea ce priveşte consilierea profesională, studiul arată că "deşi încearcă să ofere activităţi diversificate, centrele de consiliere nu dispun de personal suficient şi mai ales nu dispun de personal specializat (consilieri, psihologi) şi de spaţiu adecvat".
Festivităţile de deschidere a anului Universitar Deşi anul universitar începe oficial pe 1 octombrie, universităţile îşi organizează festivităţile de deschidere încă de luni. Spre exemplu, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti îşi deschide anul universitar luni, în timp ce Universitatea din Bucureşti şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) dau startul începerii noului an universitar, joi, 1 octombrie.
http://adevarul.ro/educatie/universitar/anul-universitar-2015-2016-incepe-1-octombrie-organizeaza-festivitatile-deschidere-noului-an-universitar-1_5606b25bf5eaafab2c0670bb/index.html
Anul universitar 2015 - 2016 începe pe 1 octombrie. Când se organizează festivităţile de deschidere a noului an universitar
Anul universitar 2015-2016 începe oficial în data de 1 octombrie, joi, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei. Însă universităţile au programat festivităţile de deschidere începând chiar de luni, 28 septembrie.
Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti va avea festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2015-2016, luni, 28 septembrie, potrivit site-ului oficial al universităţii. Fiecare dintre facultăţi va organiza o festivitate la care vor participa membri din conducerea universităţii, a facultăţilor, cadre didactice, studenţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai instituţiilor partenere ale ASE. În cadrul acestor întâlniri la nivelul facultăţilor se vor face prezentări ale programelor de studii, iar bobocii vor beneficia de informaţii suplimentare despre noul lor statut universitar.
În urma concursului de admitere din acest an, facultăţile ASE primesc peste 6.000 de noi studenţi la licenţă şi peste 3.000 de studenţi la masterat pentru programele de studii universitare în limbile română, engleză, franceză şi germană.
Anul universitar 2015 - 2016. Programul festivităţilor
Festivităţile de deschidere la nivel de facultate au loc începând cu ora 10.00, după următorul program: Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine, ora 10.00, sala 3M3 (Clădirea Paul Bran)
Administraţie şi Management Public, ora 12.30, Aula Magna (Clădirea I.N. Angelescu)
Business şi Turism, ora 12.00, Amfiteatrul II (Clădirea I.N. Angelescu)
Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, ora 10.00, Aula Magna (Clădirea I.N. Angelescu)
Contabilitate şi Informatică de Gestiune, ora 12.30, Amfiteatrul I (Clădirea I.N. Angelescu)
Economie Teoretică şi Aplicată, ora 12.30, Amfiteatrul III (Clădirea I.N. Angelescu)
Economie Agroalimentară şi a Mediului, ora 10.00, Amfiteatrul I (Clădirea I.N. Angelescu)
Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, ora 15.00, Aula Magna (Clădirea I.N. Angelescu)
Management, ora 10.00, Amfiteatrul II (Clădirea I.N. Angelescu)
Marketing, ora 10.00, Amfiteatrul III (Clădirea I.N. Angelescu)
Relaţii Economice Internaţionale, ora 14.00, Amfiteatrul II (Clădirea I.N. Angelescu)
Universitatea din Bucureşti îşi deschide porţile joi, 1 octombrie, la ora 9:00, festivităţile de deschidere având loc pentru fiecare facultate în parte, însă nu toate facultăţile au anunţat programul festivităţii de deschidere.
-
Festivitatea de deschidere a Facultăţii de Biologie are loc de la ora 10:00 in Amfiteatrul Voinov al Facultatii de Biologie
-
Festivitatea de deschidere a Facultăţii de Administraţie şi Afaceri are loc de la ora 17:00
-
Facultatea de Chimie îşi deschide porţile la sediul său de pe Bulevardul Elisabeta, nr 4-12, la ora 10:00 în Amfiteatrul “I. G. Murgulescu”
-
Facultatea de Drept îşi deschide porţile în prezenţa rectorului universităţii, profesorul Mircea Dumitru, la ora 10:00, la sediul Facultăţii de Drept de pe bulevardul Mihail Kogălniceanu.
-
Facultatea de Psihologie organizează deschiderea anului universitar tot joi, 1 octombrie, de la ora 9:00, la sediul din Şoseaua Panduri 90.
-
Festivitatea de deschidere a Facultăţii de Geografie are loc la ora 10:00, la Casa de Cultură a Stdenţilor din Calea Plevnei, nr. 61.
Anul universitar 2015 - 2016. Programul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative
Joi, 1 octombrie 2015, facultăţile din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează festivităţile de deschidere a anului universitar 2015-2016 la sediul instituţiei din Bd. Expoziţiei nr. 30 A, sector 1. Program:
-
Facultatea de Administraţie Publică: ora 11:00, etaj 1, Amfiteatrul 3
-
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice:
-
Pentru studenţii din anul I, II, III licenţă: ora 10:00, etaj 1, Amfiteatrul 1
-
Pentru studenţii din anul I, II masterat: ora 17:00, etaj 1, Amfiteatrul 1
-
Facultatea de Management: ora 16:00, etaj 1, Amfiteatrul 3
-
Facultatea de Ştiinţe Politice: ora 12:00, etaj 1, Amfiteatrul 2
-
Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană: ora 17:00, etaj 1, Amfiteatrul 2
http://adevarul.ro/educatie/universitar/interviu-solomon-marcus-academician-pana-20-ani-purtat-numai-hainele-fratilor-mei-1_5603d97ef5eaafab2cf2c0d4/index.html
INTERVIU Solomon Marcus, academician: „Până la 20 de ani, am purtat numai hainele fraţilor mei“
Matematicianul Solomon Marcus face o radiografie a celor 90 de ani împliniţi, în care vorbeşte despre adolescenţa marcată mai degrabă de neajunsuri şi de război, despre descoperirea pasiunii sale, matematica, „încercarea mea reuşită de a ieşi în lume“, dar şi despre multe alte lucruri care ţin, pur şi simplu, de filosofia vieţii.
„Matematica s-o fi scriind cu cifre/ dar poezia nu se scrie cu cuvinte./ Cucurigu!“, astfel se încheie poezia „Matematica poetică“ dedicată de Nichita Stănescu lui Solomon Marcus. Acestea sunt reperele care îl definesc cel mai bine pe Solomon Marcus. Un matematician îndrăgostit iremediabil de poezie, de teatru şi de umor. Toate sunt spectacol, nimic nu e deşertăciune. Trebuie doar să ştii cum să reţii atenţia. Iar Solomon Marcus ştie. Pendulează de-o viaţă între rigorile lingvisticii, lirismul teoremelor şi structurile repe-titive ale improvizaţiei. Imaginaţi-vă: Solomon Marcus, 90 de ani, recitând poezia „De-a v-aţi ascuns...“, a lui Arghezi, pe care o ştie, ca pe apă, încă din şcoala gimnazială! O tot repetă de atunci, ca la carte, cu intonaţie şi cu pauzele de respiraţie corespunzătoare. Solomon Marcus le-a trăit pe toate. Război, foame, dictaturi de tot felul. Chiar şi aşa, nu şi-a pierdut simţul umorului, această calitate care ne salvează pe toţi. Se întâlneşte cu amicii săi anual, organizat, de ziua lui I.L. Caragiale, tocmai la Mizil. Acolo, ironic sau nu, dezbat starea umorului în România. Încă-i bine! Spectacolul continuă.
„Weekend Adevărul“: Domnule Solomon Marcus, încă din copilărie v-a pasionat matematica?
Solomon Marcus: Nu, nici gând. Abia mult mai târziu, după terminarea liceului. Toată adolescenţa, am fost îndrăgostit de poezie, de teatru şi de filosofie.
Ce autori vă plăceau?
Abia pe la 15 ani ani, pot spune că l-am înţeles pe Mihai Eminescu în profunzimea lui, după ce am citit poezia „Sara pe deal“. Parcă descopeream o altă limbă română. Din acel moment, l-am numit pe Eminescu co-autor al limbii române. M-a pasionat şi „O scrisoare pierdută“ a lui I. L. Caragiale, dar nu o înţelegeam pe deplin, că eram prea tânăr ca să înţeleg viaţa politică. Mă captiva modul în care personajele lui Caragiale deformau limba română. Tot în acea vreme, îl citeam pe Tudor Arghezi. M-a cutremurat, de pildă, poezia... Nu-i mai ştiu numele, dar cunosc versurile: „Dragii mei, o să mă joc odată/ Cu voi, de-a ceva ciudat./ Nu ştiu când o să fie asta, tată,/ Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,/ Odată, poate, după scăpătat./ E un joc viclean de bătrâni/ Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,/ Joc de slugi şi joc de stăpâni,/ Joc de păsări, de flori, de câni,/ Şi fiecare îl joacă bine./ Ne vom iubi, negreşit, mereu/Strânşi bucuroşi la masă,/ Subt coviltirele lui Dumnezeu./ Într-o zi piciorul va rămâne greu,/ Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă./ Jocul începe încet, ca un vânt,/ Eu o să râd şi o să tac,/ O să mă culc la pământ./ O să stau fără cuvânt,/ De pildă, lângă copac. […]“ O cunoaşteţi?
Actorul şi ziaristul de pe strada Iernii
Acum, că ne-aţi recitat-o dumneavoastră.
Se numeşte „De-a v-aţi ascuns...“, mi-am amintit. E o poezie despre moarte.
Şi de teatru cum v-aţi apropiat?
Voiaţi chiar să deveniţi actor? În Bacău, oraşul meu natal, nu exista teatru, dar mai venea, din când în când, în turneu, câte o trupă de la Bucureşti. Într-o zi, am trecut prin dreptul Căminului Cultural. Am văzut că se adunase lumea. Din curiozitate, am intrat şi eu pe furiş în sală, că n-aveam bilet. Era o trupă de amatori care interpreta piesa „Omul care a văzut moartea“, de Victor Eftimiu. Habar n-aveam atunci cine erau actorii sau ce piesă era. Însă momentul acela a fost pentru mine o mare descoperire, care poate părea acum naivă: că un om se poate preface în aşa fel încât să trăiască viaţa altui om. Formidabil, domnule! De-atunci, dorinţa mea supremă a fost să devin actor. Timp de zece ani, nu am scăpat niciun spectacol. Iar înainte de a merge la o piesă de teatru, făceam rost de textul piesei şi îl studiam.
Dar aţi jucat vreodată într-o piesă, măcar în conjuncturi private?
Am jucat teatru, înainte să merg la şcoală, dar chiar despre joacă e vorba. Ne adunam toţi copiii de pe stradă într-o magazie de pe strada copilăriei mele, Strada Iernii, şi jucam teatru. Ne împărţeam între noi rolurile şi fireşte că mai mult ne schimonoseam. Eu mă ocupam atunci şi de „Ziarul Străzii“, eram singurul redactor. Scriam – pentru că învăţasem deja literele – despre teatru, despre toate întâmplările din jocurile copiilor, cine a câştigat la jocul de castane, la alergări sau la fotbal. Dădeam chiar şi premii. Părinţii mei mă certau pentru că vedeau că dispăreau din casă diverse obiecte – nasturi, capace de sticle –, pe care eu le luam ca să le ofer câştigătorilor.
„Tata n-a mai vorbit cu mine doi ani“
Tatăl dumneavoastră şi-ar fi dorit foarte mult să-i urmaţi meseria de croitor. Aţi moştenit ceva din dexteritatea sa? Vă învăţa de mic să coaseţi nasturii la cămaşă?
Tatăl meu ajunsese să fie un croitor foarte apreciat în Bacău. Era un artist! El ştia una şi bună. „Există două meserii care te fac om: inginer şi medic. Restul sunt muritori de foame!“. De aceea, a fost foarte dezamăgit de mine. Pentru că la activităţi care cer manualitate, nu m-am priceput niciodată. Când a aflat că vreau să urmez Facultatea de Matematică, timp de doi ani n-a mai stat de vorbă cu mine. A rupt relaţiile complet. Mi-l dădea mereu ca exemplu pe un profesor de matematică din Bacău, domnul Glodaru, care ajunsese într-un hal de mare sărăcie. „Nu m-ai ascultat, ai să ajungi ca ăsta!“.
Dar erau înstăriţi părinţii dumneavoastră?
Iniţial, tata avusese o oarecare stare financiară, cumpărase o casă pentru familia noastră, dar, în urma crizei din anii ‘30, am sărăcit rapid. Prin ‘42, o duceam foarte greu. Atunci a trebuit să mă gândesc, împreună cu fraţii mei mai mari, cum să contribuim la întreţinerea familiei. Aşa am început, pe la 16-17 ani, să dau meditaţii elevilor mai mici. Ţin minte că îl meditam pe băieţelul unui fabricant de mezeluri care nu mă plătea cu bani, dar îmi aducea câte un pachet de produse ale fabricii, de care eram foarte încântat. Am continuat să ofer meditaţii pe toată perioada studenţiei mele, din toamna anului 1944 până în 1949. Aproape că nu mai rămăsese cartier în Bucureşti unde să nu fi avut meditaţii. Erau ani de sărăcie şi trebuia să mă întreţin. Eram mereu înfometat! Până la vârsta de 20 de ani, eu n-am avut niciodată hainele mele. Le purtam pe cele rămase de la fraţii mei mai mari. Cum era să pice la Bac, dar a avut cea mai mare medie
Elevul Marcus, eliminat din şcoală pentru sinceritate
„În clasa a II-a de gimnaziu, ne-a zis unul dintre profesori, domnul Săndulache, să scriem sincer, fără teamă că ni s-ar putea întâmpla ceva, ce credem despre profesorii noştri. Şi eu m-am apucat să scriu că «Zilele astea, am auzit că profesorul Alexandru Şendrea de română a luat nota 2 la examenul de capacitate pentru profesori». Săpămâna următoare, a venit profesorul Săndulache: «Măi, cineva dintre voi şi-a permis să ofenseze un profesor. Să se ridice în picioare şi pedeapsa va fi mai mică». M-am ridicat imediat şi i-am amintit că a zis să scriem orice. «Ei, dar nu chiar aşa!» L-a chemat pe tata la discuţii şi m-au eliminat pentru câteva săptămâni de la şcoală“, povesteşte academicianul Solomon Marcus.
Cum v-aţi apropiat până la urmă de matematică?
Aţi absolvit totuşi liceul „Ferdinand I“ din Bacău, cu profil uman... Am dat examenul de Bacalaureat, care a fost foarte dificil. La limba franceză, am primit un subiect atât de greu, încât dacă îl dai azi la licenţă universitară, te reclamă! Suna aşa: să aducem argumente pro şi contra ideii că Charles Baudelaire e un poet parnasian. În manual, nu exista nicio legătură între Baudelaire şi parnasianism (n.r. – curent în poezie, apărut în Franţa spre jumătatea secolului al XIX-lea, care cultivă virtuozitatea imaginii). Trebuia să o inventeze elevul, pe loc, în timpul examenului. Rezultatul a fost, spre mirarea mea, că din cei 156 de candidaţi, pe locul întâi era Marcus Solomon.
De ce v-a uimit?
Nu eraţi printre elevii eminenţi din clasă? Era o reuşită pentru mine, pentru că, dacă vă uitaţi pe dosul diplomei de absolvire, unde sunt trecute notele de la şcoală, o să vedeţi garnitura unui elev mediocru. Nu a fost o decizie să urmez Facultatea de Matematică. A fost o încercare. M-am plimbat pe holurile facultăţilor din Bucureşti să văd anunţurile privind admiterile. La matematică, am văzut lista cu materiile ce urmau a fi studiate. Nu înţelegeam nimic din titluri, dar m-a vrăjit modul în care sunau: „Analiză infinitezimală“, „Aritmetică transfinită“. Formidabil! Şi am zis să încerc. În cel mai rău caz, anul următor, mă mutam la altă facultate. Am avut norocul să constat că acolo unde am încercat, acolo era locul meu.
Cheia succesului, după Marcus
Aşadar, s-au năruit planurile de a deveni actor de teatru.
De fapt, la universitate, mi-am dat seama m-am apropiat de matematică cu ochii literaturii şi teatrului şi, pe urmă, am abordat lingvistica prin prisma matematicii. Toate minunile pe care le-am trăit cu poezia se regăsesc şi în matematică. N-am jucat pe scenă, dar m-a influenţat legătura dintre matematică şi teatru. Am reuşit chiar să înfiinţez şcoala românească de teatrologie matematică.
Dar ce treabă are teatrul cu matematica?
Gândiţi-vă, cuvântul caracteristic matematicii este „teoremă“. Ei bine, etimologia cuvântului provine din limba greacă şi înseamă „spectacol“. Aşadar, la vechii greci, teorema a apărut ca o formă de spectacol. Iar spectacolul are o definiţie alarmant de simplă: tot ceea ce poate reţine şi păstra atenţia publicului. „Spectacolul“ e numitorul comun în orice profesie – că eşti preot, avocat, profesor sau actor. Trebuie să ştii să reţii atenţia. De aceea eşuează şcoala, pentru că mai mulţi oameni de catedră îi plictisesc pe elevi, în loc să le captiveze atenţia la ore, cu resursele pe care le au la îndemână.
„Am fost arestat din cauza partizanilor geometriei neeuclidiene“
Aţi trecut prin mai multe schimbări de regim politic de-a lungul vieţii. Cum v-au afectat vremurile tulburi din fiecare perioadă?
Încă de mic, a trebuit să învăţ să convieţuiesc cu dictaturi de tot felul, cu anii grei ai războiului, cu restricţii în modul de exprimare, cu încălcări ale libertăţii de gândire. Vă daţi seama cum e ca la vârsta de 7 ani să te vezi fugărit de un alt copil, care-ţi strigă din urmă: „Mă, jidane, de ce l-ai omorât pe Iisus Hristos?“. Erau vremuri cu interdicţii care te puneau în situaţii foarte umilitoare, te simţeai ca un non-cetăţean, simţeai că nu eşti o fiinţă umană autentică.
Eraţi la liceu în perioada războiului.
A fost perioada cea mai grea dintre toate. Pentru că agresiunile pe care le suporţi la vârsta adolescenţei te marchează mult mai mult decât cele pe care trăieşti la maturitate. Mi-aduc aminte că atunci când am ajuns în Bucureşti, prin octombrie 1945, drumul de la Bacău la Bucureşti mi s-a părut că a durat de cinci ori mai mult decât în mod obşnuit. Nu-mi era clar dacă sunt trenuri cu vagoane de mărfuri sau de oameni. Oameni care mergeau către necunoscut, asta era senzaţia dată de război.
Problema de geometrie, cu poliţia
Aţi avut vreodată proleme cu autorităţile?
Ei, asta e o poveste. Am fost arestat timp de 24 de ore. Era în primăvara lui ’44, prin luna mai. Stăteam împreună cu doi colegi pe o bancă în faţa Primăriei din Bacău. Discutam despre o carte de geometrii neeuclidiene, de care eu eram fascinat, pentru că descoperisem o cu totul altă matematică decât ce învăţam la şcoală. Le povesteam colegilor despre cum nu toţi acceptau geometriile neeuclidiene şi, la un moment dat, a trecut cineva pe lângă noi care m-a auzit ce spuneam. Ne-a turnat imediat la poliţie! După vreo jumătate de oră de pălăvrăgeală, a venit o trupă de poliţişti şi ne-a arestat. Ne-au dus la secţie, ne-au băgat pe fiecare în altă piviniţă. Întâi, ne-au dat la fiecare câte două perechi de palme şi ne-au pus să dăm declaraţii: „Unde sunt ascunşi partizanii?“. Culmea era că, în acele momente, Armata Sovietică ajunsese deja la Iaşi şi exista un zvon că lansează paraşutişti în spatele frontului să facă diversiuni. Or, poliţiştii credeau că discutam despre aceşti partizani. Degeaba le-am explicat noi că vorbeam despre alţi partizani. Ăia, dacă nu ştiau despre ce e vorba, ziceau întruna: „Nu ne duceţi voi cu vorba, spuneţi unde sunt ascunşi!“. Cum s-a încheiat tărăşenia? A doua zi, seara, am fost judecaţi de curtea marţială locală. Puteau să ne şi împuşte. Până la urmă, ne-au dat drumul acasă, însă nu ştiam cum de am scăpat. Am aflat ulterior că părinţii colegilor mei le dăduseră nişte bani poliţiştilor. „Trebuia să mă strecor ca să supravieţuiesc“.
Cum aţi perceput venirea la putere a comuniştilor?
Vedeţi, aceasta expresie, „venirea comuniştilor“, a apărut mult mai târziu. În acel moment, nimeni nu vorbea de aşa ceva. În anii ’44-’45-‘46 se vorbea despre victoria Aliaţilor contra nazismului şi fascismlui. Toate lozincile erau de felul: „Să desăvârşim lupta antifascistă pentru pace!“. În fine, toată această schimbare, din nou, de regim, am perceput-o ca pe o perioadă în care trebuia să mă strecor ca să supravieţuiesc.
Dosarul nu vă avantaja.
Eu eram socotit persoană cu origini nesănătoase, una dintre surorile mele emigrase... Vă dau un exemplu. În 1953, s-a înfiinţat şi la noi instituţia aspiranturii, adică doctoratul. Chiar în primul an, ne-am înscris cinci persoane la examenul de admitere. În afară de mine, au mai fost Cabiria Andreian, Nicoale Cristescu, Romulus Cristescu şi Ivan Singer. Examenele de matematică le-am dat cu marele nostru matematician Simion Stoilow (n.r. – fondatorul şcolii româneşti de analiză complexă) şi am reuşit toţi cinci. Ceilalţi au primit hârtia de admitere, eu am primit alta, care spunea că nu am dreptul să fiu aspirant al Republicii Populare Române. M-a durut enorm!
Aţi putut totuşi să rămâneţi la catedra de matematică după absolvire.
Am avut câţiva mari profesori cărora le-am câştigat dragostea. M-ar fi dat afară dacă nu erau ei care să mă apere insistent tot timpul. Miron Nicolescu spunea că am avut norocul să fiu adus la catedră într-un moment în care marii profesori încă aveau putere de decizie. Apoi a urmat perioada în care decidea numai partidul.
„Mentorul meu este un fost student, fiu de analfabeţi“
Deşi persecuţiile vechiului regim nu v-au ocolit, aţi reuşit să ieşiţi în străinătate. Nu v-aţi gândit să emigraţi definitiv?
Niciodată n-am avut acest gând. De pildă, în ’71, după lupte mari, inclusiv din partea savanţilor români, am obţinut aprobarea de a onora o invitaţie pe şase luni la Universitatea din Toronto, Canada. Când s-au împlinit cele şase luni, profesorii de la universitate au cerut autorităţilor române să-mi aprobe o prelungire de încă şase luni. Nu mi-au mai dat-o. Eu le promiteam celor din ţară, negru pe alb, că mă voi întoarce fără îndoială, la exact un an de la plecarea mea în Romînia. Între timp, fusesem dat afară de peste tot. Miron Nicolescu mă propusese pentru premiul Academiei Române, dar am fost tăiat. Eram, în felul acesta, sub presiunea ameninţării. M-am întors cu două săptămâni înainte de acordarea premiului din partea Academiei şi am fost restabilit. Chiar şi în ciuda vicisitudinilor, nu am vrut niciodată să fug din România.
“Cea mai mare greşeală faţă de o femeie e să ai impresia că o cunoşti şi să n-o mai cauţi”.
Pe soţia dumneavoastră cum aţi cunoscut-o?
Am cunoscut-o pe soţia mea, Paula Diaconescu, în perioada în care eu eram foarte interesat de studiul lingvisticii. Ea a fost profesoară la Facultatea de Litere, fostă elevă a lui Alexandru Rosetti, unde a predat Istoria Limbii Române Literare. Fusese elevă a lui Alexandru Rosetti şi mi-a stârnit interesul pentru lingvistică. De altfel, m-a ajutat să-mi procur o bună parte din cărţile de care aveam nevoie. Aşa ne-am apropiat. Cu timpul, am ajuns la o comunicare aproape epidermică, aşa încât tot timpul ne spuneam ce gânduri ne treceau prin cap. De multe ori, ne completam cuvintele. Totuşi, ne-am ataşat încet şi foarte greu unul de celălalt. În cazul nostru, a fost mai degrabă o construcţie a relaţiei, nu o explozie, cum adesea se întâmplă.
Oamenii de ştiinţă sunt de trei feluri
Există mulţi matematicieni care şi-au dedicat zeci de ani din viaţă pentru a se gândi la soluţia unei probleme. V-a prins şi pe dumneavoastră „microbul“ acesta?
Avem matematicieni care au trăit toată viaţa lor într-o singură problemă. De pildă, Valentin Poénaru, care locuieşte acum la Paris. Toată viaţa, de când era student, până la bătrâneţe, s-a ocupat de Conjectura lui Poincaré. În legăură cu asta, o minte luminată din secolul al XVI-lea, a lansat, cândva, o tipologie zoologică a oamenilor de ştiinţă. El a zis că sunt de trei feluri: furnici, albine şi păianjeni. Furnicile sunt persoanele care toată viaţa scormonesc într-un singur loc, cum este cazul matematicienilor care stau şi se gândesc la o problemă multă vreme. Albinele sunt cei care, la fel ca insectele, zboară din floare în floare, culeg polenul, n-au răbdare să rămână prea mult timp, dar cât stau într-un loc, fac un lucru esenţial: lansează o problemă şi dau de căutat altora. Albină e Henri Poincaré sau, la noi, Dimitrie Pompeiu. Iar păianjeni sunt cei care imaginează o construcţie din suc propriu. Ei construiesc un univers nou, nu preiau de la alţii. De pildă, Georg Cantor, care a gândit „Teoria transfinită“, în secolul XX.
Dumneavoastră ce sunteţi? Albină?
La începutul carierei mele, prin anii ’50, timp de vreo opt ani, am fost furnică în domeniul analizei reale. După aceea, am devenit furnică în lingvistica matematică. Dar, pe baza experienţei trăite, am realizat că nu mai era suficient. Mi-am dat seama că pentru lingvistica matematică aveam nevoie şi de cunoştiinţe în informatică, în biologie sau în psihologie. E clar că trebuie să te desprinzi de sol, să-ţi iei libertatea să zbori liber peste tot, pentru că oriunde dai de lucruri de care ai nevoie. În felul ăsta, am început să „călătoresc“ în lume.
Toate cărţile deschise, la examenele cu Marcus
Cum erau cursurile cu profesorul Solomon Marcus? Eraţi exigent?
Aici cred că ar trebui să vă răspundă mai bine studenţii. Am căutat mereu să fiu în dialog cu ei, să ştiu ce îi nemulţumeşte. Altfel, câtă vreme mi se permitea – că nu prea mă lăsau –, la examene, le dădeam voie să folosească orice resuse doreau. S-au supărat de câteva ori cei de la Minister pe mine, pentru că eu făceam exact opusul a ceea ce îi învăţau ceilalţi colegi de-ai mei pe studenţi. Eu voiam doar să le demontez iluzia că ceea ce le era interzis era, de fapt, salvarea.
Aţi fost în preajma multor matematicieni renumiţi. I-aţi avut mentori pe Grigore Moisil, pe Ion Barbu...
... pe Gheorghe Vrânceanu, pe Simion Stoilow. Însă în afară de mentorii cu care am avut contact direct, mi-am descoperit şi mentori în creatori pe care nu i-am cunoscut personal. De pildă, unul dintre ei, pe care am apucat să-l cunosc personal, e Dimitrie Pompeiu. I-am studiat opera, carte după carte, şi astfel m-am descoperit pe mine. Am zis că e bunicul meu spiritual, dar el n-a aflat niciodată. Totuşi, nu este mentorul cel mai drag mie.
Vasile Ene, discipolul devenit mentor
Dar cine este? Şi de ce?
Mentor mi-a fost un student de-al meu, Vasile Ene. A murit, din păcate, la o vârstă foarte fragedă, în 1998, răpus de o boală. Vasile Ene, care a fost discipolul meu, căruia i-am coordonat lucrarea de doctorat, a fost un fiu de analfabeţi. N-avea nicio carte în casă. Când era la şcoală, la ora de matematică, l-a captivat noţiunea de integrală. Asta i-a atras lui atenţia. Şi când a ajuns la Facultatea de Matematică din Bucureşti, tot problema cu integrala îl bântuia. Din cauza asta, avea note mici la multe examene. Unul dintre profesori, văzându-l, i-a zis: „Tu nu l-ai avut profesor pe Marcus, dar du-te la el, că el se ocupă de oameni ca tine“. M-a abordat într-o zi şi mi-a povestit interesul său. Ca să vă daţi seama în ce ignoranţă se afla, venea la biblioteca facultăţii şi, ca să caute cărţi despre integralele care-l pasionau pe el, se suia pe scara cea mai înaltă şi lua absolut toate cărţile de la stânga la dreapta, începând cu raftul cel mai sus. Le verifica pe toate ca să vadă în care e vorba despre acele integrale. În plus, n-avea deloc ştiinţa redactării unui articol. Simţea că avea capul năpădit de idei şi scria articole pe care le trimitea la reviste de matematică. Însă redactarea era imposibilă! Când a venit la mine, i-am spus să mă caute a doua zi. I-am adus o revistă americană, pe care o primeam regulat, „Real analysis exchange“, în care se regăseau exact tipul de probleme care-l pasionau pe el. Din momentul în care i-am pus în braţe această revistă, viaţa lui s-a schimbat complet. Era cu ochii mereu în ea. Şi a ajuns atât de puternic publicând în această revistă că, în momentul în care a murit, revista a publicat un „In memoriam“despre el şi a înfiinţat un fond special „Vasile Ene“ din care să se finanţeze participarea tinerilor români la toate manifestările ştiinţiice internaţionale pe tematica de care se ocupa el. Eu nu mai cunosc un al doilea examplu de asfel de român. Astfel că, de fieare dată când susţin discursuri la Academie, le închei spunând că Vasile Ene este mentorul meu.
„Elevii de nota 10 îmi spun că sunt nenorociţi, nu fericiţi“
Sunteţi foarte activ. Participaţi la conferinţe, chiar şi în străinătate, scrieţi cărţi, la Academie sunteţi greu de găsit. N-aţi obosit, nu vă luaţi o vacanţă?
Din păcate, pe mine, ca pe mulţi romîni, m-a prins libertatea după ’90. Abia atunci am putut profita de acest drept, de a călători. Şi ca să mă bucur tot mai mult de el, m-am pensionat de la Universitatea din Bucureşti ca să pot face faţă invitaţiilor primite din străinătate. Dar niciodată n-au fost ieşiri turistice. De fapt, asta însemna, pentru mine, vacanţa. Toată viaţa eu n-am avut noţiunea de weekend. Pentru mine, zilele de sâmbătă şi duminică au fost cele mai bune zile de lucru. Verbul „a mă distra“ nu a existat în vocabularul meu. Făceam şi alte lucruri, dar nu ca divertisment, ci dintr-o necesitate intelectuală, spirituală.
Până când aţi continuat să lucraţi cu copiii?
Pot să spun că şi acum o fac, pentru că şi acum sunt în legătură, prin e-mail, cu ei. Mulţi mă contactează. Pe unii i-am cunoscut personal la conferinţe, pe unde am fost să le ţin un discurs. Se plâng că trag toţi profesorii de ei. Toţi îi cheamă la olimpiade, împinşi şi de părinţi, desigur. Au toţi pretenţia, părinţi şi profesori, ca elevii să aibă nota maximă, la toate materiile. O elevă mi-a şi scris: Uitaţi, eu sunt o elevă de nota 10 pe linie şi veţi zice că trebuie să fiu fericită, dar vă spun că sunt nenorocită, pentru că îmi dau seama că n-am făcut nimic pentru sufletul meu“. Acesta e potretul-robot al elevului foarte bun de azi. Şi asta pentru că mulţi profesori trăiesc cu mentalitatea că disciplina pe care ei o predau este singura pe care trebuie să o înveţe elevul. Or, elevul se vede în situaţia de fiinţă oprimată, trăisc o stare de depresie, de stres. Pur şi simplu, se îmbolnăveşte. E important să ştie care sunt metodele alternative de învăţare, să vorbească cineva cu ei, nu să primească răspunsul: „Vă rog să nu mă întrerupeţi că-mi pierd şirul ideilor“.
Mai scrieţi probleme? Daţi-ne un exemplu.
De pildă, le-am propus elevilor, problema următoare. Gândiţi-vă la cuvântul „punct“. V-aţi întâlnit cu el şi în aritmetică, şi în geometrie, şi în algebră. V-aţi întâlnit cu el şi când aţi învăţat ortografie, gramatică, şi în literatură, în poezie. La muzică! Sau la fizică – „punctul material“. Până şi în tot felul de vorbe ca „l-am pus la punct“. Ei bine, i-am rugat să se gândească la toate aceste manifestări ale punctului şi să-mi spună ce au în comun, dar şi cum sunt diferite. Prima reacţie a fost: „Dar noi n-am făcut aşa ceva la şcoală...“ (râde)
http://adevarul.ro/educatie/universitar/tinerii-vor-voce-sporita-noul-consiliu-economic-social-1_56057215f5eaafab2cfefc52/index.html
Tinerii vor avea voce sporită în noul Consiliu Economic şi Social
În noua componenţă a Consiliului Economic şi Social (CES), votată în septembrie, se regăsesc două organizaţii de tineret: Uniunea Studenţilor din România şi Consiliul Tineretului din România, potrivit deciziei publicate, joi, în Monitorul Oficial.
Propunerea ministrului delegat pentru dialog social pentru noua componenţă a CES a fost aprobată de prim-ministrul Victor Ponta şi publicată, joi, în Monitorul Oficial.
Din cei 15 reprezentanţi ai societăţii civile, cu mandat de cinci ani, fac parte două organizaţii de tineret: Uniunea Studenţilor din România (USR), care are deja o tradiţie în cadrul acestei structuri şi Consiliul Tineretului din România.
Perioada de înscriere a partenerilor sociali pentru Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) a fost prelungită după ce mai multe organizaţii de tineret au acuzat CES de lipsă de transparenţă în selectarea partenerilor de dialog din rândul societăţii civile.
Mai exact, instituţia a publicat anunţul privind perioada de înscriere a partenerilor sociali doar cu trei zile înainte de termenul limită de depunere a dosarelor, astfel încât întocmirea lor este practic imposibilă, susţin Consiliul Tineretului din România, ANOSR şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE).
„Considerăm imperios necesar ca Guvernul să comunice transparent şi să manifeste respect în relaţia cu societatea civilă, nu să încerce să păcălească organizaţiile care au cu adevărat un cuvânt de spus prin proceduri stabilite pe genunchi şi anunţate pe sub masă. Ne dorim o selecţie corectă şi transparentă pentru a avea un Consiliu Economic şi Social cu adevărat legitim şi activ”, a declarat Vlad Cherecheş, preşedintele ANOSR. Instituţia care asigură dialogul social, acuzată de lipsă de transparenţă chiar în alegerea partenerilor de dialog. Liviu Pop anunţă prelungirea înscrierilor.
http://adevarul.ro/educatie/universitar/reprezentantii-studentilor-nu-mai-vor-coruptie-universitati-nu-mai-vor-auda-plagiat-spaga-1_5608ec5ef5eaafab2c14282c/index.html
Reprezentanţii studenţilor nu mai vor corupţie în universităţi şi nu mai vor să audă de plagiat şi şpagă
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a transmis, cu ocazia începutului unui nou an universitar, că studenţii îşi doresc să înveţe în universităţi curate în care faptele de corupţie să nu-şi găsească locul şi unde termenii de „plagiat” şi „şpagă” să nu fie toleraţi.
Reprezentanţii studenţilor spun că doresc universităţi finanţate corespunzător cu nevoile şi performanţele acestora, capabile să furnizeze servicii educaţionale de calitate, în care bursele sunt acordate într-un număr suficient şi acoperă cheltuielile lunare de cazare şi masă, locurile de cazare sunt suficiente tuturor studenţii care solicită acest lucru. De asemenea, ei mai doresc ca universităţile să asigure condiţii decente de trai şi studiu, ca reducerile pentru transport să fie asigurate pentru toţi studenţii, pe tot parcursul anului universitar, iar laboratoarele, sălile de studiu şi bibliotecile să fie dotate cu materiale didactice corespunzătoare şi de actualitate, se arată într-un comunicat de presă ANOSR.
Problema corupţiei şi a plagiatului
"Cazurile de corupţie din universităţi tot mai des aduse în atenţia opiniei publice, fie că e vorba de cadre didactice care primesc şpagă pentru a favoriza obţinerea unor rezultate academice sau că e vorba de cazuri de lucrări sau articole plagiate de către cadre didactice sau studenţi, ne îngrijorează şi ne fac să solicităm sancţiuni mult mai aspre pentru cei care încalcă legislaţia în vigoare. Dacă pentru cazurile de luare şi dare de mită autorităţile de resort acţionează prompt, considerăm că e nevoie de o mai mare preocupare a instituţiilor din domeniul educaţiei pentru a combate şi sancţiona fenomenul plagiatului. Furtul intelectual nu trebuie tolerat niciun moment, iar cei care comit astfel de fapte trebuie sancţionaţi deosebit de aspru şi excluşi imediat din comunităţile universitare. De asemenea, pentru combaterea actelor de corupţie din universităţi este necesară şi derularea unor campanii eficiente de prevenire şi informare a tuturor actorilor din sistem, precum şi de o implicare şi o cooperare mai intensă între instituţiile centrale şi locale din domeniul educaţional", spun studenţii.
Problema burselor şi a finanţării
De asemenea, studenţii mai atrag atenţia că şi acest început de an universitar stă sub semnul finanţării insuficiente a sistemului educaţional românesc.
"În continuare studenţii se confruntă cu un deficit de locuri de cazare şi cu condiţii nepotrivite pentru studiu şi trai în multe din căminele studenţeşti existente, fondul de burse este prea mic, iar cuantumurile burselor nu acoperă cheltuielile obligatorii lunare pentru cazare şi masă, reducerile la transportul în comun sau feroviar se acordă doar parţial sau pentru un număr limitat de călătorii, iar multe laboratoare, săli de studiu sau biblioteci nu sunt dotate corespunzător în conformitate cu necesităţile unui învăţământ centrat pe student în anul 2015. În plus, sistemul universitar de învăţământ din România se confruntă cu o rată ridicată a abandonului şcolar, iar politicile de echitate şi acces la studii universitare sunt insuficient implementate şi promovate, studenţii din medii defavorizate confruntându-se cu multe piedici în a urma un ciclu de studii universitar. Astfel, ne aşteptăm ca în această toamnă Legea Bugetului de Stat pentru anul 2016 să aducă creşteri semnificative a finanţării educaţiei, prin respectarea articolului 8 din Legea Educaţiei Naţionale care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educaţiei şi prin creşterea alocării fondurilor către capitolele bugetare deficitare din acest domeniu, reamintind faptul că investiţia în educaţie este o investiţie în viitorul României", mai spun studenţii.
http://adevarul.ro/economie/afaceri/afacere-gradinita-particulara-incepi-activitate-domeniu-1_56054417f5eaafab2cfda792/index.html
Afacere cu grădiniţă particulară. Cum să începi o activitate în acest domeniu
Dacă vreţi să vă lansaţi într-un sector unde cererea este mare, atunci o afacere cu grădiniţă particulară este numai bună. „Adevărul“ vă prezintă ce trebuie să ştiţi despre acest domeniu.
La mare cerere în ziua de astăzi, grădiniţele particulare apar ca ciupercile după ploaie, şi asta pentru că patronii lor reuşesc să convingă parinţii copiilor să scoată bani grei din buzunar pentru a le da copiilor un start bun în viaţă.
Ce autorizaţii sunt necesare pentru o afacere cu grădiniţă particulară
Potrivit Romanian Law Boutique, o afacere cu grădiniţă particulară presupune mai multe etape. În primul rând trebuie constituită societatea comercială prin care se doreşte operarea grădiniţei. Dacă nu doriţi ca activitatea să se desfăşoare printr-o companie, atunci puteţi opta pentru constituirea unei asociaţii sau fundaţii cu acelaşi scop. Ulterior, este nevoie de autorizarea din partea Ministerului Educaţiei.
Autorizaţia trebuie eliberată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). Autorizaţia de funcţionare dată de aceasta este provizorie, ulterior fiind nevoie de acreditarea grădiniţei.
De asemenea, este necesară obţinerea autorizaţiei sanitare din partea Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.
Un ghid privind toate actele necesare se poate descărca aici. Cel mai sigur este să apelaţi la o firmă de consultanţă sau de avocatură pentru a şti exact paşii necesari.
Evident, este nevoie şi de spaţiul necesar desfăşurării activităţii, de dotări şi de educatoarele care se vor ocupa de copii.
Ce tarife se practică într-o afacere cu grădiniţă particulară
De profesie economist, Cristina Cocioabă, şi-a deschis în anul 2013 o grădiniţă privată în sectorul 4 din Bucureşti. Aceasta se numeşte Arici Pogonici SRL-D şi a fost înfiinţată cu ajutorul finanţării primite prin intermediul unui program de încurajare a companiilor aflate la început de drum. Programul se derula atunci prin Ministerul Economiei, dar acum este gestionat de către Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri.
Ea a obţinut în 2011 finanţarea de la stat pentru înfiinţarea grădiniţei, iar cofinanţarea a fost asigurată de asociata ei. Cel mai greu moment a fost obţinerea autorizaţiilor de funcţionare a grădiniţiei, proces care a durat câteva luni, astfel încât grădiniţia nu a putut fi funcţională până în toamna anului 2011.
Tarifele pentru înscrierea la grădiniţa Arici Pogonici încep de la 500 lei/lună (pentru program scurt – 7:30 – 12:30, cu mic dejun inclus) şi pot ajunge la 700 lei/lună +15 lei/zi (pentru program lung, de la 7:30 la 18:00, care include mic dejun+prânz+gustare). În aceste tarife sunt incluse toate rechizitele şi materialele didactice necesare pentru derularea activităţilor grădiniţei, potrivit Ziarului Financiar.
http://www.evz.ro/studentii-doresc-universitati-bine-finantate-in-care-plagiatorii-sa-nu-fie-tolerati.html
Dostları ilə paylaş: |