Frank herbert



Yüklə 3.38 Mb.
səhifə15/26
tarix13.08.2018
ölçüsü3.38 Mb.
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   26

Jurnalele Furate

"VA TREBUI SĂ SCUZAŢI insuficienţele acestui raport", scrise Cucernica Maică Anteac. "Ele se datorează crizei de timp. Mâine urmează să plec pe Ix pentru investigarea afacerii despre care am relatat amănunţit în raportul meu anterior. Interesul deosebit şi sincer al Împăratului-Zeu pentru Ix nu poate fi pus la îndoială, dar ceea ce vreau să vă aduc la cunoştinţă în continuare este legat de strania vizită pe care mi-a făcut-o, cu doar puţin timp în urmă, ambasadoarea ixiană, Hwi Noree".

Anteac se îndreptă de spate pe taburetul incomod, care era tot ce putea să-i ofere decorul spartan în care fusese cazată delegaţia Bene Gesserit. Era singură în odăiţa ei, chilia strâmtă din imobilul vetust pe care, chiar şi după avertismentul Comunităţii în legătură cu atentatul tleilaxu, Domnul Leto refuzase să-l schimbe cu un loc mai decent.

Pe un genunchi al Cucernicei Maici se afla un pătrăţel negru cu latura de un centimetru şi grosimea de vreo trei milimetri. Anteac scria pe acest pătrat cu un ac strălucitor, câte un cuvânt după altul. Absorbite instantaneu de minusculul pătrat, cuvintele aveau să alcătuiască un mesaj complet, destinat să se imprime direct pe retina unei acolite-mesagere, pentru a putea fi redat ulterior la sediul Canonicatului.

Hwi Noree reprezenta o mare dilemă!

Anteac citise referatele întocmite de profesoarele Bene Gesserit care participaseră, pe Ix, la educaţia lui Hwi. Dar referatele acelea erau pline de lacune, care nu făceau altceva decât să ridice şi mai multe semne de întrebare.



Ce experienţe deosebite ai trăit, copilă?

Care au fost greutăţile din copilăria şi adolescenţa ta?

Anteac pufni şi privi pătrăţelul negru care aştepta pe genunchiul ei. Gândurile acestea îi aminteau credinţa fremenă conform căreia locul unde s-a născut face din fiecare fiinţă ceea ce este.

"Există animale stranii pe planeta ta?" ar fi întrebat un fremen.

Hwi îşi făcuse apariţia pe la mijlocul dimineţii, însoţită de o impresionantă escortă de Păstrăvărese ― peste o sută de femei vânjoase, înarmate până-n dinţi. Anteac avusese rareori prilejul să vadă un asemenea arsenal: lasere, hangere, stilete, grenade paralizatoare...

După intrarea lui Hwi, armata de Păstrăvărese invadase toate încăperile cantonamentului Bene Gesserit, cu excepţia micii odăi a lui Anteac.

Cucernica Maică îşi plimbă ochii de jur-împrejur. Ştia ce voise să-i comunice Domnul Leto silind-o să locuiască într-un loc ca acesta.

"Asta-i măsura valorii voastre în ochii Împăratului-Zeu!"

Da, numai că... acum găsea de cuviinţă să trimită pe Ix o Cucernică Maică, iar scopul declarat al misiunii încredinţate, sugera multe lucruri în privinţa atitudinii Domnului Leto. Poate că timpurile aveau să se schimbe pentru Comunitatea Surorilor. Poate că Bene Gesseritul avea să se bucure de mai multă consideraţie şi de mai mult melanj.



Totul depinde de felul în care mă voi achita de sarcina mea.

Hwi intrase în odăiţă de una singură şi se aşezase, cu modestie, pe salteaua lui Anteac, poziţie în care capul ei era mai jos decât al Cucernicei Maici. Un gest elegant şi deloc întâmplător. Era clar că Păstrăvăresele ar fi putut aranja desfăşurarea întrevederii în orice condiţii ar fi ordonat Hwi. Primele ei cuvinte nu lăsaseră nici o îndoială asupra acestui lucru.

― Înainte de orice, trebuie să ştii că mă voi căsători cu Domnul Leto.

Anteac avu nevoie de toată măiestria ei ca să nu rămână, la propriu, cu gura căscată. Simţul de Dreptvorbitoare îi confirma adevărul declaraţiei lui Hwi, dar era incapabilă să-i evalueze pe deplin implicaţiile şi, mai ales, consecinţele.

― Domnul Leto a poruncit să nu comunici nimănui acest lucru, adăugă Hwi.

Ce dilemă! gândi Anteac. Nu le pot încunoştiinţa nici pe Surorile mele din Canonicat?

― Toată lumea va afla la timpul potrivit, urmă Hwi. Deocamdată nu e momentul. Îţi spun asta, pentru a-ţi atrage atenţia asupra caracterului deosebit al încrederii Domnului Leto.

― Încrederea în dumneata?

― În noi două.

Răspunsul avu darul să trezească în Anteac un freamăt lăuntric pe care Cucernica Maică abia izbuti să-l ascundă. Puterea pe care-o promitea o asemenea încredere!

― Ştii de ce te-a desemnat Ix ca ambasadoare?

― Da. S-a dorit să-l seduc.

― Şi s-ar părea că ai reuşit. Să însemne asta că ixienii dau crezare poveştilor tleilaxu despre aşa-zisele perversităţi ale Domnului Leto?

― Nici măcar tleilaxu înşişi nu cred în ele.

― Trebuie să înţeleg că infirmi veridicitatea acestor poveşti?

Hwi răspunse pe un ton ciudat de neutru, pe care nici simţul adevărului, nici aptitudinile mentatice ale lui Anteac nu izbutiră să-l interpreteze.

― Dumneata i-ai vorbit şi l-ai observat. Răspunde-ţi singură la această întrebare.

Anteac îşi reprimă un vag sentiment de iritare. În pofida tinereţii sale, această Hwi Noree nu era acolită... şi n-avea să fie niciodată o bună Bene Gesserit. Păcat!

― Ai comunicat guvernului ixian vestea? întrebă Cucernica Maică.

― Nu.

― De ce?


― Vor afla destul de curând. Un anunţ prematur i-ar putea dăuna Domnului Leto.

E sinceră, îşi spuse din nou Anteac.

― Loialitatea dumitale primordială nu este faţă de Ix? în­trebă ea.

― Loialitatea mea primordială este faţă de adevăr, răspunse Hwi şi, zâmbind, adăugă: Ix a reuşit mai bine decât credea.

― Ix te consideră o ameninţare îndreptată împotriva Împăratului-Zeu?

― Cred că interesul lor esenţial este obţinerea de informaţii. Am discutat despre asta cu Ampre, înaintea plecării mele.

― Ampre? Directorul Afacerilor Externe al Confederaţiei Ixiene?

― Da. Ampre este încredinţat că Domnul Leto nu permite ameninţările la adresa persoanei sale decât până la o anumită limită.

― A spus Ampre asta?

― Ampre nu crede că viitorul i-ar putea fi ascuns Domnului Leto.

― Dar misiunea mea pe Ix pare să indice... (Anteac se întrerupse şi clătină din cap.) De ce-i furnizează ixienii maşini şi arme Domnului Leto?

― Ampre e de părere că Ix n-are de ales. O forţă invincibilă ar distruge orice popor care ar reprezenta o ameninţare prea mare.

― Iar dacă Ix ar refuza, limita stabilită de Domnul Leto ar fi depăşită. E clar. Nu există cale de mijloc. Te-ai gândit la consecinţele unei căsătorii cu Domnul Leto?

― Te referi la îndoielile pe care un asemenea act le-ar ridica în privinţa naturii sale divine?

― Unii vor începe să dea crezare poveştilor tleilaxu.

Hwi se mulţumi să zâmbească.

Fire-ar să fie! gândi Anteac. Cum de-am putut s-o pierdem pe fata asta?

― E pe cale să schimbe structura religiei sale, acuză ea. Asta e, cu siguranţă.

― Nu faceţi greşeala de a-i judeca pe alţii după voi însevă, rosti Hwi şi, cum Anteac dădea să protesteze, adăugă: dar n-am venit aici ca să discut cu dumneata despre Domnul Leto.

― Nu, fireşte.

― Domnul Leto mi-a ordonat să-ţi povestesc în amănunţime tot ce-mi amintesc despre locul în care m-am născut şi-am crescut.

În timp ce reflecta la cuvintele lui Hwi, Anteac continua să privească micul pătrat criptografic de pe genunchiul ei. Dând ascultare poruncii Domnului (şi, mai nou, mirelui!) ei, Hwi îi expusese până în cele mai mărunte detalii tot ce ştia. Amănuntele ar fi fost, în bună măsură, fastidioase, dacă Anteac n-ar fi dispus de facultăţile mentatice de absorbţie a datelor.

Cucernica Maică îşi scutură capul, încercând să decidă ce să le raporteze Surorilor din Canonicat. Fără doar şi poate, Comunitatea era deja pe cale să analizeze semnificaţiile mesajului ei anterior. O maşină capabilă să se sustragă, cu tot ce conţinea, viziunii preştiente a însuşi Împăratului-Zeu... Să fi fost cu putinţă una ca asta? Sau era vorba de un alt fel de încercare, menită să măsoare sinceritatea Bene Gesseritului faţă de Domnul Leto? Şi acum, povestea astălaltă! Dacă, într-adevăr, el nu cunoştea deja geneza enigmaticei Hwi Noree...

Oricum, această nouă evoluţie a lucrurilor întărea evaluarea mentatică a lui Anteac cu privire la motivele pentru care fusese aleasă în vederea misiunii pe Ix. Împăratul-Zeu nu cuteza să încredinţeze o asemenea informaţie Păstrăvăreselor sale. Nu voia ca Păstrăvăresele să întrevadă vreo slăbiciune a Domnului lor!

Dar... era totul atât de simplu pe cât părea? Cu Domnul Leto, te puteai aştepta oricând ca în rotiţele unui mecanism să se ascundă alte rotiţe...

Din nou, Anteac scutură din cap. Apoi se aplecă şi reluă întocmirea raportului către Canonicat, fără a menţiona că Împăratul-Zeu îşi alesese o mireasă.

Canonicatul avea să afle curând, desigur. Între timp, Anteac avea să cântărească implicaţiile.

Dacă îţi cunoşti toţi strămoşii, înseamnă că ai asistat personal la evenimentele care au creat miturile şi religiile din trecutul nostru. Admiţând asta, trebuie să mă consideraţi un făuritor de mituri.

Jurnalele Furate

PRIMA EXPLOZIE RĂSUNĂ în momentul în care asupra Oraşului Festiv se aşternu întunericul nopţii. Deflagraţia îi surprinse pe câţiva cheflii mai aventuroşi, care treceau prin faţa Ambasadei Ixiene, în drum spre o serată unde (după cum fuseseră asiguraţi) o trupă de Dansatori-Feţe avea să prezinte o dramă antică despre un rege care îşi omora copiii. După evenimentele violente din primele patru zile ale Festivităţilor, le trebuise o doză bună de curaj acestor petrecăreţi pentru a părăsi relativa siguranţă a locuinţelor lor. Tot oraşul vorbea despre morţi şi răniţi din rândul trecătorilor nevinovaţi, iar acum o nouă întâmplare nefericită venea să dea apă la moară celor ce pledau pentru precauţie.

Nici victimele, nici supravieţuitorii n-ar fi apreciat câtuşi de puţin remarca lui Leto cum că trecătorii nevinovaţi reprezentau o categorie destul de puţin numeroasă.

Simţurile acute ale Împăratului-Zeu detectară şi localizară explozia în clipa în care se produse. Sub imperiul unei furii de moment, pe care mai târziu avea s-o regrete, îşi chemă Păstrăvăresele şi le ordonă "lichidarea tuturor Dansatorilor-Feţe", inclusiv a celor pe care îi graţiase.

Ca o primă impresie, senzaţia de furie, în sine, îl fascină pe Leto. Trecuse atât de mult timp de când nu mai simţise nici măcar o vagă mânie. Frustrarea şi iritarea, cam acestea constituiau plafonul. Dar iată că acum, la gândul unui pericol care-o ameninţa pe Hwi... o izbucnire de furie!

Un moment de reflecţie îl făcu să revină asupra ordinului iniţial, dar nu înainte ca mai multe Păstrăvărese să fi părăsit în goană Augusta Prezenţă, cu cele mai violente instincte dezlănţuite de ceea ce avuseseră ocazia să vadă la Domnul lor.

― Zeul este furios! strigau ele.

A doua explozie decimă un grup de Păstrăvărese care ieşise în piaţa centrală, întârziind transmiterea contra-ordinului lui Leto şi declanşând noi violenţe. A treia deflagraţie, situată nu departe de prima, îl determină să intre în acţiune pe Leto însuşi. Propulsându-şi Carul Regal ca pe un năprasnic bolid al morţii, ţâşni din camera de odihnă direct în ascensorul ixian şi se ridică la suprafaţă.

De cum ieşi la marginea pieţei, Leto dădu cu ochii de o scenă de haos, pe care o luminau mii de licurigloburi flotante lansate de Păstrăvăresele sale. Platforma centrală a pieţei fusese distrusă. Nu mai rămăsese întreg decât scheletul din plastoţel aflat sub pavaj. Bucăţi de zidărie spartă zăceau în tot locul, amestecate cu morţi şi răniţi.

În direcţia Ambasadei Ixiene, de cealaltă parte a pieţei în raport cu poziţia lui Leto, se desluşeau semnele unei ciocniri violente.

― Unde mi-e Duncanul? răcni Leto.

O bashară din Gardă se apropie în pas alergător şi-i raportă, gâfâind:

― L-am dus la Citadelă, Doamne!

― Ce se întâmplă acolo? întrebă Leto, arătând spre învălmăşeala din faţa Ambasadei Ixiene.

― Rebelii sprijiniţi de tleilaxu au luat cu asalt Ambasada Ixiană, Doamne. Folosesc explozive.

Abia termină de vorbit şi o altă deflagraţie se produse în dreptul faţadei pline de spărturi a clădirii Ambasadei. Leto văzu trupuri răsucindu-se prin aer, descriind o curbă largă şi recăzând la marginea unei fulgerări orbitoare în urma căreia persistă o imagine reziduală portocalie presărată cu puncte negre.

Fără să se gândească la consecinţe, Leto activă suspensiile carului şi zbură pe deasupra pieţei ca un proiectil gigantic, aspirând în siajul său sute de licurigloburi. Ajuns la marginea câmpului de luptă, făcu o boltă peste trupele proprii şi plonjă în flancul inamic, remarcând abia în clipa aceea laserele ce-şi dirijau înspre el arcurile de-un albastru palid. Simţi cum botul carului izbeşte, cu o bufnitură, masa de cărnuri, proiectând trupuri într-o parte şi-n alta.

Carul îl ejectă direct în faţa clădirii Ambasadei, făcându-l să se rostogolească peste mormanul de moloz în care se blocase. Simţi fasciculele laser ciupindu-i corpul inelat, apoi valul lăuntric de căldură urmat de o expulzare puternic oxigenată la nivelul cozii. Instinctul îl făcu să-şi retragă imediat faţa în pliurile capişonului şi să-şi îndoaie braţele în interiorul segmentului anterior. Trupul de vierme preluă apoi controlul, arcuindu-se şi contorsionându-se, rostogolindu-se ca un tăvălug, izbind şi strivind tot ce se afla în jur.

Sângele acoperi strada cu o peliculă vâscoasă. Sângele era, pentru organismul său, apă sub formă de soluţie-tampon, dar moartea elibera apa. În mişcările sale frenetice, corpul îi aluneca şi derapa pe mâzga roşie, în timp ce fuioare de fum albastru se ridicau din fiecare articulaţie unde apa reuşea să pătrundă prin pielea de păstrăv. Durerile provocate de contactul cu apa nu făceau decât să sporească violenţa uriaşului corp nimicitor.

Încă din prima secundă a intervenţiei lui Leto, linia de atac a Păstrăvăreselor se repliase. O bashară ageră văzu imediat cum se putea profita de situaţie. Strigă din răsputeri, pentru a acoperi zgomotul luptei:

― Ocupaţi-vă de răzleţi!

Rândurile strânse ale amazoanelor ţâşniră la atac.

Carnajul dură câteva minute. În lumina necruţătoare a licurigloburilor, lamele străpungeau fără şovăială, descărcările laserelor sfâşiau aerul, chiar mâinile goale şi picioarele loveau şi zdrobeau carne şi oase vulnerabile. Păstrăvăresele nu lăsară nici un supravieţuitor.

Leto se retrase, cu o mişcare unduitoare, din terciul însângerat care acoperea toată strada, în faţa Ambasadei. Valurile de durere provocate de apă abia dacă-i mai îngăduiau să gândească. Aerul din jur era însă saturat de oxigen şi asta-l ajută să-şi limpezească simţurile umane. Îşi chemă carul şi vehiculul pluti încet către el, înclinându-se periculos pe suspensiile avariate. Cu chiu cu vai, izbuti să-şi salte trupul pe carul deteriorat, căruia îi dădu apoi comanda mentală de a se întoarce în sălaşul din adâncurile pieţei.

Cu mult timp în urmă, Leto îşi pregătise un loc în care să poată trata, la nevoie, vătămări provocate de apă ― o încăpere special echipată, în care jeturi puternice de aer fierbinte să-l usuce şi să-l întremeze. Nisipul ar fi fost şi mai bun, dar în Onn nu exista nicăieri suficient spaţiu pentru amenajarea unei întinderi destul de mari de nisip în care să-şi poată încălzi şi freca trupul ca să-l aducă la starea de puritate normală.

În ascensor, îşi aduse aminte de Hwi şi transmise ordinul să fie adusă numaidecât la el.



Dacă mai e în viaţă.

Nu avea timp, acum, de o investigaţie preştientă; nu putea decât să spere, în vreme ce corpul său, atât prevermiform cât şi uman, tânjea după duşul de căldură purificatoare.

De cum intră sub jeturile fierbinţi, se gândi să reitereze ordinul modificat: "Câţiva Dansatori-Feţe să fie cruţaţi!" Apoi îşi dădu seama că era prea târziu. Păstrăvăresele turbate de furie se vor fi răspândit între timp prin tot oraşul şi n-avea încă destulă forţă pentru a-şi folosi preştiinţa ca să poată trimite mesagere în punctele corespunzătoare.

O căpităneasă din Gardă îl anunţă, în momentul în care ieşea din camera de purificare, că Hwi Noree, deşi rănită uşor, era în afara oricărui pericol şi urma să fie adusă de, îndată ce condiţiile de securitate aveau s-o permită.

Leto o avansă pe loc la gradul de sub-bashară. Era o femeie masivă, în genul Naylei, dar fără faţa pătrăţoasă a acesteia, cu trăsături mai rotunjite, mai aproape de vechile norme. Tremura de emoţie sub căldura aprobării Domnului ei şi, când Leto îi ordonă să se întoarcă şi să vegheze "de două ori mai straşnic" asupra securităţii lui Hwi, făcu stânga-împrejur şi ţâşni că din puşcă.

Nici măcar n-am întrebat-o cum o cheamă, gândi Leto, în timp ce se lăsa să alunece pe un car nou, deja instalat în fosa din mica sală de audienţă. Îi trebuiră câteva clipe de concentrare pentru a-şi aminti numele proaspetei sub-bashare: Kieuemo. Avansarea trebuia confirmată oficial. Îşi notă în minte s-o facă el însuşi. Toate Păstrăvăresele trebuiau să afle neîntârziat cât de mult însemna pentru el Hwi Noree... dacă mai rămăsese vreo îndoială după cele petrecute în această noapte.

Efectuă, în sfârşit, explorarea preştientă şi trimise mesagere Păstrăvăreselor dezlănţuite. Însă prăpădul avusese deja loc ― tot Onnul era presărat cu cadavre: Dansatori-Feţe, dar şi o mulţime de oameni suspectaţi doar a fi Dansatori-Feţe.



Iar mulţi m-au văzut ucigând, îşi spuse el.

În timp ce aştepta sosirea lui Hwi, trecu în revistă cele întâmplate. Atacul nu avusese caracteristicile specifice unei acţiuni tleilaxu, dar ambuscada de pe şoseaua spre Onn apărea acum într-o lumină nouă, totul părând să indice existenţa unei voinţe unice, urmărind scopuri sinistre.



Puteam să-mi pierd viaţa, gândi Leto.

Faptul explica în parte de ce nu anticipase acest atac, dar exista o cauză mai profundă. Leto începu s-o întrevadă conturându-se în spiritul său conştient, prin recapitularea tuturor indiciilor. Ce fiinţă umană îl cunoştea cel mai bine pe Împăratul-Zeu? Ce fiinţă umană dispunea de o ascunzătoare secretă pentru a pune la cale o conspiraţie?



Malky!

Leto chemă una din străji şi-i ordonă să se intereseze dacă Anteac părăsise deja Arrakisul. Femeia se întoarse după câteva minute şi raportă:

― Cucernica Maică Anteac se află încă la reşedinţa delegaţiei Bene Gesserit. Comandanta gărzii de Păstravărese de acolo spune că locul n-a fost atacat.

― Îi vei duce un mesaj lui Anteac, zise Leto. Mai întâi ai s-o întrebi dacă acum înţelege motivele pentru care am cazat delegaţia lor atât de departe de centru. Apoi îi vei spune că, odată ajunsă pe Ix, va trebui să dea de urma lui Malky şi să comunice coordonatele locului în care se află garnizoana noastre de acolo.

― Malky, fostul ambasador ixian?

― Chiar el. Nu trebuie să rămână în viaţă şi liber. Vei transmite comandantei garnizoanei noastre de pe Ix ordinul de a ţine permanent legătura cu Anteac şi de a-i acorda tot sprijinul de care-ar putea să aibă nevoie. Malky va trebui să-mi fie adus aici sau executat, după cum va crede de cuviinţă comandanta.

Amazoana-mesageră dădu scurt din cap şi umbrele din cercul de lumină proiectat spre chipul lui Leto îi jucară pe faţă. Nu ceru să i se repete ordinele. Toate gărzile afectate pazei personale Împăratului-Zeu beneficiau de o pregătire specială care făcea din ele adevărate înregistratoare umane. Erau capabile să repete întocmai cuvintele lui Leto, chiar intonaţiile lui, şi nu uitau niciodată nimic din ceea ce-l auziseră spunând.

După plecarea mesagerei, Leto emise un semnal de căutare codificat şi, câteva secunde mai târziu, Nayla răspunse. Aparatul ixian din Carul Regal sintetiză o versiune neutră, metalică şi neidentificabilă a glasului ei, destinată numai urechilor Împăratului-Zeu.

Da, Siona era la Citadelă. Nu, Siona nu luase legătura cu nici un grup de rebeli. "Nu, încă nu ştie că sunt aici şi că o supraveghez". Atacul de la Ambasadă? Era opera unei grupări disidente autointitulate "Unitatea de Contact Tleilaxu".

Leto îşi îngădui un oftat mental. Rebelii dădeau întotdeauna organizaţiilor lor aceleaşi denumiri pompoase.

― Există supravieţuitori? întrebă el.

― După câte ştim, nu.

Leto găsi amuzant faptul că intonaţiile care lipseau vocii metalice erau suplinite de propria lui memorie.

― Stabileşte contactul cu Siona, spuse el. Dezvăluie-i că eşti Păstrăvăreasa. Explică-i că nu te-ai deconspirat mai devreme fiindcă ştiai că nu va mai avea încredere în tine şi te temeai să nu fii demascată întrucât, dintre toate Păstrăvăresele, eşti sin­gura care i-ai jurat credinţă. Repetă-i acest jurământ de credinţă. Spune-i că juri pe tot ce ai mai sfânt să i te supui întru totul. Orice ţi-ar ordona, vei executa. Acesta fiind, după cum bine ştii, adevărul.

― Am înţeles, Doamne.

Memoria lui Leto adăugă acestui răspuns nota de fanatism absentă din glasul sintetizat. Nayla avea să facă precum îi poruncise.

― Dacă este posibil, adăugă el, crează-le Sionei şi lui Duncan Idaho cât mai multe prilejuri de a fi singuri împreună.

― Da, Doamne.



Apropierea o să-şi facă singură treaba, îşi spuse el.

Întrerupse contactul cu Nayla, se gândi o clipă, apoi trimise după comandanta forţelor desfăşurate în piaţă. Câteva minute mai târziu, bashara îşi făcu apariţia. Avea uniforma pătată şi prăfuită iar cizmele purtau încă urme de sânge. Era o femeie înaltă şi osoasă, cu trăsături acviline, ridate de vârstă, care-i dădeau un aer de demnitate impunătoare. Leto îşi aminti numele ei ostăşesc, Iylyo, ceea ce însemna "de nădejde" în vechiul grai fremen. El i se adresă însă cu matronimicul ei, Nyshae, "fiica lui Shae", stabilind astfel o atmosferă de subtilă intimitate pentru această întrevedere.

― Stai şi te odihneşte pe o pernă, Nyshae. Ai avut de furcă în noaptea asta.

― Mulţumesc, Doamne.

Femeia alese perna roşie pe care o folosise şi Hwi. Leto observă cutele de oboseală din jurul gurii, dar ochii lui Nyshae rămâneau vioi. Îi ridică spre el, părând că abia aşteaptă să-i audă cuvintele.

― Liniştea domneşte din nou în oraşul meu, rosti Leto pe un ton care nu era tocmai întrebător, lăsând-o pe Nyshae să-l interpreteze cum avea să creadă de cuviinţă.

― Liniştea, nu însă şi pacea, Doamne.

El aruncă o privire spre cizmele ei pătate de sânge.

― Strada din faţa Ambasadei Ixiene? întrebă.

― Se spală chiar în aceste clipe. Au început şi reparaţiile.

― Piaţa?

― Până în zori îşi va recăpăta aspectul dinainte.

Privirea ei rămânea aţintită la chipul său. Ştiau amândoi că adevăratul subiect al discuţiei nu fusese încă abordat, dar Leto desluşi acum în expresia lui Nyshae ceva cu totul deosebit.

E mândră de Domnul ei!

Pentru prima oară, îl văzuse pe Împăratul-Zeu ucigând. Sămânţa unei teribile dependenţe fusese sădită. Dacă ameninţă vreun dezastru, Domnul va interveni. Aşa vedea ea lucrurile. N-avea să mai acţioneze niciodată în mod cu totul independent, luând puterea cu care o investea Împăratul-Zeu şi fiind personal răspunzătoare de felul în care o folosea. Expresia ei din acest moment avea ceva posesiv. O cumplită maşină a morţii aştepta în culise, gata să intervină la chemarea ei.

Lui Leto nu-i plăcea deloc ceea ce vedea, dar răul fusese deja făcut. Orice eventuale remedii nu puteau fi aplicate decât în mod subtil şi în doze mici.

― De unde şi-au procurat agresorii lasere? întrebă el.

― Din propriile noastre depozite, Doamne. Garda de la Arsenal a fost înlocuită.

Înlocuită. Eufemismul era elegant. Păstrăvăresele care comiteau greşeli grave erau izolate şi ţinute în rezervă până ce Leto întâmpina o problemă care cerea intervenţia unor Comandouri ale Morţii. Se sacrificau bucuroase, fireşte, încredinţate că astfel îşi ispăşeau păcatul. În plus, uneori numai vestea că asemenea detaşamente sinucigaşe urmau să intervină era suficientă pentru a suprima tulburările.

― Pentru a pătrunde în Arsenal au folosit explozive? în­trebă el.

Răbdare şi explozive, Doamne. Au aşteptat un moment de neglijenţă a gărzii.

― Sursa explozivelor?

Ridicarea din umeri a lui Nyshae lăsă să se întrevadă o parte a oboselii ei.

Leto nu putu decât să-i dea dreptate. Ştia că ar fi putut căuta şi identifica el însuşi toate sursele, însă asta n-ar fi fost de cine ştie ce ajutor. O persoană inventivă putea găsi oricând ingredientele necesare pentru fabricarea unor bombe artizanale ― materiale uşor de găsit, ca zahărul, detergenţii, uleiurile de uz general sau îngrăşămintele chimice, masele plastice şi solvenţii, ba chiar şi substanţele extrase din descompunerea bălegarului. Lista era efectiv infinită, îmbogăţindu-se neîncetat graţie ingeniozităţii şi experienţei umane. Chiar şi într-o societate ca aceea pe care-o crease el, unde amestecul de tehnologie şi idei noi era, în principiu, strict limitat, nu putea spera să elimine cu totul existenţa unor arme mărunte, dar nu mai puţin periculoase. Ideea de a exercita vreun control asupra acestor lucruri era o himeră, o utopie la fel de înşelătoare pe cât de primejdioasă. Soluţia problemei consta în limitarea dorinţei de violenţă. Iar sub acest aspect, noaptea asta fusese un adevărat dezastru.



Din nou, alte nedreptăţi, gândi el.

Ca şi când i-ar fi ghicit gândurile, Nyshae oftă.



Normal. Încă de mici, Păstrăvăresele erau educate să evite nedreptăţile ori de câte ori era cu putinţă.

― Trebuie să ne ocupăm de populaţia oraşului, rosti el. Aveţi grijă să nu ducă lipsă de nimic. Oamenii trebuie făcuţi să înţeleagă că numai tleilaxu sunt de vină pentru tot ce s-a întîmplat până acum.

Nyshae dădu din cap. Nu ajunsese la gradul de bashară fără a cunoaşte până în vârful unghiilor instrucţia şi procedurile. Până-ntr-atât, încât acum credea orbeşte în ele. Îi fusese îndeajuns afirmaţia lui Leto pentru a fi convinsă că tleilaxu purtau toată vina. Iar această înţelegere nu era lipsită de un anumit simţ practic. Nyshae ştia de ce Păstrăvăresele nu-i masacraseră pe toţi tleilaxu.

Nu elimini niciodată până la ultimul ţapii ispăşitori.

De asemenea, va trebui să găsim un mijloc pentru a abate atenţia, adăugă el. Din fericire, cred că avem unul la îndemână. Îţi voi da de ştire după ce voi fi stat de vorbă cu Doamna Hwi Noree.

― Ambasadoarea ixiană, Doamne? Dar nu-i şi ea impli­cată în...

― Nu are absolut nici un amestec în povestea asta, spuse el.

Văzu clar acceptarea cuvintelor sale întipărindu-se pe chipul lui Nyshae ca o mască prefabricată din plastic, care-i împietri maxilarele şi-i încremeni privirea. Până şi una ca Nyshae, gândi el. Ştia că el însuşi crease premisele unei astfel de reacţii, dar uneori se simţea cuprins de uimire şi teamă în faţa propriilor sale creaţii.

― O aud pe Doamna Hwi în anticameră, zise. Spune-i să intre când ai să ieşi. Şi mai e ceva, Nyshae...

Păstrăvăreasa era deja în picioare, dar aşteptă nemişcată.

― În noaptea asta am avansat-o pe Kieuemo la gradul de sub-bashară, urmă Leto. Ocupă-te de formalităţi. Cât despre tine, sunt mulţumit. Cere şi vei primi.

Observă valul de plăcere pe care formula i-l provocă lui Nyshae, dar şi rapiditatea cu care bashara îşi temperă emoţia, dovedindu-şi o dată în plus valoarea.

― O voi pune pe Kieuemo la încercare, Doamne, spuse ea. Dacă va face faţă, mi-aş lua un mic concediu. Sunt câţiva ani de când nu mi-am mai văzut familia de pe Salusa Secundus.

― Când doreşti, răspunse Leto.

Şi gândi: Salusa Secundus. Fireşte!

Simpla menţionare a locului ei de baştină îi reaminti cu cine semăna: Harq al-Ada. Nyshae are sânge Corrino. Suntem mai apropiaţi decât mi-am închipuit.

Domnul e generos, rosti ea.

Apoi se răsuci şi părăsi încăperea cu un pas parcă mai sprinten. Leto o auzi spunând, în anticameră:

― Doamnă Hwi. Domnul nostru te aşteaptă.

Silueta lui Hwi apăru în cadrul arcadei, conturată de lumina din spate. Hwi înaintă cu paşi şovăielnici, până ce ochii i se adaptară la penumbra din salon. Se apropie ca un fluture atras de haloul de lumină ce înconjura faţa lui Leto, abătându-şi privirea doar o singură dată, spre partea cufundată în umbră a corpului vermiform, pentru a căuta semnele vreunor răni. Leto ştia că nici un semn nu era vizibil, deşi tremurul şi durerile lăuntrice continuau.

Observă că Hwi şchiopăta uşor, sprijinindu-se mai mult pe piciorul drept, dar o robă lungă, de un verde ca de jad, ascundea rana. Hwi se opri la marginea fosei în care se afla carul şi se uită în ochii lui Leto.

― Mi s-a spus că ai fost rănită, Hwi. Ai dureri?

― Nu-i decât o tăietură sub genunchi, Doamne. O bucăţică de moloz proiectată de explozie. Păstrăvăresele Tale mi-au aplicat un balsam care a alinat durerea. M-am temut pentru Tine, Doamne.

Iar eu m-am temut pentru tine, Hwi.

― N-am fost în primejdie decât în momentul primei explozii, Doamne. Pe urmă Păstrăvăresele m-au dus într-un adăpost din subsolul Ambasadei.



Înseamnă că nu m-a văzut în acţiune, gândi el. Din fericire!

― Am trimis după tine ca să-ţi cer iertare, rosti el.

Hwi se lăsă pe una dintre pernele aurii.

― Iertare pentru ce, Doamne? Nu Tu eşti...

― Vor să mă încerce, Hwi.

― Pe Tine, Doamne?

― Vor să afle cât de mult înseamnă pentru mine siguranţa lui Hwi Noree.

Ea arătă cu degetul spre tavan.

― Toate astea... au fost din cauza mea?

― Din cauza noastră.

― Oh! Dar cine...

― Ai acceptat să te căsătoreşti cu mine, Hwi, iar eu... (Leto ridică mâna, cerându-i să nu-l întrerupă.) Anteac ne-a spus ce i-ai dezvăluit, dar nu din cauza ei s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

― Atunci, cine a...

― Nu este important cine. Important e să chibzuieşti bine. Trebuie să-ţi ofer alternativa de a-ţi schimba hotărârea.

Ea lăsă ochii în jos.

Câtă gingăşie în trăsăturile ei! se minună Leto.

Îi stătea în putinţă să-şi creeze, doar în imaginaţie, o întreagă existenţă umană alături de Hwi. În noianul amintirilor sale existau destule exemple pe baza cărora să construiască fantasma unei vieţi conjugale. Nuanţele se conturau deja în fantezia lui ― detalii mărunte ale vieţii în doi... o atingere, un sărut, toate deliciile reciproc împărtăşite deasupra cărora se înălţa ceva de o dureroasă frumuseţe. Simţi durerea înlăuntrul lui, o durere mult mai adâncă decât vestigiile fizice ale evenimentelor de la începutul nopţii.

Hwi îşi înălţă capul şi-l privi iarăşi în ochi. Citi în privirea ei dorinţa sinceră de a-i veni în ajutor.

― Dar cum altcumva te-aş putea sluji, Doamne?

Leto îşi aminti lui însuşi că Hwi era o primată, în vreme ce el nu mai aparţinea pe de-a-ntregul ordinului primatelor. Iar deosebirile dintre ei se adânceau cu fiecare minut.

Ca şi durerea din el.

Hwi reprezenta o realitate imposibil de evitat, ceva atât de fundamental, încât nu putea fi exprimat în cuvinte. Durerea dinlăuntrul fiinţei lui era mai mult decât putea să suporte.

Te iubesc, Hwi. Te iubesc aşa cum un bărbat poate iubi o femeie... dar nu se poate. Nu se va putea niciodată.

Lacrimile curseră din ochii lui Hwi.

― E mai bine să plec? Să mă întorc pe Ix?

― S-ar putea să te tortureze, încercând să afle de ce planul lor a dat greş.

Mi-a văzut durerea, gândi el. Îmi cunoaşte frustrarea, sentimentul zădărniciei. Ce va face? N-o să mintă. Nu va spune că şi ea mă iubeşte aşa cum o femeie poate iubi un bărbat. Recunoaşte zădărnicia. Şi-şi cunoaşte prea bine sentimentele în ceea ce mă priveşte ― compasiune... veneraţie... o curiozitate care ignoră frica...

― Atunci, voi rămâne, zise ea. Vom căuta atâta plăcere câtă vom putea găsi fiind împreună. Cred că aşa-i cel mai bine. Dacă asta înseamnă că trebuie să ne căsătorim, aşa să fie.

― În cazul acesta voi fi nevoit să-ţi împărtăşesc secrete pe care nu le-am dezvăluit nimănui, spuse el. Iar astfel vei dobândi o putere asupra mea, care...

― Să nu faci asta, Doamne! Dacă cineva m-ar forţa să...

― N-ai să mai părăseşti niciodată căminul meu.

Apartamentele de aici, Citadela, câteva locuri sigure din Sareer ― acestea şi numai acestea vor fi casa ta.

― Cum ţi-e voia.

Câtă blândeţe şi sinceritate în această acceptare tacită! gândi Leto.

Durerea care pulsa înlăuntrul lui trebuia calmată cumva. În sine, reprezenta un pericol atât pentru el, cât şi pentru Poteca de Aur.



Abilitatea acestor ixieni!

Malky sesizase perfect măsura în care atotputernicii erau forţaţi să înfrunte un perpetuu cântec de sirenă ― dorinţa de satisfacere a plăcerilor personale.



Conştiinţa permanentă a puterii, în cel mai mărunt capriciu.

Hwi luă tăcerea lui drept ezitare.

― Ne vom căsători, Doamne?

― Da.


― E ceva de făcut în legătură cu poveştile pe care tleilaxu...

― Nimic.


Ea îl privi lung, amintindu-şi discuţia lor anterioară.

Germenul dezintegrării era semănat.

― Mi-e frică, Doamne, să nu dăunez puterii Tale, rosti ea.

― Atunci, trebuie să găseşti mijloace pentru a o consolida.

― Poate fi ea consolidată dacă zdruncinăm credinţa în Domnul Leto?

El auzi în glasul ei un ecou al personalităţii lui Malky, acea cumpănire prudentă care-l făcea, deopotrivă, atât de fermecător şi atât de revoltător. Nu scăpăm niciodată cu totul de cei care ne-au modelat în copilărie.

― Întrebarea ta impune răspunsul, zise el. Mulţi vor continua să mă venereze conform planului meu. Alţii vor da crezare minciunilor.

― Doamne... Îmi vei cere mie să mint pentru Tine?

― Fireşte că nu. Dar îţi voi cere să nu spui nimic când poate că vei dori să vorbeşti...

― Dar dacă vor ponegri...

― Te vei abţine să protestezi.

Din nou, lacrimi se rostogoliră pe obrajii lui Hwi. Leto ar fi vrut să le atingă, să le şteargă, dar ele erau apă... apă care-l vătăma atât de uşor.

― Aşa trebuie să fie, rosti el.

― Vrei să-mi explici, Doamne?

― Când nu voi mai fi, va trebui să mi se spună Shaitan, Împăratul Gheenei. Roata va trebui să se învârtă mai departe şi mai departe de-a lungul Potecii de Aur.

― Doamne, nu s-ar putea ca mânia să se îndrepte numai asupra mea? N-aş vrea ca...

― Nu! Ixienii te-au făcut mai perfectă decât şi-au închipuit. Te iubesc cu adevărat. N-am ce să fac.

― Nu vreau să-ţi provoc suferinţă!

Cuvintele parcă îi fuseseră smulse.

― E un fapt împlinit. N-are nici un rost să-l deplângi.

― Ajută-mă să-nţeleg.

― Ura care va înflori după dispariţia mea se va pierde, şi ea, în negura inevitabilă a trecutului. Va trece mult, foarte mult timp. Apoi, într-o zi din viitorul îndepărtat, se vor descoperi jurnalele mele.

― Ce jurnale? făcu Hwi, surprinsă de ceea ce i se părea a fi o schimbare a subiectului.

― Cronica epocii mele. Argumentele mele, apologetica. Există deja câteva copii şi fragmente răzleţe vor continua să circule, uneori distorsionate, dar jurnalele originale vor aştepta până ce le va veni vremea: Le-am ascuns bine.

― Şi ce se va întâmpla când vor fi descoperite?

― Oamenii vor afla că am fost ceva cu totul diferit de ce şi-au închipuit ei.

Vocea lui Hwi fu doar o şoaptă tremurătoare:

― Eu ştiu deja ceea ce vor afla ei.

― Da, scumpa mea Hwi, cred că ştii.

― Nu eşti nici diavol, nici zeu, eşti ceva ce nu s-a mai aflat niciodată şi nici nu se va mai afla vreodată pentru că prezenţa Ta îi suprimă necesitatea.

Îşi şterse lacrimile de pe obraji.

― Îţi dai seama, Hwi, cât de periculoasă eşti?

Reacţia ei alarmată răzbătu în expresia feţei, în încordarea bruscă a braţelor.

― Ai toate atributele unei sfinte, urmă el. Ştii ce nenorocire este să dai peste un sfânt în locul nepotrivit şi la momentul nepotrivit?

Ea scutură din cap.

― Oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru sfinţi, zise el. Altminteri, se transformă în simpli adepţi, suplicanţi, cerşetori şi sicofanţi fără vlagă, târându-se veşnic în umbra sfântului. E ceva distrugător pentru oameni deoarece alimentează doar slăbiciunea.

După câteva clipe de cugetare, Hwi dădu din cap şi întrebă:

― Vor exista sfinţi după ce Tu nu vei mai fi?

― Acesta-i ţelul Potecii mele de Aur.

― Fiica lui Moneo, Siona, va fi...

― Deocamdată nu-i decât o răzvrătită. În privinţa sanctificării, o vom lăsa pe ea însăşi să hotărască. Poate că nu va face decât lucrul pentru care a fost concepută.

― Adică, Doamne?

Nu-mi mai spune Doamne. Vom fi Vierme şi soţie. Te rog să-mi spui Leto. Doamne sună jenant.

― Da, D... Leto. Dar pentru ce anume a fost...

― Siona a fost concepută pentru a domni. Dar există un pericol în acest gen de concepţie. Când domneşti, înveţi să cunoşti puterea. Iar asta poate duce la o impetuozitate iresponsabilă, la excese dăunătoare, care, la rândul lor, pot genera acel distrugător fără milă care este hedonismul neînfrânat.

― Siona ar putea...

― Tot ce ştim despre Siona este că poate rămâne fidelă unui anumit gen de acţiune, unei configuraţii care-i impregnează simţurile. E, în mod necesar, o aristocrată, însă aristocraţii privesc mai ales spre trecut. Ceea ce nu poate duce decât la eşec. Nici o cale nu poate fi văzută cum trebuie, dacă nu eşti Ianus şi nu priveşti simultan înainte şi înapoi.

― Ianus? Ah, da, zeul cu două feţe opuse. (Hwi îşi umezi buzele.) Tu eşti Ianus, Leto?

― Sunt Ianus multiplicat de un miliard de ori. Dar sunt şi ceva mai puţin decât Ianus. Sunt, de pildă, ceea ce administratorii mei admiră cel mai mult: un factor decizional ale cărui directive pot fi puse în practică.

― Dar, dacă le-ai înşela aşteptările...

― S-ar întoarce împotriva mea, sigur că da.

― Siona te va înlocui dacă...

― Ahhh, câte nu poate să-nsemne acest dacă! Îţi dai seama că Siona reprezintă o ameninţare la adresa persoanei mele. Pe de altă parte, nu reprezintă o ameninţare şi pentru Poteca de Aur. În plus, mai e şi faptul că Păstrăvăresele mele resimt un anumit ataşament pentru Duncan.

― Siona pare... atât de tânără.

― Iar eu sunt, în ochii ei, cel mai mare impostor, un escroc care deţine puterea sub false pretenţii, fără a-i păsa câtuşi de puţin de nevoile supuşilor săi.

― N-aş putea vorbi eu cu ea ca să...

― În mei un caz! Nu trebuie să încerci s-o convingi pe Siona de nimic. Promite-mi, Hwi.

― Dacă aşa vrei tu, desigur, dar am...

― Toţi zeii se confruntă cu problema asta, Hwi. Dat fiind că percep necesităţile mai profunde, sunt deseori nevoit să nu ţin seamă de cele momentane. Neglijarea necesităţilor imediate li se pare celor tineri o gravă ofensă.

― N-ai putea s-o lămureşti tu, în mod raţional, că...

― Nu încerca niciodată să convingi pe cineva care este încredinţat că are dreptate!

― Dar când ştii că se înşeală...

― Crezi în mine?

― Da.

― Şi dacă ar încerca să te convingă cineva să sunt cel mai cumplit flagel al tuturor timpurilor...



― Bineînţeles că m-aş înfuria. Aş...

Tăcu brusc.

― Raţiunea nu e valabilă, zise Leto, decât atunci când se opune fundalului fizic inexprimabil al univesului.

Concentrarea apropie sprâncenele lui Hwi. Leto urmări fascinat cum înţelegerea îşi făcea loc în cugetul ei.

― Ahhhhh! exclamă ea brusc, aspirând sunetul.

― Nici o creatură dotată cu raţiune nu va mai putea nega vreodată experienţa lui Leto, rosti el. Văd că începi să înţelegi. Începuturile! Asta-i ceea ce reprezintă viaţa!

Ea dădu încet din cap.

Nu comentează, gândi Leto. Când găseşte un fir, îl urmăreşte ca să vadă unde va duce.

― Cat timp există viaţă, spuse el, fiecare sfârşit e un început. Şi eu vreau să salvez omenirea, chiar şi împotriva voinţei ei dacă aşa trebuie.

Din nou, Hwi dădu din cap. Firul continua să se desfăşoare.

― Iată de ce nici o moarte individuală, în dăinuirea omenirii, nu poate fi considerată un eşec total, continuă Leto. Iată de ce o naştere ne mişcă atât de adânc. Iată de ce moartea cea mai tragică este moartea unui tânăr.

― Ix continuă să-ţi ameninţe Poteca de Aur? Am fost dintotdeauna convinsă că ei pun la cale o ticăloşie.

Ei pun la cale. Hwi nu aude mesajul lăuntric al propriilor sale cuvinte. N-are nevoie să îl audă.

O privi îndelung, umplându-se de minunea care era Hwi. Poseda o formă de onestitate pe care unii ar fi putut s-o numească naivitate, dar în care Leto nu vedea decât totala absenţă a oricăror inhibiţii. Onestitatea nu era nucleul fiinţei lui Hwi, era Hwi însăşi.

― Mâine voi organiza un spectacol în piaţa centrală, spuse el. Un spectacol pe care-l vor oferi Dansatorii-Feţe scăpaţi cu viaţă. La încheierea sa, va fi anunţată logodna noastră.



Să nu existe nici cea mai mică îndoială: sunt ansamblul strămoşilor noştri, arena în care ei exercită momentele mele. Ei sunt celulele mele iar eu sunt corpul lor. Mă refer aici la favrashi, sufletul, inconştientul colectiv, obârşia arhetipurilor, receptaculul tuturor traumelor şi al tuturor bucuriilor. Eu sunt alegerea trezirii lor. Samhadi a mea este samhadi a lor. Experienţa lor este a mea! Ştiinţa lor distilată este moştenirea mea. Aceste miliarde de oameni sunt unul singur în mine.


Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   26


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə