Fundamentele informaticii economice Conţinut de idei

Fundamentele informaticii economice

1. 
   Conţinut de idei
   

Informatica economică s-a cristalizat în ultimile patru decenii ca domeniu de larg interes pentru organizaţii, indiferent de obiect de activitate, de particularităţi, de dimensiune şi de dinamică.

Necesitatea cerării unui nou instrument pentru soluţionarea problemelor care apar în fiecare zi a coincis într-un mod fericit cu descoperirile din domeniu microelectronicii, încorporate în computerele ultimelor generaţii. Apariţia computerelor a determinat dezvoltarea de noi meserii, conturarea de noi profesii. S-a impus regruparea de cunoştinţe şi obţinerea unor domenii noi ale cercetării, dintre care computer science a făcut epocă.

Totuşi, computerul a fost creat spre a soluţiona probleme, iar cele mai complexe probleme sunt în economie, la ţinerea contabilităţii cu acurateţe, în sistemul bancar pentru a reduce duratele tranzacţiilor, în programarea, lansarea şi urmărirea producţiei.

Conţinutul noului domeniu de activitate – informatică economică s-a conturat aproape de la sine. Pe de o parte au existat multe probleme deosebit de complexe de rezervat şi pe de altă parte, au existat instrumente, tehnici, metode, algoritmi pentru a obţine soluţii. Cele două mulţimi trebuiau să interacţioneze, prin asocierea unei probleme, a tot ceea ce e necesar pentru a obţine o soluţie realistă, operaţională în condiţii de eficienţă.

Specializarea de informatică economică din facultăţi, croită prin extragerea din domeniul cu acelaşi nume a celor mai reprezentative concepte, a permis formarea de specialişti care prin rezultatele lor de excepţie au dat conţinut acestui domeniu deosebit de important, care este informatica economică.

În noul context creat de apariţia calculatoarelor personale, s-au dezvoltat noi laturi care au avut darul să modifice unele aspecte legate de activitatea individuală a analistului, a designerului sau a programatorului. S-a relevat brusc necesitatea lucrului în echipă cu crearea unor canale de comunicaţie şi prin definirea de proceduri extrem de riguroase care au dezvoltat cele mai accentuate laturi ale artei programării, orientând munca spre o latură nouă, revoluţionară, producţia de software cu caracter industrial.

Informatica economică a suportat numeroase experimente. De fiecare dată a fost înlăturat balastul, rămânând numai ceea ce este clar, coerent şi generează eficienţă.

Informatica economică este singura care armonizează prin interdisciplinaritate domenii diverse, pentru a obţine un produs finit caracterizat prin performanţe speciale.

Dacă acest produs finit este un sistem informatic, se clarifică numeroase aspecte legate de dimensiunea fenomenelor identificate, unele soluţionate, altele în aşteptarea unei soluţii adecvate.

Celor două domenii disjuncte, computer science pe de o parte, şi economia, pe de altă parte, figura 1, le corespunde un nou liant.

Fig.1 Două componente disjuncte

Acest liant are rolul de a transfera cunoştinţe, resurse, instrumente, tehnici şi metode în vederea obţinerii de noi construcţii care să potenţeze factorii de progres ai economiei. Acest liant este informatica economică, figura 2.

Fig.2 Componente interdependente

Informatica economică are o teorie proprie dar nu este informatica teoretică. Ea nu se ocupă cu demonstrarea corectitudinii sau cu demonstrarea decidabilităţii. Ea nu dezvoltă teorii pornind de la maşina Turing sau de la automatele von Newmann. Ea nu se ocupă de limbaje formale şi nu presupune propoziţii, leme şi teoreme care evidenţiază proprietăţi ale unor construcţii.

Informatica economică nu include informatica tehnică pentru că nu se ocupă de conducerea în timp real a proceselor, nu optimizează dimensiuni ale recipienţilor, nu programează utilaje.

Informatica economică nu se ocupă de construirea de sisteme de operare, nu construieşte compilatoare şi nu are nici o tangenţă cu proiectarea şi realizarea de procesare memorii şi tot ceea ce înseamnă alte componente hardware. Conţinutul informaticii economice se vede din practica de zi cu zi într-o societate informaţională operaţională, în plin progres.

Informatica economică reprezintă un spirit de muncă nou, în echipă, în care fiecare au rolul lui, iar produsul finit aşteptat, se produce etapă cu etapă, între parametrii planificaţi.

Informatica economică prin conţinutul său determină o gândire analitică în anumite etape ale proceselor, iar în alte etape, dezvoltă o gândire orientată pe sinteză.

2. Comunicare continuă

Ciclul de viaţă a produsului informatic, oricare ar fi acesta, presupune traversarea de etapele succesive E_1, E₂...E_n figura 3.

Fig.3 Succesiuni de etape în ciclul de viaţă

şi comunicare de predare directă

Fluxul dinspre etapa precedentă E_i-1 spre etapa curentă E_i defineşte modul în care s-au derulat procesele, mod ce trebuie urmărit în continuare. După traversarea proceselor în cadrul etapei E_i, această etapă devine etapa precedentă şi rezultatele sale sunt transmise spre etapa E_i+1 şi procedeul continuă.

Fluxurile directe au sensul dinspre etapa precedentă E_i-1 spre etapa următoare E_i, respectiv dinspre etapa E_i spre etapa E_i+1, etc.

Comunicarea se realizează şi dinspre etapa E_i spre E_i-1, respectiv dinspre E_i+1 spre spre etapa E_i , pentru a marca preluarea efectivă sau pentru a cere unele modificări asupra produsului livrat a răspunde cerinţelor definite, figura 4.

Fig.4 Comunicare directă de constatare

Comunicarea directă de constatare reprezintă un răspuns corespunzător comunicării de predare spre execuţie în continuare.

În cazul în care sunt constatate aspecte la etapa E_i legate de execuţii specifice etapelor E_i-1, E_i-2,..., E_i-k comunicarea se efectuează spre acestea, figura 5.

Fig.5 Comunicare confirmare generalizată

Trebuie făcută destinaţia între comunicarea directă dintre etapele E_i-1 şi E_i, figura 6 şi intrările, sub formă de specificaţii, respectiv ieşiri ale etapei ca produse finite.

Fig.6 Comunicare directă în ambele sensuri
Specificaţiile S_i ale etapei E_i conduc la produsele P_i ale etapei.

Specificaţiile sunt intrări, iar produsele sunt ieşiri. Fluxurile de comunicare sunt distincte şi ele permit derularea proceselor, figura 7.

Fig.7 Fluxuri complete pentru dezvoltare procese

Informatica economică dispune de procese complexe de analiză, design, programare, testare, implementare şi, respectiv, de mentenanţă.

Comunicarea dintre etape, este comunicare între persoane. Orice aplicaţie informatică presupune o tehnologie, o concepţie de abordare şi mai ales o strategie de dezvoltare.

Întreaga activitate este privită ca alocare şi nivelare de resurse. Pornind de la obiective, asemeni principiilor de programare dinamică, din aproape în aproape, prin comunicare, este stabilită lista resurselor, este definit planul şi se alege standardul sub care se lucrează.

Odată stabilite regulile, se trece la lucru, respectându-le. Corecţii la planul iniţial se admit dacă şi numai dacă au rolul de a dezvolta stadiile ulterioare. În cazul în care aceste modificări presupun reluarea de la zero a întregului proces în noi coordonate, ori au lipsit elemente de definire, ori echipa nu are un management adecvat. În ambele cazuri, reluarea este însoţită de pierderi de resurse şi de decalarea termenelor.

Atunci când întreaga echipă a convenit asupra unei soluţii, instabilitatea care intervine are rol de frână. Aşa se explică abandonarea a numeroase proiecte datorită costurilor costisitoare generate de revenirile la etape parcurse atunci cînd se identifică noi modalităţi, chipurile mai performante, care utilizează noi instrumente, sau care implementează o nouă tehnică.

Un astfel de produs, modificat pe parcurs apare ca o haină croită din bucăţi independent şi asamblată de asemenea, independent, fiind în final haina unui clown.

Comunicarea în execuţie se subordonează strategiei acceptate şi vizează modul cum se respectă regulile stabilite în cadrul fiecărei etape.
3. Orientare spre proiecte

Pot fi imaginate cele mai complexe aplicaţii informatice. Important este să se definească o listă de priorităţi şi să se extragă rând pe rând acele componente care trebuie realizate mai întâi. Evaluarea porneşte de la efecte, de la resursele financiare disponibile şi mai ales de la obiectivele definite.

Existenţa unei strategii asigură coordonarea unitară, încât aplicaţiile informatice realizate şi implementate independent sunt de fapt componente într-o construcţie complexă, omogenă, care în final va defini un subsistem operaţional al societăţii informaţionale.

Societatea informaţională are o strategie definită la nivel global. Dezvoltarea efectivă se realizează de la baza sistemului economico-social spre vârful structurii, respectând această strategie. Societatea, economia, sunt privite ca sisteme structurate pe niveluri ierarhice. În vârf se află componentele de strategie, tactică şi decizie, iar la bază se află componentele de execuţie, de producţie, de dezvoltare prin activităţi concrete.

Informatica economică există prin proiecte. Există proiecte pentru achiziţionarea de tehnică de calcul şi pentru realizarea de reţele de calculatoare.

Există proiecte pentru achiziţioarea de software aferent dezvoltării de aplicaţii informatice, pentru asistarea de procese, pentru gestionarea bazelor de date şi pentru managementul de documente.

Se elaborează proiecte pentru calificarea personalului în utilizarea de echipamente, de instrumente, în însuşirea de tehnici şi metode de analiză, design, programare şi testare software.

Pentru evaluarea calităţii produselor software create, a proceselor derulate şi a persoanelor care activează, se elaborează, de asemenea, proiecte.

Proiectele pentru dezvoltarea de sisteme informatice există de când există informatica aplicată.

Sumele importante angrenate au impus stabilirea de:

• 
  obiective
  
• 
  etape
  
• 
  rezultate intermediare
  
• 
  efecte estimate
  
• 
  termene
  
• 
  intrări/ieşiri
  
• 
  costuri
  

care să justifice eforturile pe care beneficiarul le face în a dezvolta prelucrarea de date cu ajutorul calculatorului.

Precizia impusă de noul domeniu aflat în expansiune – informatica economică – generează alinierea practicilor din celelalte domenii în a dezvolta gândirea algoritmică, în care rigurozitatea este la un nivel maxim.

Un proiect informatic de anvergură presupune derularea pe 3-7 ani şi utilizează fonduri de zeci de milioane EURO.

De aceea, încă de la proiectare trebuie avută în vedere abordarea modulară care permite dezvoltarea pe etape, iar beneficiarul preia treptat subsisteme informatice şi utilizează rezultatele pentru a obţine efecte care justifică trecerea la etapele următoare, continuarea proiectului în ansamblul său. Dacă T₀ este momentul de start, iar T_f este momentul final al proiectului, livrarea la cheie presupune existenţa momentelor intermediare T_i, I = 1,…,n, nf produsul integral ca beneficiarul să primească module, dar să plătească tranşe conform unei planificări impuse.

Proiectul, în concepţia informaticii economice este o construcţie de sine stătătoare care conţine totalitatea elementelor necesare convingerii finanţatorului că obiectivul poate fi atins în condiţii de risc controlat.

Un proiect informatic conţine activităţi, eşalonări, interdependeţe şi resurse alocate pentru traversarea etapelor incluse într-o tehnologie adoptată pentru realizarea soluţiei din punct de vedere calitativ.

Proiectul nu este o invenţie originală, ci un produs structurat, în care echipa care solicită fonduri pentru raelizarea sistemului informatic face dovada că stăpâneşte tehnica selectată, că dispune de resursele umane şi materiale de bază pentru a parcurge etapele cerute şi are experienţă acumulată care dă garanţia unei soluţii de succes.

Indiferent de dimensiunea problemei de rezolvat, informatica economică impune o serie de caracteristici de calitate pentru proiectele suspuse evaluării.

În primul rând proiectul trebuie să fie consistent, să nu conţină elemente contradictorii.

În al doilea rând proiectul trebuie să fie clar, să abordeze gradat întreaga problematică, fără elemente de ambiguitate.

În al treilea rând, proiectul trebuie să ofere soluţie unică la problema descrisă, fără a include variante iar alegerea să revină finanţatorului. Cel mult, ofertantul poate descrie variante, le compară şi alege pe cea mai bună în proiect, ca soluţie unică.

În al patrulea rând, proiectul trebuie să fie autoevaluabil, iar rezultatul autoevaluării nu trebuie să difere semnificativ de rezultatul dat de echipele de evaluatori.

În caz contrar, presupunând obiectivitatea echipei de evaluatori, înseamnă că autoevaluarea este viciată de necunoaşterea tehnicilor şi metodelor utilizate ca soluţii pentru implementarea proiectului.

Proiectul, în concepţia informaticii economice, este o construcţie obişnuită, realizată de o echipă care trebuie să respecte nişte reguli.

Proiectul se realizează respectând criterii de eligibiltate, dintre care profesionalismul este esenţial. În informatica economică, ponderea salariilor este dominantă într-un proiect, ceea ce determină o atenţie specială în definirea criteriilor de evaluare a echipei care implementează proiectul.

În al cincilea rând, proiectul trebuie să conţină elemente de comunicare şi colaborare. Numai contextul comunicativ între componentele aceluiaşi nivel şi compartimentele de pe niveluri diferite asigură succesul proiectului când se trece la implementare.

În al şaselea rând, proiectul trebuie să includă utilizarea intensivă a componentelor de asistare specifice fiecărei etape din ciclul de viaţă.

În cazul în care ofertantul include numai componente proprii într-un sistem informatic 100% nou, excluzând reutilizarea de componente, întregul proiect îşi pierde din credibilitate.

Credibilitatea este una dintre caracteristicile deosebit de importante pentru un proiect informatic, mai ales dacă este vorba de un proiect de anvergură realizabil pe o durată mai de un an.
4. Reguli de aur

Informatica economică de ieri şi de azi are reguli stricte şi numai cine nu aparţine domeniului, le încarlă fără ştiinţă.

Sunt reguli simple, izvorâte din dorinţa de bine pentru informaticianul care caută să soluţioneze o problemă prin intermediul computerului şi utilizatorului de zi cu zi al produsului informatic devenit operaţional.

Prima regulă: o informaţie se introduce o singură dată. Când se doreşte introducerea datelor despre o persoană, dacă acestea deja au fost introduse, vor fi utilizate din fişierul unde deja se află.

A introduce aceleaşi date de mai multe ori, echivalează cu acceptarea unei munci suplimentare, nenecesare. Nu de puţine ori se solicită documente de bază pentru a fi introduse în aceleaşi aplicaţii, deşi acele informaţii există în fişierele aplicaţiilor. În loc să se utilizeze acele informaţii, operatorul le reintroduce de nenumărate ori. Faptul că are loc procesul repetitiv şi produsul nu este senzitiv, rezultă că dezvoltatorul a încălcat prima regulă. În acest context nu se controlează redundanţa. Bazele de date se proiectează aşa fel încât redundanţa să fie controlată.

A doua regulă: calitatea încărcării bazei de date este exclusiv în sarcina procesorului aplicaţiei. Pentru aplicaţiile care operează cu volume de date foarte mari se procedează astfel:

- se introduc datele din documente şi se obţine prima formă a bazei de date;

- persoanele certifică nivelul de calitate sau propun modificări sub semnătură;

- se produc corecţiile cu controlul intern al modificărilor;

- gestiunea operaţiilor este riguroasă, identificând exact actorii fiecărui pas. Numai pe o bază de date corectă se dezvoltă toate tranzacţiile.

A treia regulă: actualizarea bazei de date este totală şi obligatorie.

Dacă se produc modificări acestea trebuie reflectate în baza de date în mod obligatoriu. De exemplu, schimbarea numelui unei străzi se operează obligatoriu în baza de date a adreselor, odată cu producerea modificării. Este condiţia esenţială a obţinerii unor rapoarte de bună calitate.

A patra regulă: utilizatorul nu este obligat să cunoască informatică. Înseamnă că lansarea în execuţie şi toate operaţiile sunt proprii aplicaţiei, fără a utiliza comenzi ale sistemului de operare. În cazul în care se cere salvare de fişiere sau ştergere de fişiere sau e nevoie de conversii, acestea terbuie să fie implicite şi utilizatorul nu trebuie să le perceapă ca fiind în plus în aplicaţie.

A cincea regulă: datele care rezultă din calcule nu se introduc ca date primare şi nici nu se memorează dacă nu se modifică contextul iniţial.

Operatorul introduce numai date primare. Datele rezultate din calcule împreună cu datele iniţiale se afişează în tabele. Dacă există în tabelele cu date primare şi rezultate, operatorul nu va introduce aceste rezultate. Cel mult va compara rezultatele obţinute prin program cu rezultatele din documentele iniţiale şi va vedea care sunt cauzele ce generează diferenţe. Dacă prin calcul manual s-au obţinut diferenţe este o situaţie. Dacă diferenţele sunt datorate programului, evident trebuie operate corecţiile.

A şasea regulă: soluţia propusă trebuie să simplifice activitatea celor din jur, aşa fel încât prin efecte, toţi să simtă avantajele trecerii la lucru cu computerul.

O dată cu introducerea datelor se obţin liste după diferite criterii. Prin consultarea bazelor de date se obţine o nouă relaţie între funcţionar şi cetăţean. Este o schimbare de atitudine. Se reduc duratele, documentele necesare îşi reduc numărul pentru că există deja obţinută calitatea pe care o dau înscrisurile, formularele electronice.

În cazul în care beneficiarul nu obţine datele de care are nevoie sau nu le obţine la timp, aplicaţia trebuie abandonată. Dacă, din contră, utilizatorii fac aceleaşi eforturi, aplicaţia nu se justifică.

Regula a şaptea: regăsirea informaţiei se efectuează folosind criterii flexibile şi profund uzuale. Persoana trebuie căutată după nume sau după codul numeric personal sau după data naşterii sau după adresă. A defini o nouă cheie de căutare care este un cod al contului sau un număr al contractului, înseamnă a impune ca utilizatorul să aibă asupra sa seturi de documente. Ceea ce este eronat. Utilizatorul nu este la dispoziţia unui tiranic informatician. Mai mult, aplicaţiile informatice sunt cu atât mai performante, cu cât sunt conectate cu formele moderne ale cărţilor de identitate, folosesc amprentele pentru căutare şi regăsire sau chiar caracteristicile insului sau se efectuează recunoaşterea după voce.

Regula a opta: calitatea sistemului e dată în exclusivitate de utilizatori. Dacă insatisfacţia utilizării unui produs informatic depăşeşte 80% din subiecţi, este clar că produsul este nesatisfăcător, este slab calitativ şi trebuie abandonat, chiar se abandonează. Nu contează că produsul acela a costat mult, că din punct de vedere constructiv este excelent. El este nenecesar datorită faptului că nu are o rată de succes bună, acceptabilă la nivelul utilizatorulor.

Regula a noua: produsul informatic se adresează unui utilizator real, de pe teren, din uzină, din şcoală, cu vârstă dată, cu abilităţi măsurabile. Când informaticianul se adresează unui utilizator ideal cioplit după chipul şi asemănarea sa, produce o imensă eroare utilizatorul unui produs software bancar este şi un tânăr pentru care computerul nu reprezintă nici un secret. În acelaşi timp, utilizator este şi o persoană vârstnică, plecată fără ochelari, care are probleme cu utilizarea degetelor pentru selectarea opţiunilor pe un screen-tuch. Ratele de insucces se evaluează accesând resursele produsului bancar de către un eşantion reprezentativ în plan local în raport cu aria de dispunere a automatului bancar.

Regula a zecea: producţia în informatică se efectuează parcurgând etapele explicate în metodologiile adoptate. A adopta o tehnologie, înseamnă a prelua riscuri deosebit de importante.

Acel mod de lucru conform căruia << se poate şi aşa>> improvizând tot felul de construcţii, este interzis cu desăvârşire. Apar efectele de antrenare multiplă şi de cele mai multe ori, o procedură defectuos realizată compromite iremediabil întregul produs. Tot astfel se întâmplă şi în cazul subdimensionării unor variabile.

Aceste reguli nu sunt singurele. Aşa cum au fost definite proverbe pentru programatori, tot astfel se stabilesc reguli care au rolul de a determina progresul real pentru noul domeniu de activitate regăsit sub numele de informatică economică. Se stabileşte un cod etic al informaticianului.
5.Transparenţa proceselor

În marea lor măsură, produsele informatice sunt necorporale. Programele apar ca linii sursă sau diferite forme de codificare. Se definesc scheme, diagrame, fluxuri, structuri şi se creează interdependenţe, între câmpuri.

Apare necesitatea ca în cadrul echipei care dezvoltă un produs informatic să existe o intensă comunicare. Eficienţa comunicării între membri echipei este obţinută dacă şi numai dacă este asigurat un înalt nivel de transparenţă.

În primul rând, transparenţa este asigurată prin definirea unor zone de acces public pentru rezultatele obţinute în fiecare stadiu. Astfel, se crează o bibliotecă sau un site la care au acces toţi membrii echipei, fie în egală măsură, fie diferenţiat. Indiferent de condiţiile definite pentru acces, fiecare membru care activează în etapa E_i a procesului, trebuie să aibă acces la componentele care se produc în etapa E_i+1 sau care au fost produse în etape E_i-1.

În cazul în care decizia prevede transparenţa pentru etapele E_{i-2 ,}E_i-3 sau E_i+2 ,E_i+3 şansele de efectuare a corecţiilor cresc vizibil.

În al doilea rând, transparenţa este asigurată prin discuţiile organizate cu regularitate între membrii echipei. Membri echipei comentează proceduri, soluţii şi efectuează evaluări, folosind indicatori unanim acceptaţi pentru măsurarea caracteristicilor fiecărui stadiu obţinut într-un interval de timp.

Transparenţa discuţiilor este posibilă dacă membrii echipei au o astfel de educaţie care le permite acceptarea evidenţei, oricare ar fi aceasta. Mai mult, prin excluderea discuţiilor în afara şedinţelor operative de lucru se ameliorează climatul, întregul efort fiind orientate spre dezvoltarea de activităţi pozitive în raport cu obiectivul final al proiectului.

În al treilea rând, transparenţa se asigură în procesele de transfer şi asamblare a componentelor. Orice distorsiune este evidenţiată odată cu lansarea bateriei de teste. Se pun în corespondenţă efectele cu cauzele, rezultând punctele slabe ale echipei şi mai ales se identifică modalităţile de a corecta erorile şi de a potenţa părţi din structura echipei de realizare.

În al patrulea rând, transparenţa proceselor specifice informaticii economice se obţine prin implementarea proiectelor după care se derulează finanţarea. Produsul informatic este realizat prin finanţarea transparentă a proiectului devenit câştigător într-o competiţie.

Proeictul a fost dezvoltat şi propus de cea mai mare parte a membrilor echipei care îl implementează.

Membri echipei ştiu care sunt nivelurile planificate pentru resurse, ştiu care sunt termenele în care trebuie încadrate activităţile. Ei cunosc exact care sunt punctele critice.

Pe parcursul derulării proiectului, managementul specific informaticii economice, presupune cunoaşterea sub formă tabelară a tuturor nivelurilor şi termenelor planificate, respective, a nivelurilor efective. Acest mod de abordare permite mobilizarea ori restructurarea echipei, orientând-o spre depăşirea fazelor critice. Procesul este absolut transparent.

În al cincilea rând, echipa de dezvoltare a produselor informatice se asigură transparenţa prin prezentarea bateriilor de test, a criteriilor de evaluare, fundamentând dezvoltarea mediului propice autoevaluării stadiilor sau activităţii desfăşurate.

Rezultatele fiecărei evaluări este prezentat celor implicaţi, iar elemente de ordin cantitativ privind stadiul implementării este publicat pentru cunoaşterea de către toţi membrii echipei a stadiului parcurs.

Transparenţa este o caracteristică esenţială pentru sistemele deschise, iar informatica economică promovează această tipologie de construcţii.

Într-un context mai larg, transparenţa este promovată direct, de la nivelurile superioare către cele inferioare prin fluxuri corect definite, caracterizate prin liniaritate şi claritate.

Fluxurile indifferent de natură, dinspre nivelurile inferioare spre nivelurile superioare, sunt carcaterizate prin transparenţă totală, de fiecare dată cunoscându-se conţinutul precum şi emitenţii, respectiv sursele.

Faptul că în domeniul informaticii economice activează personae tinere şi în acelaşi timp deosebit de performante, problematica esenţială a comunicării este rezolvată de la sine.

În al şaselea rand, transparenţa proceselor este asigurată prin caracterul public al specificaţiilor de sistem.

Odată obţinută finanţarea, managementul unui proiect informatic este construit pas cu pas, primul element realizat reprezentându-l elaborarea de specificaţii. Specificaţiile, aşa cum le arată numele, sunt comunicaţii complexe, riguroase, concise, neambigue, bine definite, pe baza cărora se dezvoltă activităţi, se elaborează subansamble şi mai ales se verifică nivelul de funcţionalitate. Transparenţa generată de accesul fără restricţii la specificaţii conduce la crearea unei atitudini noi a personalului faţă de fiecare etapă a procesului de proiectare şi de realizare, de implementare şi de utilizare a produsului informatic. Această atitudine este caracterizată prin contribuţii sistematice definite în context democratic în ceea ce priveşte accepatrea soluţiilor şi mai ales în ceea ce priveşte trecerea la execuţie. Ideea de bază a proceselor transparente determină crearea capacităţii de a susţine cu argumente una sau alta dintre variante. Specificaţiile devin criterii de evaluare a gradului de acoperire efectivă de către produsul informatic realizat, a cerinţelor incluse. Dacă transparenţa este necesară, devine efectivă în procesle de auditare informatică.

În al şaptelea rând, transparenţa este extinsă şi spre utilizatori, fluxurile şi mesajele lor fiind bidirecţionale.

Produsul informatic, unicat în felul său, este rezultatul unei cooperări permanente între elaborator şi utilizator.

Introducerea procedurilor de control are darul asigurării derulării unor procese calitativ satisfăcătoare.

Pornind de la ideea că un agent economic funcţionează şi fără produse informatice, şi încă suficient de performant, se induce idea, că produsul informatic trebuie să însemne un salt calitativ din mai multe puncte de vedere, pentru care minimizarea eforturilor şi minimizarea duratelor sunt obiective majore.

Un produs informatic trebuie să realizeze cel puţin funcţiile sistemului pe care îl va înlocui. Numai după ce auditul informatic confirmă concordanţa între calitatea produselor şi sistemul actual de prelucrare a datelor, se trece la analiza calităţii procedurilor care oferă noi rezultate, ceea ce impune în timp prin avantaje noua soluţie.

Asemeni unei interpretări revoluţionare, mai întâi trebuie să facă dovada unei excelente abordări în stil clasic. Soluţia oferită prin informatica economică trebuie să ofere avantaje vizibile. Chiar aceste avantaje trebuie să fie transparente, de asemenea.

Transparenţa, caracteristică esenţială a informaticii economice, se manifestă plenar în toate etapele, la toate nivelurile şi în toate momentele, sub forma naturală a comunicării continue.

Accesul la totalitatea componentelor cu drepturi diferenţiate pe competenţe, generează un câmp favorabil pentru definirea de mesaje. Şocul transparenţei este trecut rapid şi se ajunge la o atmosferă normală de lucru în care comunicarea trece pe primul plan.

Rezultatul direct al comunicării este ierarhizarea specialiştilor prin competenţe dovedite cu ocazia analizei soluţiilor propuse şi acceptate.

Un alt rezultat al transparenţei constă în rapiditatea orientării spre optimilitate în dezvoltarea tranzacţiilor, în definirea referirilor destinate minimizării duratelor şi traiectoriilor în procesele de regăsire a informaţiilor, figura 8.

Canalele (EA; AE), )AU; UA) şi )EU; UE) dezvoltă procese transparente atât timp cât fluxurile (EP), (PU) şi (PA; AP) sunt ritmice şi caracterizează modul existenţial pentru fiecare produs informatic P, în parte.

Transparenţa presupune o atitudine activă a specialiştilor în sensul fundamentării deciziilor cu carcater local astfel încât perturbaţiile în vecinătăţi să aibă un nivel minim.

Responsabilitatea necunoaşterii contextului este exclusivă a persoanei care invocă lipsa fundamentării solide a deciziei luate în cazul în care efectele negative sunt nu numai vizibile, ci decisive.

Nivelul transparenţei este variabil, fiind strict dependent de managementul proiectului informatic aflat în procesul de implementare. Este însă sigur că într-o echipă performantă, transparenţa este factor de progres, în timp ce în condiţii de obscuritate, transparenţa este calea sigură spre dezastrul proiectului.

6. Evoluţie prin practică

Informatica economică este prin excelenţă o activiate cu rezultate practice concrete. Nu există informatică economică în general. Există însă echipe care dezvoltă aplicaţii informatice sau care proiectează la cerere sisteme informatice sau aplicaţii pe Internet, complexe. Practica validează soluţiile în plan informatic şi impune efectuarea de corecţii, obţinând versiuni progresive de la o perioadă la alta a procesului de exploatare curentă. Nu se dezvoltă variante pentru produse informatice aflate în diferite stadii de realizare. Dacă se procedează altfel, procesul de dezvoltare devine fără sfârşit şi echipa de informaticieni este într-un continuu process de realizare a unuia şi acelaşi produs. Practica de zi cu zi scoate la iveală proceduri eficiente dar şi defecte. Perfecţionismul continuu determină selectarea tuturor situaţiilor generatoare de efecte positive. Filtrarea continuă şi achiziţionarea de noi cunoştinţe conduce la îmbunătăţirea proceselor.

Spre deosebire de alte domenii, în domeniul informaticii economice, elementele de noutate sunt definitorii de la un produs la altul, de la un sistem informatic la altul.

Necesitatea înregistrării de laturi spre evoluţie este determinat de faptul că nici un produs nu are o repetabilitate în realizare. De fiecare dată, cu trecerea la dezvoltarea unui nou sistem informatic, apar noi condiţii, iar de la o perioadă la alta se înregistrează diferenţe de complexitate. Noile produse software sunt mult mai complexe în raport cu cele realizate anterior.

Competiţia impune ca unei creşteri exponenţiale a complexităţii produsului, să-i corespundă numai o creştere liniară a costurilor. Nereuşind o astfel de tendinţă, şansele de elaborare a produselor informatice se reduc considerabil.

Evoluţia de la o generaţie de software la alta este o realitate obiectivă determinată de noile instrumente şi noile limbaje definite şi implementate.

Echipa care rămâne în urmă cu dezvoltarea şi implementarea tehnicilor se îndepărtează de solicitările pieţei de produse informatice şi generează propria involuţie.

Evoluţia prin practică este impusă şi de durata foarte redusă a funcţionării într-un domeniu.

Un programator îşi menţine nivelul de performanţă între 18 – 35 ani.

Un analist devine performant de la 30 ani şi rămâne la cote de performanţă până la 45 de ani.

Un manager de proiect este valoros după o exeporienţă ce corespunde vârstei de peste 35 de ani.

Orice altă viziune vizează excese necaracteristice adevăratei performanţe dacă este vorba de sisteme informatice cu grad ridicat de complexitate.

Practica este verficată de rezultatele economice concrete, profitul sau pierderea.

Informatica economică a dezvoltat concepte proprii legate de dezvoltarea şi mai ales de valorificarea produselor informatice.

La dezvoltarea unui produs destinat pieţei se întocmeşte un proiect care evidenţiază previziunile de piaţă şi valorificarea produsului.

Dacă din proiect rezultă:

C – costul total estimat al produsului software

C – costul efectiv al produsului software

N – numărul utilizatorilor potenţiali

N – numărul utilizatorilor efectivi

V – preţul de vânzare estimat al produsului

V – preţul efectiv de vânzare al produsului estimat

P – profitul estimat rezultă:

P = N.V – C

Dacă în practică se obţine

N’ > N, rezultă un profit suplimentar

∆P = P - P

unde P = NV – C

Dacă la elaborarea produsului se înregistrează costul efectiv C > C se impune identificarea fie a căilor de creştere a numărului de utilizatori, fie creşterea preţului de vânzare V > V

Noul profit P este dat de relaţia:

P = N . V - C > 0 iar dacă N . V - C < 0 evident, compania de software lucrează pe pierderi lucru greu de acceptat într-o economie de piaţă funcţională. Toate previziunile trebuie să fie realiste pentru a angaja fonduri cu şanse reale de returnare şi de obţinere a unui profit efectiv.

Practica dezvoltă o nouă tipologie a diviziunii muncii.

Se creează noi fluxuri, noi conexiuni între analişti, designeri, programatori şi utilizatorii produsului informatic.

Noile meserii presupun elemente de interfaţă şi noi abordări concrete, care urmează pas cu pas proceduri definite printr-un management total al calităţii.

Trecerea de la un produs informatic la altul în condiţiile finanţării orientate pe proiect generează un nou mod de înţelegere a conceptului de validare. Sunt validate idei, este validat un anumit tip de comportament, sunt validate procedee. De fiecare dată procesele de validare presupun trecerea de la un stadiu existent către un nou stadiu, superior, definitoriu pentru orice componentă a informaticii economice. Se stabilizează bazele evoluţiei prin practică pentru dezvoltarea spre cetăţean a aplicaţiilor, caracteristică de bază pentru societatea informaţională contemporană.
7. Concluzii

Subdefinirea, supradefinirea sau definirea unui context generează niveluri calitative diferite de implementare a soluţiilor informatice pentru probleme concrete din întreprinderi sau din structuri teritoriale. Rolul informaticii economice este de a armoniza laturi distincte, uneori contradictorii ale ciclului de dezvoltare pentru produse informatice, astfel încât orientarea soluţiilor să fie exclusivă spre utilizator.

Procedând în acest fel, inforamtica economică generează tipologii de comunicare simple, naturale şi eficiente. Utilizatorul se consideră în aceste condiţii parte componentă a unui proces de comunicare şi nu un subordonat la dispoziţia echipamentului.

Acest domeniu, informatica economică, are capacitatea de autoperfecţionare. Noilor tehnologii informatice le vor corespunde concepte care realizează simbioza în plan practic dintre economie şi informatică. Soluţiile devin tot timpul moderne, actuale şi mai ales eficiente. Între tradiţie şi modernitate, informatica economică selectează acele trăsături care fixează etape şi resurse definind proceduri reutilizabile pentru producţia de software, pentru designerul sistemelor informatice. Abordarea din aproape în aproape prin aplicarea criteriilor de performanţă conduce la obţinerea optimului local, urmărind obţinerea maximizării gradului de satisfacere a cerinţelor utilizatorilor. Informatica economică este în egală măsură o ştiinţă, un poligon de experimentare, un domeniu al practicii progresive dar este mai presus de toate un spirit de acţiune al societăţii informaţionale moderne.

Prof.dr. Ion IVAN

Şef al Catedrei de Informatică Economică – A.S.E.