Faptul că o excepţie de prescripţie poate fi invocată din oficiu de către instanţă, nu o îndreptăţeşte însă să o invoce numai cu ocazia deliberării, după închiderea dezbaterilor, fără a o pune în prealabil, în şedinţă, în discuţia părţilor, deoarece în acest fel se încalcă principiul contradictorialităţii şi hotărârea sa este casabilă (Tribunalul Cluj, dec. Civ. 795/1989, Dreptul nr. 5/1990, pag. 69-70)
Dacă împrejurarea de fapt sau de drept este descoperită de instanţă cu prilejul deliberării, instanţa este obligată să repună cauza pe rol, pentru a da posibilitatea părţilor să dezbată toate aspectele împrejurării puse în discuţie (Tribunalul jud. Galaţi, dec. 93/1972, RRD nr. 3/73. pag. 160).
2. Prescripţia
În practică se întâlnesc soluţii în sensul că, dacă pârâtul recunoaşte creanţa şi acceptă plata acesteia, instanţa va admite cererea, chiar dacă dreptul la acţiune s-a prescris (Tribunalul jud. Ilfov, dec. Civ. 237/1969, RDR nr. 1/1981, pag. 54-56).
Deşi prescripţia executării şi lipsa formulei executorii de pe sentinţa ce se execută sunt, ambele, excepţii peremptorii la executare, ele trebuie rezolvate împreună, nu numai pentru că instanţa fiind investită cu contestaţie la executare pe temeiul prescripţiei executării, în tem. Art. 130 c.pr.civ. este datoare să se pronunţe în limitele investirii sale, dar şi pentru că prin complinirea ulterioară a omisiunilor titlului executoriu, problema prescripţiei executării ar fi din nou pusă în discuţie, generând o nouă contestaţie la executare.
