Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art. 952 Cod procedură civilă – actualul art. 953 din acelaşi cod

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1.38 Mb.
səhifə1/24
tarix31.10.2017
ölçüsü1.38 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24


SECŢIA I CIVILĂ

1. Poprirea asiguratorie – condiţia indisponibilizării sumelor de bani, titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale datorate debitorului de o terţă persoană în lipsa titlului executoriu

Art.952 Cod procedură civilă

Art.953 Cod procedură civilă
Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art.952 Cod procedură civilă – actualul art.953 din acelaşi cod.

Creditorul care a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva debitorului, pentru o creanţă care nu rezultă dintr-un titlu executoriu şi nici nu este constatată într-un înscris având însuşirea de a fi exigibilă poate solicita înfiinţarea popririi asiguratorii dacă plăteşte o cauţiune în valoare de ½ din valoarea reclamată.
(Decizia civilă nr.1529/05.10.2015)
Prin cererea incidentală formulată, la data de 04.11.2014, înregistrată la Tribunalul Argeş, reclamanta SC C.S. – M. SRL a solicitat în contradictoriu cu SC A.C. 2000 SA, Raiffeisen Bank – Sucursala Piteşti, A.J.F.P. Argeş – Trezoreria Piteşti pronunţarea unei încheieri prin care să se înfiinţeze poprirea asiguratorie asupra conturilor bancare ale societăţii debitoare, până la concurenţa sumei de 1.450.721,05 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC A.C. 2000 SA pentru a fi obligată la plata sumei de 1.450.721,05 lei, reprezentând creanţa exigibilă ca urmare a executării contractului de antrepriză. Măsura asiguratorie a popririi se impune pentru a fi preîntâmpinată paguba constând în imposibilitatea recuperării creanţei de la debitoare.

Prin încheierea pronunţată la data de 28 noiembrie 2014 a fost respinsă cererea de înfiinţare a popririi asiguratorii, ca nefondată.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu deţine un titlu executoriu, potrivit dispoziţiilor art.952 Cod procedură civilă, pentru înfiinţarea măsurii cu caracter asiguratoriu, de altfel, însăşi calitatea de creditor este contestată de către pârâtă.

Împotriva încheierii a formulat apel reclamanta pentru motive de nelegalitate în dezvoltarea cărora a arătat în esenţă că, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită asupra dispoziţiilor art.856 din Codul civil atunci când a analizat dreptul de creanţă al apelantei, căreia îi era recunoscut dreptul la acţiune directă împotriva beneficiarului lucrărilor prevăzute în contractul de antrepriză până la concurenţa sumei pe care debitoarea o datora,

Pe de altă parte, nu s-a observat că prin întâmpinare pârâta nu contestă cuantumul creanţei, respectiv „calitatea” şi „cantitatea” lucrărilor executate.

Pârâta SC A.C. 2000 SA, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca fondat şi păstrarea soluţiei primei instanţe.

Prin decizia civilă nr.1179/19.06.2015 a fost admis apelul şi anulată sentinţa cu reţinerea cauzei spre rejudecare.

Instanţa de apel a reţinut că, reclamanta SC C.S. – M. SRL, la data de 28.02.2014 a chemat în judecată SC A.C. 2000 SA pentru a fi obligată la plata sumei totale de 1.450.721,05 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în baza unui contract de antrepriză precum şi garanţia de bună-execuţie.

În cadrul cererii de chemare în judecată a fost formulată cererea de înfiinţare a popririi asiguratorii în baza art.969 Cod procedură civilă.

Potrivit textului de lege enunţat poprirea asiguratorie reprezintă o măsură de conservare a creanţei prin intermediul căreia creditorul solicită indisponibilizarea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporabile, urmăribile, datorate debitorului de către o terţă persoană sau pe care le va datora în viitor, condiţiile înfiinţării popririi cu caracter asiguratoriu fiind identice cu acelea pentru înfiinţarea sechestrului asigurator, reglementate de art.952 din acelaşi cod.

Pentru înfiinţarea măsurii asiguratorii creditorul trebuie să facă dovada existenţei unui titlu executoriu, iar în lipsa titlului existenţa unei creanţe constatate în scris şi care a ajuns la termenul exigibil, creanţă care face, de asemenea, obiectul unei cereri introductive de instanţă.

În mod excepţional se poate înfiinţa măsura popririi asiguratorii şi în ipoteza în care creditorul nu are un înscris constatator al creanţei sale, însă, face dovada promovării unei acţiuni civile în justiţie şi odată cu cererea de înfiinţare a măsurii asiguratorii depune şi o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată potrivit art.952 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanţa de fond a analizat condiţiile popririi numai în raport de dispoziţiile art.952 alin.1 Cod procedură civilă şi nu a observat că această măsură se poate înfiinţat şi în lipsa titlului executoriu, precum şi a titlului constatator al creanţei dacă odată cu cererea de chemare în judecată reclamantul-creditor depune şi cauţiunea în cuantumul evocat de art.952 alin.2 din acelaşi cod.

Analiza instanţei numai dintr-o anumită perspectivă a condiţiilor de înfiinţare a popririi asiguratorii a fost insuficientă, motiv pentru care în baza art.480 alin.3 Cod procedură civilă, a admis apelul în sensul anulării sentinţei, urmând să fie cercetat fondul şi din punctul de vedere al condiţiilor prevăzute de art.952 alin.2 Cod procedură civilă.

Prin decizia nr. 1529/05.10.2015, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea formulată de reclamanta S.C. C.S. – M S.R.L., reţinând că prin decizia civilă nr.1179/19.06.2015, pronunţată de această Curte, s-a reţinut că creditoarea - reclamantă nu a făcut dovada unui titlu executoriu sau a unui titlu constatator al creanţei pentru a se înfiinţa poprirea asiguratorie în condiţiile art.952 alin.1 Cod procedură civilă, singura condiţie a formulării unei acţiuni în justiţie fiind insuficientă.

Potrivit art.952 alin.2 Cod procedură civilă, în lipsa titlului executoriu sau a titlului constatator al creanţei, partea interesată poate solicita înfiinţarea popririi asiguratorie, numai dacă odată cu cererea de înfiinţare a acestei măsuri de asigurare a creanţei depune şi dovada plăţii unei cauţiuni de jumătate din valoarea reclamată.

Reclamanta nu a îndeplinit condiţia plăţii cauţiunii în cuantumul stabilit de legiuitor, motiv pentru care nu au fost îndeplinite condiţiile de înfiinţare a popririi asiguratorie şi sub acest aspect, astfel că a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.


2. Introducerea forţată în cauză a altei persoane – lipsa manifestării rolului judecătorului în aflarea adevărului

Art. 78 alin.2 Noul Cod de Procedură Civilă
În procedura contencioasă, când raportul juridic ce face obiectul cererii de chemare în judecată o impune, instanţa pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Lipsa manifestării rolului judecătorului în aflarea adevărului prin lărgirea cadrului procesual în condiţiile art.78 alin.2 NCPC poate constitui motiv de anulare a hotărârii.

(Decizia civilă nr.1552/07.10.2015)
Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2013, reclamanta S.C. B.G.E. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B.N.R. - Centrala Incidentelor de Plăţi, B.R.D. S.A. şi S.C. G.D.C. S.R.L., solicitând instanţei următoarele:

- anularea înscrierii din Fişierul Naţional al Incidentelor de Plată (FNIP9 şi din Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc (FNPR) – în cazul în care a fost realizată şi o asemenea înscriere –referitoare la incidentul de plată aferent Biletului la Ordin seria BRDE3AD 0594965 emis în data de 23.04.2013, în valoare de 123.400, 24 lei şi introdus la plată de S.C. P. S.R.L.;

- anularea Biletului la ordin seria BRDE3AD 0594965;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că au existat relaţii comerciale cu pârâta S.C. G.D.C. S.R.L. concretizate în prestarea de servicii de transport şi închirieri de mijloace de transport şi utilaje, cumpărare de agregate minerale, pârâta având calitatea de furnizor.

S-a mai arătat că în vederea achitării debitului în valoare de 123.400,24 lei, pe care societatea reclamantă îl înregistra la data de 23.04.2013, a emis către societatea pârâtă Biletul la ordin seria BRDE3AD 0594965, urmând ca acesta să fie introdus la plată la scadenţa convenită cu societatea pârâtă, respectiv la data de 20.05.2013.

Ulterior, în data de 29.04.2013, debitul pe care societatea reclamantă îl înregistra faţă de societatea pârâtă a fost stins ca urmare a compensării realizate prin existenţa de datorii reciproce, respectiv ca urmare a facturilor emise în valoare de 174.250,54 lei. Întrucât, reclamanta nu mai datora nicio sumă de bani către pârâtă, a solicitat acesteia să returneze Biletul la ordin emis, deoarece nu mai exista nicio justificare ca acesta să fie introdus la plată. Cu toate acestea, pârâta a adus la cunoştinţa reclamantei că nu este în măsură să returneze biletul la ordin solicitat, întrucât deja a procedat la girarea acestuia către un furnizor S.C. F.I. S.R.L. Ulterior, în data de 20.05.2013, pârâta BRD S.A. a adus la cunoştinţa reclamantei că a primit spre decontare biletul la ordin în discuţie, în valoare de 123.400,24 lei, bilet introdus la plată de o altă societate şi anume S.C. P. S.R.L.

În aceste condiţii, reclamanta a susţinut că biletul la ordin emis este necesar a fi anulat întrucât nu este culpa sa în apariţia cazului de refuz la plată.

Tribunalul Specializat Argeş, prin sentinţa nr.351/13.03.2014, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.N.R., precum şi cererea reclamantei S.C. B.G.E. S.R.L., având ca obiect anulare incident plată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 03.07.2013, pârâta BNR - Agenţia Argeş a formulat întâmpinare invocând pe această cale excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii formulate de petentă ca neîntemeiată, întrucât raportarea şi anularea înregistrărilor privind incidentele de plată din baza de date a CIP sunt obligaţii ale persoanelor declarante.

De asemenea, la data de 12.07.2013, pârâta BRD SA - Grup Piteşti a formulat întâmpinare solicitând instanţei, pe această cale, respingerea cererii formulate de reclamantă şi totodată, a capătului de cerere privind obligarea la cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BNR, instanţa a reţinut că nu este întemeiată şi a respins-o pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.4 din Regulamentul nr.1/09.01.2012 al BNR, accesarea sistemului informatic al CIP de către persoanele acreditate la CIP se face pe bază de nume atribuit de BNR.

În aceste condiţii, BNR va asigura la sediul său central condiţiile tehnice care să permită înregistrarea, gestionarea şi difuzarea cu operativitate fără alterări, pe suport electronic a informaţiilor privind incidentele de plăţi (art.8).

Aceste atribuţii ale BNR îi conferă totodată şi calitate procesuală, activă sau pasivă după caz, în eventualitatea apariţiei unor litigii privind interdicţia bancară.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a mai reţinut că reclamanta a emis către pârâta S.C. G.D.C. S.R.L. biletul la ordin seria BRDE3AD 0594965 în data de 23.04.2013 în valoare de 123.400,24 lei pentru plata de servicii de transport şi închirieri de mijloace de transport şi utilaje, respectiv cumpărare de agregate.

Cu toate acestea, la data de 29.04.2013, reclamanta a achitat către pârâtă debitul înregistrat prin compensare pe bază de facturi.

Ulterior, pârâta S.C. G.D.C. S.R.L. a procedat la girarea către un alt furnizor S.C. F.I. S.R.L. a biletului la ordin, care la rândul său l-a introdus la plată către o altă societate şi anume S.C. P. S.R.L.

Potrivit art.2 din Regulamentul BNR nr.1/2001, interdicţia bancară reprezintă regimul impus de bancă unui titular de cont prin care se interzice acestuia emiterea de CEC-uri pe o perioadă de un an conform unor angajamente reciproce aplicabile plăţii cu CEC-uri, ca urmare a unor incidente de plăţi majore produse cu CEC.

În speţă, incidentul de plată invocat şi înscris la CIP priveşte un bilet la ordin, reclamanta nefiind în interdicţie bancară conform textului de lege sus-menţionat.

Totodată, incidentul de plată este definit ca fiind neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor participanţilor, înainte sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligaţii rezultate prin efectul legii şi/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţă la CIP de către persoanele declarante pentru apărarea interesului public.

În speţă, biletul la ordin emis de reclamantă a fost refuzat la plată pe motiv că obligaţia corelativă a fost achitată ca urmare a compensării cu societatea pârâtă S.C. G.D.C. S.R.L., datoria fiind astfel stinsă.

Pe de altă parte, potrivit art.13 alin.1 din regulamentul BNR nr.1/2001, în cazul în care o persoană declarantă a decis refuzul la plată al CEC-ului, cambiei sau biletului la ordin, aceasta are obligaţia ca cel târziu în ziua refuzului să transmită la CIP a cerere de înscriere a refuzului bancar.

În speţă, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege privind admisibilitatea cererii reclamantei, cu atât mai mult cu cât reclamanta avea cunoştinţă despre acest incident de la data achitării datoriei prin compensare, respectiv 29.04.2013.

Faţă de aceste considerente, instanţa a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, reclamanta S.C. B.G.E. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând, în esenţă, următoarele:

- contrar celor reţinute de instanţă, reclamanta a înştiinţat despre refuzul său la plată anterior cererii de înscriere a refuzului bancar, astfel că acea conduită a reclamantei, anterior cererii de înscriere a refuzului bancar a fost în concordanţă cu Regulamentul B.N.R., astfel că nu există o justificare legală pentru anularea înscrierii incidentului de plată;

- deşi prima instanţă respinge acţiunea reclamantei, nu se motivează soluţia în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere referitor la anularea biletului la ordin seria BRDE3AD 0594965, instrument de plată ce trebuia anulat, având în vedere că datoria pentru care a fost emis a fost stinsă prin compensare, iar girarea acestuia faţă de o altă societate, respectiv S.C. F.I. S.R.L. s-a făcut nelegal.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.

Prin decizia nr. 1552/07.10.2015, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de reclamantă; a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea, examinând cu prioritate soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, raportat la capătul doi de cerere, respectiv anularea Biletului la Ordin Seria BRDE3AD 0594965, a constatat că acest capăt de cerere a fost soluţionat în contradictoriu doar cu pârâtele din acţiune, fără a fi introduse în cauză cele două societăţi menţionate de reclamantă în acţiune, respectiv S.C. F. I. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L. şi reţinute în motivarea sentinţei apelate.

Astfel, prin sentinţă s-a reţinut că pârâta a procedat la girarea către un alt furnizor S.C. F.I. S.R.L. a biletului la ordin, care la rândul său l-a introdus la plată către o altă societate şi anume S.C. P. S.R.L.

Deşi prin apelul său, reclamanta a arătat doar că instanţa de fond nu a motivat soluţia de respingere a capătului doi de acţiune, prin care s-a solicitat anularea biletului la ordin, solicitându-se rejudecarea fondului de către instanţa de apel şi admiterea acţiunii, trebuie reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele art.78 al.2 Cod procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziţii, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

În cauză, deşi s-a solicitat prin acţiune şi anularea biletului la ordin, nu s-a pus în discuţia părţilor şi introducerea în cauză a celor două societăţi comerciale, menţionate în acţiune şi reţinute de instanţa de fond în motivarea sentinţei, respectiv cea în favoarea căreia pârâta a girat biletul la ordin şi cea faţă de care s-a introdus la plată biletul la ordin.

Având în vedere disp. art.78 al.2 Cod procedură civilă şi cele ale art.68 al.2 din acelaşi cod, privind termenul până la care se poate formula o asemenea cerere, se constată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, neputându-se pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane direct în apel.

În acest sens sunt şi disp. art.22 al.3 Cod procedură civilă, potrivit cărora judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.

Faţă de soluţia ce s-a pronunţat în cauză, potrivit considerentelor susmenţionate, analiza criticilor din apel privind fondul cauzei nu se mai impune, urmând ca aceste critici să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.

În consecinţă, Curtea, în baza art.480 al.3 Cod procedură civilă a admis apelul de faţă, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

3. Plata indemnizaţiei de şomaj în raport de soluţia respingerii contestaţiei formulată împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă.
Art.448 alin.1 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă
Reintegrarea salariatului în muncă, după desfiinţarea în primă instanţă a deciziei de concediere, prin punerea în executare provizorie a sentinţei în condiţiile art.448 alin.1 pct.2, nu are ca efect naşterea dreptului acestuia la plata indemnizaţiei de şomaj, dacă hotărârea a fost schimbată în calea de atac şi a fost păstrată decizia de concediere.

Măsura păstrării deciziei de concediere după reintegrarea provizorie a salariatului nu echivalează cu o nouă încetare a raportului individual de muncă şi, pe cale de consecinţă, cu naşterea unui alt drept de plată a indemnizaţiei de şomaj, în condiţiile Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

(Decizia civilă nr. 1708/22.11.2015)
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 26.03.2014, contestatorul Calota Laurenţiu Alexandru a formulat, în contradictoriu cu intimata Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş, contestaţie împotriva dispoziţiei nr.35/6.02.2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acesteia şi obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziţie prin care să i se stabilească dreptul la indemnizaţia de şomaj, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că în perioada 13.07.2012-4.12.2013 a prestat muncă ca urmare a reintegrării sale pe postul deţinut anterior concedierii în baza unei hotărâri judecătoreşti, ce a fost însă desfiinţată în căile de atac, iar contestaţia sa la decizia de concediere a fost respinsă definitiv. Ca urmare contractul său de muncă a încetat, solicitând la data de 6.02.2014 acordarea indemnizaţiei de şomaj. Cererea sa a fost respinsă cu motivarea că, întrucât contractul individual de muncă nu putea înceta decât o singură dată, nu avea dreptul din nou la indemnizaţie. Însă, precizează reclamantul, a făcut dovada stagiului de cotizare de 12 luni prestat în perioada reintegrării sale.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17.07.2014, intimata a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, arătând în esenţă că reclamantul a beneficiat de indemnizaţia de şomaj ce i se cuvenea ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă în perioada 10.10.2011-13.07.2012. De altfel, chiar angajatorul i-a comunicat reclamantului la data de 4.12.2013 că nu emite o nouă decizie de concediere, cea iniţială fiind valabilă.

La data de 12.09.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că cel puţin i s-ar cuveni acordarea indemnizaţiei de şomaj pentru cele 3 luni rămase din anul în care i s-ar fi cuvenit.

Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr.2063/11.11.2014 a admis în parte contestaţia precizată şi a obligat pe intimată să plătească contestatorului contravaloarea indemnizaţiei de şomaj aferenta celor 3 luni ramase neachitate.

Au fost respinse celelalte solicitări ale contestatorului şi a fost obligată intimata să plătească acestuia şi cheltuieli de judecata in cuantum de 500 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr.35/6.02.2014, contestată în cauză, intimata a respins cererea reclamantului de acordare a indemnizaţiei de şomaj solicitate, cu motivarea că a beneficiat deja de acest drept în baza deciziei de concediere nr.1801/28.09.2011.

Într-adevăr, prin decizia de concediere amintită reclamantului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă încheiat cu SC L.D.A. România SRL, iar prin dispoziţia nr.1102645 din 10.10.2011 pârâta a dispus acordarea către reclamant a indemnizaţiei de şomaj pentru perioada 10.10.2011-10.10.2012.

Cum între timp reclamantul a contestat în justiţie decizia de concediere, iar prin sentinţa civilă nr.1458/29.06.2012 a Tribunalului Argeş s-a dispus în primă instanţă reintegrarea sa pe postul deţinut anterior concedierii, contestatorul a fost reintegrat în muncă în perioada 13.07.2012-4.12.2013.

În consecinţă, pârâta a anulat dispoziţia sa de acordare a indemnizaţiei de şomaj, însă prin decizia nr.2809/18.12.2013, constatând că în mod definitiv a fost respinsă contestaţia reclamantului la decizia de concediere, a stabilit dreptul de indemnizaţie la şomaj la perioada 10.10.2011-13.07.2012.

Reclamantul solicită intimatei acordarea indemnizaţiei de şomaj ca urmare a încetării contractului individual de muncă la data de 4.12.2013, cerere respinsă prin dispoziţia contestată în cauză.

Însă, astfel cum a precizat şi fostul său angajator prin adresa nr.848/2014, contractului individual de muncă al reclamantului a încetat în mod valabil prin decizia de concediere din data de 28.09.2011, decizie a cărei legalitate a fost stabilită în mod irevocabil de instanţele judecătoreşti.

Iar sentinţa civilă în baza căreia contestatorul a fost reintegrat pe postul deţinut anterior, fiind desfiinţată în căile de atac, nu a produs niciun efect sub aspectul modului în care au încetat raporturile de muncă dintre părţi.

Altfel spus, din punct de vedere juridic, hotărârea judecătorească de reintegrare a contestatorului nu a existat niciodată.

Însă, întrucât se consideră că raporturile de muncă dintre părţi nu au fost reluate după data încetării acestora prin concediere, nici pârâta nu are nicio justificare în a limita perioada pentru care contestatorul are dreptul la indemnizaţie de şomaj, potrivit art.39 alin.1 lit.c) din Legea nr.76/2002.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal a declarat apel contestatorul C.L.A., solicitând admiterea apelului, cu consecinţa schimbării sentinţei şi admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, invocând dispoziţiile art.466 şi urm. NCPC, pentru următoarele considerente:

- prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, prin aceea că hotărârea judecătorească de reintegrare a apelantului pe postul anterior nu a existat niciodată şi ea nu şi-a produs efectele, reţinere eronată atâta vreme cât în perioada 13.07.2012-4.12.2013 a prestat efectiv muncă în cadrul S.C. L.D.A. România S.R.L., situaţie faţă de care a avut stagiu de cotizare de minim 12 luni premergătoare, ceea ce conducea la ideea că era îndreptăţit la plata indemnizaţiei de şomaj.

- pe de altă parte, nu s-a luat în considerare faptul că s-au plătit contribuţii pentru salariul pe care l-a încasat pentru acea perioadă, situaţie faţă de care este evident că se impune admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

S-a formulat întâmpinare de către A.J.O.F.M. Argeş, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, pe considerentul că iniţial a încetat contractul individual de muncă al apelantului-contestator la data de 29.09.2011 şi ca urmare a acestei situaţii, acestuia i s-a acordat indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 12 luni, şi întrucât ulterior s-a desfiinţat hotărârea judecătorească iniţială, respectiv de reintegrare şi s-a menţinut decizia de desfacere a contractului de muncă, practic părţile fiind repuse în situaţia anterioară, stabilită la nivelul anului 2011, este evident că nu se mai putea acorda o nouă indemnizaţie de şomaj şi emiterea dispoziţiei nr.35/26.02.2014 este legală, apelantul-contestator neputând beneficia de două ori de indemnizaţie de şomaj în baza unei singure decizii de desfacere a contractului de muncă.

S-a răspuns la întâmpinare, de către apelantul-contestator, prin care practic s-au reluat motivele de apel, precizându-se că nu se contestă susţinerile intimatei însă nu s-a avut în vedere perioada 13.07.2012-4.12.2013, în care s-a prestat efectiv muncă şi chiar dacă a primit drepturile băneşti pentru această perioadă, consideră că trebuia să beneficieze şi de indemnizaţie de şomaj.

Prin decizia nr. 1708/22.11.2015, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-contestator.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Astfel, iniţial, contractul individual de muncă al apelantului-contestator a încetat la data de 29.09.2011, în baza deciziei nr.1801/2011, emisă de către S.C. L. D. A. România S.R.L. şi ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr.76/2002, aşa cum a fost modificată şi republicată ulterior, apelantul-contestator a încasat indemnizaţia de şomaj pentru o perioadă de 12 luni, conform Dispoziţiei nr.1102645/10.10.2011 a intimatei.

Ulterior, instanţa de judecată a admis contestaţia formulată de către apelant şi cum sentinţa instanţei de fond în materie de litigii de muncă este executorie s-a dispus reintegrarea apelantului-contestator pe postul deţinut anterior, sens în care acesta a prestat şi muncă la unitatea angajatoare pe perioada 13.07.2012-04.12.2013, muncă pentru care a fost retribuit în mod corespunzător, însă această sentinţă a fost desfiinţată în calea de atac şi ca urmare, s-a revenit la situaţia anterioară, practic a operat o restitutio in integrum în sensul că a devenit valabilă decizia de desfacere a contractului de muncă iniţială nr.1801/2011.

Prima instanţă a pronunţat o soluţie legală, sub aspectul faptului că sentinţa civilă iniţială, în baza căreia contestatorul a fost reintegrat pe postul deţinut anterior, nu a mai produs niciun efect sub aspectul modului în care au încetat raporturile de muncă dintre părţi şi ca atare, singurul prejudiciu care s-ar fi produs contestatorului era acela al drepturilor salariale pe perioada pe care a lucrat la unitatea angajatoare, însă aceste drepturi au fost achitate în mod corespunzător.

Potrivit dispoziţiilor art.311 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data concedierii apelantului-contestator, hotărârea casată nu are nicio putere, iar actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept.

Susţinerea apelantului-contestator potrivit cu care acesta ar trebui să beneficieze din nou de o indemnizaţie de şomaj întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că are un stagiu de cotizare de minimum 12 luni premergătoare, şi că a plătit contribuţiile la asigurări sociale în acest sens, urmează a fi înlăturate de către instanţa de control judiciar pe considerentul că dispoziţia contestată în prezenta cauză, respectiv nr.35/06.02.2014 emisă de A.J.O.F.M. Argeş este legală, atâta vreme cât o persoană nu poate beneficia de două ori de indemnizaţie de şomaj, în baza unei singure decizii de încetare a Contractului individual de muncă.

Faţă de cele arătate mai sus, reţinând deci că nu există motive de nelegalitate ale sentinţei apelate, Curtea, în baza dispoziţiilor art.480 Noul Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-contestator.




Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə