Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art. 952 Cod procedură civilă – actualul art. 953 din acelaşi cod

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1.38 Mb.
səhifə6/24
tarix31.10.2017
ölçüsü1.38 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24

12. Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 359 Cod procedură civilă

Art. 978 Cod procedură civilă
Pentru prevenirea unei pagube care ameninţă dreptul de proprietate intelectuală, printr-o acţiune ilicită actuală sau iminentă, titularul său poate solicita instanţei luarea măsurilor provizorii reglementate de art.978 Cod procedură civilă.

Una dintre măsurile provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală este aceea a conservării probelor, care este diferită sub aspectul conţinutului de măsura asigurării probelor reglementată de art.359 Cod procedură civilă.

Asigurarea conservării probelor în materia drepturilor de proprietate intelectuală indiferent de conţinutul lor presupune dovada unui astfel de drept, pentru păstrarea căruia se impune o măsură cu caracter asiguratoriu.

Având caracterul unei măsuri asiguratorii, scopul său nu se limitează numai la conservarea probei, ci urmăreşte protejarea dreptului, astfel că elementul comun al celor două instituţii îl constituie numai procedura de încuviinţare şi administrare a probei.

(Decizia civilă nr.2050/07.12.2015)
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 13.05.2015, aşa cum a fost precizată în şedinţa publică din data de 3.06.2015, reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul SC A H.I.S. SRL a solicitat asigurarea şi, în consecinţă, administrarea – în folosul dovedirii acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1140/109/2015 – a probei cu mijloace materiale de probă constând în înscrisuri pe suport informatic aflate în căsuţa de corespondenţă electronică cu numele contului său adrian.arvunescu@a-hak-is.com, mai exact a fişelor de pontaj, a corespondenţei şi comunicărilor între reclamant şi superiori ierarhici, a instrucţiunilor şi ordinelor de serviciu, precum şi a sarcinilor încredinţate, a vizei de muncă în Abu Dhabi şi a tuturor altor înscrisuri relevante în cauză.

Deşi iniţial a făcut referiri la dosarul nr.23/109/2015, ulterior reclamantul a menţionat şi precizat că probatoriul a cărui asigurare şi administrare o solicită este util soluţionării cauzei cu nr.1140/109/2015 având ca obiect pretenţii, vizează perioada contractuală 2008-2013 şi este justificat de interdicţia - impusă de către pârâtă începând cu data de 13.11.2013 fostului angajat - de a accesa căsuţa electronică creată de acesta, dar şi de urgenţa determinată de această situaţie, existând pericolul de dezactivare a contului de utilizator şi ştergere a informaţiei cuprinse în acesta.

De asemenea, conchide reclamantul în sensul că solicită restabilirea accesului la căsuţa de corespondenţă electronică, pentru ca mai apoi, prin concluziile scrise depuse la data de 16.06.2015 (pagina 2, paragraful al II-lea), acesta să arate că nu s-a referit la folosinţa efectivă a poştei electronice ci a pretins doar conţinutul acesteia în forma scrisă, concret înscrisurile ce au materializat corespondenţa dintre reclamant şi alte persoane, cu subiectele indicate.

Reclamantul a indicat ca temei de drept, dispoziţiile art.359 Cod procedură civilă şi a menţionat faptul că aceasta se referă la „recunoaşterea unui înscris” a cărui existenţă este pusă în pericol prin întârziere, existând riscul de a dispărea sau de a nu putea fi administrat în viitor.

Prin sentinţa civilă nr.1502/17 iunie 2015, Tribunalul Argeş a respins cererea de asigurare dovezi, întrucât cererea nu respectă cerinţa urgenţei, conform dispoziţiilor art.359 alin.1 Cod procedură civilă.

S-a mai arătat în motivarea sentinţei că între părţi există o stare conflictuală, declanşată de împrejurarea în care la data de 9.12.2013 pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pe care aceasta îl avea încheiat cu reclamantul încă din data de 17.11.2008.

Animozităţile dintre părţi au continuat pe măsura derulării între acestea a contestaţiei judiciare formulate de reclamant împotriva deciziei de concediere (contestaţie care a format obiectul dosarului nr.23/109/2014, soluţionată prin sentinţa civilă nr.684/24.03.2015) şi continuă şi în prezent, pricina respectivă aflându-se în calea de atac a apelului.

Referindu-se iniţial la cauza cu numărul 23/109/2014, reclamantul a revenit asupra argumentaţiei sale din cererea de chemare în judecată şi a arătat că solicită asigurarea şi administrarea acelui probatoriu pe care intenţionează să-l valorifice în dosarul cu nr.1140/109/2015, având ca obiect „pretenţii”, iar în concret probele pe care doreşte a le prezerva sunt înscrisuri pe suport informatic, aflate în căsuţa de corespondenţă electronică, şi vizează întreaga perioadă contractuală, anume 2008-2013.

Potrivit art.359 alin.1 Cod procedură civilă, oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât şi în timpul procesului, administrarea acestor probe.

Dacă în ceea ce priveşte cazurile reglementate de lege pentru formularea cererii de asigurare dovezi, instanţa a apreciat că acţiunea reclamantului se circumscrie – aşa cum a precizat – situaţiei constând în „(...) recunoaşterea unui înscris (...) dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor”, în ceea ce priveşte cerinţa urgenţei aceasta a constatat că nu este respectată în cauză.

Mai exact, faţă de momentul naşterii diferendului dintre părţi, 9.12.2013 reprezentând desfacerea contractului de muncă, formularea la data de 13.05.2015 a cererii de asigurare şi administrare a unui probatoriu care să descrie raporturile contractuale pe perioada 2008-2013 şi dispunerea unei măsuri în consecinţă nu pot fi caracterizate de urgenţă.

Este foarte adevărat că reclamantul a arătat că scopul cererii introductive de instanţă, aşa cum a fost precizată, este acela de prezervare a probelor apreciate de acesta ca fiind relevante în dosarul nr.1140/109/2015, având ca obiect pretenţii, aflat în fond (mai exact în procedura regularizării), însă se observă că probatoriul solicitat vizează conturarea, descrierea, probarea aceleiaşi stări conflictuale care a caracterizat relaţiile dintre părţi încă dinainte de desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului (a cărei legalitate şi temeinicie a fost stabilită în dos.nr.23/109/2014).

Prin urmare, în condiţiile în care cererea reclamantului nu respectă cerinţa urgenţei pe care dispoziţiile art.359 alin.1 Cod procedură civilă o prevede expres, excepţia de la regulă fiind reglementată de alin.2 al aceluiaşi articol în sensul că această urgenţă nu mai este pretinsă în varianta acordului părţilor pentru asigurare (ceea ce nu se regăseşte în speţă), instanţa a respins-o.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamantul A.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a apreciat greşit calificarea cererii, aşa cum a fost făcută de apelant, deşi în baza rolului activ prevăzut de dispoziţiile art.22 alin.4 Cod procedură civilă avea obligaţia să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă partea le-a dat o altă denumire, respectiv pe temeiul art.978 lit.a) şi b) Cod procedură civilă.

Recalificarea juridică a obiectului cauzei este atributul exclusiv al instanţei, iar aceasta nu a dat dovadă de rol activ în sensul incidenţei procedurii prevăzute de art.978 Cod procedură civilă şi nu a instituţiei prevăzută de art.359 alin.1 (asigurare de probe). Solicită în continuare modificarea obiectului cererii din asigurare de dovezi în măsuri provizorii în materia dreptului de proprietate intelectuală, cu consecinţa adoptării unei soluţii legate strict de obiectul cu care a fost investită justiţia.

Câtă vreme critica de nelegalitate este un argument peremptoriu care atrage nulitatea hotărârii se susţine în continuare că celelalte critici au rămas de prisos.

Prin decizia nr.1280/10.09.2015, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I-a civilă a respins ca nefondat apelul, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reţinând următoarele:

Din analiza criticilor formulate de apelantul A.A. rezultă că se invocă încălcarea principiului disponibilităţii, instanţa dând altă calificare acţiunii, stabilind temeiul juridic ca fiind cel al asigurării de dovezi în loc de măsuri provizorii în materia dreptului de proprietate intelectuală, deşi în cererea de chemare în judecată reclamantul A.A. şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art.359 Cod procedură civilă.

Totodată, s-a reţinut că susţinerea încălcării rolului activ al instanţei s-a făcut pentru prima dată în apel.

Instanţa de apel a reţinut că nu există vreo modificare de acţiune, în sensul cerut de art.204 Cod procedură civilă. Cererea având ca obiect asigurare de probe a fost formulată iniţial, în dosarul nr.23/109/2014.

La primul termen de judecată stabilit în al doilea dosar având numărul 2140/109/2015, reclamantul a precizat că doreşte asigurarea probelor în acest dosar, fapt care a permis instanţei de fond, în baza principiului disponibilităţii să se pronunţe pe cerere aşa cum a fost precizată.

Prin urmare, reclamantul a folosit mijlocul procesual ales de acesta pentru a-şi exercita în instanţă dreptul material la acţiune, delimitarea obiectului şi precizarea temeiului juridic, fiind de esenţa învestirii, modalitatea juridică de sesizare a instanţei şi stabilirea cadrului procesual civil.

Curtea a observat şi că apelantul a schimbat în apel temeiul de drept al cererii, fapt inadmisibil în temeiul art.478 al.3 Cod procedură civilă.

În condiţiile reţinute în temeiul textului de lege sus enunţat coroborat cu art.480 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

La data de 12.10.2015, A.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr.1280/10.09.2015, criticând-o pentru motivele prevăzut de art.503 alin.2 pct.2 şi 3 Cod procedură civilă, astfel:

Apelantul a invocat şase motive de apel, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acestor motive, respectiv nu s-a pronunţat asupra criticii privind lipsa de rol activ a instanţei în sensul de a pune în discuţie încadrarea corectă a cererii, în raport de motivele invocate.

Instanţa a omis să îndrepte eroarea materială semnalată de apelant, respectiv îndreptarea erorii materiale constând în încadrarea greşită a obiectului cererii ca „asigurare de dovezi”.

Prin decizia civilă nr.1831/09.11.2015, Curtea de Apel Piteşti a admis contestaţia în anulare şi a anulat decizia civilă nr.1280/10.09.2015 pronunţată în dosarul r.2140/109/2015, fixând termen pentru judecata apelului la data de 07.12.2015.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut următoarele:

Prin motivele de apel, contestatorul a criticat hotărârea primei instanţe de fond pentru greşita apreciere a obiectului acţiunii, precum şi pentru lipsa rolului activ prevăzut de art.22 alin.4 Cod procedură civilă.

Cu privire la prima critică, instanţa de apel a apreciat că aceasta se referă la încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât instanţa a dat altă calificare acţiunii, respectiv a stabilit temeiul juridic ca fiind „asigurarea de dovezi” în loc de „măsuri provizorii în materia dreptului de proprietate intelectuală”, reţinând totodată că apelantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art.359 Cod procedură civilă, dispoziţii ce se referă la condiţiile de admisibilitate ale asigurării probelor.

Prin cea de-a doua critică, apelantul s-a referit la lipsa rolului activ al instanţei; astfel, apelantul a invocat prevederile art.22 pct.4 Cod procedură civilă, ce dispun ca judecătorul să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, caz în care acesta este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la acest motiv de apel, nefăcând aprecieri cu privire la critica invocată de apelant în sensul că instanţa de fond era obligată, chiar dacă partea a invocat un temei de drept greşit, să califice ea însăşi din punct de vedere juridic actele şi faptele deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât apelantul-reclamant invocase ca temei de drept un drept de proprietate intelectuală cu privire la care să se ia măsuri provizorii de apărare.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art.503 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă, invocat de contestator, respectiv că dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale, se constată că este neîntemeiat, întrucât în cauză, instanţa de apel nu a soluţionat calea de atac pe baza unei erori materiale, motivul având în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului, noţiunea de eroare materială trebuie interpretată în mod restrictiv prin aceasta neputând fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Rejudecând apelul în limitele hotărârii mai sus evocate, prin decizia nr. 2050/7.12.2015, a admis apelul formulat de reclamantul A.A., a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Motivul de apel privind încălcarea principiului disponibilităţii, precum şi a rolului judecătorului în aflarea adevărului consacrat de dispoziţiile art.22 Cod procedură civilă este fondat.

Apelantul – reclamant a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună măsuri provizorii necesare apărării drepturilor de proprietate intelectuală în condiţiile art.978 şi următoarele Cod procedură civilă, chiar dacă în cuprinsul cererii introductive de instanţă a indicat ca temei de drept, alături de aceste dispoziţii, şi pe cele ale art.359 din acelaşi cod.

Dispoziţiile invocate de către apelantul – reclamant referitoare la apărarea drepturilor de proprietate intelectuală au un caracter special în raport de dispoziţiile art.359 Cod procedură civilă care reglementează asigurarea probelor în procesul civil, astfel că prevederile cuprinse în capitolul „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”, faţă de caracterul lor special, trebuie aplicate cu prioritate.

Instanţa de fond, în baza normei ce consacră principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, potrivit art.22 Cod procedură civilă avea obligaţia ca în raport de cadrul procesual stabilit potrivit principiului disponibilităţii să soluţioneze cauza în cadru juridic legal, încadrând astfel pretenţiile petiţionarului, după discutarea temeiului juridic al cererii formulate în condiţii de contradictorialitate, faţă de prevederile art.14 din cod.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că temeiul juridic al acţiunii cu care reclamantul a investit-o îl constituie prevederile referitoare la asigurarea probelor cuprinse în art.359 Cod procedură civilă.

Procedând astfel, tribunalul nu a manifestat rol activ şi a analizat cererea reclamantului în limita altui cadru procesual decât cel cu care acesta a înţeles să investească instanţa, pronunţând astfel o hotărâre care se impune a fi anulată pentru cercetarea fondului cauzei în limita investirii instanţei.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.480 alin.3 teza întâi, constatându-se că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, Curtea a admis apelul şi a anulat sentinţa cu reţinerea cauzei spre rejudecare, fixându-se termen la 18.01.2016


13. Deosebirea noţiunilor de eroare materială motiv al contestaţiei în anulare şi eroare materială motiv prevăzut pentru îndreptarea hotărârii judecătoreşti
Art.442 alin.1 Cod procedură civilă

Art.503 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă
Hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate ci contestaţie în anulare, când dezlegarea dată căii de atac este rezultatul unei erori materiale, potrivit art.503 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă.

Orice eroare materială sau omisiune în legătură cu numele, calitatea, susţinerile părţilor sau cele de calcul cuprinse într-o hotărâre sau încheiere se pot îndrepta prin intermediul instituţiei „îndreptării hotărârii” reglementată de art.442 alin.1 Cod procedură civilă.

Eroarea materială motiv al contestaţiei în anulare are o semnificaţie diferită faţă de eroarea materială cauză a îndreptării hotărârii, fiindcă prima situaţie juridică reprezintă o greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, iar în cea de-a doua situaţie eroarea sau omisiunea este săvârşită după deliberare cu prilejul redactării încheierii sau hotărârii judecătoreşti.

(Decizia civilă nr. 2112/15.12.2015)
La data de 22 iulie 2015, C.S.U. Cluj a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.1098 din 10 iunie 2015, pronunţata de Curtea de Apel Pitești în dosarul 179/90/2014, întemeiată pe dispoziţiile art.503 alin.2 pct. 2 cod procedura civilă, înregistrata sub nr.528/46/2015.

Contestatorul a mai depus o alta contestație, cu aceleaşi motive, înregistrată sub nr. 542/46/2015, care a fost conexată la prezenta cauza prin încheierea din 12 nov. 2015.

A susţinut contestatorul în motivarea sa, că soluţia apelului este rezultatul unei erori materiale din cuprinsul hotărârii atacate, eroare ce a dus la respingerea apelului ca neîntemeiat.

A motivat că reclamanta nu a solicitat să fie prezentate în original, toate înscrisurile depuse în apel şi nu a susţinut că acestea sunt false. Au fost anexate apelului mai multe documente ce atestă plăţile către reclamantă în baza contractului sportiv, ce face obiectul cauzei. De asemenea, reclamanta nu a defăimat ca false toate înscrisurile depuse în apel, astfel că instanţa dintr-o eroare materială a reţinut că toate înscrisurile sunt false, ducând la concluzia greşită că toate aceste acte nu mai putea fi invocate în apel.

Această eroare a dus la înlăturarea tuturor înscrisurilor invocate de pârâtă precum şi la respingerea celorlalte probe.

În fine, s-a susţinut că instanţa a respins apelul fără a analiza înscrisurile care nu au fost defăimate ca false şi fără a administra celelalte probe ce se considerau a fi utile.

S-a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi administrarea probelor solicitate, în vederea pronunţării unei decizii legale şi temeinice.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanței de apel, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 2112/15.12.2015, Curtea de Apel Piteşti a respins contestaţia în anulare formulată de C.S.U. CLUJ, CUI 4305830, împotriva deciziei civile nr.1098 din 10 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.179/90/2014; a obligat pe contestator la 1250 lei, cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 17.01.2014, reclamanta Clara Stela Dumitrana Vădineanu, în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 21.000 euro, calculată în lei, la cursul BNR din data plăţii, sumă ce reprezintă indemnizaţii neachitate pentru şapte luni ale perioadei contractuale conform Contractului sportiv încheiat între părţi pentru 2 ani (1.07.2011-30.06.2013); obligarea pârâtului la plata sumei de 8.000 lei ce reprezintă contravaloarea serviciilor medicale (operatorii, postoperatorii şi de recuperare), sumă pe care a fost nevoie să o achite după o accidentare în perioada Contractului de mai sus, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.1188/03.10.2014, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea şi a obligat pe pârât la plata sumei de 21.000 euro, calculată în lei la cursul BNR din data plăţii, reprezentând indemnizaţii neachitate în perioada 01.07.2011-30.06.2013 şi la plata sumei de 8000 lei reprezentând contravaloare servicii medicale, către reclamantă. Pârâtul a fost obligat şi la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 25.04.2014 a formulat apel, pârâtul C.S.U. Cluj criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit dispoziţiilor art.466 şi următoarele Cod procedură civilă arătând, în esenţă, următoarele:

- în cauză se impunea a fi admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Vâlcea de soluţionare a acţiunii.

- hotărârea este netemeinică pentru că nu s-a ţinut cont de sumele achitate reclamantei cu titlu de indemnizaţie de efort, prime de joc şi sponsorizări de la CSU Cluj şi Fundaţia CSU, toate aceste plăţi fiind făcute strict în legătură cu activitatea sportivă a reclamantei şi cu contractul sportiv aferent perioadei 01.07.2011-30.06.2013, fiind necesar ca să fie avute în vedere statele de plată şi ordinele de plată privind sumele încasate de reclamantă de la Club şi de la Fundaţia Clubului;

- depoziţia martorei D.E.N. nu poate fi concludentă în cauză, aceasta având un litigiu asemănător cu pârâtul, aflat pe rolul Tribunalului Olt.

- pretenţiile reclamantei nu sunt întemeiate pentru că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit clauzelor din contract.

- clubul a plătit strict indemnizaţiile de efort şi premiile permise de H.G. nr.1447/2007 instituţiilor bugetare, îndeplinindu-şi toate obligaţiile contractuale.

- referitor la serviciile medicale, instanţa de fond a preluat susţinerile reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei de 8.000 lei reclamantei în temeiul răspunderii civile contractuale, fără a constata îndeplinirea cerinţelor legale pentru atragerea răspunderii contractuale.

Prin decizia nr.1098/10.06.2015, Curtea de Apel Pitești a respins apelul pârâtului C.S.U. Cluj şi a fost obligat acesta să plătească intimatei-reclamante suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată, pentru considerentele reţinute în decizie.

Contestatoarea a susținut că la fila 6 alin. 2 din decizia contestată, instanţa de recurs a reţinut: „ Alăturat întâmpinării, reclamanta a formulat, în baza art.304 Cod procedură civilă, o cerere prin care a solicitat pârâtului să prezinte în original toate înscrisurile depuse odată cu cererea de apel, susţinând că, în toate actele indicate, semnătura sa a fost realizată de o altă persoană, defăimând aceste înscrisuri ca false.”

Aceasta reţinere, a susţinut contestatoarea este rezultatul unei erori materiale, deoarece prin înscrisul alăturat întâmpinării depuse în apel, nu s-a solicitat sa se prezinte în original in original toate înscrisurile depuse odată cu cererea de apel şi nu s-a susţinut că toate înscrisurile sunt false, defăimând numai o parte din aceste înscrisuri.

Eroarea materiala comisă de instanţă, constă în aceea că toate înscrisurile anexate apelului au fost defăimate ca false şi a condus la concluzia greşita că toate aceste acte nu mai puteau fi invocate in apel, fiind respinse probele solicitate.

Potrivit art.503 alin.2 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen și când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Totodată dispozițiile alin.2 pct.1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care potrivit legii nu pot fi atacate cu recurs în raport de dispozițiile art.503 alin.3 Cod procedură civilă.

Din analiza motivelor de contestație în anulare invocate de contestatoare prin care a susținut că decizia contestată a fost pronunțată ca urmare a unor erorii materiale, Curtea a constatat că trebuie analizată contestația prin prisma dispozițiilor art.503 alin.2 pct. 2 Cod procedură civilă.

Contestatoarea a susţinut că eroarea materială comisă de instanţa de apel consta în reţinerea greşită că toate înscrisurile anexate apelului au fost defăimate ca false, şi că aceste acte nu mai puteau fi invocate in apel, motiv ce a dus la respingerea probelor solicitate.

Acest motiv al contestației în anulare se referă la săvârșirea unei erorii materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Totodată pe calea contestației în anulare nu pot fi cenzurate erorile materiale strecurate în cuprinsul hotărârii judecătorești pentru îndreptarea cărora legiuitorul a pus la dispoziție procedura îndreptării hotărârii reglementat de art.442 Cod procedură civilă.

Astfel, nu putea fi primită contestația în anulare având în vedere că s-a invocat stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii greşite a probelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată.

Deci, fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi executată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor cererii de probatori sau probleme de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de apel.

Dispozițiile legale ale art.503 alin.2 Cod procedură civilă au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil alt apel sau recurs.

Având în vedere că în prezenta cauză nu există o eroare materială în sensul dispozițiilor prevăzute de art.503 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea a respins contestaţia în anulare, iar în baza art.453 Cod procedură civilă, a obligat pe pârâtul-contestator la 1250 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu avocat în apel, conform chitanţei de la dosar.



Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə