Geografia Continentelor America
Yüklə 344,26 Kb.
|
Negrii – număr apreciabil în America de Nord (S.U.A. – 13%, mai ales în SE, în Carolina, Virginia, Louisiana, Florida, sau în oraşe mari din N şi E: Waswhington DC, Baltimore, Chicago, Detroit, New York (Harlem). În America Latină cele mai mari procente ale populaţiei negre se întâlnesc în state şi teritorii ale Americii Centrale Insulare unde populaţia neagră este majoritară: peste 90% în Antigua şi Barbuda, Martinica, peste 2/3 în Jamaica, Dominica, Haiti, Barbados etc. Asiaticii constituie ultimul grup de imigranţi sosiţi în America; aceştia s-au îndreptat mai ales spre zona Caraibilor, litoralul N al Americii de Sud. Se remarcă japonezii, chinezii, indienii: Guyana (51% indieni), Surinam (15% indonezieni). În SUA procentul asiaticilor este de 4% (japonezi, chinezi, filipinezi). În Brazilia se întâlneşte cea mai mare comunitate japoneză de pe glob. Numărul metişilor este minim în America de Nord, aceştia deţinând procente importante în: El Salvador (85%), Honduras (80%), Nicaragua (70%), Chile (66%), Columbia (48%). America de azi este un continent slab populat în comparaţie cu suprafaţa sa. Populaţia numără peste 750 milioane locuitori, din care peste 290 milioane în America Anglo-saxonă şi cca. 460 milioane în America Latină. Începând din anii 50, procentul populaţiei Americii de Nord în populaţia modială începe să scadă, comparativ cu cel al ponderii populaţiei sud americane care creşte: 1950 – America de Nord (6.5% din totalul populaţiei mondiale), America de Sud (6%); azi: America de Nord (5.2%), America de Sud (8.3%). Explicaţia constă în evoluţia diferenţiată a indicatorilor demografici, mai ales a sporului natural şi a indicelui de fertilitate. Sporul natural are valori reduse în SUA (7.7 la mie), Canada (7.9 la mie), în timp ce în ţările în curs de dezvoltare din America Latină explozia demografică este în plină evoluţie (SN peste 30 la mie în Honduras, Guatemala, Haiti; SN între 20-30 la mie în Paraguay, Ecuador, Mexic, Nicaragua). Sunt şi state cu valori de 10-15 la mie a sporului natural, ceea ce le conferă o dinamică demografică mult mai armonioasă (Argentina, Chile, Columbia, Cuba). Densitatea populaţiei, pe ansamblul contientului este de două ori mai mică decât media globului (cca.18 locuitori/kmp), cu diferenţe mari la nivelul statelor. Cele mai mari densităţi se înregistrează în statele cu expansiune spaţială redusă din bazinul Mării Caraibilor şi Istmul Central American: Bermude (1 140 loc/kmp), Barbados (peste 600 loc/kmp), Puerto Rico (peste 400), Martinica (peste 300) El Salvador (peste 270). Statele cele mai mari au densităţi mici datorită unor restricţii de ordin natural (morfologice şi climatice), apariţia (în SUA şi Canada) a echilibrului demografic condiţionat de dezvoltarea lor economică, măsurilor restrictive privind imigraţia etc: SUA (28), Canada (3), Brazilia (19). America este continentul cu o urbanizare globală superioară mediei mondiale (America de Nord – 76%, America de Sud – 71%). Procentele mari ale populaţiei urbane din SUA şi Canada sunt explicabile prin nivelul ridicat de dezvoltare economică (sinonim cu afirmarea unor habitate moderne, de mari dimensiuni). Surprinzător poate părea însă procentul ridicat al populaţiei urbane într-un subcontinent care se află într-o etapă inferioară a afirmării economice: Venezuela (unul din cele mai mari procente de pe Glob – 91%), Uruguay, Argentina, Chile (peste 80%), Mexic, Brazilia (peste 70%). În evoluţia oraşelor americane se constată două tendinţe: dezvoltarea mult mai rapidă a oraşelor din zona tropicală faţă de cele de la latitudini temperate; în ţările în curs de dezvoltare cel mai rapid ritm de creştere îl are oraşul cel mai mare a ţării. În ansamblul continentului sunt caracteristice megalopolisurile:
Datorită condiţiilor particulare de desfăşurare longitudinală, latitudinală şi altitudinală, America deţine şi o serie de recorduri urbane:
Populaţia urbană a SUA reprezintă 75% din total. La originea procesului urban nord american stau oraşele-porturi care au fost punctele de sosire ale coloniştilor europeni, devenind apoi pieţe mari de schimb şi centre industriale importante. Tot ele ajung primele oraşe milionare şi aglomeraţii de tip megalopolis. Extinderea procesului de urbanizare către interiorul continentului s-a făcut prin puncte de sprijin de-a lungul marilor fluvii, canalelor, lacurilor. Un salt important în desfăşurarea procesului respectiv l-a reprezentat construirea C.F. (punctele de convergenţă a marilor linii feroviare înlesnind apariţia oraşelor). Procesul început de reţeaua feroviară a fost a fost apoi accentuat de reţeaua rutieră (apărând forme noi de oraşe). Caracteristică pentru S.U.A. este prezenţa unor mari concentrări de populaţie (megalopolisurile) ce se remarcă prin dimensiunile lor. Ariile metropolitane, deşi concentrează o mare parte a populaţiei urbane şi vor concentra în continuare, totuşi creşterea lor nu mai e atât de intensă ca înainte (din contră, caracteristica ultimilor ani este o creştere mai intensă a oraşelor mijlocii şi mici şi o creştere de asemenea a spaţiilor din afara marilor metropole. În general oraşele americane au planul rectangular (cu intersecţii în unghiuri de 90); uneori ele sunt alcătuite din mai multe tronsoane (cartiere) cu planul stradal rectangular, dar cu direcţii diferite de la un tronson la altul. Sunt rare cazurile când planul stradal e neregulat şi asta numai atunci când vatra este incomodă: ex. San Francisco. Sunt însă situaţii când vatra cu geomorfologie incomodă a fost nivelată înainte de a se construi: ex. Seattle. Fiecare oraş s-a străduit să aibă un centru ("downtown") dominat de zgârie-nori (cât mai sofisticaţi, cât mai înalţi), iar cartierele sunt în general specializate: în downtown se desfăşoară activităţile bancare, administraţia, comerţul, iar cartierele rezidenţiale sunt la rândul lor ierarhizate după starea socială. La periferie sunt cartierele industriale. Sunt însă şi oraşe la care e greu de separat cartiere specializate: ex. Los Angeles este considerat un "antioraş". Cele trei megalopolisuri sunt: Boshwash (Boston - Washinsgton), Chipitts (Chicago - Pittsburg), Sansan (San Francisco - San Diego). 1) BOSWASH este cel mai "vechi" megalopolis al Terrei (Megalopolisul Atlantic), situat în NE, se întinde pe cca. 1000km (între Boston şi Washington, depăşind chiar oraşul Washington, incluzând şi Richmond, de unde şi denumirea mai recentă de BOSRICH). Acest megalopolis ocupă 2% din suprafaţa ţării şi cuprinde 1/5 din populaţia S.U.A. Cele mai importante nuclee sunt New York, Hartford, Philadelphia, Baltimore, alături de care mai sunt şi alte localităţi urbane: Providence, Newark, Dover. Capitala uniunii este Washington, care numără peste 600.000loc (5,6mil. în aria metropolitană), situat pe râul Potomac, având o suprafaţă de 180kmp. A fost construit special pentru a fi capitală, preluând funcţia aceasta de la Philadelphia în 1800. A rămas un oraş cu funcţii dominante politico-administrative, cultural-ştiinţifice şi comerciale, cu o foarte slabă industrie (mai ales tipografie, echipament militar, ind. alimentară), fiind însă şi un important nod de transport (punct de convergenţă a 5 magistrale feroviare, cu 2 aeroporturi). NEW YORK este cel mai mare oraş al S.U.A. Nu este nici măcar capitala statului din care face parte, dar este principalul centru economic şi financiar al S.U.A. Este situat la vărsarea fluviului Hudson, fiind aşezat atât pe continent cât şi pe insulele Manhattan, Long Island şi Staten Island. Istoria oraşului ca aşezare umană începe cu peste 3 secole în urmă (fondat documentar în 1626). In secolul XVII cunoaşte o evoluţie teritorială importantă. (1645 - olandezii cumpără de la indieni insula Long Island, 1664 - englezii cuceresc acest teritoriu şi-i dau denumirea de New York). Englezii îl stăpânesc timp de cca. un secol, timp în care oraşul capătă un deosebit avânt economic. Dar englezii nu erau interesaţi de felul cum creştea oraşul, ceea ce a determinat o dezvoltare oarecum dezordonată în ceea ce priveşte stilul arhitectonic şi structura stradală. Oraşul a fost capitală a S.U.A. timp de 5 ani (1785-1790). In 1848 a luat fiinţă Greater New York alcătuit din 5 cartiere: Bronx, Queens, Brooklyn, Richmond, Manhattan. Varietatea şi originalitatea urbanistică şi arhitecturală a oraşului se datoreşte rapidei urbanizări, pe de o parte, cât mai ales marii diversităţi etnice a populaţiei. Unele cartiere au căpătat chiar un aspect specific: Harlem a rămas cartierul negrilor, Westside (fost Bloomingdale) este majoritar ebraic, Little Italy cuprinde în principal italieni, iar Yorkville are componenţă majoritară engleză. In ansamblul său, New York a rămas oraşul secolului XIX, ultimul secol adăugându-i doar o fantastică înălţare pe verticală, tranformându-l într-o pădure de zgârie-nori. N.Y. devine cel mai mare oraş al Terrei în 1926 când Londra îşi pierde locul de frunte (depăşit ulterior de Tokyo şi apoi de Ciudad de Mexico). 2. CHIPITTS (Chicago-Pittsburg), numit şi Megalopolisul Marilor Lacuri, (include şi Michigan, Gary, Milwaukee) este principala regiune industrială a ţării de peste 2 secole. Cel mai important centru este Chicago, al treilea oraş al S.U.A. Este avantajat de poziţia sa geografică, pe ţărmul SE al lacului Michigan (pe această cale navele aduceau aici minereurile de fier şi cărbunii). Oraşul este principalul nod de C.F. al S.U.A. din 1856, ceea ce a facilitat transportul cocsului din Appalachi. De asemenea, pe calea ferată, canale şi şosele se aduceau din S grâne şi vite (din prerie), toate acestea impulsionând afirmarea şi dezvoltarea de timpuriu a industriei. Astăzi Chicago produce peste 6% din producţia industrială a S.U.A. (siderurgie, electronică, automobile, petrochimie), iar ca nod de comunicaţii se remarcă prin existenţa a cca.40 de linii de cale ferată, 9 aeroporturi (O`Hara, Midway, Harlem, Northerly Island), fiind cel mai mare complex portuar pe ape interioare din S.U.A. 3. SANSAN (Megalopolisul Californian, desfăşurat pe o distanţă de cca.1000km, între San Francisco şi San Diego). Include: San Jose, Monterey, Santa Barbara, Los Angeles, Long Beach, San Bernardino, San Diego. L.A. este al doilea oraş al ţării. In procesul dezvoltării sale a cunoscut mai multe perioade de creştere spectaculoasă: - datorită febrei aurului californian care atrage aici (după 1848) mulţi căutători de aur, apar numeroase întreprinderi industriale şi bănci. - după 1890 (când febra aurului trecuse deja) California revine în atenţia Americii prin marile resurse de petrol descoperite aici, ceea ce generează un nou val de imigranţi. - apariţia şi dezvoltarea cinematografiei (la Hollywood) constituie un alt moment important în evoluţia teritorială şi funcţională a oraşului. Metropola este lipsită de un centru, cartierele sunt numeroase, cu specific spaniol, japonez, chinezesc (după originea majorităţii locuitorilor din ele). Funcţia industrială a aglomeraţiei urbane este dată de industria petrolieră, industria chimică, industria constructoare de maşini (avioane, rachete, automobile), siderurgică, electronică etc. Se mai remarcă şi alte aglomeraţii urbane: - Dallas-Fort Worth - New Orleans-Baton Rouge - Minneapolis-St.Paul ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Yüklə 344,26 Kb. Dostları ilə paylaş:
|