Geograful grec Claudius

Excursia 4
Cluj - Napoca

Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcţia unui drum strategic imperial.

Monumente şi clădiri

• 
  Biserica "Sfântul Mihail"
  
• 
  Biserica Reformată
  
• 
  Catedrala Ortodoxă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului
  
• 
  Catedrala "Schimbarea la Faţă", a Episcopiei de Cluj-Gherla
  
• 
  Biserica "Calvaria"
  
• 
  Biserica Franciscană
  
• 
  Casa şi Statuia lui Matei Corvin
  
• 
  Palatul Bánffy
  
• 
  Teatrul Naţional şi Opera Română
  
• 
  Bastionul Croitorilor
  

[modifică] Muzee

• 
  Muzeul de Artă - un muzeu de artă, situat în palatul contelui Bánffy.
  
• 
  Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - expoziţiile permanente sunt împărţite pe secţiuni, care concentrează fiecare perioadă majoră de timp.
  
• 
  Muzeul Etnografic al Transilvaniei - cu o vechime de peste 80 de ani, este cel mai mare de acest gen din România.
  
• 
  Muzeul Satului - cel mai cuprinzător muzeu în aer liber din România şi al şaselea din Europa.
  
• 
  Casa memorială Emil Isac.
  
• 
  Muzeul de Speologie "Emil Racoviţă" - singurul muzeu din România dedicat memoriei savantului Emil Racoviţă şi ştiinţei .
  

Blaj Prima atestare documentară referitoare la Blaj dateazã din 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul "de la întâlnirea Târnavelor", domeniu denumit în continuare "villa Herbordi". În 1313 fiul lui Herbord, Blasius, a devenit stăpân al moşiei respective. Denumirea Blajului provine de la numele acestui Blasius. De-a lungul timpului Blajul a fost menţionat în limba latină ca "villa Bla

sii", iar mai apoi în traducere maghiară ca "Balázsfalva" (satul lui Blasiu), respectiv în germană sub forma "Blasendorf". Până la Unirea Transilvaniei cu România, Blajul a fost singurul orăşel românesc din Ardeal.^[1]

Obiective turistice

• 
  Catedrala Sfânta Treime din Blaj
  
• 
  Câmpia Libertăţii
  
• 
  Prima şcoală românească din Blaj
  
• 
  Palatul episcopal, fosta reşedinţă nobiliară din sec.XVI-XVIII, actualmente cladirea Academiei Teologice.
  
• 
  Castelul Mitropolitan
  
• 
  Mănăstirea "Buna Vestire"
  
• 
  Bisericuţa Grecilor
  
• 
  Teiul lui Eminescu
  
• 
  Stejarul lui Avram Iancu
  
• 
  Crucea lui Avram Iancu
  
• 
  Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Monumentul este amplasat pe str. Eroilor nr.2 şi a fost dezvelit în anul 1944, în memoria ostaşilor români jertfiţi în Al Doilea Război Mondial. Acesta este realizat din beton mozaicat şi nu are împrejmuire. Pe faţada monumentului se află un înscris care glorifică jertfa ostaşilor români.
  

Sibiu

In vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis / Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraş (Cibin) şi denumirea românească a oraşului.

În zona actualului cartier Guşteriţa a existat o aşezare romană numită Cedonia.

Stema

În scut, pe fond roşu, un trichet de aur, răsturnat, având colţurile terminate în formă de inimă de acelaşi metal şi străpuns de două spade încrucişate cu vârful în jos, cu mânerul şi garda de aur şi cu lamele de argint. Cele două săbii susţin o coroană de aur şi simbolizează lupta pentru apărare a oraşului. Scutul este timbrat de o coroană murală cu şapte turnuri, simbolizând statutul de municipiu al Sibiului. Trichetul este vechiul simbol al oraşului. A fost utilizat şi pentru a desemna Transilvania, într-un sigiliu din 1550.

Obiective turistice

Catedrala Ortodoxă din Sibiu (vedere laterală).

Muzee

Sibiul are un număr mare de muzee, organizate în jurul a două complexe - Muzeul Naţional Brukenthal şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA:

• 
  Muzeul Brukenthal [3]
  
  • 
    Muzeul de Istorie
    
  • 
    Muzeul de Istorie a Farmaciei
    
  • 
    Muzeul de Istorie Naturală
    
  • 
    Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare
    

• 
  Muzeul ASTRA [4]
  
  • 
    Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească Emil Sigerus
    
  • 
    Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder"
    
  • 
    Muzeul Civilizaţiei Transilvane "ASTRA"
    
  • 
    Muzeul Tehnicii Populare (Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA")
    

De asemenea, pe lângă depoul de locomotive din Sibiu se găseşte Muzeul de locomotive cu aburi.

Lăcaşuri de cult

Biserica Evanghelică Parohială (Luterană)





Vedere din turnul Bisericii Evanghelice

În centrul oraşului se găsesc o serie de lăcaşuri istorice de cult:

• 
  Biserica Evanghelică Parohială (luterană) sec. XIV
  
• 
  Catedrala Ortodoxă 1906
  
• 
  Biserica şi Complexul Ursulinelor (romano-catolică, în utilizarea parţială a greco-catolicilor) sec. XV
  
• 
  Biserica Romano-Catolică din Piaţa Mare 1726-1733
  
• 
  Biserica Franciscanilor de pe Strada Şelarilor (romano-catolică)
  
• 
  Biserica Reformată (calvină) 1786
  
• 
  Biserica evanghelică "Johanniskirche" 1883
  
• 
  Biserica din Groapă (ortodoxă) 1788-1789
  
• 
  Biserica dintre Brazi (folosită de o parohie ortodoxă, revendicată de greco-catolici) 1788, prima biserică greco-catolică din Sibiu
  
• 
  Capela Sfintei Cruci din Piaţa Gării (romano-catolică)
  
• 
  Sinagoga cultului mozaic 1888
  

În cele două sate de la porţile vechiului oraş, azi cartierele Turnişor şi Gusteriţa, se află două biserici fortificate:

• 
  Biserica evanghelică din Turnişor (luterană) sec. XIII
  
• 
  Biserica evanghelică din Guşteriţa (luterană) sec. XIII
  

Alte clădiri şi locuri

• 
  Pasajul Scărilor
  
• 
  Piaţa Mare
  
• 
  Piaţa Mică
  
• 
  Turnul Sfatului
  
• 
  Turnul Scărilor
  
• 
  Str. Cetăţii-centura de fortificaţii
  
• 
  Podul Minciunilor
  
• 
  Palatul Asociatiunii ASTRA
  

Fagaras

Originea denumirii şi istorie

Aşezarea este atestată documentar din anul 1291 sub numele Fogros. Etimologia acestuia poate fi maghiară, de la numele propriu Fogor, sau peceneagă, de la combinaţia Fagar šu, apa frasinului. Istoricul Nicolae Iorga menţionează ipoteza că pe când Făgăraşul era în formare, acesta s-ar fi aflat în preajma unui bogate păduri de fag, iar localitatea şi-ar fi luat numele de la acest copac, devenind în timp Făgăraş. Această explicaţie ignoră însă forma iniţială Fogros, care stă la baza numelui german Fogarasch.

Cetatea a fost construită în anul 1310 de Ladislau Apor, iar în jurul acesteia s-a format treptat localitatea Făgăraş, care a dat şi numele Munţilor Făgăraşului.


Cetatea a fost construită în anul 1310 de Ladislau Apor, iar în jurul acesteia s-a format treptat localitatea Făgăraş, care a dat şi numele Munţilor Făgăraşului.

În timp, oraşul a devenit un important centru politic, mai ales datorită găzduirii dietelor, ca reşedinţă princiară, precum şi pentru faptul că în secolele XVI-XVII a fost scaun superior de judecată.

Arhitectura istorică a oraşului trimite cu gândul la meşteşugarii care s-au aşezat în Târgul Făgăraşului. Acesta aduna toate satele din zonă pentru vânzarea produselor agricole şi ale micilor meşteşugari. Stilul arhitectural este puternic influenţat de cel al coloniştilor saxoni, îmbinat începând cu sec. al XVIII-lea cu barocul austriac.





Făgăraş în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

În anul 1733, când episcopul greco-catolic Inocenţiu Micu-Klein a decis organizarea în Ardeal a unei conscripţiuni (recensământ), la Făgăraş au fost recenzaţi doi preoţi: Toma (ortodox) şi Petru (greco-catolic). Funcţiona o biserică românească (greco-catolică) (Sf. Nicolae), iar populaţia românească a localităţii era formată din 183 de familii, adică un număr de circa 915 persoane. ^[3]

Făgăraş (în dialectul săsesc Fugresch, Fugreš, în germană Fogarasch, Fugrasch, în maghiară Fogaras) este un municipiu din judeţul Braşov, Transilvania, România. Are o populaţie de 36.121 locuitori.^[2].

Înainte de Unirea Transilvaniei cu România, Făgăraşul era centrul administrativ al comitatului Făgăraş, iar în perioada interbelică oraşul a fost reşedinţa judeţului Făgăraş.

Brasov
Braşov (în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen, în germană Kronstadt, maghiară Brassó, în latină Brassovia/Corona; de asemenea pe hărţile vechi trecut Cron∫tadt sau Braßov) este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România. Potrivit recensământului din 2002, are o populaţie de 284.596 locuitori,^[1] fiind unul dintre cele mai mari oraşe din ţară (totuşi în scădere în ultimele două decenii datorită exodului saşilor şi a reducerii activităţii industriale) . Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, populaţia municipiului Braşov era, la 1 ianuarie 2009, de 278.048 locuitori^[4]. Staţiunea de iarnă Poiana Braşov se află la 12 km distanţă de centrul municipiului, dispunând de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă. Patron al oraşului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Braşovului sculptată dedesubt în relief.

În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a „Statuii Lupoaicei” („Lupa Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.

Braşovul este cunoscut şi datorită Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, ce se ţine aproape în fiecare an în centrul oraşului. Acesta a avut pe scena sa nume celebre precum Tom Jones, Ray Charles, Pink sau Christina Aguilera.

Municipiul Braşov a reprezentat, de secole, unul dintre cele mai importante, puternice şi înfloritoare oraşe din zonă. Datorită poziţiei geografice privilegiate şi a infrastructurii sale de astăzi, el permite dezvoltarea multor activităţi economice, culturale şi sportive.

Stema şi steagul municipiului

Stemele vechi ale Braşovului





Steagul Braşovului din anul 1600





Steagul actual al Braşovului

În 1353 stema Braşovului consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoţită de o floare de crin. Din 1429 a apărut şi trunchiul de copac aflat sub coroană. Împreună, aceste simboluri sunt arme vorbitoare, adică sugerează prin desen numele cetăţii (Corona). Stema actuală a municipiul Braşov, aprobată de Consiliul Local în anul 1996, conţine un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii — cele 13 comune ale Ţării Bârsei — care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi — simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din şapte turnuri — însemnul specific pentru municipii reşedinţă de judeţ. Semnificaţia în ansamblu a stemei este „Înţelepciunea şi Puterea conduc de-a pururi Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Naţională de Heraldică, din cadrul Academiei Române.

Steagul Braşovului, adoptat de Primărie, este realizat din mătase alb-argintie şi are pe cele două feţe stema municipiului. Deasupra stemei sunt inscripţionate cuvintele „MUNICIPIUL BRAŞOV”, iar sub stemă „Deo vindici Patriæ”. Totuşi, steagurile existente diferă întrucâtva de prevederile hotărârii consiliului local. Pe steag se află doar stema municipiului, sub care, cu litere groase roşii, scrie BRAŞOV. Aceste elemente se întâlnesc doar pe aversul steagului, reversul rămânând alb.

Mai există şi un steag neoficial, propus de Preşedintele Consiliului Judeţean, steag care datează din 1600. Este realizat după o copie a acestuia aflată la Potsdam, în Germania. A reprezentat un cadou pentru împăratul Rudolf al II-lea din partea lui Mihai Viteazul. Astfel, pe fundal vişiniu (probabil purpuriu iniţial) delimitat, sus şi jos, de două benzi galbene, se află, într-un cerc albastru delimitat de o împletitură aurie, stema Braşovului, sub care scrie „CORONA” cu litere gotice. De deasupra şi de dedesubtul cercului central pornesc panglici galbene către colţuri. În mod curent, acesta este expus astăzi în faţa clădirii în care se află Consiliul Judeţean (respectiv Palatul Justiţiei), pe Turnul Alb şi la Belvedere, pe dealul Varte, deasupra Turnului Negru. Locul din urmă beneficiază şi de iluminat festiv pe timp de noapte, în mod similar drapelului naţional de pe Tâmpa.

Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”

Pentru detalii, vezi: Festivalul Internaţional Cerbul de Aur.

„Cerbul de Aur” este un festival braşovean de tradiţie, care adună pe scena sa tinere talente şi valori internaţionale. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în 1968, la dorinţa expresă a guvernului român , ce voia să demonstreze Vestului că România este o ţară deschisă. Patru ani mai tîrziu, Ceauşescu a desfiinţat Cerbul, prin urmările celebrelor sale teze din aprilie. Următoarele şapte ediţii au fost ţinute între 1992 (an în care a fost prezentată şi legenda Cerbului de Aur) şi 1997. Ultimele ediţii s-au desfăşurat între 2001 şi 2005. Pe scena Cerbului au urcat numeroase celebrităţi, atât ca şi concurenţi (Julio Iglesias, 1970; Enrique Iglesias; Christina Aguilera, 1997), cât şi pentru a susţine concerte (Charles Aznavour, Cliff Richard, Dalida, Josephine Baker, Rita Pavone, Patricia Kaas, Kenny Rogers, Boy George, Ray Charles, Kylie Minogue, Diana Ross, Vaya Con Dios, Toto Cutugno, Jerry Lee Lewis, P!nk, Kelly Family, Ricky Martin) difuzându-se în direct la Televiziunea Română. În 2007 festivalul nu a mai avut loc, urmând să se recupereze în 2008.

Obiective turistice

Muzee

• 
  Muzeul de Istorie Braşov, aflat în Casa Sfatului
  
• 
  Casa Mureşenilor (site)
  
• 
  Muzeul primei şcoli româneşti, din Şchei, având expusă prima carte tipărită în limba română
  
• 
  Muzeul Fortificaţiilor din Ţara Bârsei, amenajat în Bastionul Ţesătorilor
  
• 
  Muzeul-restaurant Cetăţuia, aflat în vechea fortificaţie de pe Strajă (Dealul Cetăţii)
  
• 
  Punctele muzeale din Turnul Negru, Turnul Alb şi Bastionul Graft
  
• 
  Muzeul de Artă
  
• 
  Muzeul de Etnografie
  
• 
  Muzeul Civilizaţiei Urbane Braşov, deschis în 2009; primul muzeu de acest gen din ţară
  

Biserici şi temple

• 
  Biserica Neagră - construită între 1377 şi 1477 pe locul unei vechi bazilici romane
  
• 
  Biserica Sf. Nicolae - secolul al XIV-lea
  
• 
  Biserica Sf. Bartolomeu - secolul al XIII-lea
  
• 
  Biserica Sf. Martin de pe Strajă
  
• 
  Biserica Sf. Gheorghe, înfiinţată într-un vechi conac de vânătoare
  
• 
  Sinagoga
  
• 
  Sinagoga Ortodoxă
  

Alte clădiri, monumente şi locuri

• 
  Poarta Ecaterinei, 1559
  
• 
  Poarta Şchei, 1827
  
• 
  Troiţele din Şchei (cea mai veche datând din 1291)
  
• 
  Aleea După ziduri
  
• 
  Piaţa Sfatului
  
• 
  Strada Republicii din Braşov
  
• 
  Strada Mureşenilor din Braşov
  
• 
  Promenada de sub Tâmpa
  
• 
  Belvedere
  
• 
  Casa Negustorilor (Podul Bătuşilor sau Cerbul Carpatin)
  

Parcuri şi rezervaţii naturale

• 
  Parcul Nicolae Titulescu, Parcul Consiliul Europei, Parcul Trandafirilor, Parcul Tractorul
  
• 
  Scuarul Berzei, Scuarul Mihai Eminescu
  
• 
  Grădina Zoologică din Noua
  
• 
  Tâmpa
  
• 
  Poiana Braşov
  
• 
  Pietrele lui Solomon
  

În apropiere poate fi vizitat Castelul Bran sau bisericile fortificate din satele care înconjură Braşovul.

Tusnad

Băile Tuşnad (în maghiară Tusnádfürdő) este un oraş în judeţul Harghita, Transilvania, România. Are o populaţie de 1.728 locuitori,^[1] fiind oraşul cu cel mai mic număr de locuitori din România. Este situat în partea sudică a depresiunii Ciucului, între munţii Harghita şi Bodoc, în cheiurile Oltului, la o altitudine de 650 m. Este o importantă staţiune balneo-climaterică.

Împrejurimi, atractii turistice

• 
  Lacul Sf. Ana (950 m) situat la 25 de km de staţiune, lac de origine vulcanică, unicat în Europa Centrală şi de Est.
  
• 
  Tinovul Mohos (1056 m) situat lângă Lacul Sf. Ana, declarat rezervaţie naturală, adăposteşte specii rare de plante;
  
• 
  Miercurea Ciuc (30 km): Cetatea Miko: muzeul etnografic;
  
• 
  Biserica franciscană baroc din Sumuleu (35 km) care deţine una din cele mai rare instalaţii de orgă din Ardeal;
  
• 
  Lacul Roşu (115 km) cel mai mare baraj natural din România; Defileul râului Olt, Stânca Şoimilor (848 m), Siculeni monumental Szekler;
  
• 
  Toplita: mănăstire otodoxă Sf Prooroc Ilie (1847);
  
• 
  Carta: cetate ţărănească fortificată;
  
• 
  Odorheiul Secuiesc: cetate medievală ce datează din sec XVI;
  
• 
  Lazarea: “Movila Tătarilor” şi castelul Contelui Lazăr;
  
• 
  Sfântu Gheorghe Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul de Artă, Biserica Reformată, în stil gotic (sec XIV);
  
• 
  Balvanyos Ruinele cetătii Balvanyos, Cimitirul păsărilor (prăpastie cu emanaţii de hydrogen sulfurat) din Balvanyos;
  
• 
  Cheile Varghişului – Poiana Narciselor (monument al naturii).
  

[modifică] Sărbatori folclorice

• 
  Festivalul Cântecului, dansului şi portului popular din Balvanyos, anual în luna iunie;
  
• 
  Festivalul Folcloric de la cetatea Ica - Comuna Cernat, anual în iulie;
  
• 
  Alaiul mascat - Comuna Cernat, anual în luna decembrie.
  

Acces

• 
  Rutier: Braşov – Sf. Gheorghe – Băile Tuşnad – Miercurea Ciuc DN 12 la 67 km de Braşov, 37 km de Sf. Gheorghe, 32 km de Miercurea Ciuc; Bacăau – Comăneşti – Miercurea Ciuc DN 12 A.
  
• 
  Feroviar: magistrala Bucureşti – Braşov – Sf. Gheorghe – Băile Tuşnad – Ciceu – Deda – Baia Mare, staţie Băile Tuşnad.
  

Sighisoara

Sighişoara (în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum) este un oraş situat în judeţul Mureş, Transilvania, România. Municipiul are o populaţie de 32.304 locuitori (2002).^[1]

Istoric

Reconstituire a localităţii din anul 1740

Undeva lângă Sighişoara se găsea cetatea dacică Sandava, iar mai târziu o fortificaţie puternic întărită la Podmoale constituia Castrum Stenarum (sau Capistenarum) unde au fost descoperite cărămizi cu ştampila Legiunii a XIII-a Gemina, 26 de monede romane emise între 108- 248, opaiţe romane, inele de aur cu filigran etc. ^[2]

Localitatea a fost întemeiată de colonişti germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitaţi să se aşeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru a apăra graniţele de est. În această periodă istorică oamenii de etnică germană au fost denumţi ca saxoni, dar într-adevăr coloniştii germani, cunoscuţi ca "saşii din Transilvania" nu au nici o legătură cu saxonii din nordestul sau sudestul Germaniei. Aceşti colonişti primesc în folosinţă fundus regius (pământ crăiesc) şi se bucură de drepturi şi privilegii deosebite. ^[3]

Cronicarul sighişorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-1679) menţionează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighişoara era locuit^[4], dar prima atestare documentară a aşezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menţionată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg"). Localitatea este menţionată în anul 1367 ca "civitas" (oraş). Numele românesc al oraşului este atestat în scris din anul 1435. Forma "Sighişoara" a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui "Segesvár" ("cetatea Segheş").

În decursul anilor cetatea Sighişoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcţia zidului cetăţii, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălţimea iniţială a fost de 4 m, dar în sec. 15 a fost înălţat cu 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparţineau fiecare câte unei bresle) şi 4 bastioane. Actualmente (2009), mai există 9 turnuri şi trei bastioane.

Între anii 1431 şi 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighişoara, aşteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Ţării Româneşti. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighişoara Vlad Ţepeş.

În anul 1514, când războiul ţărănesc a lui Gheorghe Doja se răspândeşte în aproape întreaga Transilvanie, ţăranii din jurul Sighişoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat) (conform unor surse ar fi fost chiar fratele lui Gheorghe Doja) şi îl omoară pe primarul Anton Polner şi pe soţia acestuia.^[5]





Sighişoara în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

În anul 1601, cetatea este atacată şi prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar scapă cu viaţă cu plata unei răscumpărări de 50.000 de florini, "bani împrumutaţi", cum menţionează cronicarul Krauss.

În anul 1603 2000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709 numărul este de 4000.^[6]


Între 1703-1711 are loc mişcarea anti-habsburgică din Ungaria şi Transilvania. Curuţii (anti-habsburgicii)- conduşi în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu şi Bucur Câmpeanu- au atacat cetatea Sighişoara care era văzută ca fiind de partea lobonţilor (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuţii îşi dau seama că nu pot ocupa cetatea, şi se retrag.

Prin bătălia între trupele ţariste intervenţioniste şi armata revoluţionară ungară de pe câmpia dintre Sighişoara şi Albeşti din 19/31 iulie 1849, Sighişoara a intrat în istoria luptelor revoluţionare din sec. 19. În această bătălie a murit, printre alţii, poetul ungur Sándor Petőfi.

În perioada interbelică a fost reşedinţa judeţului Târnava Mare.

Personalităţi

• 
  Marioara Tănase (1940-1970), interpretă de muzică populară şi romanţe.
  
• 
  Vasi Cărăbuţ (1986-), realizator TV, interpret de muzică populară.
  
• 
  Josef Gull (1820-1899), jurist şi om politic, primar al Sighişoarei între 1866-1881 .
  
• 
  Josef Haltrich (1822-1886), filolog, culegător de legende populare săseşti.
  
• 
  Friedrich Grünanger (1859-1929), arhitect.
  
• 
  Zaharia Boiu (1834 - 1903), poet, publicist, membru corespondent al Academiei Române.
  
• 
  Georg Krauss (1607-1679), cronicar.
  
• 
  Carl Wolff (1849-1929), economist, publicist şi om politic.
  
• 
  Hermann Oberth (1894-1989), inventator, unul dintre părinţii fondatori ai rachetei şi astronauticii.
  
• 
  Franz Friedrich Fronius (1829-1886), profesor, biolog şi etnolog.
  
• 
  Horea Teculescu (1897-1942), om de cultură, pedagog, scriitor.
  
• 
  Radu Voina (1950-), jucător şi antrenor de handbal.
  
• 
  Eckhard Hügel (1908-1977), om de ştiinţă, poet.
  
• 
  Hans Zultner (1930-), antrenor de handbal.
  
• 
  Adrian Ivaniţchi (1947-), cântăreţ de muzică folk.
  
• 
  Miron Mitrea (1956-), politician.
  
• 
  Ursula Bedners (1920-2005), poetă.
  

Informaţii turistice

• 
  În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a “Statuii Lupoaicei” (“Lupa Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.
  
• 
  Centrul oraşului medieval Sighişoara este listat din anul 1999 în patrimoniul cultural mondial UNESCO, fiind protejat ca atare.
  
• 
  În ultimul sfârşit de săptămână al lunii iulie are loc festivalul medieval.
  

Imagini

Turnul cu ceas	Stradă în cetatea din Sighişoara	Sighişoara	Liceul teoretic "Joseph Haltrich", Sighişoara
Biserica din deal, Sighişoara	Sighişoara, panoramă	Turnul cu ceas iarna	Turnul cu ceas vara
Scările acoperite	Vechi cimitir evanghelic	Biserica Ortodoxă	Vedere din turnul cu ceas
Un turn	Panoramică

Targu Mures
Târgu Mureş, mai demult Mureş-Oşorhei, Oşorheiu, Târgul Mureşului, (în maghiară Marosvásárhely, Székelyvásárhely, Vásárhely, Újszékelyvásár, Újvásár , în dialectul săsesc Nai Mark, Nai Muark, germană Neumarkt, Neumarkt am Mieresch, Marktstadt, latină Novum Forum Siculorum) este municipiu reşedinţă de judeţ şi cel mai mare oraş al judeţului Mureş, Transilvania, România.

Situat în zona central-nordică a României, pe ambele maluri ale cursului superior al râului Mureş, oraşul are ca delimitare geografică râul Mureş şi dealul Corneşti. Târgu Mureşul se învecinează cu comunele Sângeorgiu de Mureş, Cristeşti, Livezeni, Sântana de Mureş şi Sâncraiu de Mureş.

Istoric

Pentru detalii, vezi: Istoria Târgu Mureşului.





Târgu Mureş în 1735





Centrul cu bisericiile romano catolice şi reformate din secolul al XIX-lea





Centrul în 1911 cu fântâna cântătoare făcut de Péter Bodor





În Colegiul Reformat au făcut studiile Gheorghe Şincai şi Petru Maior

Săpăturile efectuate de arheologul Ştefan Kovács au confirmat faptul că teritoriul de azi al oraşului Târgu Mureş a fost locuit încă din preistoric. Au fost descoperite o serie de locuinţe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene şi de bronz, mici statuete de pământ datate ca fiind din 2000 î. de Ch. Sapaturile arheologice au scos la iveală urme umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz şi a fierului; s-au descoperit şi vestigii aparţinând culturii Criş cea mai veche cultură neolitică din România.

Descoperirile arheologice de la Cristeşti, Cetatea de la Moreşti, Cipău, Sântana de Mureş atestă continuitatea populaţiei băştinaţe şi după retragerea Aureliană. Cetatea de la Moreşti de lângă Târgu Mureş confirmă existenţa unor forme de organizare administrativă în momentul invaziei triburilor migratoare.

În 1332 - 1370 Târgu Mureş figurează într-un registru de dijmă al Papilor ca Novum Forum Siculorum (Târgul nou al secuilor), iar mai apoi în diplomele regelui Ludovic I. Totodată oraşul poate fi găsit în istoriografie sub denumirea ungurescă Székelyvásárhely sau Vásárhely .

În 1616 Tamás Borsos, primarul oraşului, primeşte de la Gabriel Bethlen, principele Ardealului, rangul de municipiu pentru oraş şi totodată se fixează şi numele unguresc de Marosvásárhely.

În 1709 izbucneşte o epidemie de holeră care pustieşte oraşul Târgu Mureş şi împrejurimile din judeţul Mureş.

În anul 1754 sediul Tribunalului Suprem al Transilvaniei a fost mutat de la Mediaş la Târgu Mureş. Din 1826 instituţia a funcţionat pe str. Bolyai la nr. 30, în actualul sediu al Curţii de Apel Târgu Mureş.

În 1786 se înfiinţează prima tipografie din Târgu Mureş. În această perioadă mişcarea culturală şi literară iluministă care a condus la apariţia Şcolii Ardelene, avându-i ca reprezentanţi pe Gheorghe Şincai, Petru Maior, au avut contribuţii la dovedirea continuităţii populaţiei daco-romane în Dacia, au militat pentru dezvoltarea învăţământului, pentru drepturi egale cu ale maghiarilor, secuilor şi saşilor şi pentru desfiinţarea iobăgiei. Tot în această perioadă se remarcă Farkas Bolyai ca profesor la colegiul reformat şi fiul său, Janos Bolyai, creator al geometriei neeuclidiene. Astăzi numele lor este purtat de o stradă şi de un liceu din oraş.





Tărgu Mureş în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

În 1848 oraşul a sustinut revoluţionarii maghiari, iar în noiembrie trupele habsburgice au ocupat Târgu Mureşul de la ostaşii secui. Numai cu mare efort a putut generalul Tolnay în 13 ianuarie 1848 să reocupe oraşul strategic. Dupa reocuparea oraşului în Casa Teleki au dormit şi au plecat la ultima batalie Sándor Petőfi şi Józef Bem. După finalul revoluţiei maghiare, înfrântă în 1854, la Târgu Mureş in locul numit Postarét actuala strada a ,,Secuilor martiri" au fost ucisi cei trei generali secui de catre ostaşii habsburgi. În 1874 după Ausgleich un monument imens a fost construit la locul uciderii. Acest obelisc a ramas in acel loc până astăzi, iar în fiecare an aici se tin manifestările prilejuite de ,, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni".

Anul 1848 găseşte oraşul Târgu Mureş cuprins de febra manifestarilor revoluţionare româneşti. Avram Iancu şi Alexandru Papiu Ilarian formulează ideile Adunării de la Blaj. Alexandru Papiu Ilarian, un exponent al tineretului român din acea perioadă, scrie o petiţie în care afirmă: „să fie înscăunată dreptatea şi egalitatea, să fie asigurată existenţa naţională şi folosirea dulcii limbi materne pentru toate naţiunile ce locuiesc în Ardeal şi Ungaria, să se desfiinţeze robotele fără nici o despăgubire ....”. În Târgu Mureş, în casa lui Avram Iancu, au prins contur ideile care se regăsesc în programul Adunării de la Blaj.

În 1866 Mihai Eminescu poposeşte în Târgu Mureş. Poetul se odihneşte la Calul Bălan din strada Călăraşi 13, unde ulterior a fost amplasată o placă comemorativă care să amintescă de trecerea poetului prin oraş.

Oraşul a fost cunoscut până în perioada interbelică sub denumirea de Murăş-Oşorhei. Atât Avram Iancu, cât şi ceilalţi fruntaşi români care au studiat sau au activat în oraşul de pe Mureş foloseau cu consecvenţă numele de Oşorhei, derivat din cuvântul maghiar "vásárhely" (a se pronunţa "vaşarhei"), ceea ce înseamnă "târg". Denumirea de Târgu Mureş a fost adaptată în timpul administraţiei interbelice.

Pentru detalii, vezi: Revoluţia română din 1989.

Sfârşitul anul 1989 găseşte oraşul cuprins de febra dorinţei de schimbare. Regimul comunist, ca şi în celelalte oraşe ale ţării, este privit cu ostilitate, astfel că, atunci când tonul destrămării comunismului dat la Timişoara s-a făcut auzit în toată ţara, mureşenii şi-au adus şi ei contribuţia la demolarea vechilor structuri. Morţii din acele zile tulburi ale începutului democraţiei din România, stau drept mărturie a evenimentelor tragice, premergătoare formării României post-comuniste.

La mitingul desfăşurat în 21 decembrie 1989, în piaţa centrală a oraşului au participat câteva mii de persoane. A fost organizată o tribună populară, la care diferiţi revoluţionari şi-au exprimat nemulţumirile faţă de regimul comunist. În timpul evenimentelor au existat conflicte între armată şi revoluţionari, urmate de schimburi de focuri, mai mulţi oameni fiind răniţi, iar unii decedaţi. Adrian Hidoş, Pajka Karoly, Ilie Muntean, Bodoni Sandor, Tamasi Erno, din rândul revoluţionarilor, Adrian Mare, Puczi Andrei Liviu şi Takacs Szilard, din rândul militarilor, au decedat.^[2]

În martie 1990, pe fondul tensiunilor interetnice a avut loc în Târgu Mureş unul dintre cele mai violente conflicte sociale de după 1990, din România.

Pentru detalii, vezi: Conflictul interetnic de la Târgu Mureş.

În 22 februarie 2000 ca semn de cinstire pentru jertfele aduse şi pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, municipiul Târgu Mureş este declarat Oraş-martir.

Personalităţi

Statuia lui Farkas şi János Bolyai





Statuia lui György Bernády din fața Casei Teleki

Vezi şi Lista primarilor din Târgu Mureş.

• 
  János Baranyai Decsi (1560-1601) a scris Istoria, Transilvaniei, Moldovei şi a Ţării Româneşti între 1592-1598
  
• 
  Tamás Borsos (1566-1634) jude al oraşului Târgu Mureş
  
• 
  György Bernády (1864-1938) a fost primarul Târgu Mureşului între anii 1900–1912 respectiv 1926–1929. În mandatul lui au fost construite Palatul Prefecturii, Palatul Culturii și alte clădiri repreyentative
  
• 
  Péter Csokás (1587), profesor în Târgu Mureş, a scris a scris partea maghiară a dicţionarului în 10 limbi a lui Calepinus
  
• 
  Gheorghe Şincai (1754-1816), istoric, filolog, poet, reprezentant al Şcolii Ardelene
  
• 
  Sámuel Teleki (1739-1832), om de cultură, cancelar al Transilvaniei, fondatorul Bibliotecii Teleki
  
• 
  Petru Maior (1756-1821), istoric şi filolog român, reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene
  
• 
  Farkas Bolyai (1775-1856), matematician
  
• 
  Sandor Körösi Csoma (1784-1842), lingvist, filolog , a întocmit un dicţionar şi o gramatică a limbii tibetane
  
• 
  Avram Iancu (1824-1872), avocat român, cancelarist la Târgu Mureş, conducător al revoluţiei de la 1848-1849
  
• 
  Alexandru Papiu Ilarian (1827-1877), jurist, istoric, organizator al revoluţiei de la 1848, academician român
  
• 
  Traian Popa (1829-1969), profesor, realizatorul lucrării Monografia oraşului Târgu Mureş
  
• 
  Emil Dandea (1893-1969) , om politic, primar al oraşului în perioada interbelică
  
• 
  Ion Vlasiu (1908-1997) sculptor, pictor, scriitor
  
• 
  András Sütő (1927-2006), scriitor ungur din Transilvania
  
• 
  Ladislau Bölöni (n. 1953), sportiv, jucător de fotbal la ASA Târgu Mureş şi Steaua Bucureşti nascut la Tarnaveni (jud. Mures)
  
• 
  Aurel Filimon
  
• 
  Romulus Guga, scriitor, poet, unul din fondatorii revistei Vatra
  
• 
  Raed Arafat (n. 1964), medic, coordonatorul SMURD Târgu Mureş, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice
  

[modifică] Cetăţeni de onoare

• 
  Constantin Copotoiu
  
• 
  Vasile Urdea
  
• 
  Constantin Codrescu
  
• 
  Tibor Weszély
  
• 
  Attila Horváth
  
• 
  Béla Csató
  

Reghin

Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, Regin (în dialectul săsesc Reen, Ree, Rę, Rî, Rîn, în germană Sächsisch-Regen, Deutsch-Regen, Reen, Räen, Rennmarkt, Reensmarkt, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen, Régen, Régön) este un municipiu şi al doilea oraş ca mărime din judeţul Mureş, Transilvania, România. Are o populaţie de 36.126 locuitori (2002).^[1].

Istorie

Vechea denumire a Reghinului este aceea de "Reghinul Săsesc", traducere românească a denumirii germane "Sächsisch Regen", respectiv a celei ungureşti "Szaszregen". Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menţionată cu denumirea de "Regun".

În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a oraşului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: "Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle" (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toţii pentru pace)^[2].

„Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce priveşte răspândirea şi cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situaţie a fost favorizată în primul rând de poziţia favorabilă a localităţii pe valea Mureşului, râu pe care veneau plutele din munţii Călimanului. Comerţul cu lemnul şi cu plutele a fost una din cele mai importante activităţi desfăşurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziţia favorabilă a localităţii în apropierea munţilor Gurghiu şi Călimani cu suprafeţele lor întinse de pădure erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulţi negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere; fiecare membru primea, pentru funcţia sa, o remuneraţie potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulţi lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea şi transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea şi o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa, în anul 1855 mai mulţi membri au ieşit afară din această aşa zisă „companie” şi împreună cu alţi lipoveni au întemeiat „Compania de plutărit Wermescher” ai cărei membri finanţau activitatea.

În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraş, care creştea astfel cu 995 hectare în partea de nord. ^[3]

Personalităţi

Biserica Evanghelică-Lutherană Reghin

• 
  Virgil Oniţiu (n. 21 februarie 1864, Reghin - d. 8/21 octombrie 1915, Braşov) a fost un scriitor român, publicist, membru corespondent al Academiei Române.
  

• 
  Rudolf Wagner-Régeny (n. 28 august 1903, Reghin - d. 18 septembrie 1969, Berlin) compozitor şi apoi profesor şi decan al conservatorului din Rostock. În 1950 este numit profesor la conservatorul din Berlin. Câteva dintre lucrările sale sunt "Genesis" (1955), "Die Fabel vom seligen Schlächtermeister" - operă (1964) şi "Das Bergwerk zu Falun" - operă (1961).
  

• 
  Petru Maior a activat la Reghin ca protopop greco-catolic. Datorită eforturilor sale a fost construită la Reghin prima biserică românească din piatră, cu hramul Sfânta Treime. După interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma în anul 1948, edificiul a fost trecut în posesia comunităţii ortodoxe, nefiind restituit până în prezent. Ca un gest de reconciliere, în anul 2000, patriarhul Teoctist l-a vizitat la Reghin pe cardinalul Alexandru Todea, cel care în 1948 a fost protopop de Reghin.
  

• 
  Erhard Plesch (n. 1910, Reghin), politician german. În 1955, Plesch a fost ales ca cel de-al doilea deputat federal în Germania, din partea saşilor transilvăneni.
  

• 
  Eminenţa sa, Cardinalul Alexandru Todea.
  

• 
  Josef Haltrich, pedagog, filolog, preot şi etnograf.
  

• 
  Viorel Frunza (n. 1979, Reghin), modelist, creator de viori miniatura si obiecte artizanale, a castigat premii la concursuri de navomodelism si automodelism, momentan este operator CNC la SC AMIS INTERNATIONAL SA.
  

Galerie de imagini

Reghin (centrul şi primăria, înc. sec. XX)

Reghin (primăria, înc. sec. XX)

Reghin (înc. sec. XX)

Reghin (Biserica Evanghelică-Lutherană, înc. sec. XX)

Gherla
Gherla (în maghiară Szamosújvár, Újvár, în germană Neuschloss, Armenierstadt, Armenerstadt, în armeană Հայաքաղաք - Hayakaghak) este un municipiu din judeţul Cluj, Transilvania, România. Are o populaţie de 24.083 locuitori (2002). (2002).

Istoric

Pe vatra actuală a localităţii au fost descoperite urmele castrului roman în care a staţionat Ala II Gallorum et Pannoniorum, parte din cele opt unităţi localizate în Dacia Porolissensis. Ulterior, aşezarea apare menţionată ca Novum Castrum (sec. IX - XI) în Chronicom pictum^[6]. Pe teritoriul oraşului Gherla s-au descoperit însă urme de viaţă socială şi activitate economică din timpuri mai vechi. În decursul vremurilor pe aceste locuri s-au perindat toate orânduirile sociale cunoscute de istorie şi s-au suprapus diferite civilizaţii, începând cu civilizaţia pietrei şi apoi a bronzului şi fierului.

Personalităţi

• 
  Auxenţiu Vărzărescu (1655–1715), primul episcop armean de Gherla,
  
• 
  Vartan Esztegar (1843-1886), episcop armeano-catolic,
  
• 
  Kristóf Szongott (1843-1907), istoric, autorul unei monumentale istorii a oraşului Gherla,
  
• 
  Grigore Moldovan (1845-1930), etnolog.
  
• 
  Mihail Şerban (1819-1888), primul director al Preparandiei din Gherla
  
• 
  Gabanyi Janos (1910-1996), pedagog, om de cultură
  
• 
  Laurenţiu Moldovan (1933-2008), pilot român de raliu
  

. obiective turistice

• 
  Cetatea Gherla (Cetatea Martinuzzi)
  
• 
  Catedrala armeano-catolică Sfânta Treime, construită între 1748-1804 în stil baroc şi neoclasic,
  
• 
  Biserica şi mănăstirea franciscană, în stil baroc (sec. al XVI-lea),
  
• 
  Biserica Şimaian, prima biserică armeano-catolică din Gherla, ctitorită de fraţii Şimaian (Salamon),
  
• 
  Catedrala greco-catolică Intrarea în Biserică a Fecioarei Maria, consacrată în anul 1905 de episcopul Ioan Sabo, care se află înmormântat în această ctitorie a sa. Tot aici se află înmormântat episcopul Vasile Hossu, care a păstorit la Gherla între anii 1912-1916.
  
• 
  Lacul Ştiucii, aflat în imediata apropiere a oraşului.
  
• 
  Mănăstirea Nicula
  

Galerie de imagini

Gherla (desen din sec. XIX)	Gherla (desen din sec. XIX)	Gherla (înc. sec. XX)	Gherla (înc. sec. XX)
Gherla (Biserica Catolică armenească în sec. XIX)	Gherla (Biserica Catolică armenească)	Gherla (Biserica Greco-Catolică "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" în sec. XIX)	Gherla (Catedrala "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului")
Gherla (strada principală)	Gherla (Muzeul de Istorie)	Gherla (clădire armenească)	Gherla (cetatea Gherla / Martinuzzi, în sec. XIX)