HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

& 2. Tribunalele despre care vorbeşte & 1 pot fi înfiinţate fie pentru toate cauzele, fie pentru anumite feluri de cauze.

Can. 1424 - În orice fel de judecată, judecătorul unic îşi poate alege doi asesori, în calitate de consilieri, clerici sau laici, persoane cu comportare bună.

Can. 1425 - & 1. Dezaprobându-se orice cutumă contrară, tribunalului colegial, format din trei judecători, îi sunt rezervate:

1. cauzele contencioase privind: a) legământul hirotonirii sacre; b) legământul căsătoriei, rămânând neschimbate dispoziţiile cann. 1686 şi 1688;

2. cauzele penale privind: a) delictele care pot atrage după sine pedeapsa destituirii din starea clericală; b) impunerea sau declararea excomunicării.

& 2. Episcopul poate încredinţa cauzele mai dificile şi de importanţă mai mare unui tribunal format din trei sau cinci judecători.

& 3. Vicarul judecătoresc, pentru a judeca fiecare cauză, să cheme judecătorii în ordine, prin rotaţie, dacă Episcopul diecezan nu a stabilit altfel în fiecare caz aparte.

& 4. În primul grad al judecăţii, dacă eventual nu este posibilă constituirea unui colegiu, Conferinţa Episcopilor poate permite ca, pe durata acestei imposibilităţi, Episcopul să încredinţeze cauzele unui singur judecător, cleric, care, unde e posibil, să-şi ia ca asociaţi un asesor şi un judecător de instrucţie.

& 5. Vicarul judecătoresc să nu-i înlocuiască pe judecătorii ce au fost desemnaţi, decât dintr-un motiv foarte grav ce trebuie consemnat în decret.

Can. 1426 - & 1. Tribunalul colegial trebuie să procedeze în mod colegial şi să pronunţe sentinţele cu majoritate de voturi.

& 2. În măsura în care este posibil, tribunalul colegial trebuie prezidat de Vicarul judecătoresc sau de Vicarul judecătoresc adjunct.

Can. 1427 - & 1. Dacă are loc un proces între călugării sau casele aceluiaşi institut călugăresc de drept pontifical, judecătorul primei instanţe este, dacă eventual constituţiile nu prevăd altfel, Superiorul major, sau, dacă mănăstirea este autonomă, Abatele local.

& 2. În afară de cazul când constituţiile stabilesc altfel, dacă este vorba de o chestiune contencioasă între două provincii, în prima instanţă va judeca Superiorul general, personal sau printr-un delegat; dacă este vorba de o chestiune contencioasă între două mănăstiri, Abatele superior al congregaţiei monahale.

& 3. În sfârşit, dacă apare un proces între persoane călugăreşti fizice sau juridice aparţinând unor institute călugăreşti diferite, sau chiar aceluiaşi institut clerical de drept diecezan sau unui institut laical, sau între o persoană călugărească şi un cleric secular sau un laic sau o persoană juridică necălugărească, în prima instanţă judecă tribunalul diecezan.

ART. 2

Judecătorii de instrucţie şi raportorii

Can. 1428 - & 1. Judecătorul sau preşedintele tribunalului colegial poate să desemneze un judecător pentru a instrui cauza, alegându-l dintre judecătorii tribunalului sau dintre persoanele aprobate de Episcop pentru această funcţie.

& 2. Pentru funcţia de judecător de instrucţie, Episcopul poate aproba clerici sau laici, care să se remarce prin moralitate, prudenţă şi cunoştinţe juridice.

& 3. E de datoria judecătorului de instrucţie, în conformitate cu mandatul judecătorului, numai să adune dovezile şi să le transmită judecătorului; poate totuşi, dacă mandatul judecătorului nu interzice aceasta, să decidă uneori care dovezi trebuie adunate şi în ce mod, în cazul că s-ar ivi o problemă de acest fel în timp ce îşi exercită funcţia.

Can. 1429 - Preşedintele tribunalului colegial trebuie să desemneze, din rândul judecătorilor colegiului, un prezentator sau raportor care, atunci când se reuneşte grupul judecătorilor, să relateze asupra cauzei şi să formuleze în scris sentinţele; dintr-un motiv just, preşedintele poate să-l înlocuiască cu un altul.

ART. 3

Promotorul de justiţie, apărătorul legământului şi notarul

Can. 1430 - Pentru cauzele contencioase, în care binele public ar putea fi pus în primejdie, şi pentru cauzele penale, să fie numit în dieceză un promotor de justiţie, care are din oficiu obligaţia de a se îngriji de binele public.

Can. 1431 - & 1. În cauzele contencioase e de datoria Episcopului diecezan să judece dacă poate fi pus sau nu în pericol binele public, dacă intervenţia promotorului de justiţie nu este stabilită de lege sau dacă nu este în mod evident necesară din natura lucrului.

& 2. Dacă în instanţa anterioară a intervenit promotorul de justiţie, intervenţia lui se presupune a fi necesară şi în gradul următor.

Can. 1432 - Pentru cauzele în care este vorba de nulitatea sfintei hirotoniri sau de nulitatea sau desfacerea căsătoriei, să fie numit în dieceză un apărător al legământului, care este obligat din oficiu să prezinte şi să expună tot ceea ce se poate invoca în mod raţional împotriva nulităţii sau a desfacerii.

Can. 1433 - În cauzele în care este necesară prezenţa promotorului de justiţie sau a apărătorului legământului, dacă aceştia nu sunt citaţi, actele sunt nule, în afară de cazul în care, deşi nu au fost citaţi, au fost de fapt prezenţi sau, cel puţin înainte de sentinţă, examinând actele, au putut să-şi îndeplinească funcţia.

Can. 1434 - Dacă nu este stabilit în mod expres altfel:

1. ori de câte ori legea porunceşte ca judecătorul să audieze părţile sau pe una din ele, trebuie să fie audiaţi şi promotorul de justiţie, şi apărătorul legământului, dacă asistă la judecată;

2. ori de câte ori este necesară intervenţia unei părţi ca judecătorul să poată decide ceva, intervenţia promotorului de justiţie sau apărătorului legământului, prezenţi la judecată, are aceeaşi valoare.

Can. 1435 - E de datoria Episcopului să numească promotorul de justiţie şi apărătorul legământului, care pot fi clerici sau laici, de reputaţie bună, doctori sau licenţiaţi în dreptul canonic şi apreciaţi pentru prudenţa şi zelul lor pentru dreptate.

Can. 1436 - & 1. Aceeaşi persoană, dar nu în aceeaşi cauză, poate îndeplini şi oficiul de promotor de justiţie şi pe acela de apărător al legământului.

& 2. Promotorul şi apărătorul pot fi numiţi fie pentru toate cauzele, fie pentru fiecare cauză în parte; pot fi însă înlăturaţi de Episcop dintr-un motiv just.

Can. 1437 - & 1. La orice proces să fie prezent şi notarul; prin urmare, actele care nu au fost semnate de el să fie considerate nule.

& 2. Actele pe care le întocmesc notarii au putere probatoare publică.
CAPITOLUL II

Tribunalul instanţei a doua

Can. 1438 - Rămânând valabilă dispoziţia can. 1444, & 1, nr. 1:

1. de la tribunalul Episcopului sufragan se face apel la tribunalul Mitropolitului, rămânând neatinsă dispoziţia can. 1439;

2. pentru cauzele examinate în prima instanţă în faţa Mitropolitului, se face apel la tribunalul pe care l-a desemnat în mod stabil el însuşi, cu aprobarea Scaunului Apostolic;

3. pentru cauzele tratate în faţa Superiorului provincial, tribunalul instanţei a doua este cel al Superiorului general; pentru cauzele tratate în faţa Abatelui local, este cel al Abatelui superior al congregaţiei monahale.

Can. 1439 - & 1. Dacă însă a fost constituit un singur tribunal de instanţa întâi pentru mai multe dieceze, conform can. 1423, Conferinţa Episcopilor trebuie să constituie, cu aprobarea Scaunului Apostolic, un tribunal de instanţa a doua, dacă diecezele nu sunt toate sufragane ale aceleiaşi arhiepiscopii.

& 2. Conferinţa Episcopilor poate să înfiinţeze, cu aprobarea Scaunului Apostolic, unul sau mai multe tribunale de instanţa a doua, chiar în afara cazurilor prevăzute de & 1.

& 3. Cât priveşte tribunalele de instanţa a doua, despre care este vorba în && 1 - 2, Conferinţa Episcopilor sau Episcopul desemnat de ea are toate puterile pe care le are un Episcop diecezan asupra tribunalului său.

Can. 1440 - Dacă nu este respectată competenţa cu privire la grad, conform cann. 1438 şi 1439, incompetenţa judecătorului este absolută.

Can. 1441 - Tribunalul instanţei a doua trebuie să fie format în acelaşi fel ca şi tribunalul primei instanţe. Totuşi, dacă în primul grad al judecăţii, conform can. 1425, & 4, pronunţă sentinţa un singur judecător, tribunalul instanţei a doua să procedeze colegial.
CAPITOLUL III

Tribunalele Scaunului Apostolic

Can. 1442 - Pontiful Roman este judecătorul suprem pentru întreaga lume catolică, care administrează dreptatea fie personal, fie prin intermediul tribunalelor obişnuite ale Scaunului Apostolic, fie prin judecătorii desemnaţi de el.

Can. 1443 - Tribunalul obişnuit, constituit de Pontiful Roman pentru a primi apelurile, este Rota Romană.

Can. 1444 - & 1. Rota Romană judecă:

1. în instanţa a doua, cauzele care au fost judecate de tribunalele obişnuite de instanţa întâi şi sunt deferite Sfântului Scaun prin apel legitim;

2. în instanţa a treia sau una ulterioară, cauzele tratate deja de aceeaşi Rota Romană sau de oricare alt tribunal, dacă chestiunea nu este judecată definitiv.

& 2. Acest tribunal judecă şi în instanţa întâi cauzele indicate în can. 1405, & 3 sau alte cauze pe care Pontiful Roman, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea părţilor, le-a preluat la tribunalul său şi le-a încredinţat Rotei Romane; şi, dacă nu a fost prevăzut altfel în rescriptul de încredinţare, însăşi Rota le judecă chiar şi în instanţa a doua şi în cea ulterioară.

Can. 1445 - & 1. Supremul Tribunal al Signaturii Apostolice judecă:

1. contestaţiile în anulare (quarelae nullitatis) şi cererile de repunere în situaţia anterioară (restitutio in integrum) şi alte recursuri împotriva sentinţelor rotale;

2. recursurile în cauzele privind starea persoanelor, pe care Rota Romană a refuzat să le admită la o nouă examinare;

3. excepţiile de suspiciune şi alte cauze împotriva judecătorilor de instrucţie ai Rotei Romane pentru actele îndeplinite în timpul exercitării funcţiei lor;

4. conflictele de competenţă prevăzute de can. 1416.

& 2. Acelaşi Tribunal rezolvă litigiile apărute în urma unui act al puterii administrative ecleziastice şi deferite lui în mod legitim; alte controverse administrative deferite lui de Pontiful Roman sau de congregaţiile Curiei romane, precum şi conflictul de competenţă între aceste congregaţii.

& 3. În plus, este de datoria acestui Tribunal suprem:

1. să vegheze asupra administrării corecte a justiţiei şi, dacă e necesar, să ia măsuri împotriva avocaţilor şi procuratorilor;

2. să proroge competenţa tribunalelor;

3. să promoveze şi să aprobe înfiinţarea tribunalelor prevăzute în cann. 1423 şi 1439.

TITLUL III

Disciplina ce trebuie respectată în tribunale

CAPITOLUL I

Obligaţiile judecătorilor şi ale funcţionarilor tribunalelor

Can. 1446 - & 1. Toţi credincioşii, dar, în primul rând, Episcopii, să-şi dea toată străduinţa ca, pe cât posibil, în rândul poporului lui Dumnezeu, litigiile să fie evitate şi aplanate în mod paşnic cât mai repede posibil.

& 2. La începutul litigiului, dar şi în oricare alt moment, ori de câte ori întrevede o oarecare speranţă de bună reuşită, judecătorul să nu omită de a îndemna şi de a ajuta părţile să caute de comun acord o rezolvare echitabilă a controversei şi să le indice căile potrivite în acest sens, recurgând chiar la mijlocirea unor persoane prestigioase.

& 3. Când litigiul priveşte interesele personale ale părţilor, judecătorul să examineze dacă nu cumva controversa ar putea să se încheie cu folos prin tranzacţie sau prin arbitraj, conform cann. 1713 - 1716.

Can. 1447 - Cine a intervenit într-o cauză în calitate de judecător, promotor de justiţie, apărător al legământului, procurator, avocat, martor sau expert, nu poate ulterior să rezolve în mod valid aceeaşi cauză într-o altă instanţă în calitate de judecător sau să îndeplinească în cadrul ei funcţia de asesor.

Can. 1448 - & 1. Judecătorul să nu accepte să judece o cauză în care ar avea vreun interes personal din cauza consangvinităţii sau afinităţii în orice grad al liniei drepte şi până în gradul al patrulea al liniei colaterale ori din cauza tutelei sau curatelei, din cauza unor raporturi strânse de prietenie, din cauza unei mari duşmănii, ori pentru a trage un câştig sau pentru a evita un rău.

& 2. În aceleaşi circumstanţe trebuie să se abţină de a-şi îndeplini funcţia promotorul de justiţie, apărătorul legământului, asesorul şi judecătorul de instrucţie.

Can. 1449 - & 1. În cazurile prevăzute în can. 1448, dacă judecătorul nu renunţă de la sine, partea poate să-l recuze.

& 2. În ce priveşte recuzarea, decide Vicarul judecătoresc; dacă el însuşi este recuzat, decide Episcopul care prezidează tribunalul.

& 3. Dacă Episcopul este judecătorul, iar recuzarea este împotriva lui, să se abţină de a judeca.

& 4. Dacă recuzarea este împotriva promotorului de justiţie, apărătorului legământului şi împotriva altor funcţionari ai tribunalului, asupra acestei cereri decide preşedintele tribunalului colegial sau judecătorul însuşi, dacă este unic.

Can. 1450 - Dacă recuzarea a fost admisă, persoanele trebuie înlocuite, fără a fi schimbat gradul de judecată.

Can. 1451 - & 1. Problema recuzării trebuie rezolvată cât mai repede posibil, audiindu-se părţile, promotorul de justiţie sau apărătorul legământului, dacă intervin în cauză şi nu sunt ei înşişi recuzaţi.

& 2. Actele îndeplinite de judecător înainte de a fi recuzat sunt valide; în schimb, cele îndeplinite după recuzare trebuie anulate, dacă partea cere aceasta în decurs de zece zile de la admiterea recuzării.

Can. 1452 - & 1. Într-o chestiune în care se urmăresc numai interesele persoanelor particulare, judecătorul poate acţiona numai la cererea părţii. Judecătorul poate şi trebuie chiar să acţioneze din oficiu în cauzele penale şi în cele care privesc binele public al Bisericii sau mântuirea sufletelor, după ce cauza a fost introdusă în mod legitim.

& 2. În plus, judecătorul poate să suplinească neglijenţa părţilor în ce priveşte prezentarea de dovezi şi opunerea de excepţii, când consideră că acest lucru este necesar pentru a se evita o sentinţă în mod grav injustă, rămânând valabile dispoziţiile can. 1600.

Can. 1453 - Judecătorii şi tribunalele să aibă grijă ca, fără a fi pusă în pericol dreptatea, toate cauzele să se încheie cât mai repede şi ca în tribunalul primei instanţe ele să nu dureze mai mult de un an, iar în tribunalul instanţei a doua, mai mult de şase luni.

Can. 1454 - Toţi cei care formează tribunalul sau colaborează cu el trebuie să presteze jurământ de îndeplinire corectă şi fidelă a funcţiei lor.

Can. 1455 - & 1. Judecătorii şi colaboratorii tribunalului sunt obligaţi să păstreze întotdeauna secretul profesional în procesul penal, iar în cel contencios, atunci când din revelarea unui act procesual s-ar putea aduce vreun prejudiciu părţilor.

& 2. De asemenea, au obligaţia de a păstra întotdeauna secretul asupra dezbaterii ce are loc între judecători în tribunalul colegial înainte de pronunţarea sentinţei, precum şi asupra voturilor şi opiniilor exprimate acolo, rămânând valabilă dispoziţia can. 1609, & 4.

& 3. Mai mult, ori de câte ori cauzele sau dovezile sunt de aşa natură încât divulgarea actelor sau a dovezilor ar pune în pericol buna reputaţie a altora sau ar da naştere la disensiuni, sau ar apare vreun scandal sau un alt inconvenient de acest fel, judecătorul poate obliga sub jurământ martorii, experţii, părţile şi avocaţii sau procuratorii lor să păstreze secretul.

Can. 1456 - Judecătorului şi tuturor funcţionarilor tribunalului le este interzis să primească daruri, de orice natură, cu ocazia desfăşurării judecăţii.

Can. 1457 - & 1. Judecătorii care, deşi sunt în mod cert şi evident competenţi, refuză să administreze justiţia, sau cei care, lipsiţi de orice mandat juridic, se declară competenţi şi instruiesc şi decid cauzele, sau cei care violează legea secretului, sau din dol sau din neglijenţă gravă cauzează o altă daună părţilor în cauză, pot fi sancţionaţi de către autoritatea competentă cu pedepsele adecvate, nefiind exclusă privarea de oficiu.

& 2. Sunt pasibili de aceleaşi sancţiuni funcţionarii şi colaboratorii tribunalului, dacă nu-şi îndeplinesc datoria aşa cum e prevăzut mai sus; pe toţi aceştia îi poate pedepsi şi judecătorul.
CAPITOLUL II

Ordinea judecării cauzelor

Can. 1458 - Cauzele trebuie să fie judecate în ordinea în care au fost prezentate şi înscrise pe rol, în afară de cazul când vreuna dintre ele necesită o rezolvare mai rapidă decât celelalte, lucru ce trebuie hotărât printr-un decret special bine motivat.

Can. 1459 - & 1. Viciile, din cauza cărora s-ar putea ca sentinţa să fie nulă, pot fi aduse ca argumente împotrivă în orice fază sau în orice grad al judecăţii, şi chiar pot fi declarate din oficiu de către judecător.

& 2. Pe lângă cazurile despre care vorbeşte & 1, excepţiile dilatorii, mai cu seamă cele care privesc persoanele şi modalitatea judecării, trebuie prezentate înainte de întâmpinare (contestatio litis), dacă nu au apărut după întâmpinare, şi trebuie soluţionate cât mai urgent.

Can. 1460 - & 1. Dacă este prezentată o excepţie împotriva competenţei judecătorului, judecătorul însuşi trebuie să decidă despre acest lucru.

& 2. În cazul unei excepţii privind incompetenţa relativă, dacă judecătorul se declară competent, decizia lui nu admite apel, dar nu sunt oprite contestaţia în anulare şi repunerea în situaţia anterioară.

& 3. Dacă însă judecătorul se declară incompetent, partea care se consideră nedreptăţită poate să recurgă la tribunalul de apel în termen de cincisprezece zile utile.

Can. 1461 - Judecătorul care, în orice fază a cauzei, se recunoaşte ca fiind absolut incompetent, trebuie să declare propria incompetenţă.

Can. 1462 - & 1. Excepţiile referitoare la lucrul judecat, la tranzacţie şi alte excepţii peremptorii numite litis finitae (ale cauzei încheiate) trebuie să fie prezentate şi examinate înainte de întâmpinare; cine le-ar invoca mai târziu nu trebuie respins, dar să fie condamnat să plătească cheltuielile, în afară de cazul când se dovedeşte că nu şi-a amânat opoziţia din rea credinţă.

& 2. Celelalte excepţii peremptorii să fie prezentate în cadrul întâmpinării şi trebuie tratate la timpul stabilit, în conformitate cu regulile privind chestiunile incidentale.

Can. 1463 - & 1. Acţiunile reconvenţionale nu pot fi prezentate în mod valid decât în termen de treizeci de zile de la întâmpinare.

& 2. Aceste acţiuni însă trebuie să fie examinate împreună cu acţiunea convenţională, adică în acelaşi grad cu ea, în afară de cazul când este necesar să fie examinate separat sau judecătorul a considerat că e mai oportun acest lucru.

Can. 1464 - Chestiunile privind cauţiunea ce trebuie dată pentru cheltuielile de judecată sau cele privind acordarea asistenţei juridice gratuite, ce a fost cerută îndată de la început, şi altele de acest fel, trebuie soluţionate în mod reglementar înainte de întâmpinare.

CAPITOLUL III

Termene şi prorogări

Can. 1465 - & 1. Aşa-zisele fatalia legis, adică termenele stabilite de lege pentru perempţiunea drepturilor, nu pot fi prorogate; de asemenea, nu pot fi reduse în mod valid decât la cererea părţilor.

& 2. În schimb, termenele judiciare şi convenţionale, înainte de expirarea lor, pot fi prorogate de judecător când intervine un motiv just, fiind ascultate părţile sau la cererea lor, dar nu pot fi niciodată reduse în mod valid decât cu consimţământul părţilor.

& 3. Judecătorul să aibă totuşi grijă ca procesul să nu dureze prea mult din cauza prorogării.

Can. 1466 - Când legea nu stabileşte nici un termen pentru îndeplinirea actelor procesuale, trebuie să-l stabilească judecătorul, ţinând seama de natura fiecărui act.

Can. 1467 - Dacă în ziua fixată pentru un act procesual tribunalul a rămas închis, termenul se înţelege a fi prorogat până la următoarea primă zi nefestivă.
CAPITOLUL IV

Locul judecăţii

Can. 1468 - Pe cât e posibil, fiecare tribunal să aibă un sediu stabil, care să fie deschis la orele stabilite.

Can. 1469 - & 1. Judecătorul expulzat cu forţa din teritoriul său sau împiedicat să exercite acolo jurisdicţia poate să-şi exercite jurisdicţia în afara teritoriului şi să dea sentinţa, după ce l-a informat totuşi despre acest lucru pe Episcopul diecezan.

& 2. În afara cazului despre care vorbeşte & 1, judecătorul, dintr-un motiv just şi după ce a ascultat părţile, poate să se deplaseze şi în afara teritoriului propriu pentru a aduna dovezile, cu permisiunea Episcopului diecezan al locului unde intenţionează să meargă şi în sediul desemnat de acesta.
CAPITOLUL V

Persoanele care trebuie admise în aulă şi modul de a redacta şi de a păstra actele

Can. 1470 - & 1. Dacă legea particulară nu prevede altfel, în timpul dezbaterii cauzelor în faţa tribunalului să fie prezente în aulă acele persoane pe care legea sau judecătorul le-au stabilit că sunt necesare pentru desfăşurarea procesului.

& 2. Judecătorul îi poate readuce la respectarea datoriei lor, prin pedepse corespunzătoare, pe toţi aceia care, luând parte la proces, au dovedit o gravă lipsă de respect şi de ascultare datorate tribunalului, şi să suspende avocaţi şi procuratori chiar de la exercitarea funcţiei lor pe lângă tribunalele ecleziastice.

Can. 1471 - Dacă o persoană ce trebuie să fie interogată vorbeşte o limbă pe care judecătorul sau părţile nu o cunosc, să fie folosit un traducător, care trebuie să depună jurământ şi să fie aprobat de judecător. Totuşi declaraţiile să fie scrise în limba originală, la care să se adauge traducerea. Să fie folosit un traducător chiar şi atunci când trebuie interogat un surd sau un mut, dacă eventual judecătorul nu preferă ca la întrebările sale cel interogat să răspundă în scris.

Can. 1472 - & 1. Actele judiciare, atât cele care privesc esenţa problemei, sau actele cauzei, cât şi cele care privesc procedura, sau actele procesuale, trebuie făcute în scris.

& 2. Fiecare foaie a actelor să fie numerotată şi autentificată.

Can. 1473 - Ori de câte ori în actele juridice este necesară semnătura părţilor sau a martorilor, dacă partea sau martorul nu poate sau nu vrea să semneze, acest lucru să fie notat în aceleaşi acte şi, totodată, judecătorul sau notarul să ateste că actul a fost citit cuvânt cu cuvânt părţii sau martorului şi că partea sau martorul nu a putut sau nu a vrut să semneze.

Can. 1474 - & 1. În caz de apel, un exemplar al actelor, după ce notarul i-a atestat autenticitatea, să fie trimis tribunalului superior.

& 2. Dacă actele au fost scrise într-o limbă necunoscută de tribunalul superior, ele să fie traduse într-o limbă cunoscută de acesta, luându-se precauţiile necesare ca fidelitatea traducerii să fie asigurată.

Can. 1475 - & 1. La terminarea judecăţii, documentele care aparţin persoanelor particulare trebuie să fie restituite, păstrându-se totuşi o copie a lor.

& 2. Notarul şi cancelarul nu au voie să elibereze fără aprobarea judecătorului copii după actele judiciare şi după documentele dobândite la proces.

TITLUL IV

Părţile în cauză

CAPITOLUL I

Reclamantul şi pârâtul

Can. 1476 - Orice persoană, botezată sau nebotezată, poate să dea în judecată, iar partea acuzată în mod legitim trebuie să răspundă.

Can. 1477 - Chiar dacă reclamantul sau pârâtul şi-au numit un procurator sau un avocat, totuşi sunt obligaţi întotdeauna să fie prezenţi personal la proces, când acest lucru este stabilit de drept sau de judecător.

Can. 1478 - & 1. Minorii şi cei care sunt lipsiţi de uzul raţiunii pot să compară numai prin părinţii lor sau prin tutori sau curatori, exceptând dispoziţia din & 3.

& 2. Dacă judecătorul consideră că drepturile minorilor sunt în conflict cu drepturile părinţilor sau al tutorilor sau curatorilor, sau că aceştia nu pot să le apere suficient drepturile, atunci minorii să compară printr-un tutore sau curator desemnat de judecător.

& 3. Totuşi, în cauzele spirituale şi în cauzele conexe cu cele spirituale, dacă minorii au deja uzul raţiunii, pot să acţioneze şi să răspundă fără consimţământul părinţilor sau al tutorelui, ci personal, dacă au împlinit vârsta de paisprezece ani; altminteri, printr-un curator desemnat de judecător.