HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

Can. 1257 - & 1. Toate bunurile materiale ce aparţin Bisericii universale, Scaunului Apostolic şi altor persoane juridice publice în Biserică sunt bunuri ecleziastice şi sunt reglementate de canoanele care urmează, precum şi de statutele proprii.

& 2. Bunurile materiale ale unei persoane juridice private sunt reglementate de statutele proprii, şi nu de aceste canoane, dacă nu există o dispoziţie contrară expresă.

Can. 1258 - În canoanele care urmează, prin termenul de Biserică se înţelege nu numai Biserica întreagă ori Scaunul Apostolic, ci şi fiecare persoană juridică publică în Biserică, dacă din contextul expresiei sau din natura lucrurilor nu rezultă altfel.
TITLUL I

Dobândirea bunurilor

Can. 1259 - Biserica poate să dobândească bunuri materiale în toate modurile juste conforme cu dreptul fie natural, fie pozitiv, care sunt permise altora.

Can. 1260 - Biserica are dreptul înnăscut de a cere de la credincioşi cele ce sunt necesare scopurilor sale proprii.

Can. 1261 - & 1. Credincioşii au dreptul inviolabil de a oferi bunuri materiale în favoarea Bisericii.

& 2. Episcopul diecezan este ţinut să atragă atenţia credincioşilor asupra obligaţiei despre care vorbeşte can. 222, & 1, şi să insiste asupra ei într-un mod adecvat.

Can. 1262 - Credincioşii să contribuie la nevoile Bisericii prin subvenţiile cerute, după normele date de Conferinţa Episcopilor.

Can. 1263 - Episcopul diecezan are dreptul de a impune, după ce a ascultat părerea consiliului cu problemele economice şi a consiliului prezbiteral, persoanelor juridice publice ce se află sub jurisdicţia sa, o contribuţie nu prea mare şi proporţionată cu veniturile lor, pentru necesităţile diecezei; îi este numai permis să impună celorlalte persoane fizice şi juridice, în caz de necesitate gravă şi sub aceleaşi condiţii, o contribuţie extraordinară şi nu prea mare, rămânând inviolabile legile şi cutumele particulare care îi atribuie drepturi mai mari.

Can. 1264 - Dacă nu este prevăzut altfel de către drept, este de datoria adunării Episcopilor provinciei:

1. să stabilească taxele pentru actele de putere executivă făcute ca o favoare sau pentru executarea rescriptelor Scaunului Apostolic, care trebuie să fie aprobate de însuşi Scaunul Apostolic;

2. să stabilească ofertele ce trebuie făcute cu ocazia administrării sacramentelor sau sacramentaliilor.

Can. 1265 - & 1. Rămânând neatins dreptul călugărilor mendicanţi, este interzis oricărei persoane private, fie fizice, fie juridice, să adune ofrande în bani pentru orice institut pios sau ecleziastic sau pentru orice scop, fără permisiunea, dată în scris, a Ordinariului propriu şi a Ordinariului locului.

& 2. Conferinţa Episcopilor poate să stabilească norme referitoare la strângerea de colecte în bani, care trebuie respectate de către toţi, inclusiv de către cei care prin instituire se numesc şi sunt mendicanţi.

Can. 1266 - Ordinariul locului poate să ordone ca în toate bisericile şi oratoriile, care, de fapt, sunt în mod obişnuit deschise credincioşilor, chiar şi în cele care aparţin institutelor călugăreşti, să se facă colecte speciale pentru iniţiative parohiale, diecezane, naţionale sau internaţionale precise, care apoi trebuie trimise în mod conştiincios curiei diecezane.

Can. 1267 - & 1. Dacă nu rezultă în mod clar contrariul, ofertele făcute Superiorilor sau administratorilor oricărei persoane juridice ecleziastice, chiar uneia private, se presupune că sunt făcute însăşi persoanei juridice.

& 2. Ofertele despre care vorbeşte & 1 nu pot fi refuzate decât dintr-un motiv just, iar ofertele mai importante nu pot fi refuzate decât cu permisiunea Ordinariului, dacă este vorba de o persoană juridică publică; este necesară permisiunea aceluiaşi Ordinariu pentru a fi acceptate oferte ce sunt împovărate de o obligaţie specială sau de o condiţie, rămânând neschimbată dispoziţia can. 1295.

& 3. Ofertele făcute de credincioşi pentru un scop precis nu pot fi destinate decât acestui scop.

Can. 1268 - Biserica admite prescripţia ca modalitate de dobândire sau de eliberare pentru bunurile materiale, conform cann. 197 - 199.

Can. 1269 - Bunurile sacre ce sunt în proprietatea persoanelor private pot fi dobândite prin prescripţie de către persoane private, dar nu este permisă folosirea lor în scopuri profane, decât dacă au pierdut dedicarea sau binecuvântarea; însă dacă aparţin unei persoane juridice ecleziastice publice, pot fi dobândite numai de către o altă persoană juridică ecleziastică publică.

Can. 1270 - Bunurile imobile, cele mobile preţioase, drepturile şi acţiunile, fie personale, fie reale, care aparţin Scaunului Apostolic, se prescriu după o sută de ani; cele care aparţin unei alte persoane juridice ecleziastice publice, după treizeci de ani.

Can. 1271 - În virtutea legăturii unităţii şi a carităţii şi în funcţie de posibilităţile diecezei lor, Episcopii să contribuie la procurarea mijloacelor de care Scaunul Apostolic are nevoie, potrivit cu condiţiile timpurilor, ca să poată îndeplini în mod corespunzător slujirea faţă de Biserica întreagă.

Can. 1272 - În regiunile unde mai există încă beneficii propriu-zise, este de datoria Conferinţei Episcopilor să le reglementeze administrarea prin norme adecvate, concordate cu Scaunul Apostolic şi aprobate de acesta, astfel încât veniturile, ba chiar, în limita posibilităţilor, însăşi dota beneficiului, să fie transferate treptat la institutul despre care vorbeşte can. 1274, & 1.

TITLUL II

Administrarea bunurilor

Can. 1273 - Pontiful Roman, în virtutea primatului de jurisdicţie, este administratorul şi distribuitorul suprem al tuturor bunurilor ecleziastice.

Can. 1274 - & 1. În fiecare dieceză să existe un institut special care să adune bunurile şi ofertele cu scopul de a se asigura întreţinerea clericilor care prestează serviciu în favoarea diecezei conform can. 281, în afară de cazul când s-au luat alte măsuri cu privire la întreţinere.

& 2. Acolo unde încă nu a fost organizată cum se cuvine asistenţa socială a clerului, Conferinţa Episcopilor să se îngrijească de înfiinţarea unui institut care să asigure suficient această asistenţă.

& 3. În măsura în care e nevoie, în fiecare dieceză să se instituie un fond comun, cu care Episcopii să-şi poată îndeplini obligaţiile faţă de alte persoane care slujesc Bisericii şi să facă faţă diferitelor nevoi ale diecezei, şi prin care diecezele mai înstărite să le poată ajuta pe cele mai sărace.

& 4. În funcţie de diferitele circumstanţe locale, scopurile prevăzute de && 2 şi 3 pot fi atinse în cadrul unei federaţii de institute diecezane ori printr-o cooperare sau chiar o alianţă adecvată, constituită pentru diferite dieceze, ba chiar pentru întregul teritoriu al Conferinţei Episcopilor.

& 5. Dacă e posibil, aceste institute trebuie să fie astfel constituite încât să obţină recunoaştere şi din partea dreptului civil.

Can. 1275 - Fondul bunurilor ce provin din diferite dieceze este administrat după normele concordate de Episcopii interesaţi.

Can. 1276 - & 1. Ordinariul are obligaţia să supravegheze cu atenţie administrarea tuturor bunurilor care aparţin persoanelor juridice publice supuse lui, rămânând inviolabile titlurile legitime ce îi acordă aceluiaşi Ordinariu drepturi mai ample.

& 2. Luând în considerare drepturile, cutumele legitime şi împrejurările, Ordinariii să aibă grijă să reglementeze întreaga chestiune a administrării bunurilor, dând instrucţiuni speciale în limitele dreptului universal şi particular.

Can. 1277 - În ce priveşte îndeplinirea actelor de administraţie, care, avându-se în vedere situaţia economică a diecezei, sunt de o importanţă mai mare, Episcopul diecezan trebuie să asculte părerea consiliului cu problemele economice şi a colegiului consultanţilor; are, însă, nevoie de consimţământul aceluiaşi consiliu şi chiar al colegiului consultanţilor, atât în cazurile prevăzute în mod special de dreptul universal sau de documentele fundaţiei, cât şi pentru îndeplinirea actelor de administraţie extraordinară. E de datoria Conferinţei Episcopilor să determine care acte trebuie considerate ca fiind de administraţie extraordinară.

Can. 1278 - Pe lângă sarcinile stabilite de can. 494, && 3 şi 4, Episcopul diecezan poate să-i încredinţeze economului şi sarcinile prevăzute de cann. 1276, & 1 şi 1279, & 2.

Can. 1279 - & 1. Administrarea bunurilor ecleziale aparţine de drept aceluia care conduce direct persoana care posedă bunurile respective, dacă dreptul particular, statutele sau o cutumă legitimă nu prevăd altfel, şi rămânând inviolabil dreptul Ordinariului de a interveni în caz de neglijenţă din partea administratorului.

& 2. Pentru administrarea bunurilor unei persoane juridice publice care, potrivit dreptului sau documentelor fundaţiei sau statutelor, nu are administratori proprii, Ordinariul, de care acea persoană juridică depinde, să numească persoane capabile, pentru o perioadă de trei ani, pe care le poate reconfirma.

Can. 1280 - Orice persoană juridică să-şi aibă propriul consiliu pentru problemele economice sau cel puţin doi consilieri, care să-l ajute pe administrator în îndeplinirea funcţiei sale, în conformitate cu statutele.

Can. 1281 - & 1. Rămânând neschimbate dispoziţiile statutelor, administratorii îndeplinesc invalid actele ce depăşesc limitele şi modalităţile administraţiei obişnuite, dacă, în prealabil, nu au obţinut permisiunea scrisă din partea Ordinariului.

& 2. În statute să fie stabilite actele care depăşesc limitele şi modalităţile administraţiei obişnuite; dacă statutele nu prevăd acest lucru, îi revine de drept Episcopului diecezan, ascultând părerea consiliului pentru problemele economice, să stabilească, pentru persoanele ce depind de el, care sunt aceste acte.

& 3. Persoana juridică nu este obligată să răspundă de actele pe care administratorii le îndeplinesc în mod invalid, decât atunci când a tras avantaje în urma acestui fapt şi în măsura în care a fost avantajată; în schimb, ea va răspunde direct de actele îndeplinite în mod valid, dar ilicit, de către administratori, rămânându-i inviolabilă posibilitatea de a deschide acţiune sau de a face recurs împotriva administratorilor care i-au pricinuit pagube.

Can. 1282 - Toţi, fie clerici, fie laici, care participă în virtutea unui titlu legitim la administrarea bunurilor ecleziastice, sunt obligaţi să-şi îndeplinească îndatoririle în numele Bisericii, conform dreptului.

Can. 1283 - Înainte ca administratorii să-şi înceapă misiunea:

1. trebuie să promită prin jurământ în faţa Ordinariului sau a unui delegat al său că vor administra bine şi cu fidelitate;

2. să se întocmească un inventar îngrijit şi clar, ce trebuie semnat de ei, al bunurilor imobile, al bunurilor mobile, fie cele preţioase, fie cele ce aparţin în vreun fel patrimoniului cultural, fie alte bunuri, cu descrierea şi valoarea lor, iar după ce a fost redactat, să fie revizuit.

3. un exemplar al acestui inventar să se păstreze în arhiva administraţiei, iar un altul în arhiva curiei; în ambele să se noteze orice eventuală modificare ce o suferă patrimoniul.

Can. 1284 - & 1. Toţi administratorii sunt ţinuţi să-şi îndeplinească funcţia cu grija unui bun tată de familie.

& 2. Prin urmare, ei trebuie:

1. să vegheze ca bunurile încredinţate grijii lor să nu dispară în vreun fel sau să sufere vreo daună, încheind în acest scop, în măsura în care e necesar, contracte de asigurare;

2. să aibă grijă ca proprietatea bunurilor ecleziastice să fie ocrotită cu mijloace valide şi din punct de vedere civil;

3. să respecte prevederile dreptului canonic şi civil, sau cele ce sunt impuse de fondator, de donator sau de autoritatea legitimă, şi mai ales să fie atenţi ca nu cumva Biserica să sufere vreo pagubă din cauza nerespectării legilor civile;

4. să încaseze cu grijă şi la timpul cuvenit veniturile şi profiturile bunurilor, iar pe cele primite să le păstreze în siguranţă şi să le folosească după intenţia fondatorului sau după normele legitime;

5. să plătească la timpul prescris dobânzile unui împrumut sau ale unei ipoteci şi întregul capital să fie restituit la momentul oportun;

6. cu consimţământul Ordinariului, să întrebuinţeze în scopurile persoanei juridice banii rămaşi în urma cheltuielilor şi care pot fi investiţi cu folos;

7. să ţină în bună ordine registrele de venituri şi cheltuieli;

8. să întocmească la sfârşitul fiecărui an darea se seamă a administraţiei;

9. să catalogheze corect şi să păstreze într-o arhivă corespunzătoare documentele şi actele pe care se bazează drepturile Bisericii sau ale institutului asupra bunurilor, iar acolo unde e posibil fără dificultate, să depună o copie a lor în arhiva curiei.

& 3. Se recomandă foarte mult ca administratorii să întocmească în fiecare an un plan de venituri şi cheltuieli; se lasă dreptului particular posibilitatea de a-l impune şi de a stabili mai precis modul cum trebuie făcut.

Can. 1285 - Numai în limitele administraţiei obişnuite administratorii pot să facă donaţii în scopuri de pietate sau de caritate creştină, din bunurile mobile ce nu aparţin patrimoniului stabil.

Can. 1286 - Administratorii bunurilor:

1. în contractele de muncă, să respecte cu exactitate şi legislaţia civilă a muncii şi ocrotirii sociale, potrivit cu principiile trasate de Biserică;

2. să dea un salar just şi demn celor care prestează o muncă în baza unui contract, astfel încât aceştia să poată face faţă în mod corespunzător nevoilor personale şi familiale.

Can. 1287 - & 1. Fiind dezaprobată cutuma contrară, administratorii, atât clerici, cât şi laici, ai tuturor bunurilor ecleziastice, care nu sunt scoşi în mod legitim de sub puterea de conducere a Episcopului diecezan, au obligaţia de a prezenta anual Ordinariul locului darea de seamă, iar acesta să o supună spre examinare consiliului cu problemele economice.

& 2. În conformitate cu normele ce trebuie stabilite de dreptul particular, administratorii să prezinte credincioşilor dări de seamă cu privire la bunurile ce sunt oferite Bisericii de către credincioşi.

Can. 1288 - Administratorii să nu deschidă acţiune la tribunalul civil în numele persoanei juridice publice şi nici să nu compară ca pârâţi, dacă nu au obţinut permisiunea Ordinariului propriu, dată în scris.

Can. 1289 - Chiar dacă nu sunt obligaţi la administraţie în virtutea unui oficiu ecleziastic, administratorii nu pot abandona din proprie iniţiativă funcţia primită; în cazul în care Biserica suferă vreo daună din cauza demisiei lor abuzive, ei sunt obligaţi la restituţie.

TITLUL III

Contractele şi, în special, înstrăinarea

Can. 1290 - Ceea ce a stabilit dreptul civil într-o ţară despre contracte, atât în general, cât şi în speţă, şi despre desfacerea lor, să fie respectat, cu aceleaşi efecte, şi în dreptul canonic cu privire la lucrurile supuse puterii de conducere a Bisericii, în afară de cazul când sunt contrare dreptului divin sau când în dreptul canonic este prevăzut altfel, rămânând neschimbată dispoziţia can. 1547.

Can. 1291 - Pentru a înstrăina în mod valid bunurile care, printr-o concesiune legitimă, constituie patrimoniul stabil al unei persoane juridice publice şi a căror valoare depăşeşte suma stabilită de drept, este necesară permisiunea autorităţii competente după drept.

Can. 1292 - & 1. Făcând excepţie dispoziţia can. 638, & 3, când valoarea bunurilor, a căror înstrăinare este propusă, este cuprinsă între suma minimă şi suma maximă, care trebuie stabilită de fiecare Conferinţă a Episcopilor pentru regiunea ei, în cazul persoanelor juridice ce nu sunt supuse Episcopului diecezan, autoritatea competentă este stabilită de statutele proprii; în caz contrar, autoritatea competentă este Episcopul diecezan, cu consimţământul consiliului pentru problemele economice şi al colegiului consultanţilor, precum şi al acelora care sunt interesaţi. Episcopul diecezan are nevoie de consimţământul lor şi pentru a înstrăina bunurile diecezei.

& 2. Dacă este vorba de lucruri a căror valoare depăşeşte suma maximă stabilită sau de lucruri oferite Bisericii ex-voto, sau de obiecte preţioase artistice sau istorice, pentru validitatea înstrăinării este necesară în plus permisiunea Sfântului Scaun.

& 3. Dacă lucrul ce trebuie înstrăinat este divizibil, în cererea de obţinere a permisiunii de înstrăinare trebuie indicate părţile înstrăinate anterior; altminteri, permisiunea este invalidă.

& 4. Aceia care trebuie să intervină cu părerea sau cu consensul lor, în cazul înstrăinării bunurilor, să nu-şi dea părerea sau consimţământul dacă mai întâi nu au fost informaţi cu precizie atât asupra situaţiei economice a persoanei juridice ale cărei bunuri sunt propuse spre înstrăinare, cât şi asupra înstrăinărilor deja efectuate.

Can. 1293 - & 1. Pentru a înstrăina bunuri a căror valoare depăşeşte suma minimă stabilită, este necesar în plus:

1. un motiv just, cum ar fi necesitatea urgentă, utilitatea evidentă, caritatea sau un alt motiv pastoral grav;

2. o evaluare a lucrului ce trebuie înstrăinat, făcută în scris de către specialişti.

& 2. Să se respecte şi alte garanţii prescrise de autoritatea legitimă, spre a se evita vreo pagubă pentru Biserică.

Can. 1294 - & 1. În mod obişnuit, un lucru nu trebuie să fie înstrăinat la un preţ inferior celui indicat în evaluare.

& 2. Banii obţinuţi din înstrăinare să fie investiţi cu grijă spre binele Bisericii sau cheltuiţi cu prudenţă potrivit cu scopurile înstrăinării.

Can. 1295 - Dispoziţiile stabilite de cann. 1291 - 1294, cărora trebuie să se conformeze şi statutele persoanelor juridice, trebuie să fie respectate nu numai în cazul înstrăinării, ci şi în cazul oricărei operaţiuni [comerciale sau financiare], prin care situaţia patrimonială a persoanei juridice ar putea să se înrăutăţească.

Can. 1296 - În cazul în care bunurile ecleziastice au fost înstrăinate fără formalităţile canonice necesare, dar înstrăinarea este validă din punct de vedere al dreptului civil, este de datoria autorităţii competente să decidă, analizând totul cu atenţie, dacă şi ce acţiune legală, adică personală sau reală, trebuie să se întreprindă, de către cine şi împotriva cui, pentru a revendica drepturile Bisericii.

Can. 1297 - Este de datoria Conferinţei Episcopilor, ţinând seama de circumstanţele locale, să stabilească norme cu privire la închirierea bunurilor Bisericii, mai cu seamă cu privire la permisiunea ce trebuie obţinută de la autoritatea ecleziastică competentă.

Can. 1298 - Bunurile ecleziastice nu trebuie vândute sau închiriate propriilor administratori sau rudelor acestora până la al patrulea grad de consangvinitate sau de afinitate, fără permisiunea specială a autorităţii competente, dată în scris, în afară de cazul când lucrul are o valoare foarte mică.

TITLUL IV

Voinţele pioase în general şi fundaţiile pioase

Can. 1299 - & 1. Cine, prin drept natural şi canonic, poate să dispună în mod liber de bunurile proprii poate să le lase pentru cauze pioase fie printr-un act între cei vii, fie prin testament.

& 2. În dispoziţiile testamentare făcute în beneficiul Bisericii să se respecte, dacă e posibil, formalităţile dreptului civil; dacă aceste formalităţi au fost omise, moştenitorii trebuie să fie avertizaţi asupra obligaţiei la care sunt ţinuţi de a îndeplini voinţa testatorului.

Can. 1300 - Voinţele credincioşilor care dau sau lasă bunurile proprii pentru cauze pioase, fie printr-un act între cei vii, fie prin testament, dacă au fost acceptate în mod legitim, trebuie îndeplinite cu cea mai mare atenţie, chiar cu privire la modul de administrare şi de distribuire a bunurilor, rămânând neatinsă dispoziţia can. 1301, & 3.

Can. 1301 - & 1. Executorul tuturor voinţelor pioase, atât celor lăsate prin testament, cât şi al celor lăsate printr-un act între vii, este Ordinariul.

& 2. În virtutea acestui drept, Ordinariul poate şi trebuie să supravegheze, chiar prin vizită, ca voinţele pioase să fie îndeplinite, iar ceilalţi executori sunt obligaţi ca, la expirarea funcţiei lor, să-i prezinte o dare de seamă.

& 3. Eventualele clauze contrare acestui drept al Ordinariului, adăugate la ultimele voinţe, să fie considerate ca fiind inexistente.

Can. 1302 - & 1. Cine a primit ca fiduciar bunuri pentru cauzele pioase, fie printr-un act între cei vii, fie prin testament, trebuie să-l înştiinţeze pe Ordinariu despre această dispoziţie fiduciară şi să-i indice toate aceste bunuri, atât mobile, cât şi imobile, împreună cu obligaţiile prevăzute; dacă însă donatorul i-a interzis acest lucru în mod expres şi total, să nu accepte dispoziţia fiduciară.

& 2. Ordinariul trebuie să ceară ca bunurile primite cu dispoziţie fiduciară să fie puse în siguranţă şi să vegheze ca voinţa pioasă să fie executată conform dispoziţiilor can. 1301.

& 3. Pentru bunurile încredinţate cu dispoziţie fiduciară unui membru al unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă apostolică, Ordinariul despre care vorbesc && 1 şi 2 este Ordinariul locului, dacă bunurile au fost într-adevăr încredinţate locului sau diecezei sau locuitorilor lor, ori pentru a ajuta cauzele pioase; altminteri, într-un institut clerical de drept pontifical şi în societăţile clericale de viaţă apostolică de drept pontifical este Superiorul major; în alte institute călugăreşti este Ordinariul propriu al membrilor acestora.

Can. 1303 - & 1. În dreptul canonic, sub denumirea de fundaţii pioase se înţeleg:

1. fundaţiile pioase autonome, adică ansamblurile de bunuri destinate scopurilor prevăzute de can. 114, & 2 şi recunoscute ca persoane juridice de către autoritatea ecleziastică competentă;

2. fundaţiile pioase neautonome, adică bunurile materiale date în vreun fel oarecare unei persoane juridice publice, cu obligaţia de lungă durată, ce trebuie stabilită de dreptul particular, de a se celebra Liturghii sau de a săvârşi alte funcţiuni ecleziastice, fixate dinainte, din veniturile anuale, ori de a se urmări scopurile despre care vorbeşte can. 114, & 2.

& 2. Dacă au fost încredinţate unei persoane juridice supuse Episcopului diecezan, bunurile fundaţiei pioase neautonome trebuie, la expirarea timpului, să fie destinate institutului despre care vorbeşte can. 1274, & 1, dacă fondatorul nu şi-a exprimat în mod expres o altă dorinţă; altminteri, revin însăşi persoanei juridice.

Can. 1304 - & 1. Ca o persoană juridică să poată accepta în mod valid o fundaţie, este necesară permisiunea Ordinariului, dată în scris; acesta, însă, să nu o dea înainte de a se fi convins că persoana juridică poate să îndeplinească atât noua obligaţie ce trebuie să şi-o asume, cât şi pe cele deja asumate, şi mai ales să se asigure că veniturile corespund în întregime cu obligaţiile anexate lor, după obiceiul locului sau al fiecărei regiuni.

& 2. Dreptul particular să stabilească şi alte condiţii referitoare la constituirea şi acceptarea de fundaţii pioase.

Can. 1305 - Banii şi bunurile mobile, încredinţate ca dotă, să fie imediat depuse într-un loc sigur, ce trebuie aprobat de Ordinariu, pentru ca aceiaşi bani sau valoarea bunurilor mobile să se păstreze şi să se investească cu grijă şi cu folos, după aprecierea prudentă a aceluiaşi Ordinariu, fiind audiată şi părerea celor interesaţi şi a consiliului cu problemele economice, spre binele aceleiaşi fundaţii, cu menţionarea expresă şi detaliată a obligaţiilor.

Can. 1306 - & 1. Fundaţiile, chiar cele făcute verbal, să fie confirmate în scris.

& 2. Un exemplar al actelor să fie păstrat în arhiva curiei, iar un altul în arhiva persoanei juridice de care aparţine fundaţia.

Can. 1307 - & 1. Respectându-se dispoziţiile cann. 1300 - 1302 şi 1287, să se întocmească un tabel cu obligaţiile provenite din fundaţiile pioase, care să fie expus la loc vizibil, ca să nu se uite obligaţiile ce trebuie îndeplinite.

& 2. Pe lângă registrul despre care vorbeşte can. 958, & 1, să se ţină şi un alt registru, păstrat la paroh sau la rectorul bisericii, în care să se noteze fiecare obligaţie, îndeplinirea ei şi ofertele.