Initierea si Administrarea Micilor Afaceri
Yüklə 0,96 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- CAPITOLUL IX
- CAPITOLUL X
- PARTEA A II-A
- CAPITOLUL XI
CAPITOLUL VIIIINTRAPRENORI Obiectivele capitolului Multă vreme s-a considerat că întreprinzători sunt doar proprietarii de firme mici şi mijlocii. Totuşi oameni întreprinzători există şi în firmele mari. În acest capitol sunt prezentaţi întreprinzătorii din firmele mari - denumiţi intraprenori. După parcurgerea acestui capitol veţi afla:
În ultimul timp a fost introdus un nou termen referitor la activitatea antreprenorială şi anume cel de intraprenor. El defineşte întreprinzătorul din cadrul marilor firme (intracorporate entrepreneur). Deşi în unele cercetări se afirmă că antreprenoriatul şi birocraţia specifică marilor firme se exclud reciproc, în altele se apreciază că spiritul antreprenorial, inovativ există şi în marile corporaţii. Peter Drucker afirmă chiar că întreaga economie americană are caracter antreprenorial. Fenomenul antreprenorial din marile firme este denumit intraprenoriat sau antreprenoriat de corporaţie şi este definit ca fiind procesul de elaborare a unor produse şi procese inovative, prin crearea unei culturi antreprenoriale în cadrul unei organizaţii existente. Intraprenorii, ca şi întreprinzătorii, nu trebuie să fie în mod neapărat inventatori. Ei sunt persoanele care transformă ideile şi prototipurile în produse profitabile. Intraprenorii sunt persoanele din spatele produselor şi serviciilor. Ei sunt făuritori de echipe, cu dorinţa puternică de a-şi vedea ideile transpuse în practică. Şi nu este neapărat necesar să fie genii, mulţi dintre ei având inteligenţa puţin peste medie. Cei mai mulţi intraprenori îşi încep “întreprinderea” cu o idee. Aceasta reprezintă într-o primă fază un vis cu ochii deschişi. Apoi, urmează faza de evaluare a potenţialelor obstacole şi bariere ce pot apărea. Se consideră că iniţial intraprenorul este managerul general al unei afaceri care încă nu există. La început, persoana se poate specializa într-un anumit domeniu, cum ar fi marketing, cercetare şi dezvoltare, însă odată ce “întreprinderea” a început, ea va fi studiată pe toate faţetele. În curând, intraprenorul devine o persoană cu multe deprinderi. Intraprenorii sunt orientaţi spre acţiune. Şi lucrează într-un ritm alert pentru a-şi vedea visul împlinit. De asemenea, ei sunt orientaţi spre obiective, dorind să întreprindă toate acţiunile necesare realizării obiectivelor propuse. Intraprenorii sunt o combinaţie de vizionari, oameni de acţiune, planificatori şi muncitori. Ei combină viziunea cu acţiunea. Atunci când nu reuşesc, intraprenorii nu se consideră învinşi. Ei consideră eşecul ca o piedică temporară din care trebuie trase învăţăminte şi nu un motiv de a renunţa. În plus, ei nu pun eşecul pe seama altora, ci îşi concentrează efortul pentru a realiza lucrurile mai bine.
Între intraprenori şi întreprinzători există atât similarităţi cât şi diferenţe. Similarităţile cele mai importante sunt următoarele. a. Inovarea. Atât întreprinzătorul cât şi intraprenorul sunt persoane inovative. Inovarea poate reprezenta un produs sau serviciu nou, un nou proces tehnologic sau o metodă de management îmbunătăţită. b. Crearea de valoare. Adăugarea unei valori suplimentare produselor sau serviciilor este obiectivul ambelor persoane. Desigur, aceasta nu înseamnă că simpla modificare a culorii unui produs poate fi creatoare de valoare. Modificarea trebuie să fie cu adevărat nouă şi diferită faţă de varianta iniţială. c. Asumarea riscului. Activităţile desfăşurate de intraprenori şi întreprinzători au un grad de risc mai ridicat decât cele obişnuite. Intraprenorul risca banii firmei, îndreptându-şi atenţia asupra produselor noi. Întreprinzătorul îşi riscă timpul şi banii proprii. Diferenţele dintre intraprenor şi întreprinzător sunt destul de nuanţate. a. O primă diferenţă este aceea că activitatea intraprenorului are un caracter restaurativ, pe când cea a întreprinzătorului are un caracter creativ. Acţiunile restauratoare din marile firme au ca obiectiv eliminarea stagnării. Intraprenorul poate restaura creşterea şi inovarea într-o firmă tradiţională sau cu o creştere lentă. Caracterul restaurativ constă în aceea că se restaurează cultura antreprenorială într-o firmă care a fost mult timp suprastructurată. Schimbarea adusă de intraprenor poate fi un produs nou sau un proces, însă ce se schimbă cu adevărat este cultura antreprenorială. Întreprinzătorul, pe de altă parte, creeză un lucru cu totul nou. El elaborează un produs sau un proces care nu a mai existat înainte. În cazul înfiinţării unei afaceri, însăşi afacerea este o entitate nouă în sine. b. O a doua diferenţă constă în obstacolele diferite ale acestora. Pentru intraprenor cultura firmei poate fi obstacolul principal. În loc să încurajeze fenomenul intraprenorial, firma îl înăbuşă. Aşa că intraprenorul are de luptat nu numai cu obstacolele pieţei, ci şi cu cele din cadrul firmei. Întreprinzătorul are un singur obstacol – piaţa. El va trebui să lupte doar pentru înlăturarea obstacolelor de pe piaţă, pentru a deveni o forţă competitivă. c. O altă diferenţă constă în sursele de finanţare. Dacă intraprenorul foloseşte resursele firmei, care pot fi foarte mari, întreprinzătorul trebuie să caute surse proprii de finanţare, riscându-şi uneori întreaga avere. Diferenţe există şi între intraprenori şi manageri. În timp ce managerii tradiţionali sunt motivaţi în primul rând de promovare şi răsplata financiară, intraprenorii sunt atraşi de posibilitatea de inovare. De asemenea, managerii îşi stabilesc obiective pe termen scurt, pe când intraprenorii pe termen mediu. Dacă managerii urmăresc minimizarea riscului, intraprenorii şi-l asumă.
Firmele mari au dificultăţi în a introduce un spirit intraprenorial. Motivele mai importante sunt natura acestor firme, necesitatea profiturilor pe termen scurt, lipsa talentelor antreprenoriale, metode de compensare neadecvate. a. Natura inerentă a firmelor mari. Marile întreprinderi au dificultăţi în a institui un spirit antreprenorial pur şi simplu pentru că ele sunt prea mari. Mărimea lor cere ca managerii să le structureze, pentru a fi controlate. Pe măsură ce firma se dezvoltă, apar noi niveluri ierarhice, distanţa dintre conducerea superioară şi executanţi se măreşte, iar relaţiile de muncă devin impersonale. Odată ce întreprinzătorul pierde contactul cu muncitorii, este dificil de asigurat un nivel corespunzător al antreprenoriatului în cadrul firmei. Numărul mare de niveluri ierarhice determină şi apariţia prea multor nivele de aprobare între inovator şi gestionarul resurselor. Dacă, de exemplu, ideea de introducere a unui produs nou aparţine unui muncitor, până la autoritatea finală de decizie pot exista 4-6 nivele ierarhice, fiecare nivel putându-se opune ideii inovative. O altă problemă existentă în marile firme este aceea a necesităţii controlului. Pe măsură ce firma se dezvoltă, creşte şi necesitatea controlului. Ca urmare, conducerea firmei trebuie să stabilească standarde de performanţă cuantificabile. În acest fel, standardele şi regulile devin mai importante decât comportamentul antreprenorial. Cultura firmei este un alt element specific marilor firme care constituie un obstacol în calea antreprenoriatului. Astfel, cultura firmei are un climat şi un sistem de recompense care favorizează conservatorismul în luarea deciziilor. O ultimă diferenţă între marile firme şi cele mici este cea referitoare la dimensiunea timpului. Raportările lunare şi trimestriale cerute managerilor de la nivelurile mijlocii fac ca aceştia să aibă o viziune pe termen scurt a performanţelor. Deşi firma are obiective pe termen lung, performanţele curente se referă la termene foarte concrete. În condiţiile în care rezultatele sunt evaluate pe termene scurt, este destul de greu ca o persoană să devină creativă. b. Necesitatea profiturilor pe termen scurt. Marile firme se străduiesc să obţină cu predilecţie profituri pe termen scurt. Acestea sunt văzute ca o măsură a succesului firmei. Firmele mari trebuie să aibă profituri pe termen scurt şi pentru a asigura un preţ convenabil al acţiunilor şi a atrage investitorii. Strategia lor este deci de a obţine performanţe pe termen scurt şi nu de a face investiţii pe termen lung. Pe de altă parte, firmele antreprenoriale îşi pot permite să piardă o anumită perioadă de timp. Cheia supravieţuirii lor o reprezintă fluxul de numerar. Ele atrag bani în afacere, fără a garanta însă investitorului un venit sigur. c. Lipsa talentelor antreprenoriale. În marile firme există foarte puţini întreprinzători adevăraţi. Ei preferă viaţa mai puţin sigură a unei firme mici decât pe cea sigură şi liniştită dintr-o firmă mare. Un alt motiv pentru care sunt puţin adevăraţi întreprinzători în firmele mari este acela că acestea nu îi încurajează. Ele văd întreprinzătorul ca pe o persoană care lucrează mai degrabă singur decât în echipă şi care este mai interesat de proiectele sale favorite decât de activitatea firmei. De aceea, întreprinzătorul nici nu promovează la fel de repede ca şi ceilalţi colegi. Aceasta îi face nemulţumiţi şi prin urmare pleacă din întreprindere. d. Metode de compensare neadecvate. Cele mai multe firme mari au puţine modalităţi de a compensa salariaţii cu spirit inovator. Ele au sisteme de salarizare specifice pentru muncitori, funcţionari şi manageri. Inovatorii ar putea fi plătiţi în funcţie de productivitate, însă aceasta nu este clar definită în cadrul firmelor mari. Recompensa orară sau lunară nu este suficientă pentru întreprinzător. Deşi recompensa financiară poate să nu fie deosebit de importantă pentru întreprinzător, trebuie totuşi instituit un sistem de recompensare a inovaţiei, pentru ca aceasta să poată fi continuată. Recompensele nemonetare pentru inovare lipsesc de regulă din firmele mari. Promovarea poate avea efecte nefavorabile asupra activităţii antreprenoriale. Dacă întreprinzătorul este promovat ca manager, el va fi îndepărtat de activitatea antreprenorială. În plus, ca manageri, întreprinzătorii nu au temperamentul necesar pentru o bună conducere şi pot crea probleme care nu au existat înainte.
Cultura unei firme mari, tradiţionale, are un climat şi un sistem de recompense care favorizează luarea conservatoare a deciziilor. Se pune accent pe culegerea unui volum mare de date ca fundament pentru luarea unor decizii raţionale. Deciziile riscante sunt adesea amânate până se obţin informaţii relevante. Proiectele solicită aprobări numeroase. Cultura firmei tradiţionale se deosebeşte în mod semnificativ de cultura firmei intraprenoriale. Principiile orientative ale culturii tradiţionale sunt: urmarea instrucţiunilor date, evitarea greşelilor, lipsa iniţiativei, conservatorism personal. Acest mediu restrictiv nu favorizează desigur creativitatea, independenţa şi asumarea riscului - principii călăuzitoare ale intraprenoriatului. Principiile culturii intraprenoriale sunt complet diferite: elaborarea unor viziuni, scopuri şi planuri; răsplata acţiunilor întreprinse; încercarea şi experimentarea; asumarea responsabilităţii. Diferenţe există şi în privinţa valorilor şi normelor împărtăşite. Firma tradiţională are prin natura sa structură ierarhică, cu sisteme de raportare prestabilite, linii de autoritate şi responsabilitate, instrucţiuni şi norme bine precizate. Toate acestea sprijină cultura existentă a firmei şi nu favorizează crearea de noi afaceri. Cultura firmei intreprenoriale se bazează pe o structură aplatizată, în care se dezvoltă relaţii de muncă apropiate care favorizează o atmosferă de încredere şi consultare reciprocă, ceea ce favorizează realizarea obiectivelor. Caracteristicile culturii intreprenoriale sunt: iniţiativa, continuitatea, resurse suplimentare, asumarea riscului, colaborarea. a. Iniţiativa. Intraprenorii îşi asumă mai degrabă sarcinile decât le sunt repartizate de către conducerea firmei. Ei persistă în aplicarea ideilor lor cu sau fără sprijinul firmei. b. Continuitatea. Intraprenorul, ca iniţiator al proiectului, urmăreşte realizarea lui în toate fazele de elaborare a acestuia. Aceasta conferă continuitatea proiectului şi reprezintă un factor motivant esenţial pentru iniţiatorul acestuia. c. Resurse suplimentare. Intraprenoriatul presupune existenţa unor resurse suplimentare care nu au fost cuprinse în planurile iniţiale. Aceasta permite finanţarea unor proiecte iniţiate de intraprenori, care altfel nu ar putea fi finanţate. d. Asumarea riscului. În intraprenoriat se porneşte de la ideea că pot apărea greşeli în realizarea proiectului. De aceea, greşelile sunt tolerate, iar riscul inerent este acceptat. e. Colaborarea. Spiritul intraprenorial impune o colaborare apropiată între membrii echipei. Lucrul in echipă este chiar încurajat pentru a se putea beneficia de experienţa diferiţilor specialişti. Conflictele de interese sunt practic inexistente, echipa intraprenorială lucrând ca o familie care urmăreşte realizarea unui obiectiv comun. Întrebări recapitulative:
Teste: 1. Intraprenoriatul reprezintă:
3. Caracteristicile culturii intraprenoriale sunt:
CAPITOLUL IXFEMEILE ÎNTREPRINZĂTOR Obiectivele capitolului Multă vreme afacerile erau un apanaj al bărbaţilor. Iată însă că în ultimul timp şi femeile s-au dovedit a fi cu adevărat întreprinzătoare. În acest capitol se prezintă particularităţile femeii ca om de afaceri. După parcurgerea capitolul veţi cunoaşte:
Numărul femeilor întreprinzător a crescut simţitor faţă de perioadele trecute. Modificarea dramatică a vieţii familiale şi a activităţii profesionale a făcut ca tot mai multe femei să se implice în afaceri. Femeile întreprinzător se deosebesc de celelalte femei prin aceea ca sunt mai înclinate să-şi asume riscul, sunt mult mai hotărâte şi mai ferme şi au o dorinţa mai mare de a-şi controla propriul destin. 9.1. Diferenţe între bărbaţii şi femeile întreprinzător Deşi trăsăturile caracteristice ale bărbaţilor şi femeilor întreprinzător sunt în general foarte asemănătoare, femeile întreprinzător diferă de bărbaţi sub următoarele aspecte: motivare, motive, surse de finanţare, pregătire, caracteristici de personalitate, condiţii de mediu, grupuri de sprijin, domeniul afacerii. Motivare. Bărbaţii sunt motivaţi să se implice în afaceri de dorinţa de a-şi controla propriul destin, independenţă. Aceasta poate rezulta din dezacordul pe care îl au cu şefii lor sau din sentimentul că ei pot face mai bine anumite lucruri. Femeile, în schimb, tind să fie mai motivate de nevoia de împlinire rezultată din frustrarea la locul de muncă provocată de lipsa posibilităţilor de promovare şi de manifestare a talentului. Motive. Atât bărbaţii cât şi femeile au motive similare de a se implica în afaceri. Şi unii şi alţii au în general un interes puternic şi o experienţă bogată în domeniul afacerii în care doresc să intre. Totuşi, pentru bărbaţi, tranziţia de la vechea ocupaţie la intrarea în afaceri este adesea facilitată când afacerea este o dezvoltare a activităţii curente, un domeniu înrudit sau un hobby. Femeile, pe de altă parte, părăsesc fostul loc de muncă adesea cu un sentiment de frustrare profund şi cu un entuziasm deosebit pentru noua afacere, fără a ţine cont prea mult de experienţă, făcând tranziţia cumva mai dificilă. Surse de finanţare. Între bărbaţi şi femei există o mare diferenţă în ce priveşte sursele de finanţare. În timp ce bărbaţii apelează pe lângă sursele personale de finanţare şi la bănci comerciale, investitori sau împrumuturi personale, femeile se bazează, de regulă, pe activele personale şi pe economii. Aceasta pentru că femeile obţin mai dificil împrumuturi decât bărbaţii. Pregătire. Şi în domeniul pregătirii există diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei. Deşi ambele grupuri tind să aibă experienţă în domeniul afacerii lor, bărbaţii au mai multă experienţă în producţie şi, în general, în domeniile tehnice. Din contra, cele mai multe femei au o experienţă de administraţie, care este limitată la niveluri medii de management, în special în domeniul serviciilor. Caracteristici de personalitate. Cele mai multe caracteristici de personalitate sunt similare atât bărbaţilor cât şi femeilor întreprinzători. Şi bărbaţii şi femeile sunt energici, independenţi, sociabili. Totuşi, bărbaţii sunt adesea mai încrezători în ei şi mai puţin flexibili şi toleranţi decât femeile, ceea ce poate duce la existenţa unor stiluri de management foarte diferite. Principalele trăsături de personalitate ale femeii sunt prezentate în fig. 9.1. 1 2 3 4 5 P A N I R N T R R N Specialist Generalist Fig. 9.1 Principalele trăsături de personalitate ale femeii
O comparaţie a caracteristicilor bărbaţilor şi femeilor întreprinzător este redată în tabelul 9.1. Compararea caracteristicilor bărbaţilor şi femeilor întreprinzător Tabel 9.1
9.2. Dificultăţi întâmpinate de femeile întreprinzător Între bărbaţii şi femeile întreprinzător există diferenţe de personalitate. De asemenea, şi educaţia acestora diferă. În plus, femeile întâmpină o serie de dificultăţi pe care bărbaţii nu le au în mod obişnuit. Băncile şi alte instituţii financiare sunt mai conservatoare în a acorda împrumuturi femeilor întreprinzători. O explicaţie este faptul că unele bănci atribuie trăsăturile întreprinzătorilor de succes în special bărbaţilor. Un alt motiv este acela că femeile întră în afaceri îndeosebi în sfera serviciilor şi comerţului cu amănuntul şi aceste domenii au dificultăţi mai mari de a obţine împrumuturi decât cele din sfera producţiei. Femeile întreprinzător întâmpină o dificultate în plus şi prin faptul că trebuie să se ocupe şi de problemele familiale. Unele cercetări relevă faptul că există o legătură directă între satisfacţia în afaceri şi fericirea familială. În plus, femeile întreprinzători au o mai mare satisfacţie în muncă decât cele care sunt manageri, satisfacţie generată de posibilitatea de a-şi controla propriul destin. În tabelul 9.2 sunt prezentate rezultatele unui studiu privind principalele dificultăţi cu care se confruntă femeile întreprinzători atât la iniţierea afacerilor cât şi în timpul derulării acestora. Dificultăţi ale femeilor întreprinzător Tabel 9.2
9.3. Dezvoltarea spiritului întreprinzător al femeilor din România În vederea dezvoltării antreprenoriatului feminin în România, s-a elaborat Programului naţional multianual pe perioada 2005- 2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Programul are ca obiectiv promovarea unui sistem formativ care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării lor în structuri economice private, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi a prejudecăţilor existente la nivel local. În acest sens, programul urmăreşte:
Programul se va derulează în 4 etape, astfel: Etapa I - organizarea campaniei de informare, denumită „ Zilele femeilor antreprenor", care are ca aobiective:
Etapa a II- a: Organizarea şi desfăşurarea cursurilor de pregătire antreprenorială privind:
Etapa a III a - Elaborarea şi publicarea broşurilor: Managementul afacerilor – noţiuni de baza, Legislaţia română comentată privind înregistrarea firmelor, a persoanelor fizice autorizate şi a asociaţiilor familiale şi societăţilor cooperative, Marketing şi dezvoltarea afacerilor, Ghidul „Mici idei de afaceri” şi Ghidul „Structurile asociative ale femeilor din România şi practica internaţională”. Etapa a IV a – Derularea unui sondaj privind antreprenoriatul feminin în România, utilizând intervievarea prin telefon asistată de calculator şi publicarea rezultatelor sondajului. Beneficiază de prevederile acestui program femeile care au cetăţenie română şi care au vârsta peste 18 ani şi sunt absolvente a minim 8 clase.
Faceţi o paralelă între bărbaţii şi femeile întreprinzător. Ce dificultăţi întâmpină femeile-întreprinzător în comparaţie cu bărbaţii?
1. Femeile întreprinzător diferă de bărbaţi sub următoarele aspecte: a.Motivare b.Surse de finanţare c.Pregătire d.Domeniul afacerii 2.Băncile sunt mai rezervate în a acorda împrumuturi femeilor.
CAPITOLUL XEVALUAREA CAPACITĂŢII ANTREPRENORIALE Obiectivele capitolului Derularea unei afaceri presupune efort şi determinare. Nu toată lumea are dorinţa, puterea şi voinţa de a se implica în afaceri. Şi aceasta în mare măsură pentru că nu are calităţile necesare unui întrepreprinzător. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile esenţiale pe care le are un întreprinzătoi de succes, dar şi cele care nu se regăsesc la acesta. După parcurgerea acestui capitol veţi afla:
Primul lucru la care trebuie să se gândească un potenţial întreprinzător este: “Care va fi primul pas în iniţierea unei afaceri: decizia de a înfiinţa o firmă sau existenţa unei idei de afaceri?”. Deşi în aparenţă răspunsul ar putea fi “existenţa unei idei de afaceri”, majoritatea întreprinzătorilor se decid prima dată să înfiinţeze firma şi apoi să lupte, uneori ani, pentru a găsi un produs sau serviciu care să-l poate oferi cu succes cumpărătorilor. Desigur, se ridică întrebarea “Este bine, este rău?”. Pe de o parte este bine. Există o mulţime de motive pentru care oamenii încep afaceri. Ele pot fi dorinţa de a fi propriul stăpân, răsplata financiară, imposibilitatea realizării pe plan profesional la o firmă mare etc. Indiferent de motive, un lucru este clar: ele nu au legătură cu ceea ce ar putea face firma. De aceea, considerăm că potenţialii întreprinzători trebuie să lupte mai întâi cu întrebarea dacă să înceapă sau nu o afacere. Au ei calităţile necesare unui întreprinzător, pot conta pe sprijinul familiei şi al prietenilor, sunt dispuşi să îşi asume unele riscuri inerente derulării afacerilor, pot face faţă sacrificiilor pe care le cere o afacere? Numai după s-au hotărât să înfiinţeze o afacere se pot gândi şi la dezvoltarea ideii de afaceri. Aceasta reprezintă o altă problemă complexă care presupune evaluarea ideilor de afaceri şi alegerea acelei idei care corespunde cel mai bine intenţiilor întreprinzătorului. 10.1. Caracteristicile întreprinzătorilor de succes Caracteristicile şi personalitatea întreprinzătorului au fost analizate de foarte mulţi cercetători. Probabil că nici un alt aspect legat de întreprinzător nu a fost studiat cu atâta consecvenţă. Şi, bineînţeles, punctele de vedere diferă. Totuşi, dacă ar fi să alcătuim un portret robot al întreprinzătorului de succes, acesta ar arăta în felul următor: bărbat, 25-35 ani, singurul copil la părinţi, absolvent de facultate, părinţii deţin o afacere, încă de copil a început să facă bani, născut într-o zonă favorabilă afacerilor şi de religie protestantă. Dacă toate aceste trăsături pot fi regăsite la o persoană, ea se poate situa în postura favorabilă a întreprinzătorului ideal. Dacă însă nu sunt întrunite toate aceste trăsături, nu sunt motive de îngrijorare. În lume sunt o mulţime de întreprinzători de succes care nu au studii superioare, adolescenţi, pensionari, gospodine, copii de bani gata, moldoveni, ortodocşi sau catolici. Pur şi simplu nu există elemente care să determine dacă un întreprinzător are succes sau nu. Pe de altă parte, trăsăturilor personale ale întreprinzătorilor de succes trebuie să li se dea cu siguranţă o atenţie deosebită. Dacă o parte din aceste trăsături lipsesc, trebuie procedat cu tact şi în nici un caz descurajant. Se pot elimina o serie din aceste lipsuri fie prin instruire şi autodisciplină, fie prin compensarea unora din limitele proprii prin alegerea atentă a partenerilor şi a altor membrii ai echipei. Vom împărţi trăsăturile personale ale oamenilor în trei categorii: - trăsături personale comune întreprinzătorilor de succes, pe care le considerăm foarte importante în dezvoltarea afacerilor; - trăsături personale ce nu se regăsesc la întreprinzătorii de succes, care pot fi ascunse şi împiedică dezvoltarea afacerilor; - trăsături nerelevante pentru succesul afacerilor. A. Trăsături comune întreprinzătorilor de succes Printre cele mai întâlnite trăsături ale întreprinzătorilor de succes sunt următoarele: 1. Dorinţa de asumare a riscului. Încă din secolul al XVIII-lea, Richard Cantillon asocia asumarea riscului în economie cu întreprinzătorul. În mod inevitabil, implicarea în afaceri presupune şi asumarea unor riscuri personale şi financiare. Dacă afacerile nu merg, se pot pierde reputaţia, prietenii şi bineînţeles banii. Totuşi, cercetările arată că întreprinzătorii îşi asumă un risc moderat. Ei nu sunt participanţi la jocurile de noroc. Întreprinzătorii nu caută riscul, ci mai degrabă şi-l asumă. Încearcă să reducă riscul printr-un control cât mai bun al afacerii. Prin alegerea atentă a produsului şi a pieţei, finanţare creativă, formarea unei echipe competitive şi prin planificare riscul iniţierii unei afaceri poate fi destul de mic. În asumarea riscului trebuie făcută distincţie între riscul absolut şi cel relativ. Majoritatea afacerilor sunt riscante. Totuşi, dacă potenţialul întreprinzător a fost recent disponibilizat ori se află într-un serviciu fără perspectivă, riscul relativ poate fi mult mai mic. În acest caz trebuie luate în considerare costul de oportunitate şi riscul de oportunitate. Prin urmare, se pune întrebarea: “Care este costul şi riscul continuării activităţii actuale?” Dacă cineva a fost concediat sau disponibilizat riscul de a deveni întreprinzător poate fi mai mic în comparaţie cu alte opţiuni. În cazul unui servici fără perspectivă, continuarea unei munci plictisitoare, fără nici o satisfacţie poate avea un cost de oportunitate foarte ridicat, în comparaţie cu recompensele financiare sau psihologice ale deţinerii unei afaceri proprii. 2. Controlul propriului destin. Unii autori au încercat să demonstreze că factorul cheie în decizia de a intra în afaceri este dorinţa de control a propriului destin. Potrivit teoriei controlului propriului destin, orice rezultat este perceput în funcţie de capacitatea de control a acestuia. Persoanele cu un simţ ridicat al controlului propriului destin consideră că pot şi îşi controlează propriul destin şi că norocul sau alţi factori exogeni nu au relevanţă. Cercetările arată ca întreprinzătorii au un control ridicat al propriului destin. În testele psihologice ei menţionează că succesul sau eşecul este rezultatul acţiunilor lor şi nu al sorţii. Ei consideră că mai degrabă succesul sau eşecul afacerilor li se datorează lor şi nu norocului. Totuşi, unii autori nu sunt de acord că aceasta ar fi o trăsătura cheie specifică doar întreprinzătorilor şi aceasta fiindcă nu s-a stabilit o legătură anume între iniţierea afacerilor şi controlul propriului destin. Se poate însă face o legătură între oamenii de succes, fie ei întreprinzători sau nu, şi controlul propriului destin. 3. Spirit inovator. Creativitatea este o trăsătură importantă a întreprinzătorilor de succes. Schumpeter afirma că întreprinzătorul, “persona causa” a dezvoltării economice, este un inovator, care realizează mereu combinaţii noi în producţie. Într-adevăr, ideile inovative reprezintă elementul care îl deosebeşte pe un întreprinzător de ceilalţi. O nouă modalitate de abordare a calităţii produselor sau de prestare a serviciilor, folosirea unor noi metode de distribuţie şi a unor noi concepte de ambalare, de exemplu, sunt elementele distinctive ale unui întreprinzător inovativ. Cercetările arată că persoanele cu spirit inovativ nu sunt însă genii. Ele sunt mai degrabă inteligente decât sclipitoare. 4. Nevoia de împlinire. Aproape fără excepţie, întreprinzătorii sunt persoane puternic motivate de nevoia de împlinire. David McClelland sugerează că nevoia de împlinire este primul factor pe care îl are în vedere o persoană, atunci când doreşte să devină întreprinzător. În plus, nevoia de împlinire este considerată o dimensiune importantă a personalităţii întreprinzătorului. Acest fapt determină părăsirea unei firme mari şi asumarea riscului implicării în propriile afaceri. Întreprinzătorul este orientat spre atingerea unui anumit obiectiv şi este motivat de şansa atingerii acestuia. Obiectivul poate fi realizarea profitului sau îmbogăţirea, dar şi dezvoltarea firmei, comercializarea unui nou produs sau prestarea unui serviciu de calitate. Nevoia de împlinire este adesea confundată cu nevoia de putere. Întreprinzătorii însă, aşa cum arată studiile, nu sunt avizi după putere, în sensul machiavelic al cuvântului. Totuşi, puternica lor nevoie de împlinire poate fi confundată cu nevoia de putere, întrucât întreprinzătorii par să fie total implicaţi în atingerea anumitor obiective. Unii autori afirmă mai recent însă că nevoia de împlinire nu este un indicator relevant al tendinţei de implicare în afaceri. Prin urmare, între nevoia de împlinire şi iniţierea unei afaceri nu este o relaţie explicită şi de aceea trebuie luate în considerare alte caracteristici de personalitate, pentru a înţelege mai bine afacerile. 5. Acceptarea incertitudinii. Iniţierea unei afaceri, prin specificul ei, este un proces dinamic, incert, complex şi nesigur. Întreprinzătorii însă acceptă situaţiile nesigure şi iau decizii în condiţii de incertitudine. Nu numai că ei nu sunt afectaţi de incertitudine, însă ei sunt capabili să o exploateze şi să obţină avantaje din aceasta. Întreprinzătorii par să accepte într-o mai mare măsură incertitudinea decât managerii din firmele mari. Managerii doresc un mediu mai structurat, cu surse sigure de informaţii pentru a lua decizii în condiţii de certitudine. Întreprinzătorii nu au nevoie de acest nivel de certitudine. Şi chiar dacă ar simţi nevoia unei astfel de certitudini, ei nu o pot avea întrucât implicarea în afaceri este o necunoscută cu multe întrebări. Prin urmare, acceptarea incertitudinii este nu numai utilă, ci şi necesară întreprinzătorilor. 6. Încrederea în sine. Întreprinzătorii de succes au o puternică încredere în forţele proprii. Ei sunt încrezători în capacitatea lor de a-şi atinge obiectivele propuse. Cercetările arată că întreprinzătorii au un grad înalt de încredere în ei. În plus, instituţiile financiare şi investitorii îşi plasează banii în acele afaceri în care întreprinzătorii au un înalt grad de încredere în ei. 7. Persistenţa. Întreprinzătorii sunt persistenţi. Ei nu sunt intimidaţi de obstacolele ce apar în cale. Având dorinţa intensă de a depăşi dificultăţile apărute, ei îşi continuă eforturile până la rezolvarea problemei. Deşi sunt extrem de persistenţi, atunci când apare o situaţie imposibil de realizat ei o abandonează. Fiind realişti, ei recunosc ceea ce poate fi făcut şi la ce trebuie renunţat. Persistenţa este considerată una dintre cele mai importante trăsături umane. Calvin Coolidge afirma ”Nimic în lume nu poate înlocui persistenţa. Talentul nu: nimic nu e mai obişnuit decât oameni de talent fără succes. Geniul nu: geniile nerăsplătite sunt aproape un proverb. Educaţia nu: lumea este plină de oameni educaţi rataţi. Persistenţa şi determinarea sunt singurele omnipotente. Sloganul ‘Persistă!’ a rezolvat şi va rezolva întotdeauna problema rasei umane”. 8. Spirit de iniţiativă. Mulţi cercetători şi practicieni sunt de acord că spiritul de iniţiativă este o trăsătură a întreprinzătorilor de succes. Ei caută mereu situaţii în care sunt personal răspunzători de succesul sau eşecul afacerii. Întreprinzătorii sunt prin excelenţă oameni de acţiune. Dacă ei nu au iniţiativă, cu atât mai mult personalul lor nu va avea. Mulţi întreprinzători afirmă că îşi bazează succesul pur şi simplu pe faptul că au acţionat, s-au implicat în afaceri şi nu şi-au făcut prea multe griji. Desigur, şi întreprinzătorii care nu au avut succes au avut şi ei iniţiativă. Acest lucru însă nu este suficient. Iniţiativa este o problemă zilnică şi cere multă perseverenţă. 9. Sesizarea oportunităţilor. Întreprinzătorii de succes par să aibă capacitatea de a anticipa tendinţele şi de a recunoaşte oportunităţile ce apar. 10. Potenţial energetic ridicat. Întreprinzătorii sunt recunoscuţi ca având un potenţial energetic ridicat. Ei au capacitatea de a lucra timp îndelungat, fără a simţi nevoia de a se odihni. În unele situaţii, potenţialul energetic este o problemă de sănătate. De multe ori succesul unei afaceri depinde de sănătatea întreprinzătorului. Alteori însă potenţialul energetic pare să fie o problemă de temperament. Fiind oameni de acţiune, întreprinzătorii de succes muncesc neîncetat. Cercetările confirmă că întreprinzătorii de succes au într-adevăr un potenţial energetic deosebit. B. Trăsături care nu se regăsesc la întreprinzătorii de succes Evident, caracteristicile întreprinzătorilor “ghinionişti” sunt opuse celor zece trăsături anterioare. Printre cele mai relevante astfel de caracteristici menţionăm. 1. Lăcomia. Fiind implicat într-un proces continuu de a “face” bani, întreprinzătorul poate deveni avid după bani. Lăcomia întreprinzătorului poate îmbrăca diferite forme: refuzul de a plăti salariaţilor ceea ce li se cuvine - ceea ce va atrage plecarea acestora; sacrificarea calităţii produsului, care îi poate aduce ceva profit pe termen scurt, însă va pierde clienţii pe termen lung; implicarea în prea multe afaceri, ceea ce va avea drept consecinţă pierderea controlului acestora. 2. Necinstea. Afacerile merg bine atât timp cât întreprinzătorii sunt corecţi. Multe afaceri au dat însă faliment datorită actelor de necinste ale întreprinzătorilor. Necinstea devine de multe ori obişnuinţa şi este astfel descoperită. Când este însoţită de lăcomie, eşecul este total. 3. Nerăbdarea. Uneori este nevoie de un timp mai îndelungat pentru dezvoltarea unei afaceri. Anumite lucrări pur şi simplu nu pot fi accelerate. Nerăbdarea în acceptarea unei comenzi de la un client, graba în angajarea unui salariat, închirierea în pripă a unui local pot avea efecte dezastruoase asupra afacerii. 4. Neîncrederea în oameni. Este foarte greu să reuşeşti în afaceri fără ajutor. De aceea, întreprinzătorul este înconjurat de parteneri, asociaţi, salariaţi, furnizori şi clienţi. Multe nereuşite în afaceri s-au datorat judecării greşite a acestora. Concentrarea pe aparenţe şi nu pe realizări, ignorarea faptelor şi încrederea în vorbe pot avea consecinţe nefaste. 5. Necunoaşterea afacerii. Lipsa cunoştinţelor în domeniul afacerii a dus la multe dezastre. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât întreprinzătorul se implică într-un domeniu în care nu deţine prea multe cunoştinţe. Când acest fapt este însoţit de neîncrederea în colaboratori, eşecul este garantat. C. Trăsături nerelevante pentru succesul afacerii Nu sunt relevante în succesul unei afaceri următoarele trăsături. 1. Vârsta. Vârsta nu are pur şi simplu nici o relevanţă în succesul afacerii. Tinerii au succese la fel de impresionante ca şi persoanele mai în vârstă. Jobs şi Wozniak au avut succes la 20 de ani. Compania McDonald’s a fost înfiinţată de un întreprinzător trecut de vârsta de 60 de ani. 2. Sexul. Nici sexul nu este relevant în derularea afacerilor. Dacă mult timp afacerile au fost apanajul exclusiv al bărbaţilor, în prezent femeile s-au implicat profund în afaceri, obţinând succese deosebite. 3. Starea civilă. De foarte multe ori starea civilă nu are importanţă în succesul afacerii. Totuşi, pentru o femeie care are familie, copii, lucrurile pot deveni mai complicate. De asemenea, un partener de viaţă conservator poate influenţa negativ derularea afacerilor. Acest factor este mai mult un element temporal decât un obstacol, în sensul că pune problema momentului iniţierii afacerii şi faptului dacă aceasta trebuie începută. 4. Nivelul de educaţie. În afaceri, cunoaşterea este foarte importantă. Mai puţin important este însă modul de dobândire a cunoştinţelor. De multe ori “prea multă şcoală strică”. După cum sunt şi întreprinzători de succes care au doar câteva clase elementare. Bill Gates a părăsit facultatea după cel de-al doilea an, în timp ce pentru partenerul său Paul Allen a fost un chin terminarea liceului. Mai mult, Bernard Palissy, inventatorul porţelanului european era analfabet. 5. Religia. Deşi Max Weber afirma că persoanele de religie protestantă devin întreprinzători de succes, având trăsăturile cele mai adecvate acestui rol, practica a infirmat acest lucru. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă întreprinzătorii din S.U.A., care aparţin unor religii diferite sau uneori pur şi simplu sunt liber cugetători şi au obţinut rezultate remarcabile în afaceri.
Figura 10.1. Distribuţia întreprinderilor active nou create după vârsta întreprinzătorului Sursa: INS, « Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România
Figura 10.2. Distribuţia întreprinderilor active nou create după sexul întreprinzătorului Sursa : INS, « Întreprinderi noi şi profilulîÎntreprinzătorilor diin România
Figura 10.3. Distribuţia întreprinderilor active nou create după nivelul de instruire al întreprinzătorului Sursa : INS, « Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România Numărul întreprinzătorilor absolvenţi de învăţământ liceal şi universitar a crescut uşor în ultima perioadă. Astfel, întreprinzătorii cu studii liceale şi universitare depăşesc cu 4,1% pe cei cu studii gimnaziale şi reprezintă mai mult decât dublul celor cu studii vocaţionale. Putem observa o corelaţie pozitivă între acest segment şi categoria de vârstă “sub 30 ani” care poate fi explicată şi prin prin existenţa facilităţilor acordate studenţilor pentru deschiderea unei firme. Figura 10.4. Distribuţia întreprinderilor active nou create după categoria socio-profesională anterioară a întreprinzătorului Sursa : INS, « Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România
Teste:
a. Acceptarea incertitudinii b. Dorinţa de asumare a riscului c. Perseverenţa d. Nivelul de educaţie
a. Perseverenţa b. Nivelul de educaţie c. Încrederea în sine d. Lăcomia PARTEA A II-AIDENTIFICAREA IDEILOR DE AFACERI ŞI EVALUAREA OPORTUNITĂŢILOR Primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană după ce a luat decizia de implicare în afaceri îl constituie identificarea unor idei posibile de afaceri din care să rezulte oportunităţi viabile. O oportunitate atractivă şi bine definită reprezintă piatra de temelie a unei afaceri de succes. Este deosebit de important să se facă distincţie între idee şi oportunitate. Oportunitatea în sens antreprenorial este o idee care poate fi transformată într-o afacere. Ea are calitatea de a fi atractivă, durabilă, de actualitate şi se are în vedere un produs sau serviciu care creează sau adaugă valoare cumpărătorului sau utilizatorului final. Practic, acţiunea de elaborare a studiului de fezabilitate are menirea de a transforma ideea de afaceri în oportunitate. Procesul identificării ideilor de afaceri şi evaluare a oportunităţilor este influenţat de tipul afacerii în care se doreşte să se intre, instruire, educaţie, posibilităţi financiare şi situaţia familială. Deoarece deţinerea unei afaceri este o problemă foarte personală, este necesar să se ia în considerare un spectru foarte larg de posibilităţi. Misiunea întreprinzătorului este de a a identifica acea afacere care îl ajută cel mai bine să-şi realizeze obiectivele propuse. CAPITOLUL XIIDENTIFICAREA IDEILOR DE AFACERI Obiectivele capitolului Pentru a reuşi în afaceri este necesară identificarea unei idei viabile, la momentul oportun şi pentru o piaţă adecvată. În acest capitol sunt prezentate principalele surse de idei de afaceri pe care le are la dispoziţie potenţialul întreprinzător. După parcurgerea acestui capitol veţi afla:
Există o mare varietate de surse de idei de afaceri. Întreprinzătorul va trebui să determine care dintre aceste idei are un potenţial comercial suficient pentru a deveni nucleul noii afaceri. Există două mari categorii de surse de idei noi de afaceri: tendinţele macroeconomice de evoluţie şi conjunctura microeconomică. 1. Tendinţele macroeconomice de evoluţie. Numeroase idei de afaceri se pot desprinde din evaluarea tendinţele macroeconomice de evoluţie. Cele mai importante tendinţe sunt cele demografice, sociale, tehnologice şi de afaceri. a. Tendinţele demografice. Demografia studiază caracteristicile populaţiei. Din punct de vedere al oportunităţilor de afaceri, un interes deosebit îl reprezintă studiul segmentelor populaţiei, adică al diferitelor categorii de populaţie, după vârsta, sex, educaţie etc. Cel mai semnificativ criteriu de segmentare în iniţierea afacerilor îl reprezintă vârsta. Două categorii de vârstă sunt mai semnificative în România: tinerii între 20-30 de ani, foarte numeroşi, care îşi schimbă preferinţele în mod frecvent, creând mereu oportunităţi de afaceri şi bătrânii, a căror număr a crescut şi el impresionant. b. Tendinţele sociale. Dintre tendinţele sociale din care pot rezulta oportunităţi de afaceri mai importante sunt modificarea structurii familiei, modificarea preferinţelor religioase, schimbarea modelelor de coabitare datorită SIDA, creşterea interesului pentru mediul înconjurător. În ultimul timp se pune un accent deosebit pe respectarea, reluarea şi preluarea unor tradiţii şi obiceiuri, cum ar fi Paştele, Crăciunul, Anul Nou, Mărţişor, Ziua Îndrăgostiţilor, Halloween, Sâmbra Oilor, Târgul de Fete, Sânzienele etc., evenimente sociale care pot furniza suficiente idei de afaceri producătorilor, comercianţilor şi prestatorilor de servicii. c. Tendinţele tehnologice. Cele mai notabile tendinţe tehnologice se referă la folosirea calculatoarelor şi în special la miniaturizarea acestora. Faxurile, scanerele, poşta electronică nu erau cunoscute foarte bine cu câţiva ani în urmă. Cuptoarele cu microunde tind să schimbe modul de a găti. Modalităţile de înregistrare a muzicii s-au schimbat de două ori în ultimii 20 de ani. Compact discurile au o tendinţa de creştere, în raport cu casetele. Videocasetele au schimbat mult industria cinematografiei. Telefonia mobilă a devenit o adevărată modă. Automatele de cafea, capucino, ceai, ciocolată fierbinte, ţigări etc. devin o necesitate reală. d. Tendinţele în afaceri. Una dintre tendinţele mai recente în afaceri este colaborarea marilor firme cu întreprinderile mici şi mijlocii pentru realizarea unor produse sau prestarea de servicii. O altă tendinţă o constituie creşterea importanţei sectorului serviciilor. Desfiinţarea grădiniţelor de stat a deschis calea grădiniţelor particulare şi a firmelor de baby-sitter. Firmele de intermediere pot oferi servicii adiacente, cum ar fi repararea şi decorarea imobilelor, întocmirea documentelor cadastrale, realizarea de expertize tehnice etc. Criza transportului în comun şi a celui interurban oferă prilejul întreprinzătorilor de a înfiinţa curse particulare de transport urban şi interurban. Creşterea ponderii firmelor mici şi mijlocii creează posibilitatea înfiinţării de firme de consultanţă specializate în domeniul liberei iniţiative. 2. Conjuctura microeconomică. Numeroase surse de idei de afaceri apar şi la nivel microeconomic. Activitatea anterioară a întreprinzătorului potenţial, precum şi alte aspecte legate de micromediu sunt surse viabile de idei de afaceri. Iată câteva dintre acestea. a. Experienţa precedentă în muncă. Cele mai multe idei de afaceri provin din experienţa dobândită anterior de întreprinzători. Cercetările arată că în tehnologia de vârf 85% din produsele noilor firme sunt similare cu ale firmelor în care au lucrat întreprinzătorii. Experienţa anterioară este considerată un adevărat “blockstarter” pentru întreprinzător, deoarece ea reprezintă punctul de plecare în afaceri al întreprinzătorului. Experienţa anterioară este cea mai obişnuită sursă de idei de noi afaceri pentru că întreprinzătorul s-a format în acel domeniu, a devenit competent pentru a concura cu alte firme. Concurenţa l-a făcut să cunoască mai bine produsul sau serviciul şi neajunsurile acestuia. El cunoaşte deja furnizorii, clienţii şi modul de operare a afacerii. Experienţa anterioară poate constitui nu numai un mediu care încurajează înfiinţarea unei afaceri, dar care face şi posibil acest lucru, prin finanţarea noii firme. În alte situaţii firma precedentă nu este interesată de noul produs al întreprinzătorului sau nu cunoaşte intenţiile acestuia, care îşi menţine locul de muncă până când noua afacere poate fi lansată. O situaţie extremă este aceea în care prin disponibilizare întreprinzătorul foloseşte experienţa anterioară pentru a intra în afaceri pe cont propriu. b. Hobiuri şi vocaţii. Transformarea unei pasiuni într-o afacere este o alternativă de afaceri demnă de luat în considerare. În acest caz, cu siguranţă, întreprinzătorul va face un lucru cu pasiune şi pe care îl cunoaşte foarte bine. Se consideră însă că asemenea afaceri nu au întotdeauna succes. Ele se limitează la produse care pot fi uşor finanţate şi realizate de o singură persoană. Cele mai multe dintre aceste produse sunt realizate cu migală, pentru scopul personal al inventatorului, care se gândeşte ulterior că şi alţii vor avea aceleaşi preferinţe ca şi el şi va putea începe astfel o afacere. Această gândire egocentristă poate duce însă la eşec. De aceea, este indicat ca întreprinzătorul să studieze mai întâi piaţa şi apoi să transforme hobiul în afacere. Eventual, poate realiza câteva prototipuri pe care să le verifice prin teste de piaţă limitate, pentru a nu fi prea costisitoare. Oricum, întreprinzătorul nu va avea de pierdut. Dacă produsul nu va fi cerut de piaţă, el va fi realizat în continuare pentru propria plăcere a celui ce l-a inventat. Producerea dulceţurilor, peltelelor, siropurilor, compoturilor, marmeladei, conservarea legumelor şi zarzavaturilor prin murare, saramurare sau oţet, producerea unor alimente marinate, afumate sau băuturi speciale sunt exemple de oportunităţi din această categorie. c. Contacte sociale. Relaţiile sociale joacă, de regulă, un rol deosebit de important în înfiinţarea de noi firme. Uneori ele au chiar funcţia de generarea a unor noi idei de afaceri. De cele mai multe ori contactele sociale se dezvoltă din relaţiile de serviciu. Astfel, clienţii pot furniza idei foarte valoroase privind introducerea unui nou produs sau serviciu. Distribuitorii pot oferi informaţii utile privind calităţile şi defectele produselor şi îmbunătăţirile ce pot fi aduse. Prin analizarea atentă a produselor oferite de concurenţi se poate ajunge la o idee de produs mai performantă. Participarea la târguri şi expoziţii oferă un excelent prilej de a culege informaţii despre clienţi, de a discuta cu distribuitorii, de a vedea tendinţele pieţei şi de identificare a unor produse potenţiale pentru noua afacere. Idei viabile de afaceri pot fi obţinute şi din alte contacte speciale. Prietenii, rudele, cunoştinţele au de multe ori idei valoroase pe care nu doresc sau nu pot să le materializeze şi le oferă bucuroşi celor interesaţi. d. Constatări personale. Uneori observarea directă a unei nevoi de cu zi poate deveni o sursă de inspiraţie pentru un produs sau serviciu de succes. Lui King C. Gillete, de exemplu, i-a venit ideea aparatului de bărbierit cu senzori bărbierindu-se. Desigur, multe alte persoane ar fi putut-o face înainte. În această acţiune însă primul pas îl constituie recunoaşterea nevoii şi după aceea găsirea unei soluţii. Tot prin constatări personale se pot observa şi nevoile altor persoane, indiferent dacă sunt sau nu conştiente de acest lucru. Afacerile concurenţilor ne pot furniza idei privind viabilitatea activităţilor pe care aceştia le desfăşoară. Ştirile zilnice şi chiar zvonurile pot sugera unele tendinţe in afaceri. Inspiraţia şi flerul întreprinzătorului pot juca un rol important în această privinţă. e. Cercetări proprii deliberate. Deşi în mod normal întreprinzătorul ar trebui să caute sistematic idei noi, realitatea arată că ideile de afaceri apar mai frecvent cu totul întâmplător. Totuşi, procesul în sine de căutare persistentă a ideilor poate duce la apariţia de idei noi. Studiile de creativitate arată că descoperirile apar în cele mai neaşteptate momente, însă numai după ce persoana respectivă a depus un efort stăruitor, uneori descurajant pentru găsirea răspunsului la problemă. Cercetarea deliberată presupune studiul cărţilor, revistelor de specialitate, lecturarea ziarelor şi a publicaţiilor comerciale din domeniul respectiv de activitate. Revistele Idei de afaceri şi Revista IMM sunt de un real folos în acest sens. Paginile aurii oferă informaţii utile despre natura afacerilor din zonă. Idei noi se pot obţine şi prin folosirea metodei brainstormingului. În felul acesta pot fi generate idei după idei, fără a le considera nefezabile. Brainstormingul “deschide mintea”, fără a face judecăţi de valoare. f. Instituţii de cercetare. Numeroase institute de cercetare şi universităţi realizează cercetări în cele mai diverse domenii. Întreprinzătorul poate cumpăra patentul unei invenţii. De asemenea, el poate să se familiarizeze mai întâi cu domeniul respectiv, pentru a constata dacă apar idei viabile de afaceri şi apoi să participe în cadrul unei astfel de structuri de cercetare. g. Internet. Prin Internet se pot obţine alte surse valoroase de idei de afaceri. Câteva din opţiunile posibile pot fi găsite în situl “Galaxy, Business and Comerce ”. Altă sursă se găseşte la situl “Entrepreneurs on the Web”. Pe Yahoo se găseşte situl “Business and Economy: Small Business Information”, care oferă conexiuni utile privind ideile de afaceri, precum “Best Business to Start”, “Entrepreneur Guide”, “Entrepreneur Resource Center” şi “WomenBiz”. Se poate, desigur, folosi şi un cuvânt cheie sau un domeniu de cercetare pentru a căuta pe Web informaţii privind zona de interes anume.
Teste: 1. Cel mai semnificativ criteriu de segmentare în iniţierea afacerilor este: a. sexul b. vârsta c. educaţia d. religia
a. constatări personale b. experienţa precedentă în muncă c. hobby-uri şi vocaţii d. contacte sociale 3. Sunt considerate surse de idei de afaceri:
CAPITOLUL XII Yüklə 0,96 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
asivitate Energie
filiere Independenţă
ndividualism Sociabilitate
ealism Idealism
eîncredere în sine Încredere în sine
oleranţă Intoleranţă
elaxare Încordare
igiditate Flexibilitate
