Cunoaşterea proceselor de integrare economică care derivă din complexitatea interdependenţelor economice în lumea contemporană
Introducere în noţiunea de integrare regională şi, în special, în cea europeană
Identificarea instrumentelor de integrare economică
Cunoaşterea efectelor integrării economice în Republica Moldova
Tema 1. Conceptul de integrare economică 1.1 Noţiunea de integrare economică. Formele de integrare economică. Avantajele şi dezavantajele integrării 1.2 Evoluţia proceselor de integrare economică pe plan mondial şi regional 1.3 Procesul internaţionalizării business-ului. Formele de integrare economică la nivel de business 1.4 Necesitatea integrării Republicii moldova în economia mondială şi în cea europeană, în special
1.1 Definiţii multiple ale integrării economice:
- J.Pelkmans “Integrarea este un proces de eliminare graduală a frontierelor de orice natură între două sau mai multe state independente, menit să permită respectivelor state să funcţioneze ca o unică entitate”.
Dicţionar de neologisme “Integrarea este o acţiune de reunire a mai multor părţi într-un întreg, iar integrarea economică reprezintă un proces de intensificare a interdependenţelor economicedintre diferitele state ale lumii”.
Formele de integrare economică:
Sistemul de preferinţe vamale
Zonele de liber schimb
Uniunea vamală
Uniunea economică
Integrare economică totală
Avantajele integrării economice: eficientizarea economiei bazată pe o dimensiune optimă a întreprinderii; intensificarea concurenţei în cadrul unei pieţe mărite; posibilitate sporită a diversificării pieţei de producţie şi de consum ş.a.
1.2 Interdependenţele economice dintre state de-a lungul anilor s-au manifestat prin diferite forme organizaţionale, cunoscand o diversificare regională complexă. În prezent, există o paletă variată de organizaţii economice inter- şi suprastatale
Organizaţii internaţionale /mondiale/:
ONU, OMC
Grupări europene:
OCEMN, CEI, GUAM, CEFTA, CSI
Spaţiu economic panamerican:
NAFTA/ALENA, MERCOSUR, Grupul Andin
Comunităţile economice africane:
CESAV, CESAC, SADC
Ţările arabe şi islamice:
CCG (Consiliul de Cooperare din Golf), OPEP/OPEC
Asia-Pacific: ASACR, ANASE, CEAP
1.3 Factorii procesului de internaţionalizare a firmelor: intensificarea tuturor formelor de activitate economică externă, creşterea importanţei schimbului comercial între ţări, diversificarea schimbului comercial, creşterea volumului de export a capitalului, mărirea numărului companiilor transnaţionale, mobilitatea forţei de muncă
F. Perroux “Integrarea economică reprezintă punerea la un loc a mai multor operaţii, efectuate de aceeaşi firmă /integrare verticală/ sau de diferite încorporate în aceeaşi unitate economică /integrare orizontală/.
P.Roşca “ Integrarea economică internaţională este derivată a diviziunii internaţionale a muncii şi reprezintă un proces obiectiv al aprofundării cooperării şi interdependenţelor dintre diferite sisteme economice naţionale generate de interesele şi scopurile comune a agenţilor economici independenţi.
Instrumente a integrării economice la nivel de business:
Contract licenţă
Contract coproducţie
Contract-management
Franciza
Alianţa strategică internaţională
Întreprindere mixtă
Compania multinaţională
1.4 Suveranitatea politică/statală a contribuit la diversificarea relaţiilor economice a R.Moldova, precum şi aprofundarea interdependenţelor economice cu piaţa mondială şi cea europeană, în special. Procesul de integrare economică se datorează, şi faptului, că ţara noastră devine membru al ONU, al OMC, a unor organizaţii economice regionale. În acelaşi rând, este semnatară a unui şir de acorduri internaţionale în vederea facilitării cooperării economice.
Pentru a determina competitivitatea unei ţări se utilizează un şir de indicatori de ţară /indicatori macroeconomici/:
PIB, PIB/P
Volumul producţiei industriale, volumul producţiei agricole, volumul serviciilor
Volumul importului, volumul exportului, balanţa comercială
Indicatori specifici: Cota de export = Volumul exportului *100% şi Cota de import
PIB
Schimbul comercial se analizează pe direcţii de export–import în dinamică şi structură:
pe regiuni, ţări
şi categorii de mărfuri
Tema 2. Teoriile integrării economice 2.1 Teorii ale integrării economice 2.2 Teorii ale integrării europene
2.1. Teoriile integrării economice încearcă să explice efectele interdependenţelor economice dintre statele ce formează o uniune regională. Drept fundamentalişti pot fi numiţi reprezentanţi notorii a teoriei economice: Adam Smith, David Ricardo, Hecksher-Ohlin. Fundamentarea procesului de integrare economică se datorează unui şir de teoreticieni, dintre care menţionăm: J.Viner, Bella Bellasa, Hans van Ginkel, Ernst Haas, Jean Monnet.
Drept curente ale teoriei integrării pot fi menţionate: neoliberalismul (W. Röpke), corporaţionalismul (Iu. Rostow), structuralism (G. Miurdali), teoria postkeynisiană (R.Cuper), dirijism (J. Tinbergen) ş.a.
2.2. Dintre teoriile integrării europene cu o influenţă majoră menţionăm: funcţionalismul (D. Mitrany), neofuncţionalismul (E. Haas), interguvernamentalismul S. Hoffmann), teoria guvernării la mai multe niveluri (G. Marks), interguvernamentalismul liberal (Moravcsik).
Tema 3. Organizaţiile internaţionale şi integrare regională 3.1 Rolul organizaţiilor internaţionale. Tipurile şi organele de conducere 3.2 Importanţa organizaţiilor regionale pentru R.Moldova
3.1 În permanenta schimbarea a contextului internaţional statele suverane din ce în ce mai greu facă faţă desinestător. În aceste condiţii creşte rolul organizaţiilor internaţionale şi formaţiunilor regionale.
Acestea îmbracă diferite forme: formale sau informale.
Organizaţiile formale (ONU, OMC) au o structură de conducere bine conturată:
3.2 În prezent R.Moldova este membră a unui şir de acorduri şi organizaţii internaţionale şi regionale:
ONU, OMC
ICE (Iniţiativa Central Europeană), OCEMN (Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre), Pactul de Stabilitatea în Europa de Sud-Est, CSI (Comunitatea Statelor Independente), GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaijan, Moldova), CEFTA (Acordul Central European cu privire la liberul schimb) ş.a.
Tema 4. Structurile naţionale de conducere şi administrare a integrării europene 4.1 Organele de conducere de competenţă generală 4.2 Organele de conducere de competenţă specială
4.1 Organele de conducere şi administrare a activităţii economice externe pot fi divizate în organe de competenţă generală şi de competenţă specială.
Structurile de competenţă generală sunt:
Preşedintele şi aparatul prezidenţial
Parlamentul
Guvernul
Fiecare structură este purtător de anumite obligaţii stipulate de legislaţia în vigoare (Legea reglementării activităţii comerciale externe în R.Moldova – 2000 ş.a.).
4.2 Structurile de competenţă specială sunt multiple şi cuprind un spectru larg de instituţii de stat şi organisme publice:
Ministere specializate
BNM
Camera de Comerţ şi Industrie
AŞM ş.a.
Tema 5. Metodele reglării de stat ale activităţii economice externe 5.1 Tipurile de metode. Metode netarifare 5.2 Metode tarifare
5.1 Protecţionismul din partea statului cu scopul reglării activităţii economice externe se efectuează prin aplicarea metodelor specifice, care se împart în două grupe:
Metode economice sau metode tarifare
Metode administrative sau metode netarifare
Metodele administrative se clasifică în 3 categorii:
Metode de limitare nemijlocită a importului cu scopul protejării anumitor ramuri de producţie a economiei naţionale
2. Metode indirecte de limitare a comerţului extern şi se referă la proceduri administrative-birocratice
3. Alte metode care influenţează limitarea importului sau stimularea exportului (metode care influenţează indirect procesele comerţului extern)
Tarifele practicate, în prezent, sunt complexe (unul şi acelaşi bun importat poate fi supus diferitor taxe vamale în funcţie de ţara de origine.
Taxele vamale pot fi clasificate după diferite criterii.
În funcţie de modalitatea de încasare pot fi diferenţiate în taxe:
Advalorice
Specifice
Sezoniere
În funcţie de conţinutul lor economic taxele pot fi:
Fiscale
Protecţioniste
Preferenţiale
De nivelare
Compensatorii
antidumping
Tema 6. Reglementarea activităţii economice externe în R.Moldova 6.1 Principiile reglementării de stat a activităţii economice externe 6.2 Legislaţia privind reglementarea activităţii economice externe
6.1 Obiectivele reglării de stat în condiţiile trecerii la economia de piaţă sunt:
Utilizarea relaţiilor economice internaţionale (REI) pentru trecerea la economia de piaţă
Favorizarea creşterii productivităţii muncii şi calităţii produselor naţionale prin introducerea tehnologiilor noi, licenţelor, echipamentului performant, antrenând întreprinderile autohtone în competitivitatea mondială
Formarea condiţiilor facile de acces a întreprinderilor autohtone pe pieţele mondiale, prin concursul statului
Protecţia intereselor economice naţionale şi a pieţei interne
Formarea şi susţinerea unui regim internaţional favorabil în relaţiile cu diferite state şi organizaţii internaţionale
Reglarea de stat al REI se bazează pe următoarele principii (conform Legii reglementării de stat a activităţii comerciale externe nr. 1031-XIV din 06.2000):
Promovarea unei politici unice în domeniul comerţului exterior ca parte componentă a politicii externe a R.Moldova,
Centralizarea sistemului reglementării de stat a activităţii comerciale externe şi exercitarea controlului asupra acestei activităţi,
Unitatea teritoriului vamal al R.Moldova,
Egalitatea în drepturi şi nediscriminarea participanţilor la activitate comercială externă,
Protecţia de stat a drepturilor şi intereselor legitime ale participanţilor la activitatea comercială externă,
6.2 Baza legislativă a reglementării activităţii economice externe o constituie: legile, ordinele şi decretele prezidenţiale, hotărârile de guvern, acte normative ministeriale şi departamentale.
Scopul politici economice externe, sarcinile şi instrumentele sale sunt formulate într-un şir de legi, printre care menţionăm:
Legea reglementării activităţii comerciale externe în R.Moldova /10-2000/
Codul Vamal nr. 1149-XIV 20.07.2000
Legea R.Moldova cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din 20.11.1997 /Anexa nr.1: Tariful vamal de import al R.Moldova; Anexa nr.2: Taxa pentru proceduri vamale ş.a./
Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător /04.2004/
Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe 29.01.1998
Tema 7. Organizarea tranzacţiilor economice externe 7.1 Organizarea tranzacţiei de import-export 7.2 Acte comerciale în schimbul internaţionale 7.3 Contractul de import-export 7.4 INCOTERMS
7.1 În practica internaţională tranzacţia de export-import se bazează pe executarea înţelegerilor stipulate în contractul de comerţ exterior. Organizarea tranzacţiei în baza contractului se efectuează respectând următoarele etape:
Căutarea contragenţilor şi stabilirea contactului cu partenerii
Întocmirea şi semnarea contractului
Realizarea contractului
Conform normelor internaţionale părţile contractului trebuie să–şi asume un şir de responsabilităţi în vederea realizării lui. Astfel, exportatorul este obligat:
Să pregătească partida de mărfuri conform condiţiilor contractului
Să expedieze mărfurile şi să trimită înştiinţare cumpărătorului privind livrarea mărfurilor
Îndeplinirea formalităţilor de export
Pregătirea la cererea cumpărătorului a documentelor suplimentare
Importatorul se obligă:
Să achite în termen mărfurile recepţionate
Îndeplinirea formalităţilor vamale
Achitarea taxelor şi încasărilor
7.2 Documentele de comerţ exterior sunt actele ce confirmă îndeplinirea contractului: expedierea mărfurilor, transportarea, depozitarea, proceduri vamale, livrarea până la importator, achitarea taxelor şi impozitelor.
Documentele ce confirmă realizarea contractului pot fi grupate în următoarele categorii:
1. Documente de transport
2. Documente comerciale
3. Documente de asigurare
4. Documente oficiale
5. Documente financiare
6. Alte documente: documente suplimentare cerute de către cumpărător
7.3 Contractul extern de vânzare-cumpărare este un acord de voinţă prin care una din părţi (vânzătorul), dintr-o anumită ţară, se angajează să livreze celeilalte părţi (cumpărătorul), dintr-o altă ţară, un bun material definit cantitativ şi calitativ.
Părţile componente a contractului:
I. Preambulul
II. Obiectul contractului:
cantitate
parametrii tehnice
calitatea
ambalajul şi marcarea
termenul de livrare
preţul mărfii
recepţia mărfii
condiţii şi modalităţi de plată
penalităţi-daune
arbitrajul şi garanţii bancare
III. Dispoziţii finale : rezilierea contractului, rezoluţia contractului
7.4 INCOTERMS – reprezintă o suită de reguli internaţionale pentru interpretarea termenilor uzuali din comerţul exterior, privind condiţiile de livrare şi transferare a riscurilor de vânzare/cumpărare.
Termenii sunt divizaţi în patru grupe:
Grupa E – expediere /ExW/
Grupa F – transport neplătit /FCA, FAS, FOB/
Grupa C – transport plătit /CFR, CIF, CPT, CIP/
Grupa D – destinaţie /DAF, DES, DEQ, DDU, DDP/
Tema 8. Uniunea Europeană – model de integrare economică regională 8.1 Uniunea Europeană – etapele constituirii 8.2 Structurile supranaţionale a Uniunii Europene 8.3 Acordurile de cooperare economică a R.Moldova şi Uniunea Europeană
8.1 Uniunea Europeană s-a materializat prin mai multe etape intermediare, după cum urmează:
1947: Organizaţia Europeană pentru Cooperare (OEEC) în scopul coordonării alocării resurselor planului Marshall, cu 16 state membre
1948: Actul de formare a uniunii vamale între Franţa, Marea Britanie şi statele Benelux
1949: înfiinţarea NATO /7 state/; semnarea actului de constituire a Consiliului Europei
1951: înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (ECSC) /6 membri fondatori: Franţa, Italia, Germania şi statele Benelux/
1957: semnarea Tratatului de la Roma /6 ţări/, care stipula crearea Comunităţii Economice Europene; piaţa unică, tarife externe şi politici economice unice pentru anumite sectoare; coordonarea comună a politicilor economice şi comerciale ale statelor membre
1961: Organozaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD)
1973-1974: prima lărgire a CEE cu 3 membri noi /Anglia, Danemarca, Irlanda/
1981: a doua lărgire - Grecia devine membră CEE
1986: a treia - Spania şi Portugalia – membri CEE
Etapele constituirii UE:
1987: ratificarea Actului Unic European, stipulând crearea unei arii geografice pentru libera circulaţie a produselor, serviciilor, forţei de muncă şi capitalului
1990: semnarea acordului Schengen
1991-1993: ratificarea Tratatului de la Maastricht /Olanda/, având în vedere creşterea unităţii economice, politice şi monetare
1994-1995: a patra lărgire - Austria, Finlanda Norvegia şi Suedia devin membre CEE
1997: acordul de la Amsterdam, vizând sistematizarea actelor funcţionării Comunităţii economice Europene şi a Uniunii Europene
1999: introducerea monedei unice EURO în circulaţie
2001: tratatul de la Nice, prin care au fost integrate tratatele cu privire la Comunitatea Economică Europeană şi Uniunea Europeană într-un act unic
2004: a cincea lărgire – devin membri a UE - Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia
2007: a şasea lărgire – devin membri a UE – Bulgaria şi România
2007: Tratatul de la Lisabona, vizând consolidarea securităţii în ansamblu a UE /fiind un act alternativ ansamblului de tratate anterioare/
8.2 Instituţiile supranaţionale a UE:
Consiliul de Miniştri
Comisia Europeană
Parlamentul Europei
Consiliul Europei
Curtea Europeană de Justiţie
Curtea de Auditori
Instrumente decizionale:
Reglementări- aplicate direct tuturor statelor membre fără ratificarea de către parlamentele naţionale
Decizii – reglementări care privesc anumite state membre sau anumite organizaţii
Directive – elaborate pentru a fi aplicate de către guvernele naţionale a statelor membre într-o anumită perioadă de timp
Recomandări – sugestii /neobligatorii/
8.3 Relaţiile de cooperare între R.Moldova şi UE datează începând cu anul 1994 când a fost semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare /1998-2008/
Acordul de Parteneriat şi Cooperare prevede următoarele direcţii de de colaborare:
Cooperare economică orientată să contribuie la procesul de reformă, de redresare economică şi dezvoltare durabilă a ţării noastre
Cooperarea în sectorul agroalimentar vizează promovarea reformei agrare, privatizarea şi restructurarea agriculturii, a sectorului agroindustrial şi serviciilor
Promovarea şi protejarea investiţiilor, asigurarea unui climat favorabil pentru investiţii
Comerţul, concurenţa şi protecţia consumatorului
Cooperarea vamală şi prestarea serviciilor transfrontaliere
Armonizarea legislaţiei
Parteneriatul Estic /2009-2013/ între UE şi Armenia, Azerbaijan, Belarus, Ucraina, Moldova şi Georgia
Finanţarea Programului:
2008 – 450 mil. Euro
2013 – 785 mil. Euro
Scopurile:
Consolidarea stabilităţii şi securităţii în regiunile limitrofe cu UE
Aprofundarea relaţiilor de parteneriat cu ţările învecinate UE
Tema 9. Politicile comune în Uniunea Europeană 9.1 Obiectivele politicilor comunitare 9.2 Politica agricolă comună (PAC) 9.3 Politica industrială 9.4 Politica comercială 9.5 Politica regională
9.1 Obiectivele de bază a Comunităţii Economice Europene (conform art. 2 al Tratatutului de la Roma) de a promova în întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice, o expansiune continuă şi echilibrată, o creştere a stabilităţii, o sporire accelerată a standardului de viaţă şi relaţii mai strânse între ţările membre.
În vederea realizării acestor obiective se impuneau următoarele sarcini:
Eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative în domeniul importului şi exportului de mărfuri
Instituirea unui tarif vamal comun şi a unei politici comerciale comune faţă de terţi
Abolirea între statele membre a obstacolelor în privinţa libertăţii mişcării persoanelor, serviciilor şi capitalului
Instituirea unei politici comune în domeniul agriculturii
Adaptarea unei politici comune în domeniul transporturilor
Instituirea unui sistem care să asigure libera concurenţă în cadrul Pieţei Comune
Aplicarea de proceduri prin care să fie coordonate politicile economice ale statelor membre
Apropierea reglementărilor legale din ţările membre în măsura de a asigura buna funcţionare a pieţei comune
Asocierea ţărilor terţe doritoare şi teritoriilor dependente de ţările membre ale CEE în vederea sporirii comerţului şi pentru promovarea dezvoltării economice şi sociale comune
9.2 Politica Agricolă Comună este stipulată în Tratatul de la Roma, pe parcursul anilor fiind supusă unui şir de reforme.
Principiile PAC:
Circulaţia liberă a produselor agricole, piaţa unică, preţuri comunitare unice
Preferinţa comunitară: aprovizionarea pieţei în primul rând din producţie proprie
Solidaritate financiară – acoperirea în comun a costurilor acestei politici prin intermediul bugetului comunitar
Instrumentele PAC:
Politica de intervenţie: reglementări şi restricţii prin standarde, instrumente d e susţinere (preţul-prag, preţul indicativ, preţul de intervenţie), taxele vamale
Politica structurală: resursele alocate pentru susţinerea agriculturii din Fonduri speciale (FEDR, FEOGA, FES, FC)
Politica de subvenţionare: ajutoare pentru instalare şi investiţii, ajutoare pentru agricultură biologica, ajutoare pentru împădurirea terenurilor agricole, ajutoare pentru agricultura practicată în zone defavorizate, ajutoare pentru prepensionare, ajutoare pentru formarea profesională
9.2 Politica industrială nu apare în Tratatul de la Roma ca o politică la nivel comunitar deoarece se insistă pe dezvoltare pe baza concurenţei. Însă ca parte a politicii economice de intervenţie care este chemată de a corecta imperfecţiunile pieţei această politică cuprinde strategii comunitare de durată şi o legislaţie identică privind concurenţa
Repere a politicii industriale:
1964: politici industriale pe termen lung
1968-1992: al doilea program, având ca obiectiv dezvoltarea şi îmbunătăţirea structurii industriale în UE
1994-1998: schimbări structurale în tehnologiile industriale, telecomunicaţii, transporturi; suport şi promovare pentru întreprinderi mici şi mijlocii; cooperare în domenii de cercetare-dezvoltare
9.4 Politica comercială comună cuprinde un ansamblu de măsuri, instrumente, politici aplicate în domeniul comercial extern al UE.
Obiectivele:
Evitarea distorsionării concurenţei indiferent de teritoriul ţării importatoare
Crearea condiţiilor pentru o liberalizare progresivă în relaţiile cu ansamblul comerţului mondial
Tariful extern comun /taxele vamale, nomenclatorul tarifar/
Reguli privind originea produselor
Metodologia unică de stabilire a valorii în vamă
Cote tarifare la unele produse
Regimul comun al exporturilor
Politici armonizate în domeniul exporturilor
Subvenţionare la export
9.5 Politica regională are drept obiectiv reducerea distorsiunilor între diferite regiuni geografice precum şi oferirea posibilităţii de dezvoltare a regiunilor defavorizate
Instrumentele politicii regionale:
Fondul European de Dezvoltare Regională
Fondul Social European
Fondul Agricol European pentru Asistenţă şi Garantare
Fondul de Coeziune
Forme de intervenţii:
Asistenţa din partea organismelor comunitare prin donaţii, scutiri de impozite, credite subvenţionale
Cheltuieli publice pentru infrastructură
Descurajarea concentrării şi stimularea investiţiilor în regiunile defavorizate
Tema 10. Investiţiile străine – factor integrator a Republicii Moldova în circuitul economic mondial şi regional 10.1 Noţiunea de investiţii străine şi tipurile lor 10.2 Evoluţia investiţiilor străine în R.Moldova
10.1 Investiţiile reprezintă mijloacele băneşti, depunerile bancare directe, acţiunile şi alte hârtii de valoare, tehnologii, maşini, utilaje, licenţe,credite, valori ale proprietăţii intelectuale, care sunt investite în scopul obţinerii profitului cu efecte sociale pozitive.
Surse ale investiţiilor: mijloace proprii ale investitorilor, subvenţii pentru investiţii acordate din bugetul de stat, investiţii străine, mijloace împrumutate.
Investiţiile străine prezintă toate tipurile de valori materiale şi intelectuale, introduse de investitorii străini în obiecte antreprenoriale şi alte forme de activitate cu scopul de a obţine profit.
Investiţii străine în funcţie de scopul investiţiei:
Directe
De portofoliu
Alte investiţii
10.2 Investiţiile străine influenţează la mod direct dezvoltarea economiei naţionale. În vederea stimulării activităţii investiţionale în ţara noastră a fost introdusă în 1992 Legea cu privire la investiţiile străine, ulterior înlocuită cu Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător /04.2004/ .
Factorii determinaţi în atragerea investiţiilor străine în ţara noastră:
Aşezarea geografică favorabilă a ţării noastre
Forţa de muncă ieftină şi calificată
Agricultura – ramură prioritară pentru investiţii străine
Barierele ce limitează fluxul de investiţii străine:
Birocraţia aparatului administrativ
Gradul înalt de corupţie ce generează dezvoltarea economiei tenebre
Piaţa internă limitată ş.a.
Raportul MIEPO /2006/ privind influenţa investiţiilor străine în economia ţării noastre.
Tema 11. Turismul - sector de perspectivă în R.Moldova 11.1 Funcţionarea sectorului turistic în UE 11.2 Reglementarea turismului în R.Moldova
11.1 Turismul joacă un rol major în economia Uniunii Europene, generând 8 mil de locuri de muncă şi contribuind cu 5 % la formarea PIB.
Turismul a fost menţionat pentru prima oară în Tratatul de la Maastricht care a specificat o listă de activităţi din turism supuse sprijinului comunitar.
Obiectivele politicii UE în domeniul turismului:
Libera circulaţie a persoanelor în interiorul UE
Protecţia turiştilor
Armonizarea şi apropierea legislaţiilor naţionale în domeniul turismului
Protejarea tradiţiilor culturale şi a mediului înconjurător
Dezvoltarea turistică în planul regional
Perfecţionarea profesională
Infrastructura şi transportul
Crearea unui sisitem statistic european
La nivelul Comisiei Europene există un organism specializat pentru turism – Direcţia Turism din cadrul Directoratului pentru servicii, Comerţ şi Turism.
Misiunea Direcţiei Turism:
Îmbunătăţirea cunoştinţelor de turism şi diseminarea informaţiilor
Stimularea cooperării transfrontaliere
Turismul nu prezintă o politică comunitară aparte, însă se dezvoltă în concordanţă cu politicile comunitare majore, fiind o parte integrantă a acestor politici.
11.2 Legislaţia turistică în R.Moldova cuprinde un şir de regulamente privind desfăşurarea activităţii respective: - Lege cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în R.Moldova 352-XVI din 24.11.2006 - Legea R.Moldova “Privind stabilirea unui regim facilitar de vize” - Hotărârea privind înfiinţarea Centrului Naţional de Perfecţionare a cadrelor din industria turismului - Legea privind crearea Zonei turistice naţionale “Plaiul Orheian” ş.a.
Instrumente de reglementare:
Licenţierea activităţii de turism
Brevetarea activităţii de turism
Contractul turistic, voucher, fişa de evidenţă
Clasificarea structurilor de primire turistică
Strategia de dezvoltare durabilă a turismului
Perfecţionarea cadrelor din industria turismului
Direcţiile de dezvoltare a turismului în R.Moldova reieşind din Strategia dezvoltării durabile a sectorului /2003-2015/:
