Introducere scurte consideraţii privind situaţia instanţei în anul 2013 Tribunalul Ilfov
Yüklə 1,91 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 3.3 Elemente statistice privind durata de soluţionare a cauzelor (inclusiv pe materii)
- TOTAL GENERAL 6812 4324 2078 410
- 3.4. Mecanisme de unificare a practicii judiciare la nivelul instanţei
- Astfel, o primă problemă
- Cea de-a două problemă de practică neunitară
- Ultima problemă de practică neunitară
|
În cursul anului 2013, din 14.276 hotărâri pronunţate au fost atacate 1.960 de hotărâri, ponderea atacabilităţii hotărârilor pe anul 2013 fiind de 13,72%. Din cele 1.960 cauze, un număr de 662 cauze au fost admise, rezultând un indice de desfiinţare de 4,63%. În materie civilă, din cele 13.095 hotărâri pronunţate, au fost atacate 1.566 hotărâri, ponderea atacabilităţii în materie civilă fiind de 11,95%, iar în materie penală din cele 1.181 hotărâri pronunţate, au fost atacate 394 hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 33,36%. În consecinţă, indicele de menţinere în materie civilă este de 88%, iar în materie penală de 66,63%. B.JUDECĂTORIA CORNETU
În cursul anului 2013, din 13.269 hotărâri pronunţate au fost atacate 2.838 de hotărâri, ponderea atacabilităţii hotărârilor pe anul 2013 fiind de 21,38%. Din cele 2.838 cauze, un număr de 413 cauze au fost admise, rezultând un indice de desfiinţare de 3,11%. În materie civilă, din cele 12.256 hotărâri pronunţate, au fost atacate 2.650 hotărâri, ponderea atacabilităţii în materie civilă fiind de 21,62%, iar în materie penală din cele 1.013 hotărâri pronunţate, au fost atacate 188 hotărâri, ponderea atacabilitãţii fiind de 18,55%. În consecinţă, indicele de menţinere în materie civilă este de 78,38%, iar în materie penală de 81,45%. 3.3 Elemente statistice privind durata de soluţionare a cauzelor (inclusiv pe materii) 3.3.1. Durata de soluţionare a cauzelor la Tribunalul Ilfov În materie civilă:
În materie penală:
Soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil este determinată în mod direct de volumul de activitate, de numărul de personal, de gestionarea dosarelor de către judecător, de organizarea eficientă a activităţii instanţei, de asigurarea resurselor materiale, precum şi a tuturor factorilor implicaţi în realizarea actului de justiţie. La nivelul Tribunalului Ilfov dintr-un număr de 7.557 cauze soluţionate în anul 2013, un număr de 5.053 cauze s-au soluţionat într-un termen de 0-6 luni, respectiv un procent de 66,87%, un număr de 2.088 cauze s-au soluţionat intr-un termen de 6 -12 luni - un procent de 27,63%, iar un număr de 416 cauze s-au soluţionat într-un termen de 1 - 2 ani, respectiv 5,50% din cauze, astfel cum rezultă şi din Anexa II la prezentul raport.
Analizând cauzele care au condus la întârzierea soluţionării pricinilor se constată că responsabilitatea în tergiversarea soluţionării cauzelor revine atât în sarcina instanţei (cauze obiective), cât şi în sarcina părţilor şi a celorlalţi participanţi la proces. Ca şi cauze de tergiversare a soluţionării pricinilor reţinute în sarcina instanţei amintim: lungimea primului termen de judecată, determinat de număr redus de magistraţi raportat la numărul mare de cauze înregistrate. În sarcina părţilor se pot reţine ca şi elemente de tergiversare a cauzelor: formularea informă a cererilor, lipsa pregătirii juridice a părţilor, formularea cu rea-credinţă a unor cereri şi exercitarea abuzivă a drepturilor procesule. La acestea se adaugă factori externi, de natură să influenţeze soluţionarea cu celeritate a cauzelor, cum ar fi: nedepunerea la termen a expertizelor judiciare dispuse în cauze, înlocuirea experţilor datorită invocării unor motive obiective (probleme de sănătate), refuzul interpreţilor de a asigura traducerea în cauzele în care sunt desemnaţi, efectuarea procedurilor de citare în statele membre ale Uniunii Europene.
Durata medie de soluţionare a cauzelor, potrivit datelor statistice ale instanţei - calculată de la data introducerii acţiunii şi până la pronunţarea unei soluţii asupra fondului cauzei - fiind următoarea: - în materie civilă - între 0-6 luni au fost soluţionate 54,60% din totalul dosarelor civile soluţionate, între 6-12 luni au fost soluţionate 34,08% din dosare, iar peste 12 luni s-a realizat un procent de 11,31%; - în materie penală - între 0-6 luni au fost soluţionate 74,93% din totalul dosarelor penale soluţionate, între 6-12 luni au fost soluţionate 15,83% din dosare, iar peste 12 luni s-a realizat un procent de 9,22%. La nivelul Judecătoriei Buftea, la sfârşitul anului 2013 s-au evidenţiat pe rolul instanţei un număr de 792 dosare mai vechi de un an, în creştere faţă de anul precedent - 160 dosare mai vechi de un an la sfârşitul anului 2012. Una dintre cauzele obiective o constituie dificultăţile majore care intervin în administrarea probei cu expertiza tehnică, datorat numărului mic de experţi în anumite specializări şi volumului mare de activitate al acestora. S-a constatat, cu referire la acest aspect, şi faptul că reglementările conţinute de art. 187 Cod procedură civilă, chiar dacă sunt aplicate de judecătorul cauzei, nu pot fi considerate suficiente pentru remedierea acestei situaţii, iar aplicarea acestora, uneori îngreunează şi mai mult activitatea de expertiză, în condiţiile unui număr insuficient de experţi, din cauza amenzilor primite aceştia renunţând să mai desfăşoare o astfel de activitate. O altă cauză cu impact major asupra respectării termenului rezonabil în soluţionarea dosarelor, îl constituie aplicarea programului privind volumul optim de muncă şi calitatea activităţii în instanţe, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2119/3.12.2009, în condiţiile în care nu au fost suplimentate schemele de personal, respectiv de judecători şi grefieri, de către Ministerul Justiţiei, ceea ce a dus la acordarea unor termene lungi în dosare, ajungându-se astfel la tergiversarea judecăţii. Dintre cauzele constatate ce conduc la tergiversarea soluţionării dosarelor penale exemplificăm: complexitatea probatoriului ce se impune a fi administrat în vederea lămuririi cauzelor sub toate aspectele şi aflării adevărului, durata de timp necesară întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a rapoartelor de expertiză, necesitatea îndeplinirii procedurii cu străinătatea. Sub aspectul duratei procedurilor judiciare este semnificativă şi perioada de timp în care judecătorul motivează decizia adoptată, nerespectarea termenelor legale de redactare conducând în mod evident la temporizarea dosarelor.
La nivelul Judecătoriei Cornetu, la sfârşitul anului 2013 s-au evidenţiat pe rolul instanţei un număr de 1299 dosare mai vechi de un an, în scădere faţă de anul precedent - 1436 dosare mai vechi de un an la sfârşitul anului 2012. Analiza cauzelor care au condus la întârzierea soluţionării pricinilor plasează responsabilitatea atât în sarcina instanţelor, dar şi în sarcina părţilor şi a celorlalţi participanţi la proces. Conduita părţilor determină în numeroase cazuri tergiversarea soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, lipsa de pregătire juridică a justiţiabililor, reflectată în învestirea instanţei cu cereri confuze, informe, necesitând acordarea de termene în vederea precizării exacte a cadrului procesual sau suspendarea judecăţii. Formularea de cereri cu petite subsidiare, multiple precizări ale acţiunilor, cereri de probaţiune ambigue, exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale încă de la primul termen de judecată (dreptul la apărare, dreptul de recuzare) sunt numai câteva exemple în care conduita părţilor influenţează celeritatea actului desfăşurării procesului. În acelaşi sens, se circumscriu şi situaţiile determinate de refuzul martorilor, mai ales a celor semnatari ai proceselor-verbale de contravenţie de a se prezenta pentru a fi audiaţi, refuzul autorităţilor ori instituţiilor de a depune la dosar actele solicitate de instanţă, cu precădere a comisiilor locale de fond funciar, îndeplinirea de către experţi a obligaţiilor dispuse de instanţă cu întârziere sau incomplet, cazuri în care una din părţile procesului domiciliază sau se află în străinătate.
Legat de mecanismele de unificare a practicii judiciare la nivelul instanţei în cursul anului 2013, la nivelul Secţiei Civile a Tribunalului Ilfov au fost identificate trei probleme de drept ce a primit soluţii diferite din partea completelor de judecată învestite cu soluţionarea acestora. I. Astfel, o primă problemă s-a ivit în materia contenciosului administrativ şi fiscal şi vizează litigiile având ca obiect obligarea universităţii Spiru Haret Bucureşti să elibereze diplomele de licenţă şi suplimentul la acestea absolvenţilor instituţiei de învăţământ menţionate, aceaştia din urmă formulează cereri de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului având ca obiect aprobarea de către chematul în garanţie a tipăririi formularelor tipizate a diplomelor de licenţă ale reclamanţilor. Într-o primă opinie s-a apreciat că aceste acţiuni sunt admisibile, instanţa dispunând admiterea acţiunilor principale, obligarea pârâtei Universitatea Spiru Haret să elibereze reclamanţilor diplomele de licenţă precum si admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate a respectivelor diplome. În susţinerea acestei opinii se reţine că, raportat la prevederile art. 60 şi următoarele din Codul de procedură civilă există un raport juridic între reclamantă şi chemata în garanţie, născut din refuzul chematei în garanţie de a aproba tipărirea formularelor tipizate care să poată fi folosite de universitate la completarea şi eliberarea diplomei de licenţă ce atestă absolvirea de către reclamanţi a cursurilor universitare la forma de învăţământ urmată. În plus o soluţie contrară ar conduce la lipsirea de eficacitate a soluţiei pronunţate asupra cererii principale (dosar nr. 2962/93/2012 şi dosar nr. 3408/93/2012).
II. Cea de-a două problemă de practică neunitară s-a ivit în materia asigurări sociale şi constă în „modalitatea de calcul a sumelor acordate cu titlu de indemnizaţii reparatorii şi indemnizaţii lunare eroilor martiri şi luptătorilor care au contribuit la Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, precum şi persoanelor care si-au jertfit viaţa sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, pentru anii 2011 si 2012”. Într-o opinie au fost admise acţiunile formulate şi s-a apreciat că în determinarea cuantumului indemnizaţiei cuvenite reclamanţilor in baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 trebuie avute în vedere dispoziţiile acestui text de lege prin raportare la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 287/2010. A reţinut instanţa in susţinerea acestui punct de vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin 4 din Legea nr. 341/2004: ”De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor”. De asemenea tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 287/2010 pentru aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011, câştigul salarial mediu brut pentru anul 2011 a fost de 2022 lei. S-a apreciat că nu poate fi primită justificarea conform cu care această sumă nu poate fi avută în vedere căci sintagma „câştig salarial mediu brut” este distinctă de „salariu mediu brut” având în vedere că din analiza dispoziţiilor Legii nr. 287/2010 nu rezultă vreo diferenţă de conţinut între aceşti doi indicatori, noţiunea de „câştig salarial” fiind echivalenta cu cea de „salariu” utilizată în legislaţia anterioară. Că aşa stau lucrurile rezultă şi din cuprinsul articolului unic al O.U.G. nr.11/2011 care prevede că sintagma „câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat” este echivalentă cu sintagma „salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”. Rezultă aşadar că la acestă sumă trebuia să se raporteze pârâta atunci când a determinat cuantumul drepturilor cuvenite reclamantului pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2011 (cu respectarea, desigur, a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 şi ale art. 10 din Legea nr. 285/2010, precum şi a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, completată prin Legea nr. 283/2011, conform cu care în anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă. S-a apreciat că aceasta soluţie se impune având în vedere şi împrejurarea că nici prin Legea nr. 118/2010 şi nici prin Legea nr. 285/2010 nu au fost nici abrogate şi nici modificate, nici expres şi nici implicit dispoziţiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 (dosarul nr. 921/93/2013). Într-o altă opinie au fost respinse acţiunile formulate şi s-a apreciat că într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 lei. Astfel, din înmulţirea coeficientului de 1,10 cu valoarea de 2022 lei aferentă câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 rezultă o valoare de 2224,2 lei a indemnizaţiei reparatorii. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d) şi alin. (4), art. 13 şi 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 15% faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010. Faţă de dispoziţiile legale incidente în speţă, respectiv art. 10 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, conform căruia începând cu luna ianuarie 2011 drepturile prevăzute la art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010, se majorează cu 15% faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010, pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, intimata trebuia să calculeze contestatorului pentru anul 2011 o indemnizaţie reparatorie în sumă de 1.866 lei (1.717 lei reprezentând indemnizaţia în plata aferentă lunii octombrie 2010 x 15%- 5,5% CASS) şi o indemnizaţie lunară în sumă de 1019 lei (937 lei reprezentând indemnizaţia în plata aferentă lunii octombrie 2010 x 15% - 5,5% CASS) (dosarul nr. 2677/93/2012). III. Ultima problemă de practică neunitară s-a ivit în materia litigii de muncă, în cauzele având ca obiect „acordarea ajutorului pentru achiziţionarea de cărţi, programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent perioadei 01.01.2010 - 03.07.2010, în ceea ce priveşte obligarea pârâtului M.F.P. să vireze în bugetul Ministerului Educaţie, Cercetării, Tineretului şi Sportului sumele necesare plăţii acestui ajutor”. Într-o opinie se consideră că MFP are calitate procesuală pasivă în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată se solicita a fi obligat să vireze în contul Min. Ed. sumele necesare, acordării ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006 şi nu să plăteacă aceste sume (dosar nr. 2468/93/2013). Într-o altă opinie, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de acest pârât deoarece între această instituţie şi reclamanţi nu există raporturi juridice de muncă şi în consecinţă nu există nici obligaţia de plată efectivă a sumelor pretinse de reclamanţi şi nu poate fi obligat în solidar cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din motivarea Deciziei nr. 10/ 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, în Decizia în interesul legii nr. 10/2011 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie s-a reţinut, analizând admisibilitatea cererii de chemare în garanţie, formulată de către instituţiile pârâte (unităţile şcolare, Inspectoratul Şcolar, Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului), a Ministerului Finanţelor Publice, că pretenţiile menţionate nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acţiuni ulterioare în instanţă, în considerarea celor ce succedă. Intre instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare şi Ministerul Finanţelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile respectiv nu există nicio obligaţie de garanţie sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituţie publică a obligaţiei ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispoziţiilor Legii nr. 315/2006. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituţiile publice a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completări le ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuţiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) şi i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, II şi 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul că, în situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanţă, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale altor dispoziţii legale aplicabile în materie. In mod corelativ obligaţiei de diligenţă ce revine instituţiilor publice în temeiul şi în executarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite şi-ar îndeplini atribuţiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plăţii obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice, la rândul său, ar întocmi şi ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparţine legislativului (dosar nr. 3328/93/2012). În legătură cu aceste probleme de drept ce au primit o dezlegare diferită la nivelul tribunalului, a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti. În vederea asigurării unei practici unitare la nivelul instanţei, menţionăm că, în cursul anului 2013, s-au organizat lunar întâlniri profesionale cu judecătorii, în cadrul cărora s-au dezbătut principalele probleme de drept susceptibile de a primi o soluţionare diferită, în urma cărora toţi judecătorii implicaţi în soluţionarea respectivelor chestiuni de drept, au achiesat la opinia majoritară exprimată, astfel încât în activitatea practică, cu excepţiile anterior menţionate, nu s-au constatat alte aspecte de jurisprudenţă neunitară. 3.4.2. Unificarea practicii la judecătoriile arondate La nivelul celor două judecătorii au fost luate măsuri pentru unificarea practicii judiciare, constând în şedinţe de lucru cu judecătorii, organizate de preşedintele instanţei, în cursul anului 2013. În cadrul şedinţelor organizate cu judecătorii s-a făcut analiza practicii instanţelor superioare şi au fost expuse problemele practice controversate, precum şi argumentele avute în vedere, în susţinerea fiecărei opinii. Rezultatul acestor măsuri a constat în reducerea vizibilă a soluţiilor divergente. Yüklə 1,91 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||