Ioan lăCĂTUŞU



Yüklə 1.86 Mb.
səhifə23/23
tarix17.08.2018
ölçüsü1.86 Mb.
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23

Ioan Popovici, învăţător din Sfântu Gheorghe, în octombrie 1848 a murit, în condiţii neelucidate. Cei care cunosteau împrejurările morţii sale “înfricoşati, terorizaţi, răspundeau: n-am vazut, n-am auzit”.


  • Ioan Ciucăşel, ofiţer român din Araci, împuşcat în bătalia de la Cornăţel din vara anului 1848, la vârsta de 46 de ani, “fiind primul martir cunoscut pe care l-a dat comuna Araci pentru idea de libertate”.

  • Ţăran Gavril Ioan, a murit în timpul retragerii trupelor pe muntele Harghita, după lupta de la Albeşti, Sighişoara.

  • Nicolae Muscă, căpitan din Subcetate, pe a cărei piatră funerară este menţionat că a fost “participant la rezbelul pentru libertate din 1848”,

  • Iacob Gafton, din Subcetate, rănit în luptele din zona Chichişului, mort în 1848 în spitalul din Braşov; 21 bărbaţi români, ucişi în munţii Ciucului; 6 bărbaţi români din Vidacut, jud. Harghita; 5 bărbaţi români în Tăureni, jud. Harghita; 3 bărbaţi români în Chichiş, jud. Covasna; 2 bărbaţi români din Zagon, jud. Covasna; 2 preoţi români din Giurgeu-Bicazul Ardelean, fostul jud. Giurgeu, azi jud. Neamţ; 1 bărbat român din Întorsura Buzăului, jud. Covasna, ucis de “revoluţionarii” unguri în mod “tirăneşte”; 1 bărbat român din Ozun, jud. Covasna “ucis de insurgenţi în mod barbar”.



    Anul 1849

    • pr.l Iacob Popovici din Poian, jud. Covasna, “omorât de oameni necunoscuţi



    Anul 1867

    • pr. Petru Pop, protopop din Breţcu, liderul românilor din Treiscaune în timpul Revoluţiei din 1848/1849 – decedat în 1867-“lovitu de cătăni”.



    Anul 1918

    • pr. Ioan Coman din Sita Buzăului - condamnat la moarte prin spânzurătoare, pentru trădădare de “patrie”, după trei ani de temniţă în Ungaria, este eliberat sub forţa evenimentelor, dar mizeriile şi tratamentul la care a fost supus în timpul detenţiei a condus la moarte sa la 6 noiembrie 1918, la vârsta de doar 47 de ani.



    Anul 1921

    • plutonier de jandarmi Ioan Tatu din Aita Mare, sergent jandarm Ioan Grindeanu din Aita Mare, “căzuţi la datorie pe altarul patrie”, în confrutări armate cu localnicii.



    Anul 1940

    • Dumitru Rusan din Zăbala, omorât cu violenţă de concetăţenii maghiari

    • Nicolae Braşoveanu din Zăbala , -“-

    • Ioan Braşoveanu din Zăbala, -“-

    • Ioan Sandu din Zăbala, -“-

    • David Păcurar din Belin, -“-

    • Gheorghe Roman din Zagon, -“-

    • Simion Gavrilă din Zagon, -“-

    • Gheorghe Anton din Zagon, -“-

    • Alexandru Bobina din Covasna, -“-

    • Bogdan Stefan din Aita Seacă, -“-

    • Avram Baicu din Păpăuţi, -“-

    • Nicolae Boldea, epitropul bisericii din Breţcu, Ioan Boldea şi Nicolae Boldea jr. fii lui Nicolae Boldea – după ce bătrânul Boldea şi fii săi au fost bătuţi, schingiuiţi şi torturaţi îngrozitor, în ziua de 16 septembrie 1940, o grupă de soldaţi maghiari, cu concursul unor localnici de etnie maghiară, i-au condus în vârful muntelui Măghieruş unde i-au legat de câte un brad şi i-au împuşcat.

    • Ioan Popescu, consilier bisericesc din Mărtănuş – în zilele de 15-20 septembrie 1940, a fost bătut şi schingiuit şi apoi omorât cu topoarele şi aruncat pe o grămadă de gunoi, de unde după mai multe zile a fost luat şi înmormăntat.

    • Ilie Ţepeş, român din Tulgheş (Hagota). Pe data de 1 octombrie 1940, în Ditrău s-a petrecut una din crimele cele mai abominabile din cei 4 ani de dominatie maghiară. Pădurarul român, în trecere prin Ditrău, a fost maltratat de un grup de 22 persoane, civili şi militari maghiari,care l-au tăiat şi apoi l-au aruncat de la etaj pe pavajul pieţii.



    Anul 1944

    • Ioan Pop din Corbu, mort înainte de 20 aprilie 1944, într-un lagăr de muncă fortată din Ungaria, unde au mai fost deportaţi 80 de români din Corbu începând cu anul 1940.

    • Gheorghe Stoica din Corbu, mort înainte de 20 aprilie 1944, într-un lagăr de muncă fortată din Ungaria, unde au mai fost deportaţi 80 de români din Corbu începând cu anul 1940.

    • Ioan Ciomaciu, oier din Covasna

    • Dumitru Gavrilă, oier din Covasna, (tinerii ciobani români au fost linşaţi în mod sălbatic de mai mulţi locuitori din Pachia în frunte cu primarul localitaţii la data de 28 august 1944)

    • 13 ostaşi români ucişi în ziua de 13 septembrie 1944, de către localnici de etnie maghiară din Aita Seacă şi aruncaţi într-o groapă comună în vechiul cimitir al satului.

    • Ioan Ardelean, notar, în toamna anului 1944 a fost împuşcat în apropierea satului Imper. Soţia sa, însărcinată în luna a 7-a, a fost siluită şi apoi îngropată sub o stivă de lemne.

    • Dinu Dumitru, militar grănicer în Filiaş, judeţul Odorhei, l-au împuşcat pe la spate şi apoi i-au scos dinţii.

    • 2 grăniceri români din Comandău, ucişi de localnici.



    Anul 1947

    • pr. Alexandru Coşocariu din Corbu; la 21 aprilie 1941 a fost crunt bătut şi lasat în agonie, fiind condamnat la 8 ani de închisoare pentru o pretinsa conspiraţie împotriva siguranţei statului; ca urmare a suferinţelor din detenţie, moare în anul 1947



    Anul 1948

    • pr. Ioan Rafiroiu, protopop din Târgu Secuiesc, după martirajul suferit în detenţia din închisoarea de la Sfantu Gheorghe unde a fost intemniţat în perioada ianuarie - martie 1945, loc în care s-a “bucurat” de un regim special…. “ca şi cel mai mare criminal”, s-a îmbolnăvit grav psihic suferind cumplit până la obştescul sfârşit al vieţii, în vara anului 1948.



    Anul 1951

    • ieromonahul Dionisie Şova de la mănăstirea Făgeţel, la 3 august 1951 a fost gasit spânzurat în uşa mănăstirii, în urm alui gasindu-se un testament la unul din localnici. Ulterior s-a descoperit ca testamentul era fals.


    Anul 1952

    • Pr. Nicanor Filip din Barcani, mort în închisorile comuniste.

    • Pr. Aurel Negoiescu din Întorsura Buzăului ( a construit biserica din Gheorgheni ), mort la canalul Dunăre – Marea Neagră.



    Anul 1989

    • Aurel Agaghe, maior de miliţie din Târgu Secuiesc. Pe data de 22 decembrie 1989, în centru oraşului, s-a produs una din cele mai oribile crime. Trupul profanat al maiorului Aurel Agaghe a rămas pe caldarâmul străzii 3 zile;

    • Col. Dumitru Coman, şeful securităţii din Odorheiul Secuiesc, a fost maltratat apoi spânzurat în centrul oraşului după care a fost călcat în picioare şi bombardat cu pietre;

    • Gabi Dănilă, subofiţer de miliţie din Zetea, în 22 decembri 1989 a fost maltratat şi ucis;

    • Liviu Cheuchişan, şeful postului de miliţie din comuna Dealu, în 22 decembrie 1989 a fost ucis prin linşaş de localnici maghiari în condiţii de nedescris (i s-a tăiat capul iar trupului i s-a dat foc). În aceleaşi împrejurări, pe lîngă cei 4 ofiţeri şi subofişeri romîni, au fost omorâţi şi 3 poliţişti maghiari.

    În Revoluţia din Decembrie 1989, din judeţele Covasna şi Harghita şi-au dat jertfa supremă pentru libertate eroii:

    • Constantin Brânză, erou martir, militar în termen din Vâlcele.

    • Gheorghe Şuiu, erou martir din Sf. Gheorghe;

    • Marinel Constantin Cotfas, erou martir din judeţul Harghita;

    • Sorin Stan, erou martir din judeţul Harghita;

    • Ion Simion, erou martir din judeţul Harghita;

    • Eugen Antal, erou martir din judeţul Harghita;

    • Vasile Nedelcu, erou martir din judeţul Harghita;

    Rezumat


    (de introdus varianta în limba engleză)
    Tendinţe de enclavizare

    a unui spaţiu românesc



    - Covasna- Harghita-

    Specialiştii în geopolitică au pus în evidenţă faptul că, „odată cu fenomenul globalizării, se manifestă şi fenomenul complementar şi contradictoriu al „proliferării etnopolitice”, adică resuscitarea „politicilor etnice”, care împing spre „segregări”, enclave, etnocratism, legiferări etnopolitice precum „legea statutului maghiarilor”. Sociologul Ilie Bădescu, se întreabă, împreună cu A.D. Smith, de ce sunt reiterate cu atâta forţă procese precum „fragmentarea etnică” şi „redeşteptarea naţionalismului separatist”. Ce semnificaţii au ele în pragul acestui timp şi din ce cauză, s-au reaprins flăcările naţionalismului acum când au trecut 60 de ani de la „izbucnirea lor în Gotterdammerung-ul” celui de-al treilea Reich”? La aceste întrebări comune, respectiv la una şi aceeaşi „provocare”, răspunsurile celor doi savanţi, sunt parţial comune, dar cuprind şi direcţii diferite de interpretare. În timp ce A.D.Smith rezumă „marea deconstrucţie globalistă” prin cele trei sub-procese :”redeşteptarea etnicistă”, „criza statului naţional” şi curentul „super sau supra naţional”, Ilie Bădescu şi coloboratorii săi, în volumul „Geopolitică, Integrare, Globalizare”, analizează întregul complex de factori favorizanţi, dintre care amintim: proliferarea mişcărilor federaliste şi a celor regionaliste-rezumate în sloganuri precum “Europa regiunilor”, sau “Europa etniilor”; compromisuri în aplicarea principiului naţional al egalităţii socio-politice a tuturor cetăţenilor în faţa unei legi, şi înlocuirea acestuia cu principiul etnocratic al distincţiei etnopolitice a unui grup etnic în faţa legii; atenţia acordată “minorităţilor” şi nu “majorităţilor”; dezbaterile referitoare la naţiune şi naţionalism ( “naţiunea civică” şi “naţiunea etnică”, la naţionalismul “bun”, de tip occidental şi la naţionalismul “rău” de tip estic); reactivarea panideilor, cu prioritate a Mitteleuropei.

    În acest context, o “fantomă” bântuie viaţa publică românească, la începutul secolului XXI şi a mileniului III, autonomia aşa zisului Ţinut Secuiesc.

    Într-o perioadă când eforturile majorităţii românilor sunt canalizate spre realizarea parametrilor stabiliţi pentru intrarea, respectiv integrarea în Uniunea Europeană, opinia publică a luat cunoştinţă de noua iniţiativă a aripii radicale a maghiarilor din România - constituită în Uniunea Civică Maghiară şi Consiliul Naţional Secuiesc - de elaborare şi supunere spre dezbaterea şi aprobarea Parlamentului României a Statutului Autonomiei Ţinutului Secuiesc.

    Deoarece mulţi dintre participanţii la dezbaterile publice ce au şi vor avea loc pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, inclusiv dintre cei chemaţi să se pronunţe asupra acestui proiect, nu au informaţiile necesare despre un subiect delicat şi, totodată, foarte important, prin implicaţiile sale pe termen lung, pentru destinul locuitorilor din arealul vizat, dar şi pentru cel al tuturor românilor, încercăm să suplinim această lipsă, fie şi parţial, prin apariţia volumului de faţă.

    Lucrarea „Tendinţe de enclavizare a unui spaţiu românesc- Covasna-Harghita” este formată din câteva studii referitoare la aspecte specifice ale relaţiilor intercomunitare în Covasna şi Harghita, din perspectiva societăţii civile româneşti, discursul şi comportamentul public faţă de alteritate a liderilor “minorităţii majoritare” din Covasna şi Harghita, influenţa mass-media asupra integrării, dominării sau segregării culturale, comunicarea, reconcilierea şi buna convieţuire în viziunea societăţii civile româneşti din zonă, comunităţile româneşti numeric inferioare din Covasna şi Harghita - provocări, oportunităţi şi perspective de supravieţuire ale acestora, cât şi la proiectul statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc. În final, sunt redate multe anexe cuprinzând documente privind realitatea socio-etnică şi demografică din Covasna şi Harghita, şi recenzia volumului “UDMR şi societatea contemporană românească” de Petre Ţurlea, apărut la Editura România Pur şi Simplu, Bucureşti, 2003. Deoarece, pe parcursul finalizării lucrării, a avut loc şi dezbaterea în Camera Deputaţilor asupra proiectului Statutului autonomiei Ţinutului Secuiesc, sunt redate în anexa, conţinutul acestor dezbateri şi rezultatul votului pe marginea documentului respectiv.

    Principalele concluzii formulate în studiile amintite, sunt rezultatul cercetărilor întreprinse pentru finalizarea lucrării de doctorat cu tema “Structuri etnice şi confesionale în judeţele Covasna şi Harghita”, susţinută la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în decembrie 2002, sub coordonarea ştiinţifică a prof. univ. dr. Traian Rotariu, lucrare care urmează să fie editată în perioada următoare.

    S-a pornit de la convingerea că numai o bună cunoaştere a problematicii specifice din judeţele Covasna şi Harghita, în devenirea sa istorică şi în întreaga sa complexitate, va permite eliminarea unor clişee şi prejudecăţi care mai circulă în literatura de specialitate şi în mass-media şi va putea constitui baza unor decizii chibzuite, adoptate în binele tuturor locuitorilor zonei şi ai României.

    Cartea îşi propune să prezinte diferenţa dintre autonomia pe criterii etnice de jure, pe care doresc să o înfăptuiască liderii populaţiei maghiare din România, şi autonomia realizată deja în judeţele Covasna şi Harghita, în cele mai importante componente ale sale (administrativ, cultural, economic ş.a.).

    Se va putea astfel forma o imagine cât mai apropiată de realitate, despre condiţia şi starea efectivă a comunităţilor româneşti şi maghiare, din singurele judeţe ale României, unde românii sunt numeric minoritari şi maghiarii numeric majoritari, observându-se care din cetăţenii acestor comunităţi sunt în prezent lipsiţi de anumite drepturi, şi care dintre ei au nevoie de discriminare pozitivă, pentru a-şi păstra şi afirma identitatea.

    Lucrarea nu pune în discuţie drepturile câştigate de populaţia maghiară din România, după decembrie 1989, ci îşi propune să reliefeze, din nou, efectele perverse ce decurg din raportul inversat existent în judeţele Covasna şi Harghita, între majoritate şi minoritate, şi care, în final, conduce, la faptul nefiresc al asimilării majoritarilor ţării de către minoritari, într-o zonă din inima României.

    Înţelegând dorinţa firească a maghiarilor din Transilvania, în general, şi al celor din arcul intracarpatic, în special, de a-şi păstra şi afirma identitatea, cât şi îngrijorările acestora faţă de provocările viitorului (în principal, faţă de scăderea populaţiei de etnie maghiară), vom arăta că nu lipsa autonomiei este cauza problemelor cu care se confruntă maghiarii din România. De fapt, prin proiectul de autonomie a Ţinutului Secuies, nu se doreşte obţinerea unor noi drepturi pentru maghiari ci, “se urmăreşte crearea bazei teritoriale pentru grupul etnic maghiar”..

    Faţă de naţionalismul “construcţiei naţionale” şi cel al “emancipării coloniale”- în cazul de faţă ne aflăm în faţa naţionalismului “politicilor etnice şi ligvistice”, care este negativ şi dizolvant... Naţionalismul lingvistic din Harghita şi Covasna este unul care declară spaţiul respectiv, drept teritoriu etnic. Primejdia cea mare a acestor “naţionalisme lingvistice” este să rupă din unitatea spaţiului naţional “enclave”, “teritorii” pe care să le considere “spaţii ale etniei”, “teritorii etnice”, ceea ce duce, evident, la utilizarea “politicilor etnice” ca “politici secesioniste”.

    Informaţiile cuprinse în lucrare, vorbesc convingător despre faptul că în judeţele Covasna şi Harghita, autonomia pe criterii etnice există şi are toate premisele ca, odată cu procesul de descentralizare şi sporire a autonomiei locale, să conducă la formarea unei enclave etnice, dacă statul român nu va găsi modalităţile adecvate de stopare a acestei evoluţii.

    Toate cele prezentate în lucrare, demonstrează fără tăgadă faptul că, în situaţia în care minoritatea maghiară din zonă domină politic, dar şi economic şi cultural, necesitatea de a beneficia de o protecţie juridică dispare. În aceste condiţii, cei care au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva şi afirma identitatea etnică sunt românii şi nu maghiarii din judeţele unde aceştia sunt numeric majoritari.

    Deoarece în toate guvernările post-decembriste, fie că s-a aflat sau nu la guvernare, UDMR a reuşit să-şi îndeplinească pas cu pas obiectivele de realizare a "Ţării Secuilor" concepută în forma de dinainte de 1decembrie 1918, este timpul ca statul român să-şi exercite autoritatea şi în acest spaţiu din inima României şi să asigure cadrul legislativ, instituţional şi logistic pentru înlăturarea acestor practici anacronice şi asigurarea unui climat de convieţuire interetnică în consens cu legislaţia şi practica europeană.

    O viitoare strategie, în acest sens, va trebui să cuprindă măsuri precum: sporirea rolului statului în noile condiţii; redescoperirea şi revigorarea sentimentului identităţii comunitare; direcţionarea acţiunilor spre prezent şi viitor; formarea capitalului de încredere în forţele proprii; asigurarea cadrului de realizare profesională şi materială a tinerilor români la ei în ţară; punerea în valoare a valenţelor solidarităţii naţionale a românilor din toate regiunile istorice ale României, a celor din românitatea apropiată şi din diasporă.








    Dostları ilə paylaş:
  • 1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   23


    Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
    rəhbərliyinə müraciət

        Ana səhifə