Cele 22 de universităţi austriece sunt evaluate de către Agenţia austriacă pentru evaluarea calităţii. Ele nu trebuie neapărat să se acrediteze, nici la nivel instituţional nici la acela al programului de studii, dar sunt obligate să aibă un sistem intern de management al calităţii. Începînd cu 2007, fiecare universitate va semna un contract de performanţă cu Ministerul Educaţiei, pentru o perioadă de 3 ani, prin care-şi va lua obligaţia să conducă evaluări interne şi externe.
Evaluarea celor 19 instituţiilor vocaţionale, Fachhochschulen (FH), se face de către FHR (Fachhochschulrat, consiliul FH), ducînd la acreditare pe o perioadă de 5 ani. Pentru reacreditare, va fi necesară o evaluare condusă de către o agenţie independentă. Înainte de pregătirea oricărui raport de autoevaluare către FHR se consideră indispensabil ca fiecare instituţie să-şi implementeze propriul sistem intern de management al calităţii, care trebuie să fie deja instituit şi documentat. De altfel, raportul de autoevaluare este elaborat chiar de echipa de management al calităţii din instituţie.
În vederea acreditării unui program de studii, se constituie mai întîi o echipă de dezvoltare formată din minimum patru cadre didactice, dintre care două trebuie să aibă Habilitation54, iar două o experienţă profesională în domeniul pentru care se vor pregăti absolvenţii programului. Dacă programul va fi acreditat, acestea vor face parte din echipa de predare.
Echipa va începe prin a descrie amănunţit domeniul profesional vizat. Cerinţele profesionale vor fi prezentate sub forma unui profil al calificării, pe care absolvenţii îl vor dobîndi pentru a îndeplini sarcinile la locul de muncă la un nivel de competenţă adecvat învăţămîntului superior. În planul de învăţămînt se va detalia contribuţia fiecărei discipline la realizarea profilului profesional.
Echipa de dezvoltare poate sau nu să facă parte din comisia de calitate. Aceasta din urmă conduce evaluări anuale de către studenţi ale programului de studiu.
Dostları ilə paylaş: |