Irving Stone The Passions of the Mind vol. 2 (continuare la Turnul Nebunilor) paria

Cei doi doctori căzuseră de acord să frecventeze cursul împreună. Sigmund era încântat, căci pentru prima dată de când devenise un paria avea medici practicieni printre cursanţi. Şi Reitler, şi Kahane ştiau de ostracizarea lui, dar lucrul acesta nu părea să i deranjeze. Reitler nici măcar nu se ostenise să intre în Societatea Medicilor. Munca lui Sigmund îl intriga. Era o abordare nouă, un început de drum care se putea dovedi salutar. Sigmund nu l mai cunoscuse pe Reitler, însă pe Kahane îl ştia de la Institutul Kassowitz, unde lucrase ca pediatru voluntar şi publicase mai multe lucrări despre pneumonie.

Cei doi studenţi nu manifestau un interes prea mare pentru curs. Reacţionau vizibil numai când le preda lecţii la obiect, despre aşa numita „chimie silabică". Le povesti despre un tânăr pacient care visa că „un om lucrase toată ziua până seara târziu ca să i repare lui telefonul de acasă. După plecarea depanatorului, telefonul continuase să sune, nu continuu, ci cu intermitenţe. Servitorul îl adusese pe om înapoi şi acesta remarcase: Este foarte ciudat că oameni care sunt, de regulă, tutelrein, nu reuşesc să se descurce cu un lucru ca acesta".

— Visul nu avu nici o semnificaţie până când pacientul nu l legă de o experienţă mai veche. Pe când era copil şi locuia cu tatăl lui, vărsase un pahar cu apă pe podea în momentul în care adormise. Firul telefonului se udase şi aparatul începuse să sune cu intermitenţe, tulburându i somnul tatălui său. Cuvântul tutelrein reprezenta trei direcţii diferite ale orientării visului: Tutel – de aici venea „tutelă" şi însemna prezenţa ocrotitoare a tatălui; Tütte era şi expresia vulgară care însemna „ţâţe" (fără nici o legătură cu mama); rein însemna „curat"; în combinaţie cu prima silabă din Zimmertelegraph „telefonul din casă", formează Zimmerrein, „ordonat, care ţine camera în ordine", ceea ce nu se putea spune despre fiul care udase podeaua şi tulburase somnul tatălui său.

După prelegere, unul dintre studenţi se opri lângă podium şi întrebă:

— Domnule Dozent Dr. Freud, pot să vă pun o întrebare?

— Desigur.

— De ce în visuri omul este atât de ingenios şi amuzant?

— Este la fel ca atunci când folosim diverse silabe în jocurile de cuvinte. Iată un exemplu: Care este calea cea mai simplă de a obţine argint? Să mergi de a lungul unei alei cu plopi argintii şi să ceri să se facă linişte (Pappeln înseamnă în germană şi „plopi" şi „pălăvrăgeală"). Pălăvrăgeala va înceta şi îţi va rămâne argintul.

Studentul zâmbi şi recunoscu că nu mai auzise acel joc de cuvinte. Sigmund continuă:

— Visele devin ingenioase şi amuzante pentru că drumul direct şi cel mai uşor spre exprimarea gândurilor este barat. Starea de veghe înseamnă seriozitate. Însă dacă veţi citi Interpretarea viselor, veţi descoperi că o parte din visele mele sunt de a dreptul caraghioase. Şi asta nu pentru că ar fi vorba de un talent reprimat care se manifestă în somn, ci din cauza condiţiilor psihologice specifice în care se construiesc visele. Tocmai acesta este unul din aspectele abordate în ciclul meu de prelegeri: cât de frecvent sunt utilizate de subconştient jocurile de cuvinte şi anecdote pentru ca să poată trece de cenzor. Este o fiinţă foarte puternică, dar seamănă cu un câine prostănac, ce poate fi păcălit cu puţin umor.

Max Kahane, care se dovedi cel mai isteţ dintre cei doi medici, era mai puţin receptiv la psihologia subconştientului decât Reiter, care se duse imediat la librăria lui Deuticke ca să cumpere Studii de isterie şi Interpretarea viselor şi le citi pe nerăsuflate. Într o după amiază târziu, Sigmund îl invită pe Kahane acasă, la o cafea. Martha îl cunoscuse din perioada când lucraseră amândoi la Institutul Kassowitz. Mergând prin ploaia caldă de primăvară, cu umerii lipiţi sub umbrela lui Kahane, începură să discute despre ultimele realizări din neurologie, care nu erau deloc promiţătoare. Sigmund nu putu rezista tentaţiei de a câştiga un prozelit în persoana colegului cu zece ani mai tânăr.

— Max, îmi face impresia că ai anumite rezerve în ceea ce priveşte psihologia subconştientului.

— Să nu vă închipuiţi că n aş fi de acord. Există foarte mult adevăr în afirmaţiile dumneavoastră şi sunt fascinat de felul în care priviţi lucrurile.

— Dar nimic din ceea ce am spus nu te a făcut să renunţi la electricitate ca mijloc terapeutic?

— Nu.

— În absenţa sugestiei, maşina dumitale nu serveşte unui scop util, căci curentul electric nu poate ajunge în subconştient şi nu există o altă cale de vindecare.

— Sig, nu cred că modul tău de abordare trebuie să l excludă pe al meu. Ştiu că pot să le fiu de folos pacienţilor prin terapie fizică. În sanatoriul meu îi ajutăm să şi depăşească stările depresive şi anxietăţile minore. Le revine pofta de mâncare şi încep să se îngraşe. Le redăm interesul pentru viaţă. Sunt rezultate palpabile la care n am de gând să renunţ.

Sigmund studie chipul lui Kahane, cu ridurile orizontale adânci de pe frunte şi cele corespunzătoare, verticale, de pe obraji.

— Nici nu trebuie. Dar cum procedezi atunci când ai de a face cu pacienţi cu adevărat bolnavi?

— Chiar şi în astfel de cazuri terapia mea fizică serveşte ca un fel de tonic.

— Tonicul este definit ca un medicament înviorător. După ce dispare efectul acestuia, pacientul se trezeşte în acelaşi punct de unde a pornit. Psihanaliza vizează o posibilă vindecare.

Sigmund dădu din cap făcându şi reproşuri în sinea lui, în clipa în care se opri în josul pantei abrupte spre Berggasse nr. 19.

— Te rog să mă ierţi, te am asurzit de o ureche în timpul prelegerii mele timp de o oră şi acum ţi o distrug şi pe cealaltă, profitând de plimbarea amicală spre casă.

Spre sfârşitul celei de a doua luni de curs, Rudolf Reitler, un bărbat slab, blond, cu pielea albă, un om deosebit de rezervat, îmbrăţişă fără rezerve cauza lui Sigmund. După ce Sigmund vorbi o oră încheiată despre simbolistică în psihanaliză, Reitler aşteptă până plecară ceilalţi şi apoi spuse:

— Herr Doktor, sunt fascinat de subiectul simbolismului. Privind în urmă la câteva din cazurile mele cărora nu le am putut alina suferinţele, îmi dau seama că unele din simptomele lor aveau la bază un anumit tip de simbol ca cele la care v aţi referit în cazul doamnei Cäcilie. Abia noaptea trecută am terminat de citit materialele dumneavoastră din Studii despre isterie. Prelegerea de astăzi m a edificat pe deplin. Cu permisiunea dumneavoastră, aş dori să aprofundez studiile în acest domeniu.

— Nici o problemă, Herr Doktor. Aveţi timp acum să veniţi cu mine acasă? Frau Doktor Freud ne va servi o băutură răcoritoare şi după aceea vom analiza împreună materialele.

10
Vara toridă îi alungă pe vienezi spre răcoarea munţilor şi a lacurilor din staţiunile de vară, răspândite în întreaga Austrie. Sigmund aranjă să se întâlnească cu Wilhelm Fliess la Achensee, un lac cu apă caldă din Tirol, pentru un „congres" de trei zile.

În prima dimineaţă după sosire, cei doi bărbaţi porniră la plimbare pe cărările care ajungeau până la câteva sute de metri deasupra lacului.

Străbăteau pădurile de pini înmiresmate, încălziţi de soarele din sud. Jos se vedeau culturile de porumb încă neculese, iar deasupra capetelor lor se profilau munţii Karwendel şi Sonnwend, care lăsau impresia că se înalţă din lacul lung de cinci kilometri, pe alocuri adânc de peste treizeci de metri.

Wilhelm se opri brusc în mijlocul cărării, îngustă pleoapele până când acestea rămaseră numai ca o linie subţire şi spuse cu o voce aspră:

— Ştii, Sig, te autoamăgeşti cu aşa zisele tale cazuri vindecate. Sigmund amuţi. Ceea ce mai înainte i se păruse a fi liniştea pădurii, izbucni acum ca o multitudine de zgomote: un tăietor de lemne în depărtare, păsările care strigau din copaci, vitele mungind în vale, susurul molcom al pârâiaşului din vale care se vărsa în lac. Wilhelm, cu personalitatea lui atât de vioaie, nu i mai apăruse niciodată în postura aceasta de om mohorât şi necomunicativ. Şi nici nu l mai auzise vorbind pe tonul acesta. Se strădui din răsputeri să şi păstreze calmul:

— Ce vrei să spui, mai exact, Wilhelm?

— Cel care citeşte gândurile altora nu face decât să şi le proiecteze pe ale sale.

Sigmund era uluit.

— Aşadar, consideri că tehnica mea n are nici o valoare. Totuşi, ştii precis că psihanaliza dă rezultate. Ţi am trimis sute de scrisori în care ţi am descris pas cu pas cum am îndepărtat boala...

— Ceea ce vreau să spun este, pur şi simplu, că nu metoda ta le a adus pacienţilor vindecarea.

— Atunci ce?

Acum era de a dreptul furios şi, fără să vrea, ridică vocea.

— Nu atribui importanţa cuvenită caracterului ciclic al psihicului. Pacienţii tăi nu sunt independenţi faţă de ciclurile lor de douăzeci şi trei sau douăzeci şi opt de zile, aşa cum nu sunt nici ceilalţi oameni. Tehnicile tale sunt „ajutorul dat de mămica". Pe seama psihanalizei nu se pot pune nici ameliorări, nici înrăutăţiri ale stării bolnavilor. Acestea sunt numai rezultatul periodicităţii în fluctuaţiile de energie, în capacitatea individului de a face faţă solicitărilor sau, dimpotrivă, în nevoia de a fugi de ele. Aşa cum ai văzut în tabelele mele...

Sigmund se simţea jignit. Strânse pumnul drept, încercând să şi alunge sentimentul că fusese trădat.

— După ce, practic, ai fost de acord cu toate concluziile la care am ajuns şi m ai încurajat să mi continuu cercetările, felicitându mă pentru fiecare nou succes, acum respingi tot ceea ce m ai făcut să cred în ultimii zece ani?

Fliess ridică mirat o sprânceană şi întrebă:

— Mă înşel eu sau din vocea ta răzbate oarecare animozitate?

— Poţi să i spui şi aşa, Wilhelm. Nu ţi dai seama ce faci? Ai aruncat la gunoi întreaga mea etiologie a nevrozelor şi psihanaliza ca tehnică neurologică în tratarea tulburărilor mentale şi emoţionale. Pe scurt, ai desfiinţat toată munca mea de o viaţă. Cum te aştepţi să reacţionez în condiţiile astea?

— În calitate de om de ştiinţă, ar trebui să priveşti în faţă un adevăr neplăcut, însă inevitabil. Ţi aş sugera să studiezi motivele pentru care eşti aşa de disperat. Îţi aminteşti că mi ai spus odată, cu ocazia uneia din primele mele vizite la Viena: „Ce bine că suntem prieteni, aş muri de invidie dacă aş auzi că a făcut altcineva la Berlin aceste descoperiri"?

— Da, îmi amintesc, şi multe din descoperirile tale sunt remarcabile. Dar ce legătură are invidia cu discuţia noastră de acum?

— Pentru că eu sunt, aşa cum singur m ai numit, un Kepler al biologicii. Băgă mâna în buzunarul interior al hainei şi scoase un teanc de hârtii acoperite cu coloane de cifre. Iată dovada! Dacă nu te ai fi comportat atât de urât, poate că ţi aş fi arătat despre ce e vorba. Toate bolile emoţionale sunt cuprinse în aceste formule. Tocmai am terminat calculul lor. Ceea ce descrii tu ca anxietate, represiune, complexul lui Oedip, lupta între conştient şi subconştient, toate acestea sunt determinate nu de o etiologie sexuală, ci de una matematică. Orice tulburare psihică suferită de o persoană are la bază o dereglare a ciclului: diversele organe sexuale din cele două părţi ale organismului se luptă între ele...

Sigmund transpiră abundent pe sub cămaşă, vestă şi haina groasă, apoi tremură de frig când transpiraţia i se răci pe spinare în pădurea deasă şi fără soare. Dinţii i se încleştară şi nu putea rosti nici o vorbă în apărarea sa. Oricum, Wilhelm nu i dădea nici o atenţie. Se înfierbântase şi dezvolta teoria, cu ochii în flăcări.

— De ce un bărbat sau o femeie sunt mai morali decât alţii? Periodicitatea! De ce unii se grăbesc să iasă în întâmpinarea sexualităţii, în timp ce alţii se trag înapoi înfricoşaţi din faţa ei? Periodicitatea! Sig, tu, ca medic practicant, va trebui să începi să lucrezi cu noile mele tabele. Mergi încotro îţi spune matematica! Când şi matematica îţi cere să aplici un tratament, poţi să l faci pe pacient să iasă din starea de deprimare, dar dacă tabelele sunt împotriva ta...

— Cred că ar fi mai bine să ne întoarcem la hotel, spuse trist Sigmund, întorcând capul într o parte şi privind spre Fliess, pe care nu l vedea însă din cauza furtunii care se dezlănţuise în propriul lui cap. Orice ţi aş spune n ar avea nici o valoare pentru tine. Mi e teamă că n ar face decât să agraveze situaţia. Nu pot să mi dau seama ce s a întâmplat cu tine...

— Nu mai este nimic de spus, i o reteză brusc Fliess.

Se întoarseră la hotel în tăcere. Fliess îşi făcu bagajele şi plecă. „Congresul" se încheiase.

La farmacologie învăţase că pentru fiecare otravă există şi un antidot. Reacţia lui Wilhelm Fliess faţă de munca lui fusese otrava. Cazul Dorei Giesl, care îl aştepta la întoarcerea la Viena, avea să fie antidotul. Sigmund îl tratase pe tatăl Dorei cu şase ani în urmă. Industriaşul prosper o adusese acum în Berggasse pe fiica sa, trecând peste uşoara ei împotrivire.

Dora Giesl era o fată inteligentă de optsprezece ani. Înainte de căsătorie, tatăl ei contractase o boală venerică cu efecte permanente: retina dezlipită, paralizie parţială. Sigmund, după ce aplicase mai multe tratamente antiluetice, reuşise aproape să l vindece. Dar pe când avea zece ani, Dora surprinsese o discuţie în dormitorul părinţilor din care reieşea că tatăl ei suferea de o boală venerică. Descoperirea îi produsese copilului un adevărat şoc, care se materializă într o anxietate exagerată. La doisprezece ani începu să aibă dureri de cap migrenoase. Mai târziu contractă o tuse

nervoasă care, în momentul în care ajunsese în Berggasse, o făcuse să şi piardă vocea.

Dora era o fată înaltă, frumoasă, cu un păr castaniu bogat, împletit în jurul capului. Ochii ei căprui exprimau un cinism nedisimulat. Trecuse prin mâinile mai multor doctori şi sfârşise prin a şi bate joc de ei pentru că nu erau în stare s o vindece. Râsul ei batjocoritor nu reuşea însă să i mascheze depresia. Începu să se certe cu părinţii, lăsă pe masă un bileţel în care ameninţa că se va sinucide, încercă să şi taie venele, iar când tatăl îi reproşă toate acestea, leşină la picioarele lui.

Materialul aparent din mintea Dorei era relaţia familiei sale cu un anume Herr Krauss şi soţia acestuia. Încă de mult timp Dora, care o dispreţuise pe mama sa, considerând o „o fanatică a curăţeniei din casă", o adora pe Frau Krauss, care era o femeie fermecătoare sau cel puţin aşa gândea tatăl ei, căci avea o legătură amoroasă cu Frau Krauss de mai mulţi ani de zile. Mergeau adesea împreună în excursii sau se întâlneau în alte oraşe când tatăl Dorei trebuia să se deplaseze acolo în chestiuni de afaceri. Dora aflase de această relaţie cu mulţi ani în urmă, la fel şi Herr Krauss, care nu făcuse însă nimic pentru a pune capăt situaţiei.

Dora îl simpatiza pe Herr Krauss şi se pare că acesta îi împărtăşea sentimentele. Când avea paisprezece ani, Herr Krauss le invitase pe soţia sa şi pe Dora să vină la el la birou, de unde se vedea foarte bine slujba de la biserică. Dora se dusese la birou, dar aflase că Frau Krauss rămăsese acasă şi că toţi funcţionarii fuseseră trimişi şi ei acasă ca să poată lua parte la ceremonia religioasă. Krauss o rugă pe Dora să l aştepte la uşa care dădea spre etajul superior, apoi o trase spre el şi o sărută pătimaş pe buze. Dora îi jură dr. Freud că nu simţise decât dezgust, că se smulsese din braţele lui şi fugise afară în stradă.

Nu de mult, în timp ce Dora şi tatăl ei se aflau la casa de vacanţă a familiei Krauss, se dusese la plimbare cu Krauss. Acesta profitase de ocazie ca să i facă avansuri sexuale. Dora îi relată mamei sale incidentul şi îi ceru tatălui său să întrerupă orice fel de legături cu familia Krauss. Când tatăl Dorei îl luă la întrebări pe Krauss, acesta negă totul şi spuse că Dora era, probabil, obsedată de problemele sexuale, că citise Fiziologia dragostei de Mantegazza şi alte cărţi similare pe care le găsise în casa familiei Krauss. În final, Krauss o acuză pe Dora că fabulează pe tema presupuselor lui avansuri sexuale. Sănătatea Dorei se înrăutăţi.

Sigmund ştia că asemenea traume sunt legate de o experienţă a pacientului din copilărie. Dora susţinea că nu se poate elibera de sentimentul că partea superioară a corpului ei primise îmbrăţişarea lui Herr Krauss.

— Dora, poate că ai reprimat amintirea exactă care te deprima sau te înfricoşa şi ai făcut o deplasare din partea de jos în partea de sus a corpului, despre care crezi că poţi să vorbeşti mai liber.

— Ce vreţi să spuneţi?

— Că atunci când Herr Krauss te a îmbrăţişat, ai simţit nu numai buzele lui pe ale tale, ci şi apăsarea membrului lui erectat.

— Este revoltător.

— Cuvântul „revoltător" exprimă o judecată morală. Ceea ce căutăm noi aici este adevărul, adevărul în legătură cu toate elementele care, toate la un loc, pe o perioadă de mai mulţi ani de zile, au făcut ca dumneata, o fată atât de inteligentă şi de frumoasă, să devii melancolică, să eviţi societatea, să te cerţi cu părinţii şi să încerci să te sinucizi. Ar trebui oare să ne surprindă dorinţa dumitale de a fugi de eventuala repetare a ceea ce ai simţit atunci când te a îmbrăţişat Herr Krauss?

— Nu pot să spun nici că sunt de acord, nici că nu sunt de acord. În următoarele două săptămâni, obsesiile Dorei căpătară forma unui lanţ de reproşuri: împotriva ei însăşi, împotriva tatălui pentru că minţise şi nu fusese sincer, continuând relaţia amoroasă cu Frau Krauss; împotriva doamnei Krauss, care îşi petrecea majoritatea timpului în pat, ca o invalidă, când soţul ei era acasă, dar străbătea toată Europa ca să se întâlnească cu tatăl ei ori de câte ori avea ocazia; împotriva lui Herr Krauss pentru cele două încercări de a o seduce; împotriva fratelui ei, care lua partea mamei în certurile din familie şi împotriva propriei sale mame, a cărei preocupare pentru sănătatea fiicei sale îi ascundea, de fapt, dorinţa de a vedea casa lună.

Sigmund ştia din experienţele sale anterioare că multitudinea reproşurilor îndreptate spre alţi oameni masca o suită de învinuiri. Când Dora îi reproşă tatălui ei că nu luase în serios avansurile pe

care i le făcuse Herr Krauss, Sigmund trase concluzia că aici era vorba de un autoreproş reprimat, pentru că de mai mulţi ani Dora fusese complicea tatălui său şi nu voise să privească mai de aproape legătura amoroasă a acestuia de teamă să nu strice prietenia dintre cele două familii.

Luni dimineaţă devreme, la începutul unui nou ciclu săptămânal de şedinţe, Sigmund îi spuse Dorei:

— Mi ai zis că accesele tale de tuse durează de la trei la şase săptămâni. Când Herr Krauss pleacă în deplasare, cam cât durează călătoriile lui?

Dora roşi:

— Trei până la şase săptămâni.

— Nu vezi, Dora, că prin boala ta faci dovada dragostei pe care o simţi pentru Herr Krauss, tot aşa după cum atunci când Herr Krauss se întoarce acasă, soţia lui se declară bolnavă şi se urcă în pat ca să nu fie silită să şi îndeplinească obligaţiile conjugale? Boala ta actuală are aceeaşi motivaţie. Speri să obţii ceva cu ajutorul ei.

— Ce anume? Mă luaţi drept o proastă?

— Nu, Dora, eşti o tânără foarte inteligentă. Dar chiar şi cei mai buni dintre noi întâmpină uneori greutăţi când trebuie să şi înţeleagă motivaţiile. De asemenea, ai mai dori să pui capăt legăturii dintre tatăl tău şi Frau Krauss. Încerci lucrul acesta de mult timp. Dacă reuşeşti să ţi convingi tatăl să renunţe la Frau Krauss din cauza bolii tale, te poţi declara victorioasă. Întrucât ştii sigur că tatăl şi mama ta nu mai au relaţii intime de foarte mulţi ani, de ce consideri că relaţia tatălui tău cu Frau Krauss „este o relaţie extraconjugală obişnuită"?

— Îl iubeşte pe tatăl meu numai din interes, pentru că are resurse.

— Vrei să spui că îi dă bani, cadouri?

— Da. Trăieşte pe picior mare şi cumpără lucruri mult mai scumpe decât şi ar putea permite soţul ei.

— Eşti sigură că nu vrei să spui exact contrariul, şi anume că tatăl tău este un bărbat fără resurse, adică impotent?

Dora rămase netulburată în faţa acestei dezvăluiri.

— Da, răspunse ea. De mult timp mi am dorit ca tata să fie impotent pentru ca în felul acesta să înceteze relaţia dintre ei. Oricum, ştiu că există mai multe modalităţi de a obţine satisfacţia sexuală.

— Te referi la sexul oral? Mi ai spus nu cu mult timp în urmă că ţi ai supt degetul cel mare până pe la patru sau cinci ani. De unde ai dobândit aceste cunoştinţe, Dora? Din Fiziologia iubirii a lui Mantegazza?

— Sinceră să fiu, nu ştiu, Herr Doktor.

— Vorbind despre alte căi de satisfacere sexuală, nu cumva te referi la acele părţi ale corpului tău care sunt atât de frecvent iritate, la gâtul şi la cavitatea ta bucală? Poate că tusea este pentru tine o modalitate de expresie sexuală. Poate că subconştientul tău centrează stimulii mai mult acolo decât în organele genitale?

Tusea Dorei dispăru. Câteva zile mai târziu, fata îi mărturisi:

— La început m am simţit jignită şi alarmată de faptul că foloseaţi cuvintele acelea pentru a descrie anumite părţi ale corpului omenesc. Dar vorbeaţi despre ele într un limbaj medical...

— Vrei să spui, fără acea încărcătură lubrică pe care o capătă asemenea subiecte în societatea bună?

— Da. Sunt sigură că o mulţime de oameni s ar simţi scandalizaţi dacă ar auzi discuţia noastră, dar tratamentul dumneavoastră este cu mult mai respectabil decât multe din conversaţiile pe care le am auzit între prietenii tatălui meu sau ai lui Herr Krauss.

În legătură cu această chestiune, Dora repeta adesea:

— Nu pot să l iert pe tatăl meu pentru legătura lui. Şi nici pe Frau Krauss.

— Te comporţi ca o soţie geloasă, cred că ţi dai seama. Te pui în situaţia mamei tale. Şi, în fanteziile tale, îi iei şi locul doamnei Krauss. Asta înseamnă că întruchipezi două femei, cea pe care a iubit o tatăl tău la început şi cea pe care o iubeşte acum. În concluzie, eşti îndrăgostită de tatăl tău şi asta este explicaţia tulburării tale interioare.

— Nu pot să admit aşa ceva.

Câteva săptămâni mai târziu, Dora îi relată un vis care se repeta:

— Văd o casă în flăcări. Tatăl meu s a apropiat de patul meu şi m a trezit. M am îmbrăcat repede. Mama a vrut să şi salveze caseta cu bijuterii, dar tata a spus: „Refuz să risc viaţa mea şi a celor doi copii de dragul casetei tale cu bijuterii". Ne am repezit în jos pe scări şi de îndată ce am ajuns afară m am trezit.

— Dora, în Interpretarea viselor am spus că fiecare vis exprimă „o dorinţă reprezentată şi îndeplinită; reprezentarea acţionează ca acoperire dacă dorinţa este refulată, ţinând de subconştient, şi numai o dorinţă a subconştientului are forţa necesară pentru a genera un vis". Acum hai să ne ocupăm de bijuterii. Cum interpretezi problema casetei de bijuterii pe care mama ta voia s o salveze?

— Herr Krauss mi a făcut cadou o casetă scumpă pentru bijuterii.

— „Caseta de bijuterii" este o expresie comună pentru organele genitale femeieşti.

— Ştiam că o să spuneţi asta.

— Cu alte cuvinte, ştiai că e adevărat. Mesajul visului este următorul: risc să mi pierd „caseta de bijuterii. Dacă se va întâmpla aşa ceva, tatăl meu va fi vinovatul". De aceea întorci lucrurile pe dos în mintea ta: tatăl tău este cel care preferă să te salveze pe tine în locul casetei cu bijuterii a mamei tale. Ai întrebat de ce apare mama ta în visul acesta de vreme ce nu fusese de faţă în casa familiei Krauss atunci când se petrecuse incidentul...

— Mama nu poate juca nici un rol în visul acesta.

— O, ba da, pentru că incidentul te a dus înapoi, în copilărie. Aminteşte ţi brăţara pe care mama ta a refuzat o, iar tu ai dat de înţeles că eşti dispusă să accepţi ceea ce nu voia mama ta. Acum hai să inversăm situaţia şi să folosim cuvântul „a da" în loc de „a accepta". A fost dorinţa ta să i dai tatălui tău ceea ce mama nu i oferea. În paralel, Herr Krauss ia locul tatălui tău în vis. Ţi a dat o casetă pentru bijuterii, aşa că acum ai dori să i oferi şi tu propria casetă cu bijuterii. Mama ta este înlocuită cu Frau Krauss, care se află în casă. Din vis reiese că eşti pregătită să i dai lui Herr Krauss ceea ce soţia lui îi refuză. Acestea sunt sentimentele pe care ţi le refulezi în permanenţă şi care l au obligat pe cenzor să întoarcă toate elementele visului tău cu susul în jos. Visul mai demonstrează şi faptul că faci apel la dragostea de tip oedipian pentru tatăl tău ca să te aperi de dragostea lui Herr Krauss. Dora, analizează ţi sentimentele! Nu ţi este teamă de Herr Krauss, nu i aşa? De tine însăţi ţi e frică, de faptul că ai putea ceda ispitei. Nici un muritor nu poate ţine un secret la nesfârşit.