Istoria imperiului bizantin
Yüklə 2,08 Mb.
|
|
în chestiunea religioasã, Michail al II-lea avu o politicã de mijloc. El nu rãspunse sperantelor pe care ortodocsii si le puneau într-însul. Dacã exilatii puturã sã se întoarcã si portile închisorilor se deschiserã, el nu permise sã se ridice iarãsi icoanele. Domnia sa nu fu netulburatã. Revolutia care-1 condusese în fruntea imperiului fusese, dupã aceea a lui Leon al V-lea, un exemplu primejdios. Ea trezi acum ambitia altui uzurpator, de origine slavã dupã unul din pãrinti, generalul Tboma, tovarãsul de arme de odinioarã al lui Leon si al lui Michail. Foarte iubit de soldati, el începuse a se misca, încã de la sfârsitul domniei lui Leon, în Asia Micã. Acum miscarea ia proportii. Sprijinitã de arabi, revolutia aceasta luã un caracter social foarte primejdios. Thoma fu încoronat la Antiochia cu permisiunea lui Al-Mamun, de cãtre patriarhul lob. Populatia Asiei Mici trecu de partea sa. Dar douã încercãri ale sale de a lua, cu ajutorul flotei, Constantinopolul (în decembrie 821 si în primãvara 197
NICOLAE BANESCU lui 822) rãmaserã zadarnice. El fu bãtut dupã aceea, în Thracia, de bulgari, care veniserã în ajutorul lui Mi-chail al II-lea. Hanul Omurtag sau Mortagon veni în câmpia aflatã la est de Herakleia. Thoma fu nevoit sã ridice asediul pentru a-1 întâmpina. Bãtãlia fiincl nede-cisã, Omurtag s-a retras cu prada (Theoph. Cont., p. 64-66). Thoma a rãmas la vest de Constantinopol. Armatele imperiului, comandate de Olbianos si Kataky-las, îl bat. (Cont. 67). Thoma fu nevoit sã se închidã în Arcadiupolis, pe când fiul sãu Anastasios era în Bizya. Michail asedie orasul, care, înfometat fiind, îl predã pe Thoma în mâinile sale în octombrie 823 si rebelul fu executat în chip crud1511. O conspiratie la Vizya îl predã si pe Anastasios, care avu aceeasi soartã"0. A. Vasiliev considerã aceastã revoltã a lui Thoma ca unul din episoadele cele mai interesante ale istoriei relatiilor arabo-bizan-tine de la începutul sec. al IX-lea. Organizatã în Asia Micã, ea luã proportiile unui rãzboi civil, care zgudui domnia lui Michail al II-lea mai bine de doi ani. Vasiliev socoate faptul foarte important clin punct de vedere politic, religios si social. Din punct de vedere politic, pentru cã Thoma reusi a ridica toatã Asia Micã. Singure themele de Opsikion si Armeniakon (Vasiliev, Hist. de l'emp. byz., p. 361-362). rãmaserã credincioase împãratului (Cont., 53-54). Izvoarele bizantine ne aratã asociin-du-se la revoltã diferite nationalitãti din Asia Micã: persi, armeni, iberi, zichi, kabiri (Cont., 55). Califul îl ajutã, Al-Mamun fãcu o aliantã cu dânsul, ajutându-1 a doborî pe Michail, primind în schimb unele teritorii la frontiera bizantinã. Cu concursul sãu, Thoma se încorona împãrat la Antiochia. 110 V. asupra acestor rãscoale, cu mari consecinte pentru imperiu (pierderea Cretei si a Siciliei a fost urmarea ei), A.A. Vasiliev, Byzance et Ies Arabes, 1.1, La dynastie d'Amorium (820-867), ed. francaise par. Gregoire et M. Canard, Bruxelles, 1935, p. 22-49. 198
în fine, din punct de vedere social, este important prin câstigarea claselor de jos, care voiau sã-si amelioreze soarta, ridicân-du-se contra apãsãtorilor latifundiari. Theophanes Continuatus socoteste miscarea ca o ridicare a sclavilor contra stãpânilor. (Cont., 53). Aceste lupte interne îi încurajarã pe arabi, care se aruncarã energic asupra Imperiului. Nu cei ai califatu-lui din Bagdad, unde, dupã moartea lui Harun, grele rãzboaie interne asigurau Imperiul din acea parte; primejdia venea acum din Apus. Am vãzut cã, în urma ridicãrii Abbasizilor, în Orient, alte douã state, independente, arabo-berbere, se nãscuserã în Africa si Spania, îndrãznetul omeiad Abd er Rahman, care scãpase din nimicirea familiei sale, trecuse în Spania, întemeind acolo stãpânirea omeiadã de Cordoba. în Africa, la începutul veacului al IX-lea, aglabitii puseserã temeliile unui nou stat neatârnat, în Kairuan si Tunis. Acestia atacã Imperiul bizantin sub Michail al II-lea. împrejurãri noi îi aduseserã apoi pe arabi în apele Egeei si în Sicilia. în Spania se întâmplase o revolutie, la începutul veacului al IX-lea, împotriva califului de Cordoba, Ha-kam. Rebelii, neizbutind, au trebuit sã se expatrieze. Sub conducerea lui Abu-Hafs-Omar, arabii acestia andaluziei se asezarã în Egipt, luând Alexandria (816), de unde amenintarã, în 823, insula Creta, pe care, alungati din Egipt, o cucerirã definitiv în 826 (dupã unii savanti, în 828). Pentru a o stãpâni, Omar clãdi 199
NfCOLAE HÃNESCU noua capitalã arabã Khandaq („cetate")111, de unde-si luã însã mai târziu, în perioada venetianã, numele cunoscut de Candia. Asezarea acestor pirati în Creta fu o plagã pentru insulele Mãrii Egee si pentru orasele ele coastã. Bizantinii furã nevoiti a da toatã atentia flotei lor, pentru a putea înfrunta primejdia aceasta apropiatã. Pânã la mijlocul veacului al X-lea, stãpânirã urmasii lui Omar, neatârnati, în marea insulã greacã. Ceea ce complicã situatia, în vremea lui Michail al II-lea, furã atacurile pe care si aglabitii încep a le îndrepta împotriva Siciliei si Italiei sudice. în Spania, sub domnia omeiadului Al-Hakam (796-822), populatia, revoltatã adesea de savantii specializati în ritualul religios si în drept (fuqahd), întreprinse o serie de revolte contra califului, în mai multe rânduri, masacre mari se întâmplarã la Toledo si Cordoba. în urma unui asemenea masacru, în orasul Cordoba, în 814, Hakam dãdu ordin celor ce au rãmas ca în patru zile sã pãrãseascã tinutul. Atunci, 15.000 locuitori au trecut în Africa, unde în 816 cuceresc Alexandria, punând în fruntea lor pe Abu-Hafs Omar Ibn-Suaîb. în 825, Al-Mamun trimite în Egipt, unde se afla si un rebel, pe Ibn-Tahir sã facã ordine, în 827, spaniolii fac o conventie cu el, ca sã-i lase a pleca într-un tinut grec. Creta le era cunoscutã, în 827sau 828 ei vin în insulã, cu 40 de corãbii. Nu întâlnirã, se pare, rezistentã. Populatia, poate nemultumitã de vexatiunile religioase si abuzurile administrative, îi primi ca pe un rãu mai mic. Construirã o fortãreatã puternicã, pe Theoph. Cont. p. 76: Kcd %dpaKa ev rai)Tr) Kai vSv Xai)d)v Tf|v eTtcovujiîocv 6 TOJIOC; ocb^ei tf)v Trpoo-rryopiav, XotvSat 6vop.a^6iievoq. 200
Michail fãcu mai multe expeditii pentru a o recuceri, dar toate încercãrile furã zadarnice. Pânã la Nikephoros Phokas, ei rãmaserã stãpâni pustiind insulele si orasele de coastã112. Atacurile arabe în Sicilia sunt în legãturã cu o revoltã militarã: unul clin comandantii militari ai insulei, Eupbemios, se ridicã, în 826/827, împotriva împãratului. Motivele acestei rãscoale, asa cum sunt înregistrate de izvoarele grecesti si latine, au o culoare romanticã: iubirea lui Euphemios pentru o nonã, cu numele Ho-moniza. împãratul a trimis un strateg cu ordinul de a-1 pedepsi pentru fapta sa. Euphemios se împotriveste cu armele, iar în lupta ce avu loc el rãmâne biruitor, iar strategul trimis, Constantin, e ucis. Rebelul se proclamã apoi împãrat. Unul dintre guvernatorii sãi, Paiata sau Balata (în care Amari vede un curopalates) trece de partea împãratului, si Euphemios se vede nevoit a recurge la ajutor strãin: el cere sprijinul emirului aglabit de Kairuan, Ziya-dat-Allah. Acesta îl trimite pe Quadi Asad, care trece, cu trupele sale, marea, se uneste cu flota lui Euphemios (14 iunie 827). Arabii cuceresc Mazara, asediazã apoi Siracuza, care însã rezistã. O epidemie izbucneste în lagãrul arab în martie 828 si Asad cade victimã acestei epidemii. Arabii îl aleg ca sef pe Mohammed ibn-Abi'lÂawari. Trupe bizantine sunt trimise asupra lor, si ei pãtrunzând în interiorul insulei, iau Mineo. Castrogiovanni, fiind atacat, rezistã. Locuitorii orasului se prefac a trata cu Euphemios, si, la o întrevedere, doi dintre dânsii îl ucid (Cont., 82-83). Mazara si Mineo rãmân m mâinile arabilor. Acesta e începutul cuceririi, cãci în câteva decenii mai pe urmã, una câte una, cetãtile insulei vor cãdea în stãpânirea arabilor. Rãscoala lui Euphemios a provocat instalarea arabilor în Sicilia. Un învãtat italian, Gabotto"\ a prezentat aceastã rãscoalã ca pe o încercare de a reface în Italia un imperiu roman si pe Eu- 112 A.A. Vasiliev, Byz. et Ies Arabes, ed. francezã, Bruxelles, 1935, p. 49-61. 11' Eufemio e U mouimento separatista nell'Italia bizantina, Torino, 1890. 201 NICOLAE BANESCU phemios ca pe un erou national. Cum observã Vasiliev (Byzance etles Arabes), izvoarele nu permit sã se dea faptului aceastã interpretare: ele ne aratã cã avem a face cu o simplã rãscoalã, cum au fost atâtea, în cursul istoriei bizantine. , 3- TheopMos (829-842) în octombrie 829, Michail al II-lea muri, (înmormântat la Sf. Apostoli), lãsând conducerea imperiului fiului sãu Theophilos, pe care îl asociase la tron de la începutul domniei (821). Noul împãrat primise o foarte bunã educatie, cie care se îngrijise vestitul loan Grammatikos, unul dintre cei mai învãtati oameni ai timpului. Theophilos fu un iubitor al artelor, un iubitor al pompei si prestigiului imperial si avu un mare simt al justitiei. Istoria ne-a înregistrat silintele lui de a face sã domneascã dreptatea printre supusii sãi. O multime de anecdote se povestesc în privinta aceasta. Continuatorul lui Theopha-nes ni le-a transmis si ne înfãtiseazã astfel unul din caracterele cele mai izbitoare cu care împãratul a rãmas în memoria posteritãtii. Theophilos obisnuia sã strãbatã cãlare strãzile Con-stantinopolului o datã pe sãptãmânã, în vizita pe care o fãcea la biserica Fecioarei din Blachernae. El primea atunci, în drum, plângerile tuturor celor care aveau ceva ele reclamat. Cel dintâi act al sãu de justitie a fost o lectie datã curtenilor primejdiosi, care de atâtea ori erau gata sã conspire împotriva Tronului. El a adunat senatul si, arãtând candelabrul ciuntit la asasinarea lui Leon al V-lea, a întrebat adunarea clacã legile imperiului si jus- 202
Alte exemplificãri aratã severitatea împãratului în privinta dreptãtii. O vãduvã sãracã se plânse contra lui Petronas, cumnatul împãratului, un ofiter de talent si curaj, cã, violând legea, îsi ridicase o casã înaltã alãturi de cãsuta ei, luându-i toatã lumina si aerul si fãcând-o nelocuibilã, împãratul dãdu ordin sã se repare nedreptatea si când vãzu cã ordinul sãu nu s-a executat, porunci sã se dãrâme casa lui Petronas la pãmânt si-1 condamnã pe Petronas sã fie bãtut în public. Altã datã, pe când trecea cortegiul imperial, o femeie se strecurã printre gãrzi si apucã de dârlogi calul pe care cãlãrea împãratul, strigând acestuia: „E calul meu, împãrate, dã-mi calul." Când soldatii se repezirã s-o alunge, Theophilos strigã s-o lase în pace, iar femeii îi spuse sã se ducã fãrã grijã, întrucât el are sã-i facã dreptate. A doua zi, porunci sã se întreprindã o cercetare si aflã cã într-adevãr protostratorul imperial îi rechizitionase calul, un exemplar de rasã, dar nu i-1 plãtise, împãratul îl pedepsi cu asprime si-i dãdu femeii o mare sumã de bani despãgubire (Leo Grammaticus). 203
NICOLAE BANESCU împãratul se oprea adesea în piete si controla pretul mãrfurilor. Odatã, nu se sfii sã ia o mãsurã care o jigni pe însãsi împãrãteasa. (Continuatus ne povesteste.) Erau dregãtori în serviciul familiei imperiale, care cãutau un câstig în afaceri si, pentru a se sustrage taxelor vamale pe care alti negustori le plãteau, îsi asociau la comertul lor un membru al familiei imperiale, împãrãteasa se asociase la una dintre aceste întreprinderi comerciale si, aflând, Theophilos, pe când corabia încãrcatã trase la tãrm, în Cornul de Aur, dãdu ordin sã se ardã marfa, pentru cã, zicea el, nu s-a auzit niciodatã ca un împãrat roman sau împãrãteasã sã facã negot. Toate aceste anecdote se aseamãnã cu cele povestite despre Harun-al-Rasid, cum observã Finlay. Theophilos^21 n-a fost unul dintre marii împãrati bizantini, desi i-a plãcut sã se înconjoare de toatã strãlucirea pompei, sã împartã el însusi dreptatea supusilor si, asemenea lui Solomon, pe care si-1 luase drept model, a avut gustul constructiilor mãrete. Talent militar n-a avut si rãzboaiele sale au fost nenorocoase, în Sicilia, rãzboiul început sub Michail al II-lea se continuã. Arabii africani cuceresc în 831 Mes-sina, în 832, Panormos (Palermo). Imperiul era împiedicat de a interveni energic în Sicilia, din pricinã cã toatã atentia sa se îndrepta atunci cãtre Rãsãrit, unde se reluau luptele cu califatul de la Bagdad. Politica externã a lui Theophilos fu hotãrâtã de aceste împrejurãri. El cãutã sã întretinã în Apus relatii prietenesti 204
La Bagdad stãpânea, de la 831, califul Al Motasem, Mutasim. Un print persan din Chorasan, crestin, Theo-pbobos, trecuse clin cauza nesfârsitelor tulburãri interne ale imperiului ele Bagdad, cu trupele sale la bizantini. Numãrul acestor mercenari persi se urca la vreo 30.000 de oameni. Theophobos fu mai bucuros sã sustinã rãzboiul cu arabii decât sã-i predea pe fugari. El îl tratã foarte bine pe Theophobos, care primi de sotie pe sora împãratului, Elena. Din aceastã pricinã, rãzboiul între cele douã state se reluã. Profitând de greutãtile interne ale lui Mutasim, împãratul fu cel care începu ostilitãtile mai întâi. Theophobos si generalul Manuel pãtrund în imperiul arab, cuceresc în 837 Sa-mosata si Zapetra (Sozopetra). Se povestea mai târziu cã era orasul în care se nãscuse Mutasim, dar e vorba de o fabulã, destinatã a face un paralelism cu Amo-rion, leagãnul dinastiei frigiene. Furia califului nu mai cunoscu atunci margini. El îsi adunã o armatã, compusã în mare parte din mercenari turci si se nãpusti în 838 asupra Asiei Mici, înconjurând puternica cetate a 114 V. Ch. Diehl, La legende de l'empereur Theophile, „Semina-rium Kondakovianum", 4 (1931), 33 si urm. în Timarion, una din numeroasele imitatii bizantine ale lui Lucian (Nekyomantia), tema e coborârea acestuia în lumea mortilor; acolo el îl întâlneste, între judecãtorii celebri, si pe crestinul Theophilos. 205
El nu merse însã mai departe si rãzboiul se purtã apoi la Eufrat. Mutasim se retrase, ducându-i cu sine pe Aetios si 41 ofiteri de seamã, ca prizonieri. Dupã cinci ani, rezistând la toate presiunile de a îmbrãtisa islamismul, furã ucisi de Wathik, urmasul lui Mutasim, în 845. în politica externã, Theophilos a stiut sã apere hotarele cu energie, chiar dacã rezultatele obtinute de dânsul n-au fost încununate de succes. Dusmanii sãi cei mai mari erau arabii, care atacau acum si în Apus. Dupã moartea lui Harun Al Rasid, califatul trecuse prin mari zguduiri. Al-Mamun purtase un rãzboi de patru ani cu fratele sãu Amin, pânã sã-si asigure tronul. Biruinta lui era triumfui Khorasanului si al elementului persan, ceea ce stârni nemultumiri printre arabii propriu-zisi: aceasta fu cauza rãscoalei lui Nasr Ugaili, dusman al persilor. El teroriza 14 ani populatia pe Eufrat. 206 l
în 831, Theophilos rãspunse trecând Taurus si masacrând populatia arabã din Tarsos si Massisa. Triumf la Constantinopol. Alte armate intrau în nord-estul Cappadociei, bãtând pe arabi si luând o multime de prizonieri. Intrare mãreatã în capitalã. Mamun porni cu rãzboi, cuceri fortãrete în Cappadocia. Theophilos îl trimise (începutul anului 832) ca sol de pace pe loan Grammaticus, dar acesta n-avu rezultat. în 832, a treia campanie a lui Mamun cuceri Lu'lu'a, în Cappadocia. în 833, la 7 august, muri, tocmai când întreprindea altã campanie. La Podandos se îmbolnãvi de febrã si muri. în Sicilia, arabii reluaserã de asemenea ostilitãtile, în anul 831 cãzu Palermo, apoi Castrogiovanni. Theophilos trimise în Sicilia pe Alexios Musele, ginerele sãu. Intrigile îl împiedicarã pe acest general de merit sã-si finalizeze actiunea. Fu rechemat si, murin-du-i pânã la întoarcerea sa sotia, Mãria, fu dizgratiat, bunurile confiscate. Mu'tasim urmã fratelui sãu. La început, avu dificultãti cu revolta lui Babek în Azerbaidjan. El exterminã mare parte din persi si atunci unii din ei, vreo 15.000, fugirã în Bizant, avându-1 în frunte pe Nasar - Theophobos la scriitorii bizantini - descendent din casa imperialã persanã. Fu cãsãtorit de Theophilos cu sora sa, fãcut patrikios, asezat la Sinope. Numãrul lor crescu pânã la 30.000 si furã auxiliari pretiosi în timp. Theophobos îl servi cu credintã pe împãrat. Mai târziu, califul fu provocat de Theophilos. Acesta, chemat în ajutor de Babek, care se afla blocat într-o fortãreatã, intrã în tinuturile arabe cu multã armatã în 837. Zapetra (sud-vest de Meli-tene) e cuceritã si arsã, populatia ucisã si târâtã în captivitate. Mai târziu se povestea cã aceasta era patria califului, o fabulã menitã a face paralelism cu Amorion, patria dinastiei bizantine. 20' NICOLAE BANESCU Mutasim, la aceastã stire, sãri pe cal si dãdu semnalul campaniei. Babekfu prins si ucis la finele anului 83 7. La Amorion, pentru a rãzbuna înfrângerea trecutã, împãratul îl lãsase cu toate fortele pe Aetios, strategul themei Anatolikon, si trimisese alte ajutoare cu Babutzikos si Krateros. Ankyra fu distrusã, apoi Amorion. Aici avu loc un asediu, o rezistentã eroicã timp de trei zile, dar arabii intrarã prin trãdare. Avu loc un masacru al populatiei, o parte fiind luati captivi. Amorion fu ars si dãrâmat la pãmânt. Aetios si alti 40 de sefi militari au fost luati de Mamun. Nevoind a trece la islamism, au fost ucisi în 845 (decapitati), trupurile lor fiind aruncate în Tigris; plutind pe apã, crestinii le scoaserã si le înmormântarã cu cinste, dupã cum relateazã Viata celor 42 martiri din Amorion. Catastrofa aceasta fãcu o puternicã impresie în imperiu. Theo-philos trimise o ambasadã în Occident, cãutând sã-si atragã ajutoare contra arabilor. Una, în toamna 839, la califul omeiad de Cordoba, Abd ar Rahman al ll-lea. I-au oferit daruri bogate, cerând tratat de amicitie si cãutând a-1 instiga pentru a-si revendica în Orient patrimoniul strãmosilor sãi, omeiazii Siriei, despuiati de abbassizi. Un sol al sãu, poet de vazã, Al Gazai, veni la curtea bizantinã si izvoarele arabe dau detalii interesante asupra primirii lui la Constantinopol, a receptiei strãlucite ce avu loc, a simpatiei lui pentru Theodora si despre atentiile acesteia pentru arabul spaniol115. Altã solie a lui Theophilos a fost trimisã la Ludovic cel Pios la Ingelheim (839), pentru a încheia pacea si prietenia între ei, pentru a-1 aduce pe acesta contra arabilor africani, clar Ludovic nu putu rãspunde, în fine, alta avu loc în anul 839 la Venetia, la Pietro Gradenigo, prin care ambasada îi conferea dogelui demnitatea de spatbarios si-i cerea corãbiile în lupta contra arabilor care amenintau Italia meridionalã116. Avu relatii bune cu khazarii, pentru care îl trimite pe generalul Petronas Kamateros sã le ridice pe Don cetatea Sarkel, spre a-i apãra de pecenegi. Cu aceastã ocazie, generalul îi spuse 115 V. Levi-Provencal, Un echange d'ambassade entre Cordoue et Byzance au IX-e s., Byzantion XII (1937), 1-24. 116 V. Dolger, Regesten, I, nr. 437, p. 53). 208
împãratul se îngriji de organizarea defensivã a imperiului, în Asia Micã adãugã douã theme1™ noi: Paphlagonia si Chaldia, precum si o serie de clisurim pãrtile muntelui Taurus, contra arabilor (Seleucia, Charsianos, Cappadocia), ducatul Koloneia. Politica religioasã. Educat de Hylilas, Theophilos nu putea fi decât un iconoclast si se crede cã un sinod s-a adunat la Bla-chernae, în 837, dupã ridicarea lui loan (Morocharzanios) la patriarhat, si acest sinod a aruncat anathema asupra celor care se închinã la icoane. Dar textele contemporane nu-1 semnaleazã, încât, cum observã Grumel"8, acest sinod nu e sigur. Ceea ce stim însã e cã Theophilos a interzis cultul si confectionarea icoanelor, iar izvoarele ne înregistreazã prigonirea cãlugãrilor care nu s-au supus. Cãlugãrul Lazãr, fratii palestinieni Theodor si Theopha-nes, cãrora le imprimã versuri injurioase pe frunte, de aceea în scrierile hagiografice furã numiti TpaTitoi, constituie exemple elocvente în acest sens. Cu toate aceste lovituri pe care le încerca, imperiul se afla însã, sub Theophilos, într-o situatie prosperã. Finantele statului se gãseau într-o stare înfloritoare si populatia într-o bunãstare pe care n-o avusese de mult. Comertul, industria luaserã un mare avânt, împãratul, mare iubitor de lux, dãdu un impuls în- 117 V. Dolger, Regesten, I, nr. 431, p. 92 11R Les regestes de actes du patr. byz., voi. I, fasc. II, p. 42 209
NICOLAE BANESCU semnat arhitecturii si artelor, prin constructiile sale somptuoase. Vestitul palat ele varã Biyas, ele pe coasta asiaticã a Bosforului, fu clãdit dupã modelul castelului califilor din Bagdad, în stilul arab. Palatul imperial din Constantinopol cãpãtã acum o splendoare nouã. La vechile apartamente ale lui Constantin si lustinian, Theophilos adãugã o serie ele clãdiri mãrete, decorate cu luxul cel mai elegant si mai cãutat. Carianon, Trikonchos cu cele trei abside, Sigma, Tetraseron cu patru bolti, cubicula si triclinia, cu peretii îmbrãcati în splendide marmure si cu tavanul de aur si argint. Pentru a mãri pompa receptiilor, el comandã artistilor minuni de argintãrie si mecanicã, acel Pentapyr-gion, celebru elulap ele aur în care se expuneau podoabele coroanei, orgele de aur care cântau în zile de auelientã solemnã, platanul de aur de lângã tronul imperial si pe care pãsãri mecanice zburãtãceau si cântau, leii de aur culcati la picioarele împãratului si care, în anume momente, se ridicau, bãteau din coaclã si rãgeau puternic, uimindu-i pe ambasadorii neamurilor barbare, în sfârsit grifonii de aur misteriosi, care pãreau, ca în palatele regilor asirieni, a veghea la siguranta împãratului. Yüklə 2,08 Mb. Dostları ilə paylaş:
|