Istoria imperiului bizantin

Expeditia rusilor din 860 fu însã decisivã pentru aceastã politicã de propagandã religioasã a Bizantului asupra populatiei din regiunea Pontului. Imperiul întelese cã nu trebuie sã lase primejdia ce venise din aceste pãrti sã se repete. si atunci începu opera de propagandã a Bisericii în rândul populatiei din Crimeea si din jurul ei. Era pentru Bizant de o importantã mare sã-si fortifice pozitiile la Marea Neagrã, în prima linie, trebuiau întãrite legãturile ce-1 uneau cu haganul chazarilor. Atunci plecã într-acolo misiunea în fruntea cãreia se afla Constantin, însotit de fratele sãu Methodius, la sfârsitul anului 860 sau începutul lui 861.

Viata lui Constantin ne povesteste cã haganul a trimis o ambasadã la Constantinopol, cerându-i împãratului un preot capabil a discuta cu evreii si musulmanii.

Am vãzut ce raporturi amicale avea imperiul cu acest popor. Theophilos îl trimisese la chazari pe Petronas, cumnatul sãu, ca

238
sã le ridice pe Don cetatea Sarkel, spre a-i apãra de pecenegi. Numeroase colonii evreiesti se stabiliserã acolo si lucrau sã-1 câstige pe hagan si consilierii sãi pentru credinta lor. Islamul însã pãtrunsese la chazari, de aceea haganul ceru la Constantinopol sã i se trimitã un literat care sã discute cu evreii si musulmanii si sã explice doctrina crestinã, fiindcã poporul sãu, în majoritate pãgân, se gãsea în prezenta a trei religii, care-si disputau favoarea sa.

Constantin plecã atunci cu o mare suitã. Era si o misiune diplomaticã. Constantin fusese ales pentru cã se stia cã stãpânirea chazarilor se întindea si asupra unor triburi slave, iar Constantin, la Thesalonic, învãtase limba slavilor, cunostea moravurile lor si el putea informa Curtea bizantinã asupra populatiei de la nord, cu atât mai mult cu cât din acele pãrti veniserã barbarii ce ase-diaserã Constantinopolul în iunie 860. Constantin putea sã indice mijloacele de a conjura pe viitor aceastã primejdie.

Dupã legendã, Constantin a iesit în aceastã disputã biruitor. Dar acest succes n-a avut urmãri; misiunea lor terminatã, cei doi frati s-au întors la Constantinopol, repatriind vreo 200 de prizonieri greci eliberati de hagan. în scrisoarea cãtre împãrat, adusã de Constantin, haganul îsi declara dorinta de a se converti. Dar evreii cuceriserã o mare influentã în tarã; ei îl câstigarã pe hagan si cu el cea mai mare mare a poporului sãu.

Convertirea slavilor'^. Fratii Constantin si Methodius1581 s-au nãscut în Thessalonic, Constantin cãtre 827. în Thessalonic ei erau în mijlocul regiunilor slave si au avut prilej sã învete în tinerete limba slavã. Constantin se duse la Constantinopol si ajunse preot. Pentru învãtãtura lui, i s-a dat titlul de filosof si se bucurã de amicitia lui Photios. E probabil cã, îndatã dupã ridicarea lui Photios la patriarhat (dec. 858), Constantin, care avea un dar pentru limbi, merse ca misionar la chazari (poate în 860-861), despre care se zice cã-1 rugaserã pe împãrat sã le trimitã un învãtat, în timp ce se afla la Cherson, învãtând limba chazarã, el descoperi rãmãsitele papei martir Clement I, care furã aduse apoi

Bury, ed. Gibbon, Decline and Fãli, voi. VI, Appendixn. 12.

239
la Roma. La întoarcerea lui din Chazaria, el întreprinse o nouã misiune. Crestinismul pãtrunsese printre slavii din Moravia prin activitatea misionarã a episcopatului de Passau. Astfel, Moravia pãrea anexatã la Biserica latinã. Dar regele morav Rostislav, aflat în ceartã cu vecinii sãi german si bulgar, cãutã sprijinul politic al împãratului bizantin. El trimise ambasadori lui Michail al III-lea si ceru, dupã legendã, un om capabil sã învete poporul sãu credinta crestinã în limba lui proprie. Constantin, prin cunostinta sa de slavoneste si experienta-i de misionar, a fost indicat ca apostolul potrivit, si a plecat în Moravia, luând cu el pe fratele sãu Metho-dius (864). Ei lucrarã printre moravi vreo trei ani si jumãtate, obtinând în aparentã recunostinta potrivnicã a epicopului de Passau. Papa Nicolae îi invitã pe cei doi frati (867) la Roma, dar muri înainte de sosirea lor si urmasul sãu, Hadrian al II-lea, îl ordonã pe Methodius ca preot (868). O moarte prematurã îl rãpi pe Constantin la Roma (14 februarie 869). înaintea mortii, el luã numele cãlugãresc de Kyril. Methodius se întoarse în Mor'avia. El fu fãcut apoi episcop de Pannonia si muri în 885.

Marea faptã a lui Constantin, sau Kyril, a fost inventarea unui alfabet slav. Opera lui imediatã misionarã a fost în Moravia; dar prin inventarea unui alfabet si traducerea Bibliei în slavonã înrâuri asupra oricãrui popor slav. El fãcu ceea ce a fãcut Ulfilas pentru goti, Mesrobpentru armeni, dar opera lui era destinatã a avea o importantã ecumenicã incomparabil mai mare. Alfabetul pe care 1-a nãscocit (înainte de 863) e cunoscut ca glagolitic si avem multe documente scrise în acest alfabet, în diferite pãrti ale lumii slave. Dar în cele din urmã folosirea lui fu mãrginitã la Istria si la coasta Croatiei; pentru cã a fost înlocuit cu alt alfabet, mai clar si mai practic, cunoscut ca cyrillic (chirilic) si se presupune cã a fost inventat de Kyril. Alfabetul chirilic e grecesc netravestit, literele sunt uncialele grecesti (capitale), cu putine semne aditionale. Glagoliticul si-a tras originea cu bunã stiintã din literele cursive grecesti. Aceastã prefacere a usurat primirea lui de cãtre slavi. E probabil cã, în opera lui literarã, Constantin si-a avut ochii la Bulgaria; pentru cã traducerile lui, compuse în slavona macedoneanã, erau nepotrivite pentru moravi, care vorbeau o formã diferitã a slavonei (_slovâk~).

240
Cu convertirea bulgarilor nici Kyril, nici Methodius n-au nimic a face; dar aceastã convertire avu loc în zilele lor. Inventarea alfabetului a usurat convertirea. Faptul pare a fi cã, temându-se ca Boris, care fãcuse o aliantã cu Ludwig al Germaniei în 863, sã nu îmbrãtiseze crestinismul latin - un pericol politic serios pentru Bizant - Michail al III-lea fãcu o demonstratie militarã în Bulgaria în vara anului 863 si constrânse pe Boris sã primeascã crestinismul de la Constantinopol. în schimbul acestei supuneri, un mic district din Thracia fu cedat Bulgariei. Boris fu botezat, împãratul a fost nas si Boris luã numele de Michail (865). El introduse apoi crestinismul cu forta printre supusii sãi, executând 52 de persoane care rezistarã. Boris se întoarse apoi de la Constantinopol, cãutând a lega Bulgaria de Biserica Romei. El trimise soli (866) papei Nicolae I cu 106 întrebãri, si rãspunsurile papei, care s-au pãstrat, aruncã o luminã interesantã asupra moravurilor bulgare. Dacã urmasul lui Nicolae ar fi arãtat tact si discutie, Bulgaria ar fi fost, poate, câstigatã de Biserica latinã; dar Hadrian al Il-lea obosi rãbdarea lui Boris si în 870 Bulgaria primi un arhiepiscop de la Constantinopol; episcopatul era întemeiat. Boris îl trimise pe fiul sãu Simeon sã fie educat la Constantinopol. Nu trecu mult si în Bulgaria furã introduse cãrti în slavonã si liturghia slavã.

4. Bizantul si Moravia Mare

în vremea aceasta, printul Rostislav al Moraviei (846-870), care se afla într-o situatie politicã grea, între Ludwig Germanicul si bulgari, intrã, în 862, în relatii cu Curtea bizantinã. Motive politice si religioase îl fãceau sã încline cãtre Imperiul bizantin, sã caute o apãrare împotriva preotilor apuseni, care dãdeau nãvalã în statul sãu. El cere, printr-o ambasadã, sã i se trimitã de la Bizant oameni învãtati care sã-1 lãmureascã în privinta credintei si sã-i spunã cuvântul lui Dumnezeu în limba sa. Michail al III-lea îi trimite atunci pe fratii Methodius si Constantin, care vin la

241

NICOLAF BANESCU

Velegrad (azi Hradisch), resedinta printului (primãvara lui 863). Scopuri politice nu s-au atins, dar cei doi misionari le-au dat atunci moravilor regulile credintei si Kyril inventã pentru ei alfabetul slav (dupã numele sãu: chirilic), si le dãdu traducerea Bibliei în limba slavilor, cel mai vechi monument al limbii vechi sloveni-ce; cei doi frati crearã chiar o liturghie în limba slavonã. Misiunile catolice, din Apus, furã biruite prin aceastã inovatie, care aducea în serviciul religios, în locul limbii latine neîntelese, limba nationalã. Roma îsi dãdu aprobarea în aceastã privintã.

Bizantul a avut legãturi cu Moravia Mare înainte de ambasada lui Rostislav. Roma a avut relatii comerciale cu aceastã tarã. Calea pe care se fãcea traficul trecea Dunãrea la Carnuntum si urma valea Moraviei pentru a ajunge în Silesia. Aceste relatii sunt intense în special în prima jumãtate a secolului I crestin. Slovacia actualã era interesatã de aceste relatii.

Relatiile acestea se fãceau însã cu triburile germanice care ocupau teritoriile acestea. Slavii au fost în sfera de influentã orientalã si bizantinã. Nu se poate vorbi de o influentã romanã directã asupra slavilor transdanubieni. Marea cale de comert care unea Roma-Aquileia-Carnuntum era blocatã de triburile germanice aruncate asupra Italiei.

Bizantul a înlocuit în Pannonia influenta Romei. Ea se constatã în epoca lui lustinian. în Pannonia erau avarii, iar slavii de acolo le deveniserã supusi. Avarii aduseserã cu ei civilizatia care se cheamã Keszthely, dupã locul unde s-au fãcut mai multe descoperiri arheologice privitoare la ei. Dar obiectele de provenientã avarã sunt adesea însotite ele obiecte a cãror origine bizantinã nu se poate pune la îndoialã. Avarii au avut, deci, relatii comerciale cu bizantinii. Banii bizantini circulau aici, multe descoperiri s-au fãcut. Mãrturia lui Suidas (fãceau comert si se înselau unii pe altii) se dovedeste exactã. Slavii din Pannonia s-au împãrtãsit din aceste relatii.

242
Campaniile lui Carol de Mare, între 788-796, au pus capãt imperiului avar. La începutul veacului al IX-lea, avarii dispar complet din istorie. Slavii dintre Dunãre si Tisa sunt uniti de Krum la Imperiul bulgar. Cei din Pannonia si Vest graviteazã în jurul Imperiului franc. Bizantinii, în conflict cu francii, reiau Venetia si Coasta Dalmatã. Influenta bizantinã pãtrunde la moravi pe douã cãi: pe vechea cale romanã, prin Venetia, si pe calea care venea din Constantinopol pe cursul Dunãrii, înlãuntrul tãrilor slave.

Dupã disparitia avarilor, intermediarii acestor relatii au fost bulgarii. Astfel, slavii transdanubieni au putut avea cunostintã despre Bizant. Sãpãturile din 1927 la Stare Mîsto, lângã locul unde traditia pune centrul Imperiului lui Rostislav, au dat la ivealã numeroase obiecte de provenientã bizantinã (obiecte de lux, cercei în bronz aurit, argint si aur, nasturi de bronz, inele, o diademã de aur cu pietre scumpe), datate din secolele IX-X.

Examinatã la lumina descoperirilor arheologice, ambasada lui Rostislav la Bizant nu mai pare enigmaticã, în 863, trupele lui Boris cu ale lui Ludwig Germanicul îl atacarã pe Rostislav. Acesta a trebuit sã-si caute aliante si cea mai bunã contra bulgarilor era a Bizantului. De aceea s-a întors el cãtre Bizant. El va fi observat înainte de 863 atitudinea lui Boris. Tratativele moravo-bi-zantine ocuparã anul 862 si din acest an trebuie sã datãm ambasada, cãtre finele anului, când apropierea dintre franci si bulgari începea a deveni o realitate. La începutul anului 863, trimisii bizantini au putut sã-si facã aparitia în Moravia. Scopul lui Rostislav fusese politic - alianta cu bizantinii, dusmanii bulgarilor. Bulgarii îi atacã pe bizantini, înaintea crestinãrii lor; poate tocmai clin cauza aliantei cu francii, devin mai aroganti. Dar în anul 864 bizantinii nãvãlesc, flota face o demonstratie si Boris capituleazã si promite a se face crestin. Dacã s-a supus atât de repede, poate a fãcut-o din cauzã cã armata sa era în mars cãtre Moravia, sã atace cu Ludwig Germanicul. Ludwig a vrut sã-1 câstige pe Boris pentru crestinism si tratativele au fost înainte de 864. Acordul politic al lui Rostislav cu bizantinii sfârseste de asemenea cu un angajament religios: misionari greci trimisi în tara sa. Legenda lui Constantin si Methodius atribuie initiativa lui Rostislav. Acesta avea interes sã-si ia misionarii de aiurea decât de la germani. Prin im-

243

&a
W

NICOLAE IBANESCU

plantarea crestinismului greX în Moravia, Bizantul vroia sã facã presiune si asupra lui Boris.

Misiunea moravã. Imperiul nu-si pãrãsise pretentiile sale cu privire la Occident (oricât de ocupat era în Orient cu arabii). El profita de orice ocazie pentru a-si recuceri terenul pierdut acolo.

Aceastã ocazie se prezentã deodatã, fãrã ca imperiul sã o fi provocat, într-o zi din anul 862 sosi la Bizant o ambasadã venitã de departe, de la un popor ce n-avusese pânã atunci nici o atingere cu imperiul, poporul morav. Fusese trimisã de printul Rosti-slav. Ei prezentau împãratului si lui Bardas o cerere identicã celei a haganului chazarilor. Printul cerea misionari care sã cunoascã limba poporului sãu. Curtea întelese repede ce ocazie excelentã era pentru Bizant de a-si întinde influenta imperiului în Apus. El putea, sprijinit pe slavi, sã reia lupta cu Imperiul franc.

Moravia se afla în mijlocul masei imense a triburilor slave, la hotarele Imperiului franc. Se învecina la nord cu triburile cehe, la nord-est si est cu triburile poloneze. Slovenii, care ocupau Alpii si Pannonia, se atingeau cu ei la Dunãre, în momentul în care ocupaserã aceste teritorii, la începutul veacului al Vl-lea, slavii de Nord erau într-o situatie cu totul diferitã de aceea a slavilor de Sud. Acestia trebuie sã le ocupe prin luptã, sã distrugã. Cei de Nord le-au ocupat fãrã luptã: triburile germanice ce le detineau mai înainte le evacuaserã. Dar aceastã diferentã nu stergea trãsãturile identice la unii si altii. Si cei din nord erau divizati în numeroase triburi independente, trãind separat, cu sefi proprii. Trebuia sã vinã un impuls din afarã pentru a-i grupa si a le da oarecare coeziune.

Aceastã impulsiune le-a venit mai întâi de la avari. La începutul veacului al VH-lea, sub presiunea avarilor, o primã încercare de grupare politicã a avut loc sub conducerea lui Samo, sef de origine francã. El i-a eliberat pe slavii Boemiei si Pannoniei de jugul avarilor. Nu se poate spune pânã unde se întindea puterea sa. Boemia forma nucleul statului creat de el. El a stiut sã apere neatârnarea imperiului sãu contra atacurilor compatriotilor sãi.

Dupã moartea sa, în anul 650, aceastã putere efemerã s-a dislocat. Triburile slave si-au reluat viata lor împrãstiatã si nu se mai

244
vorbeste de ele pânã în epoca expeditiilor organizate de Carol cel Mare contra avarilor. Campaniile lui avurã ecou la triburile slave, armata francã strãbãtu teritoriile slavilor Boemiei, poate unele s-au unit cu trupele lui Carol cel Mare.

Raporturile slavilor cu Imperiul franc se schimbã. Carol cel Mare se privea ca un campion al crestinismului contra pãgânis-mului. El nu putea privi indiferent o formatie politicã de populatii neconvertite, în flancul statului sãu. Analele regilor franci ne vorbesc acum de lupte între franci si slavi. Unele triburi au putut fi atunci supuse.

Ludovic Piosul numãra între supusii sãi pe moravi. Din aceastã epocã, o miscare de concentrare îi grupa iarãsi, în Boe-mia, cehii erau în fruntea miscãrii. Dar lucrul merse încet, în 845 gãsim încã multi printi independenti. La 13 ianuarie acest an, 14 din ei se prezentau la Ratisbonna, înaintea lui Ludwig Germanicul si cereau botezul.

în valea moravã, miscarea mergea mai repede. Slavii din aceste tinuturi intrã în istorie cu numele comun de moravi. Unitatea lor se traduce în faptul cã n-au decât un print, Mojmir, cel a cãrui amintire o pãstreazã istoria. El ne apare ca acceptând dominatia francã. Pãgân, nu s-a opus la expansiunea crestinã. Episcopii de Ratisbonna, Passau, trimiteau misionarii lor.

La Nitra era un print independent, Pribina, pe care-1 goni, între 833-836, Mojmir. El primi de la Ludwig Germanicul teritorii în jurul lacului Balaton. El era crestin.

Dupã moartea lui Mojmir, Ludwig Germanicul interveni în Moravia si impuse ca succesor pe nepotul aceluia, Rostislav. El se baza pe recunoasterea sa. Dar acesta continuã politica unchiului sãu, se sili a strânge unitatea populatiei morave. El întelese cã mijlocul de a uni aceste triburi era de a le da o credintã unicã. Astfel se crestinã si favoriza din toate puterile misiunile ce veneau din toate pãrtile pentru a predica Evanghelia. Aceastã politicã îl nelinisti pe Ludwig. în 855, în fruntea unei armate puternice, voi sã impunã vointa sa moravilor, în acelasi timp, o armatã bavarezã mergea asupra cehilor ca sã-i împiedice de a-1 ajuta pe Rostislav. Expeditia sfârsi nenorocit. Rostislav pradã atunci teritoriul imperiului.

245

NICOLAE I3ÃNESCU

Rostislav se folosi de luptele lui Ludwig cu Carol cel Plesuv si se întinse spre sud-est, câstigând teren asupra avarilor, slãbiti de biruintele lui Carol cel Mare. Puterea lui se întinse pânã la Tisa. El ajutã rebeliunea fiului lui Ludwig, Carloman.

Aceasta era situatia în Moravia, când Rostislav trimise ambasada la Constantinopol. Moravia era la mare distantã de Bizant, dar printul avea mijloace de a-1 cunoaste. Comerciantii bizantini re-luaserã de mult cãlãtoriile lor la barbari. Aici duceau douã cãi: prima, faimoasa cale romanã, care mergea de la Constantinopol la Belgrad, prin Adrianopol si Nis. Dincolo, Dunãrea indicã drumul prin care caravanele ajungeau în Moravia, aproape de capitala lui Rostislav si de cetatea sa fortificatã, Devin. A doua cale era drumul prin Venetia. Nominal, orasul acesta era bizantin. Juca un rol mare de intermediar între Bizant si Occident.

Nu e, prin urmare, de mirare cã Rostislav a cunoscut Bizantul si a apreciat importanta sa. Misionari se mai aflau în tara lui Rostislav. De ce a mai cerut misionari greci la Bizant ? Istoricii cred cã sub aceastã ambasadã în aparentã religioasã, se ascundea una politicã. Printul morav ar fi cãutat o aliantã politicã. Nu e probabil. Era prea departe de el, pentru a fi ajutat. Rostislav voise sã aibã misionari care sã stie limba slavã si se si adresase pentru asta la Roma, în 860, de unde nu primise rãspuns. El vroia un om stiind slavona, sã-i învete pe supusii sãi în propria lor limbã.

El îsi dãdea seama cã poporul sãu trebuia sã fie crestin, dacã voia sã existe alãturi de un mare imperiu crestin, care tindea sã-si lãrgeascã hotarele în paguba slavilor.

Constantin a inventat atunci alfabetul slav, zis glagolitic, cãci era neapãratã nevoie de un sistem de scriere perfect adaptat limbii slave, pentru o actiune cu reusitã asupra lumii slave, învãtatii au discutat foarte mult asupra elementelor cu care si-a compus Constantin alfabetul. Jagic si altii cautã originea scrierii glagolitice în scrierea greacã. Altii au arãtat cã multe elemente orientale au contribuit la aceasta (din ebraicã, samaritanã, coptã etc.) - pentru sunetele speciale: s, j, ae, ja etc.

în Bizant, Constantin tradusese în slavã o selectie de lecturi din Evanghelie.

246
Cu aceste lucruri, cei doi frati pleacã, însotiti de preoti si cãlugãri ce stiau slava.

Ei ajung, în primãvara anului 863, în Moravia, se prezintã printului, care-i primeste bine si se pun la lucru.

Situatia era încurcatã. Erau acolo clerici latini, care nu-i vedeau cu ochi buni pe acesti greci, dar sprijiniti de print, care era deja crestin, cei cloi frati reusesc. Adversarii lor germani nu se puteau mãsura cu dânsii, mai savanti, fini, cunoscând perfect graiul si limba poporului în mijlocul cãruia veniserã.

Sistemul de scriere plãcu moravilor. Procedã treptat. Le citi, în limba slavã, Biblia, pe care o compusese la Bizant. Apoi cãutã sã le dea si o liturghie în limba slavã. Constantin si sotii sãi fãceau slujba în greceste si într-un rit care nu era cunoscut. Nobilii si printul se obisnuiserã cu liturghia latinã, introdusã de primii misionari. Poporul nu întelegea nici latina, nici greaca. Atunci Constantin nu vãzu alt mijloc decât de a înlocui si greaca si latina prin limba moravilor. Aceastã reformã ceru un timp. Mari controverse avurã cu clerul latin. El a ales pentru liturghia slavã ritul latin, mai cunoscut acolo.

Aceastã inovatie îndrãzneatã fãcu zgomot. Cei doi frati vin apoi la Venetia, nu se stie exact de ce. Poate pentru a se îmbarca pentru Constantinopol. Dar papa Nicolae I îi chemã la Roma. Ei pleacã si ajung la Roma la începutul anului 868. Nicolae I murise la 13 noiembrie 867. în decembrie, fusese ales Hadrian al II-lea. Receptie solemnã, cãci aduceau cu ei moastele Sf. Clement. Papa aprobã actele lor în Moravia.

în acelasi timp, la Constantinopol se întâmplaserã mari evenimente, începuse conflictul cu Photios. Michail al IlI-lea fusese ucis la 24 septembrie 867 si Basilios I era împãrat, cãutând împãcarea cu Roma.

Pe când cei doi frati se aflau în Moravia si se dezlãntuia lupta între Photios si Sf. Scaun, un alt eveniment venea sã complice situatia, stârnind rivalitatea dintre Biserica de Orient si cea de Occident: în acel moment, bulgarii erau pe cale sã primeascã crestinismul.

Occidentul descoperea existenta acestui popor si se silea a-1 cuprinde în sfera influentei sale.

247

NICOLAE BANESCTJ

Constantin si Methodius soseau la Roma în momentul în care Curia se îndrepta în aceastã directie.

5- {Convertirea bulgarilor. Photios si conflictul cu Roma]

Schimbarea care se petrecea în pãrtile acestea îi determinã si pe bulgari, încã din vremea lui Omurtag (Mortagon) crestinismul începuse a se rãspândi printre dânsii, dar hanul, pentru a opri aceastã inovatie, cu cruzimea obisnuitã a acestor barbari, îl executã pe episcopul Manuel de Adrianopol, pe care îl luase în captivitate si care-si exercita printre bulgari zelul credintei sale. Cãlugãrul grec Theodor Cupbaras, care stãtu de asemenea în Bulgaria, pânã ce fu eliberat printr-un schimb, rãspândi si el acolo crestinismul. De la 852, Boris se afla în fruntea bulgarilor. El cultiva raporturile cu francii si se gândi acum cã noua religie era indispensabilã pentru dânsul, ca sã se poatã mentine între vecinii franci, moravi si bizantini, toti crestini. Multi dintre slavii Macedoniei si Thraciei se crestinaserã în vremea aceasta. Boris primi prin urmare, asa cum vor primi mai târziu rusul Vladimir si maghiarul stefan, din motive politice, crestinismul. Relatiile politice pe care le întretinea cu Ludwig Germanicul îl fãcurã la început sã se gândeascã a se adresa la Roma. El tratã cu Ludwig înainte de 864, care-1 înstiinta pe papã. Probabil cã regele îi puse conditii care nu-i convenirã si atunci exemplul lui Rostislav, care se îndreptase cãtre Con-stantinopol, i se pãru bun de imitat.

Convertirea bulgarilor. Aceasta nu s-a produs brusc. Ea se pregãtea lent, de multã vreme. Contactul îndelungat al printilor

248
bulgari cu Imperiul bizantin de o parte, cu cel franc de alta îi îmblânzise pentru ideea crestinã. Ei se vedeau înconjurati de toate pãrtile de civilizatii pãtrunse de aceastã idee. Triburi slave vecine aderaserã la dânsa: slavii din Grecia, croatii, sârbii. Ei stiau ce se petrecea în Moravia. Bulgaria va rãmâne izolatã ?

Boris îsi dãdu perfect seama de situatie. Pentru a juca un rol în lume, trebuia sã fii crestin. Dar el avea sovãieli de a pune poporul sãu în mâinile patriarhului bizantin. Acest patriarh, misionarii sãi erau oamenii împãratului. Hanul voia sã devinã crestin, dar sã-si pãstreze independenta. El tinea seamã în aceastã privintã si de opozitia ce o întâmpina din partea boierilor sãi.

El ar fi vrut deci un patriarh si episcopi la ordinele sale.

La început, se gândi a recurge la franci pentru acest scop. începu tratative cu Ludovic Germanicul, în 862 încheie un tratat cu el. în anul 863, Ludwig notifica papei Nicolae I intentia lui Boris de a se boteza. Papa, în rãspunsul sãu se felicita de aceasta. Nu se poate zice cã conditiile lui Ludwig nu 1-au satisfãcut pe Boris si acesta s-a întors în altã parte. Proiectele lor au fost încurcate de evenimente neprevãzute.

O mare foamete fiind dezlãntuitã în Bulgaria, Boris se vãzu obligat a nãvãli în teritoriul bizantin pentru a-si procura cele necesare. El se retrase, dupã ce se aproviziona, împãratul si Bardas se folosirã de prilej. Ei urmãriserã tratativele lui Boris cu Ludovic si întelegeau ce urmãri poate avea aceastã aliantã dintre ei. Pentru a face act de represalii si a mentine influenta bizantinã în Bulgaria, Michail si Bardas adunarã o armatã si o flotã si-1 atacarã pe han pe uscat si pe mare. Bulgarii nu sunt în stare a rezista. Bizantinii oferã pacea cu conditia crestinãrii. Boris se decide. Un delegat al patriarhului celebreazã ceremonia; împãratul, reprezentat printr-un mare demnitar, fu nasul neofitului. Evenimentul se petrecu în anul 864.