Istoria imperiului bizantin

312
Luptele cu arabii în est. Frontiera asiaticã a fost, în genere, apãratã cu succes. Generali distinsi, aventurieri armeni, în pãrtile de la frontierã, luptã cu îndrãznealã împotriva arabilor si teritoriile smulse de la acestia sunt organizate de împãrat într-o serie de cli-suri si turme, dintre care unele vor deveni apoi adevãrate theme.

G. Honigmann'9 a precizat dupã izvoarele orientale si bizantine aceste noi creatiuni ale lui Leon VI.

Erau mai multi armeni fugari la Melitene: Mleh (Me-lias la Bizant), trei frati, anume: Wasak, Krikorikios si Pazunes, în special unul Ismael. Ei scriu împãratului si strategului de Charsianon sã li se dea feude prin chrysobul, ca sã intre în serviciul imperiului. si li se dã. Cei trei frati se asazã în Larissa (din thema Sebas-teia, la nord-est de Charsianon).

Wasak devine klisurarh în Larissa.

Ismael ajunge klisurarch în Symposion (pustie în apropiere de Lykandos).

Melias devine turmarch în Euphrateia.

Melias cuceri apoi castrul Lykandos si se asezã aici, Leon o face cleisurã. Apoi pãtrunse în muntele Tza-mandos si ridicã acolo o fortãreatã, care devine de asemenea o cleisurã. Leon fãcu si din Symposion un turmarchat.

La începutul domniei lui Constantin VII si a mamei sale Zoe, Lykandos devine o strategis (themã), iar clei-

38 G. Honigmann, Die Ostgrenze des byzant. Reiches von 363 bis 1071. Nach griechischen, arabischen, syrischen und armenis-chen Quellen („Corpus Bruxellense hist. byz.", 3; A.A. Vasiliev, Byzance et Ies Arabes, t. III., Bruxelles, 1935), p. 64-93.

313
surarhul Melias fu pus în fruntea ei strateg. Tot asa în-temeie Leon VI în Est noua themã Mesopotamia, care n-are a face cu vechea Mesopotamie, ci era formatã clin districtul armean TO Teicfjg (Degik), pe Euphrat, la nord ele vãrsarea lui Arcani. în Vest, situatia a fost mai rea: Rhegion cade la 901, Taurcmenion la 902, si cu aceasta soarta Siciliei fu pecetluitã.

Numai fatã de piratii din Creta imperiul, în lipsa unei flote puternice, n-a putut opune o rezistentã biruitoare. Incursiunile lor iau acum un caracter dintre cele mai sãlbatice. Câtiva renegati energici si cruzi se pun în serviciul lor ca amirali.

Cel mai vestit a fost Leon din Tripoli. Se nãscuse din pãrinti crestini în Attalia Pamphyliei, dar îsi renegase credinta si se asezase la Tripolis în Syria, trecând la mohamedanism. în 904, el porni din Tarsos cu o flotã de 54 de corãbii, fiecare purtând câte 200 de oameni, în afarã de ofiteri si putine trupe alese.

Flota bizantinã n-a îndrãznit, slabã cum era, sã-i întâmpine pe corsari, s-a retras, cãutând adãpost în Hel-lespont si lãsând Egeea în prada dusmanului. Arabii au atacat Tbessalonicul, a doua cetate a imperiului prin bogãtia si locuitorii sãi. Era întãrit puternic mai înainte, dar acum se neglijaserã fortificatiile si în oras aproape cã nu era o garnizoanã de trupe regulate. Zidul cãtre mare era prea jos. împãratul a trimis mai multi ofiteri, Petronas, Leoniketas, care n-au putut face nimic, populatia fiind si ea indolentã si punân-clu-si toatã nãdejdea în Sf. Dimitrie, ce le mai scãpase cetatea de atacurile slavilor. La 29 iulie 904, dupã clouã zile de luptã, piratii pãtrund în oras, unde are

314
loc un mãcel îngrozitor. Douãzeci si douã de mii de captivi sunt vânduti pe pietele Orientului1111.

Himerios, comandantul flotei imperiale, merge în 911 cu o mare flotã contra piratilor, în Cretas9. Dar nu face nimic si e respins în apele din Samos.

si mai grele sunt acum loviturile venite din partea piratilor arabi din Creta. Sub conducerea unor renegati energici si cruzi, incursiunile lor au, la sfârsitul secolului al IX-lea si la începutul celui de-al X-lea, un caracter dintre cele mai sãlbatice, în 888, amiralul emirului din Creta, renegatul Leon din Tripolis (originar din Attaleia), pustieste insula Samos, în 902, un altul, Damianos, pradã si dãrâmã bogatul oras Deme-trias, în thema Hellas, pe tãrmul Golfului Pagasitic. O încercare nereusitã a bizantinilor împotriva Cretei îl hotãrî pe Leon din Tripolis a întreprinde asediul Thes-salonicului, o mare îndrãznealã, datã fiind multimea locuitorilor acestui oras, al doilea din imperiu, si întãririle sale solide, de care se frânseserã mai înainte atacurile atâtor barbari, întãririle acestea aveau însã un punct slab: partea dinspre Mare fusese bine pãzitã de flota bizantinã. Acum însã flota aceasta era în decãdere, piratii stãpâneau de fapt Egeea si atacul pe mare fu de astã datã hotãrâtor. Numai cu 54 de corãbii, în care erau îmbarcati mai ales „etiopieni", apãru Leon din Tripolis în fata orasului, la 29 iulie 904 si, dupã un asalt de douã zile numai, piratii pãtrunserã înãuntru dinspre mare. Ei fãcurã un mãcel îngrozitor, luarã o pradã bogatã si vreo 22.000 de lo-

39 Data fixatã de R.H. Dolley, The Historical Significance ofthe Translation of St. Lazarosfrom Kypros to Byzantion, în „Byzantion", t. XIX (1949), p. 71 (Revised Chronology).

315

NICOLAE BANESCU

cuitori în captivitate. Un contemporan, loannes Came-niates, preot în acel oras, prizonier la arabi, de unde izbuteste mai târziu sã scape, ne-a lãsat o descriere miscãtoare a faptei îndrãznete a piratilor din Creta*1.

Aceastã cucerire a Thessalonicului e mentionatã de istoricii arabi. si învãtatii moderni i-au înregistrat, clar Gregoire a semnalat de curând si un izvor arab contemporan cu evenimentul, scrisoarea lui Aba Mã 'dan din Raqqa, transmitând din Tarsos, dupã stirile primite, vestea victoriei lui Gulam Zurafa (Leon de Tripolis) în expeditia asupra romanilor la orasul Antakiya, uncie a ucis 5-000 de oameni, a fãcut tot atâtia prizonieri, a eliberat 4.000 de prizonieri musulmani si le-a luat romanilor 60 de corãbii, pe care a încãrcat argintul, aurul, mãrfurile si sclavii ridicati. Gregoire aratã cã numele orasului a fost corectat de A. Vasiliev în cel de Antakiya (= Attalia), ceea ce 1-a fãcut sã creadã cã Leon de Tripolis a cucerit mai înainte acest oras în Asia Micã, dar aceastã cucerire trebuie stearsã din istoria operatiilor preliminare ale lui Leon de Tripoli, dupã Gregoire, cãci în realitate numele orasului trebuie corectat în Salunikiya sau ten (ii\v) Salunikiya.

Himerios izbuti însã a cuceri Cyprul din mâinile arabilor. Expeditia sa începu în vara anului 9064'.

•"' De excîdio Thessalonicensi, editatã împreunã cu Theophanes Continuatus (Bonn), p. 487-600.

H. Gregoire, Le communique arabe sur la prise de Thessalo-nique (904), în „Byzantion", t. XXII (1952), p. 373-378.

41 Art. Doiley, Oleg's mytbical campaign against Constanti-nople, în „Bull. Ac. Roy. Belg." XXXV, (1949), p. 106-130.

Doiley a stabilit cã Byzantinii au cucerit Cypmlîn ultima parte a domniei lui Leon VI. Cucerirea a fost întreprinsã de logothe-

316

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

3. (Disputa tetragamiei]

într-o vreme atât de crâncenã, împãratul, incapabil de a conduce ca Basilios actiunea de apãrare a imperiului, era preocupat mai cu seamã de interesele sale particulare si scandaliza, cu numeroasele sale cãsãtorii, Biserica. El fusese mai întâi cãsãtorit cu Theopha-no, o femeie pioasã, care niciodatã nu tinu la el si pe care nici el n-o iubi. El nu se sfii de a o aduce în Palat pe frumoasa fiicã a lui Zautzes, pe care tinea s-o ia de sotie, în dorinta lui de a avea un mostenitor care sã asigure dinastia. Zautzes fu atunci ridicat la rangul înalt de „tatã al împãratului". Dar Leon VI nu-si putea realiza dorinta de a o încorona pe Zoe, cât timp trãia Theophano. Când însã aceasta muri, în noiembrie 897, el celebrã cãsãtoria (898). Dar nenorocul îl urmãrea, la sfârsitul anului 899, împãrãteasa muri si Leon trebui sã se gândeascã la o a treia cãsãtorie. Canoanele Bisericii opreau hotãrât un asemenea lucru, împãratul birui însã toate rezistentele si în vara anului 900 luã o a treia sotie, o asiaticã, pe Eudokia Baiane. Dar dupã un an, basilissa murea nãscând un copil, care a murit, si tronul rãmânea iarãsi fãrã mostenitor. Chestiunea lua acum o gravitate exceptionalã, cãci a patra cãsãtorie era socotitã pur si simplu o nelegiuire.

tul Himerios, care si-a deschis atacul în vara anului 906, si noua provincie a rãmas în mâinile bizantinilor pânã dupã moartea împãratului: c. 915. Arabii o recuceresc. {Leon VI and a Forgotten Conquest ofKypros, în „BulI. Acacl. Roy. Belg." XXXIV, (1948), p. 209-224. Cf. The Historical Significance ofthe Translation of St. Lazamsfrom Kypros to Byzantion, „Byzantion", t. XIX (1949), p. 59 si urm.

317
împãratul îsi gãsi totusi o viitoare sotie în persoana Zoei Carbonopsina, cea „cu Ochii Negri", dintr-o mare familie aristocraticã bizantinã si aceasta îl nãscu (în 905) pe Constantin VII Porphyrogennetos. în februarie 901, Cauleas murise si atunci Leon VI înãltase la patriarhat un om devotat, pe Nikolaos Mystikos, adicã „secretarul intim". Dar acesta se împotrivi cu energie la cãsãtoria opritã de canoane. El consimtise a-1 boteza pe Constantin (6 ian 906), luând însã fãgãduiala împãratului cã se va despãrti de concubina sa. Acesta luã fãgãduiala în alt sens si se cãsãtori cu ea. Un preot, Thoma, îndeplini ceremonia. Patriarhul protestã si, în douã rânduri, interzise intrarea împãratului vinovat în Biserica Sfânta Sofia. Leon se adreseazã atunci Pontifului clin Roma (Sergius), care admise cãsãtoria si îndatã ce avu rãspunsul îl depuse pe Nicolae în februarie 9071- si-1 ridicã pe Tronul Patriarhiei pe Euthymios, un cãlugãr pios, duhovnicul si sfãtuitorul de multã vreme al lui Leon. Euthymios [12] ridicã restrictiile Bisericii fatã de Leon, iar legatii papei recunoscurã cãsãtoria. Constantin Porphyrogennetos fusese botezat încã mai dinainte, la 6 iunie 906, de însusi patriarhul, amãgit de fãgãduiala ce-i dãdea împãratul cã îndatã dupã botez se va despãrti de sotia pe care si-o lua a patra oarã.

42 J. Gay, Le patriarche Nicolas le Mystique et son role poli-tique, „Mei. Ch. Diehl", I, Paris, 1930, p. 91 si urm. Schiteazã marea ambitie a patriarhului, care juca un rol politic foarte mare dupã moartea lui Leon VI. El fu restabilit de Alexandru, lãsat de acesta în fruntea regentei, îndepãrtat dupã readucerea Zoei în palat, rechemat apoi, el juca un rol mare sub R. Lekapenos. Corespondenta sa ne-o aratã. - v

318
în Novellele sale, Leon condamnase cãsãtoria a doua si a treia. El nu fãcea decât sã consacre o traditie. Ideile acestea erau demult admise, împãrãteasa Irene, la începutul secolului al IX-lea, interzisese cãsãtoria a treia si a patra, ca ilicite.

Dar în curând Leon cade el însusi în aceastã gresealã.

El fusese cãsãtorit de Basilios I, în 881-882 cu Theo-phano, fatã dintr-o mare familie, frumoasã si pioasã, plinã de însusiri. Theophano muri în 897. încã din timpul vietii ei, împãratul se înamorase de Zoe, fiica lui Stylianos Zautzes. Dupã moartea împãrãtesei, o aduse în palat si-1 numi pe tatãl ei basileopator. El n-o putea lua în cãsãtorie, cãci era mãritatã cu un anume Theodor Gutzuniates. Dar dupã un an, acesta muri. La finele anului 898 Leon se cãsãtori cu Zoe, care muri si ea dupã un an (899). Leon voia un bãiat si se cãsãtori a treia oarã în anul 900 cu o frumoasã fatã din thema Opsikion, Eudokia. Aceastã cãsãtorie nu fu mai fericitã decât celelalte. Euclokia muri dupã un an (la nastere). El si-alese atunci pe Zoe Carbonopsina, de la care avu în 905 un fiu, menit a-i primi mostenirea, Constantin Porphyrogennetos. La 6 ianuarie 906, copilul fu botezat cu toatã pompa obisnuitã la botezurile imperiale. El obtinuse botezul, cu conditia sã se despartã de Zoe, clar împãratul îsi luã seama si se hotãrî sã se cãsãtoreascã cu ea. Patriarhul adoptã o pozitie energicã. Un cleric al palatului, Thomas, celebrã atunci aceastã a patra cãsãtorie a lui Leon. Nicolae patriarhul îl depuse pe cleric si interzise împãratului accesul în bisericã. Furios, împãratul îl aresteazã, la l februarie 907, si-1 trece Bosforul. El încearcã sã-i opunã lui

319

NICOLAF. BANESCU

Nikolaos Mystikos pe majoritatea mitropolitilor, pe ceilalti patriarhi si papa Sergius III [904-911] obtine de la ei, prin abile negocieri, recunoasterea cãsãtoriei sale si ridicarea interdictiei. Apoi îl implicã pe Mystikos într-un complot si acesta, speriat, îsi dã demisia. Eutbymios îl înlocui si el acceptã, tacit, validitatea cãsãtoriei a patra a împãratului, îl admise la împãrtãsanie pe împãrat si consimti a-1 încorona pe Constantin la 9 iunie 911, refuzând însã de a o proclama pe Zoe drept Augusta.

Evenimentele acestea dezbinarã Biserica de la Con-stantinopol. Murind Leon, fratele sãu Alexandru îl alungã pe Euthymos si-1 restabili pe Nicolae pe scaunul patriarhal, ceea ce mãreste tulburarea spiritelor. Calmul se întoarse numai în 920, prin decretul celebru numit Tomus Unionis. Acest decret sinodal, confirmat de împãrati, fu de acum, în ce priveste cãsãtoriile, nu numai ca o lege a Bisericii, dar ca lege de stat. El proclama cã, începând din anul de fatã, cãsãtoria a patra e respinsã în mod absolut. O aproba pe a lui Leon pentru a o condamna în principiu.

Prima sotie a lui Leon VI, Theophano, a murit la 10 nov. 897 (nu 893, cum s-a admis pânã acum).

A doua, Zoe (fiica lui Zautzes), luatã imediat în cãsãtorie, ian.-febr. 898.

Ea a murit cel mai târziu în sept. sau oct. 899-

A treia, Eudokia, în iulie 900 încoronatã, moare în aprilie 901. între Zoe si Euclokia, Leon VI a încoronat pentru banchete pe fiica Zoei, Anna, care a fost deci basilissa interim.

Demnitatea de basileopator a fost creatã de Leon VI si conferitã pentru întâia oarã lui Zautzes, tatãl Zoei. Theophano încã trãia, [era cu] putin înaintea mortii ei.

320
Explicatia: acest termen nu avea, în conceptia lui Leon, decât un sens moral: ar fi creat demnitatea ca recunostintã pentru Zautzes, care 1-a scãpat, sub Basil I, de închisoare si 1-a restabilit în drepturile de succesiune la tron. Ideea de socru era strãinã de acest titlu si o dovedeste propunerea lui Zautzes fãcutã lui Ni-kephoros Phokas de a-i lua fata. Era, am vãzut, dupã moartea lui Guzuniates si înaintea mortii împãrãtesei Theophano. Desigur, cronicarii explicã aceastã demnitate a lui Zautzes prin legãturile lui Leon cu Zoe. E probabil cã ele au influentat la crearea demnitãtii. Dacã cronicarii stabilesc aceste raporturi, e fiindcã mai târziu Zautzes devine socrul lui Leon al Vl-lea. Mai mult, sub Constantin VI, fiul lui Leon, Romanos Leka-penos primea aceeasi demnitate odatã ce devenea socrul împãratului.

Asa concordã aceste concluzii cu ce spune Logo-thetul Simeon; în al treilea an al domniei lui Leon. Deci la începutul domniei, cum spun alti cronicari43.

Un fapt care trebuie mentionat în [legãturã cu] domnia lui Leon e publicarea operei legislative a lui Basilios - pe care o comisie o revãzu — si care se publicã, între 887-893, sub numele de Basilicale, în 60 de cãrti. Leon impuse aceastã legiuire în tot imperiul.

4. Opera legislativã a lui Leon al Vl-lea

A redactat, sub titlul TOC BccaiXiKcc, monumentul cel mai complet al dreptului bizantin. Era o compilatie si

43 V. Grumel, La chronologie des evenements du regne de Leon l VI, E.O., 35 (1936), p. 5-42.

t

321

NICOLAE BÃNF.SCU

un rezumat în limba greacã al tuturor lucrãrilor juridice publicate sub Justinian. Numele nu vine ele la cel al lui Basilios I, ci de la BocaiAexx;, basilika fiind cleci „legi imperiale". Au fost redactate ele o comisie de jurisconsulti.

Materialul fusese adunat din timpul lui Basilios I si Leon al Vl-lea publicã opera, împãrtitã în 60 ele cãrti. Ea realiza planul lui Basilios I, pentru cã relua opera legislativã a lui Justinian, omitând legile cãzute în desuetudine sau inaplicabile prin transformãrile ce se întâmplaserã ele atunci. Basilicele nu sunt eleci o traducere a textelor lui lustinian, mai mult o adaptare. Autorii care au pregãtit-o au folosit ca izvoare Codicele si Digesta, mai putin Institutele, anumite Novelle si documente juridice publicate dupã lustinian. Basili-calele s-au servit chiar de mai multe novelle ale lui Basilios I si Leon al Vl-lea.

Nu ni s-a pãstrat nici un manuscris complet al Ba-silicelor. Diferite manuscrise pe care le avem azi cuprind diferite pãrti din ele, astfel încât posedãm mai mult de douã treimi ale operei.

O operã elin secolul al Xll-lea ne este de mare ajutor pentru reconstituirea cãitilor pierdute din Basilika: Tipu-citus (TiTtoUKeiTOc;) - Ti TCO\) Keîtai - atribuitã jurisconsultului bizantin Patzes, un registru la Basilice, repertoriu.

Cu toatã aceastã operã adaptatã noilor conditii de viatã, numeroase pãrti din Ecloga Isaurienilor rãmaserã în vigoare. Fiind redactat în limba greacã si tratând materia sistematic, pe când Corpus juris trata acelasi subiect în mai multe locuri, Basilicele s-au bucurat de mare aplicabilitate în Evul Mediu bizantin (baza stiintei dreptului).

322
O mare activitate legislativã sub Leon VI o atestã si multele sale novelle: 113 studiate si strânse la un loc de H. Monnier, în Les novelles de Leon le Sage (Paris 1923).

5. [Administratia]

Sistemul administratiei si aparatul birocratiei ajunge sub dinastia macedoneanã la capãt.

Organizarea themelor, începutã clin epoca lui He-raklios, ajunge la sfârsitul secolului al IX-lea la desãvârsire. Din împãrtirea treptatã a marilor theme de la început în theme mai mici a rezultat o simplificare a administratiei civile. Fiindcã themele din secolul al IX-lea erau abia ceva mai mari decât vechile provincii, se contopeste proconsulatul themelor cu administrarea provinciilor. Functia de proconsul al themei dispare si cu aceasta ultimul rest al sistemului cliocletiano-constantinian. în locul acelor av&tmaTOi apar ca sefi ai administratiei civile TtpcoTovoTOtpioi ai themelor, odinioarã sefii cancelariei proconsulare.

împãrtirea în theme era, în anul 900, aceasta:

în Asia-. Opsikion, Bukellarion, Optimaton, Paphla-gonia, Armeniakon, Chaldia, Koloneia, Charsianon, Anatolikon, Thrakesion, Kappadokia si thema maritimã Kibyraioton.

Pe mare: themele Samos si Aigaion Pelagos.

în Europa: Thrakia, Macedonia, Strymon, Thessalo-nic, Hellas, Peloponnesos, Kephallenia, Nikopolis, Dyrrachion, Dalmatia, Sicilia, Longobardia, Cherson.

Leon al Vl-lea, desi elev al vestitului Photios, ne-a lãsat în domeniul literaturii, opere destul de mediocre:

323

NICOLAE RÃNESCU

versificãri fãrã nici o valoare, epigrame, apoi oracole asupra împãratilor, patriarhilor si sortii imperiului. Acestea s-au bucurat de o mare consideratie în lumea bizantinã. Tratatul ele Tacticã i-a fost atribuit gresit (e al Isauricului).

Mai însemnatã a fost activitatea lui în domeniul legislatiei: el a publicat colectia lui Basilios I, BaoiXtKcc (888-889), o colectie ele 113 nouelle, analizate de Henri Monnier (Les novelles de Leon le Sage, Paris, 1923), în care împãratul examineazã chestiunile cele mai variate si le dã solutiile sale, motivate.

Trebuie sã mai mentionãm încã si asa-zisa Carte a Prefectului, 'Ejtocp^iKOv Bi6AAov, cum spune titlul manuscrisului din Geneva, zis si „Edictul lui Leon înteleptul", descoperit în 1892 de Jules Nicole între manuscrisele Bibliotecii din Geneva si publicat de el mai întâi textul grec cu traducere latinã în 1893; apoi si o traducere francezã. Prefectul, enap^oq, era demnitarul care îngrijea de bresle, avea toatã autoritatea asupra lor. Nicole a vãzut în acest edict o operã a împãratului fãcutã dintr-odatã pentru a reglementa corporatiile (Le livre du prefet ou l'edit de l'empereur Leon le Sage sur Ies corporations de Constantinople, Geneva, 1893, ed. 1894 cu traducere francezã). Alb. Stockle, în Spdtromische und byzantinische Ziinfte (Leipzig, 1911), crede însã cã aceastã colectie cuprinde decizii luate ele stat în privinta corporatiilor, nu statute ale corporatiilor însesi sau ale sefilor lor. Nu e o Culegere ele statute ale breslelor, ci o Culegere de hotãrîri pe care le decreteazã statul pentru orânduirea comertului, profesiunilor si industriei, care întru atât ating corporatiile, întrucât acestea au a face cu co-

324
mertul, profesiunile si industria capitalei. Se deosebeste de Nicole si în ceea ce priveste titlul, admite cu von Lingenthal: TO ercapxiKdv pi(3?iiov si data: argumente interne plaseazã textul sub Nikephoros Phokas. Zoras combate toate aceste pãreri, confirmând datele lui Nicole.

Ele s-au dat cu diferite ocazii si apoi s-a simtit nevoia de a se aduna toate la un loc (si atunci s-a pus prefatã).

Acest edict este foarte important pentru cunoasterea vietii industriale si comerciale a Constantinopolu-lui din secolul al X-lea. Se vede ce mare era monopolul statului în aceastã privintã.

Corporatia era oiJaTrijia în genere, uneori si Te%vt|. Corespunde latinului collegium (uneori coi-pus, aceasta însã pentru asociatiile autorizate de stat). Ele erau vechi, vin clin antichitate. Sunt în opera noastrã dispozitii privitoare la:

Ta[3ot)A,dpioi, notari (au si îndatoriri fatã de stat) i, giuvaergii (li se zice si xpiXTo^ooi). = bancheri (.argentarii, numularii)

p,LTai;o7tpcxTai = negustorii ele mãtase brutã (jiexa^a)

KcxTapT.api.oi = negustorii de mãtase toarsã, fire (KaTapTt^co). Ei o clãdeau celor dintâi, care singuri o vindeau apoi mai departe.

atpiKccpioi = negustorii de mãtase vopsitã si de tesãturi de mãtase (purpurarii, (3a(peîc,) = negutãtorii de haine

= negutãtorii ele stofe siriene ele mãtase (7tpdv5iov, legãtura)

%apepia (arab.: harîr) sunt bucãti subtiri de mãtase = negutãtorii de pânzã

325

NICOLAF. BANKSCU

Lj.t>pex|/oi, negutãtorii de droguri (unsori). Ei luau mãrfurile de la /ccA,6aîoi si Tparce^ow-uca (tinutul Chal-cleia, lângã Pont, nu populatia Chaldeii) si din Siria.

KT|pox)X,âpioi = de cearã, se ocupau cu fabricarea lumânãrilor (din cearã, Kipot;)

aaîtcovoTtpccTca = de sãpun s. a.

Erau apoi bresle care se ocupau cu articole de trai (hranã): [iaK8A.A.dpioi, âpTOTtoioi, Kcatr|Xoi etc.

Sclavii (5ox>/Un), ucenicii ((a.a'ftriTcd) sunt de asemenea amintiti. N-au dreptul sã vândã mãrfurile stãpânului. în ce priveste senatorii, oiKETai, nici ei n-au drept a vinde, iar (j.icrr}coToi sunt lucrãtori cu platã.

în Bizant, breslele sunt continuarea vechilor colle-gia romane, cãci o aratã Codex Theodosianus, legislatia lui lustinian, cu toate prescriptiile asupra lor. Se vede cã organizarea veche s-a pãstrat. Izvoarele literare nu contin nimic care sã arate cã lucrurile se schimbaserã. Dacã pentru o lungã epocã novellele nu zic nimic de ele, e cã nu au avut prilej, lucrul mergând calea lui veche. Egiptul m schimb are multe stiri date ele papyri: o multime ele collegia sunt mentionate. Corporatiile romane n-au murit. In Italia, la Roma si Ravenna ele au continuat.

Un studiu serios41, alcãtuit de Zoras, se opreste în expunerea sa mai întâi asupra manuscrisului, a epocii

Giorgio Zoras, Le corporazioni bizantine. Studio sull' (Ji.pA.iov deU'imperatore Lcone VI., Roma, 1931.

326
de compunere, titlului si împãratului sub care a fost compus.

Titlul, pus de Nicole, e bine stabilit (eraxpxiicov fkpVtov), fiindcã e citat asa în Tipucitus. Analizeazã apoi cuprinsul si precizeazã terminologia. Un capitol trateazã despre activitatea comercialã a Constantinopolului.

Prefectul Constantinopolului îl reprezenta pe vechiul praefectus urbi al Romei. Dar avea aici puteri mult mai mari. Avea administratia, jurisdictia (judeca procese criminale si penale, dãdea pedepse - cu recurs numai la împãrat), era capul politiei, supraveghea ordinea, curãtenia, îngrijea de împodobirea orasului la iesirea împãratului si primirea oaspetilor strãini. El avea si supravegherea corporatiilor. tineau numai ele el. Avea subalterni multi, ot>|j.7rovoc; (care era cel dintâi, îl substituia), Ãoyo'rM'Triq tot) 7tpavccopiox>, împreunã cu cel anterior constituia Consiliul prefectului. Avea politia si ordinea publicã în capitalã: Kpiîod TWV peyecbvoov, cu sediul în cele 14 regiuni, rezolvau controversele ce se iveau în cartierele lor; pcruAAcQTod verificau exactitatea greutãtilor si mãsurilor întrebuintate, pe care puneau apoi 6o\)XXa; ETioTtToa controlau registrele comerciale s.a.