Istoria Romei

Viaţa politică după Gracchi

Zdrobirea şi lichidarea lui Gaius Gracchus a procurat optimaţilor o victorie şi un calm relativ, pentru aproximativ doisprezece ani. Pentru că, pe termen lung şi chiar mediu, izbânda conservatorilor a fost contraproductivă. Prestaţia Gracchilor şi îndeosebi morţile lor tragice impresionaseră minţile romanilor. De altfel, cum am mai arătat, problemele rămăseseră nesoluţionate. Nu numai cea agrară sau cea a condiţiei precare a unui număr din ce în ce mai mare de plebei erau nerezolvate, ci mai ales problema reformării instituţiilor Cetăţii, în sens relativ democratic.

Lucius Opimius a fost achitat de acuzaţia de a fi determinat uciderea unor cetăţeni. în 119 î.C, Quintus Caecilius Metellus devine censor. Se deschide calea preeminenţei politice, pentru un deceniu, a clanului Caeciliilor Metellilor, plebei conservatori perseverenţi, însă legaţi de interesele capitaliste ale multor senatori şi cavaleri. Totuşi, în acelaşi an, Gaius Carbo, un fost gracchian trecut în tabăra optimaţilor, este împins la sinucidere de un tânăr de 21 de ani, care va deveni celebru, adică Lucius Licinius Crassus. Iar un alt tânăr, homo nouus şi bogat cavaler, născut la Arpinum, protejat al Metellilor, Gaius Marius ajunge tribun al plebei şi apoi accede în senat. Va fi pretor în 115 î.C.

Intre timp, Roma ocupase şi anexase sudul Galliei. Provinciile hispanice erau izolate, din pricina condiţiilor meteorologice vitrege, o mare parte din durata anului. Pe de altă parte, negustorii romani sau italici care străbătuseră Gallia meridională remarcaseră bogăţiile agricole, miniere şi artizanale ale acestor meleaguri. în sfârşit, Massilia (azi Marseille), aşezare grecească, de mult timp aliată a Romei, făcea faţă cu greu atacurilor întreprinse asupra ei de către gallii celtici şi de Iigurii din apropierea sa. în 154 î.C, se produsese o primă intervenţie romană în favoarea Massiliei. Dar în 125 î.C, Massilia a solicitat din nou sprijinul Romei împotriva piraţilor din ■ Hnerana şi a tribului ligur al salluvilor, trăitor în Provenţa actuală şi aliat cu regele celt al ^an'emilor Biruit, care construise un fel de stat fragil, în secolul al II-lea î.C, de la Ocean la Rin, ^Centrat P^e o reţea de clientele politice în jurul persoanei lui. Roma, care tocmai desăvârşea ^c ferirea insulelor (Sardinia, Corsica, Baleare), trimite în sprijinul Massiliei un corp expediţionar,

132

Eugen Cizek

iniţial comandat de consulul Marcus Fulvius Flaccus, însă preluat, în anul subsecvent, de urmaşul acestuia, Gaius Sextius Calvinus. Salluvii şi celţii sunt înfrânţi, iar o garnizoană romană se instalează la Aquae Sextiae (Aix-en-Provence). în 122-l21 Î.C., Gnaeus Domitius Ahenobarbus şi Fabius Maximus zdrobesc pe Biruit, care este capturat. Legiunile romane ocupă actualul Languedoc şi fac legătura cu Hispania. în 118 este fondată colonia Narbo Martius (Narbonne) şi Gallia meridională este transformată în provincie romană, sortită unui viitor glorios şi prosper. O uia Domitia leagă Hispania romană de Italia. în 106 î.C. este ocupată şi Tolosa (azi Toulouse), de către consulul Servilius Caepio. De la început Gallia narboneză este supusă unei colonizări masive. în cincisprezece ani romanizarea a progresat într-un ritm uluitor. Gallia narboneză devine cea mai romanizată provincie romană⁷. Chiar mai romanizată decât Italia însăşi, după opinia noastră. Massilia a profitat din plin de dezvoltarea înfloritoare a Galliei narboneze.

Puţin mai târziu romanii poartă, în Africa, un alt război împotriva lui Iugurtha, regele Numidiei (11l-l05 î.C). Acest conflict local a căpătat importanţă datorită narării sale de către condeiul măiestrit al lui Salustiu şi îndeosebi efectelor sale asupra politicii interne romane. Războiul cu Iugurtha, Bellum Iugurthinum, a revelat corupţia unei părţi din nobilitas şi a anumitor generali optimaţi. Efectele sale au fisurat edificiul structurilor politice oligarhice şi au implicat consecinţe relativ destabilizatoare.

Scipio Aemilianus organizase provincia Africa, reputată pentru solul său arabil foarte productiv. Colonizarea Cartaginei, operată de către Gaius Gracchus, se soldase momentan cu un eşec. în vecinătatea provinciei se afla prosperul regat al Numidiei. La moartea regelui acestuia, Micipsa, în 118 î.C., regatul a fost divizat între cei trei moştenitori ai lui, Hiempsal, Adherbal şi Iugurtha. Acesta din urmă era popular şi contractase numeroase şi influente relaţii de prietenie la Roma. Iugurtha a început prin a-l asasina pe Hiempsal (Sall., ., 12, 3-6). Adherbal, înspăimântat, s-a deplasat la Roma, unde însă Iugurtha a trimis soli, care au corupt personaje influente din mediile politice nobiliare. O delegaţie a fost trimisă în Numidia, pentru a împărţi regatul în două părţi. Delegaţia era condusă de Lucius Opimius, ucigaşul lui Gaius Gracchus (Sall., ., 16, 1). După plecarea delegaţiei, Iugurtha îl atacă din nou pe Adherbal, ce se refugiase în Cirta, unde se aflau mulţi negotiatores italici şi romani, întrucât comerţul roman prospera în Numidia. în vara anului 112 Î.C, Cirta capitulează: sunt masacraţi numizii, italicii şi romanii de aici, ca şi Adherbal (Sall., , 26, 3). Masacrarea italicilor şi romanilor în Cirta declanşează la Roma un scandal major. Senatul este obligat să accepte un război cu Iugurtha. Nu numai influenţa unor nobiles corupţi de Iugurtha, ci şi presiunea exercitată de cimbri şi teutoni în zona alpină, chiar în Gallia sudică, încă din 113, împinge senatul la prudenţă în operaţiile militare întreprinse în Africa. Totuşi este trimis în fruntea trupelor romane din Africa consulul Lucius Calpumius Bestia (Sall., ., 27, 4). Acesta îşi ia ca secondant pe Aemilius Scaurus (Sall., ., 29, 1). Cei doi generali se lasă corupţi de către Iugurtha, care cumpără la Roma şi pe tribunul plebei, Gaius Baebius. Campania din Numidia, comandată de fraţii Spurius, succesorul la consulat al lui Calpumius Bestia, şi Aulus Albinus, eşuează lamentabil în anii 110-l09 î.C; romanii capitulează la Suthul (Sall., ., 38, 3-9). Noul consul, Quintus Caecilius Metellus, un nobilis integru, reorganizează armata din nordul Africii şi obţine unele succese, dar fără efect decisiv. Adjunctul şi protejatul lui Metellus, Gaius Marius, intră în conflict cu şeful său direct, militează ostentativ în facţiunea unor populares moderaţi, merge la Roma, unde este ales consul pentru anul 107 î.C. şi comandant al corpului expediţionar din nordul Africii (Sall., ., 73, 5-7). De multă vreme Roma nu mai

Criza Republicii Romane

133

avusese un homo nouus consul. Creditul moral al optimaţilor fusese serios zdruncinat de procesele intentate complicilor lui Iugurtha de la Roma, dar şi vestalelor, care îşi încălcaseră legământul. Cu prilejul acestui ultim proces fuseseră compromise familii ilustre. Aemilius Scaurus scăpase de acuzaţia de venalitate şi devenise chiar censor în 109 î.C, însă zvonurile răspândite pe seama sa făcuseră o rea impresie.

în timpul tribunatului plebei, Marius se opusese votării unui plebiscit care sporea importanţa distribuţiilor frumentare, fie făcându-le mai abundente, fie mai frecvente, fie scăzând preţul, mai degrabă derizoriu, plătit la ridicarea raţiilor. Totuşi, concomitent Marius determinase votarea unei legi care diminuase posibilitatea nobililor de a influenţa votanţii cu prilejul reuniunilor comiţiiîor. Se pare că el a obţinut generalizarea scrutinului secret.