Istoria Romei

r ^h r^{ctică Gaius sempronius Gracch}- 4

^§' ^{mai îndrăzne}£^e- ^Ya nemulţumirilor plebei

?^{a lui Tiberius Gracchus}' "^{a adus ia acei}5

^Gaius

«H ^{aius GraCChu}*

, ^{deraocratlzare} * Republicii, o potenţare ostentativa a co_m.

său, care nu

maniera mult mai tenace d cât

i fara iluziile nutnte de acesta din urmă. încă din

r

După lichidarea lui Tiberius timpul quaestum sale senaj l întors la !

r- ■

- °^{e aItminteri}'^în , unde îi p'

10

â îT

Concomitent s-au întreprins Le ucid ft ^{P CapitalUri}-

nile defavorizate până I2li infrastructură mtfcrt, în special în re_glu-

Criza Republicii Romane

123

în acelaşi timp, Gaius Gracchus a stimulat adoptarea altor legi populare. Ne referim in primul rând la o lege „frumentară" sau alimentară, lex Sempmniafrumentaria (App., Ciu-, 1, 21). Această lege, propusă de Gaius şi de Fulvius Flaccus, stipula că lunar fiecare plebeu sărac va primi o anumită cantitate de grâu, destul de consistentă, la un preţ redus, subvenţionat de trezoreria Republicii. în acest mod plebeii proletarizaţi ai Romei nu mai erau nevoiţi să plece la ţară. în vara anului 123 î.C, Gaius Gracchus a fost reales tribun al plebei pentru un al doilea mandat. El a obţinut de la senat şi de la adunările populare o lege judiciară prin care jumătate din cei 600 de juraţi, destinaţi să facă parte din tribunalul (quaestio repetundarum) ce judeca în procesele intentate de provinciali guvernatorilor corupţi, să nu mai fie senatori, ci simpli cavaleri (App., Ciu., 1, 22). O asemenea lege afecta grav interesele senatorilor, înclinaţi îndeobşte să judece cu blândeţe procesele intentate colegilor lor. Totodată era consolidat ordinul ecvestru. Acest ordin se separă practic complet de categoria, de ordinul senatorial, în 123 ori chiar în 129 î.C. Senatorii nu mai iau parte la defilarea cavalerilor, sortită examinării lor de către censori, recognitio equitum, şi nu mai fac parte din centuriile de cavaleri. Juridic, separarea va interveni mai târziu. Pe deasupra, Gaius Gracchus iniţiază diverse măsuri în favoarea cavalerilor. S-au stipulat reduceri ale sumelor vărsate statului de către publicam, când suferiseră pierderi, în special cu ocazia războaielor. într-adevăr publi-canii erau obligaţi, prin contract, să verse statului o anumită sumă de bani, de recuperat prin încasarea impozitelor de către societăţile lor. Ordinul ecvestru nu mai avea aproape nimic comun cu vechea cavalerie romană, fiind alcătuit mai cu seamă din arendaşi de impozite şi din feluriţi oameni de afaceri. Gaius promovează şi o „lege despre Asia'", lex de Asia, care acorda cavalerilor exploatarea provinciei Asia, implantată în locul regatului Pergamului. Această anexare adusese Republicii imense avuţii. în sfârşit, o „lege teatrală", lex theatralis, rezerva, la spectacole, locuri speciale cavalerilor, separate de cele ale senatorilor. Acest fapt potenţa demnitatea cavalerilor. Gaius Gracchus instala, în fond, cavalerii la putere alături de senatori.

Dreptul de apel la popor, ca suprem judecător, pwuocatio, a fost definitiv statuat. Nici un magistrat roman nu mai putea executa un cetăţean roman, înainte ca acesta să fi făcut apel la popor, dacă ar fi dorit aceasta. Gaius Gracchus s-a gândit chiar să se excludă din senat şi să se ia dreptul de a candida la o nouă magistratură unui magistrat demis de popor. Toate aceste legi, măsuri, propuneri legislative au contrariat violent senatul. Cheltuielile publice sporeau considerabil şi competenţele senatului diminuau simţitor. Pe de altă parte, Gaius Gracchus a pierdut sprijinul ordinului ecvestru, al unei părţi din plebe şi chiar al unor suporteri importanţi, când a propus acordarea cetăţeniei romane tuturor aliaţilor de drept latin din Italia. Propunea de asemenea ca alţi italici să primească dreptul latin. Fondarea unei colonii pe solul damnat al Cartaginei contraria pe mulţi. încât atunci când, în vara lui 122 î.C, el s-a prezentat din nou la alegeri, ca să fie reales tribun, a intervenit catastrofa. Nu a mai fost reales. Chiar plebea se temea de o putere personală permanentă, fie ea şi exercitată de un tribun al său. Pe de altă parte, colegul lui Gaius Gracchus, tribunul Marcus Livius Drusus, partizan al oligarhiei, a propus o serie de măsuri demagogice. Beneficiarii redistribuirii aşa-numitului ager publi-cus nu ar mai fi trebuit să achite nici o redevenţă pentru ogoarele primite. Drusus a promis şi înfiinţarea, chiar în Italia, a douăsprezece noi colonii, de populat de către plebe. Concomitent, Drusus a propus suprimarea pedepselor corporale, chiar în timpul serviciului militar. Italicii urmau să beneficieze şi ei de o asemenea măsură de clemenţă.

Gaius a făcut greşala de a recurge şi el la folosirea forţei. Tulburări grave au izbucnit pe străzile Romei. Reacţia oligarhiei senatoriale nu s-a lăsat aşteptată. Senatul a votat un senatusconsult ultim foarte clar: „să vegheze consulii ca statul să nu sufere vreo vătămare", uideant consules ne quid res publica detrimenti căpiat. Senatorii, cavalerii şi slujitorii lor au luat armele. Consulul Lucius Opimius a urmărit, cu forţele sale, pe Gaius Gracchus şi pe Fulvius Flaccus. Ei au fost prinşi şi executaţi (App., Ciu., 1, 120). Celor 250 de partizani ai lui Gaius, ucişi în luptele de stradă, li s-au adăugat alte 3.000 de victime, condamnate în 121 î.C. de către tribunale.

încât au eşuat tentativele Gracchilor de a reduce puterile deţinute de nobilitas, de a democratiza Republica, de a substitui senatului conciliul plebei şi adunarea tribută ca principale forţe diriguitoare ale statului. Gracchii ţinteau o anumită putere personală, dar nu putem stabili proporţiile acestei aspiraţii. Ameliorarea condiţiei plebei s-a produs în mică măsură, dar influenţa ordinului ecvestru a subsistat şi chiar s-a accentuat. Esenţial este însă faptul că atunci, pentru prima oară în istoria Republicii romane, au avut loc, în interiorul Romei, două minirăzboaie civile. Ilegalitatea pătrundea adânc în viaţa Cetăţii.

Ce a supravieţuit totuşi din legislaţia agrară gracchiană?

In primul rând a fost abolită inalienabilitatea loturilor distribuite prin reforma agrară. Opulenţii au cumpărat loturile micilor exploatanţi sau le-au acaparat prin mijloace violente. în 111 î.C, tribunul plebei, Spurius Thorius, a determinat votarea unei legi (Thoria) prin care ager publicus a fost declarat proprietate privată a celor care îl ocupau, în schimbul unei redevenţe, al cărui produs trebuia distribuit plebei sărace. Un alt tribun, exponent al oligarhiei, a obţinut ulterior suprimarea redevenţei. în cincisprezece ani, legislaţia gracchiană a dispărut fără urme (App., Ciu., 1, 12l-l24). Mai târziu s-au adoptat alte legi agrare; însă acestea distribuiau loturi agricole numai veteranilor ori coloniilor. Plebeii civili nu au mai dobândit nimic. Totodată rămânea nesoluţionată problema italicilor necetăţeni romani. Din legislaţia promovată de Gaius Gracchus s-au menţinut privilegiile acordate cavalerilor, militarilor în termen, plebei subvenţionate, aşa-zisa „plebe frumentară". Au subsistat de asemenea prevederile legii privind apelul la popor şi compoziţia mixtă a tribunalelor menite a judeca în procesele de corupţie.

O altă consecinţă, cu importante efecte, se referă la delimitarea clară, cu toate că îndeosebi pragmatică, a celor două ordine preeminente: cel senatorial şi cel ecvestru. De asemenea, începând de la Gracchi, „clasa politică" romană se divide limpede în două mari facţiuni, „partide", în accepţiune antică (Cic, Rep., 1, 131). O facţiune este cea a optimaţilor, optimates, adică, în concepţia lor, a celor mai buni cetăţeni {optimi, în latineşte). Aceştia erau conservatori, militau pentru prezervarea ordinii instituţionale, se opuneau reformelor care ar fi putut s-o perturbe. în ultimă instanţă, ei preconizau menţinerea structurilor oligarhice ale Republicii, a privilegiilor dobândite de nobilitas. Dar concomitent ei luptau pentru salvgardarea Republicii şi a libertăţilor cetăţeneşti tradiţionale, cu toate că inegal distribuite între romani, din punct de vedere politic. Se bizuiau pe o mare parte din nobilitas şi pe clienţii acesteia. îndeosebi pe nobilii bogaţi de sorginte plebeiană.

Li se opuneau „popularii", populares. Aceştia „se comportau în mod popular", populariter agunt. Afişau gusturi simple, reliefau interes pentru desfătările şi tribulaţiile mulţimii. îşi propuneau să pună în operă un discurs mental netradiţional, ostil oli-

Criza Republicii Romane

125

oarhiei. Sugerau măsuri politice şi juridice care să amelioreze statutul celor de condiţie modestă, să limiteze privilegiile senatorilor, să asigure o mai mare libertate de vot în adunările populare, să combată camătă. Au propus legi în privinţa datoriilor celor săraci, agrare sau frumentare (Cic, Off., 2, 73). Numeroşi populares utilizează platformele reformiste, uneori chiar revoluţionare, ca pe o trambulină politică, în vederea câştigării şi potenţării unei influenţe personale. Se interesau, în mică măsură, de conservarea legalităţii, chiar a libertăţilor unei Republici pe care o doreau profund restructurată. Se bazau pe unii „oameni noi", dar şi pe patricieni mai mult sau mai puţin sărăciţi. Desigur, aceste facţiuni nu sunt similare partidelor moderne. Deşi se folosesc uneori termeni capartes spre a-i desemna (SalL, ., 43, 1, 1; Cic, Şest., 96-98)⁴.

în concluzie, am afirma că, dacă pe termen scurt oligarhia conservatoare, prin lichidarea mişcării Gracchilor, pare să fi învins, pe termen lung sau mediu forţele înnoirii s-au menţinut şi au obţinut succes. Tulburările vor reîncepe în curând.