Istoria Romei

triumuiri agriş iudicandis adsignandis, au fost aleşi de popor pe termen limitat. Triumvirii urmau să distribuie loturile recuperate prin reforma pământului public cetăţenilor săraci, în limita a 30 de iugera, 7 hectare, de persoană, proclamate inalienabile, adică imposibil de vândut. îndeosebi această ultimă prevedere a iritat nobilitas, dat fiind că ea constituia o inovaţie în dreptul roman. Senatorii invocau şi faptul că, pe pământurile posedate de ei, se aflau mormintele strămoşilor lor, că bunurile uzurpate, pentru care nu se mai plătea redevenţă, fuseseră muncite de ei, că adesea ele fuseseră înstrăinate prin moşteniri, că ei contractaseră datorii ca să le lucreze etc. (App., Ciu., 1, 38). Această rogatio a fost prezentată în primăvara anului 133 Î.C. conciliului plebei, unde s-a izbit de intercesiunea, de veto-ul altui tribun al plebei, Marcus Octavius. într-adevăr, de multă vreme, nobilitas acaparase şi tribunatul plebei. Totuşi Tiberius Gracchus obţine destituirea lui Octavius de către conciliul plebei şi votarea unui plebiscit, care legifera propunerea sa. în special destituirea lui Octavius constituia o măsură revoluţionară. Niciodată un tribun al plebei nu fusese destituit. Senatorii, scandalizaţi, au început să vorbească de tiranie, de tendinţa spre o monarhie tribuniciană. Cu atât mai mult cu cât primul colegiu triumviral-agrar fusese format din Tiberius însuşi, din Gaius, fratele lui, şi din Appius Claudius Pulcher, socrul lui. în sfârşit, Tiberius Gracchus s-a hotărât să atace şi pe frontul instituţional. El a solicitat realegerea sa ca tribun al plebei pentru anul subsecvent conciliului electoral al plebei din iulie 133. Această iniţiativă a lui Tiberius Gracchus a fost percepută de mulţi ca o tentativă de lovitură de stat. Chiar o mare parte din plebe l-a părăsit. Exista primejdia perpetuării aceluiaşi ins într-o demnitate. Efectiv Tiberius Gracchus a încercat o lovitură de forţă. El a ocupat împreună cu trei sute de partizani ai săi Capitoliul, unde urmau să se desfăşoare alegerile tribunilor. Acest eveniment a dat semnalul violenţelor. Senatul a votat un senatus consultum ulti-muni, care implica statuarea stării de asediu în Roma şi suspendarea garanţiilor instituţionale. Era pentru prima oară când se adopta un senatusconsult ultim în absenţa oricărui pericol exterior. îndată Publius Cornelius Scipio Nasica, de fapt înrudit cu Tiberius şi pontifex maximus, porneşte spre Capitoliu în fruntea unei mulţimi. Deşi tribun în funcţiune, Tiberius Gracchus este ucis, iar partizanii săi sunt lichidaţi fizic. în noaptea subsecventă cadavrele tuturor sunt aruncate în Tibru (App., Ciu., 1, 16).

Plutarh va observa că era pentru prima oară de la abolirea regalităţii când un contencios între cetăţeni a fost anihilat în sânge şi în ucideri (T. Gracch., 20). Sâ remarcăm însă că reformele lui Tiberius Gracchus nu purtau decât asupra plebei cetăţeneşti şi excludeau italicii necetăţeni. Dimpotrivă, el voia să-i defavorizeze pe italici, simpatizaţi de Scipio Aemilianus, vărul şi cumnatul său. Comisia triumvirilor, în care Tiberius Gracchus fusese înlocuit de Publius Licinius Gracchus, a început totuşi sâ funcţioneze, însă s-a confruntat cu tot felul de contestaţii şi de abuzuri (App., Ciu., 1, 77). Ea trebuia sâ lucreze asupra a 37.000 km pătraţi, situaţi la sud de Rubicon; ceea ce reprezenta o treime din peninsulă. Urmau să beneficieze de reforma agrară 65.000 de cetăţeni, cărora să li se acorde 1.980.000 de iugera sau 500.000 de hectare (5.000 km pătraţi). în 129, cu câteva ore înainte de o moarte subită şi ciudata, Scipio Aemilianus a obţinut, pe căi ocolite, de la senat, blocarea activităţii comisiei triumvirale, care nu a mai funcţionat. Moartea lui Scipio Aemilianus era un cadou pentru nobilitas, care se temea de un adevărat patron al italicilor, considerat de mulţi ca un om providenţial, ca un arbitru al Cetăţii, un conducător susceptibil să pună capăt turbulenţei cetăţeneşti. întrucât forţele reformist-revoluţionare erau puternice şi dornice să restructureze Cetatea atât de divizată (Cic, Rep., 1,19, 3)³.

care vedea

urmărea, în mod petentelor reale ale