Istoria singurei biserici ortodoxe autocefale care nu a acceptat schimbarea calendarului

Capitolul 8

ARHIEPISCOPUL TEOFAN DE POLTAVA
Arhiepiscopul Teofan de Poltava a fost episcop al sinodului bisericii ortodoxe ruse până în anul 1918, când a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop.

În noiembrie 1920 a emigrat în Constantinopol, pe vremea locţiitorului de Patriarh Dorotei (Mammellis) şi în cadrul Patriarhiei Ecumenice până în anul 1925. Din anul 1923 a fost subordonat faţă de Patriarhul Meletios Metaxakis. În anul 1925 s-a mutat în Bulgaria. A fost adept al ideologiilor „Mitropolitului” Evloghie pe care l-a urmat, mutându-se în Franţa, la mănăstirea numită „Peştera celor trei vulpi” în cadrul aceleiaşi schisme.

Înainte să adere total la schisma provocată de Mitropolitul Evloghie, Arhiepiscopul Teofan de Poltava era membru al Sfântului Sinod ROCOR condus de Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky). El este amintit în Protocolul nr. 1 întocmit de Sinodul ROCOR la data de 20 august/2 septembrie 1927, la 05:00 în Sremska Karloviţ, care s-a întrunit în Palatul Patriarhiei. De asemenea, el apare şi într-o fotografie făcută în anul 1929.

Din anul 1931 a fost membru al „Sinodului” din Europa, al Patriarhului eretic „Serghie” condus de Mitropolitul Evloghie. Nu ştim exact funcţia pe care a ocupat-o în cadrul acestei schisme; dar, îl găsim menţionat în hotărârea „Sinodului” Mitropolitului Evloghie din anul acelaşi an.

După moartea lui, la 6/19 februarie 1940, Evloghie a hotărât să-l îngroape ca pe un simplu călugăr, după cum amintesc cronicile²⁸ acelei vremi. Cu toate acestea, Patriarhia Moscovei l-a numit „sfânt”. La acea vreme vehicula lucrarea lui împotriva Mitropolitului Antonie (Khrapovitsky) prin care-l acuza de erezie. Totuşi, nimeni nu a putut înţelege poziţia Mitropolitului Evloghie şi a Arhiepiscopului Teofan de Poltava, de a-şi trăda propriul popor şi mai ales de a trece sub ascultare faţă de ereticul Serghie, mai cu seamă că Sinodul ROCOR a fost înfiinţat de toate bisericile ortodoxe autocefale şi confirmat de Patriarhul Tihon. Din cauza acestui agent al KGB-ului sovietic, mulţi scriitori rău intenţionaţi sau dezinformaţi, făceau asocieri între Patriarhia Constantinopolului şi ROCOR, întrucât Evloghie se folosea fără nici un drept de această titulatură, el fiind membru al Sinodului Patriarhiei serghianiste și eretice a Moscovei.

După căderea Mitropolitului Evloghie, a fost înlocuit cu Arhiepiscopul Serafim Lyade, în Germania, pentru a coordona Eparhia ROCOR în Germania.
Capitolul 9

SINODUL ROCOR ŞI CELELALTE BISERICI AUTOCEFALE
Patriarhia de Constantinopol, după schimbarea calendarului, adică începând cu perioada de conducere a Patriarhului Meletios Metaxakis, a fost unul dintre duşmanii Sinodului ROCOR, pentru că nu acceptase şi combătuse schimbarea Calendarului Bisericesc. Teoretic şi practic, după schisma din anul 1924, Sinodul ROCOR nu a avut comuniune cu patriarhia de Constantinopol, ci doar cu Patriarhia Moscovei, condusă de Patriarhul Tihon şi Patriarhia Serbiei condusă de Patriarhul Dimitrie²⁹, ulterior de Patriarhul Varnava³⁰.

Atingând în mod abuziv organizarea Sinodului ROCOR şi susţinând schisma făcută de Mitropolitul Evloghie, Patriarhia Serbiei nu a avut comuniune cu Patriarhia de Constantinopol. Este bine de menționat că nici Patriarhia Ierusalimului nu a păstrat o comuniune cu Patriarhia de Constantinopol, deși nu a făcut o mărturisire de Credință împotriva neo-calendariștilor. Singurele mărturii de la Ierusalim sunt scrierile Sfântului Cuvios Ioan Iacob, care a părăsit Patriarhia Română din cauza faptului că nu a revenit la vechiul calendar bisericesc, așezat și bine rânduit de Sfinții Părinți de la Sinodul Ecumenic din Niceea și păstrat întocmai de toate Sfintele Sinoade.

Firește, până în anul 1924 toate Patriarhiile și Bisericile Ortodoxe au fost în deplină comuniune, iar după schimbarea calendarului, lucrurile nu au rămas așa. Nu avem mărturii de anateme împotriva celor care au acceptat noul calendar, pentru că Bisericile Ortodoxe de la vremea aceea nu aveau o atenție deosebită acordată problemei calendaristice, fiind război, fiind tulburare și ulterior sângele nevinovat vărsat de călăii bolșevici, sovietici, comuniști și naziști. Așadar, atenția bisericilor era îndreptată mai mult spre întărirea propriului popor în lupta cu regimul totalitar, care domina lumea, nu problema calendaristică! Este cert că nu au acceptat calendarul nici Patriarhiile Moscovei, Ierusalimului, Serbiei, Antiohiei, cât și Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR), dar, era suficient, întrucât atenţia trebuia să fie îndreptată către susţinerea poporului batjocorit şi umilit de puterile criminale ale vremii.

După anul 1935, mai exact la 11 ani de la schimbarea calendarului, după ce trei episcopi greci părăsesc stilul nou şi revin la stilul vechi, depunând o mărturisire de credinţă şi o lepădare de acest nou calendar, atacurile la adresa ROCOR au fost făcute fără încetare pentru faptul că nu s-a lepădat de schimbarea calendaristică din anul 1924. Dar, fireşte vorbind, de ce să se lepede, dacă în hotărârile Sinodului ROCOR din anii 1921 şi 1923, au combătut schimbarea calendarului şi mai mult de atât, nu au acceptat noul calendar? Pentru episcopii greci era necesară această mărturisire, mai ales că ei slujise 11 ani pe stil nou şi unul dintre ei, Episcopul Hrisostom de Florina fusese chiar locţiitorul Patriarhului eretic Meletios Metaxakis. Conform sigilionului de la anul 1583, hotărârea a 7-a, cei ce aderă la noul calendar îşi pierd total dreptul de a mai sluji. Acest Sigilion nu prevede şi modul în care episcopii sau preoţii revin la ortodoxie, dacă mai au voie să săvârşească cele Sfinte şi dacă mai pot activa în sânul Bisericii. Evident, atât „mateiţii” cât şi „floriniţii” greci afirmau că trebuie repetate toate tainele celor de pe stil nou. Nu era evident că aceşti episcopi greci, care reveneau, săvârşise 11 ani taine sub anatema, deci, slujise fără a avea acest drept canonic şi dogmatic? Evident că da!

În afară de Sinodul ROCOR, care în anul 1923 s-a dezis de noul calendar şi a hotărât să nu schimbe nici pentru o zi calendarul ortodox, cum făcuse ereticul mitropolit Serghie în 1922 la Moscova, sau Meletios Metaxakis în 1924 la Constantinopol, sau Patriarhul Miron Cristea la Bucureşti în acelaşi an, nici o altă Biserică sau Patriarhie nu a hotărât, măcar un rând, legat de schimbarea şi gravitatea schimbării calendarului. Totuşi, episcopii neo-calendarişti greci, reveniţi la stilul vechi, au găsit modul prin care să atace Sinodul ROCOR, invocând faptul că nu s-au lepădat de noul calendar. Cum să se lepede de ceva ce hotărâse să nu primească? Nu este mai mare fapta de a nu cădea, decât să ai de unde să te ridici? Pe lângă aceste acuzaţii nefondate la dresa unei Biserici care nu acceptase noul calendar, din rândul grecilor au fost mai mulţi scriitori de ocazie care au atacat Sinodul ROCOR pentru ecumenism, deşi am arătat şi în fotografii că acel Evloghie care participa la întruniri ecumeniste, era un spion al KGB-ului sovietic şi nu făcea parte din ROCOR, ci din Patriarhia Moscovei, fiind încurajat de Patriarhia de Constantinopol, care mereu a reprezentat o principală sursă de întărire a tulburărilor Bisericii Ortodoxe din Europa.

Totuşi, dincolo de aparenţe şi de căderile unor episcopi compromişi precum Evloghie (Georghievsky), Teofan de Poltava sau Serafim Ivanov, Sinodul ROCOR a luat doar hotărâri de a combate atât noul calendar, cât şi ritul vestic, pascalia grigoriană şi alte abateri. Răspunde întreg Sinodul pentru un singur sau doi episcopi care cad? Atunci înseamnă că excludem Sinodul al 7-lea Ecumenic, care a avut şi Episcopi ce apărau iconoclasmul, excludem şi Sinodul 1 Ecumenic, care a avut episcopi ce au apărat arianismul. Fireşte, nu putem face acest lucru, văzând clar îndreptarea lor din acele erezii. Căderea lor, sau afirmarea unor poziţii mai mult sau mai puţin eretice, trebuie privite nu doar în literă, ci şi în duhul literelor, în duhul faptelor celor care au urmat. Pe parcursul acestei cărţi vom vedea de ce ROCOR a fost şi este singura Biserică Ortodoxă Autocefală care a rămas în dreapta Credinţă, indiferent dacă unii episcopi cădeau, plecau din Biserica adevărată şi aderau la eresuri. Era evident, din toate timpurile sunt episcopi care se însoţesc cu ereticii. De ce nu s-ar fi putut întâmpla şi în secolul 20? Totuşi, voi aduce toate argumentele solide şi probele împotriva schismelor şi sectelor eretice care au combătut Sinodul ROCOR pentru faptele altora. Aceste secte caută să asocieze Sinodul ROCOR cu Mitropolitul Evloghie, fără să mai amintească faptul că el nu a fost permanent în ROCOR, ci ulterior a trecut la biserica eretică a serghianiştilor.

Sinodul ROCOR este singura Biserică Ortodoxă Autocefală canonică la vremea actuală, care a străbătut cu greu şi fără compromisuri secolul trecut, lăsând în urmă sute de sfinţi mucenici care strălucesc în calendarul Bisericii Lui Hristos şi ne dau pildă de viaţă, nouă, celor amăgiţi cu multe feluri de ispite şi patimi. La acea vreme erau şi foarte mulţi agenţi ai KGB-ului, cum a fost Evloghie, care făceau tot ce le stătea în cale să asocieze sectele şi schismele lor cu ROCOR, doar pentru a discredita istoria şi hotărârile Sinodului. Omul simplu vedea faptele acestor oameni rău intenţionaţi şi chiar credeau. Era firesc să creadă, posibilitatea de informare fiind mult mai scăzută la acea vreme. Acum, Slavă Domnului, avem posibilitatea de a ne informa spre folosul sufletesc.
Capitolul 10

ROCOR DUPĂ ANUL 1930 ȘI MITROPOLITUL SERAFIM LYADE
Sinodul ROCOR fiind stabilit în Serbia, a putut avea pacea necesară şi libertatea canonică de a administra Bisericile Ortodoxe Ruse din Europa şi din întreaga lume. În această ţară, Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky) a avut o colaborare deosebită cu Patriarhul Serbiei, Dimitrie, care a oferit Sinodului toate condiţiile optime pentru a-şi putea exercita atribuţiile administrative.

După trecerea la cele veşnice a Patriarhului sârb, Dimitrie, Biserica Ortodoxă Sârbă îl alege ca întâistătător pe Patriarhul Varnava. Acesta, de asemenea, acordă Sinodului ROCOR toată atenţia şi susţinerea sa. Mitropolitul eretic Serghie a încercat să-l convingă pe Patriarhul Varnava la 22 iulie 1934 să se alăture în lupta contra Sinodului ROCOR, însă, rezultatul corespondenţei s-a arătat abia la 10 septembrie 1934, când, Sinodul ROCOR s-a întrunit în număr de 17 episcopi. A participat şi Patriarhul Varnava, ca membru de onoare al Sinodului. În cadrul acestei întruniri, au fost condamnate afirmaţiile lui Serghie cu privire la „caterisirea” unor Episcopi din ROCOR pentru că nu doreau să-l pomenească la slujbă ca „întâistătător”, deşi el era supus ereziei şi politicii sovietice, nu Lui Hristos şi hotărârilor Sfintelor Sinoade.

Cu ceva timp înainte de întrunirea Sinodului din 1934, mai exact, în anul 1930, trece la ROCOR episcopul rus, de origine germană, Serafim Lyade.

Carl Georg Albert Lyade, pe numele său de mirean, s-a născut într-o familie protestantă la 4 iunie 1883. În anul 1905 părinţii săi s-au mutat în Rusia, unde au adoptat ortodoxia. La 6 iulie 1907 a fost hirotonit diacon, iar la două zile după aceasta a fost hirotonit preot în localitatea Novgorod din Rusia, unde a stat până în anul 1912. În anul 1916 a absolvit Academia de Teologie din Moscova, iar până în anul 1918 a fost profesor la seminarul teologic din Harkov.

Între anii 1918 şi 1920 a predat limba germană într-o şcoală privată (cu plată). În anul 1920 i-a decedat soţia. În anul 1922 a fost ridicat la rangul de blagocin, ocupând funcţia până în anul 1924, cu sediul la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Harkov.

La 20 August 1924 a fost tuns călugăr cu numele de Serafim, ulterior fiind hirotesit Arhimandrit şi în cele din urmă hirotonit Episcop Vicar al Eparhiei de Harkov. În anul 1925 Patriarhul Tihon trece la cele veşnice, fiind urmat de Mitropolitul Petru. Acesta este exilat de sovietici şi înlocuit cu ereticul Serafie în anul 1927. Acesta slujeşte în „Patriarhia” Moscovei până în anul 1929.

În 1930 Serafim (Lyade) cere guvernului sovietic permisiunea să plece în Germania. Acesta revine în Germania şi recunoaşte în mod public că a fost un agent KGB, dar pe motivul că se temea de a nu fi şi el victimă, ca şi ceilalţi Episcopi arestaţi şi ucişi. În cele din urmă, Episcopul Serafim Lyade era liber de colaborările cu statul sovietic, aflându-se pe teritoriul natal, Germania. În acelaşi an a stat o perioadă de timp spre încercare, sub ascultarea Arhiepiscopului rus Tihon (Lyaşenko), membru al Sinodului ROCOR.

După ce arată stabilitate eclesiologică, Serafim Lyade este numit Episcop Vicar de Viena, în cadrul ROCOR condus de Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky). După moartea acestuia la 10 august 1936, Sinodul ROCOR îl alege întâistătător pe Mitropolitul Anastasie (Gribanovsky).

În februarie 1938, guvernul nazist îl numeşte pe Episcopul Serafim (Lyade) mitropolit al bisericilor ruseşti din Germania. Această numire nu a fost făcută prin hotărârea Sinodului ROCOR de care asculta. Pentru a nu provoca o schismă, sau să stârnească atrocităţi şi crimele naziştilor împotriva poporului rus din Germania, Mitropolitul Anastasie şi Sinodul hotărăsc să recunoască numirea Mitropolitului Serafim.

În cele din urmă guvernul nazist hotărăşte să preia toate bunurile ROCOR din Germania şi să le treacă în proprietatea guvernului nazist, lucru cu care Serafim este de acord din punctul său de vedere naţionalist (fiind de origine germană). Cu toate acestea, naziştii nu i-au fost chiar prieteni. După cedarea bisericilor ruseşti în proprietatea ministerului cultelor din Germania, Mitropolitul Serafim începe să se simtă foarte rău, fusese otrăvit. Sinodul ROCOR hotărăşte de urgenţă să-l transfere în Voivodin din Serbia, unde a fost tratat timp de un an de zile. Sinodul preferă să nu-l caterisească pentru faptele sale ce dovedeau încă o dată trădarea, după cum se întâmplase în KGB. În anul 1942 este readus în Germania, dar Mitropolitul Serafim nu mai putea să-şi poarte singur de grijă. A mai trăit până la vârsta de 67 de ani.

Starea de sănătate a Mitropolitului Serafim Lyade s-a agravat în vara anului 1950, călugării ce-l îngrijeau dându-şi seama că nu mai are mult timp de trăit, trimit o telegramă Sinodului. Aflând vestea, Mitropolitul ROCOR-ului, Anastasie (Gribanovsky), a venit în Germania însoţit de Blagocinul Gheorghe Grabbe (viitorul Episcop Grigorie) şi Protodiaconul Pavel (Nikolschy), care au fost alături de Mitropolitul Serafim în cele mai grele momente. Mai mult de atât, Mitropolitul Anastasie împreună cu ceilalţi episcopi prezenţi, Ştefan, Filip şi Alexandru, i-au citit rugăciunile de ieşire a sufletului. În jurul orei 06:00 Mitropolitul Serafim a trecut la cele veşnice.

Episcopii au făcut o şedinţă de urgenţă, în frunte cu Mitropolitul Anastasie. Aceştia au discutat ca în locul Mitropolitul Serafim, să fie numit Episcopul Vicar Alexandru (Stalker). Acesta din urmă a fost numit în mod oficial ca Arhiepiscop de Munhen abia în anul 1952. În acelaşi timp s-a hotărât ca înmormântarea Arhiepiscopului Serafim să fie oficiată de un sobor arhieresc, în ziua de 3/16 septembrie 1950, în Biserica Sf. Ier. Nicolae.

De remarcat este faptul că Mitropolitul Serafim (Lyade) a trădat Biserica de două ori: o dată în perioada când locuia în Rusia, altă dată în faţa naziştilor. Totuşi, pentru a nu provoca schismă în Biserică, Sinodul ROCOR nu ia nici o hotărâre de caterisire a acestuia. Paguba provocată era foarte mare. Bisericile din Germania scăpase de măcelul „mitropolitului” Evloghie, care complota cu ereticul mitropolit Serghie. Oricum, erau mulţi agenţi ai sovieticilor care încercau să se folosească de numele Sinodului ROCOR pentru a face dezbinare şi schismă în Biserică, exact ce-şi doreau sovieticii, să dezbine Biserica pentru a putea ademeni poporul în mâinile morţii. Cu toate acestea, toleranţa de care a dat dovadă Sinodul ROCOR a avut roade, întrucât Eparhia din Germania nu suferit vreo schismă în anul 1942. Dimpotrivă, Mitropolitul Serafim a văzut cum propriul său neam l-au otrăvit, iar ierarhii ROCOR în loc să-l caterisească, l-au îngrijit ca pe un prieten, fără să ţină cont de faptele lui de trădare. Astfel, Biserica a fost izbăvită de schismă şi istoria a continuat…
Capitolul 11.

ORGANIZAREA SINODULUI ROCOR SUB CONDUCEREA

MITROPOLITULUI ANASTASIE (GRIBANOVSKY)
În anul 1936, Mitropolitul Antonie (Khrapovitskz), simţindu-şi sfârşitul aproape, bătrân şi slăbit, în vârstă de 73 de ani, convoacă Sinodul ROCOR într-o şedinţă formată din toţi Episcopii ruşi din Europa, la care au participat şi comisii din alte ţări. În cadrul acestei întruniri Sinodale, Mitropolitul Antonie propune Sinodului să fie ales Mitropolitul Anastasie (Gribanovsky), fiind unul dintre cei mai activi Arhierei în perioada de după plecarea lor din Rusia, în exil.

În ultimii ani ai vieţii sale, Mitropolitul Antonie nu a putut să se deplaseze singur, trecând la cele veşnice în 10 August 1936. În ultimele zile din viaţă ale Mitropolitului, Patriarhul Varnava a dorit să fie de nedespărţiţi. După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Antonie, întregul Sinod ROCOR a fost îndoliat. Fusese unul dintre Arhiereii care nu a cedat în faţa presiunilor bolşevicilor, trecând peste orice prigoană şi nedreptate făcută, atât din partea „bisericilor” nou-calendariste, cât şi din partea schismelor pe care acestea le fondau şi le formau cu multă ură împotriva acestuia. Cu toate acestea, Mitropolitul Antonie nu a purtat ură asupra nimănui. Această virtute a Mitropolitului am remarcato şi în momentul primirii în Sinod a Arhiepiscopului Teofan de Poltava, care cu câţiva ani în urmă îl criticase pe nedrept, într-un final cerându-şi iertare şi trecând sub ascultarea acestuia.

Înmormântarea a avut loc la 12 August 1936, fiind prezidată de Patriarhul Serbiei Varnava şi Mitropolitul Anastasie, noul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor Rusiei.


Înmormântarea Mitropolitului Antonie (Khrapovitsky), Belgrad 1936.

1^ Prescurtarea vine din limba engleză „Russian Orthodox Church Outside of Rusia” care în limba română însemnă: Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor Rusiei.

2^ Adică bolşevismul în Rusia, comunismul în România, nazismul în Germania, etc.

3^ Numărul 13 al revistei „Atitudini” din Octombrie 2010 care omite foarte multe detalii importante.

4^ Cum ar fi „botezul” prin stropire, practicat doar la catolici, contrar hotărârilor Sfinţilor Părinţi.

5^ A început la 28 Iulie 1914 şi s-a încheiat la 11 noiembrie 1918.

6^ Administraţie provizorie a Bisericii Ortodoxe Ruse din Sud-Estul Rusiei

7^ Portret intitulat „Gânduri despre Rusia” de P.N. Bodzilovici

8^ Hotărârea 362/7.20.11.1920

9^ În limba rusă: „Высшее Русское Церковное Управление заграницей” iar în româneşte înseamnă „Administraţia Superioară a Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate”.

10^ Ziarul „Credinţa Pravoslavnică” Nr. 21/497 Газета «Православная вера» №21/497

11^ Ziarul „Credinţa Pravoslavnică” Nr. 21/497 Газета «Православная вера» №21/497

12^ Revista „Călătorie în Sankt Petersburg” Nr. 3/2012 ISBN: 978-5-69958086-6 UDK: 91.470. A se vedea şi revista „Izvestia” Nr. 188 (3122) din 19 August 1927 unde găsim declaraţia lui Serghie faţă de cei aflaţi în opoziţie.

13^ Государственное политическое управление НКВД РСФСР / POLIŢIE POLITICĂ

14^ Astăzi oraşul se numeşte Gagarin.

15^ Fudel S.I. Ukaz, Pagina 101.

16^ Din cuprinsul hotărârii Sinodului ROCOR întrunit în anul 1921.

17^ Papistăşesc.

18^ Hotărârea Sf. Sinod ROCOR din anul 1923, din Telegrama Mitropolitului Antonie către Patriarhia Antiohiei.

19^ Hotărârea a 7-a a „Sigilionului” din anul 1583.

20^ Revista de „Amintiri YMCA-PRESS, Paris, 1947, capitolul „Biserica răpciugoasă”

21^ P. E. Kovalevsky „jurnal de Septembrie” 1944 - august 1946. / „Biserica și timpul” 2007, № 1 (38), pag. 152.

22^ Patriarhul Alexei către Mitropolitul Evloghie. 20 decembrie 1944. / „Arhivele istorice” 2000, № 6, pag. 108.

23^ Mitropolitul Evloghie către Patriarhul Alexei. 08 februarie 1945. / „Arhivele istorice” 2000, № 6, pag. 110.

24^ Acesta a fost „mitropolit” de Krutinsk între 28 ianuarie 1944 - 19 septembrie 1960, după ce l-au împuşcat pe Sfântul Mucenic şi Mitropolit al Moscovei, Petru (Polyansky). Acesta a devenit mai apoi primul preşedinte al Departamentului pentru Relaţii externe al Patriarhiei Moscovei între 4 aprilie 1946 - 21 iunie 1960.

25^ ​​Moartea și îngroparea Mitropolitului Evloghie. / JMP 1946, № 7, pagina 10.

26^ Extras din numărul Jurnalului 23 al şedinţei Sinodului din 07 septembrie 1945. / / JMP . 1945, № 9, pagina 13.

27^ Moartea şi îngroparea Mitropolitului Evloghie. /  JMP 1946, № 7, pagina 10.

28^ Republicare: Varlamov A.  „Investigarea istoriei”. № 11. Moscova. 2006.

29^ Primul Patriarh al Serbiei, între anii 1920 – 1930.

30^ Al doilea Patriarh al Serbiei între anii 1930 – 1937.