Iubirea nebuna a lui Dumnezeu Paul Evdokimov

7. POGORÎREA LA IAD

Acceptul uman (acel “aşa să fie” proclamat de Fecioara Maria în numele tuturor) pretinde o libertate identică cu aceea manifestată prin voinţa creatoare a lui Dumnezeu. Din_acest motiv admite Dumnezeu să fie refuzat, nerecunoscut si respins ca ur’mare a revoltei propriei Sale făpturi. Pe Cruce, Dumnezeu a luat partea omului împotriva lui Dumnezeu. După Adam omenirea a ajuns în Sheol – sumbră reşedinţă a morţilor. Slujba din Sâmbăta Mare spune: “Te-ai pogorât pe pământ spre a-l mântui pe Adam şi, negăsindu-l, Stăpâne, până la iad ai mers ca să-l cauţi”. Deci acolo va merge El să-l caute, încărcat de păcat şi de stigmatele Iubirii răstignite, plin de grija sacerdotală a Hristosului-Arhiereu pentru soarta celor aflaţi în iad.

Dacă “Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru”, pesemne că şi iadul e de găsit tot acolo: într-o considerabilă parte din lumea modernă, de unde Dumnezeu a fost deja exclus. Pentru Sfântul loan Hrisostom, Botezul nu este doar moarte şi înviere în Hristos, ci şi pogorîre la iad, împreună cu Hristos. Spre deosebire de Dante, căruia Peguy îi reproşa că vizitează infernul ca “turist”, orice om botezat coboară la iad pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, aceasta fiind, dealtfel, misiunea Bisericii. Dumnezeu l-a creat pe om ca pe o “altă libertate”, iar riscul pe care Dumnezeu şi L-a asumat prefigurează “omul durerilor”, profilează umbra Crucii, deoarece – potrivit Părinţilor – “toate îi sunt cu putinţă lui Dumnezeu în afară de a sili iubirea omului”. În aşteptarea Sa, Dumnezeu renunţă la atotputernicie şi chiar la omniscienţă, asumându-Şi kenoza, prin chipul Mielului jertfit. Destinul Său printre oameni atârnă de liberatea acestora. El prevede răul, iar iubirea Sa este de aceea şi mai atentă, căci omul poate întemeia viaţa sau revolta acestui refuz. Cine va cîştiga, iubirea sau libertatea? Amândouă sînt nesfârşite, iar infernul poartă această întrebare în firea lui arzătoare.